"unde dragoste-i putina....."

Era o vorba pe care o spunea bunica mea: "unde dragoste-i putina, lesne-i a gasi pricina..." Mi-am adus aminte zilele astea, cand iertarea si comuniunea ar trebui sa ne insoteasca. Pentru ca Pastele este despre iertare, despre noi inceputuri, despre intelegere si despre comuniune. In general vorbim de comuniuniea cu Dumnezeu dar in vremurile astea triste, cand "distantarea sociala" e sloganul, ar trebui sa fim mai apropiati sufleteste, "in gand si in simtire"...

"Vremurile sunt urâte, spun oamenii. 
Dar dacă ei ar trăi frumos şi vremurile ar fi frumoase.
 Noi suntem vremurile." Sfântul Augustin

Dar....

In Sfanta Noapte a Invierii, cand interdictia de a simti momentul asa cum eram invatati era mai dureroasa ca oricand, unii cautau nod in papura. Si eram invatati sa fim adunati la biserica, sa asculta vocea calda a preotului care ne chema "Veniti de luati lumina" si mai tarziu sa fim cu atentia concentrata pe acea flacara jucausa pe care ne incapatanam sa o ducem aprinsa acasa. In nici un caz ca in acest an asteptand cu infrigurare Lumina in poarta si sperand ca putem simti din ecran emotia din vocea preotilor si odata cu ea incurajarea ca totul va fi bine. In nici un caz, nu ma asteptam la mici rautati (sper ca asta e motivul si nu faptul ca se simteau in campanie electorala, una de aia urata cu un comportament de gradinita de genul "uitati ce fac ceilalti!")

Si am crezut ca na, se mai intampla, de vina fiind situatia apasatoare iar nevoia de a refula in ceva sau pe cineva s-a simtit mai tare ca in alte zile. Dar astazi am vazut un articol intr-un ziar local, cu subiect si predicat electoral despre Sfanta Lumina din Noapte de Inviere.

Si pentru cine nu stie cum a fost sa fii voluntar in acea noapte o sa povestesc aici, din experienta proprie.

In a doua jumatate a Saptamanii Mari s-a discutat ca anul acesta, sa se incerce sa ajunga in sat Lumina Sfanta adusa de la Ierusalim. S-a vorbit, s-a stabilit, s-a incercat o organizare ca sa nu apara aglomeratii, astfel incat Lumina a venit cu opriri si predari/preluari de la un preot la altul. A ajuns la noi in parohie dupa ora 23. 

Tot in acele ultime zile ale Saptamanii Mari s-a incercat organizarea cu voluntarii. Cine vrea, cine poate, cum impartim parohia, cine merge cu masina si cine pe jos (parohia are 2 sate la cca 1.5-2km de biserica). Informatiile si reglementarile se schimbau de la o zi la alta, domnii de la politie erau si dumnealor in alerta, liste cu nume  de voluntari  predate, apoi completate cu numere si serii de buletin, apoi alte completari cu numere de telefoane. Apoi pachetele pentru voluntari: candele, banderole, ecusoane, masti si manusi. Si emotiile legate de elementele surpriza, de persoane mai putin dispuse sa respecte regulile intr-un context in care nimeni nu stia nimic sigur, nimeni nu trecuse (si speram sa nu mai fie nevoit sa treaca) prin asa ceva si peste toate frica de dusmanul nevazut intretinuta de toate televiziunile.

Si in tot acest timp pregatirile de Paste isi urmau cursul: slujbe cu biserica goala, lacrimi inghitite, emotii plecate intr-un carusel cu urcusuri si coborasuri, oua rosii, cozonaci, pasca si ce mai e nevoie ca sa pastram o farama de normalitate intr-o perioada in care nu mai stii ce e normal si ce nu. Dar sa revenim.

Ajung la biserica in jur de 23,30. Ne organizam cu echiparea voluntarilor - ecusoane, banderole, masti si manusi. Lumina trona in mijlocul bisericii asteptand momentul impartirii si cumva asigurandu-ne ca totul va fi bine. Cand aproape am fost gata sa primim lumina s-a auzit zgomotul unei masini la poarta si lumina girofarului a patruns prin usa bisericii. Am intors capul si o batrana statea in prajul bisericii cu o lumanare in mana venita sa ia lumina. Am incremenit cu totii. Am iesit repede sa ii explic bunicutei ca nu e bine, am pitit-o repede dupa o tufa din fata bisericii si am iesit in intampinarea domnului de la politie. Una din doamnele cu banderola a inceput sa tremure, eu mi-am dat seama ca imi schimbasem poseta si cartea mea de identitate ramasese acasa asa ca ...

- Buna seara! Bine ati venit la noi la biserica!

-Buna seara! Sunteti voluntari?

-Da! Avem si banderole, si ecusoane, chiar si declaratiile pe propria raspundere.

-Cam tarziu... La celelalte biserici s-a inceput mai devreme...

