zi de februarie

E o zi de iarna veritabila. Daca gerul ne-a parasit, ninsoarea s-a instalat ca la ea acasa. O ninsoare cu fulgi mari, pufosi si umezi insotita de vant. Sper ca pana luni se mai linisteste olecuta vremea.Ca sa sperii cumva iarna sa lase loc primaverii m-am apucat de rasadnite. E primul an cand fac rasaduri asa ca nu stiu sigur daca si cum vor iesi. Deoacamdata am cules sticle de plastic pe care le-am taiat. Un sac de pamant de la supermarket mi-a ajuns pentru tura asta de seminte: ardei de vreo 5 feluri, salvie, petuniile si am mai pus salata creata si ceapa de tuns. Din ce am citit despre rasaduri se pun la finele lunii februarie dar, mama mea pune rasaduri doar cand luna e in crestere asa ca m-am conformat si eu. La urmatoarea luna in crestere (a doua saptamana din martie) voi pune rosiile, plantele aromate si flori. A, mama mi-a recomandat sa imi aduc un sac de cartofi in debara pentru a fi incoltiti in martie cand ii pun in pamant si astfel sa ma bucur de cartofi noi in mai.

Vasele mele cu seminte sunt cam mici dar inca e rece in bucatarie iar pe geamurile camerelor cam atat e loc. Cand ies plantutele o sa le replic in paharute de unica folosinta. Din cate am citit ardeii ies destul de greu (cca 50 zile) asa ca ii voi vedea cam odata cu rosiile.

Si daca tot am umblat cu pamant si ghivece am mai mutat cateva plantute. Nu am avut flori in ghivece pana anul asta asa ca tot fac experimente. Am vrut sa butasesc muscatele curgatoare dar stau sa infloreasca asa ca am amanat momentul asta tot pentru martie.

multumiri

Multumiri celor care s-au rugat pentru parintele Daniel. Se pare ca rugaciunile au fost ascultate: parintele a iesit din coma si vorbeste iar sansele de recuperare ce initiale au fost nule dupa parerile unor medici au crescut considerabil. Ce a fost mai rau a trecut dar greul de acum incepe: lungul drum al recuperarii. Si sotia se pare ca se simte bine, e puternica si motivata sa se faca bine. Copii si-au revenit din starea de soc dar efectele pe termen lung se vor vedea mult mai tarziu.

Urmeaza rezultatele investigarilor amanuntite si sa speram ca nu vor mai fi surprize neplacute de acum incolo. Sa ii aiba Dumnezeu in paza si sa ii intareasca pentru a depasi perioada destul de grea care urmeaza.

ziua iubirii

Un subiect pe care l-am abordat si anul trecut: avem atatea obiceiuri frumoase... Si totusi ne e rusine de ele pentru ca cele "importate" sunt mai colorate, mai promovate si mai dependente de "cumparaturi" pe cand ale noastre sunt tacute si incarcate de sentimente exprimate prin gesturi simple. E Februarie si e luna iubirii. Iubire sarbatorita cu mult tam-tam pe 14 februarie, cu jucarii de plus (made in China), inimioare si declaratii televizate sau mai tacut, mai in familie sau mai in suflete de Dragobete.
Nu era mai simplu si mai de bun simt ca in loc sa importam "ziua lui Valentin" sa ne inspiram din modul de promovare a cestei zile pentru a ne pune in valoare, pentru a ne promova si bucura de ziua noastra straveche a iubirii? Dar asta ar fi insemnat sa fim mandri de noi, de ceea ce suntem si de ceea ce am fost. Si asta e cam greu intr-o natiune pentru care snobismul si ipocrizia sunt la rang de cinste.
Nu ma pricep la bannere dar rog pe cei ce citesc randurile scrise de mine si care se pricep la asa ceva sa faca unul care sa poata fi preluat de cei interesati de promovarea valorilor noastre nationale. Un banner prin care sa ne putem afirma dorinta de a sustine Dragobetele in aceasta luna. Chiar daca iubirea ar trebui sarbatorita in fiecare minut alaturi de bucurie si de lumina, chiar daca valorile noastre nationale ar trebui sa fie apreciate alaturi de valorile general umane nu e rau sa incepem de undeva. Asa cum maioneza taiata se poate repara doar cu un strop de lamaie ar fi timpul, cred eu, sa incercam sa gasim "stropul" pentru ca seva pamantului sa ne ajute sa ne refacem frunzisul imprastiat de furtunile crizelor (de identitate, sociale, economice, de personalitate, etc)

stiri....

