15 mai, 2022

La jumatatea lui mai

Habar nu am când a trecut jumătate din luna. Mai ieri scriam despre obiectivele lunii şi deja e 15. 
Afară e cald. A fost şi mai cald şi ar fi nevoie de apa dar ploaia ne cam ocoleşte. Vremea se înfoaie, bate vântul, vin nori mulţi si negri dar stropii de ploaie sunt puţini. Bine ca nu a fost grindină. 
In curte, iarba trebuie tăiată săptamânal, straturile de flori trebuie curăţate frecvent atât de buruieni cât şi de florile trecute. 
In câmp stăm relativ bine. Mai avem de semanat nişte lucernă. Am lasat-o mai la final pentru că stăm bine la capitolul acesta şi oricum primul an e mai prost deci nu e nici o grabă. Cartofii au ieşit deja, ceapa trebuie prăşită, fasolea la fel in timp ce porumbul abia işi scoate nasul să vadă cum e vremea.
În gradină ne pregătim de pus răsaduri. Anul acesta încercăm varianta cu folie şi cu sistem de udat cu picătură. Am semanat direct in gradină seminţe de roşii mărunte care deja au început să iasă.
Şi la capitolul reamenajari curte stăm relativ bine. Deja am bifat mai bine de jumătate de listă, cam un sfert a rămas pentru anul viitor iar cele rămase se pot face si peste vara sau la toamnă. Am plantat căţiva căpşuni căţărători şi aş vrea căţiva butuci de vie cu struguri fără sâmburi. Doar că avem nevoie de soiuri extratimpurii pentru că suntem pe zonă subcarpatică şi perioada caldă e un pic mai mică. 
Doar la capitolul curatenie in curtea animalelor stam prost. Ocupaţi cu campania de primăvară am neglijat zona asta. Dar pentru ca se apropie prima coasa la lucernă va trebuie sa curaţăm zona de furajul vechi si implicit greblat intreaga curte. 
Luna mai e o luna foarte aglomerata, parfumată si colorată, dar si a nuntilor.
In prima jumatate a lunii am participat la o minunată slujbă de binecuvântare a 25 de ani de căsătorie. Momentul a fost emoţionant chiar daca presărat cu aroganţe din partea mirilor. Naşii păreau mai emoţionaţi decât mirii mai ales ca aveau alături copiii lor. Copiii sunt la vârsta planificării propriilor lor nunţi şi  erau foarte serioşi şi prinşi de emoţia momentului. Cu greu au apărut câteva zâmbete. Mai multe au fost la mini-recepţia de după. Pe total a fost un eveniment frumos. Mi-aş dori mai multe evenimente de acest gen. Cred că avem nevoie de astfel de exemple de continuitate si statornicie.
Dar lecţia momentului a fost că firescul e mult mai frumos decat controlul. Cu cât încerci să controlezi mai mult un eveniment cu atât îţi iese mai artificil, cu sincope şi momente mai puţin plăcute. Dacă în schimb, stabileşti direcţia şi laşi lucrurile sa curgă, ai mai multe şanse să te alegi cu un eveniment frumos. 




Gradina de primavara: salata, galbenele, spanac, ridichi, mazare si aracii pentru rosiile cirese semanate direct in pamant. Stiu ca pare cam haotica dar pentru mine are logica:














Anul trecut povesteam de un proiect care m-a incurcat mult. Era vorba de daramat magazia de lemn din fata bucatarieie de vara. De fapt cica era cuptor pe vremuri dar noi nu l-am mai gasit. In locul ei am amenajat un loc de luat masa afara in jurul caruia am improvizat, din resturi si obiecte vechi o zona cu flori:



Aici se vede un pic din logica gradinei de primavara:















Tot din zona florilor din jurul locului de luat masa. Cutia gri adaposteste borcanele cu sare, cu zahar, cu ardei iuti si altele necesare:




 un detaliu:



Tufele de liliac si iasomie:

Ciresul de mai:


Bulgarasul da semne ca va face cateva flori:

Agrise:

Coacaze:


















Un alt detaliu cu o coada de pisica:













Cauciucurile de la poarta ce separa tomberoanele de gunoi de restul curtii:


















Cioata parului din fata casei:


















Curtea vazuta din fata casei:



















Un alt detaliu cu improvizatii:

















Trandafirii cataratori:
























































Capsunele puse pe folie:


















Bujorul de langa casa:






























7 comentarii:

  1. e foarte frumos la voi!trebuie sa pun si eu niste araci la rosii, deocamdata vad ca se descurca fara :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim! Eu pun aracii primii ca sa nu uit unde sunt rosiile si sa le tai din inertie :)

      Ștergere
  2. Ce postare frumoasa🥰
    Ce fain că aveți o curte așa de frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim! Am prins in poze doar ce e frumos :) Avem si zone la care mai avem de lucru....

      Ștergere
  3. Multumesc! E doar partea din fata a curtii. In spate sunt animalele si gradina de rasaduri. :) Cand e de facut curat in curte, pare imensa :). Iar cu verdele... sotul meu prefera sa coseasca mai des si sa lase iarba un pic mai inalta. La voi parca e alta clima... si e frumos in alt fel.

    RăspundețiȘtergere
  4. Raiul pe pamant! Sunteti dovada ca zicala "Omul sfințește locul" e cat se poate de reală! Sanatate, putere de munca si ajutor de la Domnul sa aveti! E o încântare să vă citesc!

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.