despre mine

Acum cateva saptamani am primit o invitatie care m-a surprins. M-a bucurat nespus, nu invitatia in sine pentru ca din motive de spatiu si timp nu am avut cum sa ii dau curs ci pentru motivul pentru care am primit acea invitatie. A fost ca o recunoastere a unor activitati de timp liber. Dar finalul discutiei m-a pus pe ganduri. Mai ales ca tema a mai fost atinsa in saptamanile trecute de divese persoane in situatii diferite. Saptamana trecuta am fost intrebata din nou daca nu vreau sa scriu povestea mea. Cumva asta fac aici pe blog. Scriu despre mine, despre ce simt sau despre ce am trait. Nu pot povesti prea multe sau mai explicit pentru ca unele rani nu sunt inca inchise si zgandarite ar fi prea dureros sau poate ca nu sunt inca suficient de batrana sa pot pune totul pe hartie fara sa ma gandesc la consecinte. Oricum multumesc celor care m-au intrebat deoarece asta m-a facut sa ma gandesc mai mult la mine, la sentimetele mele si la modul in care evenimentele din viata mea au lasat urme - nu doar firele de par albe pe care le vad dimineata in oglinda.

tort de mere

E usor de facut, in mai multe variante, si foarte gustos.
prima etapa (obligatorie):
- mere
- 3 linguri de zahar
Se pregateste tava, se pune zaharul si se arde (se pune la foc mic amestecand pana se topeste zaharul capatand o culoare maronie), se lasa la racit, se aseaza feliile de mar (mai groase, eu le pun cu coaja) dupa gust si se dau la cuptorul incins. Se pot presara cu scortisoara si zahar vanilat. Se lasa cam 20 min (pana isi schimba culoarea si lasa zeama).
a doua etapa (optional):
- 1/2 l lapte
- 1/2 cana zahar (cca 150gr)
- 3-4 oua (in functie de marime)
Se bat  ouale intregi, se adauga zaharul si laptele apoi se rastoarna in tava peste mere si se da la cuptor inca 30 minute (pana cand crema de zahar ars s-a legat).
a treia etapa (obligatorie):
- 6 oua
- 6 linguri zahar
- 6 linguri faina
- praf de copt
- coaja de lamaie
Se face un aluat de pandispan: se bat albusurile spuma, separat galbenusuriel se freaca cu zaharul, se amesteca si se adauga faina, praful de copt si mirodeniile.
Se toarna peste crema de zahar ars si se mai da cca 30 min la cuptor.
Cand e gata se lasa la racit, se rastoarna pe un platou astfel incat merele sa fie deasupra si se orneaza cu frisca.
La mine acasa nu prea reusesc sa il ornez deoarece este mancat cald.

La multi ani!

La multi ani fratelui meu. Astazi implineste frumoasa varsta de 33 de ani. Acum 33 de ani eram cea mai fericita fetita de pe fata pamantului. Mi se implinise cea mai mare si mai arzatoare dorinta: aveam un fratior. Nici nu puteam vorbi de emotie mai ales ca evenimentul s-a produs cu 2 luni mai devreme. Nu imi spunea nimeni nimic dar stiam ca e mult prea devreme si simteam tensiunea din jurul meu. In acea dimineata m-a trezit vocea tatei si pentru ca aveam un fratior m-a dus el la camin. Nu imi amintesc cum a trecut ziua dar imi amintesc ca ma asteptam sa il gasesc acasa cand m-am intors. Abia pe seara mi s-a spus ca mama mai trebuie sa stea in spital cu el o vreme dar merita asteptarea. Saptamanile care au trecut pana in ziua cand am gasit-o pe mama acasa cu cel mic in brate au fost cat o eternitate. In fiecare zi, cand veneam de la camin, descuiam usa repede si ii cautam cu privirea prin casa. Imi amintesc cum mi s-au inmuiat genunchii cand am descoperit-o pe mama la mine in camera si cum m-am apropiat de ghemotocul infasat in paturica albastra. Acea paturica albastra pe care am tinut-o in brate ani de zile. Paturica care imi amintea mereu ca dorintele se pot implini. Si au trecut 33 de ani. Acum are el un ghemotoc de 5 ani plin de energie si de "perle verbale".

Ii doresc din tot sufletul ca in fiecare minut sa simta ce am simtit eu cand s-a nascut el.

gogosari in sos de rosii

O reteta care o fac din liceu. Merge de minune cu piure, cartofi prajiti si orez prefiert in loc de sosuri la borcan "uncles Ben's" sau la spaghete.
1 borcan de bulion de 800 gr
1 borcan de ulei (tot 800 gr)
1 borcan de otet
1 borcan de zahar
mirodenii (foi de dafin, piper boabe, usturoi, boabe de mustar, ienibahar, busuioc maruntit, coriandru, etc)
 30 de gogosari potriviti.
Se spala gogosarii, se curata si se feliaza (pestisori) si se lasa la scurs. Se amesteca restul ingredientelor la foc mare. Cand clocoteste se pun feliile de gogosari si se lasa la foc mic pana se inmoaie gogosarii (se vede zeama printre ei). Se pune fierbinte la borcane, se capacesc si se lasa in pat cald la racit 2-3 zile. Mie mi-au iesit 6 borcane de 800 grame.

zarzavat pentru iarna

Anul trecut nu am pus zarzavat pentru iarna conserve. Dar am primit ceva borcane de la soacra mea si mi-au ajuns pana in  primavara. Asa ca anul asta, am luat reteta si mi-am pus singura.
Am ales ardeii mai mari din productia proprie si i-am taiat cubulete. Apoi am taiat si rosii cubulete si patrunjel tocat. Proportia a fost de 1:1:1. Am pus un pumn de sare si le-am lasat cam 1 ora sa lase zeama. Le-am asezat in borcane cu o aspirina zdrobita la borcanele de 800 sau jumatate la cele de 400, le-am capacit si le-am dat la debara. O portie am facut-o si cu frunze de telina tocate. Cumnata mea, anul acesta le-a dat si un clocot in oala cu apa. Am facut si eu ca maimuta si o parte le-am fiert. O sa vad la iarna cat de buna gospodina sunt dar eu sper ca nu am gresit nimic.

placinta cu mere

Am copiat reteta dintr-o revista intr-o sala de asteptare de plictiseala. Nu mai stiu de prin ce revista. Si am facut-o prima data intr-o seara pentru ca asteptam musafiri iar frigiderul meu era gol. Dar a iesit asa de buna incat am fost nevoita sa o mai fac:

Aluat: o cana de apa, 50 grame margarina, un praf de sare, o lingurita de otet si faina cat cuprinde pentru un aluat potrivit. Se lasa 30 minute la frigider.
Compozitia: un kilogram de mere taiate cubulete se amesteca cu zeama si coaja unei lamai si o cana de zahar. Se lasa la frigider tot 30 minute
Se intande o foaie din 3/4 aluat si se aseza intr-o tava rotunda unsa cu margarina sau cu hartia de copt cu marginile in sus. Se pun merele iar deasupra se orneaza cu fasii din aluatul ramas.
Din pacate trebuie sa stea cam mult la cuptor la foc mare: 45 minute

incredere, umilinta si alte sentimente

Am crezut intotdeauna in oameni, in sentimentele lor dar mai ales in expresia ochilor lor. De cele mai multe ori nu m-am inselat dar au fost si persoane care m-au pacalit sau poate ca s-au schimbat in timp. Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului cu toate ca refuz sa cred ca sufletele lor nu sunt asa cum le-am vazut eu. Refuz sa cred ca oameni cu suflete curate s-au lasat murdariti intr-un timp relativ scurt atat de tare. Sau poate ca ....

Sau poate ca eu sunt de vina. Poate ca nu vreau sa vad realitatea, si ceea ce am crezut ca e sufletul lor nu e decat o proiectie a dorintelor mele.
De-a lungul timpului au fost persoane care s-au "lipit" de sufletul meu, a caror realizari m-au bucurat nu pentru realizarea in sine ci pentru bucuria si implinirea din ochii lor, pentru starea creata in sufletele lor. Tin minte o discutie cu cineva drag sufletului meu in perioada in care mie imi era ingrozitor de greu. Imi fusese alaturi asa cum a putut in acele conditii grele pentru toata lumea. Si imi spunea ca ii pare rau ca nu m-a putut ajuta mai mult. I-am raspuns ca cel mai mare ajutor e sa stiu ca persoanele dragi mie sunt bine, ca greselile mele nu au ranit si in ciuda problemelor, sufleteste, toata lumea e bine. Si chiar asta simteam. Singurele momente cand ma bucuram era atunci cand vedeam ca cei dragi sunt bine, si bucuria era sincera. M-a surprins raspunsul primit: "Nici nu ma asteptam sa spui altceva".
In ultimii ani cand mie imi era destul de greu financiar m-am bucurat din tot sufletul cand prietena mea cea mai buna mi-a spus ca nu mai este nevoita sa dea instrumente de plata pentru marfa. Era o usurare pentru mine pentru ca stateam mereu cu grija. Chiar eram mai ingrijorata decat atunci cand instrumentele de plata erau ale mele. Pentru ca la mine stiam la ce sa ma astept dar la ea nu stiam situatia asa ca eram mereu ingrijorata. Asa cum m-am bucurat din inima cand un prieten care si-a inceput mica afacere langa mine mi-a povestit ca se extinde, diversificand activitatea. Pentru ca in vremurile astea grele e bine sa ai mai multe activitati.
Partea stranie e ca nimeni nu m-a crezut niciodata. In lumea asta plina de rautate si invidie nimeni nu a crezut ca eu ma pot bucura ca unora le merge bine in momente in care mie imi mergea prost. In schimb m-am simtit de nenumarate ori umilita de atitudinea unora pe care chiar ii pretuiam. O vreme m-am gandit ca trebuie sa invat si acest sentiment. Poate ca in perioada mea buna, ajutandu-i pe unii si pe altii nu am adoptat chiar cea mai buna atitudine, nu am fost atenta la fiecare cuvant si poate ca gesturile sau cuvintele mele plecate cu drag din suflet au ranit mandrii sau orgolii si in consecinta trebuie sa platesc. Dar niciodata nu am crezut ca odata ajunsi la un anumit statut financiar ma pot rani.
Poate ca e timpul sa las in urma relatii vechi, sudate in ani de zile pe care eu le-am crezut prietenii sincere si sa imi vad de viata mea cladind noi relatii interumane pe alte baze. Se pare ca OMUL nu mai are absolut nici o valoare si doar banul conteaza. Am evitat toata viata mea sa emit judecati sau sa trag concluzii despre caracterul unei persoane in functie de banii din banca, casa, masina sau dupa un anumit gest, o anumita actiune sau o anumita greseala. Toti gresim mai devreme sau mai tarziu, toti suntem avuti sau saraci in anumite momente din viata noastra, nimeni nu e perfect. Recunosc ca necazurile mele au adus neplaceri daca nu chiar necazuri si celor din preajma mea. Acest fapt m-a doborat mai mult decat necazurile in sine. Pentru ca stiam ca sunt puternica, stiam ca pe ale mele le pot duce singura. Dar ceilalti.... Ceilalti nu aveau nici o vina. Ei doar crezusera in mine si atat. Dar faptul ca m-am prabusit financiar si social nu implica si o prabusire pur umana. Dimpotriva. Nu pot sa cred ca pot fi considerata atat de slaba chiar proasta uneori. Sau poate ca asta e parerea unora despre ei insisi si o proiecteaza asupra celorlalti.
De un singur lucru sunt sigura: nu ma voi schimba doar pentru ca am fost ranita. Voi continua sa ajut atat cat pot si voi continua sa ma simt vinovata pentru ca nu am putut mai mult. Voi continua sa cred in oameni si in sufletele lor curate. Si cu siguranta ca mai devreme sau mai tarziu voi intalni oameni de mare valoare sufleteasca.

un nou inceput....

