ganduri despre campania electorala (2)

 O alta tema de campanie folosita de multi dintre candidati este tema utilitatilor publice. Si aici vorbim de retelele publice de utilitati: apa, canal, gaze si cea electrica. Ar mai fi si reteaua de internet dar sunt functionale retelele mobile cu rezultate din ce in ce mai bune asa incat avem doar un candidat care insista pe acest domeniu.

O sa le iau pe rand: reteaua de gaze naturale. Din fericire (datorita unui fiu gospodar al comunei) suntem printre putinele comune care beneficiaza de retea de gaze naturale de multi ani. Deci sloganul cu "e inadmisibil sa nu avem gaze naturale in comuna" cam pica. Mai mult, datorita unor proiecte nationale cu fonduri guvernamentale/europene, operationale de vreo 2 ani, se insista pe racordarea tuturor comunelor la reteaua nationala de distributie a gazelor naturale. Comuna noastra, avand avantajul existentei retelei, intra destul de repede in program, in masura in care isi poate sustine partea de cofinantare. Singurul dezavantaj este ca depindem si de ritmul in care intra comunele invecinatre in acest program deoarece conductele se dimensioneaza in functie de estimarea consumului pe multi ani inainte. Iar asta o stiu deoarece, in urma cu 20 de ani am activat in domeniul instalatiilor. Asa incat, racordarea satelor Carlig si Britcani depind de ritmul in care comunele Valeni si/sau Ruginoasa intra in program (dimensionarea conductelor din retea depinde si de consunatorii estimati in aceste comune). In ce priveste racordarea satului Corhana proiectul de extindere este aprobat, avizat si chiar s-a semnat contractul de executie a extinderei ce trebuia sa inceapa undeva prin martie. Doar ca pandemia a cam amanat/incurcat planurile si proiectul sta uitat pe undeva pe la un minister in asteptarea unui ultim aviz.

Reteau de apa si canal are o poveste cu totul speciala: proiectul exista si este un proiect comun cu cateva comune din zona printre care si Ruginoasa, Valeni sau Faurei. Partea cea mai costisitoare din acest proiect este statia de epurare (curatarea apelor murdare si redarea lor in circuitul natural) motiv pentru care s-a mers pe proiect comun. Din informatiile mele (surse externe comunei) proiectul a fost aprobat in toamna trecuta si era planificata inceperea executiei la finalul lunii mai. Dar, ca si cel de extindere a retelei de gaz doarme pe undeva in asteptarea unui ultim aviz, incurcat de pandemie.

Despre extinderile retelei electrice nu mai vorbesc deoarece este stiut ca in ultimii ani s-a tot lucrat in acest domeniu, exemplu fiind extinderea de la Carlig spre Condor si inca una in Dulcesti (nu stiu exact locatia).

Si pentru ca e frumos ca unele spuse sa fie sustinute de acte, postez aici o pagina din Hotararea Consiliului Local din februarie cu precizarea ca ea este publica si poate fi gasita pe site-ul Primariei.

ganduri despre campania electorala (1)

Pentru ca suntem in campanie electorala si fi cumpaneste bine decizia ce o va lua in legatura cu votul, ar fi bine sa mai analizam unele aspecte din seria una zicem/promitem si alta facem. Astazi este despre tineri si oarecum despre invatamant. Se folosesc ca slogane de campanie "sustinem invatamantul", "invatamant de calitate in mediul rural" si altele pe aceeasi tema...

 Ideea e buna.

Invatamantul rural are nevoie de sustinere, de promovare si de multa atentie. Din pacate s-a inradacinat ideea ca la tara nu se face carte sau cum mi-a spus mai demult o doamna profesoara: "la tara se face scoala de masa, daca vrei performanta iti duci copilul la o scoala de prestigiu". Dar eu sunt mai incapatanata si nu mi-am dus copilul la o scoala de prestigiu pentru ca s-a dus singur la un colegiu de prestigiu ca urmare a notelor obtinute la examen. Pentru mine, si poate si pentru altii, a fost dovada ca se poate. Cu un pic de interes din partea unui adult/profesor si ceva mai mult interes din partea elevilor si a parintilor dar si cu un dram de motivatie, din clasa baiatului meu de la scoala din comuna sunt, acum, 5 sau 6 studenti in ani terminali. Deci cred eu ca se poate. In ultimii ani, dupa plecarea baiatului la liceu, singura mea legatura cu scoala au fost discutiile cu parinti care au copii la scoala. Dar schimbarile s-au vazut: autobuze scolare noi, trasee noi pentru liceeni, o gradinita noua, burse scolare, sustinerea profesorilor navetisti si altele mai marunte si mai putin evidente. 

Acum ma uit la promisiunile de campanie. Vrem un invatamant de calitate la tara si garantam asta inscriindu-ne copiii la scolile din oras "de prestigiu", iar pentru asta, eventual, sotiile au domiciliu legal tot in oras.

Ce putem intelege din asta?

Pai ori sustinem ori nu sustinem? 

Ori ne intoarcem la radacini, ori suntem jumate aici, jumate in oras?

Ori vrem sa facem ceva pentru viitorul copiilor si nepotilor nostri facand parte din comunitate ori ne "securizam" doar valorile familiale iar restul sunt doar "de masa"?

Ori candidam si daca castigam comuna devine familia noastra largita ori candidam si primaria devine doar un loc de munca relativ caldut?

Cum sprijinim invatamantul rural daca nu il recomandam copiilor nostri?

Cum sprijinim tinerii daca pe ai nostri copii nu ii integram in comunitatea locala?

Raspunsurile vi le puteti da singuri.....

Eu imi doresc sa imi pot creste nepotii intr-o comuna civilizata dar cu valori traditioanale. Imi doresc ca, in viitor, baiatul sa locuiasca cu familia lui in comuna si sa ii pot vedea cat de des ne putem permite. Imi doresc sa nu mai fiu nevoita sa ajung in oras pentru lucruri mici sau activitati de rutina. Imi doresc sa imi pot petrece dupa-amiezile libere impreuna cu oamenii din comunitatea restransa. Imi doresc vecini de varsta apropiata daca nu mult mai tineri. Imi doresc sa aud rasete de copii pe strada si pentru asta incerc, sustin si votez oameni care, cred eu, pot face o comuna atractiva pentru tineri dar si o comuna in care cei in varsta se pot simti pretuiti.

Revedere

Era o dupa amiza calde de ianurie cand a sunat telefonul. Era mama ei. 

- A murit fratele meu!

- Care din ei? Mama ei are 2 frati asa ca e usor de diferentiat.

- Cel mai mare...

Cauta prin amintirile bine incuiate in sertarase separate. Nu l-a mai vazut cred ca de vreo 20 de ani. De cand a plecat el din oras. Sau poate de mai mult... Incet, incet ies la iveal amintiri din adolescenta. Petrecerile de Sf Ion, revelioane dar mai ales intalnirile de la inmormantari.

- Cand e inmormantarea?

- Pai, pai peste 2 zile...

Pana in orasul unde are loc inmormantarea sunt peste 100 km. Prognoza arata viscol si alerta de vreme rea. Mama ei conduce destul de greu in mare parte datorita varstei. Iar vremea e rea, drumul lung si curbe multe... Nu a stat pe ganduri si intreaba:

- Daca mergem si noi, mergeti cu noi?

- Bineinteles!

Cetava minute mai tarziu, cand amintirile din cufarul abia deschis s-au revarsat, incepe sa isi regrete decizia de moment. Nu a pastrat legatura cu rudele din ramura asta a familiei. In pare parte din cauza discutiilor. Fiind mai multe surori, fiecare avand fete de varste apropiate, a existat un soi de competitie din care ea a iesit mereu prost. Fie ca lua bataie de la mama ei cand una din surori isi lauda propria fata scotand in evidenta gresilele ei, fie era apreciata de vreun adult si aparea invidia intre verisoare si era data la o parte, in cel mai fericit caz. Mereu a starnit barfe. Dar era unchiul ei si era normal sa isi ia ramas bun. Se gandea la faptul ca ea nu se poate apropia de sicriu ceea ce cu siguranta va da nastere la discutii dar asta e. Va fi acolo.

- La ce ora va fi inmormantarea?

- Dupa pranz..

- Asa tarziu? Inseamna ca nu putem sta la pomana. Drumul e lung, se anunta viscol si noi trebuie sa fim acasa pentru masa de seara a animalelor...

- Oricum nu voiam sa stam la pomana - fu raspunsul mamei ei care  i-a risipit grijile.

Drumul la dus a fost frumos. O dimineata de iarna insorita, soseaua curatata asa ca au ajuns cu mult mai devreme. S-au mai oprit pe ici pe colo si au ajuns inainte de slujba de la biserica. 

Intalnirea a fost cum se astepta: unii verisori o priveau curiosi, altii erau curiosi in privinta sotului ei pe care nu il stiau iar unii au ignorat-o. Unul singur a venit sa ii vorbeasca, cu o mandrie fireasca, despre copii lui. Odata incheiata slujba de la biserica, s-au pregatit sa plece. Au mers in urma sicriului o bucata de drum dar vremea se cam infoia asa ca si-au luat ramas bun de la rude si au plecat. Pe la jumatatea drumului a inceput viscolul. Ultimii kilometri i-au parcurs foarte incet din cauza zapezii viscolite dar au ajuns cu bine si la timp. In timp ce infrunta vantul prin curte si-a amintit ca la plecare o matusa a exclamat:

- Pari luminoasa, ca o raza de soare printre nori...

