Sfarsit de an si inceput de an

Anul acesta fac o exceptie facand bilantul anului ce a trecut pe 31 decembrie si nu pe 2 ianuarie. A fost un an frumos, cu multe bucurii si realizari dar terminat cu cateva luni grele. Anul acesta am reinvatat ca pot face orice imi doresc, ca cineva acolo sus ma sustine daca imi doresc ceva suficient de mult. In prima jumatate a anului am reusit sa amenajez o gradina superba, ecologica, mixta. Cu flori si legume, cu alei improvizate din pietre, cu straturi si ronduri si un loc de relaxare linistitor. Pentru mine era un colt de rai pe varful dealului. O confirmare ca unele lucruri nu se uita si daca vrei poti. Asta mi-a crescut increderea in mine si in fortele mele, incredere ce era la un nivel foarte, foarte jos. Asa am reintrat in lumea "intreprinzatorilor". Am deschis o noua firma, cu noi domenii de activitate, am gasit un spatiu si am deschis o cafenea in prima faza. Dupa ce reusesc sa dotez spatiu cu anexe si aparatura va fi un minirestaurant. Dar mai e pana acolo.
Apoi am avut sentimentul ca totul s-a naruit. Dupa incendiu nu reuseam sa ma adun. Convinsa fiind ca "tot raul e spre bine" eram fosrte atenta in jurul meu pentru a vedea partea buna in ciuda convingerii celor apropiati ca nu poate fi o parte buna in asa ceva. Si totusi, impreuna cu sotul meu si cu copilul am gasit acea "parte buna", acel "pas inainte" care urmeaza oricarui "sut in fund". Casa in care ne-am mutat, care ne-a fost oferita la cateva ore dupa incendiu, ne poate oferi baza pentru o activitate pe care mi-o doresc de mult timp. Asta nu inseamna ca nu va fi munca sau piedici sau inconvieniente. Dar important e ca exista un punct de plecare.
Acea activitate la care visez va putea fi "activa" in 2011 doar daca apar miracole, pentru ca pe langa munca enorma care e necesara mai trebuie si bani iar astia vin mai incet. Dar cu ajutorul Celui de sus, daca vom fi sanatosi ne vom putea realiza visurile cu pasi mici si siguri.
O alta parte buna a fost ca am cunoscut oameni minunati, cu suflete imense cu ajutorur carora am depasit teama de a nu fi acceptata. Cred ca am spus impropriu teama dar alt cuvant nu am gasit. Oricum am depasit cumva valul de barfe si acuze carora nu vroiam sa le raspund sau pe care nu voiam sa le justific pentru ca nu mi se parea normal sa ma cobor in mocirla cuvintelor aruncate gratuit sau cu intentia clara de a rani.
Din pacate sfarsitul anului m-a gasit obosita fizic, emotional si mental, incapabila sa ma bucur de magia sarbatorilor de iarna, magie pe care o asteptam cu nerabdare in alti ani.
Sper ca la inceputul anului 2011 sa imi regasesc entuziasmul si bucuria pe acolo pe unde le-am pierdut si astfel Doamne Doamne sa ne ajute sa ne transformam visele in realitate.
Ce imi doresc pentru anul ce va veni? Sa fim sanatosi, sa fim impreuna, sa ne intelegem si nu in ultimul rand sa ne regasim acea liniste sufleteasca care s-a topit cu luni in urma........
Si astea le doresc tuturor, fie ca sunt persoane dragi, prieteni, cunostinte sau necunoscuti, chiar si celor care m-au ranit pentru ca, consider eu ca au facut-o tocmai din lipsa linistii sufletesti.
"La multi ani!" tuturor care cistesc aceste randuri

....

Fara cuvinte am ramas astazi. Nu am reusit sa gasesc nici scuze, nici justificari pentru o atitudine pe care mintea mea nu o poate concepe. Lipsa bunului simt m-a socat intotdeauna.
Se spune ca nu putem fi dezamagiti decat atunci cand avem asteptari... Si aveam o singura asteptare: sa ma insel, sa cred ca intuitia mea a gresit de data asta, ca anumiti oameni nu pot fi atat de meschini, de ipocriti si de fatarnici. Dar nu m-am inselat, intuitia mea si ingerasul meu nu au gresit de data asta si anumiti oameni pot fi fatarnici si ipocriti. Trebuie sa imi intre bine in minte si in suflet ca anumiti oameni au imbracat o uniforma doar de dragul avantajelor financiare si nu din convingere sau chemare interioara.