Imi plac inceputurile. Asta nu inseamna ca nu sunt zile cand ma simt obosita sa o tot iau de la un capat. Dar inceputurile au farmecul lor. Pe langa faptul ca sunt pline de vise, sperante si iluzii sau ca recladesti zilnic alt si alt scenariu. Cumva acest nou "inceput" imi reaminteste de alte "inceputuri" din viata mea. Cumva are cate ceva din celelalte care au trecut. Poate ca, cumva trebuie sa imi aminteasca si de greselile facute in trecut in ideea ca nu le voi mai repeta.
Aseara stateam in fata noului meu proiect. Era liniste. Acea liniste a inserarii pe care doar la tara o poti regasi. Perioada de dupa mulgerea vacilor cand aerul e plin de arome de foc si mancare si de sunetele specifice "adunarii" in casa. Am regasit calmul, linistea si impacarea inserarii din copilaria mea. E si o oarecare maretie data de dealurile din imprejurimi cat si de mandria satului. Am simtit radacinile locului si avantul cresterii si nu mi-am mai facut griji ca incep din nou un proiect financiar fara un ban in buzunar. E a doua oara cand pun bazele unei firme cu bani economisiti din banii de buzunar si la scoaterea actelor sunt leftera. Diferenta e ca acun 16 ani eram o studenta naiva si incapatanata iar acum sunt doar incapatanata. Si e a sasea oara cand pun bazele unei activitati doar cu multa munca si bani deloc. Diferentele sunt multe dar si asemanari. Prima data spatiu era a bunicii iar aprovizionarea am facut-o pe banii tatei. Eu am aranjat magazinul ( magazin mixt la tara) si ma ocupam de aprovizionare, de contabilitate si de vanzare in week-end-uri si in vacante. A doua oara spatiu era inchiriat (in Iasi), si l-am amenajat din mers din banii de buzunar ca studenta si din tehnoredactare. Era birou consultanta si vanzari centrale termice. A mers bine o perioada dar apoi drumurile sau mai bine zis lucrarile m-au purtat inapoi in orasul natal. Apoi, dupa o lucrare de la care nu mi-am incasat ultimii bani am hotarat sa imi iau spatiul meu. Am gasit un apartament la parter, am gasit bunavointa la o banca care mi-a dat credit mai mult pe entuziasmul si hotararea mea decat pe baza actelor, iar tata m-a ajutat cu ceva pentru avans si l-am luat. L-am amenajat improvizand si bazandu-ma pe creativitatea mea si nu pe bani ca nu erau de unde. L-am deschis ca magazin si birou de consultanta si executie instalatii termice. Marfa era pe datorie si nu era putina. Dar a mers. Cu probleme de care m-am lovit in mers, cu dureri de cap si multa creativitate dar a mers frumos o vreme. Apoi .... s-a dus totul. Am luat-o iarasi de la capat cu un mic magazinut (10 mp inchiriat) cu margele lucrate manual si alte lucruri de mana. Unde iarasi am improvizat din nimic dupa cateva luni in care nu am iesit deloc din casa. A fost mai mult o terapie decat un mijloc de trai si totusi m-am descurcat binisor in ciuda parerilor din jurul meu. Apoi a fost standul care, din punct de vedere financiar a fost un mare esec.
Si acum.....
Un spatiu mic (18 mp) cu o terasa foarte mare, in centrul comunei, in statia de autobuz, murdar si neintretinut.
Dupa o saptamana de curatenie, de zugravit si decorat promite a fi o micuta cafenea primitoare. Planuri si proiecte pe aceasta tema au fost mari si frumoase dar din cauza bugetului inexistent vom deschide bazandu-ne pe electrocasnicele din bucataria personala si pe ingaduinta clientilor spre bucuria concurentei. Urmand a ne dota din mers in functie de vanzari. Sper ca zambetul meu pe langa ceaiurile de plante cu care imi voi rasfata clientele sa compenseze lipsurile initiale.

despre sacrificiu casatoriei

De ceva vreme ma intalnesc mereu cu tema sacrificiului femeii pe altarul casatoriei, in diverse discutii, polemici sau in tanguiala zilnica a majoritatii femeilor din jurul meu. Incepand cu mama mea care, de cand ma stiu, imi explica ca s-a sacrificat pentru binele copiilor continuand cu bunica mea care imi povesteste cate sacrificii a facut ea pentru ca sa ne creasca pe noi, nepotii, si pana la discutiile dintre femei de la o cafea sau la diverse reuniuni. Ultima data mi-a atras atentia o discutie in cadrul unei petreceri. Era inevitabil deoarece erau 16 femei si nici un barbat. Dar surpriza a fost ca nu cea mai in varsta care avea o familie destul de numeroasa a deschis subiectul ci una foarte tanara. Abia a terminat facultatea atat ea cat si sotul si au un copil mic. Adica o familie la inceput de drum care, cred eu, ar trebui sa emane un optimism si un entuziasm contagios. La 20 si ceva de ani te simti in stare sa schimbi lumea, sa muti muntii din loc pentru a face o lume mai buna si mai frumoasa pentru copilul tau. Sau cam asa eram eu la acea varsta.

Deoarece de o vreme parca aud clopotei odata cu acest cuvant "sacrificiu" am  inceput sa analizez atat cuvantul in sine cat si implicatiile lui in viata celor care il folosesc. Primul pas a fost sa caut in DEX. Si iata ce am gasit:

SACRIFICIU = renuntare voluntara la ceva (pretios sau considerat ca atare) pentru binele sau in interesul cuiva sau a ceva. (Am transcris doar prima parte)

Deci in momentul in care consideri ca te-ai sacrificat de dragul casniciei, a copiilor sau a sotului implica o renuntare la ceva pentru binele casniciei, a copiilor sau a sotului. Renuntarea atrage dupa sine o recunostinta pe care o asteptai si nu a venit si deci dezamagirea.

Dar oare reactia naturala nu e un pic pe dos. Nu cumva suntem dezamagite de viata pentru ca am asteptat prea multe de la ea sau de la ceilalti si cum nu am primit dam vina pe casnicie, pe sot si pe copii pentru ca altfel ar trebui sa gasim motivul real. Si aici e aici. Motivul real vine din nemultumirea de sine. Din subaprecierea sau supraaprecierea propriei persoane. Si nu prea avem curajul sau indrazneala de a ne reevalua sufletul, sentimentele, dorintele, visele si nevoile. Preferam sa ne scaldam in starea calduta data de obisnuinta si sa ne plangem.

Citeam cu ceva zile in urma pe un blog drag sufletului meu: "Slujirea preutesei" despre casnicia unui mare teolog. Unul din copii povestea despre atmosfera din famile spunand ca era o atmosfera de incredere totala, ca fiecare stia ca are sprijinul si sustinerea intregii familii neconditionat si cum mama era de fapt sufletul si caldura intregului camin. Cati dintre noi putem folosi aceste cuvinte la adresa familiei din care venim cand suntem singuri cu noi insine. Acum, in acele familii care ar trebui sa constituie un exemplu pentru comunitate, o sa auzim tot mai des despre sacrificiu. In mod frecvent, sotiile de preoti povestesc despre sacrificiul lor de dragul profesiei sotului. M-am intrebat care ar fi de fapt sacrificiul lor, care sunt acele lucruri pretioase la care au renuntat de dragul profesiei sotului si sincera sa fiu nu prea am gasit. Asa cum nu am gasit aspectele foarte pretioase din viata femeilor in general la care au renuntat de dragul copiilor. Presupunand ca sacrificiu implica renuntarea la un lucru foarte pretios de dragul unuia mai putin pretios.

