Zi de vara

 Se anunta canicula. Nu a plouat de ceva vreme. Speram ca Sf Ilie sa plece la plimbare cu caleasca lui de ploi dar pana si el e lenes de la caldura...

Stiam ca nu imi place sa astept cu toate ca tot timpul astept ceva (fie ploaia, fie ziua de salariu, fie sa termin un proiect sau raspunsuri...) dar zilele astea am constatat ca ma oboseste asteptatul chiar daca cumva il provoc cateodata cand aman sa fac ceva. Au fost momente cand imi placea asteptarea, anticiparea, adrenalina incertitudinii. Mi se parea mai intensa bucuria daca exista acea incertitudine. Ca atunci cand eram copil si pandeam ceasul ca sa stiu cand il astept pe bunicul ce facea naveta in oras. Chiar daca de cele mai multe ori nu avea nimic in geanta pentru mine dar faptul ca ieseam in intimpinarea lui la intrarea in sat si mergeam cu el de mana era o mare bucurie. Atunci avea timp doar pentru mine. Ma tinea de mana si imi asculta toate povestile cu ce am facut peste zi. Uneori doar mergeam de mana. Era obosit si nu ma intreba nimic asa ca taceam amandoi dar ma tinea de mana si era atent la pasii mei. Erau zile cand ajungeam la capatul satului si nu il vedeam. Zile cand pierdea autobuzul de naveta si venea cu urmatorul. Atunci stiam ca a avut timp de cumparaturi si sigur avea ceva pentru mine. Vara era cu pepene intotdeauna. Fiind zona deluroasa, la noi nu se faceau pepenii dar dupa balciul de la Roman, de pe 6 august, se gaseau pepeni pe piata. Si stia ca imi plac. Atunci dezamagirea ca nu a venit se impletea cu bucuria ca imi aduce ceva. Cele 2 ore intre autobuze nu mai pareau asa lungi. Cand am mai crescut nu mai plecam din timp de acasa. Pandeam de pe banca de la poarta cand "facea coltul" la intersectie si alergam pana acolo. Nu faceam acelasi lucru si cand veneau parintii mei. Daca ii vedeam la colt intram in curte sa verific daca nu sunt murdara/prafuita si daca hainele imi sunt in regula. Mama gasea tot timpul ceva de criticat. Rare erau momentele cand se bucura pur si simplu ca ma vedea. Iar tata era preocupat de ce mai era de facut prin curte pana se intuneca si mai putin de ce faceam noi, copii, si prefera sa nu ii stam in cale.

Acum astept rezultate fie la examene, fie la diverse "cereri" sau planificari. Si asa va fi toata vara. Si bineinteles ca abia astept toamna ca sa nu mai astept. Si cum vremea caniculara e molesitoare imi lipseste avantul si determinarea de a face anumite activitati pe care bineinteles le aman de pe o zi pe alta marind presiunea pe asteptare si implicit pe starea de oboseala. Si uite asa am impresia ca ma invart intr-un cerc din care nu reusesc sa ies... Nici nu mai fac liste pentru ca in ultima vreme neprevazutul e mai puternic decat planificarea. Mereu apare ceva care anuleaza orice planificare. Asa ca le las cum vin ca sa nu mai adaug si ceva dezamagire la starea mea deja aflata intr-un echilibru instabil...

Pe maine se anunta ploaie asa ca abia astept sa se mai invioreze natura. Poate ca odata cu natura ma mai energizez si eu. Oricum astazi ar trebui sa mai vina un raspuns deci mai reduc numarul rezultatelor pe care le astept...

O sambata spornica tuturor!