08 noiembrie, 2014

jurnalul unei femei simple

Pentru astazi (data/ora):
sambata 8 noiembrie 2014 ora 18

Afara:
E o seara calda de toamna. Miroase a foc de frunze de pe marginea drumului dar si a fum de lemne din cosurile de fum. Privelistea din curte pare vesele dar si usor trista. Bostanii portocalii imprastiati de Matei prin toata curtea "de decor" da nota vesela alaturi de dumitritele portocalii inflorite mai tarziu. Frunzele uscate, copacii dezgoliti, cocenii de porumb depozitati momentan langa gard care fosnesc trist da nota de melancolie si tristete. In curand totul va fi scoperit de bruma groasa....

Mă gândesc:
La nimic concret. Ma bucur de ce e in jurul meu, incerc s aignor tot ce m-ar putea deranja. Fac planuri de decoruri de craciun. Incerc sa fac o lista de cadouri lucrate de mana pentru cei dragi si cam atat...

Din locurile de unde invatam:
Am citit mult in ultima vreme. De la romane usurele de dragoste la informatii de specialitate.

Sunt recunoscătoare pentru:
Ziua de azi cu micile ei bucurii pe langa cei dragi de langa mine.

Din bucătărie:
Miroase a compot d efructe de toamna: mere, pere si gutui si a ceai de macese.
Gemul asortat facut ieri asteapta sa il pun in borcane. Ma gandesc sa coc cateva felii de bostan in seara asta si ce nu se mananca sa folosesc la biscuiti de casa....

Cu ce sunt imbracata:
Fusta lunga de stofa neagra cu bordura d edantele, sosete groase si o maleta vesela...

Citesc:
Alternez ceva din psihologie aplicata cu ultimul roman de dragoste aparut la "Libertatea pentru femei".

Ceea ce astept (sper):
Sarbatorile de iarna. E perioada cea mai draga. Cu noi inceputuri, cu decoruri frumoase, cu aerul de sarbatoare si magia viselor implinite....

Ce mai mesteresc:
O husa crosetata din bumbac portocaliu pentru un borcanel in care imi tin cafeaua in masina.

Ascult:
Televizorul in surdina si sunetele din casa...

În casa:
E cald...

Unul dintre lucrurile mele preferate:
Masa de seara la care contribuim toti si linistea de dupa...

Mici bucurii:
O zambila la pret redus, cadoul prietenei mele, un buchet de flori uscate, bucuria lui Matei dupa testul la fizica, intalnirea cu o prietena pe care nu o vazusem de multa, articolul din ziar si lista ar putea continua....

30 octombrie, 2014

Uleiul de floarea soarelui presat la rece - medicamentul minune din farfurie

Articol scris pentru Ziarul de Iasi

Ceaiul din petale de floarea soarelui scade febra imediat. Proprietaţile benefice pentru
organism ale uleiului se pierd în timpul procesarii sale industriale. Uleiul presat la rece este foarte bogat în vitamina E, fiind considerat o sursă importantă de protecţie pentru artere şi pentru inimă.
Cu o corola galbenă, mare şi frumoasă, ce de dimineaţă şi până la asfinţit îşi roteşte „faţa“ după soare, floarea soarelui a fascinat pe om din cele mai vechi timpuri. Considerată zeiţă coborâtă din soare, nativii peruvieni se închinau imaginii acesteia şi îi confereau adoraţie ca simbol al Marelui Zeu Soare. Floarea soarelui a devenit simbol naţional pentru această ţară, dar şi pentru alte state cum este Rusia.
În mormintele indienilor Americii de Nord au fost descoperite vase pline cu seminţe de floarea soarelui care erau puse înăuntru pentru ca cei decedaţi să aibă merinde pe drumul către cealaltă lume. Ei credeau că un nativ poate merge distanţe mari pe jos dacă are asupra lui un săculeţ plin cu seminţe de floarea soarelui.
Să nu uităm că floarea soarelui a fost model de inspiraţie pentru Van Gogh, pictorul fiind urmărit de simbolul florii soarelui toată viaţa. El a imortalizat această plantă în peste 200 dintre tablourile sale. În iunie 1996, floarea soarelui a fost aleasă şi simbol al unei lumi eliberate de armele nucleare.
Şi, pe bună dreptate, floarea soarelui a fascinat pe om nu numai cu frumuseţea ei, ci şi cu calitatile sale terapeutice extraordinare. Ceaiul din petale de floarea soarelui scade febra fiind un febrifug de excepţie, iar seminţele sunt deosebit de hrănitoare în primul rând datorită uleiurilor ce le conţin şi substanţelor active în al doilea rând. Din seminţele de floarea soarelui se extrage un ulei comestibil care este un adevărat aliment-medicament. Acesta este un produs nelipsit din lista de cumpărături a oricărei gospodine. Şi asta pentru că el este folosit în multe bucate care se prepară în bucătărie. Indiferent că e vorba de cartofi prăjiţi, salate sau preparate mai sofisticate, uleiul este cel care dă savoare. Unii s-au obişnuit să înlocuiască uleiul de floarea soarelui, autohton, cu uleiul de măsline importat din ţările mediteraneene. Şi asta deoarece se considera ca uleiul extravirgin de masline are proprietaţi deosebite. Într-adevar, are aceste proprietăţi, însă şi uleiul nostru autohton presat la rece are calităţi la fel de importante. Ceea ce probabil se ştie mai puţin este faptul că, indiferent despre ce ulei este vorba, proprietăţile acestuia se pierd în procesul de rafinare.

