Despre "salarii mizere" si satisfactii

O sa incep prin a preciza ca nu vreau sa supar pe nimeni ci vreau doar sa imi sustin parerea. In articolul de ieri povesteam despre dezinteresul profesorilor din scoala de aici, din comuna si intr-un comentariu mi s-a atras atentia despre salariile de mizerie ale profesorilor si statutul lor in societate.
Am lucrat si eu 2 ani in invatamant ca suplinitor chiar daca am facut o facultate pedagogica, fiind pe alta specializare. Am multe cunostinte in domeniu care fac naveta la tara si nu li se deconteaza abonamentul dar care sunt dascali extraordinari, unii chiar la inceput de drum, cu salar de "debutant" adica 720 roni pe luna, care isi cumpara materialele pentru clasa din acest venit si sunt oameni respectati in comunatea din care fac parte nu datorita venitului lunar ci datorita exemplului moral pe care dau. Din fericire traiesc intr-o comunitate in care cel mai mare venit este de 500 roni pe luna insemnand o pensie de veteran de razboi. Restul vecinelor mele au venituri de 350-400 roni pe luna, pensie de C.A.P. si duc un trai decent, de la baia din casa pana la masa imbelsugata. Nu exista sa le treci pragul si sa nu te aseze la masa sau sa aiba cineva o problema si sa nu ajute. Asa ca nu inteleg conceptul de "venit decent" si nici cel de "salar de mizerie". Inteleg in schimb daruirea si profesionalismul de care dau dovada, inteleg valoarea morala a unui om care nu tine de bani sau de venituri ci de structura sa morala si de educatie/ autoeducatie. Pentru ca daca e sa fii nemultumit o sa fii nemultumit si cu un tren de bani iar daca faci cu drag ceea ce faci o sa masori "recompensa" in alti parametri decat cei financiari. Cred ca plaga societatii noastre este modul de a valoriza axat pe "ce avem" si nu pe "ce suntem". Un elev la ora nu o sa tina minte nicioadata ca dascalul din fata lui avea costumul luat de la o casa de moda de prestigiu, achizitionat pe nu-stiu-ce suma ci va tine minte caldura din vocea dascalului, atitudinea, modul in care se facea respectat la clasa, si modul cum il trateaza. Normal ca nu te poti duce murdar la clasa dar nici un copil nu va critica bluza demodata sau pantoful "fara nume". Cred ca privind prea mult la tv am uitat sa privim in jur, la lumea reala, si ne-am luat standarde mult prea inalte si prea greu de atins si de aici ne-am imbolnavit de o eterna nemultumire.
In alta ordine de idei, ne-a oferit primarul o sala mai mica in caminul cultural, pe care astazi am amenajat-o cu copii. Fiecare a contribuit cu ceva de la banci din curte si toale de coade de pus pe banci pana la strans banuti pentru o cutie de vopsea pentru a improviza o tabla si creta. Azi am sters paianjenii, am maturat, am sters geamul iar fetele au cules toporasi pe care i-am pus in sticle de plastic taiate ca sa improspatam aerul din sala. Apoi am discutat despre testul dat ieri, in clasa, la matematica ca un fel de simulare a examenului. Am fost foarte surprinsa de bucuria lor deoarece, cand si-au calculat punctajul, au trecut de 7. Elevi care au luat intre 2 si 3 la simulare iar testul dat ieri, neanuntat mi s-a parut destul de greu. Asteptam rezultatele de la scoala dar progresul inregistrat de copii este destul de vizibil iar asta e marea mea multumire: ca munca mea cu ei nu e in zadar, ca ei nu irosesc sansa primita si isi doresc sa faca ceva cu viata lor. Si ascultandu-i imi dau seama ca toate piedicile ivite in ultimile zile nu mai au importanta si nici faptul ca nu sunt retribuita pentru cele 10 ore pe saptamana pe care le petrec cu ei....