De fapt un smotru general fac pe la final de februarie. Atunci sterg tot, reorganizez, curat si mut. Probabil din cauza apasarii iernii. Atunci mi se pare ca nu intra suficienta lumina in casa si incep sa sterg geamuri, spal perdele si apoi restul.... Apoi, pentru ca sarbatorile pascale se suprapun cu pusul in gradina, de cele mai multe ori are intaietate gradina. Asa si acum. Toata saptamana trecuta m-am ocupat de gradina si partial de curte. Am ignorat cu desavarsire programarea mea pe zile pentru curatenia in casa. Odata ce am iesit afara nu s-a mai lipit de mine treaba prin casa. Mai ales ca vremea a fost superba. Joi am semanat radacinoasele si am plantat ceapa si usturoiul. Vineri am pus cartofii. La ceapa m-a ajutat Matei cand genunchiul meu a inceput sa tipe de suprasolicitare, iar la cartofi, sotul meu a fost cu motorizarea (a facut cu motosapa randurile si le-a acoperit) iar eu cu Matei am "numarat cartofii", adica am pus unul cate unul pe rand. Sambata am fost la Iasi sa il ducem pe Matei care, profitand de vacanta scolara, a plecat sa isi rezolve temele si proiectele la master. A zis ca va reveni joi acasa, la timp pentru framantat cozonacii.
Asa ca incep Saptamana Mare cu pregatirele la inceput. Si cu o piesa noua de mobilier in salon deci cu o reorganizare. Am niste planuri amanuntite facute dar probabil le voi ignora iarasi si voi merge pe inspiratia de moment.
In principiu ziua de luni incepe cu schimbat perdele cu cele de rezerva si continua cu curatenia in dormitoare. Marti e repartizata celorlalte camere din casa: salonul, bucataria mica si baia. Miercuri e ziua pentru bucataria de vara si curte iar joi e pentru taiat cocosii, colorat oua si eventual copt cozonacii. Vineri e pentru bucatareala: pasca, bors de cocos, fiert salata beof si drobul dar si spalat rufe. Sambata e ziua care imi place cel mai mult. Incepe cu framantat painea, continua cu schimbat lenjeria, periat mochetele, pus perdelele la locul lor, pus painea la cuptor, facut salata beof. Savurez momentul cand incep sa asez in casa, sa decorez, sa infrumusetez. Cel mai mult imi place cand totul e gata si caut cele mai potrivite locuri pentru vasele cu flori parfumate. Seara incepe cu relaxare in cada, continua cu retusuri la decoratiuni, asezat platoul pentru dimineata si se termina cu Lumina Sfanta la Biserica.
Si printre toate astea mai sunt activitati cum ar fi: muls vaca si caprele, separat smantana din lapte, facut branza si cas, varuit copacii, greblat curtea, cusut o perdeluta pentru bucataria de vara, scos ghivecele cu flori afara, schimbat pamantul si fertilizat si multe alte "maruntisuri".
Imi place mult sentimentul din prima zi de paste, cand nu mai e nimic urgent de facut, cand totul in jur e asa cum trebuie sa fie, cand totul e "primenit". E ziua in care imi place sa savurez bucuria. A sarbatorii, a oamenilor, a celor dragi, a casei, a curtii, a sarbatorii, a bunatatilor facute....
As vrea sa pot pastra cel sentiment tot anul....
Mult spor la pregatiri!
RăspundețiȘtergereMultumesc!
Ștergere