18 iunie, 2017

Fila de jurnal (iunie)

Pentru astazi (data/ora):
Duminica 18 iunie, ora 8:10

Afara:
Ploua marunt. Miroase a iarba taiata si uda, un miros proaspat de vara, de verdeata. Din cand in cand mai iese soarele dintre nori dar apoi vantul, pus pe joaca, aduce iar norii si improspateaza natura prafuita de caldura ultimilor zile. Animalele stau pitite, pana si cocosul sta infoiat intre gaini si nu tranbiteaza pe la colturi. Pisicile, dupa ce au cersit pe la usi, acum, probabil, si-au gasit culcus cald si uscat pe undeva...

Mă gândesc:
La inceputul de vara, de vacanta. La planuri date peste cap, amanate, suprapuse, aglomerate. Totul intr-o invalmaseala de sentimente: satisfactie (ca poti, ca se leaga, ca termini), teama (de a nu termina sau chiar ca nu poti face), durere (pierderi inevitabile), bucurie, veselie, implinire....
Ma bucur ca au inceput sa reapara micile momente de liniste. Probabil vor fi mai dese sau mai lungi pe masura ce Vara se instaleaza cu drepturi depline si se vor rari si scurta cand doamna Toamna isi va face simtita prezenta din nou...


Din locurile de unde invatam:
De la oameni aparent banali, oameni simpli dar cu pasiuni. Oameni care isi gasesc timp, intre o munca si alta la tara, sa citeasca, sa caute, sa se informeze. Oameni pentru care istoria nu e doar un obiect de studiu la scoala ci e un ocean de cunoastere si curiozitati...

Sunt recunoscătoare pentru:
Momentele de liniste, momentele de inspiratie si lectiile de viata primite.

Din bucătărie:
Cafea la ora asta. Un ceaun de dulceata de capsuni ce asteapta sa fie mutata in borcane. Cateva ciuperci isi asteapta randul la foc. Cascavalul de casa e vedeta diminetii dar clatitele vor fi vedetele gustarii de mai tarziu. 
Pentru pranz probabil va mai fi si o salata.

Cu ce sunt imbracata:
Pijama inca. Pantalon 3/4 mov si tricou alb cu floricele mov. Dar si salul de lana pe deasupra. E racoare un pic in casa...

Citesc:
Putin pe net. Mai mult informatii...

Ceea ce astept (sper):
Momente de liniste mai lungi...

Ce mai mesteresc:
Dulceturi, compoturi, siropuri...

Ascult:
Ploaia pe tabla....

În casa:
Un pic racoare, ordine, miros de trandafiri de dulceata si

Unul dintre lucrurile mele preferate:
Mai nou, cafeaua cu lapte condensat si biscuiti.

Unele planuri pentru săptămâna viitoare:
 Smotru general in casa, ordine in curte cu plivit straturile de flori, infiintat o alta gradina cu rasaduri (a mea e neproductiva anul asta din cauza malului cu ierbicid adus de pe camp de apa din primavara), dulceata de nuci verzi, compot si dulceata de cirese, cules si conservat (dulceata, sirop, congelat)capsuni, mazare, agrise, trandafir si probabil plante medicinale.


Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:


