Jurnal saptamanal - saptamana 16/52

 A trecut si saptamana mare intr-un iures de treburi si emotii. Genunchiul drept mi-a pus frana serioasa atat fizic, pentru ca nu m-am putut misca cum mi-am dorit dar si emotional pentru ca mi-a creat o stare de frustrare pana in pragul unei crize de nervi. Am cautat in dictionarul bolilor si am gasit mai multe directii posibile plecand de la rigiditate si „ingenunchiere”. Le-am luat la rand si astazi pare ca s-a mai diminuat durerea. 

Dar sa revenim la saptamana ce abia s-a incheiat. 

La scoala a fost cu provocari. Unul din copii a inceput sa povesteasca acasa provocarile pe care le are in clasa de multi ani. Mamica, pe drept panicata, i-a scris doamnei director care, firesc mi-a adus la cunostinta. Asta a fost luni. Am stabilit sa ma vad cu mamica miercuri. In cele doua zile am trecut prin toata gama de emotii. Pe de o parte nu intelegeam de ce mamica a scris acum, cand copilul a devenit mai curajos si mai sigur pe el iar situatia semnalata nu prea mai exista, pe de alta parte aveam sentimentul de esec pentru ca  la nici o o luna jumate de cand sunt acolo au aparut „probleme”. Marti seara am primit un mesaj de la mamica prin care imi explica ca abia acum a aflat de situatie, de cand copilul e mai sigur pe el si a vrut sa se asigure ca situatia nu se va mai repeta pe viitor. Mesajul a fost foarte frumos, dar pana nu am discutat cu mamica nu prea m-am linistit. Mi-a placut mult mamica, modul in care a abordat problema si m-a impresionat povestea ei, care a limpezit cumva situatia. Banuiam ca pe langa emotiile puternice ale copilului exista si o perceptie proprie a lucrurilor si chiar aveam nevoie sa ascult si versiunea mamei. Daca in relatiile cu adultii am sentimentul ca ajung la sufletele lor care sunt fragile si pretioase, macar stiu ca au puterea de a alege pentru ei, cand e vorba de copii sunt mai atenta pentru ca fragilitatea sufletelor lor e mult mai mare si ei cred tot ce le spui neavand inca un filtru personal asa ca  resimt responsabilitatea mult mai mare. La clasa, pe langa orele obisnuite ne-am facut timp si pentru activitati specifice sarbatorilor iar asta a adus un val de entuziasm. 
Acasa a fost pe repede inainte totul. Curatenia in prima parte a saptamanii, atat cat a fost timp si cat sa simt ca vin sarbatorile iar mancarea in ultimile 2 zile. Nu am facut multa ci doar cat sa marcam sarbatoarea si sa nu gatesc in zilele de sarbatoare.

Am ajuns si la Denia de vineri unde m-a bucurat prezenta copiilor in numar destul de mare. Din pacate , seara a fost umbrita de lipsa de respect a unei persoane. Asa cum stiti, respectul e una din valorile mele de baza si respect pe toata lumea in primul rand ca om si apoi ca varsta, studii si ce criterii or mai fi. Asa ca uneori ma uimeste lipsa de bun simt elementar a unor persoane care cred ca le stiu pe toate mai bine decat acea persoana care a studiat intr-un domeniu. Sa intrebi tu, care n-ai nici o legatura cu acel domeniu, din ce carte a citit ca se face un anume lucru intr-un anume fel si cand a fost facuta cartea pentru ca nu corespunde cu ce ti-a zis tie cineva sau ce ai vazut in alte locuri, e greu de etichetat. Si asta intr-un loc in care comportamentul ar trebui sa fie guvernat de smerenie. Am incercat sa ignor atat situatia cat si persoana care nu e la prima „abatere” de la bun simt, respect sau politete. Se pare ca atat poate. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.

In alta ordine de idei, vreme a fost frumoasa dar cu vant toata saptamana. Asta a fost bine pe de o parte, pentru rufele s-au uscat repede si au capatat acel miros de vant si proaspat. Ne-a parasit abia sambata parca stiind ca avem nevoie de o seara linistita de paste.

In gospodarie, tineretul a crescut asa ca fiecare puiut a trecut la tarcul lui reducand consumul de lapte , deci in frigider au aparut portii frumusele de cas si branza proaspata.

Cu toata nebunia si provocarile din Saptamana Patimilor, am reusit sa ma bucur in liniste si cu multa recunostinta de primele zile de sarbatoare.

Urmeaza o saptamana de vacanta in care imi doresc sa ajung la zi cu temele de la facultate si sa mai citesc din cursurile restante... Dorinta de a citi si ceva ce nu are legatura cu psihologia sau dezvoltarea personala o depozitez bine pentru vacanta de vara.

O saptamana Luminata cu bucuria celor dragi aproape sa va dea Dumnezeu!

Jurnal saptamanal - 15/52

 Ssaptamana ce a trecut, ca si precedenta a fost o saptamana in care vremea si-a facut de cap. Noaptea a fost iarna in timp ce ziua parea a fi primavara. Daca in saptamana 14 iarna s-a manifestat prin temperaturi joase si vant, saptamana 15 a fost cu ninsoare si zapada depusa. Am avut zile in care am inceput ziua prin a da zapada de pe masina sau a razui gheata de pe parbriz. In acelasi ton e si tusea care nu vrea sa ma paraseasca. Are zile cand e mai putin prezenta dar si seri in care e coplesitoare. In schimb am reusit sa ajung cu treburile relativ la zi in casa. De maine voi intra in cursa pentru pregatirea sarbatorilor pascale. 

In gospodarie, vitelul a trecut la camera lui. Asta inseamna ca mananca mai putin lapte asa ca s-a imprietenit cu fanul. Diferenta de lapte se transforma in branza ceea ce imi activeaza starea de abundenta. Cred ca am ramas cu convingerea asta din copilarie ca daca este lapte in gospodarie este abundenta. Inca imi foloseste asa ca o voi mai pastra o vreme. Iar asta pentru ca din starea de abundenta pot atrage si mai multa abundenta. Interesant e ca starea de abundenta, petru mine, nu e legata de bani. Dar atrag bani din aceasta stare. Si tot interesant este ca in ciuda tusei am o stare de bine general, de recunostinta pentru tot si toate, de bucurie pentru fiecare zi cu tot ce aduce ea. Iar vremea urata de afara nu a adus decat o durere de genunchi (am alunecat pe noroi si probabil l-am rasucit un pic) si recunostinta pentru ca m-am putut ocupa de casa in acest timp. 

Nu am neglijat nici curtea pentru ca in orele mai frumoase din timpul zilelor reci am semanat in solar si am inlocuit doi copacei uscati din livada. Urmeaza sa ma ocup de curte fie in timpul zilelor mai calde, fie dupa sarbatorile pascale. Acum ma bucur de perioada care urmeaza. Urmeaza zile incarcate, bucurie si comunitate.

E o perioada de renastere nu doar a naturii ci si a sufletelor noastre. O perioada de reinventare, de reorganizare, de eliberare a vechiului si a trecutului. O perioada de primenire sufleteasca. Si cred ca odata primenit sufletul, exteriorul va reflecta interiorul si toate se aseaza cu bucurie si cu recunostinta.

O saptamana a Patimilor cu primenire si spor in toate va doresc!

