Prostia se plateste

sursa: internet

Acum 4 saptamani m-am trezit cu o durere de obraz. Ma uit in oglinda nu vad nici o carie in acea zona (drepta sus) asa ca, ca orice roman care se pricepe la toate, ma gandesc ca o fi de la curent. Cu o zi inainte petrecusem cateva ore intr-un spatiu cu multe usi deschise. Iau un paracetamol in ideea ca va trece. Nu a trecut asa ca luni dimineata, dupa cateva nopti nedormite si cu o durere de falca care crestea in intensitate ma duc la medicul de familie, in oras. Atat doamna doctor dar mai ales doamna asistenta, foarte dragute si amabile, ma trimit la stomatolog ca sa elimine din start o cauza. Acum nu as putea spune motivul pentru care, in loc sa ma duc la medicul meu obisnuit m-am dus la cabinetul alaturat medicului de familie. Sa zicem ca ar fi distanta, medicul de familie era intr-un capat de oras iar cel stomatolog in celalat capat iar eu eram pe jos. Dar am zis ca doctorita stomatolog care era in cabinetul proaspat deschis in aceeasi cladire cu medicul de familie nu are cum sa nu stie daca e de la dinti sau nu. Logic ca m-a trimis sa fac o radiografie si la fel de logic e ca am intrat la doamna doctor de familie sa ii spun. Doamna, draguta, a zis ca impuscam doi iepuri dintr-un foc, sa fac si pentru sinusuri ca sa eliminam alta cauza a durerii de falca. M-am intors iar stomatoloaga mi-a zis clar "nimic din ce aveti la dinti nu justifica durerea de falca". In schimb m-a anuntat ce e de facut la dinti si  ca pretul e mai mic decat la alt medic din oras. Si cum pe mandibula imi lipsesc ceva dinti printre care si o masea de minte a declarat: placa. Am plecat putin pe ganduri pentru ca totusi am trecut cu putin peste 40 ani si e cam devreme sa pun placa. Mai glumesc eu ca sunt baba deja dar parca nici chiar asa...
Medicul de familie mi-a dat o reteta pentru antibiotic pentru ca durerea era de la o infectie ce parea sa fie de la sinuzita veche si mi-a zis sa revin peste cateva zile sa vada cum sunt si eventual sa ma trimita la un specialist. Mi-am facut programare pe finalul saptamanii si la stomatoloaga pentru a elimina un ciot si pentru o detartrare in cazul in care ar fi vreo carie pitita pe undeva si nu o vad eu. Ma cam durea zona la apa rece... A trecut o saptamana, imi face extractie ciotului superficial si curatarea. Deja semnele de intrebare s-au inmultit. In primul rand era singura in cabinet si i-am tinut eu intrumentele pentru extractie, acele tuburi de aspiratie. Nu ar fi fost o problema daca nu mi-ar fi facut observatii ca nu le tin cum trebuie si nu ar fi bombanit tot timpul pe tema asta de parca asta faceam zilnic. Apoi s-a speriat de sangerare chiar daca ii spusesem ca viteza de coagulare a sangelui e mica si mereu trebuie sa spun asta ca sa nu fie surprize. Mi-a tinut morala ca nu am venit cu analiza glicemiei si mi-a pus 2 fire ca sa opreasca sangerarea fiind extrem de afectata. Apoi a ridicat tonul ca era o picatura de sange pe jos (din cauza mea evident) si am calcat fix in ea. Am sters picatura de pe talpa pantofului cu servetelul dar deja ma enervasem.
Astazi, dupa 2 saptamani, m-am dus sa imi scoata firele, acele fire care spusese ca vor fi eliminate de catre gingie in 5-7 zile. Normal ca nu ma programasem pentru ca era treaba de 2-3 min si m-am dus inainte de inceperea programului pentru ca aveam treaba in oras. Normal ca s-a tipat la mine ca e foarte ocupata in conditiile in care agenda ei de programari era goala si ca as fi putut sa mi le scot si singura acasa. Ii explic ca nu am scapat de durerea de falca, ca am in spatele unui dinte o carie ascunsa (pe care ea nu a vazut-o nici la curatare si nici pe radiografie) care ma doare la rece si cald si cred ca e necesar scoaterea nervului. Surpriza: "Cum doamna, sa va doara, nu e nimic aici? Cred ca vi se pare! Sau ma invatati pe mine meserie?!". Am ramas tablou. Cum sa mi se para ca ma doare cand de o luna o tin cu calmante? Nici dupa antibiotic nu a cedat iar ea imi explica ca e din cauza faptului ca folosesc periuta clasica si nu electrica. "E prea mult un milion pentru dumneavoastra sa va luati o periuta electrica?" Poate ca e, poate ca nu, e dar modul cum a pus problema mi s-a parut penibil. Si ma mai ia si cu: "Acolo, la dumneavoastra la tara aveti oglinda in baie, in care sa va uitati cand va periati?"
Am iesit de acolo pachet de nervi si m-am dus tinta la medicul pe care il stiu de mult, care stie sa si asculte si caruia ii place ceea ce face. E una din acele persoane pasionate de meseria pe care o face.
Nu i-ai trebuit decat 2 min, fara sa se uite la radiografie, sa constate ca am o infectie la maseaua de minte si ca trebuie scos nervul la caria ascusa pe care el a vazut-o. M-am intors dupa radiografie (ramasese la stomatoloaga) si sa ii zic ca renunt la serviciile ei. Nu mai are rost sa povestesc atitudinea ei superioara si comentariile la adresa "colegilor care nu stiu meserie".
Medicul meu, mi-a aratat pe radiografie si caria si punga de infectie, mi-a prescris si medicatie pana sambata dimineata cand m-a programat pentru extractie si scoaterea nervului. Si m-a intrebat daca sigur rezist la durere pana atunci dar ca nu se poate mai devreme pentru ca trebuie sa iau un minim de pastile ca sa nu apara complicatii dupa extractie.
Deci prostia mea am platit-o cu o luna de durere insuportabila si ceva umilinte. Adica daca locuiesc la tara, in opinia stomatoloagei, inseamna ca sunt atat de proasta incat nu stiu cand ma doare. Iar ea e atat de desteapta incat isi permite sa ma lase, in timpul extractie cu instrumentele in gura ca sa vorbeasca la telefon despre un cadou. Era foarte important cadoul. Probabil oglinda mea din baie (pe care e posibil sa nu o am daca stau la tara) era vinovata ca ea nu a vazut caria din spatele dintelui sau pe radiografie si infectia de la radacina maselei de minte. Si da, cred ca e vina mea ca sunt atat de de suparata pe atitudinea ei pentru ca ma asteptam macar la politete daca nu intelegere si empatie de la cineva pe a carei usa la cabinet scrie "maica medic stomatolog"

