nasterea......Ioanei

Postarea e foarte veche, de la inceputul blogului, dar uneori simt nevoia sa imi amintesc:

S-a trezit dimineata. Dupa linistea casei era devreme..... S-a strecurat usor in bucataria pensiunii si si-a pus de cafea. Toata lumea dormea in pensiunea linistita din Maramures unde si-a petrecut sarbatorile de iarna. Cu palmele in jurul canii pline cu cafea fierbinte pentru a-i simti caldura a inspirat profund pentru a savura si aroma.... Privirea i s-a oprit pe cadranul unui ceas mare de pe perete: 7 si 10 minute. Cu fix treizeci si trei de ani in urma inspira pentru prima data aroma...vietii. Gandurile ii zboara spre casa.... Ca in fiecare an e vremea bilantului. Privit din exterior e o femeie implinita. E casatorita cu un barbat mai tanar decat ea, prezentabil, si sunt un cuplu invidiat de multi. E directoare a unei firme de succes intr-un domeniu masculin, firma infiintata de ea dar condusa acum impreuna cu sotul. Casa ei mica dar cocheta e calda si primitoare.
Si totusi o stare de nemultumire ii da tarcoale. Poate ca prezenta unui copil e ceea ce lipseste. Tratamentul din ultimile luni au ajutat-o doar sa depaseasca 100 de kg si cam atat. Facand planuri pentru anul ce abia a inceput savureaza cele cateva minute de liniste pana la trezirea celorlalti. Programul zilei e destul de incarcat. Au planificata o plimbare cu sania pana intr-un sat invecinat la un mester lemnar cunoscut peste mari si tari.
Mersul cu sania precum si mirosul lemnului din atelierul batranului a intors-o cu gandul la anii copilariei, la bunicul ce a invatat-o sa foloseasca daltile pentru lemn si ciocanul din lemn pentru a da personalitate lemnului. Doar tortul pregatit seara de gazda a mai scos-o din starea de nostalgie aducand un zambet pe chipul ingandurat.
Intoarsa din nou la munca a constat ca nimic din ce era in jur nu o multumea. Acea stare de nemultumire nu ii dadea doar tarcoale ci s-a instalat in sufletul ei definitiv. Cum nu e genul sa se planga sau sa lancezeasca a incercat sa gaseasca sursa si sa rezolve problema. Cea mai la indemana sursa de nemultumire au fost kilogramele acumulate si imediat s-a aplicat solutia: dieta si mers la sala. Dupa 2 saptamani se vad deja rezultatele dar privirea din oglinda e tot critica si nemultumita. Urmatoarea sursa de nemultumire a fost .....fertilitatea. Si astfel au inceput drumuri la Bucuresti, analize, investigatii si tratamente.....
Irascibilitatea a crescut, iar vina a fost pusa in carca investigatiilor destul de .... umilitoare si ... traumatizante emotional.
Era nevoie de un .. mijloc de descarcare a starii de nemultumire si frustrare ca sa nu chinuie pe toata lumea din jurul ei. Sala de fitnes se pare ca nu era suficienta asa ca s-a apucat de o modernizare a birourilor. Acolo putea tipa, critica si bombani fara sa se simta vinovata ca ii chinuie pe toti din jur din cauza nemultumirii ei ce nu isi gasea sursa deci nici rezolvarea.
De paste a plecat pe valea oltului cu cea mai buna prietena si cu sotii. Spera ca o schimbare de decor va duce si la schimbarea starii ei de spirit dar se pare ca s-a inselat. O incercare de a urca la cetatea lui Tepes s-a soldat cu o criza de nervi din cauza raului de inaltime, urmata de o entorsa a gleznei pe barajul de la Vidraru.
Iat-o din nou acasa, in mijlocul unei primaveri de vis simtindu-se ca o bomba cu ceas gata sa explodeze in orice secunda pregatindu-se de urmatoarea vizita la Bucuresti pentru investigatii. De data aceasta va merge singura. Cu trenul. Doar ea cu nemultumirile si irascibilitatea ei.
Cu laptopul in brate conectat la net, in linistea unei rezerve de spital intra pe un site doar sa isi omoare timpul si sa stea de vorba.