- La noi acum a ajuns Lumina Sfanta. Si ca sa detensionez situatia ce parea cam incordata am intrebat daca le dam si dumnealor Lumina. Cu coada ochilor i-am vazut pe ceilalti plecand pe traseele lor...

Au zambit si cei din echipajul de politie (erau 2 domni si o doamna) care in acea Noapte se aflau pe traseu, la datorie si au raspuns tot cu o gluma dar..

-Cam multe masini..

-Eu tocmai plecam spre satul din vale, masina ce tocmai pleaca merge la satul de dupa padure iar celelalte doua raman la Biserica. Avem 2 voluntari pe jos, in satul bisericii... 

Apoi am schimbat un salut si am plecat. Cei 2 km de mers la vale mi s-a parut ca nu se mai terminau. Masina smucea la unele miscari de pedale, cutia cu candele era in dreapta (am aprins 4 ca nu cumva sa se stinga vreuna din greseala) si trebuia sa fiu atenta si la ele si la drum si la masina...

Ajunsa in sat am gasit la inceput oamnii adunati cate 2 la mijlocul distantelor dintre portile lor. Bunul simt al celor batrani si-au spus cuvantul si nu am vrut sa ma lase sa opresc chiar la fiecare poarta. Distantarea sociala exista asa ca dupa jumatate de sat am inceput sa ma linistesc. Doar cateva porti nu erau deschise dar nu am indraznit nici sa strig si nici sa claxonez ca sa nu trezesc in caz ca se dormea. La mijlocul satului, un domn mai tanar sarbatorea cum stia dumnealui mai bine: cu muzica tare. Si la o ulita au iesit toti trei vecinii sa ia lumina. Dar au plecat repede spre casele lor dupa ce le-am amintit la cat ajunge amenda. In capatul satului m-am intalnit din nou cu un echipaj de politie. Usurata ca nu a trecut mai devreme am ajuns acasa. Am deschis calculatorul si am gasit o transmisie in direct de la Catedrala Arhiepiscopala. Curtea unde mergeam in anii cand locuiam in oras era goala. Raspunsurile la "Hristos a inviat!" se loveau de zidurile imprejmuitoare si reveneau cu ecou. Locul alta data plin de oameni si de lumina lumanarilor acum era gol luminat doar de reflectoare. Tarziu mi-am dat seama ca lacrimile mi se inodau in barba. Probabil emotiile serii au refulat in golul acela, plin doar de flori in acea noapte.

Abia a doua zi, mai dupa pranz am gasit un comentariu rautacios la o postare a mea despre Lumina Sfanta. De ce zic ca era rautacios? Pentru ca nu poti interpreta altfel exprimarea: "Multumesc pentru lumina neprimita".

Intai m-am gandit ca poate nu a trebuit sa o primeasca, sau poate nu si-a dorit sa o primeasca. Daca isi dorea putea sa imi scrie din acea noapte ceva politicos de genul "cand ajunge lumina si la noi?". Sau putea sa trimita un mesaj unei persoane care era cu siguranta la biserica si l-ar fi ajutat mai ales ca domnul in cauza locuia foarte aproape de biserica, sau chiar sa sune voluntarul de pe zona in care locuia dumnealui. Dar a preferat sa rabufneasca pe o retea de socializare a doua zi. Si a continuat cu "ati esuat..". Serios? Cum poti eticheta munca unor oameni care s-au straduit sa faca ceva bun intr-o perioada extrem de scurta si de tulbure in modul asta? Oare tu ca om nu ai gresit niciodata? Esti impecabil atat acasa cat si la munca? Esti sigur ca nu asta iti doreai? Sa ai un motiv ca apoi sa scoti la vedere micimea sufletului?

Am tacut, am fost politicoasa si am zis ca nu are sens sa murdaresc o saptamana atat de minunata prin insasi insemnatatea ei cu nimicuri de genul asta. Dar astazi am gasit un articol asemanator intr-un ziar local cu acuzatii politice: "pentru ca e de la alt partid nu a pus lumina si la fantana noastra". Si daca tot voiai Lumina, si s-a omis fantana cu pricina era departe urmatoarea fantana? Sau telefonul? Sau daca iti doreai Lumina cu tot cu semnificatia ei de ce o murdaresti cu rautate, cu acuzatii, cu micime sufleteasca... 

