15 noiembrie, 2025

Noiembrie - ziua 15

 A fost o zi cu o oarecare revenire la rutina. 

 Am trebaluit prin curte si gradina: frunze, foc, curatat gradina si pregatit de arat. Anul asta va fi o mica modificare si gradina de rasaduri va fi latita un pic ca sa pun si radacinoasele acasa. Asa ca a fost cu scos gard si pregatit de extindere. 

Una din scroafe a evadat si a facut o mica excursie prin vecini. A fost nemultumita de cantitatea de frunze de varza primite asa ca si-a luat singura cateva verze...

A fost cu spalat rufe si intins la soare. A fost caldut astazi asa ca s-au uscat peste zi si acum imi parfumeaza casa. 

In casa e ordine si miroase a ciocolata calda. De fapt e Nesquik la capsula. Filmul de pe Diva din seara asta l-am mai vazut asa ca probabil voi adormi repede cu o carte recomandata de la scoala. Mi se pare ca nu mai ramane nimic in minte. Cumva am senzatia de supraaglomerare in mintea mea. Dar stiu ca tot ce citesc se piteste pe undeva prin mintea mea si la nevoie apar de niciunde informatiile.

Astazi a ajuns si raftul pentru birou cu masa rabatabila. E pentru coltul de filmat. Vreau sa incep sa filmez pentru retelele sociale. E o etapa de care fug de ceva vreme, dar inevitabila pentru ce vreau sa fac asa ca fac pasi mici in directia asta. Inca nu sunt pregatita dar nici nu vreau sa mai fug... Fac totul pentru cand voi fi pregatita.

Ieri am demarat programul de iertare. Mai putine doamne ca in programele precedente dar cu o super - energie. Mi-a placut seara si povestile. Abia o astept pe urmatoarea. Si in programul lung mai am o intalnire si apoi celebrarea. A fost o calatorie uimitoare. Deja pregatesc 2 programe pentru inceputul anului. Ambele de 6 saptamani. Provocatoate amandoua. Sa vad ce iese pana termin de scris si apoi cum sa le planific. 

Maine e duminica. E cu liniste, e cu relaxare. E cu planificare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.