Candidati la primarie - primele impresii

O sa scriu despre primele impresii facute de candidatii la functia de primar, fara a da nume sau numele partidului pe care i-a desemnat, pentru ca prima impresie conteaza. Nu am scris pana acum pentru ca am crezut ca sunt doar impresiile mele dar, in urma unor discutii, am constatat ca nu doar eu am fost atenta la aceste aspecte si ca asta a fost parerea mai multor persoane. Chiar am descoperit detalii pe care nu le observasem atunci.

Consider ca, in calitate de primar, candidatul de acum va reprezenta comuna in diverse zone sociale, fie ele media sau de afaceri, si de regula rezltatul unor negocieri tin si de prima impresie. In alta ordine de idei, votul il vom da candidatului care ne reprezinta. Asa ca:

Saptamana depunerii dosarelor de candidatura. Primele 2 zile au trecut linistite. S-a discutat ca fiecare partid sa anunte, prin reprezentantul sau in sectia de circumscriptie electorala, depunerea dosarului de candidatura cu o zi mai devreme. Fiind 2 dosare de candidatura (pentru primar si pentru consiliu local) si fiecare in 4 exemplare, s-a luat in calcul ca va dura verificarea lor si, din respect fata de candidati dar si fata de membri biroului, sa nu se depaseasca programul stabilit.

Se anunta prima depunere prin reprezentantul partidului si se stabileste ora. 

Primul candidat si prima impresie - tinuta eleganta de zi: camasa cu maneca lunga, deschisa la culoare, chiar daca afara erau 33 de gr, pantalon sport-elegant de o culoare inchisa, punctual si-a anuntat prezenta si a asteptat sa fie invitat. Cand a intrat a salutat pe toata lumea si s-a asezat in fata doamnei presedinte si a doamnei loctiitor de circumscriptie electorala. Sigur pe el si relaxat isi stapanea bine emotiile inevitabile. Dosarele au fost puse in ordine, formularele fiind pe o memorie externa s-a putut remedia orice scapare. Fiind multe date, multe formulare completate de persoane diferite si cerinta de a se folosi diacritice au existat scapari la fiecare candidat. Orice observatie, fie ele blande sau critice, au fost primite cu calm si bunavointa si rezolvate pe loc.

Al doilea candidat si prima impresie - aceeasi tinuta eleganta (de zi) cu pantalon inchis la culoare si camasa cu maneca lunga deschisa la culoare, punctual si politicos anuntandu-si depunerea candidaturii cu o zi inainte prin reprezentantul partidului. La intrarea in sala a vorbit cu toata lumea inainte de a lua loc in fata comisiei. Nu reusea sa isi mascheze emotiile (fiind o persoana emotiva) asa ca a facut cateva glume pe tema asta si chiar si-a aratat grija fata de comisie. Din pacate s-au gasit cateva aspecte de remediat pe paginile ce aveau semnatura presedintelui organizatei judetene de partid si a fost nevoit sa revina cu dosarele dupa remediere si resemnarea lor. Observatiile le-a primit in pic in defensiva reactionand in consecinta probabil din cauza emotiilor.

Al treilea candidat si prima impresie - tinuta sport neglijenta: pantofi si pantalon sport deschisi la culoare si un tricou polo cu maneca scurta descheiat si necalcat. A ajuns la prima ora, neanuntandu-si depunerea candidaturii prin reprezetantul partidului ci prin telefon, direct la doamna presedinta. A intrat in sala fara sa salute, ignorand reprezentantii partidelor si "s-a tolanit" pe scaun in fata doamnelor. Atitudinea dispretuitoare s-a regasit si in completarea formularelor. A fost nevoit sa revina in aceeasi zi cu dosarele puse in ordine si resemnate. Orice observatie a fost primita cu aroganta, dand vina pe cei de la partid care nu au stiut sa ii pregateasca dosarele. Inainte de a intra in sala s-a plans de presiunile celorlalti candidati asupra sa si a intrebat de unde ar putea lua lista cu decesele din ultimii 4 ani..

Urmatorii 2 candidati au venit in aceeasi zi si s-au anuntat, prin reprezentantii partidelor, cu o zi inainte.

Al patrulea candidat a venit insotit de primele 2 persoane de pe lista de candidati la functia de consilier local cu mult inainte de ora stabilita dar a plecat in momentul depunerii dosarelor (o problema urgenta, neprevazuta). Doarele au fost depuse de catre unul din cei doi insotitori. Din pacate lipseau cate ceva din ele si nu era indeplinia conditia de a avea o doamna pe listele de consilieri asa ca a revenit mai tarziu.

Prima impresie (la revenire): tinuta stil texan: camasa alba cu maneca lunga, blugi deschisi la culoare, clasici ce pareau cu un numar mai mic si ciocate. Intrarea a fost "furtunoasa" explicata de revenire si probabil de "problema urgenta" aparuta anterior, vocea destul de ridicata iar pozitia pe scaun dictata sau scuzata de imbracamintea ce parea cam incomoda. Observatiile au fost primite in defensiva privind spre sustinatori si asteptand aprobarea lor dar si implicarea lor in remedierea micilor scapari aparute. 

Al cincilea candidat si prima impresie - tinuta lejera: pantalon deschis la culoare, camasa cu maneca lunga deschisa la culoare si peste pantalon. Intrarea a fost timida, un salut jenat cu privirea in pamant, nu a luat loc in fata comisiei ci mai departe langa reprezentantul partidului care l-a desemnat. Acesta din urma a descoperit o incompatibilitate pe listele de candidati la functia de consilier local. A revenit mult mai tarziu, in aceeasi zi, cu dosarele modificate dar din cauza emotiei si a aglomerarii la sediile judetele de partid (eram deja in penultima zi de depunere) au mai aparut scapari rezolvate pe loc si prin corespondenta electronica. A evitat sa se aseze in fata comisiei iar observatiile le-a primit ca si cum ar fi fost atacuri la persoana sa.

Ultimul candidat si prima impresie: imbracat modest dar elegant, a venit in ultima zi neavand reprezentant al pratidului in comisie (partidul din care face parte nu este un partid parlamentar), a cerut ajutor in completarea dosarelor si l-a si primit. Intrarea politicoasa, nu s-a asezat in fata comisiei ci in laterala, si-a asumat scaparile din dosare si a revenit dupa remedierea lor. Si-a cerut scuze ca ora depunerii a fost destul de tarzie si a fost apreciata politetea sa.

Cam astea sunt impresiile lasate de candidati la prima aparitie publica in aceasta calitate. Banuiesc ca fiecare ne va arata in aceasta campanie ce calitati are, ce disponibilitate de a vorbi cu cetatenii, de a le asculta dorintele precum si abilitatile de conducere si de reprezentare. Dar mai ales imi doresc sa vad proiecte de viitor, idei de a moderniza comuna si o viziune de genul "cum cred ca va arata comuna dupa 4 ani daca eu as fi primar".

final de august-inceput de campanie

 Deja au trecut 4 ani si suntem iar in campanie electorala pentru alegeri locale. In anii trecuti au fost cele mai urate campanii. 

De ce?

Pentru ca s-a ajuns la injurii si atacuri nu doar la persoane ci la familie, copii....

Sper ca anul asta nu vom asista la asa ceva. Mai ales ca mai toti candidatii au facut parte din aceeasi echipa la un moment dat. O echipa mare care a facut tot ce a putut la momentul respectiv pentru binele comunei. 

Nu stau de multa vreme aici. Doar de 8 ani, adica doua mandate. M-am mutat cu putin inainte alegerile de acum 8 ani. Alegeri in care am vazut cum se turna asfalt in duminica votului... Alegeri in care am invatat ca nu omul ales primar e responsabil de tot ce se intampla in comuna ci mai ales echipa din spatele lui. Atat ca sustinere a proiectelor in consiliul local dar mai ales ca propuneri, initiative, planuri.. Acum 4 ani am candidat din dorinta de a face ceva pentru comuna in care locuiesc. Constienta fiind de voturile pe care le voi avea (foarte putine) mi-am dorit sa ma fac auzita. Si cred eu ca am reusit. Multe din propunerile mele au fost ascultate si unele chiar sunt in curs de implementare iar la altele am primit sprijinul necesar pentru a le pune in practica.

In ultimii 2 ani am participat la sedintele consiliului local. Ce am apreciat la oamenii din consiliu a fost faptul ca interesele comunei au fost puse mai presus de interesele de partid sau chiar cele personale. Ca s-a gasit intelegere pentru fiecare cerere ajunsa in dezbatere si ca discutiile din consiliu (chiar si cele contradictorii) au fost, pana la urma, constructive.

Acum echipa s-a despartit. Iar votantii sunt pusi in situatia de a alege echipa mare sau persoanele individuale ce au o noua echipa in spatele lor. Oare vor fi mai eficienti in noua formula? Sau poate ca vechea formula a fost castigatoare datorita legaturii dintre ei (sau a celor care a facut posibila legatura) si nu datorita fiecaruia dintre ei. Fiecare votant isi va face propria analiza si, sper eu, va castiga formula castigatoare.

Personal voi sustine echipa a caror proiecte le stiu, echipa care vine cu propuneri concrete pentru dezvoltarea comunei si nu o echipa cu proiecte evazive si generale.

Imi doresc din tot sufletul ca perioada viitoare sa fie o batalie a ideilor, a propunerilor si a proiectelor si nu o batalie de orgolii cu lovituri sub centura. Dar asta inseamna mult bun simt, inteligenta si determinare....

Asa cum imi doresc sa avem o comuna cu o conducere stabila si coerenta. Ma irita la culme atitudinea unor alesi care considera ca tot ce a facut predecesorii a fost gresit sau rau si ei vor face mai multe si mai bine, iar la final se dovedeste ca nu au putut face mai nimic din ce au promis. Cred ca e timpul sa apreciem ce au facut predecesorii (mai ales ca au fost votate de mai toti candidatii) iar candidatii sa vada ce pot cladi, in viitor, pe baza lasata de ei... Iar daca sunt aspecte care nu au primit suficienta atentie de la predecesori ar fi bine sa le multumiti, pentru ca v-au lasat spatiu de campanie electorala...