Dar sa exemplific din punctul meu de vedere

1. "M-am sacrificat de dragul casatoriei" = a renuntat la libertate (singuratate) pentru o viata in doi. Avantajele vietii atunci cand esti singura sunt: nu dai nici o explicatie pentru ceea ce faci, pentru unde si de ce te duci sau pentru ca nu ai chef sa faci anumite lucruri. Dezavantajele sunt ca nici nu te asteapta nimeni acasa, nu iti spune o vorba buna atunci cand esti trista, nu ai la cine sa tipi atunci cand esti nervoasa si nici pe cine sa dai vina cand nu iti iese ceva. Deci nu implica sacrificiu renuntarea la singuratatea casei pentru caldura unui camin. Doar daca consideri ca trebuie doar sa primesti fara sa dai nimic in schimb dar asta nu mai e casatorie, nici macar contract financiar, locativ sau de parteneriat nu il poti numi deoarece si acolo e vorba de un schimb echitabil.

2. "M-am sacrificat de dragul copiilor si ei sunt nerecunoscatori". Pai sa vedem la ce se renunta de obicei atunci cand vin pe lume prichindeii: la timp liber, la silueta, la spatiu locativ si la magazinele de moda. Timpul liber se numeste asa deoarece e un timp alocat activitatilor care fac bine la suflet. Ce poate face mai bine sufletului tau mai mult decat o ora de joaca cu unul sau mai multi prichindei. Cum poti spune ca sacrificii iesirile cu prietenele (la care obligatoriu cineva se plange) in favoarea unei plimbari cu copilul in parc cand plimbarea e de mii de ori mai benefica atat corpului cat si sufletului? Silueta e un alt motiv pentru care am auzit femei ca nu vor sa faca copii sau ca au sacrificat-o de dragul unei sarcini. Consider ca e total eronat. Daca esti predispusa pentru o talie mai groasa aceasta o sa apara mai devreme sau mai tarziu din cauza varstei sau a alimentatiei si nu din cauza sarcinii. Am vazut femei fantastic de frumoase cu cate 4-5 copii dupa ele. Si asta pentru ca fiind inconjurate mereu de copii isi pastreaza sufletul tanar si asta se vede in ochi. Pe cand femei tinere slabe, acrite si imbatranite inainte de vreme vedem la tot pasul. Iar renuntarea la magazinele de moda pentru magazinele de jucarii nu mi se pare un sacrificiu. Sa ne imaginam cu arata o casa perfect ordonata, cu piese de mobiler scumpe si dulapuri pline cu haine de firma la ora serii cand te intorci de la munca si nu te asteapta nimeni. Linistita, prafuita si rece. Nu ai chef nici sa intri si cand o faci abia nimeresti drumul spre baie si spre pat. Adormi singura, si trista cu telecomanda in mana coplesita d eproblemele de peste zi. Si acum sa ne gandim ca deschizi usa unei case unde exista riscul sa calci la fiecare pas pe o jucarie, ca ai cativa prichindei care alearga razand in intimpinarea ta iar sotul iti zambeste larg din bucatarie unde incearca sa pregateasca masa. Chiar daca nu ai haine de fima dupa ultima tendinta a modei ai uitat de toate problemele de peste zi. Si in scurt timp te trezesti ca razi in hohotele la vreo traznaie a copilului. Adormi zambind langa cel la care tipi cand esti suparata si cu care te bucuri de lucruri marunte iar a doua zi problemele par mai mici pentru ca zambetele copiilor tai merita orice.

Cred ca aici merita sa ating subiectul mamelor casnice. Acele mame care au trait prin copii lor si ajung la varsta la care copii isi iau zborul. Exista o perioada in care nu isi gasesc rostul. Prin aceeasi perioada de zbucium sufletesc trec toate persoanele active care ies la pensie sau cei disponibilizati. Nu e vorba de sacrificii cat de sentimentul inutilitati, al nonvalorii. Si asta se datoreaza tot faptului ca ne valorizam prin ceilalti si in raport cu ceilalti si nu ne gasim un sistem propriu de valorizare a propriei persoane.

3. "M-am sacrificat de dragul sotului". Aici e o discutie mai ampla pentru ca de multe ori implica si profesia sotului. Dar de cele mai multe ori discutia apare deoarce la un moment dat, in casnicie apar acele momente in care se iau decizii. Decizii care implica bunastarea familiei si uniunea ei. Eu consider ca in asemenea situatii tema sacrificiului apare deoarece nu se comunica suficient, nu se discuta toate aspectele si implicatiile acelei decizii si mai ales ca ne lasam furati de magia lui "dar daca". Magia lui "dar daca" de regula aduce numai suferinta deoarece ne face sa regretam o decizie luata si sa cream scenarii imaginare a vietii noastre in alte conditii. Mai concret: dupa casatorie sotului i se ofera un loc de munca in alta localitate. Se analizeaza subiectul in principal prin prisma banilor si se decide plecarea cu toate implicatiile ei. Sotia nu gaseste un loc de munca pe placul ei in localitatea respectiva sau decide ca e prea grea naveta la studii si renunta la ele. In perioada imediat urmatoare toate sunt roz dar in timp apare si o cumpana sau o perioada mai grea. Din pacate, situatiile grele in loc sa uneasca familia o dezbina si apar reprosuri. Se uita baza decizilor luate si juramantul depus la casatorie (la bine si la greu) lasand loc lui "dar daca" si a egoismului.

Iar daca generalizez, ajung la concluzia ca tema sacrificiului apare deoarece aspectele celor mai importante din viata noastra cum sunt: casatoria, familia si copii (adica NOI) sunt trecute in coada sistemelor proprii de valori iar locul fruntas e ocupat de un orgoliu imens sub diverse forme: cariera (sa vada toata lumea cine sunt EU) si averea (sa vada vecinii ce casa si ce masina am EU).

Ca sa ii pot explica copilului meu anumite aspecte din viata de familie am fost nevoita sa folosesc o imagine plastica destul de subiectiva: carul cu boi (sau caruta cu cai). Intotdeauna o sa care mai mult si mai repede daca cei doi se inteleg si cu siguranta va sta pe loc sau se va rupe daca cei doi merg in directii diferite.

