despre..."ziua de foc"

Despre "ziua" de foc am tot amintit dar nu am povestit. Astazi m-am hotarat sa scriu. Poate pentru ca sunt pregatita sa mi-o amintesc sau poate pentru ca ma gandesc ca asa vor disparea unele "efecte" sau macar se vor mai ... rari.

Joi seara (21 octombrie) am ajuns tarziu acasa. Sotul meu a avut treaba asa ca eu si Matei am stat pana tarziu la magazin si ne-am uitat la un film. Din pacate nu imi amintesc ce film am vazut... Ajunsi acasa, Matei si-a pregatit ghiozdanul si a adormit imediat. Noi am mai ramas in bucatrie.... Primisem niste ghebe si le-am spalat si fiert pentru zacusca. Pregatisem cam tot ce imi trebuia doar ca din cauza orei tarzii am amanat zacusca pentru a doua zi. Ne-am bagat in pat destul de tarziu, cred ca era in jur de ora 1... Pisica, care de regula dormea in bucatarie, era ghemuita la noi in pat. Cand sa o duc la locul ei, mi-a aratat usa miorlaind asa ca am dat-o afara. M-am trezit de cateva ori peste noapte dar am dat vina pe oboseala (mi se mai intampla sa nu pot dormi daca sunt prea obosita). Pe la 4.30 m-am trezit pentru un drum la baie. Un sfert de ora mai tarziu s-a dus si sotul meu. Nimic nu ne-a atras atentia....

Apoi, ca prin vis am auzit batai in geamul usii de la camera si vocea copilului care tipa:

- Arde ceva! Arde ceva!

Sotul meu a coborat din pat apoi l-am auzit:

-Repede ca arde casa!

Eram intr-o pijama cu tricou si pantalon scurt. Am iesit afara cu telefonul in mana. Am sunat la pompieri. Era 5.05 am. Imi amintesc vocea de femeie care mi-a dat legatura. Apoi un barbat care ma intreba ce si cum arde, apoi adresa. Am sunat veciniii. Pana sa ajunga cineva am imbracat copilul, nu imi amintesc cum dar mai tarziu am constat ca nu are decat o soseta, si l-am urcat in masina cu o plapuma pe el, apoi am trecut la scos apa (hidroforul se stricase in saptamana aceea). Sotul meu tipa, poate aude cineva, ceva...

Copilul mi-a povestit mai tarziu ca nu focul l-a speriat cel mai tare ci tipetele tatalui sau.

Amintirile sunt trunchiate, selective si fragmentate. Nu reusesc sa le pun intr-o ordine cronologica. Imi amintesc ca scoteam apa si vecinii stateau la rand cu galetile sa arunce apa. La un moment dat cineva de la primarie m-a luat de umar si mi-a spus:

- Incearca sa scoti din casa ce se poate pentru ca .....

Am intrat in casa, si printre rotocoalele de fum m-am uitat imprejur si am luat un singur lucru in brate: icoana Maicii Domnului de pe perete si am iesit. Era o icoana veche de peste o suta de ani pe care i-am pus-o copilului in brate in masina. Era multa lume in curte iar pompierii intarziau. Pe la 6.20 am a ajuns si masina de pompieri. Aveam deja 20 minute de cand priveam acoperisul cum arde. Preintre vocile pompierilor o voce m-a trimis sa ma imbrac. Atunci m-am uitat in jos si am vazut ca eram desculta, in tricou si pantalon scurt. Privind in jur am descoperit paltoanele scoase pe sarma cu cateva zile in urma la aerisit. Unul l-am luat pe mine iar pe sotul meu (era tot in pijamale si descult) l-am imbracat cu o geaca rosie cu guler alb. El a identificat ghetele pe undeva dar eu m-am ales cu o pereche de saboti. De sosete nici nu se punea problema. Mai pe seara am vazut basicile negre de pe degetele sotului meu. Cazuse bruma si ... degetele i-au degerat....