un altfel de turism

Am citit o postare pe FB care mi-a placut mult. Ce nu mi-au placut au fost comentariile rautacioase care au urmat.
Dar sa va spun despre ce e vorba:
O familie tanara oferea cazare GRATUITA celor care vor sa petreaca o vacanta in aer liber. Indiferent daca vacanta e mica sau mare si nu stiu daca locatia e la munte dar cu siguranta era la tara. Pozele aratau curte, livada, verdeata multa si o cabanuta "modesta" cum spun proprietarii. Pozele din interior aratau ca mai e de munca dar ca proprietarii se straduie si au investit munca lor in primul rand si apoi ceva materiale. Din comentarii reiesea ca tinerii au mai facut asta si in anii precedenti si au primit in schimb ajutor la fan, produse sau chiar banuti.

M-am dus pe pagina familiei si am constata ca sunt tineri (dupa poze), ca si-au pus bazele unei ferme cu pasari si animale si ca vand din produsele fermei pe baza de comanda si cu livrarea gratuita in zona lor.
Nu doar initiativa mi se pare de laudat ci tot ce fac ei. Incepand de la faptul ca pagina indica o mutare din orasul natal la tara (adica oraseni mutati la tara asta inseamna multa munca, adaptare, deprinderi noi) continuand cu povestirea lor de prezentare (ca au inceput cu cateva pasari si au ajuns sa faca livrari) pana si ideea de a "inchiria" cabanuta lor in schimbul unor servicii (gletuit, construit gratar, ajutat la fan si altele). Nu toata lumea are bani de concedii exotice, unii nu isi pot permite nici macar biletul de tren pana in acea locatie iar posibilitatea de a avea cateva zile de vacanta contra unui ajutor in gospodarie mi se pare o oportunitate pentru multe familii cu copii (sau nu) care locuiesc la bloc.
Locatia a fost criticata pe un grup de pe reteau de socializare iar proprietatii au explicat "de-a lungul timpului am gazduit gratuit copii de la casa de copii, familie fara casa, evacuati fortat....tot gratuit.Terenul il tin pt copilul meu, peste 10-15 ani poate-si face o casuta acolo, pana atunci ofer cabana gratuit si pe masura ce pot o mai infrumusetez la interior si exterior,curtea cosita, mobilier in casa util, soba si lemne pt. iarna, butelie de gaz cu resou (nu am gasit aragaz ieftin), am facut gard si am tras curent electric...etc." 
Asa cum spuneam daruire in primul rand si nu interese materiale.
Imi amintesc ca pe vremea cand eram studenta eram super incantati ca puteam dormi in fanarie o saptamana fara bani dar sa ajutam la strans fanul. Mai mult, daca tot eram asigurati cu cazarea mai dadeam cate o mana de ajutor prin gospodariile din zona (la prasit, la cules, la udat) ca sa ne asiguram si cele necesare pentru masa (legume, fructe, oua, lactate). Si uite asa, cu rucsacul in spate si bani de drum puteam evada la munte. Ne intorceam "tonifiati", bronzati si fericiti.
Asa ca bravo lor, Cristina si Costin Ene pentru munca depusa. Iar dintre voi, cititorii blogului meu, daca vreti, nu ezitati sa petreceti cateva zile departe de casa. Cabana se afla intr-o zona de deal,in marginea satului Gageni, com. Paulesti, la 10 km de Ploiesti. Contact pentru doritori 0723138926 - Cristina. Iar daca gasiti cu ce sa ii ajutati la mica lor cabana ganditi-va ca e doar un execitiu de omenie sa faci o bucurie cuiva.
Cred cu tarie ca putem face mai mult decat sa fim rautaciosi, sa criticam sau sa cautam nod in papura. Nu cred ca e greu sa laudam, sa apreciem munca si efortul si sa promovam initiative. Trebuie doar sa ne re-obisnuim sa vedem frumusete si sa fim frumosi. Si uneori chiar putem intinde o mana de ajutor sau chiar putem sa dam o mana de ajutor atunci cand vedem vointa, daruire, perseverenta.
O vacanta frumoasa!