Mos Craciun

A venit si Craciunul.
Si avem cel mai frumos brad. Doar bradul l-am cumparat noi. Luminile, globurile, beteala le-a adus Mos Craciun. De fapt le-a trimis (prin posta sau curier). Si credem ca avem cele mai frumoase podoabe. Vorba copilului meu: un brad plin de dragoste. Cele mai multe "globuri" sunt lucrate manual. Stelute crosetate, globuri si stelute din paie si ceva mai inedit: figurine din aluat copt. Si bineinteles goblenul cu Mos Craciun (salvat dar cam afumat) sa ne aminteasca ca magia Craciunului inseamna dragoste.
Din pacate anul acesta e primul an cand nu reusesc sa termin totul la timp. De fapt am mai impodobit si astazi si prin casa si bradul. Cadourile lui Matei au venit in cursul saptamanii si nu le-am mai pus sub brad dar in timp ce impodobea bradul a tinut sa faca "inventarul" lor asa cum am facut si noi.
Ieri din pacate am lipsit la impartirea darurilor, a fost doar sotul meu si eu am auzit doar povestirea. Dar am putut sa mi-o imaginez pe Artimiza (babuta de la azil de care avem grija) cum a luat punguta si a strans-o la piept murmurand zeci de "saru'mana" cu ochii in lacrimi chiar daca a fost destul de saracut cadoul (fructe si sosete). Iar bucuria ei simpla ne-a luminat sufletele.
Maine avem musafiri si am emotii. E prima data cand sunt gazda in casa noua iar "musafirii" vin pentru prima data la noi de cand ne cunoastem. O zi mai oficiala....
Din pacate nu pot "imortaliza" momentele.... Sper sa se rezolve si asta cat mai curand....

joia "norocoasa"

De regula ziua mea norocoasa este joia. Cam toate lucrurile frumoase mi s-au intamplat joia. Si nu imi amintesc sa fi pierdut ceva joaia. Nu sunt superstitioasa dar asta cu joia norocoasa o am de prin generala.

Si daca mai e si 13 clar ca imi merge bine.

Astazi in schimb..... a fost "norocoasa". Dar "necunoscute sunt caile Domnului"....

Din pacate telefonul meu mobil a nimerit intr-un loc foarte "norocos" asa ca am ramas si fara telefon, si fara numar (era pe cartela si astazi il incarcasem). 

Scrisoare pentru Mos Craciun

Ieri, la facutul temelor, ne-am lovit de tema la engleza. Cand m-a strigat sa il ajut la tema la engleza m-a mirat. De regula matematica sau romana mai are nevoie de ajutor (mai mult de explicarea lectiilor intr-o alta forma) dar engleza nu e un obiect la care sa aiba nevoie de ajutor deoarece eu sunt mai pe langa subiect. Asa ca, cu o mare indoiala, m-am dus sa vad care e de fapt problema.
- Ma ajuti sa fac o scrisoarea catre Mos Craciun?
- Pai bine ce e asa de greu? O scrii in romana si apoi o traduci. Ia dictionarul daca te incurci...
- Pai asta e problema. Nu stiu ce sa ii cer Mosului...
- Cum adica nu stii ce sa ii ceri?
- Pai am de toate. Nu mi-ai spus tu ca magia lui Craciunului inseamna familia adunata in jurul bradului? Casa frumoasa avem, o mai aranjezi tu pana atunci si mai fac si eu niste figuri de hartie si gata, brad sigur ia tata si noi il impodobim, podoabe de brad aveam multe si frumoase facute cu drag de mana si nu cumparate, dulciuri o sa te ajut sa le faci, mai vin si bunicile in vizita si o sa avem un Craciun super frumos. Daca ninge facem si un om de zapada si gata. Important e ca ne iubim si tot ce facem, facem cu dragoste.
- Pai vroiai o surioara....
- Aia stiu ca va veni cand va crede Doamne Doamne ca suntem pregatiti sa o primim cu dragoste...
- Carti, jucarii....
- De jucarii sunt cam mare iar carti nu cred ca le-am citit pe toate pe care le avem, asa afumate si incretite cum sunt de la apa....
- Altceva ce iti mai doresti?
- ........cred ca .... am gasit! o sa il rog pe Mos sa ne aduca la toata familia un concediu la mare la vara...
M-am gandit mult la discutia cu copilul meu si mi-am dat seama ca si eu simt cam acelasi lucru. Nu stiu daca imi doresc ceva anume. Si imi amintesc de anii din urma cand exista o lista de .... dorinte care, daca s-ar fi implinit credeam eu ca m-as fi simtit fericita.  Poate ca atunci starea de nemultumire din sufletul meu ma facea sa ma gandesc ca "ceva" m-ar fi facut fericita. Poate ca acum sunt ... multumita (fericita e un cuvant prea mare totusi) iar multumirea ma face sa nu imi mai doresc nimic, sa multumesc pentru ce am, pentru ce primesc, pentru oamenii minunati din viata mea si sa ma bucur de un craciun linistit in caminul amenajat repede dar cu multa, multa dragoste.....
Scrisoarea pentru Mos Craciun a avut 2 propozitii in engleza bineinteles. Prima in care spunea ca isi doreste o vacanta, la vara, la mare iar a doua suna cam asa: Asta e tot pentru ca in rest am tot ce imi doresc.

