06 octombrie, 2024

„Caminul meu un colt de rai” - saptamana 2

 


 A doua saptamana din octombrie. 

Imi place momentul cand aprind lumanarea de toamna in casa. E momentul ce imi aminteste ca vara s-a dus, ca ziua e mai scurta, seara e mai lunga si stam tot mai mult impreuna in casa. E momentul cand constientizez ca femeia e sufletul casei iar starea ei de spirit se rasfrange in toata casa asa ca e nevoie de liniste in suflet ca linistea sa domneasca in casa. E cumva momentul cand imi reamintesc ca eu sunt importanta in caminul nostru, ca zambetul meu e molipsitor. 

Si daca e toamna si e cu liniste sufleteasca e musai sa fie cu recunostinta. Recunostinta pentru toamna, pentru camin, pentru cei dragi, pentru anul ce se apropie de final, pentru tot ce am reusit din ce ne-am propus dar si pentru ce nu am reusit pentru ca, poate nu era timpul lor, dar cu siguranta va fi.

Recunostinta e emotia care ne implineste visele. Recunostinta e emotia care ne arata micile bucurii din viata noastra. Recunostinta e cea care ne ajuta sa vedem bucuriile din viata noastra. Obiceiul zilnic de a fi recunoscători pentru ziua care incepe si de a scrie seara momentele de recunostinta de peste zi ne ajuta sa iesim din starea de victimizare („nu mai pot”, „numai eu le fac pe toate”, ”de ce mi se intampla mie?”, ”nu am timp/bani/haine/etc!”, „nu ma intelege/ajuta nimeni!”) si sa ne bucuram de fiecare zi, de fiecare clipa a vietii. 
Faceti mici aranjamente prin casa si fiti recunoscatoare pentru materiale, pentru toamna, pentru timpul petrecut realizand frumuseti, pentru rugaciunea scurta spusa cand va uitati la lumanare. Iar rugaciunea de multumire e mult mai puternica decat altele. Bucurati-va de acel moment in care faceti aranjamentul pentru ca e un moment in care sunteti atente doar la creatia acelui aranjament, cand mintea e goala de griji si probleme si e centrata pe a crea frumusete. Si apoi mai faceti unul, si inca unul....





01 octombrie, 2024

„caminul meu un colt de rai” - saptamana 1

 Chiar daca octombrie a venit cu frig, se anunta zile mai caldute asa ca as vrea sa incepem provocarea lunii octombrie cu contemplarea naturii si adunatul materialelor naturale pentru decoruri. E un moment bun pentru a linisti mintea concentrandu-ne pe frumusetea naturii si momente efemere: zambetul unui copil vazut in parc, un fluture, o frunza de o culoare mai altfel, o crenguta cu forme ciudate, un pamatuf de iarba, castane sau flori de toamna. Puteti trece si prin piata sa va incarcati cu aromele fructelor si legumelor de toamna, sa admirati bogatia de culori si sa simtiti belsugul toamnei. Puteti cumpara sau nu, dar macar simtiti recunostinta unei toamne bogate. Cautati decoruri care sa va aminteasca toate astea atunci cand le priviti si aduceti toamna in casa voastra.




Si ca sa ramana in amintire, scrieti impresiile si emotiile in jurnalul vostru (agenda sau blog). Poti fi ancore de abundenta si recunostinta pe care sa le folositi atunci cand aceste emotii sunt greu de amintit.

O saptamana minunata sa aveti!