Fila de jurnal (aprilie)

Pentru astazi (data/hora):

Vineri, 21 aprilie 2017, ora 9:52

Afara:

Ninge încă. După o primăvară absolut năucitoare, cu flori multe, cu verdeață, cu copaci înfloriți a venit baba iarnă. Crengile părului timpuriu din fața casei, încărcate de flori acum sunt rupte si zac pe zăpadă. Florile roșii ale piersicului sunt zgribulite, narcisele si zambilele nu se mai văd din zăpadă... Eram bucuroasă că cireșii amari, plantați anul trecut, au înflorit. Acum au ramurile până la pamânt... Liniștea de vată a luat locul zumzăitului de albine iar păsările stau ascunse pană va trece frigul....

Mă gândesc:

La oamenii care nu pot înțelege bucuria simplă a vieții de la țară. La cei care continuă să mă compatimească pentru ca nu îmi înțeleg alegerile. De fapt mă gândesc că de fapt ei nu sunt împăcați cu propriile lor alegeri.  

Ma gândesc la ziua de mâine, la ce va aduce vremea, la ce ne rezervă Doamne Doamne pentru a înțelege anumite aspecte. Oare le înțelegem? Sunt atât de multe informații, atât de multe scenarii, atât de multe supoziții în care ne pierdem, încât nu mai știm unde sa privim...

Pierdem tradiții, pierdem obiceiuri, pierdem credințe, pierdem legatura cu creația si la final ne pierdem pe noi intr-o lume virtuală, nici macar de poveste.

Pentru că zilele astea, blogul meu a împlinit 9 ani am răsfoit un pic postările in ciuda timpului foarte scurt. Am gasit o postare veche, preluata de o publicație on-line: ”Fericire”

Un comentariu, a unei doamne mi-a rămas in minte. Era o întrebare: ”Si ce vei face când nu va mai fi destul?” Au trecut 7 ani de la acea postare. S-au schimbat multe dar motivele sunt aceleasi. Curtea nu mai e aceeasi, ne-am mutat de 2 ori intre timp. Animalele sunt mai multe: acum avem si capre, si vacă si vitel, ieduti.... Grădina s-a mărit si mai e si teren in câmp. Volumul de muncă e mult mai mare dar si satisfacțiile sunt mai mari. ”Gâza” a crescut si e un adolescent cu personalitate in prag de 18 ani. Nici de ceai nu prea mai avem timp dar sunt multe momente cu cafea atât dimineața cât și în timpul zilei. Iar momente de răgaz, când privim in jur avem multe. Fiecare an vine cu noi provocări si noi realizări, unele neplanificate, așa că sunt momente când simt ca e ”prea mult”.  Dar probabil ține de structura emoțională a fiecăruia pentru a stabili acele limite cu ”destul”, ”nu e destul”, ”prea mult” sau ”prea puțin”. 

Mi-am pastrat in schimb obiceiul de a sta pe treptele casei si a privi in zare. Acum vad Ceahlaul in zilele senine. Dar de cele mai multe ori privirea mi se opreste in vie, in curte sau animale. Si de fiecare dată bucuria a fi facut ceva, bucuria de a stabili ce mai e de facut umple momentul de răgaz. Și da, sentimentul poate fi numit fericire.

Din locurile de unde invatam:
Din greșeli, din eșecuri, din ne-împliniri...

Sunt recunoscătoare pentru:
Pentru familie în primul rând, pentru oamenii minunați din jurul meu, pentru cei dragi sufletului meu dar si pentru curtea plină de prichindei (ieduți, vițel, puisori, pisoi....)
Pentru gospodăria în creștere, pentru bucuria ce o simt de câte ori privesc in jur...

Din bucătărie:
Cafea, pasca cu smântână, cozonac. Pentru prânz o supă cu galuște de griș si friptură de cocoș cu cartofi natur...

Cu ce sunt imbracata:
Blugi si pulover gros. Și șosete de lână.

Citesc:
Mai nimic dar azi e sărbătoare si ziua e lungă deci e posibil sa scot o carte din bibliotecă.

Ceea ce astept (sper):
Vreme cu soare de primăvară.

Ce mai mesteresc:
Gradină, siropuri de primăvară si planuri...

Ascult:
Muzică clasică. Matei a schimbat perioada si de la rock-ul agresiv a trecut la pian si vioară. Doar ca in play-listul lui s-a mai ratacit si cate una rock iar trecerile sunt cam bruste pentru mine...

În casa:
E cald, focul e facut, e ordine si inca miroase a zambile si narcise...

Unul dintre lucrurile mele preferate:
Să mă plimb prin grădină dimineața, să văd plantele crescând, să salut animalele si păsările. Imi place agitația de dimineață cand se intampina soarele, fiecare in felul său.

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii:
O vizita la cimitir la bunici.

Aici este o imagine pe care m-am gândit să o împărtășesc:

Primavara fara zapada:

Prima data in ultimii 5 ani cand ne bucura cu multe flori

Un piersic mic cu cele cateva floricele ale sale

Zmeura. prima data la noi in curte...

Si o parte din pasari pe mica pasune din spatele casei