calea mea

Era o vorba veche cu "orice invat are si dezvat". Am crezut intotdeauna ca oamenii isi pot schimba obiceiuri, atitudini si manifestari. Conditia ar fi dorinta in primul rand sau "supravietuirea".

La mine prima modificare majora de atitudine s-a produs in acele zile cat am stat internata pentru "a se instala paralizia de la jumate in jos" pentru ca "conform radiografiilor trebuie sa fie paralizata". Lupta aceea continua de a nu lasa diagnosticul sa se adevereasca, apoi lupta de a-i convinge pe toti ca daca Dumnezeu nu a vrut ca eu sa paralizez voi sta in ghips si nu voi lasa nici un bisturiu sa se apropie de spatele meu m-a facut sa vad viata altfel. Mi-a creat o legatura aparte cu Doamne Doamne. Mi-a schimbat sistemul de valori si ordinea prioritatilor in viata.

A doua schimbare vizibila de obiceiuri a venit 10 ani mai tarziu cand, timp de 3 luni am fost "nevoita" sa stau singura cu mine insami si sa imi analizez viata, dorintele si ce ma face sa ma simt implinita. Cand am realizat ce ma face sa ma simt multumita si implinita, viata mea s-a schimbat din nou radical. Si obiceiuri vechi si inradacinate au inceput sa se schimbe. Nu pot sa spun ca nu mi-am dorit schimbarile dar nici nu am facut nimic radical. In timp, pe nesimtite am inceput sa imi reamintesc visele din copilarie, manifestarile copilului din mine, vise si manifestari pe care le urcasem in pod odata cu jucariile pentru ca nu mai corespundeau cu viata mea asa cum o creasem.
Apoi, intr-o zi am realizat ca de fapt asta mi-a fost calea dar am refuzat-o cu indarjire pentru a face pe plac parintilor si societatii in care traiam, pentru a demonstra ce pot si ce sunt in stare. Nu pot spune ca regret anii pierduti in lupta cu mine si cu ceilalti pentru ca am invatat multe, pentru ca m-am calit si poate ca am devenit mai inteleapta. Dar pot spune ca sunt bucuroasa ca am inteles in sfarsit ce sunt, cine sunt si ce trebuie sa fac pentru ca viata mea sa fie o binecuvantare atat pentru mine cat si pentru cei din jurul meu. Si am inteles ca nu trebuie nici sa mai lupt pentru a demonstra ceva nici sa mai incerc sa imi impun punctele de vedere. Daca raman constanta in manifestari, in actiuni si ideii pana la urma cei din jurul meu vor intelege ca imi urmez calea si atat. Ca nu vreau sa supar, sa deranjez si nici nu consider ca detin adevarul absolut ci pur si simplu asta e drumul meu pe care voi merge cu ajutorul lor sau fara, cu piedici puse sau incet si frumos.