11 iunie, 2017

Pasul spre o noua etapa

Au trecut 9 ani.
Si totusi parca a fost ieri...
Acei ochi curiosi, timizi si totusi indrazneti care ma priveau in timp ce ma gandeam. Mi-a cerut un tort in forma de inima. Nu aveam forma si ma gandeam cum as putea sa ii dau forma dorita.
Un blat de pandispan, o tava patrata, o taietura pe diagonala si apoi incercarea de a scoate forma de inima. Nu a iesit prea simetrica dar mi-am zis ca intentia conteaza. A urmat frisca si capsunile. Un copil fericit cu un catel negru si latos pripasit in curtea mica din oras.
Cateva saptamani mai tarziu m-a intrebat ganditor daca nu vreau sa fiu mamica...
Cateva luni mai tarziu am devenit mamica vitrega.
Am trecut impreuna (eu, titicul si copilul) prin multe intamplari. Unele vesele, altele mai putin vesele. Cateii s-au tot schimbat. Numarul animalelor s-au tot inmultit in curte pe masura ce ne tot mutam si treceau anii.
De la intrebari timide a ajuns la nevoia de independenta, de la nesiguranta la indrazneala si ieri a pasit pragul majoratului.
Un moment in care el, copilul, trece la alta etapa din viata sa iar noi ne dam seama ca timpul a trecut, ca firele albe nu sunt o iluzie si nci ridurile fine nu sunt chiar de ëxpresie..
O zi care te pune pe ganduri.
O zi pe care ai tot vrea sa o amani.
O zi in care incepi sa cauti raspunsuri la alte intrebari.
Iar astazi, din intamplare sau poate nu, am refacut o dupa-amiaza de duminica de acum 9 ani. O alta masina, mai multe fire albe, un oras putin schimbat, si un copil major care a adormit pe bancheta din spate, la intoarcere, la fel ca atunci, la 9 ani..
Si o palarie ...


05 iunie, 2017

Fila de jurnal (iunie)

sursa: pinterest
Pentru astazi (data/hora):
Luni, 5 iunie 2017, ora 10:11

Afara:
Cald. Deja soarele arde dar curtea e plină de flori si arome. Iasomia și-a deschis ultimile flori, socul e îmbrăcat de sărbătoare, garofițele mici au înebunit de parfum. În plus salvia își etalează florile mov iar margaretele sunt petele albe din curte. Păsările țin concert cu albinuțele pe post de orchestră. Animalele lenevesc la soare. În curând vor căuta umbra.

Mă gândesc:
La fân, la vreme (sper să nu plouă prea curând), la câte mai sunt de făcut si la faptul că timpul nu ajunge. 

Sunt recunoscătoare pentru:
Toate binecuvântarile: familia, oameni dragi, gospodaria cu tot ce implică, vremea prielnică....

Din bucătărie:
Clătite cu dulceață de cireșe amare, sirop de mentă, sirop de floare de salcâm si o friptură cu sos la cuptor. Urmează cartofii natur și o salata verde din gradina. Mai pe seară capșuni cu smântână.

Cu ce sunt imbracată:
Pantaloni 3/4 albaștri si tricou alb

Citesc:
Aceeași carte depre motivul îmbolnăvirii. Din păcate timpul e cam scurt.

Ceea ce astept (sper):
Să se coacă agrișele. Verific zilnic :)

Ce mai mesteresc:
Siropuri de flori și cât de curând dulceață.
Ascult:
Vremea la tv si Matei fredonând la el in camera.

În casa:
Racoare inca. Un teanc de rufe de călcat si miros de bujori (de la cei din vază).

În grădină/câmp:
Am reușit să înlocuiesc tot ce a acoperit mâlul. Doar ca nu arata uniform (unele plante sunt mai mari iar altele abia ieșite). Mai am de înlocuit răsadurile neprinse și de pus sprijin la castraveți. Am cosit prima tură de fân si lucernă. Urmează adusul acasă. Și urmează tratamentele la porumb (cel furajer). 
Și cred că destul de curând recoltez mazărea.

Unul dintre lucrurile mele preferate:
Curtea seara. Mirosurile se amplifica, zgomotele scad și sunt specifice înserarii. 

Unele planuri pentru săptămâna asta:
Adus fânul si lucerna acasă. Făcut lucrări specifice la cartof, la porumb si ce mai am in câmp. Cules căpșuni și ceva plante medicinale si îngrijit răsadurile.


Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

o casă care imi place:


http://www.casevis.ro/o-casa-tip-conac-cu-o-arhitectura-deosebita/