29 august, 2010

despre sacrificiu casatoriei

De ceva vreme ma intalnesc mereu cu tema sacrificiului femeii pe altarul casatoriei, in diverse discutii, polemici sau in tanguiala zilnica a majoritatii femeilor din jurul meu. Incepand cu mama mea care, de cand ma stiu, imi explica ca s-a sacrificat pentru binele copiilor continuand cu bunica mea care imi povesteste cate sacrificii a facut ea pentru ca sa ne creasca pe noi, nepotii, si pana la discutiile dintre femei de la o cafea sau la diverse reuniuni. Ultima data mi-a atras atentia o discutie in cadrul unei petreceri. Era inevitabil deoarece erau 16 femei si nici un barbat. Dar surpriza a fost ca nu cea mai in varsta care avea o familie destul de numeroasa a deschis subiectul ci una foarte tanara. Abia a terminat facultatea atat ea cat si sotul si au un copil mic. Adica o familie la inceput de drum care, cred eu, ar trebui sa emane un optimism si un entuziasm contagios. La 20 si ceva de ani te simti in stare sa schimbi lumea, sa muti muntii din loc pentru a face o lume mai buna si mai frumoasa pentru copilul tau. Sau cam asa eram eu la acea varsta.
Deoarece de o vreme parca aud clopotei odata cu acest cuvant "sacrificiu" am  inceput sa analizez atat cuvantul in sine cat si implicatiile lui in viata celor care il folosesc. Primul pas a fost sa caut in DEX. Si iata ce am gasit:
SACRIFICIU = renuntare voluntara la ceva (pretios sau considerat ca atare) pentru binele sau in interesul cuiva sau a ceva. (Am transcris doar prima parte)
Deci in momentul in care consideri ca te-ai sacrificat de dragul casniciei, a copiilor sau a sotului implica o renuntare la ceva pentru binele casniciei, a copiilor sau a sotului. Renuntarea atrage dupa sine o recunostinta pe care o asteptai si nu a venit si deci dezamagirea.
Dar oare reactia naturala nu e un pic pe dos. Nu cumva suntem dezamagite de viata pentru ca am asteptat prea multe de la ea sau de la ceilalti si cum nu am primit dam vina pe casnicie, pe sot si pe copii pentru ca altfel ar trebui sa gasim motivul real. Si aici e aici. Motivul real vine din nemultumirea de sine. Din subaprecierea sau supraaprecierea propriei persoane. Si nu prea avem curajul sau indrazneala de a ne reevalua sufletul, sentimentele, dorintele, visele si nevoile. Preferam sa ne scaldam in starea calduta data de obisnuinta si sa ne plangem.
Citeam cu ceva zile in urma pe un blog drag sufletului meu: "Slujirea preutesei" despre casnicia unui mare teolog. Unul din copii povestea despre atmosfera din famile spunand ca era o atmosfera de incredere totala, ca fiecare stia ca are sprijinul si sustinerea intregii familii neconditionat si cum mama era de fapt sufletul si caldura intregului camin. Cati dintre noi putem folosi aceste cuvinte la adresa familiei din care venim cand suntem singuri cu noi insine. Acum, in acele familii care ar trebui sa constituie un exemplu pentru comunitate, o sa auzim tot mai des despre sacrificiu. In mod frecvent, sotiile de preoti povestesc despre sacrificiul lor de dragul profesiei sotului. M-am intrebat care ar fi de fapt sacrificiul lor, care sunt acele lucruri pretioase la care au renuntat de dragul profesiei sotului si sincera sa fiu nu prea am gasit. Asa cum nu am gasit aspectele foarte pretioase din viata femeilor in general la care au renuntat de dragul copiilor. Presupunand ca sacrificiu implica renuntarea la un lucru foarte pretios de dragul unuia mai putin pretios.
Dar sa exemplific din punctul meu de vedere
1. "M-am sacrificat de dragul casatoriei" = a renuntat la libertate (singuratate) pentru o viata in doi. Avantajele vietii atunci cand esti singura sunt: nu dai nici o explicatie pentru ceea ce faci, pentru unde si de ce te duci sau pentru ca nu ai chef sa faci anumite lucruri. Dezavantajele sunt ca nici nu te asteapta nimeni acasa, nu iti spune o vorba buna atunci cand esti trista, nu ai la cine sa tipi atunci cand esti nervoasa si nici pe cine sa dai vina cand nu iti iese ceva. Deci nu implica sacrificiu renuntarea la singuratatea casei pentru caldura unui camin. Doar daca consideri ca trebuie doar sa primesti fara sa dai nimic in schimb dar asta nu mai e casatorie, nici macar contract financiar, locativ sau de parteneriat nu il poti numi deoarece si acolo e vorba de un schimb echitabil.
2. "M-am sacrificat de dragul copiilor si ei sunt nerecunoscatori". Pai sa vedem la ce se renunta de obicei atunci cand vin pe lume prichindeii: la timp liber, la silueta, la spatiu locativ si la magazinele de moda. Timpul liber se numeste asa deoarece e un timp alocat activitatilor care fac bine la suflet. Ce poate face mai bine sufletului tau mai mult decat o ora de joaca cu unul sau mai multi prichindei. Cum poti spune ca sacrificii iesirile cu prietenele (la care obligatoriu cineva se plange) in favoarea unei plimbari cu copilul in parc cand plimbarea e de mii de ori mai benefica atat corpului cat si sufletului? Silueta e un alt motiv pentru care am auzit femei ca nu vor sa faca copii sau ca au sacrificat-o de dragul unei sarcini. Consider ca e total eronat. Daca esti predispusa pentru o talie mai groasa aceasta o sa apara mai devreme sau mai tarziu din cauza varstei sau a alimentatiei si nu din cauza sarcinii. Am vazut femei fantastic de frumoase cu cate 4-5 copii dupa ele. Si asta pentru ca fiind inconjurate mereu de copii isi pastreaza sufletul tanar si asta se vede in ochi. Pe cand femei tinere slabe, acrite si imbatranite inainte de vreme vedem la tot pasul. Iar renuntarea la magazinele de moda pentru magazinele de jucarii nu mi se pare un sacrificiu. Sa ne imaginam cu arata o casa perfect ordonata, cu piese de mobiler scumpe si dulapuri pline cu haine de firma la ora serii cand te intorci de la munca si nu te asteapta nimeni. Linistita, prafuita si rece. Nu ai chef nici sa intri si cand o faci abia nimeresti drumul spre baie si spre pat. Adormi singura, si trista cu telecomanda in mana coplesita d eproblemele de peste zi. Si acum sa ne gandim ca deschizi usa unei case unde exista riscul sa calci la fiecare pas pe o jucarie, ca ai cativa prichindei care alearga razand in intimpinarea ta iar sotul iti zambeste larg din bucatarie unde incearca sa pregateasca masa. Chiar daca nu ai haine de fima dupa ultima tendinta a modei ai uitat de toate problemele de peste zi. Si in scurt timp te trezesti ca razi in hohotele la vreo traznaie a copilului. Adormi zambind langa cel la care tipi cand esti suparata si cu care te bucuri de lucruri marunte iar a doua zi problemele par mai mici pentru ca zambetele copiilor tai merita orice.
Cred ca aici merita sa ating subiectul mamelor casnice. Acele mame care au trait prin copii lor si ajung la varsta la care copii isi iau zborul. Exista o perioada in care nu isi gasesc rostul. Prin aceeasi perioada de zbucium sufletesc trec toate persoanele active care ies la pensie sau cei disponibilizati. Nu e vorba de sacrificii cat de sentimentul inutilitati, al nonvalorii. Si asta se datoreaza tot faptului ca ne valorizam prin ceilalti si in raport cu ceilalti si nu ne gasim un sistem propriu de valorizare a propriei persoane.
3. "M-am sacrificat de dragul sotului". Aici e o discutie mai ampla pentru ca de multe ori implica si profesia sotului. Dar de cele mai multe ori discutia apare deoarce la un moment dat, in casnicie apar acele momente in care se iau decizii. Decizii care implica bunastarea familiei si uniunea ei. Eu consider ca in asemenea situatii tema sacrificiului apare deoarece nu se comunica suficient, nu se discuta toate aspectele si implicatiile acelei decizii si mai ales ca ne lasam furati de magia lui "dar daca". Magia lui "dar daca" de regula aduce numai suferinta deoarece ne face sa regretam o decizie luata si sa cream scenarii imaginare a vietii noastre in alte conditii. Mai concret: dupa casatorie sotului i se ofera un loc de munca in alta localitate. Se analizeaza subiectul in principal prin prisma banilor si se decide plecarea cu toate implicatiile ei. Sotia nu gaseste un loc de munca pe placul ei in localitatea respectiva sau decide ca e prea grea naveta la studii si renunta la ele. In perioada imediat urmatoare toate sunt roz dar in timp apare si o cumpana sau o perioada mai grea. Din pacate, situatiile grele in loc sa uneasca familia o dezbina si apar reprosuri. Se uita baza decizilor luate si juramantul depus la casatorie (la bine si la greu) lasand loc lui "dar daca" si a egoismului.
Iar daca generalizez, ajung la concluzia ca tema sacrificiului apare deoarece aspectele celor mai importante din viata noastra cum sunt: casatoria, familia si copii (adica NOI) sunt trecute in coada sistemelor proprii de valori iar locul fruntas e ocupat de un orgoliu imens sub diverse forme: cariera (sa vada toata lumea cine sunt EU) si averea (sa vada vecinii ce casa si ce masina am EU).
Ca sa ii pot explica copilului meu anumite aspecte din viata de familie am fost nevoita sa folosesc o imagine plastica destul de subiectiva: carul cu boi (sau caruta cu cai). Intotdeauna o sa care mai mult si mai repede daca cei doi se inteleg si cu siguranta va sta pe loc sau se va rupe daca cei doi merg in directii diferite.