Nu citesc ziare si nu ma uit la stiri dintr-un motiv foarte simplu: mass media promoveaza nonvalorile, actele de violenta si tot ce intretine starea de frica si rusine a neamului. Din cand in cand mai deschid pe net cate o pagina in care gasesc titlurile celor mai "importante" articole aparute intr-o perioada. Cele mai importante stiri cu ce se petrece in lume (acelea in care sunt promovate valorile umane) le gasesc pe bloguri. Asa s-a intamplat si dimineata. "Priveam presa", adica ultimile articole publicate pe blogurile pe care le urmaresc. Si asa am gasit aici un articol despre cel mai mare matematician. Si este roman si are doar 35 de ani. Si iata ca romanii nu sunt prosti ci doar se lasa manipulati. Se complac in balacareala incompetentei, a mediocritatii si a lasarii in voia celorlalti. Doar ca Dumnezeu nu ne lasa. Ne mai trimite cate un "semn" ca nimic nu e ce pare a fi, ca daca ne urmam calea si menirea nimic nu e imposibil. "Cere si ti se va da, bate si ti se va deschide". Mai trebuie doar sa invatam sa cerem si sa batem iar asta implica sa avem incredere in noi ca stim sa cerem si stim sa batem si in Dumnezeu ca vom primi si ca se va deschide. Iar astea se pot intampla doar daca facem pasi mici si siguri in directia buna. Un prim pas pe aceasta directia ar fi iertarea. Si cum incepe postul pastelui ar fi un moment bun pentru iertare si intalnirea cu noi insine. Ca la fiecare inceput de post Natalia ne ajuta sa fim impreuna cu sufletele indiferent de distanta ce ne desparte.

checul lui Matei

Am gasit reteta undeva pe un blog. Nu mai tin minte care asa ca daca o recunoaste cineva, rog sa lase un comentariu.

Cum baietelul meu vrea sa invete sa gateasca si ii place checul iar reteta era destul de usurica (lipseste separarea oualor) am incercat-o pentru prima data asa cum era scrisa. Apoi am inceput sa o modificam, intai ordinea operatiilor mai apoi si putin la cantitati. Multe din idei au fost ale lui. Si iata ce a iesit dupa multe variante incercate:

Ingrediente:

2 oua, 8 linguri de zahar, 10 linguri de faina, 1 lingura de cacao, 6 linguri de lapte, 6 linguri de ulei, un praf de copt, zahar vanilat, bucatele de ciocolata, nuci prajite ci cateva fruncte din dulceata (cirese, visine, bucati de gutui, capsuni, mure).

Am frecat zaharul cu ouale intregi pana iese o crema spumoasa (nu avem rabdare sa se topeasca zaharul), am adaugat uleiul, laptele, praful de copt, zaharul vanilat si faina amestecand continuu. Am pus hartia de copt in tava apoi compozitia aproape toata. In restul ramas am adaugat cacao si am turnat in tava peste restul de compozitie. Apoi am pus restul: bucatelele de ciocolata, fructele si nucile. Dupa 30 de minute foc tare si 20 incet aveam un chec gustos si aromat.
Poza am gasit-o pe net. Eu am uitat sa imortalizez momentul.

filme ... bune

Acum ceva vreme se anunta pe un program de televiziune prin cablu un nou serial despre imobiliare. Mi s-a parut interesant deoarece sunt pasionata de amenajari, gradini, decoratiuni si tot ce tine de casa. Privind, poti sa iti educi simtul estetic si apoi le poti aranja instinctiv in asa fel incat spatiul sa fie primitor si cald sau dimpotriva rece si protocolar. Asteptam cu nerabdare primul episod. Din pacate am fost cumplit de dezamagita. E de fapt un nou serial despre lux, bani si extravagante inutile (pisica dusa la sedinte de acupunctura). Si ca dezamagirea mea sa fie si mai mare, acelasi post de televiziune mai face reclama la 2 seriale asemanatoare. Unul despre lux si "traumele" legate de lipsa rochiei suficient de scumpe pentru un anumit eveniment si inca unul despre copii bogati aflati la colegiu. Toate trei serialele fiind din gama reality tv. Mi se pare pe langa o lipsa totala de bun simt fata de marea majoritate a telespectatorilor si o ... sa ii zicem intretinere a unor stari emotionale propice pentru a manipula populatia spre o societate bolnava, o societate de consum, o societate in care Maria Sa Banul este la putere, o societate de robotei. Starile emotionale de care vorbeam sunt: rusinea, neincrederea in sine si in ceilalti, iritarea datorata lipsei unor bunuri materiale si cultul "lucrurilor" inconjuratoare. Este promovata o "lume" anosta in care valoarea personala nu este data de calitati si capacitati ci de bunurile inconjuratoare.