De Sfantul Andrei

Articol scri spentru Ziarul de Iasi si aparut doar in varianta "pe hartie"
Sarbatoarea Sfantului Andrei este o sarbatoare importanta atat in calendarul ortodox dar si in istoria poporului roman.  Sfantul Andrei a fost unul din Apostoli, pescar care a renuntat la meseria sa pentru a-l urma pe Iisus si a deveni "pescar de oameni". Este considerat Ocrotitorul Romaniei pentru ca a adus si a propovaduit invataturile lui Iisus in spatiul Carpato-Danuabiano-Pontic. Si nu intamplator il sarbam pe 30 noiembrie, data la care dacii serbau anul nou sau ziua lupului, ziua haosului. Noaptea Sfantului Andrei (29 spre 30 noiembrie) este noaptea cand se credea ca se aduna strgoii (si vii si morti) si se bat sau danseaza la rascruce de drumuri. Este noaptea cand, tinerii daci se adunau intr-o casa ca sa petreaca trecerea in anul nou. Fetele aduceau cate 3 capatani de usturoi care erau puse intr-o covata, pazite de o batrana toata noaptea la lumina lumanarii, iar baietii ungeau ferestrele, usile si hornul cu usuroi pentru a impiedica strigoii sa intre la petrecere. Si astfel, paziti de usturoi petreceau pana dimineata cu dans, glume si voie buna. Inaintea primului cantat de cocos se scotea covata afara si se juca. Usturoiul din covata era luat acasa ca leac pentru animite boli sau impotriva farmecelor si blestemelor.
Sunt zone cand se plangea anul vechi infatisat de o papusa din panza si se sacrifica un animal (porcul) pentru belsug in noul an. 
In Bucovina, nu se matura, nu se arunca gunoiul afara iar femeile nu se piaptana pentru a proteja gospodaria de lupi. In plus se arunca firmituri afara pentru ca strigoii sa nu caute mancare in camari si bucatarii.
In aceasta noapte fetele isi pot vedea ursitul. Fie mancand o turtita facuta din faina de grau si multa sare si coapta pe plita, inainte de culcare. Cel care ii da apa in vis fiind ursitul. 
Fie stand intre 2 oglinzi, dezbracata si cu parul desfacut si cu 4 lumanari aprinse, poate vedea imagini din viitor in oglinda din spate.
Tot in noapte Sfantului Andrei se fac farmece de dragoste cunoscute sub denumirea "facutul cu ulcica".
Gospodarii fac calendarul de ceapa pentru anul care urmeaza. Se pun 12 cepe in pod, fiecare avand atribuita o luna a anului si se lasa pana la craciun. Ceapa stricata indica o luna ploioasa iar cea incoltita o luna manoasa. Tot pentru a vedea cum o sa fie urmatorul an agricol se pune grau la incoltit intr-un vas pe un strat subtire de pamant si care se uda constant. Vasul va sta langa fereastra pana in Noaptea Sfantului Vasile cand se "interpreteaza" rezultatele in functie de grosimea, lungimea si vigoarea firului de grau.
Un sfat lasat din batrani este ca in aceasta zi nu se dau si nu se iau bani cu imprumut. Daca vrei ca anul ce urmeaza sa fie un an bun din punct de vedere finanaciar se recomanda sa achiti orice datorie si sa recuperezi fiecare banut dat imprumut inainte de aceasta zi.
Dar indiferent de obiceiurile zonei sa nu uitam ca Sfantul Andrei a fost mai intai ucenicul Sfantului Ioan Botezatorul si mai apoi "cel dintai chemat" sa il urmeze pe Isus. Dupa ce a fost martorul multelor minuni ale Mantuitorului a ajuns pe meleagurile noastre, in Dobrogea de azi, unde a locuit intr-o pestera ce se afla in in comuna Ion Corvin din sud-vestul judetului Constanta. Astazi s-a construit acolo o minastire mare cu hramul "Sfintul Apostol Andrei".

Postul Craciunului

Articol publicat in Ziarul de Iasi
Iata-ne ajunsi si la final de an. Parca ieri era zapada inceputului de an, ciresele apoi caldurile lui cuptor, aromele toamnei si am ajuns la noptile reci, la copaci dezgoliti si la lasatul secului sau Filipii. Zi sarbatorita din vechime cu masa bogata, cu dans dar mai ales cu prima sezatoare. Odata cu inceperea postului craciunului, in sate se organizau primele sezatori. Locul in care fetele invatau sa lucreze de mana, de la sosete pana la broderii fine dar si cum sa gateasca si sa se comporte ca tinere gospodine. Locul in care feciorii isi gaseau mandrute dar si unde se putea gasi un cuvant de alinare cand sufletul tanjea dupa asa ceva...
Si cum postul e momentul cand trupul dar mai ales sufletul trece printr-o perioada de curatire, in vechime, aceasta perioada era trecuta impreuna cu ceilalti. Impreuna se plangea necazul dar se si radea bucuria. Impreuna se pregatea meniul de post si tot impreuna se sustineau pentru curatirea sufletului in vederea spovedaniei. Pentru ca post nu inseamna doar mancare de post ci si rugaciunedar mai ales infranarea. Atat de la mancare, chiar de post fiind se mananca cu masura, dar mai ales de la vorba. Acel vorbit intre prietene la o cafea des pre tot dar mai ales despre toate. Acel vorbit cu asprime despre ce si cum a facut altcineva dar mai ales acel mod de a emite judecati despre ceilalti, despre actiunile lor si despre modul lor de a se comporta. Si pentru ca e o perioada in care ne pregatim de bucuria nasterii lui Isus postul se parcurge cu bucurie. Bucuria de a ne intalnic cu ceilalt, bucuria de a fi cu cei dragi, bucuria de a ierta pe cei pe care suntem suparati dar mai ales bucuria de a ne ierta pe noi insine. Iar bucuria o putem trai in fiecare zi alaturi de cei dragi incercand sa vorbim bland si cu rabdare. Bucuria o puteam trai in casa noastra incercand sa indepartam tot ce nu ne este de folos lasand doar ce ne face placere si ce ne foloseste. Bucuria o putem trai in fiecare zi daruind de la zambete pana la o mana de ajutor celor care au nevoie. Bucuria o putem trai in fiecare saptaman trecand pe la duhovnic care ne poate calauzi pe drumul iertarii astfel incat sa intampinam sarbatorile de iarna cu bucurie.
Si astfel, cu fiecare bucurie suntem mai aproape de adevarata magie a sarbatorii Nasterii lui Isus.

