dulceata de zmeura

o farfurie adanca plina de fructe
1 kg de zahar
1 cescuta apa

fructele proaspat culese, de preferat sa nu se spele (daca e musai, se usuca bine pe un servet dupa aia, dar isi pierd aroma) cu zaharul si apa se pun la fiert. Cand e legata dulceata se pune la borcane fierbinte si se da in camara.

Legenda celor trei calugari

preluat de pe siteul www.ceruldinnoi.ro

Pe o insula pustie, traiau odata trei calugari, de o mare pietate. Erau extrem de batrani, atat de batrani incat nici unul dintre ei nu-si putea aminti varsta pe care o avea. Aveau barbi lungi si albe care le ajungeau pana la brau si fete cu riduri foarte profunde. Sosirea lor pe insula a fost in urma cu zeci si zeci de ani, asa incat ei uitasera tot ceea ce invatasera inainte de debarcarea lor acolo. Zi de zi, ei se dedicau rugaciunilor lor care, la drept vorbind, constau in repetarea pur si simplu a acestei fraze:
„ Voi sunteti trei, noi suntem trei – binecuvantati- ne!”[Aceasta rugaciune se refera la Taina Sfantei Treimi]
Cu mare veneratie rosteau rugaciunea, de mai multe ori pe zi, cu fata spre Rasarit, cu capetele aplecate. Ramaneau in picioare, unul langa altul, tinandu-se de maini. Cel mai batran dintre ei recita cel dintai, apoi cel mai tanar si apoi mijlociul:
„ Voi sunteti trei, noi suntem trei – binecuvantati- ne!”
Intr-o zi, un episcop a inceput o vizita in grupul de comunitati religioase de care raspundea, pentru a se asigura ca toate respecta canonul Bisericii. Si iata ca ajunge in apropierea insulei, care ii era complet necunoscuta si care parea pustie. Totusi, da ordin de acostare. Intamplarea a facut ca cei trei calugari sa se afle tocmai atunci pe tarm. Acestia zarira luxoasa ambarcatiune si pe episcopul in frumoasele lui vesminte. Si se apropiara cu reverenta, sarutandu-i picioarele. Vazandu-le zdrentele si murdaria, episcopul a facut un pas inapoi, apoi si-a revenit si a facut asupra fiecaruia dintre ei, semnul crucii. Le-a spus sa se ridice si a inceput sa-i chestioneze, dorind sa stie de unde vin, de cat timp traiau ei acolo si, bineinteles, natura canoanelor pe care le practicau pentru salvarea sufletului lor. Cei trei facura inca o reverenta si se grabira sa explice ca ei recitau doar o singura rugaciune si ca nu aveau cunostinta de nici o alta practica. Episcopul le-a cerut sa-i faca o demonstratie.
Cand cei trei batrani i-au aratat, episcopul a ramas interzis si indignat. Rugaciunea pe care tocmai a auzit-o, pe langa ca ii era necunoscuta, ii mai si parea a fi un sacrilegiu. „Dar ce inseamna aceasta! Cine v-a invatat sa va rugati astfel ?”
Cei trei calugari erau, dupa cum se poate imagina, din cale afara de incurcati si au trebuit sa recunoasca deplina lor ignoranta.
Episcopul nu-si credea urechilor. „Daca am inteles bine, voi nu practicati sfanta liturghie, nici nu recitati psalmii si nici o alta scriere sfanta!” Abia atunci afla din gura celor trei ca ei erau analfabeti.
”Fie, zise el, dar cel putin spuneti „Tatal Nostru” in fiecare zi?”, se agata el de aceasta ultima speranta. Dar fu din nou dezamagit, pentru ca il auzi pe cel mai tanar dintre ei:
”Tatal Nostru ? Nu cunosc! Iar daca l-am cunoscut candva, marturisesc ca azi nu mai am nici o amintire despre el.” Ceilalti doi se multumira sa-si plece capetele.
”Vai! Dar este inadmisibil, voi ignorati pana si „Tatal Nostru”, rugaciunea cea mai importanta a credintei crestine! Piatra unghiulara, insusi fundamentul slavitei noastre religii, pe care ne-a dat-o Iisus Christos in persoana. Cum ati facut de ati uitat-o pana si pe ea ?”
Iar cel mai tanar, la randul sau, isi pleca capul. Toti trei pastrau tacerea, intr-atat le era de rusine.
”Fara indoiala ca ceasta situatie nu mai poate dura!”, sfarsi prin a spune episcopul. „Eu sunt raspunzator de buna-starea voastra spirituala. Dumnezeu m-a facut pastorul vostru si am datoria sa va invat cel putin aceasta rugaciune esentiala, pentru ca sufletele voastre sa-si poata afla odihna dupa aceasta viata.”
Cei trei calugari consimtira imediat dar lucrul acesta nu era asa de simplu cum parea, pentru doua motive: primul era ca toti trei nu auzeau bine, asa incat episcopul a trebuit sa le repete de mai multe ori frazele, pana cand ei le-au inteles. Al doilea motiv era ca facultatea lor de memorare era aproape nula. Episcopul a petrecut o zi intreaga, din zori pana seara, facandu-i sa repete rugaciunea, fraza dupa fraza. Prima fraza fiind retinuta, treceau la a doua. Dar cand a doua ajungea sa fie retinuta, ei o uitau deja pe prima. In sfarsit, dupa eforturi colosale, episcopul a putut sa constate cu satisfactie ca cei trei batrani ajunsesera sa recite rugaciunea de la inceput pana la sfarsit, fara sa uite nimic.
Cand i-a parasit pentru a-si relua calatoria pe mare, soarele apusese deja de ceva timp, iar luna inca nu era pe cer. Era o noapte intunecoasa.
La reintoarcerea pe vas, episcopul s-a asezat pe punte spre a se ruga, dupa cum facea de obicei. Dar iata ca dupa numai un sfert de ora, auzi matelotii strigand inspre el. „Excelenta”, strigau ei, „priviti aici jos!” El se uita intr-acolo si vazu o lumina orbitoare apropiindu-se pe ape. Nu-si credea ochilor! Lumina crestea pe masura ce se apropia si, ajungand in apropierea vasului, era ca un soare stralucitor. Spre surpriza episcopului, in interiorul acestui soare el i-a vayut pe cei trei calugari, care se tineau de mana.
La vederea episcopului, cei trei batrani piosi faceau semne cu mana, strigand: „Nu plecati, mai ramaneti! Am uitat deja rugaciunea care ne-ati invatat!”