17 ani

 Imi amintesc si acum ziua in care am scris prima postare:

Era cald si senin. Venisem de la Iasi, de la psiholog. Deja puteam privi oamenii pe strada. Fusesera 3 luni lungi in care luptasem cu mine si emotiile mele. Ultima saptamana scrisesem mult. Imi amintesc uimirea psiholoagei cand a vazut teancul de caiete scrise intr-o saptamana. Teoretic trebuia sa scriu o scrisoare. Acea scrisoare de vindecare catre mine insami. Dar scrisesem 3 caiete. Imi placuse sa scriu si voiam mai mult. Voiam sa citeasca cineva ce scriu. Si in acea zi, pe net, am descoperit platforma blogspot. Si mi-am facut blogul. Nu stiam despre ce voi scrie. Dar stiam ca era prima zi din restul vietii mele.
Asa am inceput.
Cu o speranta.
Speranta unui zambet.
Si acum, dupa 17 ani fac acelasi lucru: caut zambete.
Intru in sesiuni individuale sau de grup cu speranta ca pana la final voi vedea zambete. Ghidez oamenii spre zambete. In mod paradoxal inca mai cred ca totul incepe cu un zambet. Si le vad. Uneori mai repede. Alteori mai tarziu. Uneori apar spontan, alteori dupa o ploaie de lacrimi. Iar alteori sunt rezultatul unor lupte ca cele pe care le-am purtat si eu. Dar odata cu zambetul stiu ca si-au gasit drumul. Urmeaza primul pas pe el.

Dupa 17 ani am inversat rolurile de atunci.
Dupa 17 ani sunt pe cale sa devin psiholog.
Dupa 17 ani continui sa scriu.

Complicate sunt caile Domnului.

Vinovatia

 Mi s-a spus mereu ca sunt rationala si logica in timp ce eu ma simt intuitiva si empatica.
In ultimii ani am inteles ca cele doua directii nu se exclud reciproc ci pot convietui. Uneori logica si rationamentele justifica ceea ce simt iar alteori pot identifica emotii ascunse bazandu-ma pe tipare comportamentale logice. Una din situatiile in care cele doua directii se sutin reciproc este atunci cand lucrez cu vinovatia. E un sentiment firesc pana la un anumit punct doar ca atat ne-am obisnuit cu el incat e prezent peste tot in sufletul si gandurile noastre. Apare pentru ca nu ne-a iesit mancarea, ca nu e curat in casa, ca lenevim, ca ni se pare ca un copil a raspuns mai nu-stiu-cum. A ajuns sa faca parte din noi, pentru ca vrem sa fim perfecte, pentru ca vrem sa le facem pe toate, pentru ca vrem sa ne bagam intr-un tipar facut de altcineva dar preluat de mintea noastra. Vinovatia e atat de prezenta in viata noastra incat simtim ca pierdem ceva din noi daca nu apare. E ca o haina fara de care ne simtim dezgolite. 

Eram convinsa ca dupa ani de lucru cu acest sentiment, reusesc sa nu ma mai las prinsa in vartejul emotional declansat de un simplu gand de vinovatie. Se pare ca rationalul din mine poate fi usor pacalit de formele subtile ale unor emotii sau de modul inteligent in care subconstientul mascheaza unele comportamente. Dar sa exemplific.

Acum 2 ani cand am inceput sa fiu atenta la dialogul meu interior, am observat ca am tendinta de a crea povesti in care imi justificam anumite decizii/comportamente chiar si ganduri. Asa ca am cautat sa identific vinovatiile din spate dar mai ales tiparele in care s-au format acele vinovatii. Logica era ca puteam lua decizii mai bune, ca puteam face alegeri mai bune, ca puteam face lucrurile mai bine. Si tot logica mi-a aratat ca undeva, candva s-a format credinta ca nu sunt suficient de buna. Iar emotia aparuta odata cu gandul a confirmat rationamentul: nu sunt suficient de buna e o credinta bine inradacinata si din pacate o cam avem cu totii intr-o forma sau alta. Iar credintele se autosustin prin faptul ca vedem ceea ce vrem sa vedem astfel incat sa ne sustinem credinta. E firesc sa nu accepti un compliment pentru ca nu sustine credinta dar o remarca critica o simtim cu toata fiinta noastra ca e adevarata pentru ca sustine credinta.

A fost greu sa imi repet ca „e dreptul meu” sa ma odihnesc, de exemplu, sa imi iau o pauza, sa iau ce decizie simt eu in acel moment si sa o consider cea mai potrivita. Dar mai greu a fost cu chestiile zilnice pentru ca vocea critica a cuiva din copilarie rasuna mereu in mintea mea: nu sunt o buna gospodina daca nu e ordine in casa si mancarea calda la o anumita ora. Nu conteaza ca pe langa astea mai fac o mie de treburi, o gospodina buna are casa bec si mancarea aburinda pe masa la ora stabilita. O buna gospodina e intotdeauna..... O sotie buna este intotdeauna..... O mama buna face/spune intotdeauna.....Cu siguranta sunt propozitii pe care le-am auzit fiecare din noi macar o data. 

Va recunoasteti?

Si dupa o lunga introducere, revin la gandurile de zilele trecute. Mi s-a atras atentia ca vreau sa le fac pe toate si ca par ca nu las pe altii sa le faca pentru ca nu sunt facute asa cum vreau eu. Tendinta a fost sa explic ca la noi in gospodarie sunt multe de facut si noi ne sustinem reciproc iar treburile in gospodarie sunt facute de cine e disponibil in acel moment. Din fericire am reusit sa ma observ inainte de a deschide gura si chiar daca in minte mi-au aparut toate acele justificari si explicatii pentru ca celalalt sa inteleaga, am reusit doar sa zambesc. Mi-am salutat vinovatia, ca nu puteam sa o lasa sa treaca, asa pe langa mine, fara sa o salut si am transformat toate acele explicatii in recunostinta. A fost un moment perfect in care sa imi reamintesc unde eram acum 13 ani, unde am ajuns acum si ce e cel mai important, am reusit sa fiu recunoscatoare pentru acest parcurs minunat, pentru lectiile invatate in acest timp dar mai ales pentru bucuria de a fi facut fiecare pas impreuna cu cei dragi, sprijinindu-ne si ajutandu-ne reciproc. A fost un moment in care mi-am spus ca a meritat fiecare lacrima, fiecare gand dureros si fiecare lectie. Astazi suntem buni cu noi in primul rand, buni cu cei de langa noi si incercam sa facem bun si bine in jurul nostru. Iar asta ne umple sufletul de bucurie.

Nu stiu daca voi putea concedia total vinovatia, pentru ca uneori ma ajuta sa fac acel pas pe care tot ezit sa il fac sau pe care l-am tot amanat, dar ma tot observ si atunci cand din neatentie sau din obisnuinta, intru in acele tipare de a face lucruri pentru ca ma simt vinovata, sau ca sa nu supar, sau ca sa (imi) demonstrez ca sunt buna, schimb tiparul. Ma opresc, observ emotiile, imi iau un timp sa le analizez, sa vad de unde apar si cand au mai aparut apoi aleg acel drum care imi umple sufletul de bucurie. Stau la un ceai cu sufletul meu si cautam calea cea mai frumoasa pentru noi. Imi repet ca merit sau ca am dreptul de a decide singura pentru mine iar ceea ce am decis deja, era cea mai buna decizie la acel moment, in acel loc, cu resursele pe care le aveam atunci.