28 august, 2010

plimbare de dupa amiaza

Ieri a fost o zi mai speciala. Mama mea si-a sarbatorit iesirea la pensie. Chiar daca faptic a fost mai prin primavara, a preferat sa sarbatoreasca evenimentul, la fostul loc de munca, in prag de toamna. Dupa ce alergatura si emotiile s-au terminat am plecat la plimbare. Si pentru ca era "ziua ei speciala" am lasat-o sa hotarasca destinatia "vacantei de cateva ore". Surpriza mea a fost ca optat pentru Cheile Bicazului. Nu am mai fost acolo de mai bine de un an. Era locul unde fugeam cand ma simteam doborata. A fost o perioada cand ajungeam acolo la 2-3 zile. Asa ca eram curioasa de ce voi simti si ce gama de sentimente vor iesi la suprafata in momentul "reintalnirii". Intamplarea a facut ca singul sofer capabil de drum sa fiu eu. Tata si-a temperat emotiile petrecerii cu cateva beri alaturi de sotul meu iar mama era obosita. Spre dezamagirea copilului meu care prefera sa mearga cu bunica la volan pentru ca merge mai repede decat mine. Drumul a fost frumos, presarat cu cantece improvizate pe drum. Intalnirea cu Cheile a fost o uimire totala pentru copil iar la urcare singura mea preocupare erau curbele deoarece abia ma obisnuisem cu masina. Lacul Rosul mai curat decat il tineam minte forfotea de turisti iar apropierea serii asezase un val de liniste peste tot muntele. Doar tipetele vesele din tunel spargeau atmosfera aproape religioasa. In ultima curba stransa la coborare (prima cum urci spre Lacul Rosu) am oprit sa ne imbatam cu aerul rece de munte, cu susurul apei si trainicia pietrelor. Abia acolo trecutul m-a ajuns din urma. Dar nu am simtit decat dor dupa noptile cu luna plina si cer instelat cand stateam pe acele pietre si ma rugam pentru linistea sufletului meu, pentru linistea din viata mea si pentru un camin plin de dragoste. Si multa liniste. Senzatia ca sunt intr-o imensa catedrala naturala unde legatura cu Divinitatea e mai puternica ca oricand si oriunde a revenit. Asa ca m-am asezat pe aceleasi pietre si I-am multumit lui Dumnezeu pentru caminul meu, pentru linistea din sufletul si din viata mea.
Mai la poalele muntilor, in fata unui cuptor de var si dorinta piciului meu a fost indeplinita. A gasit o pisicuta vargata de care nu se mai desparte. 