Mici/mari nemultumiri si intrebari

Pe tot parcursul anului scolar trecut am stat in dubii daca sa scriu sau nu despre un subiect care mi-a dat mari batai de cap. Am ales sa nu scriu pana la urma. Dar uite ca a inceput noul an scolar si nemultumirile din urma au rabufnit iarasi.
Imi place treaba bine facuta sau deloc si sa spun in fata ce gandesc. Asa ca nu sunt o persoana foarte agreabila pentru cei care nu au aceleasi preferinte. Eu prefer sa nu fac ceva daca nu il pot face bine sau cu daruire. Am constata de-a lungul timpului ca o treaba facuta ca sa fie facuta pe principiu "las ca merge si asa" aduce mai multe dureri de cap si complicatii. Ajungi sa pierzi mai mult timp in timp decat ai castigat nefacand treaba bine. Din pacate sunt domenii in care nu mai poti "repara" raul facut. Poti ameliora, poti imbunatati situatia dar nu poti "repara". Si astea sunt domenii in care lucrezi cu oameni: invatamant, sanatate si chiar religie. Urmarile principiului "las ca merge si asa" lasa urme adanci si de multe ori pe viata. Iar cand acest princpiu este aplicat alaturi de "ziua trece, leafa merge" dezastrul e si mai mare.
Am intalnit la scoala la Matei, in cursul ultimilor 2 ani cadre didactice "mucegaite" pe postul pe care sunt titulare de multi ani. Nu m-am legat de studiile pe care le au sau nu le au, de modul cum au dobandit diplomele dupa revolutie ci strict de daruirea cu care si-au facut treaba, de atitudinea de la ora si de mesajul transmis elevilor. Am crezut ca odata cu terminarea gimnaziului Matei va depasi nemultumirile legate de aceste "cadre didactice". Dar asa cum spuneam e un domeniul unde greselile lasa urma adanci. Si odata cu inceputul liceului si cu testele initiale au aparut frustrarile si golurile din urma.
Primul obiect de care s-a lovit a fost romana. Dupa o profesoara in generala care le spunea sa nu citeasca prea mult ca vor fi obositi, dupa vacante fara liste de lecturi (obligatorii sau suplimentare) de la scoala, dupa 2 ani de "odihna" si discutii interminabile cu mine care il puneam la citit fara sa tin cont de sugestia profesoarei, a  intalnit o profesoara cu daruire care le-a facut o lista lunga de lecturi ramasa deschisa care se completeaza mereu cu sugestiile elevilor. Si de la "odihna" s-a trezit ca are de citit cam o carte pe saptamana pentru imbogatirea vocabularului, a capacitatii de a-si sustine punctul de vedere si a culturii generale.
Apoi a fost matematica. La scoala i s-a tot spus ca nu va face fata la liceu, ca nu e capabil chiar daca a fost singurul din scoala care a mers la olipiada faza judeteana. Si dupa orele de matematica din gimnaziu in care li se spunea ca nu sunt in stare sa rezlve exercitii mai grele (subiectul III din testele pentru admitere) a ajuns sa faca doar exercitii de nivel de olimpiada. I-au trebuit 3-4 zile in care a trecut prin diverse faze, de la plans ca nu intelege, ca el nu a facut asa ceva la scoala, apoi cautat informatii pe net, citit din cartile mele din facultate, frustrarea ca se rade de el la scoala pana la a intelege ce se face la liceu si chiar sa le considere provocari si sa ii placa. Azi are testul initial de care nu ii mai era teama dimineata. O alta schimbare a fost atitudinea profesorilor. De la adresari gen "dracul ista", "sa va ia dracu' de prosti" a trecut la atitudinea relaxata a unui profesor care zambeste, care glumeste cu ei si care ii striga pe numele mic.