Accept ca poate nu sunt suficient de buna pentru ce asteapta altii de la mine dar cu siguranta sunt suficient de buna pentru ce vreau eu de la viata.

Voi sunteti suficient de buni?

Aprilie - directii si intentii

 A venit si luna aprilie. Repede. Prea repede as zice. 

Primul trimestru al anului a trecut intr-un tumult de activitati si emotii iar aprilie m-a prins nu obosita ci epuizata dupa o luna de tuse si stare proasta. Incep luna aprilie incercand sa ma recompun din bucatile imprastiate la fel cum incerc sa imi (re)compun un orar/program functional. 

Ce imi doresc de la luna aprilie: liniste si coerenta in activitati. 

• Sa pot integra treburile gospodaresti cu scoala si facultatea in timp ce ma bucur de activitatile cu femeile minunate din online. 
• Sa ma bucur de sarbatorile pascale cu tot ce implica ele: pregatiri, comunitate, bucate gustoase, oameni frumosi, flori si intalniri. 
• Sa imi organizez curtea si gradina: pregatit, amenajat, semanat, plantat.
• Sa ma bucur de odihna chiar daca e activa, astfel incat sa intru in sesiunea din mai linistita.

E o luna in care imi doresc sa ma (re)inventez odata cu natura. E o luna cu multe activitati noi, o luna cu multe bucurii, o luna cu explozii de culoare, mirosuri si emotii. Si peste toate imi doresc sa imi gasesc un pic de timp liber astfel incat sa ma pot piti intr-un colt cu o carte in mana de care sa ma bucur. Un pic de timp liber in care sa ma redescopr in cea mai frumoasa lumina, in care sa imi ascult gandurile si sa imi vad emotiile. O luna de curatenie in casa dar si in suflet in care pot renunta la ce nu ma mai ajuta si pot decora cu ce ma bucura. 

Un aprilie cu multa bucurie imi doresc si va doresc tuturor!

Jurnal saptamanal - 13/52

 A trecut si saptamana 13, ultima din martie. 

Mai avem o zi si intram in aprilie. Nici nu stiu cand au trecut primele 3 luni din an. A fost un iureș de activitati si emotii. In a 12-a saptamana am ajuns in final la medic cu tusea mea. Motivul a fost un „poc” in zona stomacului la un acces de tuse convulsiva cu spasme de voma, urmat de o usturime ce a durat cam 5 zile. Suportabila as zice, care se reactiva la fiecare tuse. Si nu erau putine accesele de tuse. Dar a venit si un al doilea „poc” pe partea cealalta. De data asta cu usturime si durere la limita suportabilitatii. Drumul pe meleagurile natale ale sotului meu a fost cu strangere din dinti la fiecare miscare a masinii. Asa ca mai mult de nevoie am ajuns la medic. Am nimerit la o doamnna doctor foarte amabila si draguta, mi-a prescris un tratament si m-a rechemat peste o saptamana la control. A doua zi a disparut starea de somnolenta, in a treia deja trebaluiam prin casa. Am avut nevoie de o saptamana ca sa pot recupera restantele prin casa. Tusea s-a redus, somnolenta a disparut dar oboseam destul de repede. A venit si ziua controlului si a testelor. Vestea proasta a fost ca mai e nevoie de 5 zile de tratament pentru ca mai tusesc putin si vocea e tot ragusita. Vestea buna a fost ca testele au fost bune si nu mai am nevoie de tratamentul de astm. Asa ca as putea spune ca tot raul a fost spre bine. Singura lectie ar fi sa nu mai fiu capoasa si sa merg la medic mai repede.... Adica sa fiu mai grijulie cu mine.
Saptamana trecuta a fost cu vreme de ploaie dar asta m-a ajutata sa imi recuperez restantele prin casa. As zice ca am reusit destul de bine sa integrez activitatile de la scoala cu treaba in casa si cu o iesire la pilates. Saptamana viitoare se anunta cu vreme mai buna si imi doresc sa ma pot ocupa si un pic de curte. 

Inca obosesc repede, unele miscari nu le pot face, resimt durere la diverse miscari, mai am 2 zile de tratament, dar sunt mult mai bine decat acum o saptamana. Si probabil saptamana viitoare voi fi din ce in ce in ce mai bine.
Natura ma incanta in fiecare dimineata cu iarba mai inalta, muguri de frunze ce se deschid de la o zi la alta, flori albe ce apar ca un abur deasupra padurii. Drumul pana la scoala serpuieste printre dealurile impadurite iar privelistea se schimba de la zi la zi, din ce in ce mai verde si mai proaspata.
Are si ploaia rostul ei...
Urmeaza o saptamana cu bucuria naturii de la prima ora, cu ciripeala de pasari, cu trebaluiala pe afara dupa ce vin de la scoala si cu distractia capritelor ce vor iesi la iarba verde. La care se adauga lapticul proaspat muls ce va sta cuminte la borcane pentru o branzica buna de paste.

Jurnal saptamanal - 11/52

 Am lipsit de pe aici. Din cate vad cam trei saptamani.
As zic e ca e o absenta motivata. In ultimul jurnal, povesteam ca tensiunea mea si-a cam facut de cap si mi-a impus o incetinire a ritmului. S-a lasat cu monitorizare si analize medicale destul de bune. Apoi a aparut tusea. Si nu a mai plecat. Am incercat sa imi desfasor activitatile pe cat posibil in conditii de tuse convulsiva. Prima zi de martie m-a prins in pat, cu febra si cu mult ceai. A doua zi de martie am petrecut-o la Biserica sarbatorind martisorul si celebrand femeia. A fost o atmosfera frumoasa, cu daruri, tort, flori, zambete si multa bucurie. A treia zi de martie a fost prima zi cu piticii mei de la scoala. Toata saptamana a fost interesanta, am incercat sa ne cunoastem dar si sa facem o surpriza mamelor de 8 martie. Nu am pus accent pe corectitudine ci pe emotie si intalnire. Cu un pic de ajutor de la o prietena am reusit sa marcam ziua mamelor la scoala cu tort, versuri si cantecele. Mi-a placut emotia generala, implicarea piticilor si bucuria mamelor. Am plecat repede pentru ca era nevoie sa ajung la o alta celebrare, de data asta la Bucuresti. Un drum de 5 ore cu microbuzul, cu oprirea obisnuita la Adjud si am coborat la 800 m de hotel. Mi-au venit doamnele mele dragi in intampinare.

M-a bucurat intalnirea cu ele dar am incercat sa ma tin la distanta de toata lumea din cauza tusei. Au fost 2 nopti si o zi fabuloase. Cred ca mai am nevoie de o luna ca sa pot filtra tot ce s-a intamplat in acele ore. La care se adauga emotiile discursului pe scena. Femei minunate pe care nu le-am mai vazut fizic, femei a caror nume le-am zarit in treacat pe FB, treceri din online in offline, revederea cu persoane pe care nu le-am mai vazut de un an, reintalnirea cu femei puternice, hotarate si determinate. A fost o zi cu discursuri motivationale, cu povesti uluitoare, cu dans si voie buna. Iar ziua s-a terminat pe covor la noi in camera, la ore mici din noapte. Dimineata a venit prea repede si odata cu ea si microbuzul de intoarcere. Am sperat ca voi dormi la intoarcere dar scaunul liber gasit nu a fost propice pentru asta. Am incheiat duminica, impreuna cu sotul meu, la un dulce intr-o locatie de poveste. Saptamana trecuta a fost un iures de emotii si activitati in ciuda starii mele de epuizare de la tuse. A venit si vitelusul pe langa cele doua iedute poznase deja. Iar prima fatare a vacii a fost cu emotii si stres.