planuri la inceput de toamna

Se spune ca toamna se numara bobocii. Ce-i drept intotdeauna mi-a placut toamna cu bogatia ei de culori si arome. Mi se pare a fi un anotimp al maturitatii, a bucuriei si a belsugului. Toamna aceasta e un pic mai speciala. Dupa mai bine de un an in care am "hibernat", mi-am reincarcat bateriile si mi-am "lins ranile" am decis ca e momentul sa scot din nou "capul in lume". Inca nu am gasit explicatia sau motivatia initiativei mele dar ideea mi-a umplut sufletul de bucurie. E o idee cu care am cochetat toata vara, un drum pe care am tot incercat sa plec si m-am tot oprit in vara asta de mai multe ori dar pana la urma, la final de vara, sotul meu a luat decizia de a pleca la drum fara a lasa loc de comentarii sau argumentari.
E visul meu din copilarie dar care l-am pus la pastrat in cutia cu amintiri. Dar de fiecare data cand faceam ordine imi sarea in brate poate sperand ca isi va gasi loc in planurile mele de viitor. Dar nu faceam decat sa il scutur de praf si sa il pun la loc pentru ca nu era timp, nu erau bani iar o perioada nu era compatibil cu planurile fostului meu sot.
Nici acum nu sunt bani, chiar deloc, dar scos din cutia cu amintiri visul a inceput sa prinda forme concrete de planuri pe hartie. Si odata ce a ajuns din sufletul meu pe hartie cu o contributie importanta din partea sotului meu am gasit si drumul sau calea pana la realizarea lui.
Va fi o perioada grea pana la materializarea lui macar intr-o forma initiala dar speram ca in 4-5 ani se va materializa macar intr-o forma in care sa ne bucure sufletele.
Ce ma bucura cel mai tare e ca gaza noastra e foarte incantata de idee si plina de entuziasm si ne-a anuntat ca multe "treburi" le va face el dar la cele mai grele va trebui sa il ajutam.

23 august, 2010

tristete

Acum un an am facut un al doilea blog despre o locatie draga sufletului meu. Am pornit cu entuziasm si incredere in oameni, in bunatatea lor dar mai ales in capacitatea fiecarui om de a recunoaste o oportunitate si de a o valorifica. Mai ales cand acea "oportunitate" este legata de pastrarea si promovarea valorilor stramosesti. Am crezut ca dezinteresul e o stare temporara si nu permanenta, am crezut ca argumentele solide, sustinute de fapte pot darama scuzele puerile. Dar m-am inselat. Mi-a trebuit un an de zile in care bunele intentii s-au lovit de un perete de indiferenta presarat din loc in loc de cuie jenant de dureroase ca sa imi amintesc o vorba veche: "binele cu forta nu se poate face, dar raul da". Si dupa un an renunt. Ca ultim gest de adio am sters si blogul. Si m-am retres in coltul meu conform unui afis ce il gaseam in fiecare camera de camin studentesc. Era o maimutica ce spunea cam asa: "Si cand ma apuca cheful de treaba, ma retrag intr-un colt pana imi trece. Ca doar n-o tine o vesnicie".

21 august, 2010

pentru iarna

Astazi as vrea sa ma laud iarasi cu camara mea. Putin mai bogata decat anul trecut si asta pentru ca am avut putin mai mult timp si am improvizat foarte mult. Mai intai voi scrie depsre retele facute pentru prima data si apoi voi enumera si restul "locatarilor" de pe rafturi.
Castraveciori in otet facuti dupa reteta cumnatei mele (o foarte buna gospodina de la care am invatat foarte multe)
   - o portie otet
   - doua portii apa
   - o lingura sare / litru de compozitie
   - o lingura zahar / litru de compozitie
se da in clocot si se toarna peste castraveciorii asezati cuminti in borcane si insotiti de "arome" cum ar fi: usturoi (cativa catei taiati felii), rondele de ceapa, rondele de morcov, frunze de telina, marar verde (nelipsit), o frunza de dafin, boabe de piper, boabe de mustar si boabe de ienibahar.
Dupa ce s-au oparit se capseaza (sau infileteaza capacele) si se aseaza cumintei in paturi 2-3 zile sa se raceasca incetisor.
Daca bocanul e mai mare de 800 de grame, se scot din paturi si se mai oparesc odata racindu-i din noi in paturi.
Eu am borcane cu castraveti mici, mici (cornisori) cu castraveciori mai marisori si cu felii de castraveti (cei mari). Pana acum an 25 dar operatiunea continua....
Siropul de pepene galben este o delicatese descoperita din intamplare si adaptata o reteta "rece" de pe net.
Pentru ca ne luasem masina de rosii si rosiile nu sunt inca coapte am decis sa probam masina cu pepenii galbeni ce asteptau cuminti sa fie mancati. I-am curatat de samburi si de coaja si i-am dat prin masina. Pe net gasisem o reteta cu
- o portie suc de fructe (presat la rece)
- 3 portii apa
- 3 portii zahar
care se amesteca din cand in cand pana se dizolva zaharul si apoi se pune in sticle.
dupa 2 zile zaharul nu se dizolvase iar pulpa ridicata deasupra dadea semne de ... fosnit. Asa ca am pus oala pe foc si am fiert-o pana cand pulpa nu se mai ridica deasupra.
Din 3 pepeni (cca 4 kg) am facut 8 litri de sirop foarte aromat. Mie imi aminteste de sucul de ananas pe care il gaseam la mare (in Mamaia) pe o insulita prin 1982. Ne alintam in searile calduroase cu un pahar de suc cu gheata.
Compotul de piersici e la prima aparitie la mine in camara dar l-am facut ca cel de cirese de anul trecut (am taiat piersicile felii)