dulceata de nuci verzi

120 nuci verzi
1 kg zahar
100 g miere de albine
1/2 lamaie taiata felii subtiri

Se curata nucile de coaja, se lasa 24 de ore in apa rece. Se schimba apa de 2-3 ori in acest timp. Se face siropul din o cana apa, zaharul si mierea. Se adauga nucile scurse de apa si lamaia si se fierbe pana se "leaga". Se lasa la racit, se pune in borcane mici, se pun etichetele si se adauga la colectia din camara.

"rugaciune"

E relativ mic si am avut posibilitatea sa il lucrez direct pe rama. Are 16 cm in diametru si mi-a luat 2 saptamani sa il fac. Intentia a fost sa il fac pentru camera copilului, sa ii vegheze somnul. Deocamdata sta in bucatarie sa ne vegheze ziua.

"mesteceni aurii"

E un goblen lucrat cu ani in urma. Neinramat din pacate.

ganduri intr-o zi ploioasa

Nu am mai scris de mult. Si nu pentru ca nu am avut timp ci pentru ca nu am avut net o vreme si apoi pentru ca nu am vrut ca gandurile si actiunile mele sa fie scrise. Mutarea la tara a contribuit la absenta mea de pe blog. Casa e superba. Batraneasca, din valatuci, in stil moldovenesc cu pridvor dar privelistea e fantastica. Fiind pe varful dealului, fara vecini in preajma, padurile si pajistile se intind larg in fata ferestrelor. Nicicand nu am avut aceasta stare de apropiere de divinitate si integrare in minunea lui Dumnezeu: lumea. Inca nu avem toate conditiile de trai decent dar peripetiile la buda din curte si spalatul la fantana e ca o noua aventura pentru copil si implicit pentru noi. Acum un an citeam un blog despre mutarea la tara si visam alaturi de autoare cu ochii deschisi la casa mea. De mica mi-am dorit sa locuiesc la tara (poate si pentru ca am crescut la tara) dar nu am reusit sa ma imaginez ca voi locui intre cer si pamant si voi cuprinde dealuri si paduri in brate. Pot spune ca visele mi-au fost implinite. Am un sot iubitor, un copil topit dupa mine chiar daca nu-i sunt mama biologica si o casa la tara. Ce mi-as mai putea dori? Poate doar mai putina rautate in lume si mai putina invidie. Doar mai putina. Acel putin care sa nu ma mai atinga. Atat de putin cat sa ii faca pe oameni sa priveasca in curtea si in sufletele lor. Sa invete sa priveasca la ce au si sa multumeasca si nu la ce au altii pentru noi motive de nemultumire. Nu mi-am dorit statutul social pe care il am acum, nu mi-am dorit un statut social pentru ca am simtit pe propria mea piele ca un "statut social" vine cu multe, foarte multe indatoriri si obligatii si doar putine drepturi, dar Dumnezeu a considerat ca pot face fata unui astfel de statut. Si daca EL a inclus asta in planurile LUI pentru mine, cine sunt eu sa ma impotrivesc?
Dar daca ar fi vorba doar de mine ar fi usor. Dar traim intr-o sociatate moderna si "evoluata" in care "grija" pentru altii e considerata "iubirea de aproape" dar e uitata formularea din cele 10 porunci: "iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti"
Si daca tot am scris despre cele 10 porunci gandul m-a dus la esenta crestinismului: nasterea si invierea lui Hristos. De ce? Eu am un mod mai aparte de a crede si de a asimila invataturile Bisericii. Consider ca Hristos ne-a vorbit in pilde petru a ne gasi fiecare din noi calea proprie ascultandu-le si nicidecum sa le luam ad-literam. Asa cred si despre cele mai importante momente ale anului crestin ca sunt SIMBOLURI. Simboluri ale temerilor noastre. Atat nasterea cat si rastignirea este o reprezentare a fricii de schimbare, a fricii de a merge mai departe in alt mod. Frica de a accepta si altceva in viata noastra, ceva ce poate fi mai frumos si mai maret decat ce a fost pana atunci. Irod a preferat sa ucida mii de prunci de teama ca isi va pierde pozitia. Iar Pilat a preferat sa crucifice decat sa accepte schimbarea. Oare nu asta facem si noi zilnic? Ucidem vise, idei si chiar suflete pentru o iluzie? Pentru iluzia ca detinem controlul, puterea, stabilitatea? Numai ca nu putem ucide destine. Isus stia ca va muri pe cruce. Isi cunostea destinul si motivul pentru care a venit pe pamant. Si l-a acceptat. Mai mult chiar l-a acceptat cu bucurie si multa iubire atat pentru oameni cat si pentru Dumnezeu. Iar iubirea pentru oameni a fost pentru toti oamenii fara a face diferente de religii, credinte, pacate, actiuni. Toate pildele si evangheliile ne vorbesc de IUBIRE si IERTARE iar unii slujitori ai Bisericii reduc toate astea la o dogma buna in estenta dar prost inteleasa si aplicata. Toata Invatatura lui Hristos despre iubire si iertare se reduce la reguli stricte si la pedepse aspre. Uneori ma gandesc ca si dupa atatea mii de ani continuam sa il rastignim in fiecare zi cu invidia si vanitatea noastra.

sarbatoare...

O zi oarecum de sarbatoare. Am implinit un numar rotund de zile de la o "ceremonie" foarte speciala pentru mine. Am sarbatorit-o, ca si evenimentul in sine, discret, cu multa bucurie, la tara, cu masa pusa in curte incalziti de lumina blanda a soarelui de primavara. Apoi un buchet de viorele mare, albastru legat cu o panglica aurie, o plimbare cu masina si ziua s-a terminat frumos in bucatarie cu o farfurie mare de clatite.
Simplu.
Bucuria e simpla si se hraneste din gesturi simple. Bucuria se vede in priviri si in gesturi. E greu de pus in cuvinte, e greu de descris. E doar bucurie. Bucuria unei zile de primavara, bucuria unui soare bland, bucuria naturii ce se trezeste la viata, bucuria copilariei, bucuria de a fi impreuna.
BUCURIE!!!