Inchei saptamana cu recunostinta pentru toate cele intamplate/venite in viata mea.

Vremea saptamanii ce va veni se anunta cam asa:

Imi doresc sa termin curatenia prin curte, rufele de spalat, reorganizat dulapuri pentru sezonul de primavara si, daca se poate, sa seman in solarul intarziat. Nu mai pot face liste lungi deoarece jumatate de zi sunt la scoala iar in cealalta jumatate mai am si ceva cursuri la facultate. Printre ele, ma ocup si de casa si curte.

La voi cum e cu primavara?

Comunitate...

Apreciez in comunitatea in care sunt faptul ca oamenii au inteles ca „impreuna” e mai bine decat „eu sunt mai bun”. Ca a iesi in fata cu „eu stiu mai bine”, „eu fac mai bine”, „eu sunt mai bun”, „fac eu!” nu te face nici mai bun ca ceilalti si nici mai apreciat sau iubit. Uneori chiar obtinem efectul invers si suntem ocoliti, marginalizari, respinsi. 

Psihologic, nevoia de a iesi in evidenta e o trauma din copilarie. Nevoia de a dovedi ca esti mai bun sau ca le stii pe toate vine tot din trauma, asa cum excluderea unei persoane din grup dovedeste teama ta de a nu fi, prin comparatie, mai putin bun decat el. 

Cu cat intelegem mai repede ca fiecare este unic si comunitatea din care facem parte e mai frumoasa cu fiecare persoana care face parte din ea, cu atat mai repede vom putea evolua impreuna sustinadu-ne, sprijinindu-ne si ajutandu-ne reciproc iar viata va fi mai frumoasa. Critica, carcoteala, barfa sau judecata ne trag inapoi si aduc doar necazuri atat in viata noastra cat si in viata celor dragi noua. Pentru ca daca necazurile noastre le ducem cu ajutorul celui de Sus, necazul celui drag, in special al copiilor, il simtim mai puternic pentru ca se adauga sentimentul de neputinta - neputinta de a face mai mult, de a-l ajuta mai mult.....

Apreciez implicarea in evenimentele comunitatii mai mult decat aportul material. Asa cum spuneam si anul trecut, nu cadoul in sine m-a bucurat ci faptul ca atatea persoane s-au pus de acord sa faca ceva impreuna. Faptul ca un eveniment aduna oamenii la un loc, in gand sau in fapta mi se pare extrem de important intr-o comunitate la tara, unde distanta intre doua case locuite se mareste, unde statul pe telefon inlocuieste statul impreuna, unde persoanele iesite la pensie nu isi gasesc locul sau isi pierd rostul odata cu  schimbari din viata lor sau o comunitate in care doar inmormantarile ii mai aduna. Faptul ca putem gasi motive de celebrare si momente in care sa ne bucuram de statul impreuna, de activitati facute impreuna imi bucura sufletul si imi doresc sa se implice din ce in ce mai multa lume. Doar impreuna ne putem face viata mai frumoasa.

Ma intristeaz de fiecare data cand aud de competitie, de reprosuri, de conditionari pentru ca apreciez fiecare persoana pentru ce este si nu pentru ce incearca sa demonstreze. Si respect fiecare persoana pentru ce este. Din pacate unii reusesc sa demonstreze ca sunt mai putin decat vad eu si ca nu isi cunosc propria valoare. Au impresia ca daca ii umilesc pe ceilalti, fie cu ironii, lipsa de respect, incercari de a dovedi ca celalalt e mai prost le creste lor valorea cand de fapt le scade....

Imi place sa cred ca am dreptate atunci cand spun ca am doar oameni frumosi in jurul meu, ca Dumenzeu i-a ales pe cei mai frumosi sufleteste sa faca parte din comunitatea din care fac si eu parte. Si pentru asta multumesc in fiecare zi.

Jurnal saptamanal - 8/52

 O dimineata de duminica cu soare mult.

Chiar daca temperaturile din termometru au coborat pe la -11 gr soarele e destul de vesel. Codul galben de ger din weekendul trecut s-a prelungit pana maine dimineata. Lemnele din stiva scad vazand cu ochii iar pentru doamna Iarna a inceput numaratoarea inversa: au mai ramas doar 5 zile pana la martisor.

Saptamana a inceput cu bine, un telefon de la prima ora a diminetei in care eram intrebata daca ma intereseaza sa ma duc invatatoare acum, pe final de an. Mi-am luat un pic de timp sa analizez ca mai apoi sa accept. Mijlocul saptamanii a fost cu drumuri sa vad scoala, copii, drumul pana acolo si mai apoi parintii. Pot sa zic ca mi-a placut ce am vazut si urmeaza demersurile legale pentru ca odata cu martisorul sa ma intorc la catedra.

In acelasi timp, pe grupul de scris am avut un exercitiu interesant saptamana asta: recunoasterea punctelor forte. Si pentru ca e cam greu sa te uiti la tine si mai usor la ceilalti a fost o provocare frumoasa: fiecare a scris cum isi vede fiecare colega. A curs cu calitati si cuvinte frumoase. Supriza a fost ca la final, doamnele au scris si despre mine. Si a fost coplesitor. 

Am incheiat saptamana cu sarbatorirea celor 16 ani impreuna. A fost o seara linistita in compania unor oameni faini intr-o locatie proaspat descoperita si foarte draguta. Pacat ca personalul nu prea zambeste...

Dar si cu relaxare fortata. Se pare ca stresul ultimilor luni si-a spus cuvantul si tensiunea mea a cam luat-o pe aratura... Sau o fi vreo viroza.... Oricum am lenevit doua zile in pat cu un serial pe Netflix. 

Saptamana viitoare vremea se anunta a fi cam asa:

E vacanta scolara si imi doresc sa imi pun cam toate treburile pe directie. Sper sa ma ajute Doamne Doamne si sa imi revin ca sa pot bifa cam tot ce am pus pe liste.

Voi ce planuri aveti pentru ultima spatamana din februarie?

Jurnal saptamanal -7/52

O dimineata cu ger si zapada. 

Bine ca vantul s-a mai potolit si pot admira dansul fulgilor in aer. Nu e suficienta zapada ca sunetele sa se auda infundat dar e suficienta ca sa vad alb in jur.

 A fost o saptamana cu provocari. Pe de o parte gripa care se joaca cu noi si cand crezi ca ai scapat de ea, e ca un copil mic, care scoate capul si face „bau” de pe unde te astepti mai putin....

Pe de alta parte, marti in timpul unei intalniri online mi s-a inchis laptopul si inchis a ramas in ciuda tuturor eforturilor. Am facut o a doua intalnire de pe tableta dar nu am gasit toate butoanele si nu am inregistrat. Asa ca a fost nevoie de o noua achizitie in timp ce unele proiecte au fost puse pe pauza pana cand ajunge laptopul nou. Saptamana a continuat cu drumuri in oras, cu telefoane si treburile prin casa aduse la zi. Ziua de sambata a venit cu vant, ger si fulguiala. Doamna Iarna a zis ca e timpul sa ne bucuram de prezenta ei asa ca si-a intins mantia alba sclipitoare.