dragostea....

harul...

Pentru ce ne zbatem atat?

Am gasit povestioara aici si mi-a placut mult. Te face sa iti pui intrebari...

Un vapor a ancorat in Mexic, langa un micut sat de pescari. Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor si i-a intrebat cat timp le ia sa prinda acei pesti. "Nu foarte mult timp."au raspuns pescarii la unison. "Dar de ce n-ati mai stat, ca sa prindeti mai mult peste?" Pescarii i-au raspuns ca micile cantitati pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor si ale familiilor lor. "Pai, si ce faceti in restul timpului?" a intrebat turistul "Dormim pana tarziu, pescuim putin, ne jucam cu copiii si ne facem siesta impreuna cu sotiile noastre. Mai tarziu, pe seara, mergem in sat, unde ne intalnim cu prietenii, bem putin, cantam la ghitara cateva cantece si tot asa.... Avem o viata plina." Turistul i-a intrerupt, "Stati putin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diploma in economie si pot sa va ajut! Trebuie sa pescuiti mai mult timp in fiecare zi. In felul asta, o sa puteti vinde pestele pe care il prindeti in plus. Cu veniturile suplimentare, veti putea cumpara o barca mai mare." "Si dupa asta?" au intrebat pescarii. "Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veti putea cumpara o a doua si o a treia barca si tot asa, pana cand veti avea o intreaga flota de traulere (barci de pescuit). In loc sa vindeti pestele unui intermediar, veti putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar sa va construiti propria fabrica. Atunci veti putea parasi satucul asta micut si sa va mutati in Mexico City , Los Angeles , sau poate chiar la New York ! De acolo va veti putea conduce noua intreprindere prospera." "Si cam cat timp ne-ar lua asta?" au intrebat pescarii. "Douazeci, poate chiar douazeci si cinci de ani." a replicat turistul. "Si dupa asta?" "Dupa asta? Ei bine, prietene, asta-i momentul cand devine cu adevarat interesant," a raspuns zambind larg turistul. "Cand afacerea ta este cu adevarat uriasa, poti sa incepi sa vinzi si sa cumperi active si sa faci milioane de dolari!" "Milioane? Serios? Si dupa asta?" au intrebat pescarii. "Dupa asta, veti putea sa va retrageti din afaceri, sa traiti intr-un satuc linistit si retras pe malul marii, sa dormiti tarziu, sa va jucati cu copiii vostri, sa va faceti siesta cu sotiile si sa va petreceti serile impreuna cu prietenii distrandu-va cum vreti voi." "Cu tot respectul, domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul sa irosim douazeci si cinci de ani?" au intrebat mexicanii…

