Cand bunul simt e confundat cu prostia

 

Stiu ca nu mai sunt vremurile de demult, cand bunicii ne invatau despre bun simt, despre respect ("sa respecti, mama, pe oricine ca pe tine te respecti") sau despre morala crestina ("sa nu faci rau cu buna-stiinta, mama, ca mai devreme sau mai tarziu ti se intoarce indarat"), dar parca te gandesti ca daca faci bine, bine vei gasi. Am constatat cu durere ca in ultimii ani e la moda tupeul si nesimtirea sau cum spunea un coleg de facultate: "tre sa le-o tragi tu primul ca sa nu ti-o trag ei". Dar acel coleg venea dintr-o casa de copii si ma gandeam ca nu a avut o bunica care sa il invete ce e bine. Nici prin cap nu imi trecea acum aproape 30 de ani ca asta va fi motto-ul societatii de astazi. In nici un caz ca voi intalni atitudinea asta la generatiile cu care am crescut eu sau oameni care au crescut in acelasi mediu ca mine, sau ca respectul se acorda celui cu gura mai mare sau care stie sa se certe mai bine. Nu ca nu as sti sa ma cert dar mi se pare injositor sa fiu nevoita sa ranesc ca sa fiu respectata. Mi se pare lipsa de respect fata de mine sa fiu nevoita sa spun lucruri care mie mi se par evidente, sa ating puncte sensibile doar ca sa ii arat celuilalt ca nu sunt proasta si ca vad, aud si stiu. Si asta pentru ca politetea si bunul simt e interpretat ca fiind prostie. Daca te-a ranit odata si nu ai ripostat ori esti proasta si nu ai vazut sau esti proasta si vrei sa pastrezi relatia indiferent de situatie. Oricum ar fi tot ca proasta esti vazuta. Si atunci esti nevoita sa lasi educatia deoparte si sa spui lucrurilor pe nume, oricat de evidente ar fi. Altfel situatia se va repeta. Daca te-a calcat odata in picioare (metaforic vorbind) si nu ai ripostat inseamna ca merge si o face inca o data si inca o data pana cand dai cu ei de pamant. Si atunci devii "bau-bau". Relatii care ar trebui sa fie armonioase, de sprijin si apreciere reciproca se transforma in pisica-si-porumbeii. Ati vazut vreodata cum se imprastie un grup de porumbei cand vine o pisica? Cam asta mi s-a intamplat mie cand am ajuns intr-un anume loc. Fiecare a cautat un loc unde sa se ascunda. Atat de penibila a fost situatia... De parca eram in Matrix si am luat pastila adevarului. Dintr-o data nimic din ce stiam nu mai era real.

Si nu odata ma intreb in ce lume va fi nevoit copilul meu sa traiasca. Mai ales cand il vad cum se loveste de cate un "cadru didactic" care, in zeci de ani la catedra si inca pe atatia in functie de conducere nu stie decat sa lovesca in loc sa sprijine si sa sustina un tanar la inceput de drum. Cum il stimulezi sa iti ramana in sistemul de educatie si sa mai faca si educatie de calitate daca tu il umilesti in fata colegilor de cancelarie? Sau cand faci santaj emotional? Noroc ca tanarul meu profesor preda la mai multe scoli si acolo sunt oameni de calitate.

Dar despre oameni care una spun si alta fac as putea scrie fara oprire pentru ca asta e in jurul nostru. Oameni care se pacalesc ca sunt buni cand realitatea e la ani lumina distanta, care inseala ca sa dovedeasca cat sunt de buni dar se victimizeaza cand vine "nota de plata", care sunt ipocriti si rai, care stropesc cu mizerii in tot ce, prin comparatie, le-ar reduce din stralucirea poleielii ieftine in care s-au acoperit.

De cele mai multe ori am impresia fie ca m-am nascut intr-o epoca gresita, fie ca chiar sunt proasta pentru ca cred in oameni, in bunatate, in respect si onestitate...