07 august, 2010

Lenta

In satucul dintre dealuri unde am crescut si unde locuiesc acum erau 2 surori cam fara varsta. Locuiau la marginea satului intr-un ... bordei. Nu am intrat niciodata dar mergeam la ele sa culeg gutui. Aveau in fata bordeiului un gutui parfumat si mamei ii placea sa aiba gutui prin casa toamna. La un moment dat a una din ele a plecat. Preotul din sat a luat-o la el sa aiba grija de casa si copii. Era maruntica si vorbea mult dar era amuzanta. Cealalta a ramas in sat si dupa revolutie lucra cu ziua. O gaseam mereu la bunica mea in gradina. Numai ca necazurile, lipsurile si singuratatea au impins-o spre acel "prieten" care face mai mult rau decat bine: alcoolul. Acum cativa ani Lenta s-a intors in sat. A imbatranit iar copii parintelui au crescut. Asa ca a venit in sat sa se bucure de pensioara si de liniste alaturi de sora ei. Dar se pare ca Dumnezeu a avut alte planuri cu ele. Vecinul lor, strabunicul meu, cel care le mai dadea cate o mana de ajutor in gospodarie s-a prapadit la o varsta destul de inaintata (se apropia de 100 de ani) asa ca, ramas fara "sprijin", bordeiul lor s-a naruit incet, incet. Bunica mea si-a adunat fratii, surorile care mai traiau si copii celor plecati dintre noi si au hotarat sa le lase sa locuiasca in casa strabunicului. Era mai mare (cu 2 camere), intretinuta dar cu aceeasi mare problema: nu exista curent electric. O vreme lucrurile au mers bine. Ele se ocupau de casa, gradina dar sub influenta acelui "prieten": alcoolul. Aveau si ceva teren lasat unui nepot mai indepartat care ar fi trebuit sa le ajute dar si el avea probleme lui legate de casa si copii. A venit si iarna si cum stim cu totii, iarna trecuta a fost mai grea decat multe altele din ultimul timp. Aveau ele ceva lemne dar prinse in zapada a fost destul de greu pentru cele doua babute maruntele. Bunica mea (merge greu din cauza unui picior ce a fost rupt cu ceva ani in urma) a facut o conventie cu ele. In fiecare zi sa vina una din ele in sat ca sa stie ca e totul in regula. Artimiza, cea ramasa in sat era invatata cu singuratatea si iesea mai greu din casa asa ca Lenta in ciuda pierderii vederii trecea zilnic pe la bunica mea. Pana cand intr-o zi nu a mai aparut. Toata lumea s-a agitat si au trimis cativa barbati sa vada ce e cu ele. Le-a dat zapada la o parte din jurul casei, le-a facut focul, le-au pus lemnele in hol si le-au dus mancare calda. Cateva zile lucuruile s-au asezat dar apoi zapada si gerurile si-au facut de cap asa ca s-a gasit o solutie. Primarul s-a ocupat de cazarea lor intr-un azil din apropiere unde sunt mai mult bolnavi cronici decat batrani dar a fost o solutie buna.
Miercuri pe la pranz suna bunica mea ca e venit primarul in vizita asa ca ne-am dus sa vedem despre ce e vorba. Asa am aflat ca Lenta a murit si ca nu are cine sa o ingroape. Era ora 11, era foarte cald afara si ea era moarta de mai bine de 24 de ore asa ca dupa ce am spus un DA categoric fara sa stam pe ganduri am trecut la treaba. Am intrat intr-un concurs contra cronometru. Intai am stabilit inmormantarea. Pentru inceput ne-am gandit sa o inmormantam in satul cu azilul ca sora ei sa mai poata merge la mormant dar.... crescuse si traise aici. Aici o cunostea toata lumea si aici ar fi putut fi condusa pe ultimul drum crestineste. Dar aici nu se putea face inmormantarea decat a doua zi , joi, deoarece parintele era foarte ocupat vineri iar sambata era prea tarziu. S-a stabilit inmormantarea pentru joi la ora 11. Deci aveam la dispozitie 24 de ora sa pregatim inmormantarea. Am plecat la drum in primul rand sa ii cumparam sicriul si sa o asezam in el, apoi sa mergem in oras sa facem cumparaturile pentru inmormantare. Toate astea ne-au luat cateva ore bune. La ora 7 seara eram cu masina mortuara inapoi in sat. Urmatoarea problema a fost casa. Tot casa strabunicului dar nu mai trecuse nimeni pe acolo din ziua in care au plecat ele. A fost nevoie de 4 barbati cu coasele sa putem intra in casuta de la marginea satului, apoi am trecut la curatenie:maturat, sters si varuit. La ora 21 era asezata in camera mare cu tot ce era necesar pentru priveghi. A doua zi dimineata am pus perdele curate si presuri pe jos. La ora 22 m-am asezat cu sotul meu la o cafea si am pus pe hartie ce mai aveam de facut: pachetele pentru cimitir (nu am facut praznic pentru ca era timpul prea scurt), coliva si masa de acasa pentru preoti, primar si alte oficialitati. Am uitat sa spun ca intre timp am vorbit si cu parintele la care ea a locuit atata timp.  Surprins de veste a confirmat prezenta sa la slujba de inmormantare. Deci la ora 22 am pus graul la fiert. Intre timp am pregatit un meniu de post pentru masa si am copt paine de casa. La ora 4.20 dimineata am inchis focul la coliva, aveam borsul de legume in frigider, o tocana de dovlecei pentru felul al doilea (piureul de cartofi si mamaliguta urma sa o pregatesc in timpul mesei), platoul cu aperitive de post si o crema de pateu vegetal cu castraveti in otet. Pachetele pentru pomana asteptau linistite in cosuri cozonacul si colaceii de dimineata. La ora 6.30 incercam sa ne dezmeticim in fata unei cesti de cafea. Si spre surprinderea mea la ora 10.50 totul era pregatit. Doar coliva nu se racise si am improvizat un cos cu pahare de plastic pline cu coliva calda in locul platoului decorat cu cacao si bombonele. Curtea casei a fost plina de lume iar predica tinuta de parintele invitat la biserica a fost emotionanta si plina de invataminte. Cum Dumnezeu are grija de fiecare in functie de sufletul sau si nu de banii sai. Ca o femeie necajita ca Lenta, dar cu un suflet mare si curat, a avut parte de o inmormantare frumoasa si a fost condusa pe ultimul drum de catre tot satul in urma celor doi preoti in timp ce multi oameni cu stare nu au parte de atata atentie pentru ca nu au avut oameni aproape in timpul vietii.
Probabil au fost multe scapari pentru ca timpul a fost scurt. Majoritatea satului ne-a fost alaturi cu sfaturi si si nu numai, tinand cont de faptul ca e pentru prima data cand ne ocupam in exclusivitate de un asemenea eveniment dar probabil vor fi si multi carcotasi. Oricum noi ii multumim Bunului Dumnezeu ca ne-a invrednicit sa ducem cu bine la sfarsit sarcina primita si o sa ii purtam de grija atat Lentei care nu mai e cat si Artimizei care a ramas singura.
Lenta avea o vorba pe cand traia si o necajea cineva: "esti cu capul?". Vorba care s-a auzit foarte des in astea doua zile si probabil va ramane pe buzele oamenilor multa vreme.

