22 februarie, 2024

Jurnal saptamanal 3 - februarie

 Am deschis laptopul sa scriu de nenumarate ori si cuvintele nu au vrut sa curga. Cred ca trec iar printr-o perioada in care am nevoie de timp cu mine. O perioada in care sa integrez multe constientizări. Credeam ca nu ma afectează anumite perioade din viata mea, ca au trecut, ca le-am depasit dar zilele astea am descoperit ca doar le inchisesem intr-un sertar pe care l-am incuiat si aruncasem si cheia. Iar zilele astea, sertarul s-a dezintegrat si emotiile inchise acolo au inceput sa ceară sa fie vazute. 

Si daca tot rumeg emotii si vremea e frumoasa am iesit la treaba in curte. Gradina de legume e aproape curatata (m-a prins zapada cu ea necuratata) si gradinuta din fata e pregatitata de prelucrare si semanare.

Si cum iar am inceput postarea intr-o zi si o termin in alta voi spune ca ziua de 22 februarie e o zi importanta pentru mine si pentru ca vreau sa marchez cei 15 ani de casatorie (frumoasa zic eu) am lansat un nou proiect, pe un grup de whatapp, un proiect in care va invit sa va jucati cu emotii, cuvinte si intrebari astfel incat sa gasim raspunsuri la intrebari ce uneori sunt nepuse, dar care ne arata drumul spre o viata traita frumos si, poate impreuna, sa ajungem la o viata traita cu sens. Un sens liber de material si de acumulare materiala dar incarcat de emotie.

Cine vine?

in joaca spre un zambet senin

Pe grup veti gasi informatii despre cum se va desfasura acest program nelimitat zic eu, cu toate ca se bazeaza pe un set de cartonase cu numar limitat, dar pe masura ce trece timpul vom constata ca acelasi cartonas il putem vedea din perspective diferinte in momente diferite de timp. O alta caracteristica a acestui program sunt intalnirile de povestit, ce vor fi martea, din doua in doua saptamani, intalniri in care ne vom asculta si vom invata una din experienta alteia, impreuna si una de la alta. Participarea la acest program/grup nu implica nici o obligatie, singura regula fiind aceea a bunului simt iar asta se refera si la confidentialitatea povestilor si a povestitoarelor.

Cum vi se pare?

14 februarie, 2024

Jurnal saptamanal 2 - februarie

Deja suntem la jumatatea lunii. 

Vremea e ca de primavara, cu temperaturi cu doua cifre uneori, cu vant si ploaie alteori. Pentru mine e un timp de asezare, un timp de care am nevoie pentru a integra si a asimila atat evenimentele inceputului de an cat si informatiile primite, emotiile rascolite si reasezate intr-o noua matrice. Resimt lipsa timpului pentru scris, resimt lipsa timpului de jurnale, resimt toata agitatia si aglomerarea acestui inceput de an. Inca putin si voi sta mai mult pe afara iar asta inseamna si mai putin timp pentru activitati care ma ajutau sa imi ordonez mintea. Uneori mă intreb daca chiar am timp mai putin sau doar il distribui in activitati care nu imi aduc linistea. Sunt multe astepecte din copilarie care ies la iveala in acestă periodă, pe care simt că e necesar sa le privesc dintr-o altă perspectivă. Sunt cuvinte sau propozitii auzite sau citite intamplător si care scot la iveala intamplări din copilărie sau adolescentă de care uitasem, care au durut si le-am pitit bine intr-un sertar al minții. Alteori acea amintire persistă in minte zile intregi, si tot caut perspective noi până când gasesc acea explicație care o face sa nu mai revină. 

Mă joc cu afirmații pe care le repet in minte continuu până când simt bucurie la fiecare cuvant din acea afirmație, dar e un proces lung si uneori obositor. Uneori simt nevoia sa iau o pauză de la tot si sa imi duc mintea in vacantă doar ca emotiile răscolite imi amintesc ca e nevoie să gasesc un raft curat si ordonat unde sa se odihnească până cand va fi nevoie iar de ele. 