In credinta ortodoxa se vorbeste de "inchinatul la idoli" si mai toti (inclusiv clerul) a tradus idolii in zei. Se condamna ghicitul, budismul, zeii greci si multe divinitati. Dar poate ca acei "idoli" de care vorbeste biblia sunt mult mai aproape de noi si mult mai omenesti, sunt banii si bunurile materiale sau poate orgoliu, mandria si inganfarea. Pentru ca seara la culcare in loc sa ne inchinam si sa ii multumim lui Dumnezeu pentru dragostea Lui, pentru dragostea celor de langa noi si pentru ziua care va veni, ne facem planuri si griji pe a doua zi si toate, dar absolut toate sunt legate de faptul ca nu avem suficienti bani pentru lucruri materiale (chiar daca e vorba de o bluza noua, de un telefon, o casa sau o masina). Si cum sa ne purtam altfel atata vreme cat deschidem televizorul si vedem stiri cu accidente, furturi, omoruri sau filme in care bogatia e la loc de cinste. Si culmea e ca din toate filmele astea nu vedem nefericirea, nemultumirea sau singuratatea (si cand vorbesc de singuratate nu ma refer la numarul peroanelor din jurul acelor persoane bogate ci la cantitatea si calitatea sentimentelor ce ii leaga) ci doar casele, masinile si toate lucrurile care ii inconjoara. E un peisaj in care valoarea umana e doar un accesoriu, o piesa de decor si nu elementul central.

De apreciat e initiativa unui post de televiziune romanesc care, sambata seara, readuce magia povestilor Disney in sufletele tuturor. Acele povesti pline de invataminte, de peisaje superbe si de finaluri fericite.

semn de carte 2

in doar o zi am facut si o varinata mov. sunt mandra tare de mine

semn de carte 1

Pentru ca vine martie si pentru ca anul acesta nu mai "margelesc" am revenit la pasiuni mai vechi. Modelul initial a fost luat de la "top terra" si lucrat cu vre-o 2 ani in urma. Anul acesta l-am adaptat la atele de prin pungi. Si pentru ca panza a fost cam mica i-am pus si franjuri.

premiu

Am primit un premiu de la lady Allia. Ii multumesc din suflet. Vreau sa spun ca este primul premiu virtual. Am mai primit unul cu ceva vreme in urma dar din cauza mutarii nu am putut sa il ridic. Ma bucur ca blogul meu cu gandurile si intamplarile din viata mea poate parea asa cum l-a descris lady Allia. O sa scriu si eu indatoririle castastigatorilor acestui premiu dar din pacate imi e foarte greu sa aleg doar 5 persoane cu care sa il impart deoarece toate blogurile pe care le urmaresc mi se par interesante, fiecare in felul sau. Dar.....

Indatoririle sunt:
1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.

2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.
3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care explica ce este cu premiul.
4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr.Linky List astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat
5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.
Acestea fiind regulile, cei cinci sunt: Natalia, Alina, Adriana,  Laura si Fontilili

mos craciun

Trebuia sa il termin de la craciun dar.... mai bine mai tarziu decat niciodata

pur si simplu

O noua poveste primita pe mail de la o prietena am regasit-o aici.
O femeie aflata în coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit în fata Scaunului Judecatii de Apoi.

