07 iulie, 2019

Zi de vara

Nu am mai scris de mula vreme. Cumva, literele nu au mai vrut sa se aseze cuminti in cuvinte, propozitii si fraze. Si asta pentru ca oboseala fizica a fost la cote maxime iar timpul parca s-a redus. Iar vremea de anul asta nu a fost de ajutor in nici un sens. Ploi, furtuni si zile caniculare au presarat din belsug atat primavara cat si inceputul de vara. Dar....
Azi e o zi frumoasa. Soarele e bland de dimineata. Roua face ca iarba sa miroase a proaspat iar pasarile ciripesc de parca am fi in mijlocul padurii... Balconul e plin de muscate de diverse culori si forme. E primul an in care balconul e atat de colorat si inmiresmat. Pana si Craciunita a inflorit a doua oara in primavara asta. Iar Mana Maicii Domnului de la coltul casei, care s-a suparat in iarna si a ramas cu un singur rug, inunda casa cu mirosul sau delicat daca las geamul deschis. Iar Gura-Leului careia nu prea ii placea solul in anii din urma, isi arata rochitele calorate. Gazonul resemanat in primavara se cere cosit destul de des si ne incanta cu verdele lui proaspat. Iar la capitolul animale si pasari, curtea e destul de vesela in ciuda pornirii incete din primavara si a pierderilor cauzate de ploile abundente si repezite. Fanul inveseleste curtea din spate, atat ca arome dar si prin prezenta sa impunatoare. Da o stare de liniste si siguranta pentru iarna ce va veni. Oricat de cald si de frumoasa e vara, iminenta iernii e motorasul care ne mobilizeaza in fiecare zi.
Masa de afara s-a ascuns dupa perdeaua de vita-de-vie rose din fata casei. Vita-de vie care era timida in anii din urma a dezvoltat o retea armirabila de verdeata ce adaposteste masa, banca si scaunele de afara. Un loc de relaxare racoros in mijlocul zilei. E locul pentru paharul de limonada de peste zi. Seara ne cam fugaresc tantarii care nu se mai sperie de mirosul nucului si isi fac de cap...
Planurile pe termen scurt si foarte scurt sunt multe, ample si destul de costisitoare dar le vom realiza in limita bugetelor de timp, energie si finante. Important e ca avem planuri (pe termen scurt si lung) dar si vise pe termen foarte lung.
Pe de alta parte vacanta de vara e plina de emotii si bucurii. Matei a trecut cu bine de anul intai, se bucura de vacanta si se straduie sa invete lucruri noi in timp ce face activitatile sale obisnuite in curte. E entuziasmat si de planurile sale dar si de ale noastre si vine cu idei si solutii practice si rapide. In plus, a descoperit ca ii place sa gateasca. Face pasi mari spre maturitate pastrand totusi mult din bucuria copilariei rezultand un tanar frumos din toate punctele de vedere: vesel, entuziast, hotarat, determinat...
Se pare ca decizia de a evita persoanele conflictuale oricat de apropiate ar fi fost, e benefica pentru starea mea de spirit. A fost destul de dureros procesul dar se pare benefic pentru starea mea mentala. E destul de greu sa fii impartial si detasat cand esti otravit zilnic cu barfe, rautati si mai ales comparatii din care esti cel putin prafuit mereu.
Dar mereu sunt mici bucurii, mici pasi inainte pe calea aleasa care motiveaza, care dau incredere dar mai ales care bucura sufletul. Si cand vezi ca gesturi mici aduc bucurii imense parca iti doresti sa mai poti face gesturi care bucura...