Un ulei sărac prin rafinare
Prea puţin suntem informaţi asupra faptului că, în procesul de rafinare al uleiului de floarea soarelui se folosesc substanţe chimice cum ar fi soda caustică pentru a se obţine stabilizarea lui şi a-i oferi o perioadă îndelungată de garanţie. Datorită proceselor chimice şi termice la care este supus în procesul de rafinare uleiul, de oricare fel ar fi el, îşi pierde mare parte din nutrienţi şi vitamine. Şi, pe lângă acestea, uleiul mai primeşte şi un procent de până la 50% apă. Adică în sticla de ulei rafinat avem jumătate apă, iar în cealată jumătate avem un lichid prelucrat şi „îmbunătăţit“ cu diverse substanţe chimice dar sărăcit de nutrienţi, vitamine şi minerale.

Ce conţine uleiul de floarea soarelui?
consistenţa sporită şi constantă, până la finalizarea operaţiei de prăjire. Gătitul cu ulei şi prăjirea în ulei este o caracteristică, se pare, a bucătăriei româneşti. Ca alternativă avem uleiul de floarea soarelui presat la rece. Uleiul este obţinut prin presarea mecanică a seminţelor de floarea soarelui nedecojite, selecţionate şi uscate. Astfel obţinut, uleiul are un procent de apă între 6% şi 8% datorat uscării naturale a seminţelor. Acest fapt, face ca uleiul de floarea soarelui presat la rece să poată fi folosit în bucătărie atât la gătit cât şi pentru prăjire deoarece îşi menţine
Preferând consumul de ulei presat la rece în locul celui rafinat şi al grăsimilor de origine animală, se poate preveni îmbătrânirea precoce, se obţine scăderea colesterolului şi a hipertensiunii arteriale, scăderea riscului de accident vascular, se poate preveni apariţia depresiilor, a insomniei, a alergiilor, a constipaţiei, a litiazei renale sau biliare. De asemenea, dacă este consumat în mod echilibrat, uleiul presat la rece are un efect benefic asupra ficatului, a pielii şi este foarte util pentru menţinerea echilibrului hormonal. Acest ulei de floarea soarelui presat la rece este bogat în acizi graşi polinesaturati, în vitamine, minerale şi antioxidantţi, ele având o acţiune complexă şi foarte benefică asupra organismului.

Acizii graşi din ulei previn infecţiile
Uleiul de floarea soarelui presat la rece, foarte bogat în vitamina E, este considerat o sursă importantă de protecţie pentru artere şi pentru inimă. Această vitamină are un puternic efect antioxidant, previne îmbătrânirea celulară, stimulează sistemul imunitar şi asigură dezvoltarea normală a nervilor. Uleiul de floarea soarelui presat la rece este valoros şi pentru aportul de grăsimi polinesaturate, dintre care amintim acidul linoleic - omega 3, şi vitamina A, care ajută la creşterea oaselor şi a dinţilor, previne infecţiile de tot felul şi este responsabilă de perceperea luminii. În stare naturală, uleiul din floarea soarelui presat la rece este util în alimentaţia celor cu arteroscleroză şi cu hipertensiune.
palmitic 7%; acid stearic 5%; acid oleic 30%; acid linoleic 57%; acid linolenic 0,5%. acid Dintre principalii acizi graşi pe care îi găsim în uleiul de floarea soarelui presat la rece amintim:
Uleiul de floarea soarelui presat la rece este un excelent tonifiant general, antianemic şi imunomodulator. Poate fi găsit la magazinele cu produse naturiste sau se poate comanda la diverşi procesatori pentru a-l achizitioana în stare proaspătă. Preţul unui litru de astfel de ulei nu diferă foarte mult de cel rafinat sau dublu rafinat, însă e bine să ne reamintim că preţul plătit pentru sănătatea noastră nu poate fi cuantificat.

17 octombrie, 2014

Jurnalul unei femei simple

Pentru astazi (data/hora):
Vineri 17 septembrie 2014 ora 19

Afara:
Ploua. O ploaie marunta si rece de toamna. Frunze moarte impanzesc curtea in asteptarea greblei care nu mai vine... Au inceput sa infloreasca dumitritele iar cele tarzii au bobocii grena din cauza brumei timpurii cazute. Cele albe asteapta urmatoarea bruma pentru a se face mov... Am cateva mov plantate in toamna asta care sunt inca imbobocite si sunt foarte curioasa cum vor fi. E o explozie de culori in curte sub ploaia marunta care cade de pe la pranz....

Mă gândesc:
Ca uneori e bine sa nu fii atat de vesela si zambitoare ca mine. Si totusi carcotasii si barfitorii vor gasi mereu motiv de "carteala" asa ca alegerea fiecaruia....
Si ma gandesc ca timpul e prea scurt si ca varsta a inceput sa ma incetineasca si se vede peste tot in jurul meu. Sau poate am eu ceva de invatat d enu mai reusiesc sa fac tot ce imi propun si raman mereu cu treburi in urma...

Ce am de invatat: 
Uneori ma gandesc ca am de invatat sa nu mai am incredere in oameni dar asta nu cred ca o voi invatat vreodata. Alteori mi se pare ca sunt naiva cand e vorba de oameni, de relatiile dintre oameni si ajung sa fiu ... dezamagita.

Sunt recunoscător pentru:
Toate experientele pe care mi le da Dumnezeu. 