Saptamana asta bifez ca premiera mersul la cosmetica. Pentru o prima experienta a fost relaxant asa ca voi mai mai merge. Am primit si recomandari pentru rutina zilnica.

As bifa si 2 carti de dezvoltare personala citite plus 3 romane de relaxare pe langa lucru la fular.

Marea bucurie a fost inceperea cursului de scris. Suntem 13 doamne dornice de autodescoperire prin scrierea propriei povesti. Imi place entuziasmul si curiozitatea de pe grup. 

La fel cum ma bucur de faptul ca grupul de whatsapp, unde lucrez gratuit si care face un an acusica, creste usor si frumos. Atmosfera este de prietenie, crestere si sustinere reciproca. Nu lipsesc glumele si pozele dragute, care ne fac zilele mai frumoase.

Ma bucur si de faptul ca s-a terminat si vacanta la facultate si de maine inapoi la cursuri. Am cateva interesante semestrul acesta plus unul de informatica.

Saptamana viitoare vremea va arata cam asa:

dunga rosie indica un cod galben de ger pana miercuri

Asa ca voi sta mai mult ptin casa si probabil voi citi si voi termina fularul inceput:

In acelasi timp o sa pregatesc si o sa postez materialele pentru o noua editie (a treia) a cursului despre iertare de data aceasta sub numele „Iertarea - calea spre linistea sufletului tau”. Este o calatorie de 21 de zile ce va incepe odata cu postul pastelui, o calatorie online cu si despre iertare, o calatorie despre intelegerea iertarii din mai multe perspective.
In acelasi timp o sa pregatesc materialele despre calatoria spre Inviere, o provocare pentru grupul de FB pe toata perioada postului mare. 

Mi-ar place sa stiu parerea voastra despre aceste provocari...

Si pentru ca imi place sa imi amintesc ce faceam in anii precedenti in aceeasi perioada, va invit la o calatorie in timp daca aveti rabdare: 2024 , 2023 , 2022 , 2021 , 2019 , 2018 , 2017 , 2016 , 2014 , 2013 , 2012 , 2011 , 2010

Amintiri din scoala

 Am facut gimnaziul la o scoala de cartier.
As zice o scoala mai din coada clasamentului de la acea vreme. Acum e cu program de arta. Nu stiu cum e acum, dar pe vremea aceea se facea o ierarhizare a elevilor in functie de notele obtinute. Daca pana in clasa a 4-a am fost cu coronita, la gimnaziu am fost cu mentiune. Aveam colegi mai buni ca mine. In clasa a 5-a ne-a venit un coleg nou care facuse scoala primara la tara. Era un coleg tare simpatic. Era cel mai bun la mate. Ii spuneam Patratel din cauza asta. Tin minte ca scria foarte urat. Niciodata nu puteam copia de la el ca nu intelegeam nimic. Daca nu stiam o rezolvare trebuia sa mi-o explice. Apoi in clasa a 6-a a venit un alt coleg bun, de la o scoala de la periferia orasului. Nu era nici comuna limitrofa dar nici un cartier propriu-zis a orasului pe atunci. Mai tarziu a devenit cartier. Din pacate tatal lui si tatal meu erau colegi de servici si am simtit ca a venit la noi in clasa intr-un soi de competitie „hai sa vedem al cui copil e mai bun”. Nu m-a afecta prea mult pentru ca bunicul ma invatase ca sunt unica iar asta ma facea sa fiu generoasa cu cei din jur. Suflam la lectii cand aveam o pozitie buna prin banci, faceam si exercitiile de la „celalat numar” pe la lucrarile de control, dictam pe la teze, iar in pauze dadeam temele la copiat. Asta ma facea destul de populara printre colegi. Stiam ca dintre fete sunt cea mai buna la mate. Si asta fara pregatire. Ca si la gramatica. Cu literatura stateam mai prost nu pentru ca nu citeam destul ci pentru ca la memorat comentarii eram varza. La celalate obiecte invatam sporadic in functie de lucrari sau ascultari. Dar tot mentiune luam. Imi placea in schimb chimia si biologia. In clasa a 7-a a trebuit sa aleg la ce obiecte ma duc la olimpiada pentru ca chimia si biologia erau in aceeasi zi. Am ales biologia spre supararea doamnei de chimie. Si matematica. La ambele am ajuns la faza pe oras iar la mate am luat mentiune. Cei doi baieti mai buni la mate ca mine din clasa au avut o zi proasta si eu am avut nota cea mai mare. Colegul cu competitia in schimb era imediat dupa mine. Imi parea rau pentru el ca va fi certat acasa dar eram bucuroasa pentru media mea. Ca de obicei nu prea imi venea sa cred pentru ca nu corespundea „ierarhiei” cu care eram invatata. Abia cand am inceput clasa a 8-a am aflat ca cei cu mentiune au primit o tabara in care nu am mers pentru ca nu ma lasasera ai meu ca eram fata, dar a mers colegul cu competitia in locul meu. Atunci m-am gandit ca a fost o compensare pentru el. Imi si imaginam cat si cum s-a laudat tatal lui cu „succesul” copilului. Nu ma gandeam ca la intalnirea de 30 de ani de la terminarea liceului o sa mi se aminteasca de acea intamplare... 

Am intrat la liceu la aceeasi sectie cu aceeasi nota cu colegul. Asta fiind o alta poveste care m-a marcat pe termen lung dar nu era vina colegului. Apoi am fost in aceeasi clasa de 36 de elevi. Eram doar 6 de la scoala noastra din care 5 eram din fosta noastra clasa. Colegul de la cealalta clasa parea ca s-a integrat mult mai bine decat noi. El si colegul cu competitia. Am fost destul de prinsa in propriile drame de adolescenta cat sa nu fiu atenta la multe aspecte. Cu vreo 2 ani inainte de revederea de 30 de ani a avut loc o intalnire ad-hoc cu mai multi colegi aflati in oras in acelasi timp. Viata m-a tabacit destul de bine incat sa pot intra in pozitia de observator si sa nu ma mai simt deranjata de arogante si ipocrizie. Ce m-a mirat a fost acel coleg de la cealata clasa de la gimnaziu care mi-a zis ca spre deosebire de ceilalti care am fost la acea scoala, doar ei doi au fost in tabara de mate din clasa a 7-a. Mi s-a parut bizare explicatia si mult timp m-am gandit cat m-a afectat pe mine acea intamplare si daca revenirea ei in actualitate inseamna ca exista o neiertare din partea mea dincolo de modul ingust de a privi lucrurile chiar si dupa treizeci si ceva de ani, de senzatia ca unii colegi si-au pastrat rolurile din liceu de parca timpul s-a oprit pentru ei si dincolo de modul in care dupa atata timp se pot pune etichete pe baza unei singure propozitii. Scriind si cautand in amintiri imi dau seama ca nu exista amintirea momentului cand mi s-a spus de tabara sau cand mi s-a spus ca nu pot merge. Doar momentul examenului de olimpiada foarte clar si mai apoi franturi de conversatii prin clasa a 8-a si mai ales eschivarile mamei cand am intrebat de tabara. Interesant este ca intr-o alta cearta cu ai mei, la final de clasa a 9-a tot pentru o tabara, la replica „esti mare de acum si exista riscuri daca mergi in tabara” imi amintesc ca am raspuns ceva de genul „pana acum eram prea mica iar acum sunt prea mare?”. Nu imi amintesc sa mai fi vrut sa merg in vreo alta tabara in gimnaziu deci exista posibilitatea sa fi blocat acea amintire cu mersul in tabara pentru ca a fost destul de dureroasa. Iar revenirea ei in discutie sa fi fost pentru a fi vindecata. Si mai interesant e ca a revenit in mintea mea acum, la inceputul cursului cu si despre scris propria poveste....