plimbare de dupa amiaza

Ieri a fost o zi mai speciala. Mama mea si-a sarbatorit iesirea la pensie. Chiar daca faptic a fost mai prin primavara, a preferat sa sarbatoreasca evenimentul, la fostul loc de munca, in prag de toamna. Dupa ce alergatura si emotiile s-au terminat am plecat la plimbare. Si pentru ca era "ziua ei speciala" am lasat-o sa hotarasca destinatia "vacantei de cateva ore". Surpriza mea a fost ca optat pentru Cheile Bicazului. Nu am mai fost acolo de mai bine de un an. Era locul unde fugeam cand ma simteam doborata. A fost o perioada cand ajungeam acolo la 2-3 zile. Asa ca eram curioasa de ce voi simti si ce gama de sentimente vor iesi la suprafata in momentul "reintalnirii". Intamplarea a facut ca singul sofer capabil de drum sa fiu eu. Tata si-a temperat emotiile petrecerii cu cateva beri alaturi de sotul meu iar mama era obosita. Spre dezamagirea copilului meu care prefera sa mearga cu bunica la volan pentru ca merge mai repede decat mine. Drumul a fost frumos, presarat cu cantece improvizate pe drum. Intalnirea cu Cheile a fost o uimire totala pentru copil iar la urcare singura mea preocupare erau curbele deoarece abia ma obisnuisem cu masina. Lacul Rosul mai curat decat il tineam minte forfotea de turisti iar apropierea serii asezase un val de liniste peste tot muntele. Doar tipetele vesele din tunel spargeau atmosfera aproape religioasa. In ultima curba stransa la coborare (prima cum urci spre Lacul Rosu) am oprit sa ne imbatam cu aerul rece de munte, cu susurul apei si trainicia pietrelor. Abia acolo trecutul m-a ajuns din urma. Dar nu am simtit decat dor dupa noptile cu luna plina si cer instelat cand stateam pe acele pietre si ma rugam pentru linistea sufletului meu, pentru linistea din viata mea si pentru un camin plin de dragoste. Si multa liniste. Senzatia ca sunt intr-o imensa catedrala naturala unde legatura cu Divinitatea e mai puternica ca oricand si oriunde a revenit. Asa ca m-am asezat pe aceleasi pietre si I-am multumit lui Dumnezeu pentru caminul meu, pentru linistea din sufletul si din viata mea.

Mai la poalele muntilor, in fata unui cuptor de var si dorinta piciului meu a fost indeplinita. A gasit o pisicuta vargata de care nu se mai desparte. 

planuri la inceput de toamna

Se spune ca toamna se numara bobocii. Ce-i drept intotdeauna mi-a placut toamna cu bogatia ei de culori si arome. Mi se pare a fi un anotimp al maturitatii, a bucuriei si a belsugului. Toamna aceasta e un pic mai speciala. Dupa mai bine de un an in care am "hibernat", mi-am reincarcat bateriile si mi-am "lins ranile" am decis ca e momentul sa scot din nou "capul in lume". Inca nu am gasit explicatia sau motivatia initiativei mele dar ideea mi-a umplut sufletul de bucurie. E o idee cu care am cochetat toata vara, un drum pe care am tot incercat sa plec si m-am tot oprit in vara asta de mai multe ori dar pana la urma, la final de vara, sotul meu a luat decizia de a pleca la drum fara a lasa loc de comentarii sau argumentari.

E visul meu din copilarie dar care l-am pus la pastrat in cutia cu amintiri. Dar de fiecare data cand faceam ordine imi sarea in brate poate sperand ca isi va gasi loc in planurile mele de viitor. Dar nu faceam decat sa il scutur de praf si sa il pun la loc pentru ca nu era timp, nu erau bani iar o perioada nu era compatibil cu planurile fostului meu sot.

Nici acum nu sunt bani, chiar deloc, dar scos din cutia cu amintiri visul a inceput sa prinda forme concrete de planuri pe hartie. Si odata ce a ajuns din sufletul meu pe hartie cu o contributie importanta din partea sotului meu am gasit si drumul sau calea pana la realizarea lui.

Va fi o perioada grea pana la materializarea lui macar intr-o forma initiala dar speram ca in 4-5 ani se va materializa macar intr-o forma in care sa ne bucure sufletele.

Ce ma bucura cel mai tare e ca gaza noastra e foarte incantata de idee si plina de entuziasm si ne-a anuntat ca multe "treburi" le va face el dar la cele mai grele va trebui sa il ajutam.

tristete

Acum un an am facut un al doilea blog despre o locatie draga sufletului meu. Am pornit cu entuziasm si incredere in oameni, in bunatatea lor dar mai ales in capacitatea fiecarui om de a recunoaste o oportunitate si de a o valorifica. Mai ales cand acea "oportunitate" este legata de pastrarea si promovarea valorilor stramosesti. Am crezut ca dezinteresul e o stare temporara si nu permanenta, am crezut ca argumentele solide, sustinute de fapte pot darama scuzele puerile. Dar m-am inselat. Mi-a trebuit un an de zile in care bunele intentii s-au lovit de un perete de indiferenta presarat din loc in loc de cuie jenant de dureroase ca sa imi amintesc o vorba veche: "binele cu forta nu se poate face, dar raul da". Si dupa un an renunt. Ca ultim gest de adio am sters si blogul. Si m-am retres in coltul meu conform unui afis ce il gaseam in fiecare camera de camin studentesc. Era o maimutica ce spunea cam asa: "Si cand ma apuca cheful de treaba, ma retrag intr-un colt pana imi trece. Ca doar n-o tine o vesnicie".

pentru iarna

Astazi as vrea sa ma laud iarasi cu camara mea. Putin mai bogata decat anul trecut si asta pentru ca am avut putin mai mult timp si am improvizat foarte mult. Mai intai voi scrie depsre retele facute pentru prima data si apoi voi enumera si restul "locatarilor" de pe rafturi.

Castraveciori in otet facuti dupa reteta cumnatei mele (o foarte buna gospodina de la care am invatat foarte multe)

   - o portie otet

   - doua portii apa

   - o lingura sare / litru de compozitie

   - o lingura zahar / litru de compozitie

se da in clocot si se toarna peste castraveciorii asezati cuminti in borcane si insotiti de "arome" cum ar fi: usturoi (cativa catei taiati felii), rondele de ceapa, rondele de morcov, frunze de telina, marar verde (nelipsit), o frunza de dafin, boabe de piper, boabe de mustar si boabe de ienibahar.

Dupa ce s-au oparit se capseaza (sau infileteaza capacele) si se aseaza cumintei in paturi 2-3 zile sa se raceasca incetisor.

Daca bocanul e mai mare de 800 de grame, se scot din paturi si se mai oparesc odata racindu-i din noi in paturi.

Eu am borcane cu castraveti mici, mici (cornisori) cu castraveciori mai marisori si cu felii de castraveti (cei mari). Pana acum an 25 dar operatiunea continua....

Siropul de pepene galben este o delicatese descoperita din intamplare si adaptata o reteta "rece" de pe net.

Pentru ca ne luasem masina de rosii si rosiile nu sunt inca coapte am decis sa probam masina cu pepenii galbeni ce asteptau cuminti sa fie mancati. I-am curatat de samburi si de coaja si i-am dat prin masina. Pe net gasisem o reteta cu

- o portie suc de fructe (presat la rece)

- 3 portii apa

- 3 portii zahar

care se amesteca din cand in cand pana se dizolva zaharul si apoi se pune in sticle.

dupa 2 zile zaharul nu se dizolvase iar pulpa ridicata deasupra dadea semne de ... fosnit. Asa ca am pus oala pe foc si am fiert-o pana cand pulpa nu se mai ridica deasupra.