30 iulie, 2010

"femeia de succes"

Duminica dupa-amiaza soarele si leaganul facusera echipa sa ma ademeneasca afara. Cum ei erau doi m-am gandit sa imi iau si o insotitoare. Safacem perechi cumva. Asa ca m-am asezat in fata bibliotecii cu gandul de a lua prima carte care imi atrage atentia. Si coperta rosie a cartii "Femeia de succes" parca imi facea cu ochiul. M-am indreptat spre ea spunandu-mi:
- De unde atat succes la o femeie care sta acasa, se ocupa de casa, curte si copil. Dar cine stie ce vremuri vor veni asa ca, daca tot mi-a atras atentia hai sa o funzaresc.
Nu am reusit sa citesc decat primele doua capitole dar mi s-a parut atat de interesante incat am insistat asupra unor aspecte. Cartea are si exercitii practice asa ca m-am inarmat si cu un creion si o radiera si cateva ore bune nu m-am dezlipit de ea. Primul capitol trata definitia SUCCESULUI din mai multe puncte de vedere. Plecand de la cea din DEX (pe care nu o reproduc acum) care defineste succesul ca fiind scop atins si cuantificat in bani. Definitie care in secolele trecute se potrivea barbatilor. Pentru ca ei se ocupau de "agoniseala" in timp ce femeile de "chiverniseala" asa ca la barbati era important ca scopul sa fie atins: ce aduceau in casa in timp ce la femei scopul nu exista sau exista sub o alta forma, aceea de a mentine caminul intr-o forma de armonie continua. Spre deosebire de barbati care aduceau si din momentul in care "agoniseala' era predata femeii scopul era atins si finalizat la femeie scopul final era un "perpetum mobile" ce depasea planul fizic spre cel emotional. Poate de aceea femeia are mult mai dezvoltata atentia distributiva pentru ca ea se ocupa de mai multe planuri in acelasi timp: educatia copiilor care imbina planul fizic cu cel afectiv si cel emotional, casa si bucatarie care iarasi imbina planul fizic cu cel emotional (degeaba faci ordine sau mancare daca nu pui si un dram de suflet iese totul fad si insipid) si sotul unde se imbina iarasi planul fizic cu cel afactiv si emotional. Pe cand barbatul trebuia toar sa aduca.
Odata cu emanciparea femeii, dintr-un orgoliu pe care eu personal nu prea il inteleg, s-au preluat fara a se adapta definitii si implicit sarcini specifice barbatului. Si fiind "emanciparea femeii" si nu a barbatului s-au pastrat si vechile atributii pentru ca nasterea nu e o sarcina pe care sa o putem incredinta barbatilor. Si astfel s-a ajuns la ... psigolog.
Pentru ca oricat ar ar "agonisi" femeia exista o nevoie nesatisfacuta: acea a creativitatii. Deoarece nu ni se spune sexul frumos nu pentru ca suntem frumoase ci pentru ca infrumusetam totul in jurul nostru nu prin frumusetea noastra fizica ci prin cea sufleteasca: amenajam caminul, il decoram, asa cum ne "decoram" toti membrii familiei (rar am vazut barbati care isi cumpara haine singuri), si contribuim la infrumusetarea sufletelor acelor minuni carora le dam viata (unele ca altele doar ii crestem).
Raportand succesul nostru ca femeie la definitia succesului data de barbati ne amputam sufletele. Pentru ca sufletele noastre nu se cuantifica in bani ci au nevoie de armonie pentru a se simti implinite, fericite. Iar acea armonie se bazeaza pe afectiune, intelegere, admirarea frumosului din natura pentru a-l aduce cumva in inimile celor dragi, in sanul caminului.
Acele doua capitole citite (probabil va mai trece ceva vreme pana voi citi si restul cartii) m-au facut sa ma gandesc la viata mea si mai ales mi-au amintit cat de neimplinita ma simteam in perioada cand eram considerata o "femeie de afaceri de succes". Si cum a trebuit sa pierd tot si sa constat ca ma simt implinita acum, cand singura mea "avere" e mica mea familie. SI acum ca am constientizat aceste lucruri probabil voi trece la o noua etapa din viata mea cand voi sti sa pretuiesc aspecte nepretuite si nu cele cu preturi foarte mari.
Tot in acea carte spunea ca pentru o femeie e mai important drumul cu frumusetea lui decat finalul oricat de tumultos ar fi.....

29 iulie, 2010

Dresuiala


In unele zone i se spune sarbusca iar in altele "zer cu cartofi". E un soi de ciorba de cartofi noi dar merge facuta si iarna. Pentru o oala de 6 litri de ciorba nevoie de:
- o oala de lapte prins (2 litri de lapte pus la prins cu 2 zile inainte)
- 1 kg de cartofi noi marunti
- un morcov mare
- o ceapa mare sau 2 mai mici
- 1 ou
Se curata cartofii, se pun la fiert si se adauga morcovul ras si ceapa taiata marunt. Intre timp se smantaneste oala de lapte prins - se scoate smantana. Intr-un castron se bate oul intreg si se amesteca cu smantana. Cand cartofii sunt fierti, se rastoarna laptele prins smantanit (chisleagul) in oala si se lasa cat sa mai dea un clocot. Apoi se da oala de pe foc, se adauga sare si piper dupa gust si smantana cu oul. Se serveste firbinte sau rece din frigider. E racoritor intr-o dupa-amiaza de vara.

gradina mea in iulie

Am promis cu ceva vreme in urma ca voi pune si poze din gradina. Doar ca le-am facut inainte de ploaie iar unele "aspecte" nu sunt chiar asa cum mi-as dori eu sa fie. Dar asta e, nu se poate face tot intr-un an de zile.
vedere din stanga intrarii, in stanga casei e bucataria


vedere in dreapta intrarii, in lateral e zona pasarilor si a iepurasilor

in stanga scarilor: aceeasi zona de mai sus dar fotografiata dinspre casa



in dreapta intrarii (de pe scari), aleea spre bucatarie


in dreapta intrarii (de pe alee), aleea spre bucatarie

prima fereastra

a doua fereastra

coltul casei spre bucatarie


din fata bucatriei spre fantana


putin mai la dreapta (din fata bucatariei), in spatele craitelor sunt plantele aromatice: patrunjelul cret, busuicul, cimbrul si macul
iar apoi gradina: ceapa, prazul, mazarea, morcovul, ardeii si fasolea catratoare

si de la coltul casei spre poarta

si in dreapta bucatariei e zona de joaca

25 iulie, 2010

despre bors

Stiam ca are multe utilizari terapeutice, unul dintre ele fiind acela de revigorant impotriva oboselii, altul fiind calmant al bolilor respiratorii iar cel mai utilizat fiind acela de dusmanul mahmurelii dar am gasit aici multe explicatii si recomandari in utilizarea borsului ca "leac" pe langa acrirea ciorbelor.