Ajunul Craciunului intre amintiri si traditii

“Nu stiu altii cum sunt dar eu, cand ma gandesc…” la craciunurile copilariei mele imi amintesc de Ajunul Craciunului. O zi care necesita multe pregatiri, mult timp alocat si multe, multe bucurii. De cand am inceput sa merg am participat la aceste pregatiri. La inceput doar privind, apoi ascultand povesti si pe masura ce cresteam ajutand la mici treburi. Si pregatirile pentru Ajun incep cu o saptamana inainte, cum altfel decat cu turtele numite si “scutecele Domnului” sau “pelincile lui Iisus”. Acele foi subtiri din aluat, coapte pe plita si lasate la uscat. Aluatul il facea mama cand eram mica iar mai apoi eu, din faina, apa calduta si un strop de sare. Un aluat potrivit de tare din care scoteam bucati cat o nuca pe care le intindeam pe masa cu sucitorul pana cand vedeam modelul musamalei de dedesub. Prima turta coapta poposea la icoana pentru a fi data animalelor din gospodarie in ziua de Ajun.  Restul erau lasate la uscat undeva pe un dulap pana pe 23 decembrie. Intre timp se spargeau nucile, se curatau, se macinau si se alegea samanta de canepa. Apoi ne ocupam de pregatirile de craciun: curatenie, spalat, primenit si bineinteles porcul cu tot ce implica el. Apoi, cu o zi inainte de Ajun, veniti de la biserica, dupa spovedanie ne ocupam de turte. In primul rand samanta de canepa.Trebuia uscata si pisata sau trecuta prin rasnita. La bunica pisam in chiua iar la mama aveam o masina ca de nuca prin care treceam zaharul sa il facem pudra. Peste pasta rezultata puneam un pic de apa calduta si o frecam cu lingura. Scurgeam apa (laptele de julfa) si repetam operatia pana cand apa ramanea limpede. Fierbeam laptele de julfa pana se ridica deasupra ca o branzica gri. Scoateam “branzica” cu o paleta, usor scursa si amestecam cu zahar dupa gust. De-a lungul timpului am mancat julfa si cu diverse mirodenii (vanilie, rom, coaja de lamaie) dar preferata mea a ramas cea simpla. Turtele erau coborate de pe dulap si poposeau langa un castron mare in care era siropul de zahar (o cana de zahar la 2 cani de apa). Apoi incepea joaca: o turta scufundata in sirop apoi intinsa julfa, inca o turta scufundata si iar un pic de julfa pana cand se termina julfa. Deasupra puneam o farfurie cu fata in jos si eventual o greutate si castronul pleca in camara unde era mai racoare. Restul turtelor treceau prin aceeasi operatie de scufundare in sirop si asezate in castron doar ca erau presarate cu nuca pisata si zahar. Erau lasate peste noapte la racoare usor presate. A doua zi, turtele erau taiate ca un tort in triunghiuri sau felii incepand din margine. Feliile erau frumos asezate pe o farfurie si insotite de o sticla de vin proaspat scoasa de la beci, din damigeana special pastrata pentru acea zi, poposeau pe masa din hol. Si stateau acolo, cuminti, pandite de noi copii, pana cand auzeam vocea parintelui la usa cantand “Nasterea ta, Hristoase…” Mai tarziu am descoperit obiceiuri sau superstitii de genul grauntelor puse sub scaunul pe care trebui sa stea parintele, pentru ca sa stea clostile pe oua, sau fuiorul de lana (mai tarziu bobina sau sculul de ata in diverse compozitii) pentru ca recolta sa se lege si sa rodeasca.  Dupa plecarea parintelui primeau toti ai casei cate o farfurie de turte si mergeam prin vecini cu turte si vin de pomana pentru sufletele celor plecati. Apoi se aducea bradul si incepea distractia pregatirii lui pentru venirea Mosului  acompaniati de copii care venea cu “Steaua”. Niciodata nu se mergea cu colindul inaintea parintelui iar colindatorii primeau mere, nuci, bomboane sau colacei. Semnificatia cercului regasit in darurile pentru  colindatori am aflat-o tarziu cand am inceput sa imi pun intrebari. Atunci am descoperit simbolistica cercului, a completului, a neintreruptului.

 Ziua se incheia cu darurile puse sub brad de Mos in cele cateva minute cand scapam bradul din ochi ori pentru ca ne trimitea mama undeva ori cand cedam nevoilor natural si plecam la baie.

In ultimii ani din diverse motive am inlocuit turtele coapte pe plita cu foi de placinta. Au fost ani cand, din lipsa de timp am adoptat reteta de la baklava. Foile de placinta le-am pus in tava, le-am  presarat cu nuca pisata din abundenta pe fiecare foaie, le-am  bagat la cuptor pana cand s-au rumenit pe margine. Scoase din cuptor, calde, le-am inecat intr-un sirop de zahar intr-o concentratie 1:1. Eu prefer dulciurile fara mirodenii dar gustul nu e rau nici cand se pun mirodenii in sirop sau stafide printre nuca pisata..

Anul acesta am aflat ca julfa se mai poate face si din samburi de bostan. Daca sunt fara coaja e mai simplu dar daca nu, semintele se usuca, se cojesc si se respecta reteta de la semintele de canepa.

Si tot anul asta am decis sa revin la reteta traditionala pentru a lasa copiilor amintiri de neuitat. Asa cum eu nu cred ca voi uita zilele de Ajun incarcate de bucurii sau serile de Ajun cu daruri in brate, in miros de brad si cu gust de turte. Si asta pentru zilele urmatoare de sarbatoare treceau intr-un iures de musafiri si vizite, intre pusul si stransul mesei…

Mosul la gradinita

Mos Craciun venit de departe

Copii asezati cuminti in asteptarea mosului

 Cadourile au fost adunate de o prietena draga mie, de la prieteni si prietene cu sufletele mari care au vrut sa pastreze magia craciunului in sufletele copilasilor. Pentru ca in esenta magia Craciunului e aceea de a darui bucurie pentru a primi bucurie. Iar bucuria de pe chipul unui copil e cel mai mare dar...