Socul mare care a fost sursa multor crize de plans si disperare a fost chimia. A constata ca nu stie nimic inafara de explicatiile pe care i le-am dat eu in clasa a 7-a cand inca mai dorea sa invete la chimie. Materia de clasa a 8-a e o mare gaura neagra. Asta pentru ca la chimie ca si la fizica (le-a facut cu aceeasi profesoara, fosta directoare a scolii) nu a facut nimic in ultimii 2 ani. Doamna ii punea sa conspecteze din carte timp in care dumneaei citea la catedra. Citit care a fost subiectul multor glume intre elevi: de la faptul ca uneori tinea cartea cu fundul in sus pana la faptul ca in 2 ani a avut aceasi carte la dumneaei. Iar notele se puneau pe planse. Elevii erau pusi sa faca planse cu informatiile din fiecare lectie cat mai colorate si inventive. Ceva de genul unui soare in mijlocul caruia era trecuta o definitie iar pe razele soarelui erau trecute proprietatile. Din pacate Matei s-a plictisit de desene de genul asta pe masura ce se apropia examenul asa ca a avut media 9 la "desen-chimie". Si pentru ca a mai venit pe la ore cu informatii noi si a avut tupeul sa o provoace pe profesoara cu teme noi, cu explicatii suplimentare deranjand-o pe doamna din cititul de la catedra, a fost catalagat ca fiind arogant: "prea arogant ca sa intre la Roman-Voda". Se pare ca a fost suficient de arogant ca sa intre dar nu a fost suficient de arogant ca sa si scrie ceva la testul initial de chimie chiar dupa un week-end de invatat pe rupte de pe net cu un programel special pentru asta. O sa vedem pe parcurs cum vom umple acest mare gol numit "chimie".
Iar la materia de care ii era cel mai teama, informatica, a inteles ce li s-a predat de la prima ora si e foarte incantat atat de materie cat si de domnul profesor.
Iar profesorul care l-a impresionat cel mai mult este domnul diriginte. Abia astepta sa il cunoasca deoarce a fost profesorul meu de fizica si m-a auzit de multe ori povestind. Mai ales ca pentru mine, nu a fost doar un profesor care m-a facut sa iubesc fizica ci si un model de dascal ca daruire, profesionalism si formator de oameni. M-a bucurat mult faptul ca va avea acelasi model daca pana la terminarea liceului isi va mentine dorinta de a deveni dascal.
Sa speram ca pe parcurs vom depasi problemele de gol de materie ca si cele de "incredere in sine" create de cadre didactice cu orgolii, cu mandrii prost intelese si care normal ar fi sa le lase la usa clasei daca nu la poarta scolii.
Dar asta nu ma opreste sa ma intreb cum ar arata societatea noastra daca fiecare persoana si-ar face treaba pentru care e platita cu daruire si cu responsabilitate.
Daca unele cadrele didactice care predau la scolile de la tara ar incerca sa faca performanta si nu doar "scoala de masa" cum mi-a spus doamna de matematica.
Daca pricipiu axarii pe elev promovate de sistemul actual de invatamant ar fi puse in practica de toate cadrele didactice?
Daca unele cadre didactice nu ar uita  ca intr-un fel sau altul toti au plecat de la tara si ca toate numele mari s-au format la tara, de la Eminescu la Titu Maiorescu.
Cum ar fi daca unele cadrele didactice ar fi mai mandre de copiii pe care ii formeaza decat de masina sau casa pe care o au?
Nu generalizez pentru ca am cunoscut profesori minunati care se lasa pe ei pentru clasele lor, dar sunt unele "specimene" care chiar fac de ras numele.
Eu nu inteleg de ce unii, carora nu le place meseria aleasa, nu cauta alta care sa le faca placere si unde pot fi buni.
De ce sunt ocupate posturi de profesori blazati, plictisiti, mucegaiti cand sunt atatia tineri cu entuziasm, cu initiativa si daruire care stau pe alte posturi decat cele pentru care s-au pregatit si au har.
Si de ce, in momentul cand ajunge intr-un astfel de colectiv "mucegait", o persoana cu imaginatie, entuziasm si daruire i se tot pun bete in roate?
Oare cate generatii mai trebuie sa treaca pana vom invata sa ne ajutam unii pe altii, sa invatam unii de la altii, sa incercam sa ne autodepasim de le o zi la alta. Cat va mai trebui sa treaca ca sa renuntam la orgolii prost intelese si sa fim mai buni unii cu altii? Si asta in conditiile in care in fiecare an sunt mii de absolventi de psihologie si de teologie care ne pot ajuta sa vindecam ranile trecutului ca sa putem sa fim mai buni, mai iubitori si mai altruisti.