am umplut bors

Pentru cine nu stie, borsul (ciorba) se acreste cu bors umplut in partea asta a tarii -Moldova. Pana acum imi luam de la bunica sticlele cu bors necesare dar am decis ca e timpul sa il umplu singura. Asa ca m-am informat temeinic de la bunica si de la babutele din sat si am purces la treaba. Ieri am facut primul bors acrit cu bors umplut de mine. Chiar foarte bun mi-a iesit asa ca "dau mai departe" reteta:
Pentru un borcan de 10 litri (cel mai bine iese in oala de lut) e nevoie de:
- o strachina (castron sau farfurie adanca) de faina alba
- o strachina de tarate de grau
- o creanguta de visin sau de mur
- o strachina de huste (faina si taratea ce ramane dupa ce se trage borsul la sticle)

Hustele sunt cel mai greu de procurat pentru ca trebuie sa cunosti pe cineva care umple bors de la care sa iei dar sunt cel mai bun "scrub" pentru piele produs in casa.

Se pun in borcan faina si tarata de grau si "uda" cu putina apa rece (se face o pasta groasa, nu trebuie sa ramana faina sau tarate uscata), se adauga apa clocotita pana la 3/4 din borcan (folosind cutitul sau o coada de lingura sub borcan ca sa nu crape) si se lasa sa se racoreasca pana la temperatura mainii (poti tine degetul in apa). Se pun hustele si creanga de visin sau de mur si se amesteca bine cu o lingura de lemn. Apoi se lasa borcanul in pat cald 2-3 zile. Fara a se tulbura se trage borsul la sticle si se adauga apa calduta (la temperatura mainii) repetand operatiile de racire in pat si tras la sticle. Eu am adaugat apa de 2 ori si a iesit bun tare. Se pastreaza la rece cam o treime din hustele ramase pentru urmatoare oala de bors iar restul ori se dau mai departe ori se folosesc la masti cosmetice. Sunt foarte bune la curatat tenul si la hidratare. Borsul se poate bea dimineata e un tonic general foarte bun.
SECRET: pentru a iesi borsul acru, inainte de a-l lasa la racit in pat, adica in timp ce il mesteci trebuie sa dai cu lingura de lemn pe la gura cuiva (eu am incercat pe sot dar se poate pe orice persoana). Important e sa fie luat prin surprindere si sa se supere pentru ca borsul sa iasa ACRU.

despre credinta

Pentru ca e duminica si vremea e cam apasatoare m-am asezat in fata calculatorului. De cateva saptamani am intrat pe un joculet online cu o gradina virtuala destul de plicticos dar nu necesita o foarte mare atentie asa ca il jucam in familie. Care ajunge la calculator mai "planteaza" sau mai "vinde" ceva in si din gradina. Si in cadrul jocul se formeaza bresle asa ca am "aderat" la una care imi suna mie mai curios. Nu mica a fost surpriza cand am inceput sa primesc citate din biblie in cadrul jocului. Multe din ele le cunosc, multe din "pilde" le stiu si le postez pe blog cand le gasesc intr-o forma mai "comerciala" adica mai clare sau mai explicative pentru timpul prezent - epoca moderna cum e denumita de catre istorici. Poate gresesc eu pentru ca consider credinta fiecaruia un loc special din sufletul sau. Relatia fiecaruia cu Dumnezeu e ... "intima". Rugaciunea e un moment de comuniune a sufletului cu divinitatea. Rugaciunea in grup, care are o putere fantastic de mare, se face in biserica sau nu, in prezenta preotului sau la nevoie fara prezenta acestuia dar de catre un grup care impartasesc aceleasi sentimente la un moment dat. E adevarat ca in ultimii ani credinta in Dumnezeu si-a pierdut locul meritat dar nici coborarea ei in banal sau folosirea acesteia ca un blazon nu ne ajuta. Degeaba declaram, pozam sau ne impunem un anumitcomportament daca nu vine din adancul sufletului e posibil ca la un moment dat sa ne faca mai mult rau decat bine. Chiar daca in credinta populara se spune ca "obisnuinta e a doua natura" doar obiceiul de a merge la biserica nu ne ajuta in momentele de mare cumpana si ajugem sa auzim intrebari de genul "De ce trebuie sa indur eu asta ca doar am mers duminica la biserica?" in cel mai fericit caz ca in cel rau citim in presa despre cum s-a sinucis. Si e pacat (nu vorbesc despre pacatele capitale ci doar de cele emotionale) pentru ca credinta e cel mai mare ajutor in momentele de cumpana sufleteasca. Acele momente cand lipsa sau abundenta banilor nu te ajuta cu nimic, cand esti singur cu tine insuti, cand trebuie sa iei decizii dureroase pentru tine sau pentru ceilalti, cand simti ca nimic nu mai are rost sau cand simti ca "poverile" sunt mult prea grele. Atunci NIMENI nu te poate ajuta. Doar Cel de Sus care iti arata calea de urmat, drumul pe care trebuie sa mergi si modul cum poti privi in jur pentru ca totul sa para frumos, usor si vesel. Dar pentru asta tu trebuie sa auzi, sa vezi dar mai ales sa SIMTI. Nimeni nu poate auzi, vedea sau simti in locul tau asa cum nimeni nu poate spune MULTUMESC in locul tau dupa ce ai depasit momentul.