covrigei

1 pachet margarina
o cana de lapte
2 oaua
2 lingurite sare
drojdie cat o nuca
faina cat cuprinde
Se face un aluat potrivit, se lasa la crescut, se modeleaza covrigeii si se coc. Se presara cu mac sau sare grunjoasa.

Prajituta cu bezea

Foi:
4 galbenusuri
50 gr margarina
125 gr zahar
50 gr lapte caldut
praf de copt
Se freaca galbenusurile cu zaharul, se adauga margarina, laptele, praf de copt, mirodenii si faina cat cuprinde pentru un aluat potrivit. Se da la rece cateva ore apoi se coc 2 foi.

Crema:
un borcan 400 gem acru
1 pachet de unt
o farfurie adanca cu nuci pisate
2 linguri cacao
mirodenii
Se pune crema intre foi si se lasa presata peste noapte.

Bezea:
4 albusuri
un praf de sare
225 gr zahar
1 lingurita otet
Se bate la rece pana devine alba si se topeste zaharul. Se fierbe la baia de abur pana apar cristale pe margine.
Se pune peste prajitura. Cand s-a intarit se taie. Eu rad un pic de ciocolata peste bezea cand o pun pentru culoare.

televizor sau prajitura bicolora

Foi maro:
50 gr lapte
50 gr unt
2 linguri cacao
2 ou
100 gr zahar
praf de copt
si faina cat cuprinde
Se face un aluat potrivit care se lasa cateva ore la frigider
Foaie galbena
4 oua
2 linguri de ulei
5 linguri de zahar
5 linguri de faina
Se face un aluat de pandispan
Crema:
1/4 l lapte se fierbe cu
200 gr de zahar
1/4 l lapte se amesteca cu
3-4 linguri rase faina
Se amesteca laptele si se pune la foc mic amestecand continuu pana se ingroasa
Dupa ce s-a racit se adauga
zeama de la o lamaie si
1 pachet unt spumos

Se pune: foaie maro, crema, foaie galbena, cream, foaie maro si se lasa la presat pana a doua zi.

Glazura:
1 ciocolata cu 2 linguri lapte si 1 lingura unta la foc mic

Se taie cand grazura s-a racit

Negresa

1 pachet de margarina

1/2 cana lapte

4 oua

1/2 kg zahar

50 gr cacao

1 ciocolata

1 praf de copt

200 gr faina

Untul, zaharul, cacao, laptele se fierb in clocot. Se pune ciocolata rupta intr-o farfurie peste care se adauga 15 linguri din compozitie. Ciocolata se tine la cald iar compozitia la rece. Cand s-a racit se adauga galbenusurile,  faina, praful de copt si albusurile spuma.

Se da la cuptor cca 30 min la foc potrivit. Cand e gata se pune ciocolata deasupra, se lasa sa se raceasca in tava si apoi se taie.

alba ca zapada

Foile:

2 oua

5 linguri zahar

5 linguri ulei

5 linguri lapte

1 lingurita bicarbinat de maoniu stins

coaja de la o lamaie

faina cat cuprinde

Se amesteca toate si se adauga faina cat sa iasa un aluat potrivit, se imparte in 3 si se coc 3 foi

Crema:

1/2 l lapte

3-4 linguri faina

7 linguri zahar

1 pachet de unt

zeama de la o lamaie

Se opareste faina cu lapte fierbinte apoi se amesteca (la foc mic) zaharul si se tine pe foc pana devine ca o smantana groasa. Se da de pe foc. Cand s-a racit se adauga zeama de lamaie si untul moale (spumos).