Din bucătărie:
Fierbe apa la mamaliguta care va insoti o portie de cartofi "aburiti". Apoi voi pune cateva fasole la umflat pe maine. As face o fasole cu costita pe week-end si sa vad ce fel de ciorba voi "mesteri" maine. Si am siropul facut pentru o dulceata d emere domnesti. Nu am facut niciodata dar mi-a explicat vecina cum se face si mi-a dat si merele....

Cu ce sunt imbracata:
Pantalon flausat de casa negri si maleta roz.

Citesc:
Mi-am cumnparat "libertatea pentru femei" cu un "siropel" cum am gasit la Catrinel sau "abureala". E un roman de dragoste usurel de citit si mi se pare relaxant la finalul unei saptamani incarcate.

Ceea ce astept (sper):
Nici nu stiu daca mai  sper sau daca mai astept. Ma gandesc ca ar fi bine sau ar fi frumos dar las gandul sa zboare. Uneori ajung sa obosesc si sa sper. Uneori e revolta, alterori e resemnare dar de cele mai multe ori e oboseala...

Ce mai mesteresc:
Ca de obicei am mai multe incepute dar incerc sa termin doua bentite la 2 fetite de gradinita.

Ascult:
Ploaia..  Din camera lui Matei se aude televizorul incet. E surprinzator ca merge incet pentru ca e la varsta la care sonorul are o singura pozitie: maxim.

În casa:
E cald si dezordine. Sper ca week-endul asta sa le aduc la zi pe toate....

Unul dintre lucrurile mele preferate: 
Cateva ore doar pentru mine in care sa fiu doar eu cu mine fara obligatii, fara "trebuie" si fara urgente.

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii:
Sa ma duc dupa ghebe daca e frumos duminica dupa-amiaza.

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

07 octombrie, 2014

un sal "mare"

Am modificat un pic modelul "salului mic", am lungit piciorusele si am mai adaugat ceva puncte de lantisor ca sa iasa latura, am folosit un fir pufos in degrade si iata ce a iesit:



Maine va ajunge la doamna draga sufletului meu pentru care l-am lucrat.
Si mai urmeaza unul pentru o alta doamna foarte draga....

06 octombrie, 2014

cruditati in sos de rosii

Nu am stiut cum sa numesc altfel improvizatia cu gogonele verzi pe care am facut-o azi.
Am plecat de la reteta de gogosari in sos de rosii cu gandul la sosurile de la borcan pe care le asociam cu orez fiert in perioad auneu regim alimentar. Am folosit borcanul de 400 ca masura. Am pus bulionul, zaharul, otetul si uleiul la fiert. Am adaugat ceva condimente si am inceput sa feliez subtire gogosarii. Am redus cantitatea de gogosari din reteta si i-am inlocuit cu niste gogosari mici, luati la super reducere (1.5 lei/kg). Am adaugat si ceva ardei galbeni pricajiti de prin gradina. Apoi am feliat cateva cepe si cateva gogonele verzi taiate cubulete. Dupa primul clocot al sosului am pus gogosarii pana s-au lasat si sosul s-a ridicat deasupra. Apoi am adaugat restul legumelor pregatite. Sarea, piperul dafinul si restul codimentelor le-am pus dupa gust. Si tot dupa gust (cand s-au fiert legumele) am dat focul la mic si le-am pus in borcanele. Ultimul borcanel a ramas pentru proba cu cartofi prajiti. Matei ar fi preferat sa pun si putin usturoi in sos adica avem idei pentru un urmator sos la borcan pentru iarna...

03 octombrie, 2014

Provocarea de octombrie: caminul tau, un colt de rai!

O provocare pe care o regasesc cu drag la Irina an de an:


 „ Saptamana 1:
1-5 octombrie - cumparati o lumânare deosebită și aprindeți-o zilnic, la vremea cinei, sau oricând vă face plăcere. Eu o voi așeza în bucătărie- inima casei noastre. De câte ori priviți la ea amintiți-vă să faceți o mică rugăciune pentru pacea căminului vostru.
Saptamana aceasta lucreaza la pace si rabdare.

Saptamana 2
6-12 octombrie- puneți zilnic o muzică plăcută. Alegeți muzică clasică, ambientală sau religioasă, sau alt fel de muzică care face plăcere întregii familii. Străduiți-vă să folosiți cuvinte plăcute și să nu vă certați cu nimeni. Reamintiți familiei să evite mânia, bârfa, criticismul sau răspunsurile obraznice. Ca soție și mamă încercați să fiți plină de blândețe față de toți.
Saptamana aceasta lucreaza la politete si autocontrol.
Saptamana 3
13-19 octombrie- Continuați să țineți lumânarea aprinsă, muzica pornită, și adăugați câteva momente plăcute petrecute împreună cu familia. Faceți o petrecere cu perne în sufragerie- aduceți toate păturile și pernele din casă și simțiți-vă bine împreună cu copiii sau cu soțul (sau cu toții  :)) )!Bucurați-vă de o seară liniștită, cu ciocolată fierbinte și popcorn cu caramel. Chiar dacă locuiți singură puteți face asta.
Oferiți câte un geste de afecțiune și de încurajare fiecărei persoane din casă...și ca o provocare dublă, faceți asta zilnic ! :) În timpul momentelor petrecute cu familia întrebați-i ce părere au de această provocare. Le face plăcere?E de ajutor?E ceva ce ar dori să fie făcut altfel? Dăruiți familiei voastre niște urechi care ascultă.Veți fi binecuvântată prin reacția pozitivă pe care o veți primi!
Saptamana aceasta lucreaza la bunatate si bucurie.