25 iunie, 2010

despre... "mandria de a fi roman"

Frunzarind blogurile pe care le urmaresc am gasit un articol aici care m-a emotionat pana la lacrimi. Traditiile si obiceiurile satului sunt comori ale sufletului nostru a tuturor. Comori pe care le-am risipit si pierdut din diverse motive. Cea mai auzita scuza e "comunismul" care le-a interzis dar mai ales a destramat satului cu tot ce inseamna el moral si uman. Acel exod spre oras, spre o viata aparent mai usoara a distrus momentel frumoase ale satului. Si totusi multi dintre noi am crescut la sat. Chiar daca doar in vacante. Dar am crescut cu povestile bunicilor. Si totusi, dupa disparitia comunismului cei mai multi nu s-au mai intors. Multi au plecat. Au preferat sa fie slugi in alte tari, sa se injoseasca pentru un ban in plus. Ce contau umilintele suferite acolo atata timp cat isi construiau palate in tara. Palate in care nu se simteau bine, palate aranjate doar de ochii lumii. Pentru ca cele cateva saptamani de concediu in tara si le petrec cumparand o gramada de "podoabe" pentru palat in timp ce locuiesc in casuta din spatele curtii.
Imi amintesc o intamplare de acum cativa ani. Era vara, prin august cred. Eram la firma intr-o zi caniculara in asteptarea clientilor veniti in concediu. Pe la pranz a intrat o clinta in magazin. Avea in jur de 30-35 de ani, eleganta si exuberanta. Acea exuberanta care o afisau toti cei plecati la munca in Italia. O incercare nereusita de a copia stilul italienilor. Ma ocupam cu vanzarea si instalarea echipamentelor de incalzire, asa ca clienta mea dupa ce a insistat sa vorbeasca cu "seful", dezamagita ca eram femeie mi-a cerut pe un ton usor superior:
- Veau sa imi instalez o .... cuomo se zice?... o ... caldae.
Dupa un moment in care incercam sa ma abtin sa nu rad mi-am amintit ca pe peretele din spatele meu exista o reclama la o firma italiana de centrale termice unde era trecut si termenul in italiana. Asa ca am inceput sa pun intrebarile icepatoare pentru a ma lamuri de ce are nevoie doamna. Mi-a raspuns calma la intrebari dar se vedea mirarea ca nu am fost derutata de "cererea" de la inceput. In timp ce ii faceam calculele incerca sa imi explice printre nenumarate "cuomo se spune?" si cuvinte in italiana cum arata o instalatie de incalzire in Italia pentru ca acolo se gasesc lucruri de calitate nu ca "in Romania asta de rahat". La semnarea contractului cand am cerut actele de proprietate a apartamentului unde urma sa se faca instalatia de incalzire mi-a explicat incurcata ca e casa parintilor deoarece ea"urmeaza sa isi faca o situatie in Italia" pentru ca in "Romania asta" nu e de trait. Lucrase ca inspector local in cadrul Ministerului de Finanate dar din cauza salariului mic nu reusise pana la varsta aceea sa isi ia un apartament asa ca plecase in Italia.
La finalul intalnirii, ea multumita ca o sa aiba o instalatie numai cu produse din Italia, eu incantata ca am semnat contractul si am incasat avansul nu m-am mai putut abtine sa nu o intreb:
- De cat timp sunteti plecata din tara?
- Aaaa.... de mult timp.... cam de 3 .... luni...
- Si cu ce va ocupati in Italia?
- Eeeeee. Cum ce? Sunt menajera!
Bucuria semnarii contractului (destul de consistent) s-a evaporat ca prin farmec lasand loc unui gust amar. Gust ce l-am simtit de mii de ori in anii care au urmat. Scenariile erau in mare cam la fel si le vedeam jucate cu diversi actori chiar de mai multe ori pe zi. De fiecare data ma intrebam ce vor face oamenii aceia dupa ce isi vor cumpara acel apartament de care vorbeau si il vor aranja si mobila. Pentru ca multi si-l doreau cu marmura pe jos "ca in Italia" fara sa tina cont ca iernile de la noi nu se compara cu cele din Italia, dar "dadea bine". Pentru ca la un moment dat nu vor mai sti cine sunt. Au plecat sa faca bani, negandu-si originile, fortandu-se sa uite limba dupa cateva luni, copiind tot ce era "in afara". Multi aveau copii. Oare cum vor creste acei copii? Fara prezenta parintilor dar cu povesti despre cat de frumos e "in afara" coparativ cu "Romania asta de rahat"? Dar oare ce am facut pentru "Romania asta de rahat"? Pentru ca din nefericire "Romania asta" suntem noi, exista datorita fiecaruia dintre noi, si e vazuta asa cum o vedem noi. Pentru ca daca am incepe sa nu mai aruncam gunoaiele pe geamuri, sa ne facem case la tara mult mai ieftine eventual cu 2-3 camere in plus si am invata sa ne promovam tara si turismul poate am reusi sa facem din Romania o a doua Elevetie. Dar asta inseamna munca cu drag pentru noi insine, asta inseamna sa invatam sa ne apreciem natura, peisajele si ce ne-am mai dat Dumnezeu pe pamantul asta (sa nu uitam ca suntem singura tara mica ce are toate formele de relief) si sa o respectam. Dar asta mai inseamna si sa ne respectam pe noi insine cu radacinile, istoria si mai ales traditiile noastre. Si mai inseamna sa fim mandri de ceea ce suntem si de ceea ce avem. Cuvinte ca patriotism, natiune, patrie, mandria de tara sa fie mai mult decat cuvinte intr-un manual de educatie civica. Si poate ca atunci vom acorda mai multa atentie indatoririlor civice printre care si votul si vom avea "alesi ai neamului" si nu "alesi ai banului". Si poate ca atunci vor veni italienii sa munceasca in casele si gradinile noastre sau spaniolii sa ne culeaga capsunile.
Poate.....