Sa ne dea Dumnezeu intelepciunea de a alege cea mai buna echipa pentru viitorul comunei, a copiilor si a nepotilor nostri!

Fetita cu bascuta galbena

Era, o data ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti, o fetita cu bascuta galbena.
Avea si esarfa tot galbena si tot impletita de mama ei. Era toamna, abia incepuse scoala si bineinteles, in acele vremuri, incepuse cu practica agricola. Mergea incet. Venea de la camp, de la recoltat porumb si mergea spre casa. Era singura cu gandurile ei. Incepuse clasa a 8-a si trebuia sa renunte la handbal. Nu era stralucita ca handbalista dar ii placea echipa, antrenorul si emotiile din timpul meciurilor. Dar trebuia sa renunte. O astepta admiterea la liceu si tatal ei ii spusese ca nu mai e timp de pierdut cu handbalul. Se mutasera in alt cartier de vreun an dar inca nu cunostea pe nimeni. Ramasese la aceeasi scoala asa ca drumul spre casa nu mai era alaturi de colegi cu rasete si glume ci in singuratate cu gandurile ei. Pierduta in ganduri era cat pe ce sa nu observe cei doi baieti pe biciclete care o insoteau de la distanta de cateva zile... Pe unul il stia: locuia in cartier si invata la aceeasi scoala la o alta clasa de a 8-a dar pe al doilea nu. De cand incepuse practica agricola o insoteau zilnic vorbind si razand intre ei. Si pentru ca nu stiau cum o cheama ii ziceau "fetita cu bascuta galbena". Erau amuzanti. Se facea ca nu ii observa dar se distra copios. De regula o insoteau pana la rondul in care ea facea la dreapta iar ei la stanga. Presupunea ca ei locuiec pe acolo. Dar astazi au mers in preajma ei pana cand a intrat pe straduta ei ingusta si neasfaltata. 

- Hai mai repede ca trebuie sa megem la spital! e vocea mamei care o striga de cum a intrat pe poarta.

- Ce s-a intamplat?

- Bunica ta a suferit un infarct!

Asa pare sa fi inceput o aventura ce nu pare a se sfarsi nici dupa zeci de ani.

In zilele care a urmat timpul a a avut alta dimensiune: porumbul de la practica, drumurile la spital, pregatit pachetele pentru fiecare zi atat ale ei cat si a fratelui ei dar ce a fost mai interesant - oameni noi in viata ei.

Cateva zile mai tarziu a intrat in curtea bunicilor cu mancare pentru bunic. El era un om bland care ii povestea ori despre albine ori despre viata de dupa razboi cu toate neajunsurile ei. Lui ii placea istoria, ei ii placea sa il asculte. Dar in ziua aceea, pe scarile de la bucatarie statea o fata. Era cam de inaltimea ei, cu un pantalon alb la dunga si o camasa apretata. Parca era scoasa din cutie. Ea s-a uitat la hainele ei comode si i s-a parut ca arata ca scoasa din lada, dar aia de rufe... Dar nu conta. Ea era fetita cu bascuta galbena si putin ii pasa de ceilalti. A aflat ca "papusa din cutie" ii era verisoara mai indepartata si era de varsta ei. A incercat sa vorbeasca dar avea impresia ca o va durea gatul uitandu-se in sus la nasul din "varful prajinei" asa ca si-a vazut de treaba. Nu avea o relatie prea stransa cu rudele din partea mamei asa ca inca una nu mai conta. 

Din pacate bunica a ales sa plece intr-un loc "cu lumina si verdeata" si in urma evenimentului au mai aparut niste verisori si o verisoara de aceeasi varsta. Isi amintea ca auzise ceva despre ei intr-una din discutiile mamei cu o sora a ei dar nu acordase prea multa atentie. Dar a uimit-o reactia unuia din verisori. Pentru ea era "mare" si la acea varsta baietii mai mari nici nu bagau in seama fetele de varsta ei asa ca s-a oprit cu un picior in aer in timp ce urca treptele cand a auzit:

- Ce avem noi aici?

- Las-o ca e una din verisoarele mici! A raspuns un var mai mare cu 5 ani ce locuia tot in cartier dar era deja student...

- O verisoara pentru care as face un incest! 

Stia ce inseamna cuvantul asa ca a urcat scarile cate 2 odata ca sa dispara mai repede.

Poate ca replica ar fi ramas o gluma proasta daca nu s-ar fi repetat 4 ani mai tarziu. Ani in care relatiile cu proaspetii cunoscuti verisori au devenit foarte stranse. Examenul de admitere la liceu a venit cu o mare surpriza pentru cele 2 verisoare care au intrat la al doilea profil a unui liceu de prestigiu din oras in timp ce "fetita cu bascuta galbena"a intrat la primul profil si chiar a fost surprinsa ca in loc de laude s-a ales cu zeci de reprosuri aiuristice. A ignorat comentariile adultilor si chiar cele ale unei matusi care nu considera potrivita atmosfera din casa "proaspetilor ei verisorilor" pentru fiica ei mai mare cu un an decat ea si si-a tratat verisorii ca pe toti ceilalti. Poate chiar mai mult pentru ca i se parea ei ca se imprietenisera. Sarbatorile de iarna si le petreceau impreuna, sarbatorile pascale la fel. Dar din pacate doar i se parea. Pentru ca mai tarziu, pe langa remarca idioata de la inmormantarea bunicii a asistat la multe momente penibile in care verisorii ei se razbunau pe ea pentru ca, in trecut, mama lor nu fusese agreata\acceptata in familie. Dar nu au vazut sau nu au stiut ca nici ea nu era atat de agreata/apreciata de restul familiei. 

Dupa ani si ani, "fetita cu bascuta galbena" a ramas muta de uimire cand un bun prieten al verisorului ei "mare"a folosit in gluma aceeasi remarca idioata la adresa ei. Cred ca acela a fost momentul in care a decis ca "proaspetii ei verisori" vor ramane doar niste obligatii de familie pentru ea.  Acel moment in care s-a simtit umilita si tradata a fost momentul in care a decis ca nu se va mai lasa folosita in luptele altora oricat de intelegatoare ar putea fi.

Si iarasi au mai trecut ceva ani, ani in care "fetita cu bascuta galbena"a ajuns o doamna cu ghiocei la tample locuind la tara si hotarata sa nu accepte in viata ei decat oameni frumosi la suflet, oameni onesti, chiar simpli prin onestitatea lor a avut o noua supriza: sa fie cautata pentru "reintregirea familie". 

Care familie? 

"unde dragoste-i putina....."

Era o vorba pe care o spunea bunica mea: "unde dragoste-i putina, lesne-i a gasi pricina..." Mi-am adus aminte zilele astea, cand iertarea si comuniunea ar trebui sa ne insoteasca. Pentru ca Pastele este despre iertare, despre noi inceputuri, despre intelegere si despre comuniune. In general vorbim de comuniuniea cu Dumnezeu dar in vremurile astea triste, cand "distantarea sociala" e sloganul, ar trebui sa fim mai apropiati sufleteste, "in gand si in simtire"...

"Vremurile sunt urâte, spun oamenii. 
Dar dacă ei ar trăi frumos şi vremurile ar fi frumoase.
 Noi suntem vremurile." Sfântul Augustin

Dar....

In Sfanta Noapte a Invierii, cand interdictia de a simti momentul asa cum eram invatati era mai dureroasa ca oricand, unii cautau nod in papura. Si eram invatati sa fim adunati la biserica, sa asculta vocea calda a preotului care ne chema "Veniti de luati lumina" si mai tarziu sa fim cu atentia concentrata pe acea flacara jucausa pe care ne incapatanam sa o ducem aprinsa acasa. In nici un caz ca in acest an asteptand cu infrigurare Lumina in poarta si sperand ca putem simti din ecran emotia din vocea preotilor si odata cu ea incurajarea ca totul va fi bine. In nici un caz, nu ma asteptam la mici rautati (sper ca asta e motivul si nu faptul ca se simteau in campanie electorala, una de aia urata cu un comportament de gradinita de genul "uitati ce fac ceilalti!")

Si am crezut ca na, se mai intampla, de vina fiind situatia apasatoare iar nevoia de a refula in ceva sau pe cineva s-a simtit mai tare ca in alte zile. Dar astazi am vazut un articol intr-un ziar local, cu subiect si predicat electoral despre Sfanta Lumina din Noapte de Inviere.

Si pentru cine nu stie cum a fost sa fii voluntar in acea noapte o sa povestesc aici, din experienta proprie.

In a doua jumatate a Saptamanii Mari s-a discutat ca anul acesta, sa se incerce sa ajunga in sat Lumina Sfanta adusa de la Ierusalim. S-a vorbit, s-a stabilit, s-a incercat o organizare ca sa nu apara aglomeratii, astfel incat Lumina a venit cu opriri si predari/preluari de la un preot la altul. A ajuns la noi in parohie dupa ora 23. 

Tot in acele ultime zile ale Saptamanii Mari s-a incercat organizarea cu voluntarii. Cine vrea, cine poate, cum impartim parohia, cine merge cu masina si cine pe jos (parohia are 2 sate la cca 1.5-2km de biserica). Informatiile si reglementarile se schimbau de la o zi la alta, domnii de la politie erau si dumnealor in alerta, liste cu nume  de voluntari  predate, apoi completate cu numere si serii de buletin, apoi alte completari cu numere de telefoane. Apoi pachetele pentru voluntari: candele, banderole, ecusoane, masti si manusi. Si emotiile legate de elementele surpriza, de persoane mai putin dispuse sa respecte regulile intr-un context in care nimeni nu stia nimic sigur, nimeni nu trecuse (si speram sa nu mai fie nevoit sa treaca) prin asa ceva si peste toate frica de dusmanul nevazut intretinuta de toate televiziunile.