Din 3 pepeni (cca 4 kg) am facut 8 litri de sirop foarte aromat. Mie imi aminteste de sucul de ananas pe care il gaseam la mare (in Mamaia) pe o insulita prin 1982. Ne alintam in searile calduroase cu un pahar de suc cu gheata.
Compotul de piersici e la prima aparitie la mine in camara dar l-am facut ca cel de cirese de anul trecut (am taiat piersicile felii)

Lenta

In satucul dintre dealuri unde am crescut si unde locuiesc acum erau 2 surori cam fara varsta. Locuiau la marginea satului intr-un ... bordei. Nu am intrat niciodata dar mergeam la ele sa culeg gutui. Aveau in fata bordeiului un gutui parfumat si mamei ii placea sa aiba gutui prin casa toamna. La un moment dat a una din ele a plecat. Preotul din sat a luat-o la el sa aiba grija de casa si copii. Era maruntica si vorbea mult dar era amuzanta. Cealalta a ramas in sat si dupa revolutie lucra cu ziua. O gaseam mereu la bunica mea in gradina. Numai ca necazurile, lipsurile si singuratatea au impins-o spre acel "prieten" care face mai mult rau decat bine: alcoolul. Acum cativa ani Lenta s-a intors in sat. A imbatranit iar copii parintelui au crescut. Asa ca a venit in sat sa se bucure de pensioara si de liniste alaturi de sora ei. Dar se pare ca Dumnezeu a avut alte planuri cu ele. Vecinul lor, strabunicul meu, cel care le mai dadea cate o mana de ajutor in gospodarie s-a prapadit la o varsta destul de inaintata (se apropia de 100 de ani) asa ca, ramas fara "sprijin", bordeiul lor s-a naruit incet, incet. Bunica mea si-a adunat fratii, surorile care mai traiau si copii celor plecati dintre noi si au hotarat sa le lase sa locuiasca in casa strabunicului. Era mai mare (cu 2 camere), intretinuta dar cu aceeasi mare problema: nu exista curent electric. O vreme lucrurile au mers bine. Ele se ocupau de casa, gradina dar sub influenta acelui "prieten": alcoolul. Aveau si ceva teren lasat unui nepot mai indepartat care ar fi trebuit sa le ajute dar si el avea probleme lui legate de casa si copii. A venit si iarna si cum stim cu totii, iarna trecuta a fost mai grea decat multe altele din ultimul timp. Aveau ele ceva lemne dar prinse in zapada a fost destul de greu pentru cele doua babute maruntele. Bunica mea (merge greu din cauza unui picior ce a fost rupt cu ceva ani in urma) a facut o conventie cu ele. In fiecare zi sa vina una din ele in sat ca sa stie ca e totul in regula. Artimiza, cea ramasa in sat era invatata cu singuratatea si iesea mai greu din casa asa ca Lenta in ciuda pierderii vederii trecea zilnic pe la bunica mea. Pana cand intr-o zi nu a mai aparut. Toata lumea s-a agitat si au trimis cativa barbati sa vada ce e cu ele. Le-a dat zapada la o parte din jurul casei, le-a facut focul, le-au pus lemnele in hol si le-au dus mancare calda. Cateva zile lucuruile s-au asezat dar apoi zapada si gerurile si-au facut de cap asa ca s-a gasit o solutie. Primarul s-a ocupat de cazarea lor intr-un azil din apropiere unde sunt mai mult bolnavi cronici decat batrani dar a fost o solutie buna.
Miercuri pe la pranz suna bunica mea ca e venit primarul in vizita asa ca ne-am dus sa vedem despre ce e vorba. Asa am aflat ca Lenta a murit si ca nu are cine sa o ingroape. Era ora 11, era foarte cald afara si ea era moarta de mai bine de 24 de ore asa ca dupa ce am spus un DA categoric fara sa stam pe ganduri am trecut la treaba. Am intrat intr-un concurs contra cronometru. Intai am stabilit inmormantarea. Pentru inceput ne-am gandit sa o inmormantam in satul cu azilul ca sora ei sa mai poata merge la mormant dar.... crescuse si traise aici. Aici o cunostea toata lumea si aici ar fi putut fi condusa pe ultimul drum crestineste. Dar aici nu se putea face inmormantarea decat a doua zi , joi, deoarece parintele era foarte ocupat vineri iar sambata era prea tarziu. S-a stabilit inmormantarea pentru joi la ora 11. Deci aveam la dispozitie 24 de ora sa pregatim inmormantarea. Am plecat la drum in primul rand sa ii cumparam sicriul si sa o asezam in el, apoi sa mergem in oras sa facem cumparaturile pentru inmormantare. Toate astea ne-au luat cateva ore bune. La ora 7 seara eram cu masina mortuara inapoi in sat. Urmatoarea problema a fost casa. Tot casa strabunicului dar nu mai trecuse nimeni pe acolo din ziua in care au plecat ele. A fost nevoie de 4 barbati cu coasele sa putem intra in casuta de la marginea satului, apoi am trecut la curatenie:maturat, sters si varuit. La ora 21 era asezata in camera mare cu tot ce era necesar pentru priveghi. A doua zi dimineata am pus perdele curate si presuri pe jos. La ora 22 m-am asezat cu sotul meu la o cafea si am pus pe hartie ce mai aveam de facut: pachetele pentru cimitir (nu am facut praznic pentru ca era timpul prea scurt), coliva si masa de acasa pentru preoti, primar si alte oficialitati. Am uitat sa spun ca intre timp am vorbit si cu parintele la care ea a locuit atata timp.  Surprins de veste a confirmat prezenta sa la slujba de inmormantare. Deci la ora 22 am pus graul la fiert. Intre timp am pregatit un meniu de post pentru masa si am copt paine de casa. La ora 4.20 dimineata am inchis focul la coliva, aveam borsul de legume in frigider, o tocana de dovlecei pentru felul al doilea (piureul de cartofi si mamaliguta urma sa o pregatesc in timpul mesei), platoul cu aperitive de post si o crema de pateu vegetal cu castraveti in otet. Pachetele pentru pomana asteptau linistite in cosuri cozonacul si colaceii de dimineata. La ora 6.30 incercam sa ne dezmeticim in fata unei cesti de cafea. Si spre surprinderea mea la ora 10.50 totul era pregatit. Doar coliva nu se racise si am improvizat un cos cu pahare de plastic pline cu coliva calda in locul platoului decorat cu cacao si bombonele. Curtea casei a fost plina de lume iar predica tinuta de parintele invitat la biserica a fost emotionanta si plina de invataminte. Cum Dumnezeu are grija de fiecare in functie de sufletul sau si nu de banii sai. Ca o femeie necajita ca Lenta, dar cu un suflet mare si curat, a avut parte de o inmormantare frumoasa si a fost condusa pe ultimul drum de catre tot satul in urma celor doi preoti in timp ce multi oameni cu stare nu au parte de atata atentie pentru ca nu au avut oameni aproape in timpul vietii.
Probabil au fost multe scapari pentru ca timpul a fost scurt. Majoritatea satului ne-a fost alaturi cu sfaturi si si nu numai, tinand cont de faptul ca e pentru prima data cand ne ocupam in exclusivitate de un asemenea eveniment dar probabil vor fi si multi carcotasi. Oricum noi ii multumim Bunului Dumnezeu ca ne-a invrednicit sa ducem cu bine la sfarsit sarcina primita si o sa ii purtam de grija atat Lentei care nu mai e cat si Artimizei care a ramas singura.
Lenta avea o vorba pe cand traia si o necajea cineva: "esti cu capul?". Vorba care s-a auzit foarte des in astea doua zile si probabil va ramane pe buzele oamenilor multa vreme.