Saptamana trecuta am curatat zmeura, aproape toată. Nu m-a lasat ploaia sa termin dar nu mai am mult. Astept un pic de vreme buna pentru a termina. Va fi urmata de replantarea unor rugi de muri ce stau răzleți prin curte. Si tot de replantare va avea parte si zona capșunilor. Voi incerca anul acesta plantarea lor pe musuroi de pamant. Am vazut la cineva acest sistem si am cautat informatii despre el si pare destul de bun. 


La capitolul bucurii de februarie, o masinuța asemanatoare cu cea din fotografie a poposit zilele astea in fata portii noastre cu numele meu in actele ei. E un vis vechi, din facultate care a devenit posibil saptamana asta. Partea frumoasă e ca nu am avut curaj sa o pun pe panoul dorintelor pentru 2023 dar a fost prima imagine pe cel din 2024 si prima imagine scoasă de pe panou ca fiind un obiectiv atins. Si ca sa fie bucuria completa, masina gasit a avut pretul egal cu suma adunata in cutia dorintelor chiar daca in anunt era mult mai mare. Odata cu ea a venit si constientizarea ca imi e teama sa ma bucur. Nu stiu daca vine dintr-o convingere limitativa (bunica mea repeta ca „nu râzi a bine” atunci cand ma bucuram) sau daca vine dintr-un tipar aparut in adolescență cand fiecare realizare/bucurie aducea critica mamei.  Chiar daca imi place sa cred că acesta a fost modul ei de a ma proteja de criticile altora, tiparul incă persistă iar eu evit sa ma bucur de o realizare imediat ce aceasta s-a implinit. Imi iau un timp de integrare, de pauza si abia apoi apare si bucuria. Ca si cum astept sa vad daca apare critica intai si abia apoi imi dau voie sa ma bucur. Lucrez la aceasta atitudine de ceva timp dar inca nu am iesit cu totul din tipar. In schimb am pus biletelul cu bucuria masinii in borcanul de bucurii pe care il vom deschide de craciun.

Cum va manifestati bucuria atunci cand va realizati un vis?

Reusiti sa va bucurati? 

Reusiti să va impartasiti bucuria cu ceilalti?


04 februarie, 2024

Jurnal saptamanal 1/2

 A trecut si prima saptamana din februarie. 

Ce repede trece timpul....

Dacă anii din urma eram deja plictisită de casa si de iarna, astazi am simtit nevoia sa stau eu cu mine si cu casa pentru un timp. Parca m-am intors dintr-o calatorie lunga si imi era dor de casa si de mine. De fapt cam asa a fost. Cursul de coaching a fost ca o calatorie lunga si provocatoare. La el s-a adaugat si calatoria sotului meu in acel univers pe care il iubeste foarte mult. A fost nevoie de cateva luni bune pentru a ne adapta noilor noastre ritmuri si sa le armonizam. Si mai am nevoie de un pic de timp de stat si asimilat emotiile si trairile de la Gala de pe 28 de la Bucuresti. Pentru mine a fost un moment care m-a scos bine de tot din zona de confort, un eveniment care m-a provocat sa imi incalc limitele si sa vad cat pot inafara lor. Si a fost bine. Chiar mai bine decat mi-am imaginat. Iar asta implică o nouă perspectivă. Si simt ca am nevoie de timp pentru a asimila noile informatii. Acel pas inapoi pentru a avea o perspectiva mai amplă.

