Bunicii mei

Bunica mea, e cea care m-a crescut. De la 2 saptamani pana am mers la gradinita. Apoi toate vacantele pana am terminat liceul le-am petrecut cu ea. Asta e si motivul pentru care ii spun mama, spre nemultumirea mamei mele careia i-am spus "mamica" pana pe la majoratul meu. Acum cand strig "mama" raspund amandoua. Dar sa revenim la poveste.
E cea mai mare intr-o familie de 8 copii din care 5 au ajuns la majorat. A fost si este o femeie foarte frumoasa si foarte mandra (cu sensul de demna). Povesteste ca a fugit de acasa pe la 14 ani dar alesul a plecat pe front la cateva luni si a murit imediat. Apoi "a iesit" iar la joc. La 20 de ani era inca nemaritata. Atunci s-a intors bunicul din prizonierat din Siberia. Ea, frumusetea si mofturoasa satului, el urat fizic si obosit de viata la 24 de ani s-au casatorit. A nascut prima data (pe tata) odata cu mama ei. Asa ca baietii (unchi si nepot) au crescut impreuna. Cand baietii aveau 12 ani, mama ei l-a luat pe tata sa o ajute la lutarie. Si a vazut-o murind strivita de malul de lut. Asa a ramas bunica sa ii cresca si sa ii "poarte in scoala" pe toti. Cei mai mici din fratii ei -Jan cel de varsta tatei si o sora un pic mai mare au facut facultatea la Iasi. Tata in schimb, orgolios din fire a tinut sa faca singur scoala si pentru ca a picat la admitere din prima nu a mai incercat (eram si eu aparuta si nu voia sa stea departe de casa).
Cu bunica mana de fier si bunicul cel mai bun tamplar din sat au ajuns in scurt timp sa aiba o gospodarie frumoasa si sa creasca baietii (sunt 2) frumos. Imi amintesc de ei cand eram mica ca un bunic bland si deschis care ma invata sa modelez lemnul si sa il tratez cu dragoste si respect iar de bunica o femeie apriga care se rastea mereu la mine daca nu faceam treaba "asa cum trebuie". Am crescut langa ei invatand sa fac de toate in gospodarie de la muls vaca la prasit la camp, de la gatit si impletit pana la geluit si slefuit lemnul. Imi spuneau mereu ca nu se stie cand voi avea nevoie sa ma descurc singura.
Imi placeau zilele din vacanta de iarna cu obiceiurile de iarna, cu balurile din sat (unde mergeam cu ei indiferent de varsta iar dupa moartea bunicului doar cu bunica) cu acatistele citite cu voce tare de bunicu in timp ce eu si bunica impleteam sau pe genunchii strabunicului ascultand povesti. Povestile erau din timpul rascoalei de la 1905, a primului razboi mondial sau al celui de-al doilea cand strabunicul a ramas fara nas. Stateam pe genunchii lui si il necajeam cu nasul lui "reconstruit" care arata tare straniu (il atinsese o schija).
Acum, bunica mea are 84 de ani. E o femeie inteleapta si puternica ce nu s-a lasat doborata de probleme. Tace atunci cand nu ii convine ceva dar are grija sa iti aminteasca si mai ales are grija sa iti arate cand nu ai dreptate. In sat e foarte respectata si nu prea indrazneste nimeni sa o supere sau sa o critice, pe ea sau familia ei, pentru ca are limba destul de ascutita si taioasa. De cand m-am mutat sunt mai aproape de ea (prin gradini ajunge in cateva minute) si rare sunt zilele cand nu trece pe la mine chiar daca sunt sau nu acasa.
Mi-am dorit toata viata sa fiu ca ea, inteleapta, puternica, dreapta dar probabil ca pe la vartsa ei (daca o voi mai apuca) o sa reusesc.