Si inca nu am inceput sa scriem.....
Sunt foarte curioasa ce va mai iesi la suprafata.....

Jurnal saptamanal - 6/52

 Ce repede trece timpul...

Mai ieri abia deschisesem jurnalul saptamanal si deja sunt la a 6-a fila.

Saptamana asta a fost cu stat in casa si lansare curs. A fost rece, temperaturi aproape de zero peste zi si si sub zero noaptea. O singura zi ne-am mobilizat si am mai asezat ceva prin spatiu unde vom deschide magazinul. Incep sa simt nerabdarea deschiderii doar ca saptamana viitoare va fi mai rece si cum nu avem un sistem de incalzire acolo probabil vom petrece putin timp pe acolo. 

Astazi e chiar cu relax. Imi doresc o mica plimbare in oras si cam atat. 

A fost o saptamana destul de provocatoare, cu gripa (atat eu cat si sotul) cu intalniri faine in online, cu citit, cu scris si cu bucuria notelor de la examene care au inceput sa apara. 

Saptamana viitoare vremea ne cam tine pe langa semineu. Mi-am facut provizii sa pot face dulciuri usoare, carti am de citit atat de dezvoltare personala cat si si beletristica, fularul de pe andrele mai are putin si e gata si am si un sal inceput anul trecut ce trebuie terminat. In plus am o programare la cosmetica si una la pilates. Ambele sunt premiere asa ca sunt de notat in jurnal. Pe total e un pic de program relaxant de iarna.

Si daca la final de luna se incalzeste sa pot iesi in gradina, e numai buna o saptamana de odihna fie ea si activa.

Februarie - intentii si directii

 

Se pare ca februarie va fi prima luna de iarna. Si pentru ca incep cu o vacanta de la facultate, voi incerca sa ma odihnesc. O odihna activa desigur pentru ca am doua programe de dezvoltare personala ce vor incepe luna asta. Unul din ele este amanat din ianuarie pentru ca fiind si sesiune, am simtit ca nu ma pot implica suficient. Al doilea este la a doua editie si e cu lucru cu hartia si creionul. E un curs cu multe constientizari care aduc liniste si pasi spre un viitor cu bucurie. La prima editie am fost surpinsa de schimbarile aparute la cursante.

Tot luna asta vreau sa citesc, mai mult si mai divers. Am descoperit un autor interesant cu povesti frumoase de relaxare, in plus mai am ceva volume de dezvoltare personala incepute ce se cer duse pana la capat. As vrea sa pot aborda si lecturile recomandate de la facultate pentru al doilea semestru pentru ca odata cu primavara timpul de citit se va scurta. In plus am vazut pe Netflix ca luna asta se va lansa un nou sezon la „Dulcile Magnolii” asa ca voi avea suficiente materiale pentru un februarie relaxant.
Daca vremea imi permite as vrea totusi sa montam solarul chiar daca e o activitate usor intarziata. Va fi anul „de proba” in care voi experimenta urmand ca la toamna sa fac lucrurile la timp.
Si tot in februarie am de amenajat un spatiu. Depind de temperaturile de afara deoarece spatiul nu este incalzit asa ca tot in functie de vreme ma voi organiza....

Un februarie roz va doresc!
Puneti-va lentilele prin care sa vedeti viata in roz si haideti sa pornim in calatorie!

Jurnal saptamanal - 5/52

Dupa o saptamana calda, ca de aprilie, astazi ne-am trezit cu miros de zapada, cu fulgi razleti si cu ger. Un ger binevenit intr-o perioada cu viroze respiratorii si nu numai. 

Saptamana ce tocmai se incheie a fost o saptamana foarte aglomerata. Pe de o parte a fost ultima saptamana de sesiune in care am avut 5 examene. Pe de alta parte, din cauza vremii sau a vremurilor, cativa batrani din comunitatea noastra au ales odihna vesnica. Apoi, vineri am fost si pe meleagurile de bastina ale sotului meu tot pentru o despartire de acest fel. Cel mai afectat de toata acesta poveste a fost chiar sotul meu care a somatizat toate emotile generate de aceste evenimente iar rezultatul a fost un final de saptamana cu odihna fortata in pat dupa o vizita la o ora mica la un centru de permanenta. 

In schimb ma bucur ca am reusit sa ma bucur de notele mari de la examene si sa imi ofer astazi o zi de reorganizare pentru a incepe saptamana cu o zi relax mental.

Un alt motiv de bucurie a fost o donatie pentru biserica care ne-a trimis la un atelier de croitorie la Tg Neamt. Ma bucura nu donatia in sine ci faptul ca oamenii aleg sa se implice in aceasta frumoasa comunitate, fiecare in modul sau, pentru ca fiecare gand sau gest de implicare contribuie la legarea si dezvoltarea comunitatii facand-o mai speciala.

Asa cum va spuneam in postarile trecute, incepand cu ziua de 8 februarie voi incepe un nou program. Un program de suflet cu si despre scris. Daca va intereseaza si intrati in program, pe durata unor multe saptamani va voi provoca sa va scrieti povestea vietii voastre cu ajutorul unor teme si a unor intrebari, astfel incat sa puteti elibera emotiile captive, sa schimbati perspectiva din care priviti aceste povesti si eventual sa iertati si sa vindecati aceste rani emotionale. Un alt beneficiu al acestui demers este identificarea acelor trasaturi care v-au ajutat sa depasiti, sa mergeti mai departe, sa fiti ceea ce sunteti azi. 

Intreagul demers se va desfasura intr-un grup de whatsapp privat unde voi posta aceste teme saptamanal si voi asigura suportul pe tot parcursul programului. Din experienta stiu ca in aceste programe se pot lega prietenii de durata iar grupul va fi de sprijin si sustinere reciproca. In plus vor fi si intalniri lunare live-online unde vom discuta orice nelamurire va aparea precum si inregistrarea parcursului. Bonus va fi sprijinul pentru a va publica materialul rezultat fie intr-un exemplar sau un tiraj mic pe care sa il pastrati, fie un tiraj mai mare pentru a fi vandut.

Lasati un mesaj aici daca va intereseaza și folositi cuvantul „personal” daca nu vreti ca mesajul sa fie publicat ca comentariu la postare.

Saptamana ce incepe de maine e cu temperaturi mici, cu vreme de iarna, o vreme ce ma imbie la lectura, la lucru de mana si la creatie.

Jurnal saptamanal - 4/52

 S-a dus si saptamana a patra din acest an, dar si prima mea saptamana de sesiune. A mai ramas una. Emotii au fost amestecate. La inceput a fost teama ca nu retin dar m-au ajuta mult cunostintele acumulate in ani, apoi ca nu imi ajunge timpul dar se pare ca scriu destul de repede. Saptamana viitoare am cateva examene cu materie relativ noua pentru mine dar interesanta. Cu ajutor de Sus va fi bine. 