Saptamana 5
20-26octombrie - Concentrați-vă pe bucătărie, inima căminului vostru. Gătiți feluri de mâncare cu aromă plăcută. Alegeți un fel pe care familia să-l poată găti împreună - dați tuturor câte o sarcină și faceți fotografii, astfel încât toți să-și poată aminti momentele petrecute împreună- gustând, fiind creativi, râznd și iubind.Reamintiti-va de importanta meselor luate in familie. Alungați nemulțumirea privitoare la casa sau familia voastră, și mulțumiți lui Dumnezeu pentru căminul pe care vi l-a dat, unde puteți crea un rai pentru familia voastră.
  Saptamana aceasta arata familiei tale dragoste, bunatate, credinciosie.

01 octombrie, 2014

Sal mic

Am gasit un model simplu intr-un comentariu la Ancuta si cum aveam un scul de lana dragalas primit de craciun de la o alta prietena draga sufletului meu chiar daca ne-am intalnit numai online am pus mana pe croset si printre picaturi de timp iata ce a iesit:



23 septembrie, 2014

Mici/mari nemultumiri si intrebari

Pe tot parcursul anului scolar trecut am stat in dubii daca sa scriu sau nu despre un subiect care mi-a dat mari batai de cap. Am ales sa nu scriu pana la urma. Dar uite ca a inceput noul an scolar si nemultumirile din urma au rabufnit iarasi.
Imi place treaba bine facuta sau deloc si sa spun in fata ce gandesc. Asa ca nu sunt o persoana foarte agreabila pentru cei care nu au aceleasi preferinte. Eu prefer sa nu fac ceva daca nu il pot face bine sau cu daruire. Am constata de-a lungul timpului ca o treaba facuta ca sa fie facuta pe principiu "las ca merge si asa" aduce mai multe dureri de cap si complicatii. Ajungi sa pierzi mai mult timp in timp decat ai castigat nefacand treaba bine. Din pacate sunt domenii in care nu mai poti "repara" raul facut. Poti ameliora, poti imbunatati situatia dar nu poti "repara". Si astea sunt domenii in care lucrezi cu oameni: invatamant, sanatate si chiar religie. Urmarile principiului "las ca merge si asa" lasa urme adanci si de multe ori pe viata. Iar cand acest princpiu este aplicat alaturi de "ziua trece, leafa merge" dezastrul e si mai mare.
Am intalnit la scoala la Matei, in cursul ultimilor 2 ani cadre didactice "mucegaite" pe postul pe care sunt titulare de multi ani. Nu m-am legat de studiile pe care le au sau nu le au, de modul cum au dobandit diplomele dupa revolutie ci strict de daruirea cu care si-au facut treaba, de atitudinea de la ora si de mesajul transmis elevilor. Am crezut ca odata cu terminarea gimnaziului Matei va depasi nemultumirile legate de aceste "cadre didactice". Dar asa cum spuneam e un domeniul unde greselile lasa urma adanci. Si odata cu inceputul liceului si cu testele initiale au aparut frustrarile si golurile din urma.
Primul obiect de care s-a lovit a fost romana. Dupa o profesoara in generala care le spunea sa nu citeasca prea mult ca vor fi obositi, dupa vacante fara liste de lecturi (obligatorii sau suplimentare) de la scoala, dupa 2 ani de "odihna" si discutii interminabile cu mine care il puneam la citit fara sa tin cont de sugestia profesoarei, a  intalnit o profesoara cu daruire care le-a facut o lista lunga de lecturi ramasa deschisa care se completeaza mereu cu sugestiile elevilor. Si de la "odihna" s-a trezit ca are de citit cam o carte pe saptamana pentru imbogatirea vocabularului, a capacitatii de a-si sustine punctul de vedere si a culturii generale.
Apoi a fost matematica. La scoala i s-a tot spus ca nu va face fata la liceu, ca nu e capabil chiar daca a fost singurul din scoala care a mers la olipiada faza judeteana. Si dupa orele de matematica din gimnaziu in care li se spunea ca nu sunt in stare sa rezlve exercitii mai grele (subiectul III din testele pentru admitere) a ajuns sa faca doar exercitii de nivel de olimpiada. I-au trebuit 3-4 zile in care a trecut prin diverse faze, de la plans ca nu intelege, ca el nu a facut asa ceva la scoala, apoi cautat informatii pe net, citit din cartile mele din facultate, frustrarea ca se rade de el la scoala pana la a intelege ce se face la liceu si chiar sa le considere provocari si sa ii placa. Azi are testul initial de care nu ii mai era teama dimineata. O alta schimbare a fost atitudinea profesorilor. De la adresari gen "dracul ista", "sa va ia dracu' de prosti" a trecut la atitudinea relaxata a unui profesor care zambeste, care glumeste cu ei si care ii striga pe numele mic.
Socul mare care a fost sursa multor crize de plans si disperare a fost chimia. A constata ca nu stie nimic inafara de explicatiile pe care i le-am dat eu in clasa a 7-a cand inca mai dorea sa invete la chimie. Materia de clasa a 8-a e o mare gaura neagra. Asta pentru ca la chimie ca si la fizica (le-a facut cu aceeasi profesoara, fosta directoare a scolii) nu a facut nimic in ultimii 2 ani. Doamna ii punea sa conspecteze din carte timp in care dumneaei citea la catedra. Citit care a fost subiectul multor glume intre elevi: de la faptul ca uneori tinea cartea cu fundul in sus pana la faptul ca in 2 ani a avut aceasi carte la dumneaei. Iar notele se puneau pe planse. Elevii erau pusi sa faca planse cu informatiile din fiecare lectie cat mai colorate si inventive. Ceva de genul unui soare in mijlocul caruia era trecuta o definitie iar pe razele soarelui erau trecute proprietatile. Din pacate Matei s-a plictisit de desene de genul asta pe masura ce se apropia examenul asa ca a avut media 9 la "desen-chimie". Si pentru ca a mai venit pe la ore cu informatii noi si a avut tupeul sa o provoace pe profesoara cu teme noi, cu explicatii suplimentare deranjand-o pe doamna din cititul de la catedra, a fost catalagat ca fiind arogant: "prea arogant ca sa intre la Roman-Voda". Se pare ca a fost suficient de arogant ca sa intre dar nu a fost suficient de arogant ca sa si scrie ceva la testul initial de chimie chiar dupa un week-end de invatat pe rupte de pe net cu un programel special pentru asta. O sa vedem pe parcurs cum vom umple acest mare gol numit "chimie".
Iar la materia de care ii era cel mai teama, informatica, a inteles ce li s-a predat de la prima ora si e foarte incantat atat de materie cat si de domnul profesor.
Iar profesorul care l-a impresionat cel mai mult este domnul diriginte. Abia astepta sa il cunoasca deoarce a fost profesorul meu de fizica si m-a auzit de multe ori povestind. Mai ales ca pentru mine, nu a fost doar un profesor care m-a facut sa iubesc fizica ci si un model de dascal ca daruire, profesionalism si formator de oameni. M-a bucurat mult faptul ca va avea acelasi model daca pana la terminarea liceului isi va mentine dorinta de a deveni dascal.
Sa speram ca pe parcurs vom depasi problemele de gol de materie ca si cele de "incredere in sine" create de cadre didactice cu orgolii, cu mandrii prost intelese si care normal ar fi sa le lase la usa clasei daca nu la poarta scolii.
Dar asta nu ma opreste sa ma intreb cum ar arata societatea noastra daca fiecare persoana si-ar face treaba pentru care e platita cu daruire si cu responsabilitate.
Daca unele cadrele didactice care predau la scolile de la tara ar incerca sa faca performanta si nu doar "scoala de masa" cum mi-a spus doamna de matematica.
Daca pricipiu axarii pe elev promovate de sistemul actual de invatamant ar fi puse in practica de toate cadrele didactice?
Daca unele cadre didactice nu ar uita  ca intr-un fel sau altul toti au plecat de la tara si ca toate numele mari s-au format la tara, de la Eminescu la Titu Maiorescu.
Cum ar fi daca unele cadrele didactice ar fi mai mandre de copiii pe care ii formeaza decat de masina sau casa pe care o au?
Nu generalizez pentru ca am cunoscut profesori minunati care se lasa pe ei pentru clasele lor, dar sunt unele "specimene" care chiar fac de ras numele.
Eu nu inteleg de ce unii, carora nu le place meseria aleasa, nu cauta alta care sa le faca placere si unde pot fi buni.
De ce sunt ocupate posturi de profesori blazati, plictisiti, mucegaiti cand sunt atatia tineri cu entuziasm, cu initiativa si daruire care stau pe alte posturi decat cele pentru care s-au pregatit si au har.
Si de ce, in momentul cand ajunge intr-un astfel de colectiv "mucegait", o persoana cu imaginatie, entuziasm si daruire i se tot pun bete in roate?
Oare cate generatii mai trebuie sa treaca pana vom invata sa ne ajutam unii pe altii, sa invatam unii de la altii, sa incercam sa ne autodepasim de le o zi la alta. Cat va mai trebui sa treaca ca sa renuntam la orgolii prost intelese si sa fim mai buni unii cu altii? Si asta in conditiile in care in fiecare an sunt mii de absolventi de psihologie si de teologie care ne pot ajuta sa vindecam ranile trecutului ca sa putem sa fim mai buni, mai iubitori si mai altruisti.