prajitura cu foi si iaurt

Ingrediente

1 pachet foi de placinta
1 kg iaurt
8 oua
350 gr zahar
zahar vanilat pentru pudrat
stafide
putin ulei pentru uns tava

Mod de preparare

Se bat 7 oua cu zaharul, se adauga zaharul vanilat si iaurtul;

Intr-o tava cu peretii mai inalti, unsa cu ulei, se asaza 3-4 foi unse cu ulei intre ele, se toarna un strat de umplutura gros cam de 1-2 cm, se presara stafide, apoi se asaza 2 foi unse cu ulei si se continua cu straturi alternative de foi si umplutura;

Deasupra trebuie sa ramana 3 foi, care se inteapa, se stropesc cu ulei si putina apa;

Se da tava la cuptor la foc potrivit si cand este aproape gata se bate un ou cu zahar vanilat si se toarna deasupra. Se coace aproximativ 40 min;

Se scoate tava din cuptor si se acopera 10 min cu un prosop. Se pudreaza cu zahar farin si se portioneaza cand este doar calduta. Nu se poate portiona fierbinte.

ploaia....

"ploua infernal, si noi ne iubeam......" vocea Paulei Seling se aude duios in camera in timp ce gandurile mele..... zburda printre ....vise. Dar mai ales un vis in care melodia se auzea in surdina.Un vis in care intunericul din camera era indulcit de lumina unei lumanari, aroma uleiului de masaj cu levantica si ambra persista in aer si o voce calda, usor nazala sopteste versurile cantecului punctand unele cuvinte cu un "asculta" soptit. Un vis frumos ce s-a mai repetat de cateva ori. Un vis in care patul era prea mic. Un vis in care cineva ma striga pe nume: Ioana..... Un vis in care niste ochi albastri blanzi si calzi la lumina lumanarii pareau reci si de gheata in lumina diminetei. Uneori mi se pare ca aud vocea aceea .... pe strada, la radio..... si imi doresc sa visez din nou. Alteori mi se pare ca vad acel albastru rece la lumina zilei ce se imblanzeste sub privirea mea calda.... dar de cele mai multe ori adorm sperand ca voi visa din nou.... dar visul se lasa asteptat si dimineata ma gaseste cu un dor in piept.....
"nu-i nimic imi spuneai, Lorelai...."

"hristos a inviat!"

