12 februarie, 2023

Jurnal saptamanal - 7/52

 A mai trecut o săptămână. Deja intram în săptămâna cu numarul 7.

 Cea care a trecut a fost destul de încărcată și pentru că m-au obosit discuțiile inutile. Vremea a fost rece, chiar foarte rece noapte, cu zăpadă, ger și viscol. Drumurile înfundate au fost tema săptămânii, la care s-au adaugat declarații stupide si răspunsuri ilogice. Cred că am de înțeles de ce mă irită când amabilitatea mea e luată drept prostie. In mare măsură iau oamenii așa cum sunt până când sunt călcată pe bătături. 

O altă temă de care m-am lovit a fost explicarea unor decizii. Nu sunt capricioasă, nu iau decizii impulsive iar atunci cand am ajuns să ridic tonul e pentru că sunt deja iritată fie de inacțiune (acea senzație că vorbesc singură) fie de impunerea părerii celuilalt. Cand iau o decizie, deja am analizat problema din mai multe puncte de vedere și mi-o pot schimba doar pe baza unor argumente logice care îmi pot arata un punct de vedere pe care nu l-am văzut sau o altă perspectivă. Nu pot fi convinsă cu „mă pui intr-o situație incomoda” cand în balanță, de cealaltă parte, este respectul față de mine, de cei dragi sau de gospodăria mea. Și asta pentru că nu sunt responsabilă decât de mine și micul meu univers. E adevărat că fiecare are setul său de valori după care funcționează dar asta nu înseamnă că a celuilalt nu sunt corecte, sunt doar diferite. Să nu fii de acord cu cineva nu înseamnă că ești împotriva lui ci pur și simplu ai un alt punct de vedere de care poti tine cont sau nu. 

pisicul foarte atent la tv

Ce e interesant e ca vremea ce m-a ținut pe lângă casă m-a făcut să analizez unele direcții și să mă bucur mai mult de mici acțiuni casnice. Iar mărirea de salariu a soțului meu din februarie ne-au adus și un birou în dormitor. Nu este cel pe care il planificasem pentru că am gasit o variantă asemanatoare la mai bine de jumatate de pret la un supermarket din oraș. Așa am mai bifat un obiectiv atins de pe panoul meu pentru anul acesta. Se pare ca e posibil să reorganizez panoul mai repede decat mi-am imaginat. Ce nu e prins pe panou, dar cred va trebui luat în considerare, este o mașină de spălat rufe cu o capacitate mai mare. Cea pe care o avem a vrut o pauză pentru că pompa de evacuare a cedat. Nu a fost foarte rău deoarece a coincis cu vremea foarte rece, iar asta înseamnă că voi avea un maraton de spălat după ce schimbă piesa. Ieri mi-am reamintit cum e cu spălatul la mână iar asta m-a facut să fiu recunoscătoare tehnicii moderne.

Tot zilele trecute a venit și un nou membru al gospodăriei noastre: o vițelușă creață și zburdalnică. Incă e sperioasă și nu a vrut să stea la poză dar dacă se mai încălzește poate reușesc să prind o imagine cu ea mai expresivă, dar ne-am bucurat din plin de lapte. Imi place să fac produse din lapte in casă. Îmi dă un sentiment de bunăstare, aș putea spune că e o convingere din copilărie. La țară se spunea că bunul cel mai de preț din gospodărie e vaca pentru că iti poate asigura mâncarea zilnică. Si vaca a fost unul din obiectivele mele cand m-am mutat la țară.  Caprițele sunt o sursă de bucurie, așa obraznice cum sunt ele iar branzica e foarte gustoasă. Ieduții sunt terapie curată antistres. Unul cred că va aparea pe la finalul săptămânii viitoare. 

Între timp am semanat ardei iuți în jardinierele cu flori chiar dacă e un pic cam devreme. Au timp mare de germinare (cca 45 zile) si creștere lentă ca răsad. Ii voi repica în ghivece din hartie reciclată cand vor crește. Pănă atunci mă bucur de florile de pe comodă care mă duc cu gândul la primăvară.

Vremea se prezintă cam așa:



Și tot zilele astea, în care stau mai mult pe lângă sobă, aș vrea să lucrez cu nerăbdarea/așteptarea. În ciuda faptului că am foarte multă răbdare in a-mi umări planurile și a găsi momentul potrivit pentru anumite acțiuni, nu imi place să aștept cănd e vorba de ceva ce nu depinde de mine cum ar fi un răspuns, să imi vină rândul la ceva sau să stau la coadă...

La voi cum e?

9 comentarii:

  1. Corina draga, ai prezentat o parte din raiul in care trăiești!
    Ce frumos e totul tau, al vostru!

    RăspundețiȘtergere
  2. La răsadurile de ardei și vinete mă gandeam si eu zilele acestea că ar fi cazul sa le pun daca vreau sa-mi fac eu rasadurile. Încă nu m-am hotarat ce să fac. Dar parca vad ca daca mai stau mult pe ganduri ă sa ajung oricum să le cumpăr.
    Sa va traiasca vițica, să va bucurați de lapte și să fie cu bine și la iezisori.
    O saptamană cu spor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cica oricum e devreme pentru rasaduri pentru ca ziua e incă mică, dar.... simt nevoia de primavara.
      Mulțumesc de urarări! O saptămână asa cum o doresti să ai!

      Ștergere
  3. Tare frumos mai petreci. Multumesc ca impartasesti cu noi momentele tale.

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.