Se aseaza o foaie, crema, o foaie, crema si ultima foaie. Se lasa peste noapte presat usor (eu pun un fund de lemn deasupra) apoi se pudreaza cu zahar pudra si se taie

despre o atitudine generalizata: "aruncatul pisicii"

Intamplator zilele astea m-am lovit iar (a cata oara?) de atitudinea de a da vina pe altii, de a "arunca pisica in curtea altuia". De data aceasta cu consecinte foarte grave. Un copil nou-nascut, cu probleme care ajuns la un spital universitar. Motivul: o eroare medicala. Chiar asa sa fie cum ii poti spune unei mame ca a fost prost tratata si risca sa piarda copilul?

E o atitudine generala nu doar in sistemul medical. In orice domeniu in care se "presteaza servicii" si apare o problema se da vina pe cel ce a facut inainte. Orice instalator, electrician, tamplar sau mai stiu eu ce "meserias" daca il chemi sa iti rezolve o problema va incepe cu intrebarea retorice "cine oare a lucrat aici inainte asa de prost?". Presupun ca asta se face in ideea ca cel prezent e oricum mai bun decat cel trecut. Adica in loc sa cautam solutii la probleme cautam vinovati.

Atunci cand cineva sufera, indiferent ca e vorba de sanatate, de caldura, de apa sau alt domeniu, de ce sa ii incarcam sufletul cu ranchina in loc sa ii alinam suferinta? De ce sa ne invrajbim unii pe altii in loc sa ne ajutam cu dragoste? Oare fuga dupa bani, dupa o indestulare prost inteleasa sa ne faca atat de ..... haini la suflet incat sa ii chinuim pe ceilalti?

Oare cei ce fac asta nu se gandesc ca la suparare cel ce sufera nu va spune  ca medicul acela nu e bun, sau meseriasul X nu isi face meseria ci ii va invinui pe toti cei ce practica acea meserie? Ca acuzand un necunoscut ajungi sa te acuzi pe tine insuti? Ca la o adica nimeni nu e perfect si nu stii in ce conditii X sau Y a luat o decizie. Ca poate in aceleasi conditii si tu, "perfectul" ai fi putut sa iei aceasi decizie si implicit sa faci aceeasi "greseala". Si poate ca din "greseala" celui de dinainte ai tu ceva de invatat deci ar trebui sa ii multumesti si nu sa il critici.

Poate ca atunci cand ne vom dezvata de a gasi "vinovati" si vom invata sa cautam solutii vom fi cu un pas mai aproape de sentimente frumoase ca intelegerea, iubirea, compasiunea si vom reinvata sa credem in Mos Craciun.

Peripetii de sofer iarna

Era cred prin 2001 sau 2002, nu mai stiu exact anul, de Sf. Andrei. La firma nu se lucra pe echipa pentru ca era sarbatoare dar pe magazin da. Si aveam si eu de pregatit niste contracte. Peste noapte ninsese ca in basme. Pe la 6 a trecut freza prin fata casei (locuiam in Roman) si masina nu se vedea din spatele mormanelor facute pe trotuar (aveam o batrana Dacie). Sotul meu de atunci lenevea pentru ca daca nu se lucra pe echipa nici el nu avea ce face in firma. Cand am vazut cat de frumos e afara am hotarat ca merg pe jos pana la firma dar, ceasul rau sau ...., sotul m-a convins sa plec cu masina. Ca la o adica merg incet si ce mi se poate intampla. Am ajuns cu bine la firma, mi-am facut treaba si pe la 14 am plecat spre casa. Bucuroasa nevoie mare ca nu mi s-a intamplat nimic pe zapada. Dupa ce am intrat la mine pe strada, de pe o straduta laterala (betonata, nici macar asfaltata) a iesit o dacie hotarata sa nu foloseasca frana. Din.... instinct am tras stanga in timp ce am apasat pe frana care culmea a mai si tinut. Dar prea tarziu. Casele de pe colt aveau gardurile inalte si am vazut prea tarziu masina ce venea. Asa ca m-am trezit cu un far in gardul vecinei (noroc de mormanul de zapada ca a fost doar farul si nu am daramat gardul femeii) si aripa din dreapta spate remodelata de botul celeilalte masini. Dar nu asta a fost ironia situatiei. Dupa ce a venit agentul de politie de la circulati au aparut marile surprize. Celalt sofer nu avea asigurarea platita si ....... semnul ce trebuia sa fie un stop mare, alb pe fond rosu nu mai era. In coltul din dreapta iesirii de pe straduta era doar un suport de metal in varful caruia nu mai exista nimic. Si cum Dacia iesise din dreapta, eram intr-o zona marginasa a orasului, si stopul nu mai era m-am trezit in situatia de a ramane fara permis (neacordare prioritate de dreapta) pe langa reparatiile ce trebuia sa le suport. Bafta mea a fost ca politistul (cu simtul umorului) cunostea strazile si a vazut comicul situatiei iar celalt sofer pus in situatia de a fi sanctionat pentru ca nu avea asigurare a acceptat ca fiecare sa isi suporte reparatia masinii si nimeni nu a fost sanctionat. In orice caz mi-am petrecut dupa amiaza de Sf. Andrei la politie in timp ce sotul meu statea in pat la televizor..... iar acum am o retinere de a ma urca la volan cand e zapada afara deoarece nu are importanta cum conduc eu, daca e sa se intample ceva oricum se intampla....