19 septembrie, 2014

Jurnalul unei femei simple

Pentru astazi (data/hora):
vineri 19 septembrie 2014, ora 10

Afara:
E toamna deja. Miroase a struguri timpurii, a mere, a frunze uscate strivite sub talpi. Pasarile ciripesc, soarele nu mai are forta dimineata, abia acum incepe sa se simta...

Mă gândesc:
La vesnicele "prime zile" din viata mea. La cat de ciudata e viata uneori si cum, peste timp oamenii se intalnesc si vorbesc de parca au trecut cateva zile si nu cativa zeci de ani. 
La primele zile de scoala din viata mea fie ele traite ca elev, ca dascal sau ca parinte. La emotiile si spaimele inceputurile, la provocarile vietii si la cum ne putem sprijini unii pe altii in momente dificile.
La faptul ca uneori putem fi doar oameni si doar prieteni si ca ar trebui sa experimentam mai des sentimentele de apropiere intre oameni fara a le compromite de sabloane impuse.

Din locurile de unde invatam:
De la viata intotdeauna. Fiecare minut e o lectie, fiecare intamplare e un examen si fiecare persoana intalnita e un profesor.

Sunt recunoscător pentru:
Viata mea linistita, oamenii dragi de langa mine, oamenii pe care mi i-a scos viata in cale si lectiile de fiecare zi.