" - Cine esti? a întrebat-o o Voce "
" - Sunt sotia primarului, a raspuns ea. "
" - Nu te-am întrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu. "
" - Sunt mama a patru copii. "
" - Nu te-am întrebat a cui mama esti, ci cine esti tu. "
" - Sunt învatatoare. "
" - Nu te-am întrebat ce profesie ai, ci cine esti tu. "
" - Sunt crestina. "
" - Nu te-am întrebat care e religia ta, ci cine esti tu. "
" - Sunt cea care a fost la biserica în fiecare zi si a dat de pomana celor sarmani. "
" - Nu te-am întrebat ce ai facut tu, ci cine esti tu."
Când s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, întreaga ei viata s-a schimbat.

Morala:
In viaţa noastră trebuie "să fim" noi. Nu să fim meseria noastră (şi să nu ne schimbăm numele în doctor X, inginer X, profesor X ), să nu fim "soţia" sau "soţul" primarului, domnului doctor, directorului... Când plecăm din lumea asta o facem goi, fără "haine".
Pleacă doar "cel ce este".

zi de iarna

Cred ca la capitolul "cel mai stresant lucru" ar trebui sa trec "sunetul ceasului desteptator". Azi mai stresant ca niciodata. De ce? Pentru ca a sunat mai de dimineata. Ieri a nins toata ziua si aseara am dus masina mai la drum pentru ca pe dealul nostru nu se poate circula in conditii mai vitrege ale vremii. Asa ca pentru a ajunge la scoala in oras trebuie mai intai sa ajungem la masina, si ca sa ajungem la masina trebuie sa "innotam" in zapada de peste juma' de metru. Cand am deschis usa am sperat din tot sufletul ca nu mai ninge dar... si vantul si ninsoarea era prezenta. Cred ca e prima iarna din viata mea cand spun sincer ca nu mai vreau nici zapada si nici iarna. Pentru ca iarna era anotimpul meu favorit. Dar asta in oras. Aici, pe dealuri, iarna e absolut magnifica... daca stai acasa. Dar daca dimineata trebuie sa pornesti masina si sa ajungi in oras la scoala... Cei 10 km pana la soseaua judeteana sunt destul de greu de parcurs mai ales ca 3 km sunt pe drum de tara neasfaltat. Iar primarul nu e de gasit pe vremea asta. Aici iarna nu surprinde pe nimeni dar nici nu face nimeni ceva. Iarna asta drumurile comunei nu au vazut cum arata nici macar o lama daramite un utilaj de dezapezire.

Dar azi sunt norocoasa. Sotul meu a plecat cu copilul la scoala iar eu am ramas sa ma bucur de privelistea iernii, sa dau zapada de pe alei, sa imi croiesc drum cu lopata  pana la cotetul gainilor si sa fac focul. Pana la urma e o zi frumoasa de iarna la tara.

curtea mea

Ma uitam pe bloguri si am vazut poze cu case la tara, cu gradini amenajate sau in curs de amenajare. Apoi mi-a cazut netul si timp de cateva minute am admirat pozele facute la mine in curte anul trecut si cateva facute cu ani in urma in alta curte. Curtea de la oras... Trec si acum pe langa ea. Arata altfel, cu imbunatatiri dar nu i-a putut schimba personalitatea. Nici curtii nici casei. Nu e o durere ci doar nostalgie. Amintiri, timp pierdut. Sau poate nu e pierdut. Poate am avut ceva de invatat. Poate am invatat daca am reusit sa merg mai departe dar nu reusesc sa identific lectiile invatate. Cineva imi spunea cu ani in urma ca a fost o "datorie karmica", adica o lectie oferita si nu una de invatat. Dar procesul "invatarii" e bilateral deci si eu am avut ceva de invatat sau de acceptat sau de vindecat in anii aceia...
Primele doua fotografii sunt din mica mea curte din oras. Erau 243mp cu tot cu casa. Fara straturi, fara pasari si fara animale. Doar gazon, cateva flori si cativa copacei plantati de mama. Vedeam curtea pe lumina doar duminica. In rest plecam pe intuneric si reveneam pe intuneric acasa. Ma si mir ca au crescute plantele acolo neingrijite si lipsite de atentie sau de dragoste. Viata mea parea atat de sterila... doar munca, probleme si bani care se duceau mai repede decat veneau.