despre ....rautate gratuita sau micime sufleteasca

E un subiect de care ne lovim cu totii zilnic si pe care il toleram, il acceptam sau ne infurie. Eu credeam ca am ajuns la stadiul in care sa il ignor dar astazi am constatat ca uneori rautatea gratuita murdareste chiar si cele mai bune intentii facute din dragoste, din curatenia sufleteasca sau din compasiune si asta m-a durut. Toate aceste sentimente nobile si inaltatoare ar trebui sa ne insoteasca de-a lungul vietii pe toti. Dar se pare ca multi dintre noi, poate incapabili de asemenea sentimente sau poate din teama (teama de a pierde ceva sau teama ca nu ne putem ridica la inaltimea acestor sentimente) murdarim intentii si faptele celor curati sufleteste. Si nu ma refer la rautati sau cuvinte care lovesc spuse la suparare sau la necaz sau din neatentie sau din nestiinta ci vorbesc despre acele cuvinte care dor spuse cu intentie, cu intentia clara de a lovi sau de a face rau. Si cred cu tarie ca aceste actiuni vin din teama. Sunt ani de zile de cand vad in spatele rautatilor teama oamenilor si asta ma face sa nu judec, sa nu raspund cu rau la rau ci doar cu iubire si compasiune. Si asta pentru ca asa e structurat sufletul meu: sa ii iubesc pe cei care ma lovesc pentru ca doar intelegandu-i eu voi deveni (daca voi trai suficient) mai buna, mai intelegatoare, poate mai rabdatoare si cu singuranta mai inteleapta. Si la o adica sunt de inteles cele care lovesc pentru ca e dificil ca intr-un cerc relativ restrans cu reguli clare si stabile, cu aparente salvate oricat de mult a ar durea, sa vina cineva si sa darame tot edificiu cladit in sute de ani. Poate ca e normal ca "intrusa" sa fie lovita cu pietre iar acel sentimet de solidaritate intre femei sa fie aplicat in directia lui "dar daca mi se intampla si mie?". Dar dureros e faptul ca se judeca fara a fi cunoscute faptele. Se judeca dupa aparente si dupa vorbe aruncate pentru a justifica neputinta de a iubi. Poate ca ceva din purtarea mea e de condamnat (nu neg pentru ca nimeni nu e fara de prihana) dar poate ca cei ce sunt pe calea iubirii, a compasiunii si a intelegerii pot cantari faptele si apoi condamna. Si pe de alta parte daca Dumnezeu ne considera vrednici (oricat de nevrednici suntem in fata Lui) sa facem lucrarea Lui (oricare ar fi aceea) cine suntem noi oamenii sa punem la indoiala ce El a randuit?

la inceput de decembrie....