Din bucătărie:
E un amalgam de arome. De la cafeaua proaspat facuta, incercarea de moccacino de dimineata, ciorba dreasa cu smantana si taitei de casa pentru week-end, fasolea pusa la fiert pentru astazi si otetul pregatit pentru borcanele cu patlagele marunte si ardei iuti. 
Borcanele cu zarzavat asteapta aliniate coborarea in beci iar castravetii culesi isi asteapta randul la conservat...

Cu ce sunt imbracata:
Destul de gros pentru ca la ora 6 cand ies cu Matei la autobuz e rece. Pantalon gros de treining, tricou rosu stil ie, jacheta de lana si o vesta matlasata. Acusica incep sa le dau jos ca baba Dochia pe munte.... Ca sa am ce culege diseara cand se raceste...

Citesc:
Oscilez intre notiuni de multimi pentru a-l sprijini pe Matei, retete de conserve si o carte inceputa de mult dar care are nevoie de timp pentru a asimila informatiile de pe fiecare pagina :"Vindecarea sentimentelor din inima mea"

Ceea ce astept (sper):
Astept week-endul sa nu mai aud ceasul sunand la 5.30 ci abia la 7. Astept duminica sa ma odihnesc si pentru ca s-au anuntat musafiri. Si astept sa imi intru in ritm cu programul de la 5.30 pentru ca sunt tare bulversata cu somnul, cu mancarea si cu treaba....

Ce mai mesteresc:
Am inceput o vesta de lana lui Matei ca se plange de frig dimineata dar merge greu din lipsa de timp.

Ascult:
Sunetele toamnei in curtea mea: pasari, vantul, cateii si puii. Din cand in cand mai miorlaie cate un pisoi care vrea alintat...

În casa:
E putina dezordine dar e pe lista "de rezolvat" astazi. E racoare si miroase a toamna. As vrea sa fac si ceva decoruri de toamna daca imi ajunge timpul in week-endul asta...

Unul dintre lucrurile mele preferate:
Toamna cu tot ce inseamna ea: culori, arome, bogatie chiar si zgribuleala de seara si de dimineata.

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii:
Pai le-am cam spus: ordine in casa si curte, sa fac ceva dulciuri, sa termin cu conservaraia, sa ma odihnesc si sa stau la povesti cu oameni de demult...

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Lampinioane deasupra satului: vise implinite intr-un fel sau altul...

16 august, 2014

Jurnalul unei femei simple

Pentru astazi (data/hora):
Sambata 16 august 2014 ora 15:00...

Afara:
E cald. Nu sufocant dar e cald. Se simte ploia de aseara oricat de putina a fost. Mirosul crinilor cu frunza lata sa imbina ziua doar cu cel al Maicii Domnului iar seara e o nebunie alaturi de Regina Noptii a florii galbene a carei nume nu il stiu dar al carei miros aduce a vanilie... Puii mici au deja aripioare si orgolii de "adolescenti" asa ca sunt prin toata curtea ignorand chemarile clostii. Puii mari deja s-au lenevit, nu s emai joaca, nu mai cauta iarba, stau ca lenesii sub tufele de salcam... Despre pisoii nu mai povestesc ca sunt latiti pe sub tufele de dumitrite....

Mă gândesc:
La cat de ciudata e mintea omenesca si cum asociaza mirosuri si gusturi cu evenimente din viata noastra. Am facut dulceata de boabe de soc ani la rand si totusi, de cate ori simt mirosul dulcetii fierbinte imi amintesc de primul an cand am facut-o. Aveam 12 ani si ne mutasem la casa. "Gardul" din spatele casei era din tufe de soc cu salcam. Si cum se lucra inca la casa, si eu eram pe post de "paznic" deoarece tata lucra iar mama impacheta in apartamentul de la bloc, m-a invatat sa fac dulceata la ceaun, la foc in curte ca sa nu ma plictisesc. Si astfel parfumul dulcetii din boabe de soc imi readuce aminte de aroma  foc cu tencuiala, cu lemn taiat si crini cu frunza lata. Iar imagine evocata de acest miros e a bunicului in ultima vara pe care am petrecut-o impreuna. Doar noi doi, la casa in constructie. El cu mana stanga blocata intr-o pozitie ciudata, piciorul stang care cu greu facea fata deplasarii chiar si cu baston, langa bancul improvizat unde lucra cu lemn, ca intotdeauna,  dar supraveghea atat lucrarile cat si pe mine in preajma ceaunului cu dulceata...

Din locurile de unde invatam:
As putea spune ca de la ceilalt dar de fapt invatam de la noi insine atunci cand ne simtim raniti de o vorba, un gest sau un comentariu. Impropriu spunem ca ne-au ranit ceilalti cand de fapt ne simtit raniti pentru ca acele cuvinte, comentarii sau gesturi rezoneaza cu o rana veche a noastra, pitita, acoperita si nevindecata. Si daca in loc sa ripostam cand suntem raniti am cauta sa vedem ce rani avem nevindecate am putea invata de la noi sa fim mai buni, mai sanatosi emotional si mai intelepti...

Sunt recunoscător pentru:
Starea de bucurie cu care m-am trezit astazi. Stare care nu are nici o motivatie si nici o logica. Pur si simplu m-am trezit dimineata o bucurie imensa in suflet. Bucurie care nu a disparut astazi si sper eu sa o pot pastra cat mai mult timp...

Din bucătărie:
Miroase a dulceata de boabe de soc. Am supa cu galuste de gris pentru seara si salata beof pentru cine mai vrea gustari. Porumbul asteapta sa fiarba dulceata pentru a poposi si el pe flacara aragazului. 