Dariuta cu Mosul

Dariuta

Gabrieluta cu Mosul

Daria spunand poezia Mosului

Daria

Mihaita

Mihaita

Denisa

Rares

Ionut

Sebi

Leonard

Eu pe post de ajutor al Mosului

Andreea

Si Matei

 Cadourile nu au fost desfacute pana cand Mosul nu a terminat de impartit,

 

Cam asta a fost atmosfera dupa ce a trecut emotia poeziilor si a intalnirii cu Mosul :

  

Multumim tuturor celor ce au contribuit cu daruri, cu timp sau cu suflet pentru ca aceasta zi sa fie plina de emotii, de bucurie si entuziasm! Sa dea Dumnezeu ca in noul an sa primeasca inmiit bucuria acestei zile in fiecare zi...

"Da mai departe!"

E titlul unui film. Film pe care l-am vazut cu ani in urma si pe care l-am revazut aseara, cu mult drag pe TCM. Nu imi aminteam numele filmului si nici intreaga actiune. Doar principiul "Da mai departe!". Aseara mi-am amintit. Filmul e despre un copil de 13 ani care are de facut o tema la scoala, la stiinte sociale, si care la final moare. Dar nu inainte de a da un interviu si a explica principiul temei "Da mai departe!", tema care s-a transformat intr-un curent. Principiul e ca atunci cand primesti o mana de ajutor sa o dai mai departe intreit.

Nu multumiri, nu recunostinta vesnica, nu plecaciuni ci doar sa dai mai departe inteit, la 3 persoane care la randul lor ar trebui sa faca la fel... Sau poate mai multe... Importanta e acea mana de ajutor intinsa cuiva care are nevoie, important e acel umar pus la dispozitia cuiva care are nevoie de el pe care sa poata plange in voie, sau poate acele vorbe bune, de incurajare care pot reda increderea atat de necesara sa poata merge mai departe, sau poate doar urechi dispuse sa asculte...
Doar ca in ultima vreme am constatat ca cele enumerate mai sus nu sunt valorizare. Doar banii si bunurile sunt considerate ajutor. Doar chestiile concrete, palpabile, cuantificabile in bani, puse in balanta o inclina. Sentimentele, timpul alocat, incercarea de a intelege si a sustine nu au nici o valoare. Valoarea umana e undeva in coada listei de valori..... Asa cum propria valoare e pusa in evidenta prin denigrarea celorlalti, prin aruncarea cu noroi in tot ce e frumos in jur dar in special in cei ce au ajuns intr-un loc sau moment, sau o situatie de invidiat. Poate fara nici o legatura evidenta mi-am amintit ca, cu ani in urma ascultam in masina Voltaj. Mesajul melodiilor era moralizator iar ritmul alert. Ascult si acum cu drag si cu acelasi sentimente intense "Si ce?" (pot sa pierd in viata tot/ nu imi pasa/ ma ridic la loc/ si poti sa-mi iei ce vrei/ cat am langa mine toti prietenii mei.), "De maine" (dar de maine toate astea nu vor mai conta/ daca incerci sa spui asa:/ am sa trec si peste asta/ ce va fi va fi/ am sa strig iar asta-i viata/ e si maine o zi) pe langa restul melodiilor lor...

Impreuna calatori

Odata cu martie, cu primele fire de iarba incepe si calatoria spre Inviere. Si asa cum ne-a obisnuit, Natalia ne aduna in fiecare seara la rugaciune.
Sa avem un post linistit, cu fruntea senina si ganduri curate.

Pentru Iulian si oamenii din Glodeanu

Pentru Iulian, pe langa nenorocirea cu casa, acum s-a abatut zapada peste satul sau. Cine poate ajuta cu ce se poate, cu ce crede ca ii prisoseste sau se poate lipsi poate lua legatura cu parintele Tudor Marian.
Poate ca ne e dat sa traim vremuri in care sa reinvatam compasiunea, iubirea si daruirea macar preluand anuntul in speranta ca si gandurile bune ii pot ajuta pe acesti oameni.

 Aici   se  gasesc mai multe detalii despre situatia lui Iulian si a oamenilor din Glodeanu si cum putem ajuta:

"1. DONAȚII ÎN BANI

Puteți trimite bani în contul părintelui din Glodeanu. Vă rugăm să specificați "donație pentru alimente".

Contul este: RO33CECEBZ2808RON0782502, deschis la CEC, Sucursala Buzău.

Titular cont: Tudor Marian

Părintele va folosi banii pentru a cumpăra alimente sau ce este necesar pentru oamenii din zonă. Va face cumpărături în momentul în care poate ajunge cu mașina la Buzău.

P.S. Tot în acest cont puteți face donații și pentru Iulian și bunica lui, care au rămas pe drumuri în urma incendiului de acum o săptămână și jumătate. Dacă doriți să trimiteți bănuți pentru ei vă rog să specificați la bancă, "donație pentru Iulian".