A treia e din curtea actuala: copacii de langa bucatarie. Urmatoarea e micul aranjament din ce am gasit prin curte. A fost plin de petunii colorate, in spatele cioatei mari au stat 3 craite batute, iar in mijloc, langa cioata au fost cateva fire de gura leului. Iar ultima fotografie e "aleea" spre fantana si ceea ce se vedeau la inceput ca fire razlete de galbenele a devenit o bariera greu de trecut.   Acum am aproape 1 000mp doar ca in anul care a trecut ne-am mutata in iunie asa ca prea multe in gradina nu au fost... Rosii, vreo 50 de fire din care am reusit sa fac si bulion pe iarna pe langa ce s-a mancat toata vara si au mai ramas si de muraturi. Castraveti doar de salata (nu i-am rarit). Am lasat cate 4-5 in cuib asa ca nu prea au rodit. 10 fire de ardei grasi din care am avut doar de zarzavat la mancare peste vara. Se pare ca i-am udat prea des si le-am lasat toate ramurile si toate florile. Ceapa nu prea a iesit si nu am avut decat de mancare peste vara si toamna. Morcovul si pastarnacul am pus cam putin si cam tarziu dar pentru nevoile casei pana de sarbatori a fost. Ce-am mai avut? Dovlecei, fasole, pepeni (au crescut suficient sa ii pun la murat). Multe flori: galbenele, craite, regina noptii, gura leului, ochiul boului, floarea soarelui decorativa. Apoi plante aromatice: patrunjel, marar (am pus pe iarna la congelator), busuioc, cimbru, menta. Eu zic ca pentru prima vara m-am descurcat chiar bine.

Iar el e paznicul curtii. Acum a mai crescut. Un alintat jucaus: Labuta

prima zi a celor 37 de ani

Ieri am mai adunat o floare in imensul meu buchet de primaveri. Pana acum cativa ani eram trista de ziua mea pentru ca aveam impresia ca timpul trece pe langa mine iar eu nu stiu sa il valorific la maxim. Ieri am fost doar melancolica. Am stat ca o "closca" in pat cu andrelele in mana si am impletit toata ziua. Cu mici pauze de raspuns la telefon. Si m-am simtit tare mandra de mine. Nu pentru ce am "adunat" in anii astia din punct de vedere material. Ci pentru ca am multi prieteni. Prietenii adevarate care au trecut probele de foc ale necazurilor. Prietenii reale care au rezistat de-a lungul timpului.

Mandra ca necazurile nu m-au doborat ci doar m-au otelit si m-au facut sa ma gandesc la calitatile mele si nu la ce pot dovedi ca sunt in stare.
Mandra pentru ce sunt la 37 de ani: o femeie optimista, increzatoare in viitorul sau pentru ca se stie iubita si capabila de multa iubire si daruire.
Daca in urma cu ceva ani as fi spus ca sunt o femeie puternica pentru ca pot obtine ce imi pun in minte acum spun ca sunt o femeie puternica pentru ca stiu sa iau ce e mai frumos de la viata si sa invat ceva din momentele mai putin frumoase, si pentru ca reusesc sa ma bucur de o dimineata frumoasa, de zambetul copilului sau cerul instelat chiar si atunci cand lucrurile nu merg asa cum as vrea.

prima zi ... a anului 2010

Din prima zi a blogului, fiecare zi e o prima zi. Astazi e prima zi a noului an. O lista de dorinte am scris aici. E scurta dar cuprinzatoare. Privind retrospectiv la 2009 pot spune ca e primul an cand nu am pierdut nimic. Primul dupa o serie destul de lunga in care am tot enumerat pierderile. 2009 a fost un an in care am inceput sa castig. Nu financiar ci uman, sentimenta, emotional. In 2009 am "castigat" un sot, un copil si un camin. Si in mod surprinzator am "castigat" o noua viziune asupra vietii mele. A fost un an in care am realizat ca nu imi doresc o cariera (chiar daca zodia imi spune cu totul altceva), ci o viata linistita in jurul casei. Si asta nu ca o etapa "de vindecare". Ci ca un mod de viata. Visez la o gospodarie la tara. Visez sa ma pot ocupa de curte, gradina, casa, copii si sot. Si atat.
Surprinzator pentru mine daca privesc in urma, la ce am facut pana la varsta asta. Surprinzator pentru cei ce m-au cunoscut cu ani in urma. Dar si mai surprinzator e pentru parintii mei care isi doreau o "alta viata" pentru mine. Sincer, in momentul in care am constientizat ca asta imi doresc am fost si eu surprinsa. Dar si mai surprinsa am fost cand sotul meu a zambit aprobator cand i-am descris noua mea "viziune" asupra vietii viitoare...

zi de iarna

De dimineata ninge cu fulgi mari si pufosi. A trecut craciunul. Din punctul meu de vedere a trecut o treime din suita sarbatorilor de iarna. A doua "transa" e revelionul cu ziua mea de nastere iar ultima "transa" e ziua mea de nume. Si gata.