Zilele trecute povesteam cuiva ca atunci cand te supara cineva, de fapt doar iti arata ranile sufletului. E ca atunci cand, ranit la picior, te va durea fiecare atingere, chiar si a unui fir de iarba, in timp ce, daca piciorul e sanatos, nu te doar nici cand calci pe pietre denivelate, le simti dar nu te rănesc. Apoi a aparut o intamplare in viata mea care a durut. Asa ca, dupa ce m-am calmat, am inceput sa ma intreb ce m-a deranjat de fapt. Intâi am fost atenta la cuvinte sa vad daca vreunul m-a durut in mod special. Nu era, dar daca as fi gasit acel cuvant as fi incercat sa il gasesc in copilăria mea, cand m-a ranit prima data. Apoi am incercat sa identific emotia ce s-a activat in acel moment. Era o dezamagire, dar putea fi orice emotie. Am cautat sa vad cand am mai fost dezamagită, cand am intalnit acea emotie pentru prima data. Pentru ca la mine era vorba de o persoana din familie, am identificat emotia alaturi de aceeasi persoana in copilaria mea. Dezamagirea vine, de regula cand ai asteptari asa ca am incercat sa identific care erau asteptările, cum as fi vrut sa fie situatia/reactia/atitudinea. Odata intelese aceste etape am incercat sa schimb locurile cu acea persoana in acea situatie din copilarie, să inteleg care a fost mecanismul modului in care a actionat atunci, cum ar fi putut sa fie ranită acea persoana in copilaria ei ca sa reactioneze asa cum a facut-o, am incercat sa analizez cu compasiune comportamentul acelei persoane astfel incat sa inteleg ca intentia ei nu a fost sa ma ranească pe mine ci doar sa își protejeze sufletul rănit. Apoi am cautat beneficiul meu din acea situatie. Cum m-a ajutat pe mine acea „rana emotionala”, cum m-a facut mai buna de-a lungul anilor. Si pentru ca era vorba despre o comparatie („e neimportant ce faci tu, exista altcineva care face mai bine ca tine acel lucru”) am inteles si de ce ajung destul de des in competitii pe care nu mi le doresc. Am inteles ca mereu va exista cineva care va intra in competitie cu mine pentru ca am fost invatată sa imi recunosc valoarea doar prin comparatie. Poate ca mesajul este ca e momentul sa invat sa ma validez pur si simplu, sa cred in mine si in valoarea mea fara a avea nevoie de repere. Mai am nevoie de timp sa diger informatiile si sa analizez din mai multe perspective dar cam astea sunt etapele de analiza a evenimentelor neplăcute din viata noastra. Procesul e mai lung decat pare, raspunsurile vin in amintiri scurte, in vise, in versurile unui cantec, intr-o secvență dintr-un film sau doar intr-o senzatie/emotie simtită intr-o situatie ce nu are legatură cu nimic. Important e sa iti pui intrebari, sa vrei sa afli răspunsurile si să lasi mintea/ochii/urechile larg deschise pentru a le intelege/vedea/auzi. 

Prima data pe scena


02 februarie, 2024

Sfasit de ianuarie si inceput de februarie

 Nu m-am tinut de provocarea lunii ianurie pentru ca a fost o luna foarte plina de emotii si de activitatăți. Printre ele as putea aminti seria de live-uri de pe Fb care m-a scos bine din zona de confort. A fost o super provocare pentru mine dar sunt mandra ca am dus-o până la capat chiar daca au existat provocări, bâlbe si sincope. Apoi a fost lansarea cursului de 9 săptămâni despre impostorul din sufletul nostru, o altă provocare cu multe lecții si învățăminte. Mi-am pus singură frână pentru ca incă aveam nevoie de validari. Numărul de inscrieri în curs mi-a aratat ca de fapt era nevoie sa ma validez singură. Si ca evaluarea mea sa fie corectă am ascultat mai multe perspective. M-am mai intalnit cu impostorul din sufletul meu atunci cand mi s-a propus o colaborare intr-un alt curs. Nu am spus nimic nimanui ca sa nu dispară. Nici nu am putut sa ma bucur cu adevărat chiar daca era un vis al meu care s-a implinit mai repede si mai frumos decat as fi visat eu. Abia atunci cand am simtit eu ca totul e sigur am vorbit despre asta, iar linistea ce s-a lasat a fost mai mult decat graitoare.

Apoi a fost Gala Primeste Schimbarea, prima editie, care a venit ca o celebrare a intregului parcurs in aceasta minunata comunitate. Pe langa faptul că am urcat pe scena si am putut sa o strang in brate pe cea care este si sufletul si creierul acestei minunate intamplari din viata multora, cea care a visat si ne-a adus si pe noi in visul său, am cunoscut fetele cu care imi beau cafeaua in fiecare dimineata de cateva luni incoace. Au fost 2 zile nebune, cu bucurii, cu vorbarie, cu povesti, cu zambete si cu multe emotii.