Se lumina de ziua cand a ajuns si o echipa de la e-on si a decuplat instalatia electrica de la stalp (consola de pe casa era deja data jos). Deoarece copilul era cu pisica in brate in masina, destul de linistit, sotul se mai linistise si discuta cu pompierul sef am ridicat ochii spre casa. Atunci m-a coplesit grozavia situatiei. In locul acoperisului erau cativa capriori fumeganzi si cativa pompieri ce incercau sa stinga ultimile semne de foc...

casa arsa

ceea ce a fost bucataria



vedere dinspre bucatarie



bucataria si ce a mai ramas din congelator

congelatorul, congelate facute scrum

in bucatarie, scheletul canapelei si ceva oale....

aragazul mutat in usa alaturi de ceea ce a fost centrala termica

intrarea podului



un alt unghi pentru intrarea podului si.... oala minune



Ma pregatesc de poze in timp ce mai identific....aspecte arse

In sfarsit am gasit un aparat de fotografiat. Cred ca maine, dragul meu blog va fi impodobit ca pentru halloween. Cineva, privind la casa mea arsa, spunea ca e mai mult decat potrivita pentru o petrecere de halloween. Doar dovlecii lipsesc. In rest .... Dar daca ma gandesc bine, mai am timp sa pregatesc o petrecere sinistra pentru noaptea de Sf. Andrei, noapte in care se spune (in traditia romaneasca) ca ies strigoii....
Din pacate nu am reusit sa transcriu toate retetele din caietul meu de retete pe blog iar acum ii duc lipsa, ca si cartilor de bucate arse. Si surpriza mea a fost ca nu le-am gasit pe net. Doar o parte si nu in varianta pe care o faceam eu de ani de zile. Asa ca voi fi nevoita sa ma folosesc de amintirile mele, ale mamei (care nu le mai face de cativa ani) si sa experimentez diferite variante pana..... va iesi ceva. Si apoi le voi posta.

taciuni, frunze ruginii si bogatie sufleteasca

Toamna este anotimpul meu preferat. Splendoarea frunzelor ruginii, bogatia de arome si culori precum si satisfacia muncii de peste an m-au fascinat intotdeauna. Atmosfera generala a toamnei, pentru mine este una de bucurie, de acumulare de satisfactie. Cu ceva saptamani in urma, faceam inventarul la congelate, la camara si la beci si ma declaram total multumita de mica mea gradinuta din vara asta. Toate erau aliniate ordonat. Mai erau cateva de adunat si randuit la locurile lor dar se preconiza o toamna lunga. In seara "de foc" adunasem toate necesare pentru zacusca de ghebe. Erau aliniate pe masa din bucatarie pregatite pentru a doua zi. Doar ca a doua zi ....
A trecut o saptamana si cateva zile in care am incercat sa imitam pasarea Pheonix: sa ne recladim viata din cenusa lucrurilor arse. Din fericire Dumnezeu are grija de noi ca intotdeauna. Ne-a daruit oameni dragi cu suflete mari care ne-au fost alaturi in aceste zile. Avem un loc dragut si frumos unde sa locuim, de unde sa ne putem bucura de culorile toamnei. Nu a fost locuit in ultimii ani dar dupa ceva munca si suflet pus ne va bucura sufletele cu maretia dealurilor si caldura sobelor. Si cum "omul sfinteste locul", casuta din capatul aleii ce mai ieri astepta locatari, astazi o numim ACASA. Catelul, iepurasul si gainile se invart vesele in curtea mare ce a devenit si pentru ele un camin.
Bucataria de care eram tare mandra, arsa complet a inceput sa se redoteze. Din primele zile au aparut (daruite de cei ce ne-au fost alaturi) farfurii, canite vesele, suporturi colorate, tacamuri, craticioare, ibric si multe alte maruntisuri necesare. Din fericire am ramas cu un frigider (mai vechi si ruginit motiv pentru care era in magazie) putin deformat de caldura dar speram noi functional (inca nu l-am probat).
Aseara am avut surpriza placuta ca si produsele mele congelate facute scrum sa inceapa sa fie inlocuite. O doamna cu care am vorbit de cateva ori pana acum ne-a "redotat" congelatorul cu fasole pastai, vinete, ardei copti, zarzavaturi si multe altele....
Sentimentele de recunostinta din asemenea momente ajung sa fie dureroase. Din pacate nu am fost niciodata buna la exprimarea sentimentelor cu atat mai putin a celor foarte puternice si nu reusesc sa le exprim nici macar prin gesturi cu atat mai putin prin cuvinte. Din punctul meu de vedere nici o combinatie de cuvinte nu reuseste sa exprime tumultul sentimentelor din aceste momente.
Ce m-a impresionat aseara la doamna care ne-a chemat a fost ca a insistat sa trecem pe seara si dupa ce ne-a umplut masina cu plapuma, perna de puf de gasca, lenjerie, craticioara, tacamuri, produse pentru "repopulat" camara si congelatorul, ne-a rugat sa nu spunem nimanui care o cunoaste despre vizita la ea deoarece ii e teama ca gestul ei facut din suflet si cu toata inima sa nu fie rastalmacit.
Mi-a reconfirmat faptul ca in esenta oamenii sunt buni, iubitori si altruisti ca exista acea iubire neconditionata dar din cauza societatii, a crizei, a mentalitatii de turma sau a altor conditii sociale dezvoltate in ultimii zeci de ani, avem tendinta de a ne ascunde aceste calitati uimitoare in principal de teama de a nu fi ridiculizate sau interpretabile.
Important e ca sentimentele exista si intr-un fel sau altul ele se manifesta. Si cel mai important e ca in ciuda evenimentelor pot sa admir maretia de culori a toamnei....