Si in tot acest timp pregatirile de Paste isi urmau cursul: slujbe cu biserica goala, lacrimi inghitite, emotii plecate intr-un carusel cu urcusuri si coborasuri, oua rosii, cozonaci, pasca si ce mai e nevoie ca sa pastram o farama de normalitate intr-o perioada in care nu mai stii ce e normal si ce nu. Dar sa revenim.

Ajung la biserica in jur de 23,30. Ne organizam cu echiparea voluntarilor - ecusoane, banderole, masti si manusi. Lumina trona in mijlocul bisericii asteptand momentul impartirii si cumva asigurandu-ne ca totul va fi bine. Cand aproape am fost gata sa primim lumina s-a auzit zgomotul unei masini la poarta si lumina girofarului a patruns prin usa bisericii. Am intors capul si o batrana statea in prajul bisericii cu o lumanare in mana venita sa ia lumina. Am incremenit cu totii. Am iesit repede sa ii explic bunicutei ca nu e bine, am pitit-o repede dupa o tufa din fata bisericii si am iesit in intampinarea domnului de la politie. Una din doamnele cu banderola a inceput sa tremure, eu mi-am dat seama ca imi schimbasem poseta si cartea mea de identitate ramasese acasa asa ca ...

- Buna seara! Bine ati venit la noi la biserica!

-Buna seara! Sunteti voluntari?

-Da! Avem si banderole, si ecusoane, chiar si declaratiile pe propria raspundere.

-Cam tarziu... La celelalte biserici s-a inceput mai devreme...

- La noi acum a ajuns Lumina Sfanta. Si ca sa detensionez situatia ce parea cam incordata am intrebat daca le dam si dumnealor Lumina. Cu coada ochilor i-am vazut pe ceilalti plecand pe traseele lor...

Au zambit si cei din echipajul de politie (erau 2 domni si o doamna) care in acea Noapte se aflau pe traseu, la datorie si au raspuns tot cu o gluma dar..

-Cam multe masini..

-Eu tocmai plecam spre satul din vale, masina ce tocmai pleaca merge la satul de dupa padure iar celelalte doua raman la Biserica. Avem 2 voluntari pe jos, in satul bisericii... 

Apoi am schimbat un salut si am plecat. Cei 2 km de mers la vale mi s-a parut ca nu se mai terminau. Masina smucea la unele miscari de pedale, cutia cu candele era in dreapta (am aprins 4 ca nu cumva sa se stinga vreuna din greseala) si trebuia sa fiu atenta si la ele si la drum si la masina...

Ajunsa in sat am gasit la inceput oamnii adunati cate 2 la mijlocul distantelor dintre portile lor. Bunul simt al celor batrani si-au spus cuvantul si nu am vrut sa ma lase sa opresc chiar la fiecare poarta. Distantarea sociala exista asa ca dupa jumatate de sat am inceput sa ma linistesc. Doar cateva porti nu erau deschise dar nu am indraznit nici sa strig si nici sa claxonez ca sa nu trezesc in caz ca se dormea. La mijlocul satului, un domn mai tanar sarbatorea cum stia dumnealui mai bine: cu muzica tare. Si la o ulita au iesit toti trei vecinii sa ia lumina. Dar au plecat repede spre casele lor dupa ce le-am amintit la cat ajunge amenda. In capatul satului m-am intalnit din nou cu un echipaj de politie. Usurata ca nu a trecut mai devreme am ajuns acasa. Am deschis calculatorul si am gasit o transmisie in direct de la Catedrala Arhiepiscopala. Curtea unde mergeam in anii cand locuiam in oras era goala. Raspunsurile la "Hristos a inviat!" se loveau de zidurile imprejmuitoare si reveneau cu ecou. Locul alta data plin de oameni si de lumina lumanarilor acum era gol luminat doar de reflectoare. Tarziu mi-am dat seama ca lacrimile mi se inodau in barba. Probabil emotiile serii au refulat in golul acela, plin doar de flori in acea noapte.

Abia a doua zi, mai dupa pranz am gasit un comentariu rautacios la o postare a mea despre Lumina Sfanta. De ce zic ca era rautacios? Pentru ca nu poti interpreta altfel exprimarea: "Multumesc pentru lumina neprimita".

Intai m-am gandit ca poate nu a trebuit sa o primeasca, sau poate nu si-a dorit sa o primeasca. Daca isi dorea putea sa imi scrie din acea noapte ceva politicos de genul "cand ajunge lumina si la noi?". Sau putea sa trimita un mesaj unei persoane care era cu siguranta la biserica si l-ar fi ajutat mai ales ca domnul in cauza locuia foarte aproape de biserica, sau chiar sa sune voluntarul de pe zona in care locuia dumnealui. Dar a preferat sa rabufneasca pe o retea de socializare a doua zi. Si a continuat cu "ati esuat..". Serios? Cum poti eticheta munca unor oameni care s-au straduit sa faca ceva bun intr-o perioada extrem de scurta si de tulbure in modul asta? Oare tu ca om nu ai gresit niciodata? Esti impecabil atat acasa cat si la munca? Esti sigur ca nu asta iti doreai? Sa ai un motiv ca apoi sa scoti la vedere micimea sufletului?

Am tacut, am fost politicoasa si am zis ca nu are sens sa murdaresc o saptamana atat de minunata prin insasi insemnatatea ei cu nimicuri de genul asta. Dar astazi am gasit un articol asemanator intr-un ziar local cu acuzatii politice: "pentru ca e de la alt partid nu a pus lumina si la fantana noastra". Si daca tot voiai Lumina, si s-a omis fantana cu pricina era departe urmatoarea fantana? Sau telefonul? Sau daca iti doreai Lumina cu tot cu semnificatia ei de ce o murdaresti cu rautate, cu acuzatii, cu micime sufleteasca... 

o zi de 1 Martie

primele branduse

Aude vag alarma de dimineata. Sunetul ei se impleteste cu imaginile visului zbuciumat. Prima intrebare a diminetii se strecoara si ea: "ce zi e azi?" si isi raspunde singura in gand "Duminica! Nu o pot ignora. E 6.30". Se desprinde cu greu si opreste alarma. Ar mai fi dormit. Bronsita din ultimile zile a cam facut ravagii asa ca se resimte. Pe jumatate adormita pune de cafea si intra in rutina personala a diminetii. Pana a revenit in bucatarie apa din ibric clocoteste. Pune cafeaua, pregateste 2 cani colorate cu alb si rosu in ton cu prima zi a primaverii, apoi gustarea: o sarlota pentru sot si grau fiert pentru ea. 

tufa de ghiocei

-Buna dimineata si o primavara frumoasa!

-Buna dimineata si tie! ii raspunde sotul la fel de somnoros.

Cat isi bea cafeaua verifica casuta de mail, apoi stirile zilei, posteaza pe FB ceva martisoare asculta stirile la tv si cand se uita la ceas e deja 7.30.
Pregateste hainele sotului care trebuie sa plece si pe ale ei pentru iesit afara. La 7.50 pleaca sotul si trece la rutina casei de dimineata: 15 min in dormitor (facut patul, strans cesti si farfuriute, strans haine, asezat un pic pe ici-pe colo..) apoi 15 min in restul casei si la 8.30 a iesit afara la animale. Pentru ca are niste vecini in covalescenta la fica lor, incepe de acolo cu deschis gaini, hranit si adapat, activitate care dureaza 15-20 min cu tot cu drumul pana acolo si inapoi.

viorele plapande

 Revenita acasa, deschide usa adapostului vacilor. Acestea sunt inca culcate si o ignora cu desavarsire. Aduce fan la caprite si la vaci, pregateste grauntele si faina pentru gaini si scroafe, se distreaza copios cu cele 2 scroafe mari care stau la taclale la gard probabil schimband impresii despre starea de gestatie (una mai are cateva zile pana la fatare in timp ce cealalta cateva saptamani). Capritele protesteaza ca nu mai ajunge si faina lor asa ca pregateste tainul si pentru capre si pentru vaci. Una din caprite topaie fericita ca inca nu are burtica prea mare. Deschide gainile si curtea se umple de zarva, dar e acoperita de maraitul vitelului care nu mai are rabdare. Asa ca se schimba si se pregateste de intrat in grajd: scos gunoi, pus fan in iesle, discutat cu vitelul care cere mai mult fan si mulsul. Ultima activitate a rutinei animalelor care implica statul pe scaun. Momentul in care gandurile hainaresc in ritmul jetului de lapte.

merisorul sta sa
 infloreasca

Din cand in cand mai simte rasuflarea calda a vitelului pe ceafa care verifica daca nu i-a venit randul. In sfarsit se ridica de pe scaun iar vitelul face piruiete in tarcul lui. Ii deschide, isi ia laptele si declara incheiata rutina diminetei la animale. Deja e ora 10. Ajunsa in casa aprinde focul, pune laptele la prins si se schimba. Da drumul la radio si isi mai pune o cafea. A vazut in gradina 2 branduse galbene ce stau sa se deschida. Poate reuseste sa faca ceva poze cu primavara asta timpurie. In saptamana abia incheiata au reusit sa curete via, sa o lege si sa o curate. Asta pe langa modificat un gard, si curatat o zona din curte. Si pentru ca vremea le-a permis a semanat si ceva mazare si a programat plantarea unor bulbi.

