prima zi a celor 37 de ani

Ieri am mai adunat o floare in imensul meu buchet de primaveri. Pana acum cativa ani eram trista de ziua mea pentru ca aveam impresia ca timpul trece pe langa mine iar eu nu stiu sa il valorific la maxim. Ieri am fost doar melancolica. Am stat ca o "closca" in pat cu andrelele in mana si am impletit toata ziua. Cu mici pauze de raspuns la telefon. Si m-am simtit tare mandra de mine. Nu pentru ce am "adunat" in anii astia din punct de vedere material. Ci pentru ca am multi prieteni. Prietenii adevarate care au trecut probele de foc ale necazurilor. Prietenii reale care au rezistat de-a lungul timpului.

Mandra ca necazurile nu m-au doborat ci doar m-au otelit si m-au facut sa ma gandesc la calitatile mele si nu la ce pot dovedi ca sunt in stare.
Mandra pentru ce sunt la 37 de ani: o femeie optimista, increzatoare in viitorul sau pentru ca se stie iubita si capabila de multa iubire si daruire.
Daca in urma cu ceva ani as fi spus ca sunt o femeie puternica pentru ca pot obtine ce imi pun in minte acum spun ca sunt o femeie puternica pentru ca stiu sa iau ce e mai frumos de la viata si sa invat ceva din momentele mai putin frumoase, si pentru ca reusesc sa ma bucur de o dimineata frumoasa, de zambetul copilului sau cerul instelat chiar si atunci cand lucrurile nu merg asa cum as vrea.