sprijin si ajutor

Au trecu cateva zile de la dimineata "de foc". Incercam sa revenim oarecum la un "normal" in care copilul sa poata merge linistit si pregatit la scoala iar noi.....
Ieri am primit cheile de la o noua casa. Locul e superb doar ca necesita mici amenajari. Speram ca in cateva zile sa ne putem muta si ca vremea va tina cu noi. Bucataria arsa incepe sa se ..."redoteze" cate putin iar lucrurile ude o parte au inceput sa se usuce iar altele curatate incep sa fie folosibile.
Inca nu pot realiza ce s-a intamplat, inca mi se pare totul un vis urat, inca mai spun "acasa" si ma cutremur cand realizez.
Din pacate tusim cu totii si nu stiu daca de la fum sau de la raceala.

fum si taciuni

De cateva zile astept sa fie o zi cu soare sa pot face poze crizantemelor din curte. Vineri a fost soare doar ca la rasaritul lui eu nu mai aveam nici cu ce si nici ce fotografia. Singura priveliste pe care o admiram in timpul rasaritului erau grinzile fumegande a ceea ce fusese acoperisul casei mele. Nu simteam nimic chiar daca eram intr-o pijama subtire cu pantaloni scurti si tricou si in picioarele goale. Eram multumita ca reusisem sa iesim la timp, ca copilul era in masina impachetat intr-o plapuma iar sotul meu reusise sa se calmeze intr-o oarecare masura. Abia dupa ce a rasarit soarele si pompierii se chinuiau sa stinga ultimile focare am descoperit paltoanele scoase la aerisit si am luat unul pe mine iar sotului meu i-am dat o haina din aceeasi gama . Mai tarziu am observat degeraturile de pe degetele sotului meu. Aseara tarziu, cand am plecat spre......casa m-a coplesit grozavia intamplarii.... Ceea ce numeam ACASA nu mai era. Ne indreptam doar spre un loc unde sa dormim. Si ii multumeam Lui Dumnezeu ca era un loc cald.
Abia astazi am reusit sa ... inventariez intr-o oarecare masura ce a rams si ce ....s-a dus. Prima lista e cam scurta si ... uda. A doua in schimb doar am inceput-o.... Pe masura ce usuc, adun si mut lista se tot lungeste si eu ma ingrozesc. Deja expresiii de genul "au ars" sau "nu mai sunt" dor prea tare. Asa ca le-am inlocuit cu  "erau in pod sau in bucatarie" si se subintelege ca a ramas doar scrumul....
Dar ca de obicei in momente grele din viata mea constat (a cata mia oara oare?) ca cel mai important si mai valoros aspect al vietii sunt oamenii. Oameni care iti sunt alaturi si care iti intind o mana atunci cand nu mai stii in ce directie sa o apuci. Multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce inseamna viata mea....