Asa ca am intrat in februarie cu tot acest bagaj de emotii, obosita fizic dar superentuziasmata emotional. 

Februarie a venit cu o asezare pe cursul meu de impostor si cu un nou curs in care voi participa in calitate de colaborator. Un curs in care am mai fost si pe care il voi vedea acum din alta perspectiva si cu alti ochi. E ca atunci cand citesti o carte a doua oara si te poti bucura de fraze, de expresii, de descriere pentru ca stii finalul actiunii. Cam asa vad aceasta noua calatorie pe care abia astept să o incep. Pe plan personal imi doresc să citesc mai mult (am cateva carti incepute si cateva care asteapta sa fie citite), sa ma plimb luna asta (plimbari de relaxare), sa postez mai des, să scriu mai mult si să mă bucur de fiecare zi. Si daca vremea imi permite, să ma bucur de aer curat, de curtea si gradina mea dar si să ma ocup de un spatiu care asteapta sa fie amenajat/personalizat....

Voi cu ce intenții ati intrat in februarie?

Si cum simtiti ca ati incheiat ianuarie?

Dar chiar ar fi tot anul ca ianuarie ce emotie credeti că ar caracteriza 2024?

25 ianuarie, 2024

unire

 Azi sarbatorim ziua unirii. 

Acel „hai sa dam mana cu mana” iar eu ma pregatesc de o intalnire la final de saptamana in care ma voi vedea fizic cu doamne dragi din online. Normal ca am emotii mai ales ca e in cadru unui eveniment cu scena si vorbitori. Si eu sunt una din vorbitoare. Aveam de gand sa scriu ca vorbesc doar cateva minute dar am identificat impostorul care ma face sa imi minimizez realizarea. Pentru ca da, e o realizarea. Nici nu are importanta cati oameni sunt in sala ci doar faptul ca voi vorbi in fata lor. Si va fi transmis live pe FB. Asa ca totul e nou, totul e provocator si cu emotii. Pe de o parte abia astept, pe de altă parte as mai amana. Imi place anticiparea si imi e un pic teama de necunoscut. Până atunci sunt ocupata cu pregatirile de călătorie!

17 ianuarie, 2024

feedback, validare sau critica

Sunte termeni pe care ii intalnesc frecvent in ultima vreme. 

Si toti trei se invart prin aceeasi zona semantica. Poate si pentru ca activitatea pe care o fac acum depinde de raspunsul primit de la ceilalti.

Ca sa poti evolua ca om sau doar ca profesionist in aria ta de activitate ai nevoie sa te oglindesti in ceilalti, ai nevoie sa vezi daca ceea ce faci are ecoul pe care il astepti. Cel putin asa simt eu. Am nevoie sa stiu cum se simte celalat cand vorbeste cu mine. Am nevoie de cineva care sa ma ajute sa inteleg daca mesajul pe care vreau sa il transmit ajunge la celalat asa cum am vrut eu sau e nevoie sa schimb ceva la modul in care transmit. Si ma ajuta cand cel cu care vorbesc imi spune daca un gest, o vorba sau tonul vocii nu ajuta la transmiterea mesajului sau a emotiei dorite. Iar asta am descoperit in ultima perioada fiind intr-un grup de femei faine care se ajuta reciproc, pentru ca fiecare sa devina o varianta mai buna a sa. Iar faptul că facem toate aceeasi activitate ma ajuta, pentru ca e o parere avizata, in cunostintă de cauză. 