In alta ordine de idei, afara vremea a fost destul de calduta asa ca in pauze am mai facut una, alta prin curte. Incerc sa mai fac din treburile primaverii ca sa reduc aglomeratia din aprilie, cand vor fi si sarbatorile pascale. Pot bifa si prima tura de slaninuta in afumatoare cu perspectiva ca saptamana viitoare sa o pot depozita (si slaninuta, si afumatoarea).

Chiar daca solarul comandat a venit destul de repede, inca sta in cutia de transport pentru ca timpul nu a permis amenajarea spatiului unde va fi montat. La cum arata vremea, sper ca saptamana asta sa ii vina si lui randul. 

Vineri noaptea a plouat destul de tare iar ploaia s-a transformat in zapada sambata dimineata. Doar ca a fost putintica, cat sa pudreze natura cu un strat fin si stralucitor. Astazi a fost cu nori si ceata. Soarele s-a aratat destul de putin. In schimb au ciripit pitigoii toata ziua. Inca nu imi e clar ce spun dar e ianuarie abia. Mai e timp sa ne suprinda iarna. Gainile mele s-au decis sa ma mai bucure cu cate un ou din cand in cand iar purcelele au devenit papacioase. Doar vitica e linistita suprinsa probabil de burta ei care creste incet si sigur. Mai e o luna si un pic pana sa apara vitelul...

Pe parte de dezvoltare personala, ieri am incheiat o calatorie de 4 luni de zile, calatorie in care am fost mentor intr-un curs intens al Alinei Sutu.  O calatorie fascinanta alaturi de femei minunate, atat cursante cat si mentori. Am invatat multe despre mine, despre ce pot si cum pot, despre fragilitatea si forta sufletelor oamenilor. Mereu ma surprinde forta cu care o persoana se poate ridica din cea mai adanca deznadejde daca are un punct de sprijin. 

Printre invatat si gospodarie pregatesc lansarea unui curs lung interesant despre care o sa povestesc mai multe saptamana viitoare cand voi avea si materialele gata si editia a doua a unui curs mai scurt dar intens. Vineri seara analizam date si pespective pentru noile cursuri si chiar cochetam cu ideea de a amana putin ca sa am timp sa imi trag sufletul cand primesc un mesaj care suna cam asa: „Nu imi vine sa cred cum eram anul trecut si cum sunt acum. Nu pot sa cred cate pot face si cat de repede imi iese ce imi propun”. Bucuria pe care am simtit-o m-a ajutat sa planific tot ce mi se parea ca poate fi amanat pentru ca imi doresc sa primesc cat mai multe mesaje de acest gen...

Am inceput sa sustin cursuri pe platforma LiveGood si mi se pare foarte interesant tot ce se intampla acolo. Imi doresc sa aloc mai mult timp dupa ce termin sesiunea, pentru ca e o lume interesanta cu informatii interesante si multe, multe cursuri.

Cam asta a fost saptamana trecuta...

Jurnal saptamanal - 3/52

 A treia saptamana din ianuarie s-a dus. maine, poimane ajung la 51 si ma intreb cand a trecut anul.... 

Astazi ma bucur pentru ca am trecut de primele 2 examene la facultate cu bine. Aveam emotii legate de modul cum se desfasoara, de timp (daca ma incadrez) si de cat pot asimila atunci cand invat ca deh nu mai am 25 de ani, dar cineva acolo Sus ma iubeste si inca fac fata (cu bine zic eu).

A fost o saptamana cu o noua dinamica a zilei. A aparut rubrica cu „invatat” in programul zilei si, daca la inceput a fost mai greoi procesul, pe la mijlocul saptamanii, a inceput sa imi placa trezitul de dimineata si acele cateva ore singura, cu foile mele. Pe final de saptamana a fost cald si frumos afara si mi-as fi gasit de trebaluit la soare afara. In gospodarie a aparut pachetul cu solarul iar motorul la motosapa a cerut pensionarea si, de voie, de nevoie, i s-a aprobat asa ca a fost inlocuit. In functie de vreme si de timpul meu, vom instala solarul in gradinuta din fata. Abia astept sa vad cum va fi aceasta noua aventura in gradina.

Acum un an eram in perioada de lansare a primului meu curs de dezvoltare personala dupa terminarea cursului de formare. Erau o gramade de emotii. Acum, se pare ca emotiile sunt de alta natura. Sunt in fata primei sesiuni din cadru facultatii de psihologie. Si imi place ce invat, ce citesc, plec de la o idee din curs si caut mai multe informatii pe aceeasi tema. Uneori sunt ca un copil care vrea sa stie mai mult si mai repede. Alteori obosesc si ies in curte. Si daca unele planuri de viitor legate de curte si de gospodarie nu le vedeam realizabile, acum se aseaza in mintea mea ca un viitor posibil. Si apare acel fior de nerabdare. Si apar oportunitati noi, si activitati noi, si oameni alaturi de care sa pot face toate astea cu bucurie iar asta aduce si mai multa bucurie in viata noastra.

Acum doi ani ma bucuram de laptopul meu nou. Si astazi caut altul pentru ca nu mai face fata. Se pare ca dinamica lumii se schimba extrem de repede si asta poate fi un motiv de stres. Un stres de adaptare la schimbari. Si cum se spunea intr-o reclama la var lavabil, ca singura constanta din viata noastra este schimbarea, e nevoie sa ne adaptam din ce in ce mai repede la schimbare.

Vremea in saptamana urmatoare va fi cam asa:

Destul de cald pentru perioada asta. Cred ca Doamne Doamne are grija sa putem monta solarul si pregati zona de gradinuta de primavara. Si cum am 4 examene saptamana viitoare o sa am nevoie sa descarc din emotii pe afara.
Inca lucrez la rutina zilnica pentru ca timpul nu se dilata iar activitatile noi din program iau din timpul altor activitati, dar cu rabdare si cu blandete se aseaza toate la locul lor.

O saptamana spornica si cu bucurie tuturor!

Jurnal saptamanal - 2/52

 Am decis sa scriu pe cat posibil duminica rubrica de jurnal saptamanal. 