Despre "salarii mizere" si satisfactii

O sa incep prin a preciza ca nu vreau sa supar pe nimeni ci vreau doar sa imi sustin parerea. In articolul de ieri povesteam despre dezinteresul profesorilor din scoala de aici, din comuna si intr-un comentariu mi s-a atras atentia despre salariile de mizerie ale profesorilor si statutul lor in societate.
Am lucrat si eu 2 ani in invatamant ca suplinitor chiar daca am facut o facultate pedagogica, fiind pe alta specializare. Am multe cunostinte in domeniu care fac naveta la tara si nu li se deconteaza abonamentul dar care sunt dascali extraordinari, unii chiar la inceput de drum, cu salar de "debutant" adica 720 roni pe luna, care isi cumpara materialele pentru clasa din acest venit si sunt oameni respectati in comunatea din care fac parte nu datorita venitului lunar ci datorita exemplului moral pe care dau. Din fericire traiesc intr-o comunitate in care cel mai mare venit este de 500 roni pe luna insemnand o pensie de veteran de razboi. Restul vecinelor mele au venituri de 350-400 roni pe luna, pensie de C.A.P. si duc un trai decent, de la baia din casa pana la masa imbelsugata. Nu exista sa le treci pragul si sa nu te aseze la masa sau sa aiba cineva o problema si sa nu ajute. Asa ca nu inteleg conceptul de "venit decent" si nici cel de "salar de mizerie". Inteleg in schimb daruirea si profesionalismul de care dau dovada, inteleg valoarea morala a unui om care nu tine de bani sau de venituri ci de structura sa morala si de educatie/ autoeducatie. Pentru ca daca e sa fii nemultumit o sa fii nemultumit si cu un tren de bani iar daca faci cu drag ceea ce faci o sa masori "recompensa" in alti parametri decat cei financiari. Cred ca plaga societatii noastre este modul de a valoriza axat pe "ce avem" si nu pe "ce suntem". Un elev la ora nu o sa tina minte nicioadata ca dascalul din fata lui avea costumul luat de la o casa de moda de prestigiu, achizitionat pe nu-stiu-ce suma ci va tine minte caldura din vocea dascalului, atitudinea, modul in care se facea respectat la clasa, si modul cum il trateaza. Normal ca nu te poti duce murdar la clasa dar nici un copil nu va critica bluza demodata sau pantoful "fara nume". Cred ca privind prea mult la tv am uitat sa privim in jur, la lumea reala, si ne-am luat standarde mult prea inalte si prea greu de atins si de aici ne-am imbolnavit de o eterna nemultumire.
In alta ordine de idei, ne-a oferit primarul o sala mai mica in caminul cultural, pe care astazi am amenajat-o cu copii. Fiecare a contribuit cu ceva de la banci din curte si toale de coade de pus pe banci pana la strans banuti pentru o cutie de vopsea pentru a improviza o tabla si creta. Azi am sters paianjenii, am maturat, am sters geamul iar fetele au cules toporasi pe care i-am pus in sticle de plastic taiate ca sa improspatam aerul din sala. Apoi am discutat despre testul dat ieri, in clasa, la matematica ca un fel de simulare a examenului. Am fost foarte surprinsa de bucuria lor deoarece, cand si-au calculat punctajul, au trecut de 7. Elevi care au luat intre 2 si 3 la simulare iar testul dat ieri, neanuntat mi s-a parut destul de greu. Asteptam rezultatele de la scoala dar progresul inregistrat de copii este destul de vizibil iar asta e marea mea multumire: ca munca mea cu ei nu e in zadar, ca ei nu irosesc sansa primita si isi doresc sa faca ceva cu viata lor. Si ascultandu-i imi dau seama ca toate piedicile ivite in ultimile zile nu mai au importanta si nici faptul ca nu sunt retribuita pentru cele 10 ore pe saptamana pe care le petrec cu ei....