Fie ca o numesc validare atunci cand mi se confirma ca ceea ce fac, fac bine, fie o numesc critica atunci cand o colega imi spune cum as putea face altfel, le consider pe amandoua spre cresterea mea. Sunt aspecte pe care fie nu le pot vedea la mine, fie nu m-am gandit la ele sau pur si simplu sunt o alta perspectiva care ma ajuta sa vad lucuruile in ansamblu si nu doar punctual. Nu consider parerea celuilalt neaparat o critica, ci doar un raspuns care ma ajuta fie sa cresc, fie sa imi intaresc increderea in mine si in ceea ce fac. O critica poate fi constructiva sau acida. Iar diferenta e data de ton si de pozitionarea persoanei care face critica. Daca comentariul este facut de la egal la egal si cu un ton bland este o critica constructiva. Chiar si facuta in gluma. Dar daca critica e facuta cu ironie si din alta perspectiva decat colegiala atunci ma deranjeaza si atrag atentia. E posibil ca uneori tonul meu sa fie raspuns la tonul celui care face comentariu dar nu o fac cu intentia de a rani ci doar de a atenționa. Ce e drept prefer o critica directa si sincera decat o linguseala frumoasa. Singurul aspect la care reactionez prost e ironia. Poate si pentru ca mult timp rana mea dominanta a fost cea de umilinta reactionez destul de rapid la ironie si la luatul de sus. Chiar daca teoretic stiu ca ironia e folosita de cei care au o stima de sine destul de scazuta pentru a masca asta, ma irita aerul de superioritate. Stiu cat de mult rău poate face aceasta atitudine fiecarui participant la discutie. Pentru ca ironia si aerul de superioritate e ca un bumerang care raneste si la dus si la intors. Nu poti sustine ca „nu te intereseaza” ca ai ranit pe cineva pentru că „ai facut ce ai simtit” si nu te-ai gandit la consecinte mai ales cand ranesti persoana care te-a sustinut si ajutat cand ti-a fost greu. Nu poti sa rupi orice legatura cand ti se atrage atentia, ca mai apoi sa te plangi ca au ceilalti (sau cineva) ceva cu tine. Pai fie te consideri suficient de bun incat sa nu te intereseze parerea celorlati si pleci din acel loc ca nu te reprezinta, fara sa te plangi. Fie recunosti ca ai deschis gura fara sa te gandesti, iti asumi ca nu esti intotdeauna atent la ce spui sau ca uneori ai nevoie sa dovedesti ceva, dar ramai in acel loc unde ti s-a atras atentia, ca sa poti deveni o varianta mai buna a ta. De cele mai multe ori atunci cand recunosti ca e ceva ce doare, cand vorbesti despre acel ceva ce doare, mai ales intr-un asemenea grup, poti sa iti vindeci acea rana, poti sa vezi in care arie a vietii tale repeti acel comportament, poti analiza cu ceilalti (avand mai multe perspective) cum poti face sa aduci in viata ta bucuria si chiar poti ajunge sa te bucuri de tot. Si toate astea doar oferind si tu, la randul tău, o alta perspectiva cuiva din grup la nevoie. Ironizand cand cineva din grup iti spune ca se simte blocat nu poti avea pretentia sa fii „mangaiat pe cap” atunci cand tu afirmi ca nu te intereseaza ce simte altcineva din acelasi grup cand tu iti urmezi interesul, calcand in picioare emotiile celorlalti. In procesul de vindecare emotionala se mai ating rani, se mai descopera puncte dureroase, se mai identifica atitudini sau comportamente care ranesc (direct sau indirect pe tine insuti) dar daca nu iti asumi acest proces si dai in continuare vina pe ceilalti (coleg/ă, sot/sotie, prieten/ă, soacra, etc) nu poti nici vindeca, nici creste si in consecință nu ai cum sa te bucuri de viață. E nevoie de un pic de dorintă si un pic de determinare ca sa treci prin proces si o oarecare maturitate emotionala. Si asta pentru ca nu e un proces usor acela de vindecare emotionala, dar cred cu tărie ca rezultatul merita fiecare incertitudine, furie sau lacrima pentru ca doar asa poti vindeca. Iar daca vrei sa treci mai usor prin acest proces e nevoie sa ai oameni alaturi, oameni care au trecut pe acolo, oameni care sa iti amintească scopul atunci cand vrei sa renunti, oameni in a caror privire sa poti citi confirmarea ca fiecare furtuna emotionala vine ca sa curete calea catre bucuria emotiei. Fiecare alege pe ce drum sa mearga, avem liberul arbitru pentru a decide ce vrem. Partea frumoasa in aceasta poveste este ca atunci cand am decis ce vrem sa facem se deschid si usi pentru a ne ajuta sa ajungem acolo unde vrem. E nevoie doar sa mai facem un pas....