O narcisa
galbena-batuta
mai curajoasa

Pune pe hartie ce ar vrea sa faca in zilele urmatoare, daca vremea e buna. Verifica restul listei, modifica meniul (ceva mai rapid ce include si latactele) apoi pregateste pentru masa de pranz, isi alege o carte pentru dupa amiaza si face o postare. Pregateste planzul si se gandeste ca rutina de pranz si cea de seara la animale o va face impreuna cu sotul asa ca ii va lua un pic mai putin timp. Viseaza la stat in pat cu un castron de floricele si cu cartea in mana. Se anunta o vizita pentru mai tarziu iar soarele se arata dintre nori. Se bucura de soare, de ghiocei, de branduse la fel de mult ca de maraielile vitelui, bombaneala molcoma a scoafelor, privelistea oferita de cateii tolaniti la soare, cotcodacitul unei gaini care anunta ca a facut un ou si cucurigul unui cocos ce a reusit sa se urce pe un acoperis...

 O primavara minunata!

alunul

tufa de agrise

stratul cu ceapa verde

un trandafir catarator

Un altfel de "margelit"

Prin toamna au inceput sa vad in mediul online reclame la "goblen de diamante". Mi s-a parut o gluma la inceput. Apoi am inceput sa caut informatii atat despre cum pot fi achizitionate dar si despre modul de lucru, materiale, dimensiuni. Am descoperit ca e un mod placut si creativ de a petrece duminica sau alta zi de sarbatoare cand andrelele, acul sau crosetul se odihnesc. Si pentru ca inca eram sceptica am facut comanda de un astfel de "goblen" pe o aplicatie cu de toate si la preturi mici. A ajuns vineri, dupa aproape 3 luni. Doar ca vineri a fost o zi aglomerata si nu am avut timp nici macar sa desfac coletul. In schimb sambata dupa-amiaza am desfacut coletul. Am vrut sa incerc sa vad cum e iar aseara imaginea era cam asa:

Azi la pranz:

Si acum finalul:

 Si pentru ca mi-a placut foarte mult acest "margelit" dar si rezultatul final am mai facut comanda de doua icoane. Sa vedem cand vor ajunge. Aplicatia de pe care am comandat nu are un timpul scurt de livrare, nici poze foarte clare a produselor si nici foarte multe detalii dar e bun pretul si ma amuza surprizele oferite.

zi de primavara la final ianuarie

De dimineata soarele a batut vesel la geam. Vrabiile ciripeau in fata usii iar cateii se jucau veseli in gradina.
"Ce primavara frumoasa avem iarna asta!" - a fost primul gand. Apoi am iesit afara. Intre cladiri era o primavara frumoasa dar dincolo de ele vantul isi facea de cap. Si inca isi face. Asa ca planurile s-au schimbat. In loc sa stau pe afara visand la primavara am trecut la schimbat lenjerii (si nu doar) pentru ca vantul e numai bun de uscat rufe rapid. Si ce miros vor avea... De vant pierdut in balsam...
In alta ordine de idei, inceputul de an a venit cu bucuriii. Una chiar total neasteptata. Un soi de "recunoastere" mai mult sau mai putin publica. Si a fost neasteptata pentru ca sunt invatat sa ma lupt cu morile de vant pentru fiecare mica realizare. A durat ceva pana sa asimilez informatia si sa ma pot bucura iar manifestarea bucuriei a fost mai mult o mustaceala multumita si atat. Acum sa vad ce pot face mai departe pentru ca, cred eu, asta responsabilizeaza... Oricum cred ca e un semn bun la inceput de an care aduce si speranta ca lucrurile vor curge mai lin si fara obstacole cel putin in viitorul apropiat.
In timp ce astept primavara aia reala fac liste si planuri de gradinarit, gospodarit, achizitii de seminte si nu doar, calcule pentru necesarul culturilor dar caut si oferte de preturi pentru noi investitii dar si pentru consolidarea celor vechi.  Si este momentul ideal de finaliza proiecte mai vechi pe andrele si croset dar si de a incepe si finaliza proiecte noi. Unele chiar indraznete. Dar despre asa voi scrie intr-o postare viitoare in care voi pune si imagini.
 Si cum urmeaza un final de saptamana cu aniversarea micii uniri imi doresc mai multa unitate si intelegere intre oameni. Mai multa liniste si pace...

Ianuarie 2020

O zi calda. Zapada din ultimile zile incepe sa se topeasca. Zambilele au scos capul prin pamantul inghetat inca. Si nu sunt singurele. Pare o zi de primavara timpurie si nu de mijlocul iernii. Stratul de ceapa se dezbraca incet de zapada lasand frunzulitele verzi sa ne pacaleasca cu primavara. Nu mai zic de vrabiile nebune care ciripesc continuu sau de gainile care au inceput sa se oua cu toata galagia de rigoare sau de cocoseii care exerseaza cantatul. Si totusi citesc in mediul online postari cu planuri pe 2020, cu intentii si cuvinte sub care sa se desfasoare anul ce tocmai a inceput. Iar eu abia strang podoabele de craciun si incerc sa ma "adun" cumva. Am fost cam moale de sarbatorile acestea. Nici starea de sanatate nu a fost la cote maxime dar nici entuziasmul meu obisnuit de sarbatori nu l-am gasit prin cutiile de podoabe. Cred ca l-am ratacit pe undeva si nu raspunde la chemari.
De fapt, 2020 vine cu planuri multe, cu multa munca si multe responsabilitati. Iar toate astea ma cam pun pe ganduri. Imi cam lipseste acel entuziasm inconstient din anii tineretii cand credeam ca totul e posibil. M-am mai "tabacit" intre timp si simt altfel responsabilitatile. Chiar daca incerc sa anticipez pasii de urmat si sa ii impart in etape astfel incat totul sa para mai simplu nu pot pierde din vedere ansamblul si nici piedicile ce pot aparea in anumite etape ale proiectelor. Asa cum nu pot lasa la o parte proiecte mai vechi amanate temporar sau ce trebuie regandite pentru ca s-au mai schimbat datele problemei.
Pare un an complicat sub multe forme. Un an ce mi se pare greu de anticipat si planificat. Un an in care intelepciunea pare cuvantul de care as avea nevoie. Cuvantul pe care mi-l doresc alaturi.
Intelepciune in alegeri, in decizii, in alegerea momentelor potrivite, in relatiile cu ceilalti dar si in raport cu mine insami. Intelepciunea de a infrunta fricile dar si de a alege momentele si modul cum fac asta. Intelepciunea de a alege bucuria si dragostea atunci cand trebuie dar si de a face totul cu dragoste si bucurie. Intelepciunea de a ne face viata frumoasa si implinita dar si timp pentru a ne bucura de ea.
Ma bucur in schimb ca a revenit placerea de a lucra atat cu andrelele cat si cu crosetul. Ma bucur ca am reusit sa termin un proiect mai mare si mai vechi dar si cateva proiecte mici si noi asa cum ma bucur de fiecare zi cu micile ei bucurii: aroma de cafea de dimineata, cestile colorate, o noua aroma de cafea, un nou sortiment de ceai, o idee noua de aranjament in casa, o bluza noua de la reduceri, o floare de ghiveci inflorita, boacanele zilnice ale cateilor si a pisicilor, modul curios al vitelului de a descoperi ograda cu vietatile ei si multe alte mici bucurii descoperite zilnic.
Imi doresc ca 2020 sa fie un an frumos pentru toata lumea, cu multe bucurii (mici si mari), cu intelegere si pace (in lume, intre oameni dar si in sufletul fiecaruia)!

Final de 2019

Mai sunt 2 zile din anul 2019. Doar doua zile si s-a incheiat si anul asta. A fost rapid. A trecut mult prea repede. Sau asa mi s-a parut mie. Am fost prinsa intr-un iures de genul "mai trebuie facut si asta" si nu prea m-am bucurat de ce am reusit sa facem. Si iata un prim punct la care e de lucrat in 2020: sa simt momentul cu tot ce inseamna el.
Dar sa revenim la ziua de azi.
De ieri iarna s-a decis sa ne arate ca e vremea ei. A fulguit marunt toata ziua. Cred ca s-ar fi depus mai repede daca vantul nu ar fi atat de suparat. Zici ca se cearta continuu cu iarna. Sau poate cu primavara care parea ca vrea sa ocupe locul lasat liber de iarna. Dimineata in schimb totul era alb: "pe camp, pe dealuri, imprejur, in departari.." Iar vantul inca e suparat. Cei mai fericiti sunt cateii mici care alearga si se joaca in zapada. Nici motanul nu pare suparat de vreme. Inca nu a venit sa ceara sa intre in casa...
In grajd vacutele mari par sa ii povesteasca vitelusului de zapada. Iar el e foarte curios in legatura cu laptele ala care se vede prin toata curtea. Se tot aud maraieli pe 3 voci. Doar gainile au ramas in cotet. Cateva mai tinere au incercat zapada si s-au intors inapoi. Ce rost are sa le inghete picioarele cand in cotet au tot ce le trebuie? Mai trece cate una prin fata usitei, se uita afara si se intoarce inapoi.
In casa e cald si ordine. Miroase a esenta de brad din lampa de aromoterapie, a cafea proaspata de dimineata, a tot felul de crantanele/saratele pregatite de ieri pentru zilele ce vor urma dar si a turta dulce facuta de Matei dupa ce s-a terminat cea de la Craciun. Mai sunt prajiturile si tortul de facut pentru a intampina noul an si de pus slana la afumat. O activitate mai dificila daca domnul vant nu se potoleste pana maine dimineata...
Un final de an ce ne gaseste linistiit si multumiti de tot. Matei isi incarca bateriile cu filme vazute inainte de sesiune, sotul meu isi face planuri pentru noul an, cu speranta ca va fi mai organizat astfel incat sa realizeze cat mai multe iar eu... Eu ma bucur de momentele in casa. Ma bucur ca a revenit bucuria de a gati pe care o pierdusem odata cu plecarea bunicii. Ma bucur ca am reusit sa ma bucur de Craciun fara crize de timp si atacuri de panica ca nu voi reusi sa fac tot ce mi-am propus. Ma bucur de tot ce mi-a dat Dumnezeu. Si sper ca voi reusi sa fac asta si in anul ce vine. Poate ca mai des si mai mult decat cel care a trecut. Asta nu inseamna ca nu am o lista cu "de facut" in 2020. Ci doar ca nu ma voi agita sau saupara daca ele nu se vor realiza sau se vor amana sau poate ca vor suferi modificari/adaptari fata de ideea originala. Se anunta un an incarcat dar despre asta voi scrie intr-o alta postare, una legata de bilant si estimari ..
Pana atunci haideti sa ne bucuram de ultimile zile ale lui 2019, de noapte dintre ani dar mai ales de oamenii alaturi de care petrecem acest timp. Sa ne bucuram, se ne odihnim, sa ne distram, sa ne amintim dar mai ales sa multumim...