"femeia de succes"

Duminica dupa-amiaza soarele si leaganul facusera echipa sa ma ademeneasca afara. Cum ei erau doi m-am gandit sa imi iau si o insotitoare. Safacem perechi cumva. Asa ca m-am asezat in fata bibliotecii cu gandul de a lua prima carte care imi atrage atentia. Si coperta rosie a cartii "Femeia de succes" parca imi facea cu ochiul. M-am indreptat spre ea spunandu-mi:

- De unde atat succes la o femeie care sta acasa, se ocupa de casa, curte si copil. Dar cine stie ce vremuri vor veni asa ca, daca tot mi-a atras atentia hai sa o funzaresc.

Nu am reusit sa citesc decat primele doua capitole dar mi s-a parut atat de interesante incat am insistat asupra unor aspecte. Cartea are si exercitii practice asa ca m-am inarmat si cu un creion si o radiera si cateva ore bune nu m-am dezlipit de ea. Primul capitol trata definitia SUCCESULUI din mai multe puncte de vedere. Plecand de la cea din DEX (pe care nu o reproduc acum) care defineste succesul ca fiind scop atins si cuantificat in bani. Definitie care in secolele trecute se potrivea barbatilor. Pentru ca ei se ocupau de "agoniseala" in timp ce femeile de "chiverniseala" asa ca la barbati era important ca scopul sa fie atins: ce aduceau in casa in timp ce la femei scopul nu exista sau exista sub o alta forma, aceea de a mentine caminul intr-o forma de armonie continua. Spre deosebire de barbati care aduceau si din momentul in care "agoniseala' era predata femeii scopul era atins si finalizat la femeie scopul final era un "perpetum mobile" ce depasea planul fizic spre cel emotional. Poate de aceea femeia are mult mai dezvoltata atentia distributiva pentru ca ea se ocupa de mai multe planuri in acelasi timp: educatia copiilor care imbina planul fizic cu cel afectiv si cel emotional, casa si bucatarie care iarasi imbina planul fizic cu cel emotional (degeaba faci ordine sau mancare daca nu pui si un dram de suflet iese totul fad si insipid) si sotul unde se imbina iarasi planul fizic cu cel afactiv si emotional. Pe cand barbatul trebuia toar sa aduca.

Odata cu emanciparea femeii, dintr-un orgoliu pe care eu personal nu prea il inteleg, s-au preluat fara a se adapta definitii si implicit sarcini specifice barbatului. Si fiind "emanciparea femeii" si nu a barbatului s-au pastrat si vechile atributii pentru ca nasterea nu e o sarcina pe care sa o putem incredinta barbatilor. Si astfel s-a ajuns la ... psigolog.

Pentru ca oricat ar ar "agonisi" femeia exista o nevoie nesatisfacuta: acea a creativitatii. Deoarece nu ni se spune sexul frumos nu pentru ca suntem frumoase ci pentru ca infrumusetam totul in jurul nostru nu prin frumusetea noastra fizica ci prin cea sufleteasca: amenajam caminul, il decoram, asa cum ne "decoram" toti membrii familiei (rar am vazut barbati care isi cumpara haine singuri), si contribuim la infrumusetarea sufletelor acelor minuni carora le dam viata (unele ca altele doar ii crestem).

Raportand succesul nostru ca femeie la definitia succesului data de barbati ne amputam sufletele. Pentru ca sufletele noastre nu se cuantifica in bani ci au nevoie de armonie pentru a se simti implinite, fericite. Iar acea armonie se bazeaza pe afectiune, intelegere, admirarea frumosului din natura pentru a-l aduce cumva in inimile celor dragi, in sanul caminului.

Acele doua capitole citite (probabil va mai trece ceva vreme pana voi citi si restul cartii) m-au facut sa ma gandesc la viata mea si mai ales mi-au amintit cat de neimplinita ma simteam in perioada cand eram considerata o "femeie de afaceri de succes". Si cum a trebuit sa pierd tot si sa constat ca ma simt implinita acum, cand singura mea "avere" e mica mea familie. SI acum ca am constientizat aceste lucruri probabil voi trece la o noua etapa din viata mea cand voi sti sa pretuiesc aspecte nepretuite si nu cele cu preturi foarte mari.

Tot in acea carte spunea ca pentru o femeie e mai important drumul cu frumusetea lui decat finalul oricat de tumultos ar fi.....

Dresuiala

In unele zone i se spune sarbusca iar in altele "zer cu cartofi". E un soi de ciorba de cartofi noi dar merge facuta si iarna. Pentru o oala de 6 litri de ciorba nevoie de:
- o oala de lapte prins (2 litri de lapte pus la prins cu 2 zile inainte)
- 1 kg de cartofi noi marunti
- un morcov mare
- o ceapa mare sau 2 mai mici
- 1 ou
Se curata cartofii, se pun la fiert si se adauga morcovul ras si ceapa taiata marunt. Intre timp se smantaneste oala de lapte prins - se scoate smantana. Intr-un castron se bate oul intreg si se amesteca cu smantana. Cand cartofii sunt fierti, se rastoarna laptele prins smantanit (chisleagul) in oala si se lasa cat sa mai dea un clocot. Apoi se da oala de pe foc, se adauga sare si piper dupa gust si smantana cu oul. Se serveste firbinte sau rece din frigider. E racoritor intr-o dupa-amiaza de vara.