A fost un craciun linistit, cald si duios, petrecut "in sanul familiei". Nu a fost "perfect" pentru ca nu am terminat tot ce mi-am propos dar a fost PERFECT in toata imperfectiunea lui.
Pana la urma am avut si un brad natural. L-am instalat in hol. Cand l-am pus in suport m-am ingrozit de cat de ... imperfect era. Bradut de padure de dealuri, ciunt, cu crengi lipsa si cele pe care le avea erau scurte si dese. Dar mirosea a brad. L-am bagat in colt, am pus toate globurile posibile si ceva peteala iar instalatia lumineaza tot holul. Avem cel mai frumos brad de craciun.
Cel artificial din curte l-am impodobit in prima zi de craciun si a rezistat ca orice minune: 3 zile. A avut grija Labuta, catelul nostru jucaus, sa il rastoarne si sa rostogoleasca toate globurile prin curte. Doar steluta a rezistat eroic in varful cazul la pamant acum.
Cu casa curata, impodobita cu ghirlande de brad, globuri si peteala, cu bradul din hol si colinde in surdina am avut cel mai frumos craciun in familie. Doar fulgii si-au facut aparitia abia aseara.

un nou craciun

Mai sunt cateva zile pana la seara magica. Incerc sa termin curatenia dar o stare de melancolie si tristete imi da tarcoale. Ma gandesc la anii din urma, la ultimile craciunuri.

Craciunul anului 2004. Pe 21 decembrie eram inebunita ca nu aveam bani de salarii. Si erau 20 de salarii de dat. Am gasit pana la urma o solutie cu un credit pe numele meu. S-a aprobat pe 22 decembrie. La ora 3 eram la notariat. Cu ajutorul Celui de Sus am reusit sa fac si o mica petrecere de sfarsit de an in firma si pe langa salarii sa pot oferi si cate o punguta cu cadouri (o sampanie, dulciuri si globuri). Pe 23 decembrie am inceput sa ma pregatesc de sarbatori. Eram epuizata atat mental, fizic cat si emotional. Pe 24 decembrie mi-am impodobit singura bradul deoarece sotul meu nu era de acord cu "sentimentalismele astea", cu acele de brad natural de prin casa si cu toata agitatia inutila pentru seara de craciun. Dorinta mea de craciun a fost sa am liniste in suflet. Mi-am dorit ca anul urmator sa nu mai alerg inebunita dupa bani de salarii.

Craciunul anului 2005. Pe data de 21 decembrie am dat salariile, am impodobit brad in firma si am impartit cadouri. Toti erau obositi. Fusese un an greu. Deschisesem al doilea magazin si mergea prost iar eu eram preocupata de tratamente de sarcina. Incercam pe cat posibilul sa nu ma enervez in ciuda faptului ca ajunsesem la 120 de kg. Pe 22 eram in firma incercand ca din banii ramasi sa incropesc ceva si pentru casa mea. Pe la ora 12 a intrat un client incapatanat. In ciuda faptului ca scria "vacanta" pe usa vroia sa cumpere. Dupa ce a iesit pe usa am ridicat ochii la cer si am spus "Multumesc!". Aveam cu ce sa fac Craciunul. Chiar daca din nou eram singura din casa care se bucura de sarbatoare. Jumatatea mea iar facea tot posibilul sa imi strice dispozitia. Dorinta de craciun a fost sa am un copil. Credeam ca asta imi va aduce pacea in suflet si bucuria in casa.

Craciunul anului 2006. Casa imi stralucea in sarbatoare. Pana si sotul meu isi dadea silinta sa afiseze o stare de bucurie. Dar totul era atat de fals. Eram in divort. Termenul era pe 4 ianuarie. Incerca pe ultima suta de metri sa ma impresioneze. Acel an 2006 credeam eu ca a fost cumplit. Totul se darama. Totul se transforma. Cred ca a fost primul an cand nu mi-am dorit nimic. Sau poate ca mi-am dorit ca toata nebunia sa se termine cat mai repede.

