In postarea precedenta am povestit despre cum a fost anul 2024 faptic. Acum as vrea sa adauga cum m-am simtit in acest an. Stiu ca peste tot se vorbeste despre desprinderea de nevoia de validare. Si se pune cumva la colt aceasta nevoie, fapt care aduce dupa sine vinovatia si uneori chiar rusinea. De ce? Pentru ca e natural sa avem nevoie de validare. Pentru ca suntem persoane sociale iar traiul in comunitate vine cu o calibrare la grup, calibrare pe care nu o poti face fara raspunsul celorlalti, si oricat ne-am da pe dupa degete aceste raspunsuri poti fi validari sau critici, fie ele constructive sau mai acide, dar tot invitatie la schimbare raman. Asa ca da, avem nevoie de validare din jur ca sa stim ca ceea ce facem, facem bine. Nu e normal sa depindem de validare, sa cautam validarea in mod continuu si constant, asa cum nu e normal ca tot ce facem, sa fie pentru validarea celor din jur. Sa nu confundam validarea a ceea ce facem, care e normala intr-o anumita masura, cu validarea noastra ca persoana, care se duce spre zona unui comportament toxic.
Inceputul anului 2024 a venit cu validari pentru mine. Discursul de la Gala „Primeste Schimbarea”, invitatia de a face parte din echipa „Academiei de Coaching”, scoala pe care abia o terminasem, au fost validari pentru mine. Acele semne ca ceea ce fac, fac bine. Iar asta m-a motivat sa fac mai mult, sa ma implic mai mult, sa ma bucur mai mult de ceea ce fac, de ceea ce ofer. Apoi au venit alte validari. Inchei anul o o lista de femei minunate care, alaturi de mine si de mica comunitate adunata in jurul meu au facut pasi uriasi in a se cunoaste, a se prioritiza, a-si gasi drumul spre bucuria sufletului. Imi dau lacrimile cand le ascult cu cate bucurie povestesc despre ceea ce fac, despre cum si-au invins unele frici, despre cum s-au redescoperit. Si da, imi doresc sa ascult cat mai multe povesti de felul acesta in 2025.
M-am simtit ca o adolescenta cand am depus actele pentru inscrierea la facultate. Am retrait emotiile admiterii iar afisarea rezultatelor a semanat cu multe alte admiteri din viata mea (liceu, facultate) dar de data asta nu au mai fost nemultumiti prin preajma mea, persoane care sa se simta dezamagiti de loc, pozitie sau nota mea. Eram doar eu care s-a bucurat de succes si cei dragi ai mei care s-au bucurat pentru mine. As zice ca am reusit sa rescriu povestea asta pana in acest punct. Pentru ca in ultimile luni am descoperit multe povesti din perioada primei facultati pe care e nevoie sa le „rescriu”. Atunci eram un copil speriat, care s-a simtit abandonat in marele oras studentesc, intimidat de tot sistemul si presat sa se adapteze la conditii nu prea dragute. Eram prea preocupata de un soi de supravietuire ca sa ma pot bucura de succesul meu de atunci si am luat multe decizii care atunci mi s-au parut proaste dar ale caror consecinte m-au ajutat sa devin ceea ce sunt acum.
Au fost si multe bucurii de suflet: cadoul primit de ziua mea nu atat ca valoare ci ca numar de persoane care s-au gandit la mine, vizitele unor persoane dragi, discutiile interminabile cu doamnele din comunitatea mea, chiar si saluturile din fiecare dimineata de pe grup care ma fac sa incep ziua cu bucurie.
Si pentru ca cineva m-a intrebat ce e recunostinta as putea spune ca e o stare chiar daca se ajunge la ea cu ajutorul unei rutine zilnice. Recunostinta e o emotie spontana care dureaza relativ putin dar care poate fi cultivata si atunci poate fi o stare permanenta. E acea emotie din care putem aduce lucruri multe si frumoase in viata noastre. Si pot spune ca vorbesc din experienta.
Anul 2024 a fost incununat de emotiile de la Biserica aduse de copiii din comunitate atat de Craciun (colinde) cat si de An Nou (datini si obiceiuri).
Asa ca inchei 2024 cu recunostinta pentru totate intamplarile, pentru toate emotii si pentru toti oamenii minunati in prezenta carora m-am aflat in acest an!
La multi ani!
A fost un an plin de bucurii.
RăspundețiȘtergereSlava lui Dumnezeu pentru acest an, pentru toate cate ni le daruieste!
Un An Nou frumos!
RăspundețiȘtergere