"Nu stiu altii cum sunt dar eu cand ma gandesc......"
Se pare ca am ajuns suficient de "batrana" pentru "amintiri din copilarie".
De-a lungul timpului mi-au placut sarbatorile de iarna poate pentru ca "se termina" cu ziua mea de nastere sau poate pentru atmosfera de bucurie. Oricum iarna a avut un loc special in sufletul meu. Dar in mod special imi amintesc perioada liceului. Dupa ce treceau tezele ma apucam de curatenie. Mama lucra 12 cu 24 si ne "imparteam" sarcinile. Ea se ocupa de baie si bucatarie iar eu de restu' care insemna camerele noastre ( a mea si a fratelui meu si dormitorul parintilor) si cealalta parte a casei (un hol si 2 camere) care era folosita doar de sarbatori si daca aveam musafiri. Probabil ma simteam ca Alice in tara minunilor pentru ca acolo erau fotografiile de familie, hainele mamei din tinerete si diverse comori (ate, panze si podoabele de sarbatori). Imi placea ca trebuia sa fac foc in toata casa iar sobele mai rar folosita aveau un miros aparte si faptul ca cea mai dificila sarcina din acea perioada (cumparaturile) imi era incredintata mie de catre tata. Era dificila pentru ca bugetul era limitat si pentru ca trebuia sa acopar atat nevoile cat si acele mici bucurii specifice perioadei (podoabe noi pentru casa si pentru membrii familiei). Pe 20 decembrie era gata curatenia in toata casa si treceam la bucatareala. Partea frumoasa la bucatareala era ca participau toti membrii familie. Fiecare isi stia sarcinile iar mama era "liantul". De exemplu tocatul carnii, facutul carnatilor, afumatul, nucile erau treburile tatei, umplutul prajiturelele (nucile, fagurii de miere) sau decoratul piscoturilor intrau in sarcina fratelui meu iar sarmalele, chisca si toba erau exclusiv sarcina mamei. Asa cum facutul si intinsul turtelor, prajiturile si aperitivele erau sarcina mea. Pe 24 decembrie impodobeam casa, tata aducea bradul pe la pranz si il pozitiona. Imi amintesc ca in fiecare an trecea parintele cu ajunul dupa pranz cand eu impodobeam bradul. In seara de ajun mirosea a brad si a chisca in casa si se auzeau colindatorii la usa. Am crescut cu ideea ca cel mai frumos cadou adus de Mos Craciun in seara de ajun este linistea sufleteasca si acea atmosfera de camin in sarbatoare. De a doua zi incepeau sa apara musafirii. Pana de Sf. Ioan aveam casa plina. Cu mici pauze cand mergeam noi in vizite. Revelionul incepea pe 31 pe la 5 dupa amiaza cand plecam cu uratul. Toata familia plecam prin vecini si pe unde treceam ni se alaturau proprietarii. Pana pe la 21 eram pe putini 30 de oameni ce ne mutam de la o casa la alta. Si nebunia continua pana pe la 7 dimineata. Unii ramaneau sa doarma, altii erau treziti mai pe dimineata si toata lumea era vesela.
De-a lungul timpului am incercat sa recreez sentimentul sarbatorilor din acea perioada. Dar oricat ma straduiam exista ceva care ma tinea departe de bucuria aceea pura care se datora exclusiv comuniunii sufletesti dintre oameni. Comuniune ce s-a transformat dupa revolutie in egoism, individualism si fuga dupa bani.
Surprinzator e ca anul asta, in ciuda greutatilor si a necazurilor, sau poate ca datorita lor, acel sentiment de bucurie pura si-a gasit lacas in sufletul meu. Multumesc Domnului pentru ca mi-am regasit capacitatea de a ma bucura si tuturor celor din jurul meu care a facut posibil acest lucru.

prima zapada

Prima zapada din iarna s-a furisat intr-o dimineata si a asezat un covor alb si curat peste mica noastra asezare. Si ca in fiecare an, sotul meu a ripostat morocanos la bucuria noastra. In timp ce eu si Matei topaiam prin casa cantand un "Mos Craciu", sotul meu bombanea si ne amintea neajunsurile frigului. Asta in timp ce isi bea cafeaua. Ca dupa aceea (o fi din cauza cafelei sau a replicilor noastre) a recunoscut si el frumosetea si linistea albului din jur. Pana si curtea noastra arata mai putin dezolanta.

curtea fotografiata din pragul casei



aleea de la poarta pana la casa





Si parca bucuria zapezii nu a fost suficienta. Mai pe seara am fost coplesita de bunatatea si iubirea oamenilor. Oameni sau mai corect spus femei pe care nu le-am vazut niciodata, femei cu care nu am vorbit niciodata mi-au aratat ca iubirea salasluieste in sufletele oamenilor, ca "necunoscute sunt caile Domnului" si iubirea Lui poate lua cele mai neasteptate forme. Si daca cu ceva posturi in urma spuneam ca bucuria nu reuseste sa isi faca loc in sufletul meu, acum simt ca iubirea cu care am fost binecuvantati au topit si cele mai mici aschii de gheata....