Doar ca trebuia sa se inregistreze cu un nume, o localitate si o ocupatie.... Nu putea sa treaca nimic real deoarece nu voia sa raneasca pe nimeni.
Si si-a dat un nume: IOANA
Un nume drag sufletului ei, un nume ce ii suna feminin, cald si ....pufos. Adica tot ce nu era EA, sau ce nu considera ea ca e.
In seara aceea a inceput sa o construiasca pe IOANA, ascunsa in spatele monitorului, fara o imagine construita in ani in micutul oras unde locuia, a inceput un ...exercitiu de sinceritate cu cel cu care conversa si cu sine insasi in acelasi timp...
Si astfel, femeia capabila sa negocieze contracte de sute de miliarde in timpul zilei, sa conduca o firma cu 19 angajati, catalogata de sotul ei ca fiind "rece si calculata", devenea in fata monitorului o femeie calda, capabila sa inteleaga suferinta.
Fiecare persoana noua cunoscuta in spatiu virtual ii punea noi intrebari. Intrebari carora nu era obligata sa raspunda dar isi raspundea ei insasi. Se simtea ca un ... mester ce renoveaza biserici descoperind in spatele multiplelor straturi de ... "tencuiala" o pictura fantastic de frumoasa, destul de bine conservata. Inainta cu mare grija si teama sa nu distruga frumusetea de dedesub. Dar ca si mesterul.... straturile de "tencuiala" trebuiau ....sacrificate.
Contrastul intre EA cea de zi cu zi si Ioana cea nou descoperita era destul de mare iar poarta sentimentelor odata deschisa nu a mai putut fi zavorata la loc.
Femeia care facea compromisuri acasa pentru ca "imaginea" familiei si firma sa nu aiba de suferit a fost trimisa la colt. Mai intai a fost concediata "bucatareasa" pentru ca gatea prea bine si sotul se ingrasa, apoi "menajera" pentru ca timpul acordat firmei era egal deci se impunea ca si cel acordat casei sa fie egal....
Dar in timp ce ea facea revolutii in traiul zilnic, Ioana isi facea o gramada de prietene si prieteni care nu stiau nimic despre femeia puternica, dura si transanta. Pentru o vreme, ceea ce numea ea ca fiind "rolul Ioana" ii completa nevoia de a darui afectiune si in acelasi timp ii reda increderea in ea ca femeie, acea femeie "grasuna" cum o numea sotul ei dragastos.
Sentimentul ca de fapt sunt 2 persoane diferite in aceeasi faptura a lovit-o ca un fulger la o mica petrecere acasa cu prieteni de familie. Un prieten foarte vechi a strigat-o IOANA. A auzit, a trasarit dar nu a intors capul. El s-a scuzat ca exista o Ioana in anturajul sau si din obisnuita a strigat asa. Dar mai tarziu i-a explicat ca e ceva schimbat la ea, in atitudine, in privire care il face sa se gandeasca la ea ca Ioana. Si astfel au aparut intrebari de genul "cine sunt eu?", "care sunt eu de fapt?"
Zbuciumul din sufletul ei s-a ....transmis intregului ei univers. Totul a inceput sa se prabuseasca, problemele veneau in avalansa si taria, eficienta sau duritatea femeii puternice nu le-a facut fata. Problemelor din firma le-a urmat divortul si .... pierderea a tot ce insemna "statutul social"...
Caderea nervoasa in care se zbatea in ziua in care a implinit 35 de ani i-a "facilitat" intalnirea cu psiholoaga. Si astfel in doar cateva luni a gasit raspuns la intrebari.
Ioana e intradevar pictura superba descoperita cu multa truda si cu mult ajutor din partea celor ce puteau sa vada ansamblul. Ioana e pictura de pe peretele de lemn a unei bisericute de tara, renovata de diversi preoti (parinti, profesori....) cu diverse tencuieli cerute de moda vremii si de sociatate..... descoperita ACUM, cu multa iubire de catre cei ce stiu sa aprecieze ........valoarea.....
Poate ca mai trebuie completate unele goluri in vopsea, poate ca ii trebuie o rama noua, sau un postament nou unde sa poata fi privita, sau poate un sistem de iluminat care sa ii evidentieze valoarea dar e ..... ceva rar si unic.....