10 ianuarie, 2024

Bucurii de ianuarie - 1

 Au trecut deja trei zile din această săptămână iar eu am fost prinsă în diverse proiecte asa ca voi pune astazi bucuriile din prima saptamana de ianuarie, chiar si fără poze. Provocarea o gasiti la Irina

Coltisorul meu confortabil

A fost si anul acesta in preajma semineului, pentru că îmi place sunetul focului, doar ca coltul e un pic schimbat fata de anul trecut si nu am stat cu andrele sau croset ci cu laptop si carti in jurul meu.

Un proiect creativ

In această săptămână proiectul creativ a fost programul pe care il voi prezenta duminică seara pe FB precum si programul de 8 zile pe care il sustin zilnic tot pe FB. Încă invat cum se fac diverse lucruri chiar dacă totul e nou pentru mine asa voi incerca sa incarc acele filmulete si aici.

Tratația săptămânii 

A fost zilnică si a fost cana cu capucino făcut din capsulele (lapte si cafea) descoperite la Lidl. 

Plante si flori

Am primit o crăciuniță de la o vecină si de la sotul meu o zambilă parfumată care deja s-a trecut.

Lumini si luminițe

Am inlocuit instalatia de la grindă cu globuri de craciun cu una simplă cu lumini albastre si ghirlanda de brad cu 2 ghirlande simple de iederă.

Grija de sine

Am inceput un program de exercitii dimineata si mi-am facut cateva programari pentru ingrijire (par, unghii, etc)

Jurnal

Am reusit doar sa imi inghid/deschid anul si sa scriu o singură pagină. Cumva simt nevoia sa scriu dar cand ajung cu pixul in fata foii cuvintele nu vor sa coboare din mintea mea pe foia de hartie. Nici pe taste nu prea vor sa coboare liber iar asta se vede in postarile mele.


06 ianuarie, 2024

2024 - intentii si directii

Deja e a 6-a zi a anului iar eu nu am reusit sa postez mai nimic. 


Una din intentiile pentru 2024 era sa scriu mai mult. Imi doresc o rutina de blog, o disciplina pentru provocarile legate de scris si nu numai. Anul 2023, mai ales finalul sau, a fost ca o vijelie din care nu am putut iesi nici macar pentru o pauza. Incepand cu luna iulie cand am inceput cursul de coaching, totul s-a aglomerat. A urmat august cu revenirea sotului meu pe calea lui si cu multe activitati adaugate in program, dupa care totul s-a invalmasit: sesiuni, programe, cursuri, biserica, casa, curte, animale. Am mai simplificat treaba in curte astfel incat sa facem fata tuturor provocarilor dar inca nu am acea rutina in care să functionez optim. Ianurie, ma gandeam ca va fi luna de odihna, pentru a-mi incarca bateriile, pentru un 2024 bogat in evenimente, emotii si trăiri. Doar ca se pare ca e o odihna activă pentru ca, fata de anii precedenti, e mult mai aglomerat iar oportunitățile care apar si care aduc bucurie dupa bucurie imi umplu agenda. 

Revenind la intentii imi doresc un an de asezare si de crestere. Cum am spus, functionez pe un soi de rutina iar asezarea despre care vorbeam in cuvantul anului e integrarea activitatilor noi in acea rutina a mea care imi asigura functionarea optima. Pe langa deprinderi noi pe care am inceput sa le integrez in rutina mea zilnica e nevoie sa imi „calibrez” programul astfel incat sa nu mai functionez in hopuri si sa nu mai exista activitati lasate de izbeliste pentru ca exista termene limite in alta directie. Un soi de predictibilitate asa cum am in zona bugetului care sa ma ajute sa imi canalizez resursele pe activitatile importante intr-o perioada de timp, fara a le neglija total pe celelelate.

Intentiile pe 2024 sunt cam asa:

- sa creez/ofer minim 4 programe gratuite in zona de dezvoltare personala

- sa creez/ofer minim 4 programe cu plata 

- sa incep facultatea de psihologie

- sa lucrez in cateva programe alaturi de colegele mele

- sa sprijin cat mai multe persoane sa isi descopere frumusetea interioara.