Craciunul anului 2007. Pe 20 decembrie am avut unul din termenele la procesul penal. Asteptam vacanta de iarna ca sa iau decizii. Decizii cumplit de dureroase. Divortul se terminase repede. Eu cazusem nervos iar dorinta de la craciunul anterior s-a implinit. Totul de derula cu o repeziciune uimitoare. Pierdusem tot ce insemna firma: cladiri, oameni, masini si furnizori. Ramasesera doar cativa angajati. Ma durea sufletul pentru ei. Birourile firmei le mutasem in casa la mine. Salarii nu aveam cu ce sa dau. Speram ca Dumnezeu sa imi lumineze mintea in acele zile libere de craciun. Pe 21 am imprumutat o masina si am plecat sa imi adun angajatii de pe la lucrari. Una din ele era in jona Manastirii Neamt. Am intrat in Manastire. Pentru prima data am intrat in capela din spatele curtii. Am ingenunchiat la icoana Maicii Domnului si m-am rugat. M-am rugat pentru o familie, un camin si un copil. Imi doream un camin si o familie cu copii adunati in jurul bradului de craciun. In seara de ajun nu am avut brad dar am luat cea mai grea decizie de pana atunci: sa inchid firma si sa las totul in voia Domnului, si a fost prima zi dintr-un sir foarte lung cand nu am iesit deloc din casa.

Craciunul anului 2008. Dorinta anului anterior se implinise. Aveam o familie chiar daca nu era inca a mea legal. Am impodobit 2 brazi mari si frumosi, unul natural si unul artificial. In jurul celui artificial erau foarte multi copii adunati care au primit cate un mic cadou in seara de Ajun, iar langa cel natural eram eu, viitorul meu sot si copilul lui care mi-a facut cel mai frumos dar de craciun: mi-a spus MAMA. Piersusem tot si am castigat tot. In 2008 am pierdut si ultimul lucru ramas din vechea mea viata: casa. Si am castigat tot ce mi-am dorit de la viata: un camin. Nu mai aveam ce sa imi doresc. Doar sa am puterea de a merge mai departe indiferent de obstacole si piedici, sa am puterea de a le fi alaturi celor dragi in momente grele si sa am puterea de a-i invata sa mearga mai departe.

Craciunul anului 2009. Suntem la tara intr-o casuta batraneasca pe un varf de deal. Am amenajat-o cat sa ne simtim bine in ea, avem catel si pisica, am pregatit bradul sa il punem in curte. Tot ce mi-a mai ramas de facut e sa pregatesc casa pentru sarbatoarile de iarna. Sarbatoari ce anunta ca un an s-a incheiat si inca un an e pe cale sa inceapa. Sarbatori in care ne bucuram atat de invatamintele capatate in anul trecut cat si de inceputul unei noi aventuri: un nou an si un nou capitol din viata noastra.

ninge

A inceput de duminica seara ca o gluma. Fulguia usor, rar si cu fulgi mici. Luni dimineata se asezase putin. Dealurile erau burate. Si apoi a tot nins. Marti la pranz deja nu se mai vedeau obiectele mici din curte. Am fost nevoiti sa caram butucii de lemn de la poarta si sa ii stivuim. Ma gandeam ca voi vedea stivuite doar lemnele gata taiate dar la volumul de zapada nu am mai putut astepta sa le taie. Asa ca, cu manusi in maini, caciulita pe cap am trecut la programul de slabit de revelion: miscarea. Iar curtea si casa a devenit o mare sala de sport cu aparate diverse: butuci de carat, geamuri de sters, covoare de periat, perdele de spalat, si dulapuri de sters. Acum, de diminieata am constata ca "domnul profesor de sport" a mai nascocit un exercitiu: dat zapada cu lopata.