2. DONAȚII ÎN PRODUSE

Până miercuri, 22 februarie strângem alimente pentru oamenii din Glodeanu. Am vorbit cu părintele și mi-a spus că oamenii au mare nevoie de lumânări. Stau efectiv în beznă și tot ce aveau au folosit până acum, așa că lumânările sunt de mare folos, în orice casă în această perioadă.

Am vorbit cu părintele ca să-l întreb care sunt nevoile cele mai mari în acest moment. Oamenii au nevoie de lemne și de combustibil, motorină mai exact pentru a putea tocmi, un tractor cu lamă ca să deszăpezească și ulițele din interiorul satului.

Legat de alimente părintele mi-a spus că oamenii au nevoie de legume (cartofi, fasole, ceapă, morcovi) și alimente neperisabile (ulei, făină, drojdie, mălai, zahăr, orez, paste, biscuiți, bulion, conserve, zacuscă sau borcane cu mazăre, păstăi etc).

Copiii au nevoie de pampers pentru că din cauza vremii vă dați seama că nimeni nu a ieșit din sat. Este nevoie de pampers nr 3, 4, 5. Adică pentru bebeluși mai mari de 6 luni.

Dacă doriți să le trimiteți alimente puteți să mi le aduceți în fiecare zi, de luni până vineri, până pe 22 februarie inclusiv, la Antena 1, în Băneasa, pe Șoseaua București-Ploiești. Intenționez să ducem alimentele în weekend-ul 25, 26 februarie sau chiar mai repede dacă timpul ne permite și reușim să găsim o altă modalitate de transport. Pentru orice fel de informații puteți să-mi scrieți pe adresa: nicoletatintea@gmail.com

3. PACHETE PRIN POȘTĂ

Se pot trimite și pachete prin poștă dar vor ajunge cu mare întârziere la destinație. Oamenii din sat nici măcar nu și-au primit pensiile din cauza vremii. Nu că le-ar servi la ceva, pentru că oricum magazinele sunt aproape goale. Cu toate acestea sunt sigură că atunci când vor ajunge pachetele dvs. vor prinde foarte bine și după ce se încălzește vremea.

Dacă trimiteți ceva prin poștă vă rog din suflet dacă puteți să trimiteți haine groase pentru bunica lui Iulian. Femeia are 67 de ani și in jur de 1.60 - 1.65 m. Dar și haine pentru Iulian, băiatul de 13 ani care nu are cu ce să se îmbrace. Orice vreți să le trimiteți le este de folos, nu doar hainele, pentru că nu mai au oricum, nimic.

Adresa unde se pot trimite pachetele:

Preot Tudor Marian, Sat Cârligu Mare, Comuna Glodeanu Siliştea, Judeţul Buzău, Cod 127260

IMPORTANT: Pentru orice detalii puteți să-l sunați și pe părintele Marian Tudor din Glodeanu la numărul de telefon:0720281634

Vă rog dacă puteți să distribuiți acest mesaj pe bloguri și pe rețelele de socializare. Vă mulțumesc tuturor."

Rugaciune

"Iarta-ma, Doamne:
-pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
-pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
-pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
-pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
-pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
-pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
-pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
-pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
-pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
-pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
-pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!
-pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am  exprimat-o!
-pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta  Doamne si a Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila si Iubirea infinita,
Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire  si Lumina!
Iti multumesc, Doamne:
-pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
-pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
-pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
-pentru tot ce prin harul Tau am inteles!
-pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!
-pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!
-pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
-pentru toate cadourile spirituale care mi-au  imbogatit  fiinta!
-pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!
-pentru visele care au prins forma prin armonia  iubirii Tale pentru mine!
-pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!
-pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale divine!
Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbandu-se prin casa mea imi va lua toate grijile şi va vindeca toate bolile mele si ale familiei mele în Numele lui Iisus, Amin  !