Sa moara capra vecinului...

E o atitudine specific romaneasca. Nu stiu daca vine din perioada comunista sau din democratia de dupa dar e o "boala" generala. Cand am descoperit satucul asta dintre dealuri unde nu se manifesta aceasta boala am crezut ca mai e o sansa. Am sperat ca societatea romaneasca mai are sanse sa se vindece. Inca mai sper in ciuda "suturilor in fund" pe care le primesc cu regularitate pentru ca sper intr-o lume mai buna, pentru ca visez la iubire si intelegere intre oameni, pentru ca refuz sa cred ca exista rautate, invidie si ipocrizie in asa masura incat restul valorilor reale sa dispara. Dar din pacate satul face parte dintr-o comuna, care la randul ei face parte dintr-un judet al Romaniei si e normal sa ne aliniem curentului general. Mai ales cand ipocrizia, delasare si dezinteresul e la rang de cinste in scoala. Cum ne putem educa copiii cu profesori care vin mirosind a bautura la ora si care isi fac treaba de mantuiala? Cum putem sa educam copiii in spiritul altruismului, al iubirii si bunei-intelegeri cand avem cadre didactice care nu vad dincolo de orgoliul lor? Cum am putut permite sa ajunga la catedra cadre didactice care le repeta copiilor la clasa ca sunt atat de prosti incat nu pota lucra mai sus de un plafon mult sub medie? Si cum sa avem rezultate la examenele de la sfarsitul anului scolar cu asemenea cadre? Si apoi ne plangem. Ne plangem ca exista delasare in scoli. Ne plangem ca copiii nu isi dau interesul sau ca salariile sunt de mizerie, ca nu sunt conditii ..... Suntem campioni la gasit pretexte pentru a acoperi delasarea, dezinteresul, munca de mantuiala. Si daca se trezeste cineva care sa spuna, sa sugereze, sa arate ca se poate si altfel apar replicide genul "fa tu mai bine", "sa faca altii daca se cred in stare". Adica sportul national "pasatul pisicii". Problema apare cand acel cineva e incapatanat si suficient de prost incat sa demostreze ca se poate si altfel. Ca in conditiile date, fara retribuire, fara nici un beneficiu vizibil sau imediat dar cu multa daruire si dragoste pentru copii, punand la bataie cunostintele, timpul si multa rabdare arata ca se poate si altfel. Ca se pot obtine rezultate, ca acei copii nu sunt chiar atat de prosti si neinteresati de scoala, ca acei copii se pot chiar bucura de rezultatele lor, de munca lor si de timpul petrecut invatand. Atunci se aplica "sa moara capra vecinului". Cum sa ne implicam si noi sau sa sustinem o astfel de initiativa cand putem sa ii dam in cap (la figurat). Nu de alta dar s-o mai gasi vreunul la fel de incapatanat si de prost sa incerce sa faca ceva in lumea asta in care toti se plang si nu fac nimic. Si atunci? Atunci exista posibilitatea, daca sunt mai multi prosti de genul asta, sa fim nevoiti sa ne punem pe treaba.... Iar treaba doare, mai ales daca e facuta cum trebuie. Pacat ca nu doare si prostia....
Dar mai e o zicala din popor: "nu mor caii cand vor cainii" care poate fi un motor de a merge inainte. Acelasi "motor" folosit de agentii comerciali: "cand se inchide o usa, cauta un geam pe care sa intri". Din fericire, viata m-a invatat sa gasesc geamuri si acolo unde nu mai crede nimeni ca ar putea fi. La fel cum m-a invatat ca viitorul sta in copiii, in generatiile tinere iar ei merita orice ofort, orice sut in fund si orice fel de neajunsuri aparute in incercarea de a depasi obstacolele. Si chiar daca cerea de a obtine un spatiu adecvat pentru a putea indruma cei 10-14 copii dornici sa invete, dornici sa obtine rezultate bune la examenul de final de clasa a VIII-a s-a soldat cu un mare "sut in fund" vom gasi solutii pentru ca ei sa aiba posibilitatea de a-si atinge visele. Indiferent ca ne vom inghesui in cea mai mare camera din casa, sau vom lucra pe iarba afara, tot ii voi indruma, ii voi sprijini si le voi explica atat cat pot eu. Eu cea fara "studii de specialitate" cum mi s-a raspuns dar cu copil ajuns la faza judeteana a concursului de matematica fara nici un sprijin din partea profesoarei de la clasa. Profesoara care mi-a recomandat sa imi duc copilul la o scoala de "elita" pentru ca scoala din comuna e o scoala "de masa".si nu pregateste "varfuri". Cu asemena "dascali" ne mai miram ca avem o tara asa cum o avem?

critica e constructiva?