nostalgii de craciun

E o zi neobisnuit de calda. Mai sunt cateva zile pana la Craciun iar de pe lista cu "de facut" nu a taiat prea multe. Se apropie de fereastra dormitorului si priveste in zare. Versul lui Cosbuc ii rasuna in minte, la fel ca prima data cand a intrat in casa asta: "Vedeam Ceahlaul la apus...". Ziua senina ii permite maretului munte sa isi arate varful alb si nins pana departe. Un moment de repaus nu poate sa ii strice. Asa ca se reazama de toc si priveste in zare. Si parca timpul si locul se dizolva. E din nou mica si e la bunici. Patul din "bucataria de iarna" e sub geam. In casa e cald. Chiar prea cald de la soba cu tun de rumegus a bunicului. Imaginea de la fereastra e asemanatoare. O gradina intre doua case care ii permite sa vada pana departe, la varfurile inzapezite si poate si mai departe. In spatele ei, pe perne simte prezenta blanda a bunicului. Nu trebuie sa se intoarca pentru a sti ca ochii sai negri sclipesc de incantare cand isi priveste nepoata. O invaluie in dragostea sa blanda iar ea simte ca sub privirea bunicului poate fi ce vrea. Increderea din ochii sai ii da puterea de a face tot ce isi pune in minte. Dar ii simte si tristetea ca el nu va putea sa ii fie alaturi mereu. Din cauza bolii care il macina si care il tine departe de atelierul lui cu carlionti din lemn si cu miros de lemn ars pe strung...
Incearca sa pastreze sentimentul acela de incredere odata cu revenirea in casa ei, la fereastra ei, la treburile ei. Increderea ca totul e posibil. Increderea ca daca ea vrea, nimic nu e imposibil...
Si nu a fost. Pana seara lista cu "de facut" se tot scurteaza. Dupa masa de seara si un filmulet de craciun, cand sa se bage in pat constata ca lenjeria de pat e inca afara pe sarma. O scosese la aerisit dimineata si acolo a ramas. O aduce in graba si se baga in pat. Afara batuse vantul asa ca lenjeria rece are miros de vant si fum de lemne din sobele satului. Si iarasi timpul si spatiu dispare. E iarasi mica si la bunici. Bunica e agitata pentru ca bunicul nu a venit nici cu ultimul autobuz din oras. Probabil a ramas la ai ei. In "bucataria de iarna" micuta e cald. Un contrast placut cu lenjeria rece si scortoasa de la apret adusa de afara. Din pat priveste afara. Perdeaua e data la o parte iar lumina blanda a lunii e amplificata de albul zapezii. Bunica o strange in brate. De fapt "se face covrig" in poala ei. Bunica crede ca incerca sa se incalzesca dar ei ii place locul ala cald si protector. Se simte in siguranta. Stie ca orice s-ar intampla acolo, in bratele ei va gasi solutia... Adoarme cu gandul la bunicii ei care o vegheaza de sus. "Ma duc, mama, la tac-tu.. de 30 de ani ma asteapta..." i-a zis bunica ultima data cand au vorbit. "30 de ani de singuratate e mult, mama..."
E iarasi dimineata. Azi e ziua de copt cozonaci. Isi bea cafeau in liniste facand planul pentru ziua ce abia incepe. A pregatit de seara tot ce ii trebuie pentru framantat. Doar laptele trebuie muls. Si pentru asta trebuie sa aiba o "discutie" cu vitelul caruia nu prea ii place sa ii fure careva laptele. "Hai, mama, ca acusi se face noapte si tu nu ai framantat inca.." e vocea bunicii care ii rasuna in minte. Intr-o perioada cocea cozonacul impreuna cu bunica. Bunica invatata cu cuptorul de lemne, stia ca trebuie sa se trezeasca "de cu noapte" ca sa framante si sa "dea focul la cuptor".  Acum, cu cuptorul electric, treburile au alt curs. Toata ziua i-a auzit vocea si indemnurile in minte. Iar cozonacul.... a avut gustul si aroma copilariei. Doar "scandura" pe care ii alinia bunica lipsea. A inlocuit-o cu blatul bucatariei... Iar nerabdarea si bucuria copilului trecut de varsta adolescentei ii aminteste de bucuria ei cand ieseau cozonacii din cuptor.
De ajunul Craciunului pregateste gustarea in asteptarea parintelui. Bradul l-a impodobit impreuna cu baiatul. Amintirile iar au coplesit-o. Alte craciunuri in care bradul era impodobit cu fratele ei. Majoritatea la bunici, in camera cu televizorul. Crescusera si nu mai dormeau cu bunicii in bucataria de iarna. Aveau paturile lor in camera alaturata, cu soba de perete si televizor. Mirosul sobei incinse se combina cu mirosul merelor puse pe iarna sub pat. Uneori se simtea si aroma gutuilor aflate printre merele din ladite.
De Craciun a mers la Biserica. Un loc fara amintiri. Asa credea ea. Biserica e mare, din caramida, impodibita frumos de sarbatori. Nimic nu anunta o noua plimbare in timp. Pana cand, la finalul slujbei, un colind a trimis-o iar in copilarie. Era din nou in bisericuta mica a satului bunicilor, ascuns printre dealuri. In mintea sa, e in strana impreuna cu Nasica si canta colinde. Parintele ce i se parea inalt si impunator cu o voce puternica dar blanda canta impreuna cu ceilalti. Ii zambeste si parca toata munca depusa inainte de sarbatori are sens. Biserica miroase a vant si a sapun. Totul a fost spalat si scuturat de femeile din sat in ritmul colindelor. Pernutele noi, facute de mama ei, parca zambesc din fata icoanelor. Biserica mica e plina de lumina si bucurie. Bucurie ce se va pastra in toate zilele de sarbatoare mai ales ca odata cu prima zi de craciun se deschide sezonul horelor si balurilor. Rugaciunea de multumire a adus-o inapoi in prezent. Imparte braduti de turta dulce ornati cu glazura colorata ce aduc zambete bunicutelor venite la slujba.
Si cand credea ca nostalgiile s-au cam risipit, un concert transmis de o televiziune o face se fredoneze un cantec "motivational". Un cantec ce a ajutat-o sa depaseasca ceea ce a numit atunci "cel mai urat craciun" din viata sa. Un craciun ce s-a dovedit a fi un nou inceput. Poate ca asta e rolul craciunului: sa ne reaminteasca an de an ca trebuie sa ne linistim, sa ne asezam alaturi de cei dragi si sa ne "reconfiguram" cursul. Peste an, prinsi fiind in ritmul ametitor ar grijilor si nevoilor uitam de valorile fundamentale ale vietii: linistea, dragostea, intelegerea... Iar Nasterea lui Iisus ne reaminteste an de an ca suntem iubiti, ca trebuie doar sa ne oprim si sa privim in jurul nostru la familie, la comunitatea din care facem parte, la oameni dragi. Ca dincolo de mancare, cadouri si luminite, craciunul este despre comunitate, familie, timp petrecut alaturi de cei dragi...