A doua saptamana din ianuarie a inceput cu vant si frig, ca de Boboteaza, apoi ne-a aratat ce frumoasa poate fi primavara in mijlocul iernii si s-a terminat cu o pudra de zapada peste intreaga natura inghetata, dar luminata de un soare vesel. A fost o saptamana frumoasa ca vreme, cu alergatura dar si cu momente de bucurie. A fost si ziua mea de nume si am fost surprinsa la biserica (iarași) de atentia si grija celor din jurul meu. Am primit un cadou destul de costisitor (noroc ca l-am desfacut acasa ca altfel ofeream un spectacol pe cinste) si practic. Ceva ce imi doream de mult dar tot am amanat ca sa gasesc un moment potrivit. Nu prea am reusit sa imi gasesc cuvintele (dovada sta postarea precedenta scrisa inainte de a procesa toate emotiile) pentru acele vorbe de apreciere pe care le-am auzit pentru ca eram coplesita, pentru cadou cu atat mai putin mi-as fi gasit cuvintele acolo, cand toti ochii erau pe mine. Cadoul a fost atat pentru ziua de nume cat si pentru cea de nastere asa ca nu am certat pe nimeni pentru cheltuiala mare.
Cu o zi inainte am fost surprinsi, toti din biserica de data asta, de aparitia unui mic mare gospodar cu calul sau. De fapt era o iapa mare, frumoasa si foarte blanda. A fost adusa conform traditiilor stravechi pentru „botezul cailor” de boboteaza si a fost „imbracata” foarte frumos pentru aceasta ocazie. Am admirat atat pozitia mandra a calului cat si a foarte tanarului gospodar calare. De incantarea tanarului ce ingrijeste iapa nu e nevoie sa amintesc. Avea un zambet demn atat in coltul gurii dar mai ales in priviri. Toata familia merita felicitari pentru modul in care ingrijeste animalele dar si pentru modul in care a ales sa ne incante sufletele in zi de sarbatoare.
Tot la capitolul bucurie sufleteasca o sa adaug o alta initiativa a tinerilor gospodari din comuna care au ales sa isi petreaca duminica trecuta calatorind dupa gheata la Lacul Rosu pentru ca toate bisericile comunei sa aiba o cruce de gheata la sarbatoarea Bobotezei. Nu am reusit sa suprind in poze bucuria cu care lucrau pentru a „modela” cu drujba crucea din curtea Bisericii noastre dar am simtit-o privindu-i.

Apoi m-am apucat de invatat. Pasii sunt mici dar perseverez pentru ca „pofta vine mancand”. Odata cu „apucatul de invatat” au aparut si emotii neprocesate din adolescenta pe cand eram studenta la fizica. Asa ca am avut de lucru in paralele cu invatatul.
Ieri, sambata am avut ultima intalnire „lucrativa” ca mentor intr-un curs din cadrul pachetului de cursuri al Academiei de coaching in care m-am format. A fost cu multe emotii, mai ales ca tema a fost o incununare a intregului parcurs, un plan de viitor bazat pe cunostintele acumulate dar si emotiile evocate si asimilitate din timpul cursului. Sunt incantata de rezultatele obtinute de fete, de zambetele largi ce au inlocuit lacrimile sau incrancenarea de la inceputul cursului. Supriza a fost astazi, cand una din cursante m-a vizitat. Imi plac trecerile din online in ofline. Ma bucur sa vad ca se pot crea legaturi frumoase si in online si ca pot simti oamenii aproape la fel de bine ca in interactiunile directe.

Urmeaza o saptamana in care pare ca vremea va arata asa:

 Asta in timp ce eu am de bifat o lista lunga de activitati pe langa invatat si facut teme.

Va las cateva poze din ultima perioada:

de ziua mea

crucea de gheata

echipa „crucea de gheata”

dezbateri

Jurnal saptamanal - 1/52

 Au trecut si sarbatorile intr-un iures de activitati si emotii. 

Si daca in anii precedenti ma amuza expresia „vacanta de dupa sarbatori”, anul asta i-am simtit nu doar sensul ci si utilitatea. Din pacate sau poate din fericire incep astazi, in prima zi lucratoare a anului 2025 nu doar cu intentii serioase ci si cu un calendar plin si un orar zilnic incarcat. Imi doresc sa imi pastrez nu doar entuziasmul ci si capacitatea de a pune in practica tot ce imi doresc. 

Sarbatorile de iarna m-au surprins prin forta manifestarii emotiilor. Am constatat ca ceea ce imi place mie legat de traditii si de obiceiuri nu doar ca place in general sau ca gaseste un ecou in sufletele celorlalti ci uneste oamenii. Poate ca asa am redescoperit sensul lor, acel sens profund pe care stramosii nostri il stiau:  acela de a lega oamenii, de a-i aduce impreuna, de a-i face sa se simta parte din ceva mai mare si mai frumos. Filmand evenimentele am surprins bucuria de pe chipurile celor prezenti in cele mai diverse forme: zambete, lacrimi, barbii tremurande, scripiri in priviri. Iar suvoiul de comentarii frumoase din online, de apreciere m-a coplesit.

Sarbatorile s-au incheiat ieri, de Sf Ioan cand cea surprinsa am fost eu. Pe langa discursul mestesugit si urarile de ziua mea de nastere si de nume, am fost suprinsa de o cutie imensa, cu o funda frumoasa deasupra - codoul pentru mine. Si a fost destul de costisitor pe langa faptul ca a fost un cadou practic, dovada a faptului ca au inceput sa ma cunoasca. Atentia si grija celor din jur nu doar ca ma bucura dar ma si responsabilizeaza.

Am inceput ziua de astazi cu program de invatat, de miscare si program atent de mese. Cel mai frumos a fost ca gandurile mi s-au limpezit in momentul in care am inceput sa scriu iar solutiile si ideile creative au aparut mai repede decat ma asteptam eu.
Si cum „semne bune anul are” imi doresc sanatate si liniste sufleteasca ca sa ma pot bucura de tot si toate.

2025 - intentii si directii

 Mi-am dorit sa scriu postarea asta in prima zi a anului ca sa incep anul cu toate asezate. 

Bineinteles ca am un panou cu imagini colorate pentru vise si obiective dar vreau sa le am si scrise pentru aducere aminte. Zilele astea am constatat cu surprindere ca intr-un fel sau altul am bifat tot ce am scris ca intentii pe 2024. 

Dupa un an in care am testat ce am invatat in anii din urma dar in care am inceput si o noua calatorie intr-un univers drag mie, cel al psihologiei, imi doresc ca anul acesta sa consolidez tot ce am invatat in ultimul timp si sa dezvolt directii noi bazandu-ma pe experienta anului incheiat. Si cum voi face asta?

Pai sa vedem:

• sa imi iau toate examenele la facultate din prima
• sa fac a doua editie (imbunatatita) a programelor din trecut adica 5 programe scurte cu plata
• sa deschid calea celor 2 programe abonament ce se vor intinde pe mai multe saptamani.
• sa am minim 25 de persoane inscrise in fiecare program
• sa lucrez alaturi de persoane mai experimentate in cateva programe
• sa explorez si sa valorific la maxim oportunitatea aparuta in perioada sarbatorilor
• sa continui sa public materiale valoroase 
• sa scriu mult atat aici pe blog cat si pe hartie
• sa deschid magazinul
• sa reorganizam activitatea din gospodarie 
• sa realizam planurile de reparatii si imbunatatiri ale gospodariei
• sa lucrez cu mai multe persoane
• sa cunosc mai multe persoane
• sa leg prietenii frumoase
• sa fiu creativa
• sa ma bucur mai mult
• sa ma plimb mai mult
• sa vad locuri noi
• sa invat mai mult
• sa citesc mult
• sa castig mai mult

In plus imi doresc ca 2025 sa ma suprinda placut cu activitati noi, cu directii noi si cu oportunitati noi. 

Cuvantul anului 2025

 Am vrut sa aleg un cuvant frumos dar cred ca cuvantul pentru 2025 s-a ales singur.
E vorba despre capitalizare. Vine din sfera economica dar se poate aplica tuturor ariilor din viata noastra. Dupa ani in care am experimentat diverse domenii imi doresc ca 2025 sa fie anul in care facem inventarul a tuturor calitatilor, deprinderilor, cunostintelor pentru a putea nu doar dezvolta toate ariile din viata noastra ci si de a le integra intr-un tot complet si complex. Si da, as vrea ca si in sfera economica sa putem consolida directiile in care ne-am dezvoltat in ultimii ani.