Cu ani in urma eram in cautarea a "ceva" si nimic nu ma multumea. Am incercat mereu si mereu sa schimb ceva in casa, sa o fac cumva dupa standarde moderne sau traditionale (care sunt extrem de dragi sufletului meu). Adunam obiecte decorative mai sclipicioase sau mai vechi cu istorie si farame din sufletele celor care le-au avut si iubit, tiparite pe ele. Apoi o prietena mi-a zis intr-o discutie ca:
- "Acasa" e doar in sufletul fiecaruie. "Acasa" e linistea si pacea, e sentimentul de multumire si impacare din sufletul fiecarui. E doar o stare si nu un loc.
Cuvintele ei mi-au rasunat multa vreme in minte. Nu le gaseam sensul dar nici nu le uitam. Apoi, intr-o perioada in care totul se prabusea in jurul meu, in care viata mea, asa cum mi-o cladisem murise am inteles. Mi s-a parut o idiotenie la inceput iar mai tarziu am zarit sentimentul acesta pe chipul tuturor cunostintelor mele dar am realizat ca tot ce e in suflet se reflecta in jur. Ca multumirea, implinirea si pacea nu vine din exterior spre interior ci invers. In momentul in care am facut pace cu mine, cand nu am mai avut asteptari nici de la mine, nici de la ceilalti si nici de la viata totul s-a linistit si acel sentiment de implinire chiar de fericire a pus stapanire pe sufletul si pe caminul meu indiferent de lipsuri, de restrictii si de vorbele celor din jur. Asa am descoperit ca ACASA nu e nici o casa, nici un camin si nici un loc ci doar o stare. Nu tine de "a avea" ci doar de "A FI". Asa ca m-am straduit sa nu pierd starea si sa elimin din viata mea tot ce imi punea in pericol echilibrul sentimentului de multumire....
Iar acum, la inceput de post incerc sa elimin fiecare farama de nemultumire sau de "asteptare" de la mine si de la ceilalti ca sa ma pot bucura de linistea si impacarea necesara acestei perioade de "curatenie" cu tot ce implica ea...
tare as vrea sa inteleg si eu starea asta...
RăspundețiȘtergere