- sa public 2 carti.

- sa continui amenajarea curtii casei 

- sa termin de amenajat si sa deschid magazinul

- sa imi cumpar masina 

- sa scriu mult

- sa ma bucur mult

- sa cunosc oameni 

- sa leg prietenii

- sa invat

- sa ma redescopăr

Partea frumoasa in dezvoltarea personala este ca observandu-i pe ceilalti, te observi pe tine, lucrand cu oameni mai (re)descoperi cate ceva despre tine iar fiecare zi este o nouă prima zi din restul vietii tale.



03 ianuarie, 2024

cuvantul anului 2024

 E un obicei pe care l-am adoptat după pandemie, cand aveam nevoie de „ancore” de care sa ma agat atunci cand totul parea a fi haos.
Un cuvant care sa guverneze intreg anul. Am fost sceptica la inceput. 2021 a fost sub semnul bucuriei doar că abia iesiti din nebunia lui 2020 inca mai aparea cate „un val” de teamă iar bucuria a fost cam greu de gasit si cand o gaseam era pentru o perioada scurtă. 2022 a fost sub semnul lui acasa si cumva toti ai casei si-au gasit acel sentiment de acasa in sufletele lor. 2023 a venit cu vis si ni s-au implinit multe vise vechi si altele noi. Am stat mult sa ma gandesc la cuvantul anului 2024. Nu a venit asa usor ca celelalte dar pana la urma s-a desprins ASEZARE. E un cuvant in spatele caruia se ascunde sentimentul de a le pune pe toate in matca lor, atat sentimente, activitati, stari si emotii. E un cuvant care aduce după el o oarecare stare de organizare, de confort si chiar de liniste. Functionez bine dupa liste si o oarecare rutina chiar daca imi plac si provocările, anticipările si curiozitatea de a vedea cum decurg unele idei/planuri. Cred ca ASEZARE vine un echilibru intre rutina si provocare, cu o dozare sanatoasa a fiecareia.

Voi ati ales cuvantul anului 2024?

Cum vi se pare acest obicei?

26 decembrie, 2023

2023

 E a doua zi de craciun. E prima zi mai linistită.

Prima zi in care imi savurez cana de capucino in fata calculatorului cu muzica de craciun in fundal. E o zi in care pot sa simt si sa ma bucur de bucuria simtită in ultima perioada. Ma gandeam sa fac retrospectiva anului putin mai incolo dar orice moment e bun.  Mai ales ca ieri mi-am pregatit organizatoarele pe 2024. Am ales să folosesc previziunile financiare din anul precedent pentru ca, cu atatea schimbari, nu am altă baza de calcul pentru previziuni.

Următoarele zile vor fi tot incărcate asa ca profit de linistea casei, de caldura, de pufosenii si de cafea ca sa privesc in urmă. Am gasit aici o lista cu ce as vrea sa fac in 2023 si m-am gandit la acea zicere ca Dumnezeu se distreaza cand noi ne facem planuri. Pana pe la jumatatea anului m-am tinut de ele. Apoi totul a luat o cu totul altă intorsatură pentru ca in viata noastră au aparut schimbări la care visam de multă vreme. Cumva, cuvantul anului 2023 a avut mai multă putere decat rezolutiile anuale. 

As putea spune ca inceputul anului 2023 a fost sub semnul unui nou inceput pentru ca in ianuarie mi-a expirat cartea de identitate si am schimbat-o. Tot in ianuarie am marcat „o juma de secol” la capitolul varsta. Cand numar ceva ce trece de 50 am obiceiul ca după ce spun 50 sa o iau de la 1 pentru ca mi se pare mai usor. Cam asa s-a intamplat si cu varsta. Am reinceput sa ma bucur de toate ca un copil, sa râd mai mult si sa fiu curioasă. Cumva parca odata ce am marcat 50 am scapat de o gramada de griji, iar responsabilitățile le-am mai impărțit. 