toamna de 1 octombrie

Dimineata e cu soare cald. Miroase a roua, a umezeala si a ....toamna. E atmosfera aia de dimineata de toamna, usor umeda, cu soare cald  colorata si parfumata. Sunetele curtii sunt diverse iar Ceahlaul se vede in zare. In diminetile senine de toamna tarzie se vede alb pe cerul azuriu. Deocamdata e colorat si pufos acoperit de nori...
Cumva, toamna mi se pare a fi mereu un nou inceput. Poate din cauza scolii care reincepe toamna sau poate din cauza culorilor si a agitatiei depozitarii pentru iarna ce vine, sau a bunatatilor ce pot fi pregatite in bucatarie.

Oricum toamna, pentru mine, e o perioada a maturitatii: bogata, colorata, inmiresmata. O perioada buna pentru finalizat planuri, pentru cladit sau reconfigurat planuri, pentru pregatiri de noi inceputuri, pentru introspectie si comuniune cu toata creatia lui Dumnezeu numita natura. O perioada in care putem gasi maretia in cele mai banale lucruri: un mar, o gutuie, un spic de iarba...
Imi plac decorurile de toamna naturale, care trebuie refacute destul de des si oricum nu pot fi refolosite. Sunt irepetabile ca si crampeiele de viata. Imi plac decoratiunile de toamna prin casa, lumanarile aromate aprinse seara, mirosul de bostan copt si dulciurile cu mere si scortisoara. Anul acesta, vedeta in bucatarie e bostanul placintar. Am incercat cateva retete dar mai am cateva adunate si neprobate. Au fost indragite atat cele noi cat si biscuitii cu bostan care revin in bucatarie de cativa ani incoace.
Plecarea lui Matei la Iasi a implicat o curatenie de toamna atat la Iasi cat si acasa cu tot ce inseamna o curatenie generala: triere cu depozitare (a lucrurilor de vara) si aruncare (lucrurile ramase mici, nefolosite sau deteriorate), reorganizare dar si mici schimbari astfel incat sa nu para camera goala in lipsa lui. Am transformat-o oarecum intr-n birou/camera de zi. O camera in care sa ne petrecem si noi o parte din timp dar sa ramana camera lui cand vine acasa. Nu imi plac usile inchise.
In acelasi timp, calendarul ne anunta ca iarna nu e departe si suntem in urma cu unele proiecte, altele mai mult decat necesare sunt inca in stadiu de proiect iar unele, mai mult ca sigur, vor fi amanate pentru vara viitoare. Ca in fiecare toamna, sentimentul trecerii timpului mai repede decat ne-am planificat noi e inevitabil. Mai ales ca entuziasmul tineretii e neschimbat in timp ce fiecare toamna isi pune amprenta asupra noastra...
Toamna asta vine si cu un proiect pe termen lung pentru care am facut un prim pas. Un proiect indraznet asemanator cu proiectele tineretii mele. Doar ca acum imi lipseste inconstienta de atunci. O inconstienta bazata pe increderea varstei ca totul e posibil si nimic nu e imposibil atunci cand vrei. Inconstienta ingropata cate putin in timp cu fiecare sut in fund de la .. viata, cu fiecare piedica si morman de critici. Inconstienta inlocuita cu o prudenta prevazatoare. As putea sa ii spun chiar frica uneori. O vreme a fost chiar o frica paralizanta pe care am depasit-o (cred eu) cu liste nesfarsite de argumente logice si exemple concrete. Sau poate ca e o frica pe care a venit vremea sa o infrunt si sa o depasesc. Astfel incat am facut un prim pas intr-un proiect indraznet, caruia nu i-am facut nici o lista fizica (surprinzator pentru mine). Un proiect pe care il las sa fie versatil, adaptabil conditiilor prezente dar si viitoare. Un proiect pe care vreau sa il cladesc pas cu pas in functie de factorii pe care ii voi intalni in fiecare etapa a sa.  E un proiect ce a existat doar in mintea mea ca directie, cu un buget estimat pe un termen scurt destul de versatil si adaptabil precum si cateva ramificatii posibile. A fost doar o idee acum ceva ani, pe care am tot "brodat" scenarii posibile si care a crescut pana cand a gasit o iesire spre concret. Si cum cred ca nimic nu se intampla fara voia lui Doamne Doamne, cred ca odata ce El a facut ideea posibila, imi va da si puterea, curajul, entuziasmul de a gasi caile potrivite ca ideile sa prinda viata asa cum imi va scoate in cale si oameni minunati prin care toate astea sa fie posibile.
Si daca tot avem parte de o toamna minunata, de oameni minunati, de frumuseti de tot felul, ar fi pacat sa nu ne bucuram de toate... Eventual cu o cana de ciocolata calda, cu frisca si scortisoara langa o felie de chec cu dovleac placintar alaturi de oameni frumosi si dragi..
Asa ca azi, voi face o placinta cu mere aromate, de toamna pentru o seara calduroasa in casa...