uneori...

Uneori viata pare atat de grea. In fiecare zi luam mii de decizii dar uneori trebuie sa luam decizii cumplit de grele. Decizii care ne schimba viata radical. Decizii datorita carora tot ce am considerat stabil devine extrem de instabil. Decizii care ne fac sa ne gandim la tot ce am construit si se duce pe apa sambetei. Decizii care ne fac sa simtim ca tot ce am investit emotional in oamenii din jurul nostru a fost in zadar. Decizii care ne fac sa ne simtim mici, inutili si fara rost. Decizii care rastoarna intreg edificiul nostru de valori, de credinte si obisnuinte. Atunci, la momentul deciziei avem impresia ca lumea se termina, ca nu mai exista nimic inafara durerii. Si, din pacate, durerea sufleteasca e mult mai coplesitoare decat cea fizica.
Am fost nevoita sa iau decizi grele, dureroase si ireversibile. Decizii care au inchis drumuri, decizii care au inchis usi spre locuri cunoscute si indragite, decizii care au schimbat tot ce insemna viata mea. Si in acele momente imi aminteam de filmul si cartea mea preferata "Pe aripile vantului". Erau acolo 2 momente in care Scarlet se simtea la capatul drumului sau pe fundul prapastiei. La primul, sufletul sau poate Dumnezeu i-a aratat calea de a merge mai departe: "pamantul rosu al Tarei", locul de unde isi tragea energia. Iar apoi a fost indrumata la pauza, sa isi poata pune in ordine grandurile, prioritatile, valorile: "la asta ma voi gandi maine. si maine este o zi".
Acum cand privesc in urma la acele momente dureroase, cand imi doream sa dorm si sa ma trezesc cand totul e rezolvat, cand incuiam usile si inchideam telefonul sa nu vad si sa nu aud pe nimeni ca sa pot sa nu ma gandesc la nimic pana "maine" imi dau seama cat de incapatanata eram. Credeam ca pot controla totul si ca eu detin cheia pentru ce inseamna BINE pentru mine. Credeam a stiu ce vreau si ce imi doresc pentru viata mea. Dar din fericire nu stiam. Pentru ca daca as fi facut cum vroiam eu nu mi-ar fi fost bine. Eram ca un copil incapatanat care vroia inghetata cand era frig afara.
Noroc ca exista Tatal care ne indruma pe calea cea buna. Care ne trimite din fata calculatorului la joaca afara in soare sa batem mingea. Oricat de tare ne doare despartirea de calculator, oricat de tare ne plangem ca e obositor sa batem mingea tot ne trimite afara, la aer. Gaseste El o cale sa facem ce e bine pentru noi, pentru sufletul nostru si pentru cei mici, pe care ni I-a dat in grija sa ii crestem, sa le insuflam valori morale solide pentru ca ei sunt singurele noastre comori. Doar cei mici raman in urma noastra si vor duce mai depare sentimentele si gandurile noastre...