poveste de viata: Natalia

Natalia e o vecina de aici din sat. O femeie cocheta pe chipul careia se vad ridurile adanci sapate de intamplarile din viata ei, la cei 64 de ani ai sai. Parul alb si-l ascunde sub vopseaua roscata care ii accentueaza albastrul adanc al ochilor. Are o doza fantastica de bun simt de sub care tasneste durerea cand zidul cade sub un strop de alcool. Dar sa va spun povestea ei:
A ramas vaduva de tanara. Lucra la o fabrica pe vremea aceea si dupa o vreme s-a "cuplat" cu un coleg de servici mai tanar. Nu au trecut nici pe la starea civila si nici pe la altar o buna bucata de vreme dar asta nu i-a impiedicat sa isi cladeasca o relatie bazata pe dragoste si respect reciproc. A venit si schimbarea regimului care a schimbat cursul multor vieti. Fabrica a intrat in restructurare iar partenerul ei de viata a fost disponibilizat. Atunci au decis sa se casatoreasca legal si religios pentru a-si creea oarecare stabilitate emotionala in cuplu. Au vandut apartamentele din oras si s-au mutat la parintii lui. Dupa inmormantarea soacrei au investit toti banii in casa pentru a-si crea conditiile cu care erau obisnuiti. Nu au terminat ce si-au propus cand el a lasat-o singura, rapus de o boala care l-a macinat precum mahnirea "inutilitatii" de dupa disponibilizare. A ramas sa isi ingrijeasca socrul si sa infrunte barfele din sat. Ani de zile si-a ingrijit socrul ca pe tatal pe care nu-l mai avea sau ca pe copilul pe care nu l-a avut. Apoi a cunoscut pe cineva. Un barbat singur si sufletist dispus sa lase aglomeratia Bucurestiului pentru un trai linistit in satul natal alaturi de ea. Poate pentru a pune capat barfelor sau poate pentru a-si vedea nora fericita socrul i-a facut acte pe toata "avutia" lui dupa ce i-a vazut pe amndoi in batatura. Din pacate abia dupa moartea lui avea sa afle ca "avutia" nu era cea pe care o stia. Nu fusese dezbatuta mostenirea dupa bunici si strabunici. S-a luptat ca o leoaica pentru bucatica de teren din jurul casei dar dupa ani de zile a fost nevoita sa se recunoasca infranta. Si asta privind cum creste o casa in fata casei sale, acolo unde isi crestea legumele. Durerea rabufneste uneori si o aude tot satul dar toti ii stiu povestea si o privesc cu compasiune.
Si dupa toate astea, de Craciun, a mers la proaspetii ei vecini, aceiasi care i-au fost dusmani ani de zile, aceeasi pe care ii "spurca" dupa fiecare pahar de vin si, in semn de impacare, i-a rugat sa ii fie nasi de cununie. Vrea sa mearga mai departe, sa lase vrajmasia in urma, si sa isi cladeasca o noua viata, trecand pe la Biserica alaturi de proaspetii ei vecini pentru ca "Omul e mai important decat orice altceva"....
Si e o femeie care merge la Biserica doar la Paste si la Craciun, o femeie care nu poarta fustele pana in pamant si broboada peste gura dar e o femeie cu suflet mare, curat si poate mai aproape de Dumnezeu decat multe altele care isi tocesc genunchii duminica de duminica, cautand motive de barfa si mizerii ascunse sub presurile vecinilor pentru a calca in picioare tot ce e frumos si curat.....

Postul Craciunului

Saptamana aceasta incepe postul. Un post la capatul caruia ne asteapta bucuria Nasterii Lui Isus dar si bilantul finalului de an. Bilant in care, eu personal, pun atat realizarile cat si neimplinirile dar mai ales sperantele pentru viitorul apropiat. Si asa cum ne-a obisnuit Natalia a initiat o "calatorie impreuna" prin acest post. O calatarie cu intalniri in rugaciune seara de seara si cu sentimentul ca impreuna putem fi mai buni, mai intelepti si chiar mai iubitori.

inapoi la arderea pe rug...

Zilele trecute am citit un articol surprinzator pentru timpurile in care traim: un preot judecat de forurile bisericesti si gasit vinovat de vrajitorie... Am crezut ca ochii imi joaca feste. Acuzat de vrajitorie in plina epoca informationala. Ce-i drept multa lume se reintoarce spre biserica din cauza politicii societatii de consum si a lipsurilor reale sau induse de politica de stiri. Dar de la a considera biserica un refugiu si pana la acuze de vrajitorie mi se pare o cale foarte lunga. In schimb de la acuze de vrajitorie pana la arderile pe rug calea e scurta si in vremuri de demult, una era consecinta alteia. Oare, cu un precedent creat, cat mai dureaza pana se vor inalta ruguri aprinse?

Ce e drept e mult mai usor sa acuzi si sa marginalizezi orice initiativa sau pe oricine incearca si chiar reuseste sa faca lucrurile sa mearga si cu atat mai mult daca merg bine. Intr-o lume marcata de mediocritate si indolenta, atunci cand cineva isi da silinta e un pericol la lenea si nepasarea generala. Pentru ca acel cineva arata ca se poate. Si daca se poate cum ne mai putem plange ca "nu-i", ca "nu ne lasa sistemul" sau ca "nu se poate"? Si daca nu poate fi acuzat de altceva, acuza de vrajitorie e la indemana. Ca asta e singura explicatie la faptul ca cineva poate, in timp ce restul nu: vrajitoria, lucru necurat, ajutor de la diavol....

Mie personal mi se pare injositoare si nedemna o asemenea acuza atat pentru cei care au formulat-o cat si pentru cei care, in urma unei investigari au considerat-o reala. 

Pai daca "roman" e sinonim cu "tigan" in unele tari europene, si daca unii politicienii arunca procente cand vorbeste de etnii, lenesi si destoinici, era necesar ca si Biserica Ortodoxa sa puncteze la capitolul asta, ca fiind una din puterile din stat (parca asa scria prin cartile de istorie).....