Norul si duna de nisip

De Paulo Coelho ("The Cloud and the Sand Dune" din volumul "Like the flowing river")
Un tanar nor se nascuse in toiul unei mari furtuni peste Mediterana. Nici n-a avut timp sa creasca insa acolo, ca un vant puternic a impins toti norii inspre Africa.
De indata ce norii au atins continentul, vremea s-a schimbat. Un soare stralucitor scanteia pe cer si, intinse sub nori, se rasfatau dunele aurii ale Saharei. Cum in desert nu ploua aproape niciodata, vantul a continuat sa impinga norii catre padurile din sud.
Intre timp, asa cum se intampla si cu tinerii oameni, tanarul nor a hotarat sa-si paraseasca parintii si vechii prieteni ca sa descopere lumea.
"Ce faci?" a strigat vantul. "Desertul e la fel peste tot. Intoarce-te langa ceilalti nori si o sa megem toti in Africa Centrala unde sunt uimitori munti si arbori!"
Dar tanarul nor, un rebel innnascut, a refuzat sa-l asculte si incet a lunecat pana a gasit o briza blanda si generoasa care i-a permis sa ajunga peste dunele aurii de nisip.
Dupa multa fataiala incolo si incoace a observat ca una din dunele de nisip ii zambea.
El a vazut ca duna era si ea tanara, nou formata de vantul care tocmai trecuse pe acolo. Si el s-a indragostit atunci si acolo de parul ei cel auriu.
"Buna dimineata", zise el. "Cum e viata acolo jos?"
"Am tovarasia celorlaltor dune, a soarelui si a vantului si a caravanelor care trec uneori pe aici. Uneori e chiar fierbinte, dar e totusi suportabil. Cum e viata acolo sus?"
"Avem si aici soare si vant dar lucrul bun e ca eu pot calatori pe cer si pot vedea multe lucruri."
"Pentru mine", zise duna, "viata e scurta. Cand vantul se va intoarce dinspre paduri, voi disparea."
"Si asta te intristeaza?"
"Ma face sa simt ca nu am un rost in viata."
"Si eu simt la fel. De indata ce alt vant va veni voi merge spre sud si ma voi transforma in ploaie; dar asta e destinul meu."
Duna a ezitat un moment, apoi a spus:
"Stii tu oare ca noi in desert numim ploaia paradis?"
"Nu aveam idee ca as putea fi vreodata asa de important", zise mandru norul.
"Am auzit alte dune batrane povestind despre ploaie. Ele spun ca dupa ploaie suntem acoperite cu iarba si flori. Dar eu nu voi trai niciodata asta pentru ca in desert ploua atat de rar."
A fost de data asta randul norului sa ezite. Apoi a zambit larg si a zis:
"Daca vrei, as putea sa fiu acum ploaie peste tine. Stiu ca abia am ajuns aici, dar te iubesc si as vrea sa stau aici pentru totdeauna."
"Cand te-am zarit prima data pe cer, m-am indragostit si eu de tine', zise duna. "Dar daca iti vei transforma in ploaie frumosul tau par alb, vei muri."
"Dragostea nu moare niciodata, zise norul. "Este transformata, si pe de alta parte, vreau sa-ti arat ce este paradisul."
Si el incepu sa mangaie duna cu mici picuri de ploaie, astfel incat sa stea impreuna cat mai mult, pana cand aparu un curcubeu.
In ziua urmatoare micuta duna era acoperita de flori. Alti nori care treceau spre Africa au crezut ca trebuie sa fie o parte din padurea pe care o cautau si au mai scuturat niste ploaie.
Douazeci de ani mai tarziu duna fusese transformata intr-o oaza care improspata trecatorii cu umbra copacilor sai.
Si astea toate pentru ca intr-o zi un nor s-a indragostit si nu s-a temut sa-si daruiasca viata acestei iubiri.

icoana salvata

Icoana cu care am iesit din casa o am de la strabunicul meu. Din pacate nu am nici o fotografie cu ea dar una asemanatoare am gasit-o aici:

A mea nu are aura iar imaginile din stanga sunt un pic mai "simpliste" .

despre..."ziua de foc"

Despre "ziua" de foc am tot amintit dar nu am povestit. Astazi m-am hotarat sa scriu. Poate pentru ca sunt pregatita sa mi-o amintesc sau poate pentru ca ma gandesc ca asa vor disparea unele "efecte" sau macar se vor mai ... rari.

Joi seara (21 octombrie) am ajuns tarziu acasa. Sotul meu a avut treaba asa ca eu si Matei am stat pana tarziu la magazin si ne-am uitat la un film. Din pacate nu imi amintesc ce film am vazut... Ajunsi acasa, Matei si-a pregatit ghiozdanul si a adormit imediat. Noi am mai ramas in bucatrie.... Primisem niste ghebe si le-am spalat si fiert pentru zacusca. Pregatisem cam tot ce imi trebuia doar ca din cauza orei tarzii am amanat zacusca pentru a doua zi. Ne-am bagat in pat destul de tarziu, cred ca era in jur de ora 1... Pisica, care de regula dormea in bucatarie, era ghemuita la noi in pat. Cand sa o duc la locul ei, mi-a aratat usa miorlaind asa ca am dat-o afara. M-am trezit de cateva ori peste noapte dar am dat vina pe oboseala (mi se mai intampla sa nu pot dormi daca sunt prea obosita). Pe la 4.30 m-am trezit pentru un drum la baie. Un sfert de ora mai tarziu s-a dus si sotul meu. Nimic nu ne-a atras atentia....