Atata alb in jur...

zi de iarna

Se apropie sarbatorile de iarna cu pasi repezi. mai sunt 10 zile. Ca in fiecare an imi fac o planificare riguroasa a treburilor pe zile. Din fericire sunt in grafic. Greul incepe de luni, cu scuturatul, spalatul perdelele, calcat, gatit, astfel incat joi, pe 24 si asez casa si sa o impodobesc. Dupa lasarea intunericului vom aseza bradul (artificial anul acesta)  in mijlocul curtii (in casa nu prea e loc) si il vom astepta pe mos in sufletele noastre. Pentru ca mosul ne va aduce o gramada de cadouri: linistea din suflete, bucuria de a fi impreuna, magia serii de craciun cu luminite, brad si chisca. Din anumite motive se pare ca astazi nu reusesc sa insirui in cuvinte imaginile si mai ales starea speciala de craciun.

zile de decembrie

Citesc diverse stiri din ce in ce mai pesimiste privind viitorul nostru. Din punctul meu de vedere situatia actuala era de asteptat. Ma refer atat la criza economica cat si la cea politica. Cea economica vine ca urmare a politicii de consum, la indepartartarea de "personalizare". In ultimii ani s-a mers pe depersonalizare: depersonalizarea magazinelor de cartier unde toti se cunosc si mersul la cumparaturi era un moment de bucurie sociala si inlocuirea lor cu supermarketuri unde esti singur in fata rafturilor. Nu e nimeni sa iti spuna "buna ziua", nimeni sa iti zambeasca, sa iti spuna ce e proaspat, sa te intrebe ce iti fac copii, familia sau catelul. Depersonalizarea "vecinului": din cauza programului infernal cum spunea o reclama birou-somn-birou-somn nu ne mai cunoastem vecinii, nu mai salutam vecinii, nu mai schimbam impresii, retete sau diverse informatii. Depersonalizarea hainelor: se fac linii sau colectii de haine, nu mai cumparam haine ci nume de case de moda. Haina de pe noi nu mai e facuta cu drag pentru noi de croitoreasa care ne stie de ani de zile cu bucurii si necazuri sau chiar de noi insine. Puloverul pentru sot pe care il oferim de craciun nu mai e lucrat cu multa dragoste cateva saptamani ci cumparat in 5 minute de la un magazin cu o vanzatoare plictisita. Podoabele din bradul de craciun nu mai sunt facute impreuna cu copiii din diverse materiale sau incarcate de emotia multor craciunuri impreuna ci sunt cumparate de la supermarket, in fiecare an altele pentru a fi in trend. Pana si mancarea e fara gust pentru ca nu mai e facuta cu dragoste de catre mama pentru intreaga familie ci e cumparata in cel mai fericit caz ca semipreparat.

Citeam undeva ca mediul inconjurator ne afecteaza calitatea vietii. Nu cred ca se referea doar la paduri sau la poluare ci la dragostea care ne inconjoara, de la dragostea perechii sau a copiilor pana la dragostea pusa in fiecare gest, atentie sau actiune.

Am devenit niste robotei care muncim pentru a avea bani si a ne cumpara diverse lucruri. A disparut respectul pentru propria persoana si implicit pentru cei din jur. Si vorbesc de acel respect care implica aprecierea, dragostea si tot ce tine de latura umana, nu de respectul pentru cati bani are celalt.

Iar asta incepe sa se vada in organizarea sociala si in viata politica: o lipsa totala de respect pentru ce ne inconjoara.

Imi amintesc de craciunurile copilariei mele cand nu erau bani, magazinele erau goale si totusi cat de fascinante erau. Brazii erau impodobiti cu nuci impachetate in staniol (adunat un an intreg de pe la ambalaje de bomboane sau ciocolata) si ghirlande din hartie creponata dar toata familia era adunata in jurul lor, se cantau colinde si mirosea a colacei proaspeti. In ziua de ajun copiii mergeau la colindat. Nu pentru bani pentru ca nu primeau decat nuci, mere sau colacei ci pentru ca era frumos sa mergi din casa in casa sa vestesti craciunul, sa fie intampinati cu dragoste la fiecare casa. Colaceii pe vatra de anul nou erau impletiti in doua si cu coronita pentru uratori si mai mari - impletiti in patru -  pentru mascati, dobe si ursi. Dar erau facuti cu atat dragoste.... Se facea un fel de claca la cuptor: se adunau mai multe gospodine iar noi fetele mici eram printre ele impletind colacei sau cosand masti si costume.

Atatea obiceiuri frumoase pierdute... atatea manifestari ale dragostei, respectului si apreciarii inlocuite de o poleiala robotica si insingurata...