Ma grabesc spre casa. E sambata pastelui, ora 15 ..... Inventariez in minte ce mai am de facut: curat, mancare....... Privesc spre ceas si imi dau seama ca va fi o dupa amiaza maraton..... Intru in casa, las cumparaturile si ma uit in jur..... Am fost indulgenta cand am spus maraton, de fapt e o cursa de viteza in toata regula. Nu stiu de unde sa incep. Magazinul mi-a ocupat intregul timp in ultimile zile iar saptamana patimilor nu a mai fost o saptamana de "primenire" ci una de "renastere morala", asa ca .... la treaba.....
Privesc ceasul si cu uimire constat ca e ora 20 si mai am o gramada de treaba..... Incerc sa fac mai multe deodata....bag ultima pasca la cuptor, calc fata de masa la bucatarie, asez salata beof pe platou, pregatesc hainele pentru inviere, scot pasca de la cuptor si bag sarmalele, las la incet si intru la dus.... Apa fierbinete imi alunga toata oboseala zilei doar durerea din glezna se incapataneaza sa persiste.....
E primul Paste singura. Incerc sa descopar sentimentul de singuratate care mi-a dat tarcoale o vreme dar se pare ca a disparut. Cu un prosop in jurul capului si unul in jurul meu ies din baie..... Mirosurile din casa ma invaluie si odata cu ele un sentiment cald de liniste..... de pace.... Privesc ceasul si constat cu uimire ca e abia 22.30. Am aproape o ora pentru mine. Nu pot crede ca am terminat totul in timp util. Imi face cu ochiul lacul de unghii rosu. Ce-ar fi sa il incerc..... Nicioadata nu am avut unghiile date cu ROSU. Mereu nuanta alunei sau cacao cu lapte.... Lacul facut cadou de o prietena cu ceva timp in urma parca sare de pe raft in mana mea. Ma gandesc la cate schimbari au fost in viata mea in ultima vreme.... Poate ca acele unghii rosii care m-au fascinat de mica la alte femei dar care nu au coincis niciodata cu mainile mele e un simbol a.....ceea ce am devenit.... Ma gandesc la zambetul psiholoagei mele cand am discutat despre "unghiile rosii" ca simbol al feminitatii.... si in cateva minute imi admir mainile impodobite de niste unghii sangerii. Imi dau o stare ciudata...... parca culoarea lor e o afirmare publica a ceea ce sunt..... Un zambet ghidus imi lumineaza privirea dar nu ma incumet si la un ruj de aceeasi culoare.....
Cu lumanarea in mana si multa liniste in suflet ma indrept spre biserica.
Parca nicicand bucuria pastelui nu a fost atat de intensa in sufletul meu. Pe strada sunt grupuri sau perechi si multe priviri curioase se indreapta spre femeia singura ce zambeste unor ganduri numai de ea stiute.
Momentul aprinderii lumanarii si acel "Hristos a inviat!" rostit de preot imi aminteste de copilarie... de emotia fetitei ce avea voie sa stea treza pana la o ora tarzie pentru a aduce lumina acasa de la biserica.... acea bisericuta de tara din lemn, mica si cocheta, careia ii lipsea fastul bisericii in curtea careia stau, unde vocea preotului rasuna in sufletelor celor catorva enoriase care stateau smerite, emotia diminetii de paste cand trebuia sa ma spal pe fata cu apa in care se scaldau oua rosii si albe pentru a culege monezile de pe fundul vasului, monezi care imi reveneau mie la inceput pentru ca eram cea mai mica iar mai apoi aveam grija sa ii revina fratelui meu ....