gradina mea in iulie

Am promis cu ceva vreme in urma ca voi pune si poze din gradina. Doar ca le-am facut inainte de ploaie iar unele "aspecte" nu sunt chiar asa cum mi-as dori eu sa fie. Dar asta e, nu se poate face tot intr-un an de zile.

vedere din stanga intrarii, in stanga casei e bucataria

vedere in dreapta intrarii, in lateral e zona pasarilor si a iepurasilor

in stanga scarilor: aceeasi zona de mai sus dar fotografiata dinspre casa

in dreapta intrarii (de pe scari), aleea spre bucatarie

in dreapta intrarii (de pe alee), aleea spre bucatarie

prima fereastra

a doua fereastra

coltul casei spre bucatarie

din fata bucatriei spre fantana

putin mai la dreapta (din fata bucatariei), in spatele craitelor sunt plantele aromatice: patrunjelul cret, busuicul, cimbrul si macul
iar apoi gradina: ceapa, prazul, mazarea, morcovul, ardeii si fasolea catratoare

si de la coltul casei spre poarta

si in dreapta bucatariei e zona de joaca

despre bors

Stiam ca are multe utilizari terapeutice, unul dintre ele fiind acela de revigorant impotriva oboselii, altul fiind calmant al bolilor respiratorii iar cel mai utilizat fiind acela de dusmanul mahmurelii dar am gasit aici multe explicatii si recomandari in utilizarea borsului ca "leac" pe langa acrirea ciorbelor.

am umplut bors

Pentru cine nu stie, borsul (ciorba) se acreste cu bors umplut in partea asta a tarii -Moldova. Pana acum imi luam de la bunica sticlele cu bors necesare dar am decis ca e timpul sa il umplu singura. Asa ca m-am informat temeinic de la bunica si de la babutele din sat si am purces la treaba. Ieri am facut primul bors acrit cu bors umplut de mine. Chiar foarte bun mi-a iesit asa ca "dau mai departe" reteta:

Pentru un borcan de 10 litri (cel mai bine iese in oala de lut) e nevoie de:

- o strachina (castron sau farfurie adanca) de faina alba

- o strachina de tarate de grau

- o creanguta de visin sau de mur

- o strachina de huste (faina si taratea ce ramane dupa ce se trage borsul la sticle)

Hustele sunt cel mai greu de procurat pentru ca trebuie sa cunosti pe cineva care umple bors de la care sa iei dar sunt cel mai bun "scrub" pentru piele produs in casa.

Se pun in borcan faina si tarata de grau si "uda" cu putina apa rece (se face o pasta groasa, nu trebuie sa ramana faina sau tarate uscata), se adauga apa clocotita pana la 3/4 din borcan (folosind cutitul sau o coada de lingura sub borcan ca sa nu crape) si se lasa sa se racoreasca pana la temperatura mainii (poti tine degetul in apa). Se pun hustele si creanga de visin sau de mur si se amesteca bine cu o lingura de lemn. Apoi se lasa borcanul in pat cald 2-3 zile. Fara a se tulbura se trage borsul la sticle si se adauga apa calduta (la temperatura mainii) repetand operatiile de racire in pat si tras la sticle. Eu am adaugat apa de 2 ori si a iesit bun tare. Se pastreaza la rece cam o treime din hustele ramase pentru urmatoare oala de bors iar restul ori se dau mai departe ori se folosesc la masti cosmetice. Sunt foarte bune la curatat tenul si la hidratare. Borsul se poate bea dimineata e un tonic general foarte bun.
SECRET: pentru a iesi borsul acru, inainte de a-l lasa la racit in pat, adica in timp ce il mesteci trebuie sa dai cu lingura de lemn pe la gura cuiva (eu am incercat pe sot dar se poate pe orice persoana). Important e sa fie luat prin surprindere si sa se supere pentru ca borsul sa iasa ACRU.

despre credinta

Pentru ca e duminica si vremea e cam apasatoare m-am asezat in fata calculatorului. De cateva saptamani am intrat pe un joculet online cu o gradina virtuala destul de plicticos dar nu necesita o foarte mare atentie asa ca il jucam in familie. Care ajunge la calculator mai "planteaza" sau mai "vinde" ceva in si din gradina. Si in cadrul jocul se formeaza bresle asa ca am "aderat" la una care imi suna mie mai curios. Nu mica a fost surpriza cand am inceput sa primesc citate din biblie in cadrul jocului. Multe din ele le cunosc, multe din "pilde" le stiu si le postez pe blog cand le gasesc intr-o forma mai "comerciala" adica mai clare sau mai explicative pentru timpul prezent - epoca moderna cum e denumita de catre istorici. Poate gresesc eu pentru ca consider credinta fiecaruia un loc special din sufletul sau. Relatia fiecaruia cu Dumnezeu e ... "intima". Rugaciunea e un moment de comuniune a sufletului cu divinitatea. Rugaciunea in grup, care are o putere fantastic de mare, se face in biserica sau nu, in prezenta preotului sau la nevoie fara prezenta acestuia dar de catre un grup care impartasesc aceleasi sentimente la un moment dat. E adevarat ca in ultimii ani credinta in Dumnezeu si-a pierdut locul meritat dar nici coborarea ei in banal sau folosirea acesteia ca un blazon nu ne ajuta. Degeaba declaram, pozam sau ne impunem un anumitcomportament daca nu vine din adancul sufletului e posibil ca la un moment dat sa ne faca mai mult rau decat bine. Chiar daca in credinta populara se spune ca "obisnuinta e a doua natura" doar obiceiul de a merge la biserica nu ne ajuta in momentele de mare cumpana si ajugem sa auzim intrebari de genul "De ce trebuie sa indur eu asta ca doar am mers duminica la biserica?" in cel mai fericit caz ca in cel rau citim in presa despre cum s-a sinucis. Si e pacat (nu vorbesc despre pacatele capitale ci doar de cele emotionale) pentru ca credinta e cel mai mare ajutor in momentele de cumpana sufleteasca. Acele momente cand lipsa sau abundenta banilor nu te ajuta cu nimic, cand esti singur cu tine insuti, cand trebuie sa iei decizii dureroase pentru tine sau pentru ceilalti, cand simti ca nimic nu mai are rost sau cand simti ca "poverile" sunt mult prea grele. Atunci NIMENI nu te poate ajuta. Doar Cel de Sus care iti arata calea de urmat, drumul pe care trebuie sa mergi si modul cum poti privi in jur pentru ca totul sa para frumos, usor si vesel. Dar pentru asta tu trebuie sa auzi, sa vezi dar mai ales sa SIMTI. Nimeni nu poate auzi, vedea sau simti in locul tau asa cum nimeni nu poate spune MULTUMESC in locul tau dupa ce ai depasit momentul.