Apoi, ca prin vis am auzit batai in geamul usii de la camera si vocea copilului care tipa:

- Arde ceva! Arde ceva!

Sotul meu a coborat din pat apoi l-am auzit:

-Repede ca arde casa!

Eram intr-o pijama cu tricou si pantalon scurt. Am iesit afara cu telefonul in mana. Am sunat la pompieri. Era 5.05 am. Imi amintesc vocea de femeie care mi-a dat legatura. Apoi un barbat care ma intreba ce si cum arde, apoi adresa. Am sunat veciniii. Pana sa ajunga cineva am imbracat copilul, nu imi amintesc cum dar mai tarziu am constat ca nu are decat o soseta, si l-am urcat in masina cu o plapuma pe el, apoi am trecut la scos apa (hidroforul se stricase in saptamana aceea). Sotul meu tipa, poate aude cineva, ceva...

Copilul mi-a povestit mai tarziu ca nu focul l-a speriat cel mai tare ci tipetele tatalui sau.

Amintirile sunt trunchiate, selective si fragmentate. Nu reusesc sa le pun intr-o ordine cronologica. Imi amintesc ca scoteam apa si vecinii stateau la rand cu galetile sa arunce apa. La un moment dat cineva de la primarie m-a luat de umar si mi-a spus:

- Incearca sa scoti din casa ce se poate pentru ca .....

Am intrat in casa, si printre rotocoalele de fum m-am uitat imprejur si am luat un singur lucru in brate: icoana Maicii Domnului de pe perete si am iesit. Era o icoana veche de peste o suta de ani pe care i-am pus-o copilului in brate in masina. Era multa lume in curte iar pompierii intarziau. Pe la 6.20 am a ajuns si masina de pompieri. Aveam deja 20 minute de cand priveam acoperisul cum arde. Preintre vocile pompierilor o voce m-a trimis sa ma imbrac. Atunci m-am uitat in jos si am vazut ca eram desculta, in tricou si pantalon scurt. Privind in jur am descoperit paltoanele scoase pe sarma cu cateva zile in urma la aerisit. Unul l-am luat pe mine iar pe sotul meu (era tot in pijamale si descult) l-am imbracat cu o geaca rosie cu guler alb. El a identificat ghetele pe undeva dar eu m-am ales cu o pereche de saboti. De sosete nici nu se punea problema. Mai pe seara am vazut basicile negre de pe degetele sotului meu. Cazuse bruma si ... degetele i-au degerat....

Se lumina de ziua cand a ajuns si o echipa de la e-on si a decuplat instalatia electrica de la stalp (consola de pe casa era deja data jos). Deoarece copilul era cu pisica in brate in masina, destul de linistit, sotul se mai linistise si discuta cu pompierul sef am ridicat ochii spre casa. Atunci m-a coplesit grozavia situatiei. In locul acoperisului erau cativa capriori fumeganzi si cativa pompieri ce incercau sa stinga ultimile semne de foc...

16 noiembrie

Astazi am doua mari motive de sarbatoare: ziua de nume a copilului meu, Matei si ziua de nastere a soacrei mele. Din pacate starea de bucurie isi face greu loc in sufletul meu. Orice motiv de bucurie as gasi cu mintea, sufletul meu e amortit. Oricat incerc sa ma conving ca viata merge inainte, ca in ciuda problemelor, se pot gasi motive de bucurie, motive de incantare sau motive de sarbatoare undeva in mintea mea inca rasuna vocea copilului strigand ca arde. Pobabil va mai trece multa vreme pana cand voi reusi din nou sa fiu vesela sau pana voi reusi din nou sa ma bucur. Pana atunci, incerc sa renasc din cenusa, sa improvizez, sa reamenajez, cumva incerc sa imi infrumusetez viata cu speranta ca frumusetea va patrunde si in sufletul meu si va darama zidurile de gheata ridicate impotriva flacarilor....

casa arsa

ceea ce a fost bucataria



vedere dinspre bucatarie



bucataria si ce a mai ramas din congelator

congelatorul, congelate facute scrum

in bucatarie, scheletul canapelei si ceva oale....

aragazul mutat in usa alaturi de ceea ce a fost centrala termica

intrarea podului



un alt unghi pentru intrarea podului si.... oala minune