Februarie a venit cu animalute, cu activitati de primavara si cu planuri, in martie am redescoperit mersul pe jos si manastirea Agapia veche. In aprilie am continuat sa căutam tot felul de locatii izolate si incarcate de istorie sau de sfintenie, dar si cu provocari aici, pe blog, cu discutii din rani trecute. Am inceput luna mai cu povestea kg mele si am continuat cu verde si frumos din curte, cu locuri faine de prin zona si un nou curs ce a venit cu provocari. Iunie a fost provocator: am terminat cursul cu banii cu multe provocari si luna cu o postare despre cum am cultivat starea de bine iar ziua de 10 iunie a fost nu doar ziua lui Matei ci si ziua in care sotul meu a primit vestea ce o astepta de vreo 14 ani si a venit, asa cum si-a dorit Matei, de ziua lui. In iulie m-am ascuns cu totul in inceputul cursului de coaching pentru ca bucuria anticipata pentru luna lui august ma coplesea cumva. Asa ca am scris despre emotii, despre recunoștință si coaching. August in schimb a venit ca un uragan ce a schimbat totul in viata noastra, Am simtit ca Dumnezeu a echilibrat balanța si am experimentat recunoștința in cea mai inaltă formă a sa. Mi-am vazut sotul râzând din nou cu tot sufletul, l-am simtit vibrand bucurie si impartasind-o cu darnicie in jurul său. A fost luna unui nou inceput pentru el si pentru Matei care a inceput sa lase jos din greutatile imaginare pe care le purta după el. Tot august a fost o luna cu diverse incercări pentru ca eram in a doua luna de curs, luna care a fost extrem de aglomerata si de intensa din punct de vedere emotional si daca in curs se conturau prietenii noi si frumoase, in jurul meu au inceput sa se rupa prietenii si sa se distanteze oameni probabil pentru ca nu mai emiteam pe aceeasi frecventă. Septembrie a venit cu provocarea de a crea un curs gratuit de recunostintă iar mai apoi cu obtinerea informatiilor pentru un alt curs gratuit pe whatsapp. Chiar daca gradina si curtea sufereau din cauza faptului ca mi-am alocat mai mult timp pentru partea asta nou descoperita a programelor de coaching,  in luna septembrie am bifat mult la increderea in mine si la descoperirea resurselor emotionale de care dispun. Finalul de an a fost un iures de activitati la biserică si programe create/lansate/sustinute dar si de bucurii si recunoștințe, oameni frumosi atat in online cat si aici, la biserică, un mic proiect de renovare in salon care s-a dovedit a fi mare pana la final si recunoasterea meritelor. Chiar daca afirmam ca nu am nevoie de validare, ca stiu cine sunt si ce pot, atunci cand a venit validarea m-a bucurat mult. Si a venit neasteptat de frumos!

Asa ca sunt extrem de recunoscătoare pentru tot ce am primit si experimentat in 2023 si astept cu nerabdare sa vad cum mă va surprinde 2024!

20 decembrie, 2023

„Calatoria spre crăciun” - ultima saptamana

 De fapt sunt un pic in intarziere. Deja e miercuri in ultima saptamana, dar asa cum stiti e saptamana cea mai incarcata. Listele par sa se lungească si timpul se comprimă. La mine in casa, curatenia aia treptata nici nu se vede. Doar cand deschid dulapuri si sertare vad ca am trecut pe acolo. Totul s-a aglomerat, mereu e ceva ramas in urma. Probabil obiceiurile vechi sunt bine inradacinate in subconstient si haosul incă nu se vrea dat dus....Si mai sunt cutiile care par sa imi fi invadat casa... Cutii cu decoruri, cutii cu cadouri, cutii cu dulciuri, tot felul de cutii. 

Cred că am nevoie de un pic de timp, de eu cu mine in care să imi liniștesc mintea, sa citesc si sa scriu, sa organizez si sa ma bucur. Si poate si ceva plimbare daca o fi loc. Doar ca la astea ma gandesc de luni incolo. Pana atunci am doua zile in care sa termin curătenia si sa scap de cutii (azi si maine), altele doua de copt si de gatit ca duminică să ma bucur de impodobit brazii din casa si de impartit cadouri.

La voi cum e cu ultima saptamana inainte de craciun? Ce planuri aveti pentru sarbatorile de iarna? Ce cadou v-ati pregatiti pentru voi?