21 ianuarie, 2018

Fila de jurnal - ianuarie

Pentru astăzi (data/ora):
Duminică, 21 ianuarie 2018, ora 9:00

Afara:
E rece. Un pic de ger. A ieșit și soarele un pic, timid de după nori. E și chiciură. Totul e alb, ornat frumos de doamna Iarnă. Vrăbiile ciripesc vesele pe la streașină. Găinile nu au avut curaj sa iasă din coteț. Stau în uşă si privesc zăpada de afară. Probabil nu le e suficient de foame. Cățeii sunt cățărați  pe căpițele de fân sa fie mai aproape de soare. Căprițele stau lângă gard așteptând mâncarea.. Iar văcuța si vițelul m-au salutat veseli cu un "muu" șoptit când am trecut pe lângă adăpostul lor...

Mă gândesc:
La timpul pierdut de unele persoane în încercarea de a dovedi ceva celorlalți. Consider ca deciziile pe care le iau şi ceea ce fac, fac pentru mine şi pentru familia mea. Toate deciziile le luăm pentru a ne fi nouă mai bine din diverse puncte de vedere şi nu pentru a demonstra cuiva, ceva. Şi mă gândeam că fiecare face la fel. Că uneori apar discuţii constructive (chiar şi în contradictoriu) între oameni, sunt de acord. Că e nevoie să auzi şi alte păreri pentru a privi situația din mai multe puncte de vedere atunci când trebuie luată o decizie iar mi se pare normal. Dar să te pui în situații inconfortabile doar pentru a demonstra ceva, mi se pare o pierdere de timp. Mai ales că am ajuns la o vârstă, a maturităţii, când nu prea ne mai permitem să pierdem timp. Dar fiecare cu propriile lor alegeri....
La vreme si la faptul ca ar trebui sa pregătesc jardinierele pentru răsadurile florilor de ghiveci. Poate anul asta voi reusi sa am mai multe flori in balcon. 
Ceva in genul:




Din locurile de unde invatam:
Uneori din consecinţele deciziilor celorlalţi....

Sunt recunoscătoare pentru:
Pentru starea de spirit din casa in ciuda evenimentelor ce vor urma...
Pentru oamenii frumoşi din jurul meu dar şi pentru ceilalţi de la care am de învăţat...

Din bucătărie:
Cafea şi biscuiţi. Mai târziu o mâncare de mazăre si o plăcintă cu iaurt.  


Cu ce sunt îmbrăcată:
Pijama încă şi o vestă lungă deasupra. Şi papucei de lână..

Citesc:
O serie de 5 volume scrisă de VC Andews. Deocamdată prima: Florile de la mansardă

Ceea ce astept (sper):
Să treacă luna februarie ca să pot reveni la o situaţie oarecum predictibilă...

Ce mai mesteresc:
O fustă de lână pentru mine. E un fir degrade pentru șosete (85% lâna si 15% poliacril) cumparat acum 3-4 ani de pe un forum cu fete faine si foarte harnice. Nu am avut curaj sa ma apuc de ea pana acum dar se lucrează frumos şi destul de repede. Abia aştept să o termin...

Ascult:


În casă:
Cald. Am facut focul de dimineaţă. Miroase a cafea (ibricul a rămas pe plita micuţă de deasupra centralei pentru a se menţine caldă). Pisicul mic (are o lună) inspectează covorul asa ca trebuie sa fim foarte atenţi pe unde călcăm. E ordine şi suficient de cald pentru a ne bucura de albul de afară.

Unul dintre lucrurile mele preferate:
Acea oră de dimineaţă doar a mea. Înainte de a se trezi restul lumii, cand sunt eu, cana de cafea, radioul sau muzică de pe telefon şi jurnalul cu listele de obiective pe ziua in curs...

Unele planuri pentru săptămâna viitoare:
O revigorare a şifonierului cu ceva eliminari de lucruri, un drum in oraş si sarcini zilnice uzuale: gătit, ordine, spălat, călcat, animale....


Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:




6 comentarii:

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.