Cu lumanarea inca aprinsa am intrat in casa. Mirosul sarmalelor mi-a inundat narile si sufletul. Linistea si bucuria mult asteptata si-a facut in sfarsit loc in inima si sufletul meu. In asternutul cu miros de vant ii multumesc Domnului pentru acesta "inviere" a sufletului meu, pentru pacea si regasirea din inima mea, pentru linistea cu care privesc viitorul, pentru bucuria cu care primesc intamplarile viitoare.
Intrebarea preotului de la spovedanie imi rasuna in minte: "ce iti apasa sufletul?" si cu mirare imi dau sema ca raspunsul ar fi "NIMIC". In sufletul meu e pace, liniste, bucurie si iubire. Nici o urma de ranchiuna, suparare, vinovatatie sau incrancenare nu mai pluteste in jurul meu.
Multumesc pentru toate aceste daruri de inviere si adorm cu un zambet fericit pe buze.....

paste.....

Am invatat de mica ca pastele este sarbatoarea invierii. Se serbeaza invierea mantuitorului..... In seara de inviere se ia lumina si se duce acasa....... Pentru asta se tine post si se face curat in casa iar prima zi de paste o asteptam cu masa plina de bucate.
De fapt sarbatoarea e mai mult decat atat. E o renaste a noastra, o inviere a sufletelor, a entuziasmului...
Postul reprezinta o curatare sufleteasca si e mai mult decat o restrictie la mancare, ar trebuie sa fie o restrictie la rautate, la invidie, la cuvinte aprige, la cearta si o imbatare cu bunatate, cu frumusetea primaverii, cu cuvinte calde si mangaietoare.
Curatenia in casa si cumpararea de haine noi (un obicei mai putin cunoscut acum) este purificarea casei, deschiderea sprea soare si lumina, simplul gest de a spala perdelele si geamurile e de fapt o invitatie a luminii in casa noastra, o invitatie a soarelui in viata noastra....
Apoi vine momentul marturisirii si a impartasirii dupa serile de denii din saptamana mare. Dincolo de un ritual religios e o invitatie la introspectie, o intalnire cu noi insine, de iertare.... O iertare nu acordata de divinitate noua sau noua altora ci e momentul iertarii noastre de catre noi insine..... Un moment in care ar trebui sa scapam de tot ce ne apasa (griji, frici, autoinvinovatiri...) pentru ca in noaptea de inviere sa ne dam intalnire cu sufletul nostru asa cum este el: luminos.
Toate acestea pregatesc momentul INVIERII... Acel "Veniti sa luati lumina!" poate avea o infinitate de semnificatii. E incununarea tuturor eforturilor din zilele si saptamanile premergatoare, cand EU cu tot ce inseamna asta (casa, suflet, trup) imi dau intalnire cu spiritul, cu lumina, cu pacea, cu armonia si cu linistea....
Pentru mine anul acesta pastele e o inviere .... O sarbatoare care imi lumineaza sufletul si viata. O sarbatoare pe care am sentientul ca am asteptat-o toata viata.
Anul acesta imaginea mea exterioara aproape se identifica cu eu-ul meu interior....
Sper ca lumina din noaptea de inviere sa imi patrunda in adancul sufletului si sa imi lumineze mereu calea.... Sper ca ultimile luni de "primenire" sa ma fi ajutat sa las in urma tipare, prejudecati si judecati si la intalnirea cu LUMINA sa fiu EU.....
Astazi in vinerea mare nu pot decat sa imi urez "Paste fericit si multa lumina in suflet!"
Si sa sper ca aceasta lumina va patrunde si in sufletele celor dragi mie.......