Ziua votului

Azi e ziua in care ne alegem presedintele tarii pentru urmatoarii 5 ani.
E turul 2.
Cine a ajuns in turul 2 si de ce?
Nu mai are nici o importanta.
Pe cine sa votam?
Pe cine credem ca ne reprezinta.
Sunt intrebari care nu isi mai au rostul astazi. S-a tot discutat in ultimile zile, saptamani chiar, asa ca nu e mai e relevant.
Despre altceva vreau sa scriu.
Despre cum scoate campaniile astea electorale ce e mai rau si mai urat in unii oameni.
Cum se distrug relatii, prietenii pentru o parerere politica.
Cum uitam sa mai fim oameni doar pentru ca suntem in campanie electorala chiar si cand aceasta s-a incheiat.
Locuim intr-un sat mic, maxim 25 case din care putine mai sunt locuite. Cu greu se aduna 35 de batrani in jurul meselor de pomenire. Majoritatea sunt trecuti de 80 de ani iar la varsta asta merg greu, se misca greu, varsta ii apasa pe multi.
Sectia de vot e la 2 km de sat, in fosta scoala din satul vecin, vis-a-vis de biserica. Drumul pana acolo e in panta, in camp. Iar astazi e ceata si o vreme umeda numai "buna" pentru reumatici sau astmatici. Dar in ciuda vremii, unii dintre ei au vrut sa isi exprime votul. Sunt convinsi ca votul lor conteaza. Sunt convinsi ca e de datoria lor sa voteze. Si totusi exista voci care vor sa le rapeasca acest drept. De ce? Din lipsa de umanitate, de compasiune sau poate din motive personale. Se folosesc de "litera si spiritul legii"pentru a-si sustine punctul de vedere. Refuz sa cred ca in sufletele lor exista atat uraciune. Ca nu au parinti sau bunici care au nevoie de ajutor. Ca nu se gandesc ca va veni o vreme cand si ei vor avea nevoie de o mana de ajutor.
Refuz!
Si totusi...
In litera si spiritul umanitatii ca sa nu ma refer la vocatia sotului meu, ne ajutam vecinii cu orice ocazie. Si atunci cand au nevoie de mers la doctor, fie in comuna fie in oras, si atunci cand au nevoie de cumparaturi, fie ele medicamente sau alimente, si in mod frecvent cand e vorba de mers la biserica. Asa cum ii ajutam de cate ori suntem solicitati si se poate. Asa cum am ajutat si la 2 noaptea cand o vecina a venit sa caute sprijin intr-un moment greu.
Si totusi, sunt voci care spun ca nu ar fi trebuit sa ne ajutam vecinii astazi, in ziua votului, De ce? Ca sa nu voteze cu un anumit candidat.
S-a facut campanie, fiecare partid cum a stiut, cum a putut, cum a avut strategia stabilita. Dar de aici pana la jigniri, acuzatii, amenintari e cale lunga.
Si totusi exista cineva, din comuna, persoana integra dupa parerea mea. Om in toata puterea cuvantului care a tipat la sotul meu pentru ca si-a ajutat vecinii sa ajunga la vot. Si nu doar ca a amenintat, a pus poze si comentarii calomnioase pe o retea de socializare, m-a blocat si mi-a sters comentariile facute cu bun simt si respect atat fata de persoana, cat si fata de parerile lui si tocmai ne-a sunat si de la politie.
Acum stau si ma intreb ce fel de om il mai pot considera? Sa fie doar un derapaj de conduita sau asta e de fapt caracterul omului. Sa fie doar o scapare de moment? Ce interese pot transforma un om in ... ne-om? Ce castiguri (materiale sau nu) pot face pe cineva sa se comporte in acet fel?

Jurnal de gradinar/gospodar

Se stie ca fiecare an agricol incepe odata cu toamna. Uneori il incepi fara sa il fi incheiat pe cel precedent. Cam asa e si la noi anul asta. Daca in gradina am terminat de strans recolta si de curatat terenul, in camp inca mai avem de recoltat porumbul.
Gradinuta noastra e o gradina mica, amenajata in preajma viei si care are in apropiere un nuc batran. Nucul e motivul pentru care nu pot cultiva decat legume de primavara, pana cand se indeseste frunza nucului. Acolo am curatat si lucrat pamantul mai timpuriu si am semanat deja ceapa pentru primavara (ceapa verde), patrunjelul, salata si mararul. Probabil voi mai pune si un rand de spanac dar dupa ce imi cumpar seminte.
Gradina e curatata si are depozitat si niste gunoi ce trebuie imprastiat iar campul asteapta masina de recoltat porumb si mai apoi plugul...
In gospodarie in schimb se apropie de final o poiata de gaini mai mare si mai incapatoare, structurata altfel, astfel incat sa creasca productia de oua la anul (sper ca si in sezonul rece) dar si productia de pui la ingrasat. Si tot la capitolul constructii avem in lucru un cotet nou de porci destinat purceilor mici din primavara.

fila de jurnal - noiembrie

sursa: pinterest

Inca nu stiu daca vremea de afara e de toamna sau de primavara. Maturand si
arzand frunze uscate, vremea usor umeda dar proaspata imi aminteste de primavara. Inclusiv serile in care racoarea se lasa brusc amintesc de primavara. Acum e o dimineata senina, in care soarele isi face aparitia timid de dupa nori, vrabiile ciripesc vesele iar in vazduh se aude un card de rate salbatice care se cearta in "formatie". 
Imi place toamna bogata dar exista un aspect in viata noastra in care mi-as dori o primavara, cu noi inceputuri, cu entuziasm si energie creatoare. Poate, daca imi doresc suficient de mult....
Zilele trecute am incercat sa fac curatenie pe blog, sa mai sterg din postarile mai vechi, sa il mai aerisesc un pic. Cumva, din greseala, am republicat o postare veche de vreo 11 ani ca fiind actuala. Am fost surprinsa de comentariile frumoase primite. Mai ales pentru ca era povestea unei transformari. Povestea unei schimbari. Povestea inceputului schimbarii. Schimbare care a venit cu furtuni, cu dezamagiri, cu rani adanci si vindecari a unor rani ascunse. Dar cand totul a trecut, cand tot ce nu se potrivea a plecat si asta inseamna atat situatii, bunuri dar si oameni, lucrurile au intrat pe un fagas mai linistit iar tihna si-a gasit locul. Au trecut mai bine de 13 ani de la acel inceput de schimbare si sunt momente cand ma intreb daca lectiile au fost cu adevarat invatate, daca toate lectiile acelei schimbari au fost invatate si daca toate ranile au fost vindecate. Uneori mai gasesc invataminte in acele intamplari, chiar si dupa atata timp, alteori imi doresc linistea de dupa. Acea liniste care vine odata cu convingerea ca ai facut ce trebuia si cu credinta ca tot ce se intampla e spre binele propriu. Cert este ca cumva, mi-am regasit curajul de a porni pe un drum batatorit. Ce e drept imi lipseste inconstienta tineretii dar compensez cu precautiile maturitatii si bagajul experientei. E un drum greu, pe care m-am decis greu sa plec dar care, sper eu, va asigura o baza pentru familia noastra, pentru inceputurile baiatului, pentru viitor...

dezamagiri de toamna

sursa: pinterest

Toamna e anotimpul meu preferat. Bogatia de culori, de arome si de produse imi da o stare de bucurie. Uneori mi se pare prea mult pentru un anotimp. Prea multa culoare, prea multe nuante, prea multe produse atat in vie, camp, gradina si livada, prea multe arome (fructe, legume, flori, si frunze) pentru a le putea percepe pe toate si a ma putea bucura de ele. La care se adauga sunetele. O simfonie de sunete: fosnete, vant, aripi, animale, utilaje pe campuri... Uneori sunt atat de multe sunete incat abia astept linistea zapezii. Cand totul se aude infundat. amortizat de albul nesfarsit...
Iar la toata nebunia asta se adauga si oamenii. Sunetele lor ar trebui sa ne aduca bucurie, liniste sufleteasca, intelegere...
Ar trebui...

nasterea......Ioanei

Postarea e foarte veche, de la inceputul blogului, dar uneori simt nevoia sa imi amintesc:

S-a trezit dimineata. Dupa linistea casei era devreme..... S-a strecurat usor in bucataria pensiunii si si-a pus de cafea. Toata lumea dormea in pensiunea linistita din Maramures unde si-a petrecut sarbatorile de iarna. Cu palmele in jurul canii pline cu cafea fierbinte pentru a-i simti caldura a inspirat profund pentru a savura si aroma.... Privirea i s-a oprit pe cadranul unui ceas mare de pe perete: 7 si 10 minute. Cu fix treizeci si trei de ani in urma inspira pentru prima data aroma...vietii. Gandurile ii zboara spre casa.... Ca in fiecare an e vremea bilantului. Privit din exterior e o femeie implinita. E casatorita cu un barbat mai tanar decat ea, prezentabil, si sunt un cuplu invidiat de multi. E directoare a unei firme de succes intr-un domeniu masculin, firma infiintata de ea dar condusa acum impreuna cu sotul. Casa ei mica dar cocheta e calda si primitoare.
Si totusi o stare de nemultumire ii da tarcoale. Poate ca prezenta unui copil e ceea ce lipseste. Tratamentul din ultimile luni au ajutat-o doar sa depaseasca 100 de kg si cam atat. Facand planuri pentru anul ce abia a inceput savureaza cele cateva minute de liniste pana la trezirea celorlalti. Programul zilei e destul de incarcat. Au planificata o plimbare cu sania pana intr-un sat invecinat la un mester lemnar cunoscut peste mari si tari.
Mersul cu sania precum si mirosul lemnului din atelierul batranului a intors-o cu gandul la anii copilariei, la bunicul ce a invatat-o sa foloseasca daltile pentru lemn si ciocanul din lemn pentru a da personalitate lemnului. Doar tortul pregatit seara de gazda a mai scos-o din starea de nostalgie aducand un zambet pe chipul ingandurat.
Intoarsa din nou la munca a constat ca nimic din ce era in jur nu o multumea. Acea stare de nemultumire nu ii dadea doar tarcoale ci s-a instalat in sufletul ei definitiv. Cum nu e genul sa se planga sau sa lancezeasca a incercat sa gaseasca sursa si sa rezolve problema. Cea mai la indemana sursa de nemultumire au fost kilogramele acumulate si imediat s-a aplicat solutia: dieta si mers la sala. Dupa 2 saptamani se vad deja rezultatele dar privirea din oglinda e tot critica si nemultumita. Urmatoarea sursa de nemultumire a fost .....fertilitatea. Si astfel au inceput drumuri la Bucuresti, analize, investigatii si tratamente.....
Irascibilitatea a crescut, iar vina a fost pusa in carca investigatiilor destul de .... umilitoare si ... traumatizante emotional.
Era nevoie de un .. mijloc de descarcare a starii de nemultumire si frustrare ca sa nu chinuie pe toata lumea din jurul ei. Sala de fitnes se pare ca nu era suficienta asa ca s-a apucat de o modernizare a birourilor. Acolo putea tipa, critica si bombani fara sa se simta vinovata ca ii chinuie pe toti din jur din cauza nemultumirii ei ce nu isi gasea sursa deci nici rezolvarea.
De paste a plecat pe valea oltului cu cea mai buna prietena si cu sotii. Spera ca o schimbare de decor va duce si la schimbarea starii ei de spirit dar se pare ca s-a inselat. O incercare de a urca la cetatea lui Tepes s-a soldat cu o criza de nervi din cauza raului de inaltime, urmata de o entorsa a gleznei pe barajul de la Vidraru.
Iat-o din nou acasa, in mijlocul unei primaveri de vis simtindu-se ca o bomba cu ceas gata sa explodeze in orice secunda pregatindu-se de urmatoarea vizita la Bucuresti pentru investigatii. De data aceasta va merge singura. Cu trenul. Doar ea cu nemultumirile si irascibilitatea ei.
Cu laptopul in brate conectat la net, in linistea unei rezerve de spital intra pe un site doar sa isi omoare timpul si sa stea de vorba.
Doar ca trebuia sa se inregistreze cu un nume, o localitate si o ocupatie.... Nu putea sa treaca nimic real deoarece nu voia sa raneasca pe nimeni.
Si si-a dat un nume: IOANA
Un nume drag sufletului ei, un nume ce ii suna feminin, cald si ....pufos. Adica tot ce nu era EA, sau ce nu considera ea ca e.
In seara aceea a inceput sa o construiasca pe IOANA, ascunsa in spatele monitorului, fara o imagine construita in ani in micutul oras unde locuia, a inceput un ...exercitiu de sinceritate cu cel cu care conversa si cu sine insasi in acelasi timp...
Si astfel, femeia capabila sa negocieze contracte de sute de miliarde in timpul zilei, sa conduca o firma cu 19 angajati, catalogata de sotul ei ca fiind "rece si calculata", devenea in fata monitorului o femeie calda, capabila sa inteleaga suferinta.
Fiecare persoana noua cunoscuta in spatiu virtual ii punea noi intrebari. Intrebari carora nu era obligata sa raspunda dar isi raspundea ei insasi. Se simtea ca un ... mester ce renoveaza biserici descoperind in spatele multiplelor straturi de ... "tencuiala" o pictura fantastic de frumoasa, destul de bine conservata. Inainta cu mare grija si teama sa nu distruga frumusetea de dedesub. Dar ca si mesterul.... straturile de "tencuiala" trebuiau ....sacrificate.
Contrastul intre EA cea de zi cu zi si Ioana cea nou descoperita era destul de mare iar poarta sentimentelor odata deschisa nu a mai putut fi zavorata la loc.
Femeia care facea compromisuri acasa pentru ca "imaginea" familiei si firma sa nu aiba de suferit a fost trimisa la colt. Mai intai a fost concediata "bucatareasa" pentru ca gatea prea bine si sotul se ingrasa, apoi "menajera" pentru ca timpul acordat firmei era egal deci se impunea ca si cel acordat casei sa fie egal....
Dar in timp ce ea facea revolutii in traiul zilnic, Ioana isi facea o gramada de prietene si prieteni care nu stiau nimic despre femeia puternica, dura si transanta. Pentru o vreme, ceea ce numea ea ca fiind "rolul Ioana" ii completa nevoia de a darui afectiune si in acelasi timp ii reda increderea in ea ca femeie, acea femeie "grasuna" cum o numea sotul ei dragastos.
Sentimentul ca de fapt sunt 2 persoane diferite in aceeasi faptura a lovit-o ca un fulger la o mica petrecere acasa cu prieteni de familie. Un prieten foarte vechi a strigat-o IOANA. A auzit, a trasarit dar nu a intors capul. El s-a scuzat ca exista o Ioana in anturajul sau si din obisnuita a strigat asa. Dar mai tarziu i-a explicat ca e ceva schimbat la ea, in atitudine, in privire care il face sa se gandeasca la ea ca Ioana. Si astfel au aparut intrebari de genul "cine sunt eu?", "care sunt eu de fapt?"
Zbuciumul din sufletul ei s-a ....transmis intregului ei univers. Totul a inceput sa se prabuseasca, problemele veneau in avalansa si taria, eficienta sau duritatea femeii puternice nu le-a facut fata. Problemelor din firma le-a urmat divortul si .... pierderea a tot ce insemna "statutul social"...
Caderea nervoasa in care se zbatea in ziua in care a implinit 35 de ani i-a "facilitat" intalnirea cu psiholoaga. Si astfel in doar cateva luni a gasit raspuns la intrebari.
Ioana e intradevar pictura superba descoperita cu multa truda si cu mult ajutor din partea celor ce puteau sa vada ansamblul. Ioana e pictura de pe peretele de lemn a unei bisericute de tara, renovata de diversi preoti (parinti, profesori....) cu diverse tencuieli cerute de moda vremii si de sociatate..... descoperita ACUM, cu multa iubire de catre cei ce stiu sa aprecieze ........valoarea.....
Poate ca mai trebuie completate unele goluri in vopsea, poate ca ii trebuie o rama noua, sau un postament nou unde sa poata fi privita, sau poate un sistem de iluminat care sa ii evidentieze valoarea dar e ..... ceva rar si unic.....

toamna de 1 octombrie

Dimineata e cu soare cald. Miroase a roua, a umezeala si a ....toamna. E atmosfera aia de dimineata de toamna, usor umeda, cu soare cald  colorata si parfumata. Sunetele curtii sunt diverse iar Ceahlaul se vede in zare. In diminetile senine de toamna tarzie se vede alb pe cerul azuriu. Deocamdata e colorat si pufos acoperit de nori...
Cumva, toamna mi se pare a fi mereu un nou inceput. Poate din cauza scolii care reincepe toamna sau poate din cauza culorilor si a agitatiei depozitarii pentru iarna ce vine, sau a bunatatilor ce pot fi pregatite in bucatarie.

Oricum toamna, pentru mine, e o perioada a maturitatii: bogata, colorata, inmiresmata. O perioada buna pentru finalizat planuri, pentru cladit sau reconfigurat planuri, pentru pregatiri de noi inceputuri, pentru introspectie si comuniune cu toata creatia lui Dumnezeu numita natura. O perioada in care putem gasi maretia in cele mai banale lucruri: un mar, o gutuie, un spic de iarba...
Imi plac decorurile de toamna naturale, care trebuie refacute destul de des si oricum nu pot fi refolosite. Sunt irepetabile ca si crampeiele de viata. Imi plac decoratiunile de toamna prin casa, lumanarile aromate aprinse seara, mirosul de bostan copt si dulciurile cu mere si scortisoara. Anul acesta, vedeta in bucatarie e bostanul placintar. Am incercat cateva retete dar mai am cateva adunate si neprobate. Au fost indragite atat cele noi cat si biscuitii cu bostan care revin in bucatarie de cativa ani incoace.
Plecarea lui Matei la Iasi a implicat o curatenie de toamna atat la Iasi cat si acasa cu tot ce inseamna o curatenie generala: triere cu depozitare (a lucrurilor de vara) si aruncare (lucrurile ramase mici, nefolosite sau deteriorate), reorganizare dar si mici schimbari astfel incat sa nu para camera goala in lipsa lui. Am transformat-o oarecum intr-n birou/camera de zi. O camera in care sa ne petrecem si noi o parte din timp dar sa ramana camera lui cand vine acasa. Nu imi plac usile inchise.
In acelasi timp, calendarul ne anunta ca iarna nu e departe si suntem in urma cu unele proiecte, altele mai mult decat necesare sunt inca in stadiu de proiect iar unele, mai mult ca sigur, vor fi amanate pentru vara viitoare. Ca in fiecare toamna, sentimentul trecerii timpului mai repede decat ne-am planificat noi e inevitabil. Mai ales ca entuziasmul tineretii e neschimbat in timp ce fiecare toamna isi pune amprenta asupra noastra...
Toamna asta vine si cu un proiect pe termen lung pentru care am facut un prim pas. Un proiect indraznet asemanator cu proiectele tineretii mele. Doar ca acum imi lipseste inconstienta de atunci. O inconstienta bazata pe increderea varstei ca totul e posibil si nimic nu e imposibil atunci cand vrei. Inconstienta ingropata cate putin in timp cu fiecare sut in fund de la .. viata, cu fiecare piedica si morman de critici. Inconstienta inlocuita cu o prudenta prevazatoare. As putea sa ii spun chiar frica uneori. O vreme a fost chiar o frica paralizanta pe care am depasit-o (cred eu) cu liste nesfarsite de argumente logice si exemple concrete. Sau poate ca e o frica pe care a venit vremea sa o infrunt si sa o depasesc. Astfel incat am facut un prim pas intr-un proiect indraznet, caruia nu i-am facut nici o lista fizica (surprinzator pentru mine). Un proiect pe care il las sa fie versatil, adaptabil conditiilor prezente dar si viitoare. Un proiect pe care vreau sa il cladesc pas cu pas in functie de factorii pe care ii voi intalni in fiecare etapa a sa.  E un proiect ce a existat doar in mintea mea ca directie, cu un buget estimat pe un termen scurt destul de versatil si adaptabil precum si cateva ramificatii posibile. A fost doar o idee acum ceva ani, pe care am tot "brodat" scenarii posibile si care a crescut pana cand a gasit o iesire spre concret. Si cum cred ca nimic nu se intampla fara voia lui Doamne Doamne, cred ca odata ce El a facut ideea posibila, imi va da si puterea, curajul, entuziasmul de a gasi caile potrivite ca ideile sa prinda viata asa cum imi va scoate in cale si oameni minunati prin care toate astea sa fie posibile.
Si daca tot avem parte de o toamna minunata, de oameni minunati, de frumuseti de tot felul, ar fi pacat sa nu ne bucuram de toate... Eventual cu o cana de ciocolata calda, cu frisca si scortisoara langa o felie de chec cu dovleac placintar alaturi de oameni frumosi si dragi..
Asa ca azi, voi face o placinta cu mere aromate, de toamna pentru o seara calduroasa in casa...