Cu ce sunt imbracata:
Pantalon 3/4 negru si un tricou alb cu medele gri inchis...

Citesc:
Mai nimic. Oboseala ultimilor saptamani si-a spus cuvantul. 

Ceea ce astept (sper):
Sa nu dispara bucuria, sa reincep pregatirea cu mai multi copii de nivele diferite, sa fac zarzavaturi si sa ii reuseasca sotului planurile de amenajare a anexelor....

Ce mai mesteresc:
Fusta crosetata care merge greu....

Ascult:
Radio Zu

În casa:
E liniste. Matei se uita la televizor, eu tacanesc tastele calculatorului iar sotul e prin vecini...
E ordine si miroase a crini din vaza din bucatarie...

Unul dintre lucrurile mele preferate:
Sa cos la goblen dar din pacate in vara asta ochii imi sunt un pic obositi si nu am apucat sa cos nimic....

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii:
O mica plimbare la o inmormantare dar ne bucura iesirea chiar daca evenimentul e trist...

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:
Un loc foarte drag mie: Manastirea Neamt

12 august, 2014

august si fructele negre

Deja am ajuns la jumatatea lunii august. Miroase a toamna, se apropie sezonul legumelor de pus pe iarna. Dar pana atunci ne mai putem bucura de fructele marunte, negre si aromate a lunii august.
Primele fructe negre si aromate despre care as vrea sa scriu sunt murele. Negre, aromate, cu multe bobite care ne umple gura de arome atunci cand le spargem pe cerul gurii. Indiferent daca sunt marunte de padure sau mari si bogate crescute in cultura acasa. Le putem pastra pentru iarna in congelator (in pungute sau in caserole) sau le putem pune la uscat pentru a ne aroma ceaiurile fierbinti la iarna. Alte produse pe care le putem face pentru iarna sunt: dulceata, gemul si siropul. Murele au si efecte terapeutice in cazul constipatiei, durerilor in gat si a raguselii; impotriva ciclului menstrual prelungit si a infectiilor urinare.  

Alte fructe negre pe care le gasim in perioada asta in special la munte sunt afinele. Cunoscute in special de cei cu problemele cu glicemia. Principala lor calitate e reglarea acesteia. Urmeaza continutul mare de vitamine usor de asimilat de organism care ajuta la imbunatatirea vederii si daca mai adaugam si efectul antiinflamator cred ca e destul. Dar gusutul lor special le face sa merite sa le pastram pe iarna fie congelate, fie uscate sau intr-un preparat dulce: dulceata, gem sau sirop.
Ultimile dar nu cele din urma sunt boabele de soc.Mici, negre si aromate, considerate multa vreme otravitoare au un gust special in dulceata sau sirop iar efectele terapeutice sunt regasite in special in tinctura. Printre cele mai importante efecte terapeutice sunt detoxifierea, efect diuretic si depurativ. 
Pentru dulceata din fructe negre avem nevoie de 1 litru de apa, un kilogram de zahar, o farfurie adanca plina varf de fructe si cateva felii de lamaie. Se face siropul de zahar pana se leaga. Se probeaza ridicand lingura pe cant. Cand se formeaza 3 picaturi in acelasi timp pe cantul lingurii, siropul este gata. Se adauga fructele si se fierbe iarasi la foc mic pana se leaga dulceata. Se pune lamaia si se mai lasa 3-5 min pe foc. Daca dulceata este facuta in tuci se opreste focul cand se formeaza 2 picaturi pe cantul lingurii deoarece tuciul pastreaza caldura mai mult timp si fierberea nu se opreste odata cu oprirea flacarii. 
Gemul  se face adaugand un kilogram de zahar la o farfurie adanca plina varf cu fructe. Se fierbe la foc mic de preferat la tuci.
Siropul se poate fac in 2 moduri. Se trec fructele prin masina de tocat cu sita mica sau se pun fructele intr-un tifon si se storc bine cu mana. Se poate pune la fiert cu zahar in proportie de 1:1 zeama de fructe si apa la foc mic pana face bule mari. Sau se face un sirop de zahar cu apa in proportie de 1:1 care se fierbe pana face bule si nu spuma. Apoi se adauga 250 ml zeama de fructe la un kilogram sirop de zahar. Se fierbe iarasi pana face bule. 
Tinctura se face prin adaugarea de alcool in zeama de fructe tot in proportie de 1:1.
Fructele se usuca la soare, cu un tifon deasupra pentru a fi ferite de praf si insecte si pot parfuma ceiurile in serile lungi si reci de iarna.
O sugestie de a folosi fructele congelate peste iarna ar fi tarta de fructe. sau placinta cu fructe.

03 august, 2014

Viata tihnita (slow living) - iulie 2014

Provocarea a fost lansata de Irina iar mie mi-a placut mult ideea asa ca o continui.


Obiectivele lunare sunt:

HRANESC (sa gatesti  si sa coci cat mai mult in casa, de la zero,cu ingrediente cat mai simple, integrale, naturale si, pe cat posibil, proaspete. Impartaseste aici o reteta preferata/un link/un secret de bucatareala) 
Luna iulie a fost bogata in salate de castraveti din gradina, in ciorbe de legume dar si branza de capra cu mamaliguta calda...