ganduri de dimineata

Privesc pe fereastra de dimineata. Ploua. Un cer innourat cerne marunt lacrimi. Poate de bucurie. Imi beau cafeaua facand planuri pentru ziua asta. Ma privesc in oglinda si gandul imi zboara melancolice la trecut........ De la radio se aud versurile unei melodii: "Buna dimineata, te iubesc.....". Si privirea din oglinda se schimba. Un zambet jucaus apare pe chip, o privire poznasa si vesela apare in ochi..... E primavara! In oglinda vad o femeie frumoasa, luminoasa, pusa pe sotii si increzatoare! Si parca ploaia nu mai e asa de trista. E chiar vesela... Florile zambesc sub mangaierea blanda a picaturilor de ploaie. Parca intreaga natura e ...primenita. Copacii imi zambesc vesel cu ramurile inmugurite, florile de cires isi scutura petalele lasand loc fructelor ce va sa vina...... Intreaga natura e luminoasa ca ochii limpezi de copil dupa ce lacrimile i-au curatat privirea. In timp ce ma pregateam sa ies cu zambetul pe buze si convinsa ca ziua va fi un total succes o alta melodie susura la radioul deschis "..... crede in tine, macar putin ploia va sta........". Privesc spre cer si un soare timid isi strecoara razele prin perdeaua de nori...... e primavara...... in suflet...... O prima zi din noua mea viatza

ganduri pe o banca

De dimineatza soarele ma saluta. Mai mult: ma prinde in imbratisarea suava a razelor sale primavaratece. Imi iau pelerina si pornesc la plimbare. Dintr-o gradina imi trimite un salut parfumat o zambila in rochie roz, dintr-o margine de alee o narcisa galbena infoiata isi ridica privirea "buna dimineatza". Raman muta de uimire cand o magnolie roz isi infoie ramurile la lumina calda a soarelui intr-un salut gratios adresat intregii lumi. Toata natura isi serbeaza revenirea la viatza. Taota natura se bucura de ...primavara. Privesc oamenii....... O doamna grabita cu servieta si costum priveste preocupata trotuarul sa nu nimereasca cu tocul in vre-o gaura, un domn incruntat priveste varful pantofilor recapitulandu-si programul zilei.... Imi vine sa strig: "E primavara. Bucurativa! Si e duminica. O dumunica insorita de primavara." dar imi dau seama ca as fi privita ..... cel putin suspect. Asa ca imi continui drumul spre parc si incerc sa numar cate persoane se bucura de simfonia primaverii.... Dupa jumatate de ora de mers incet si multe persoane intalnite nu am gasit nici macar o urma de zambet. Am ajuns in parc. Tristetea si ingrijorarea lumii m-a ....obosit. oare nu mai stim sa zambim? oare nu mai stim sa ne bucuram? "Maria Sa Banul" ne-a ocupat si sufletul? Nu mai exista bucurie?....... Dar sirul intrebarilor imi e intrerupt de un strigat vesel de copil. intorc capul si o gagalice de un anisor....care exerseaza primii pasi de unul singur priveste incantat o tufa infrunzita si chiuie de bucurie. Mai incolo ...mamica zambeste incantata de bucuria copilului. un zambet cald imi cuprinde fata: inca mai exista bucurie, inca mai exista iubire........ inca nu e totul pierdut......