Daca vrem noi sa fie constructiva, este. Si este in primul rand pentru cel ce critica. Pentru ca neplacandu-i, cauta solutii. Uneori aplicabile, alteori ca lectie sau ca exercitiu de gandire: "cum as face eu in acea situatie?". Carcoteala e un alt fel de critica dar total neconstructiva. Pentru ca doar se "cauta nod in papura". Nimic nu e bun, nimic nu e facut ca lumea dar nici nu se vine cu solutii viabile, aplicabile si spre folosul cuiva. Privesc in jur si constat ca ne limitam la un soi de carcoteala continua, spectatori care comenteaza si atat. Iar spectacolul asta incepe langa noi si se termina in parlament. Spunea cineva ca rolul opozitiei e sa nu fie de acord. Nimic nu e bun, cu nimic nu sunt de acord dar nici nu vin cu solutii. "Nu e bun guvernul" dar "nu avem nici o propunere". "Celalalt guvern nu a fost bun ca si-a asumat raspunderea pe prea multe legi" dar nimeni nu se gandeste ca prin caraiala continua din parlament a fost nevoit sa si le asume... Un ministru nu e bun ca se afiseaza pre mult la televizor, altul ca nu se afiseaza sau din cauza nuantei la par sau a varstei dar nu cauta nimeni sa vada ce au facut sau cel mai important ce se putea face si n-au facut. Adica sa se caute solutii viabile care ar fi putut fi aplicabile in conditiile socio-economice ale lumii in care traim.
Nu ma dau in vant dupa nici un "lider" politic doar ma scarbeste lupta pentru putere fara asumarea raspunderii functiei, fara a se gandi ca nu au fost pusi acolo doar pentru ca sunt ei buni ci pentru a face ceva pentru oameni, pentru tara, pentru viitor. Ma scarbeste "calitatea" unor oameni de a cauta mizerii despre altii in speranta ca ei vor parea mai buni. "Calitatea" de a scotoci in viata celorlalti pentru a putea arunca cu noroi, a putea barfi la o cafea in speranta ca mizeria lor de sub pres nu o va vadea nimeni. Poate daca nu am mai ascunde mizeriile sub pres ci ni le-am asuma ca o lectie din care am invatat sa mergem inainte, sa intindem o mana celui de alaturi, sa facem ceva pentru comunitatea in care traim, am putea trai mai bine sau macar mai frumos, mai senin si inconjurati de multa, multa dragoste...

vizita la casa parohiala

Era in timpul saptamanii. Am ajuns in sat in amurg. Ni s-a spus ca putem gasi preotul la casa parohiala ce se afla langa biserica. Nu ai cum, intr-un sat de deal sa nu vezi turla bisercii. Ne-a intampinat o curte mare cu brazi pe margini. Poarta defecta, cu un zavor atarnand intr-un surub. Aleea pana la biserica mai mult te alunga decat te cheama. Trebuia sa ma feresc ori de arbustii ornamentali de pe ambele parti, ori de crengile copacilor fructiferi aflati in stanga care sunt la nivelul ochilor ori de tufele de flori (un soi de crini) crescute in nestire pe margine care imi stergeau rochia. Iarba era necosita dar de 2 brazi era agatat un benner mare ce facea reclama la un restaurant.
In stanga bisericii mie mi s-a parut a fi o magazie de lemne din lemn. Destul de neingrijita. Cand m-am apropiat am vazut icoana de deasupra intrarii care arata ca e un praznicar. Inauntru praznicarului lemn nefinisat, peretii doar din scandura exterioara, cateva icoane din hartie prinse in pioneze pe pereti si ceva mese. Pe una din ele plante medicinale puse la uscat.
In dreapta casa parohiala. Intrarea separata la casa parohiala inutilizabila din cauza buruienilor crescute in nestire. Se foloseste intrarea prin curtea bisericii. O casa veche, presupun ca din lut dar totusi tencuita pe exterior (peretii si colturile destul de drepte) acoperita cu eternita (inverzita de vreme). O portita mancata de timp face legatura intre cele doua curti. O curticica mica umbrita de vie arata intrerea in casa (din spate). Pentru ca imediat incep acareturile. Mirosul de animale este preganant. Iar gainile libere in cele doua curti stau la soare pe treptele bisericii.
Biserica mare, frumoasa, impunatoare. La fel de neingrijita ca si restul curtii. Dau ocol sa ii simt maretia. In spatele bisericii, in curtea casei parohiale imi atrage atentia o capeluta. Mi se pare straniu ca o cladire mica, in aceleasi culori (var alb, tamplarie gri) ca si restul constructiilor din curtea bisericii sa fie pitita in curtea de animale a casei parohiale. Aflu mai tarziu ca mica capela, strajuita de rufe puse la uscat adaposteste vechiul altar al bisericii.
Intr-un tarziu apare un barbat inalt slab, preocupat, cu un pantalon ce vazuse zile si mai bune si o camasa fluturand care ne ia la intrebari:
- Nu aveti treaba acasa?
Abia dupa ce am reusit sa trecem de intrebarile acide si zeflemitoare am inteles ca stateam de vorba cu preotul.....