PREVAD (sa conservi produse de sezon (la borcan, congelator sau prin deshidratare) si  sa faci un stoc de alimente si produse de igiena (folosind, pe cat posibil, reducerile din magazine sau cumparaturile angro). Ce ai conservat/stocat luna aceasta?)
Luna asta am depozitat:
- 
sirop de galbenele
- mazare la congelator
- pastai la borcane si la congelator 
Am uscat plante: patrunjel, marar,leustean si galbenele
Si am depozitat fan si lucerna pentru iarna.

REDUC (reduc cheltuielile si consumul recicland, refolosind sau reparand lucrurile. Ce ai reciclat,  refolosit sau reparat luna aceasta?Impartaseste proiecte sau idei.)

Am reparat impreuna cu sotul si baiatul poarta de la intrare si am revopsit-o. Am transformat un tricou mai vechi intr-o husa pentru scaunul de haine din camera lui Matei, iar din niste tevi mai vechi de la o instalatie de incalzire si un portbagaj de Aro, vechi a facut sotul o scara mare pentru murul din curte.
INVERZESC- (traieste "verde" incercand sa folosesti cat mai multe produse naturale pentru  curatenie, igiena si sanatate. Impartaseste ce ai facut luna aceasta in domeniul  inverzire" :).
- aici nu am nimic nou 
CRESC (plante, animale si pasari. Ce ai cules/ crescut in gradina/curtea ta luna aceasta? (sau in gradina/curtea bunicilor, a vecinilor sau de pe balcon)
O noua generatie de pui, de data asta cu o closca adoptiva
CREEZ  (creeaza ca sa-ti hranesti sufletul sau sa realizezi ceva util.Creeaza pentru tine sau pentru altii  (cadouri hand-made). Ce ai creat luna aceasta - proiecte de lucru de mana, craft-uri, etc.?)
Crosetez o fusta din bumbac si probabil voi mai scrie despre ea si in urmatoarele luni deoarece merge greu din lipsa de timp...

MA BUCUR - (bucura-te de viata, de momentele frumoase impreuna cu familia sau cu prietenii. Creeaza traditii, sarbatoreste, praznuieste... Impartaseste un moment pe care ai dori sa nu-l uiti.)

Ceaiul de seara din leagan, dupa ce am terminat de strans din curte, de inchis la pasari si animale, intre baia de seara si bagatul in pat. Recapitulam ce am facut peste zi pentru a incheia ziua multumiti....

SIMPLIFIC - (simplifica-ti viata scapand de lucrurile, relatiile, angajamentele si activitatile care nu sunt esentiale si nu se potrivesc cu valorile tale si cu felul in care ti-ai dori sa traiesti. Impartaseste ce ai facut luna aceasta pentru a-ti simplifica viata.).

Inafara de aruncatul unor haine si lucruri inutile, odata cu curatenia generala nu am facut nimic la capitolul simplificare...

Jurnalul unei femei simple



Pentru astazi (data/hora):
duminica 3 august 2014, ora 14:00
Afara:
E canicula. Cele 30 de grade din termometru ma molesesc bine. Se aude ciripeala puisorilor adoptati de o gaina care nu a stat pe oua. Doar a inceput sa cloncane cand a ajuns in preajma puisorilor si de atunci e o closca tare grijulie...

Mă gândesc:
La saptamana care a trecut, la bucuria de a ajunge in locuri dragi mie. Ne-a ajutat Dumnezeu si duminica trecuta, dupa-amiaza am reusit sa ajungem la manastirile din zona. Le-am regasit cu drag, unele mai frumoase decat le-am lasat acum 3 ani dar si una mai trista, unde delasarea a lasat urme. 

Din locurile de unde invatam:
De unde ne asteptam mai putin. Acum ceva vreme, cand am ajuns in satucul asta, am sperat ca am ceva de invatat de la o doamna a locului. Din pacate oricat am incercat sa gasesc un exemplu in modul ei de "prezentare" nu s-a potrivit nimic sufletului meu. Asa ca de ceva vreme am renuntat sa imi cenzurez actiunile ca sa ma "incadrez" in unele tipare. Si am inceput sa fac ce imi spune sufletul si intuitia. Spre surprinderea mea, am fost usor asimilata locului iar acum, cand vorbesc cu vreo femeie din sat imi povesteste de parca as fi de-a locului si as cunoaste pe toata lumea inclusiv pe unii plecati de mult la Domnu'....

Sunt recunoscător pentru:
Tot ce inseamna viata mea. De la brazica caprelor pusa la saramura pe iarna, la vitica ce trebuie sa o aducem acasa, amosfera din casa si cei dragi care imi sunt alaturi...

Din bucătărie:
Ciorba de legume, mamaliguta cu cartofi la ceaun si usturoi iar pentru desert pepene.

Cu ce sunt imbracata:
Fusta pana sub genunchi, clos, alb cu negru si maieu alb....

Citesc:
 Bloguri si articole de pe net.

Ceea ce astept (sper): 
nimic. incerc sa ma bucur de prezent asa cum este, clipa de clipa...

Ce mai mesteresc:
Din cand in cand aceasi fusta crosetata din bumbac...

Ascult:
pasarile care ciripesc vesele, natul care adie prin frunze si zgomotele curtii...

În casa:
e curat, cu covoare proaspat spalate, perdele parfumate abia puse la geamuri, 

Unul dintre lucrurile mele preferate:
dimineata cand deschid usa la poiata gainilor si zboara puii "adolescenti" si se umple toata curtea pasarilor. E un sentimet tare frumoas...

Unele planuri pentru săptămâna viitoare:
Sa scot ceapa si sa pregatesc o noua zona din curte de renovat...

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:
scaune din casa memoriala Al. Vlahuta de la Agapia