Intoleranta

Nu trebuie sa caut definitia din dictionar ca sa stiu ca inseamna sa nu tolerezi ideile sau atitudinile cuiva. Ce trebuie sa caut e de ce ma lovesc de aceasta stare. Oare si eu sunt intoleranta? Posibil si la fel de posibil e ca imi caut scuze atunci cand adopt aceasta atitudine. Iar cea mai frecventa e ca raspund cu aceeasi moneda. Pentru ca intr-o discutie in care sunt mai multe puncte de vedere, din obisnuinta sau bun simt le accept pe toate, eventual le argumentez dar in nici un caz nu le consider gresite doar pentru ca nu sunt ale mele. Am invatat de-a lungul timpului ca adevarul este un termen relativ si fiecare detine propriul sau adevar. Ca in fizica: miscarea e relativa si depinde de sistemul de referinta, schimband sistemul de referinta miscarea poate sa nu existe.
Dar acel bun simt sau toleranta e interpretat ca slabiciune. Si cum slabiciunea intra la capitolul pacat capital intr-o lume in care totul a devenit lupta si contemplarea a disparut, esti pus la zid pentru simplu motiv ca ai cedat. Exista o "vorba": esti cu mine sau impotriva mea, calea de mijloc nu exista. Notiunea de partenereat nu mai exista. Probabil de asta si multe casnicii se duc de rapa pentru ca "cineva trebuie sa fie cocos" iar parteneriatul se transforma intr-o lupta pentru putere. Nu are importanta ca acea putere nu ajuta pe nimeni ci dimpotriva aduce doar suferinta atat celor doi "luptatori" cat si "victimilor colaterale": copii. Important e cine detine "puterea" sau mai exact "controlul".
Poate ca intoleranta mea se regaseste in faptul ca evit sa am in preajma mea persoane intolerante. In momentul in care mi se atrage atentia asupra unui aspect sau sunt contrazisa pe un ton ce nu admite replica in care se simte intoleranta si controlul, ma retrag. Poate totusi si eu sunt un pic intoleranta, poate ca sunt un pic cam critica sau poate ca sunt un pic mai sensibila dar ma simt bine in micul meu univers si chiar vreau sa fie special doar pentru mine.

Critica...

Exista doua feluri de critica: una constructiva, facuta cu dragoste si dorinta de indreptare si cea rautacioasa, facuta din invidie, rautate sau durere. Indiferent cum e facuta sau de cine, daca e la adresa mea reactionez imediat si destul de caustic. Chiar daca, dupa trecerea momentului, rememorez critica si incerc sa ii gasesc esenta, sa devin mai atenta la mine si la ce e in jurul meu pentru a evita pe viitor criticile. Adica incerc sa transform orice critica in una constructiva pentru evolutia mea ca persoana. Si pentru ca mie personal nu imi plac criticile de nici un fel evit sa fiu critica. Cel mult sunt autocritica. Si pentru a folosi critica in mod constructiv, atunci cand critic o fac la adresa unor atitudini, gesturi, reactii sau sentimente si nu la adresa unor persoane. Dar intentionez sa fac exceptii. Nu ma voi referi la persoane anume ci la "uscaturile" unei categorii sa ii spunem sociale sau mai bine profesionale. Voi critica, de cate ori intalnesc o atitudine, o persoana sau un cumul de fapte deranjante, pentru mine, si nu cred ca sunt singura. Dar pentru ca am posibilitatea sa ma exprim si pentru ca intamplator (sau cu voia Domnului) am acces in acel mediu oarecum protejat de o uniforma voi expune atitudini, intamplari si chiar persoane care din punctul meu de vedere dau dovada de ipocrizie. Mai exact situatii in care distanta dintre vorba si fapta e imensa, pentru care exista o expresie populara: "sa faci ce spune popa si nu ce face popa"