20 iunie, 2010

fericire

O prietena m-a intrebat aseara daca sunt fericita. Am raspuns fara ezitare ca da. .
Am obiceiul sa stau pe scari in fara casei si sa privesc in departare dealurile si padurile la vremea amurgului. E micul meu moment de liniste, de intalnire cu mine si cu maretia naturii. Mi-am amintit intrebarea si, ca de obicei am inceput sa disec semnificatia cuvantului si implicatiile sale.
Pentru mine fericirea cuprinte o intreaga gama de sentimente, ca si iubirea ca si multe alte cuvinte "mari". Mi se par "mari" si greu de inteles si de asimilat asa ca le impart in mai multe si mai marunte.
Fericirea, pentru mine, e starea de liniste sufleteasca, e multumire si impacare, e bucurie.
Sunt fericita cand ma trezesc dimineata si ma dau jos din pat cu bucurie, cand abia astept sa incep ziua cu micile ei activitati gospodaresti, cu rutina ei monotona.
Sunt fericita cand aud vocea micutului meu dimineata indiferent daca e vesela: "Neata mama, nu mai pot sa dorm" sau somnoroasa "neata, eu mai dorm oleaca".
Sunt fericita cand merge in spatele casei si vad toti locuitorii curtii mele cum se invart in jurul meu de la pisica si catel pana la oratanii si iepurasi.
Sunt fericita cand imi vad gradina razand in soare sotul pe alei.
Sunt fericita cand in micul meu univers rural e liniste si pace si bucurie.
Sunt fericita cand ne adunam toti trei la masa, fiecare povestind si razand.
Sunt fericita seara cand ii "trag" patura de noapte buna gazei mele.
Sunt fericita in amurg cand imi "intalnesc" sotul pe banca afara la o cana de ceai.
Sunt fericita cand ma bag in pat seara, imi asez capul pe umarul sotului si ii multumim lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut, pentru familia noastra si linistea din jurul nostru si pentru ca ne-a data taria sa ajungem pana aici si intelepciunea de a merge mai departe.
Sunt fericita atunci cand punem in balanta motivele pentru care multumim si cele pentru care suntem ingrijorati si constatam ca balanta inclina in favoarea primelor.
Deci categoric sunt FERICITA!

19 iunie, 2010

contradictii



Cu ani in urma cand intram zilnic in diverse locuinte, mai mici, mai mari, mai spatioase sau mai inghesuite mi s-a intamplat destul de des sa constat ca sunt garsoniere (uneori doar camere prevazute cu baie) in care locuiau mai multe persoane (uneori mai multe familii). Probabil nedumerirea mea mi se citea pe fata ("oare cum reusesc sa traiasca atatia oameni intr-un spatiu atat de mic?") pentru ca mereu apareau si justificarile: "saracul baiatul a ramas fara servici si a trebuit sa se mute la noi din lipsa de bani" sau "nu am avut bani de un apartament si ne-am chinuit asa sa crestem copii si uite ca sunt mari, servici nu gasesc si dam inainte cum putem". De cele mai multe ori scuza sau justificarea era lipsa banilor in conditiile in care era unul sau cel mult doi salariati in casa (daca acea camera se poate numi casa). Majoritatea erau racordate la apa, canal si gaze dar erau si care fusesera debransate si se cara apa de la sute de metri iar mancare se facea la butelie. Numai despre conditii de trai nu se putea vorbi. Calatoream mult atunci si vedeam de-a lungul soselei teren nelucrat, case darapanate sau nelocuite. Ma intrebam ades de ce oare unii prefera sa traiasca inghesuiti la bloc, in conditii mizere cand cu o suma mica de bani dar cu multa munca se poate trai decent si frumos la tara. De cate ori am pus aceasta intrebare atunci cu voce tare mi s-a raspuns invariabil cu "lipsa de bani" si "stiti dv cat de greu e la tara?". Intre timp m-am mutat la tara. Am vazut si cat de "greu" si cat de frumos e la tara. Am descoperit cat de mult se diminuiaza cheltuielile si pe langa ele stresul. Am vazut cat de frumos poate fi la tara si cat de frumos si decent se poate trai la tara. Am descoperit ca, cu pretul unei garsoniere mici si neintretinute se pot cumpara 2 case batranesti la tara cu ceva teren pe langa. "Ceva teren" la tara nu e totuna cu "ceva teren" in oras. Diferenta e de cateva sute de metri patrati intr-un sat de langa oras si de cateva mii de metri patrati daca satul e mai departe de oras. Diferenta aceasta face ca traiul sa fie mai sanatos, mai decent si chiar mai frumos. Iar diferenta intre sat si oras nu e chiar atat de mare pentru ca si la tara gasim "gasti" numai ca nu mai sunt de cartier ci de sat sau de comuna, si la tara gasim "domnisoare" lenese si pline de fite si ipocrizie, si la tara au aparut discotecile si barurile pline de fum si de lenesi care isi pierd timpul. Singura diferenta e ca se poate trai decent cu bani mult mai putini dar cu ceva munca. In cazul meu (am obieceiul de a nota veniturile si cheltuielile), adica o familie de 3 persoane cu un copil scolar iata care a fost diferenta de la un an la altul:
                                                    oras:                     sat:
Cheltuieli:                                                                         
 1. chirie                                  450 lei                      -
 2. gaz pt gatit                          100 lei                  50 lei            
 3. lumina electrica                     35 lei                  50 lei
 4. apa si canal                          60 lei                     -
 5. intretinere                             50 lei                     -
 6. telefon mobil                         30 lei                  30 lei
 7. cablu                                    12 lei                  24 lei
 8. internet                                 25 lei                  50 lei
 9. mancare                            1000 lei                 50 lei
10. haine si papuci(o medie)     100 lei                 50 lei
11. detergenti                             50 lei                 50 lei
TOTAL                                  1912 lei               354 lei

La noi se mai adauga si motorina deoarece facem zilnic un drum de 35km in oras. Dar lasand asta la o parte pentru un trai decent in oras e nevoie de cel putin 2 salarii medii (cca 1.000 lei pe luna) intr-o familie ca se poata descurca. Asta inseamna ca amandoi parintii sunt nevoiti sa munceasca de dimineata pana seara pentru a avea ce manca pentru ca singura reducere ce se poate face e de la mancare in timp ce la tara e suficient ca unul din parinti sa lucreze chiar si cu minim pe economie (600 lei pe luna) in timp ce mama se poate ocupa de copii si curte. Si asta fara prea multe "batai" de cap. Si uite asa s-ar rezolva o gramada de probleme sociale in primul rand si implicit emotionale.

Care probleme?
Pai sa vedem:
  • lipsa banilor de care se plange toata lumea -daca scad cheltuielile, scade nevoia si implicit nemultumirea
  •  copii sanatosi nu doar fizic ci si afectiv - copii vor beneficia de atentia unuia din parinti si vor creste cu valori morale bine formate si nu eronate ca acum (se autoformeaza conceptia ca banul e cel mai important mijloc in societatea moderna nicidecum omul)
  • scaderea nivelului de stres
  • scade impactul produselor chimice asupra organismului si deci o rata mai scazuta a imbolnavirilor, cheltuieli mai mici cu medicamentele, nevoi mai mici, nemultumiri mai mici
  • s-ar rupe ciclul munca-somn-munca-somn si am avea mai mult timp pentru noi insine si pentru ce putem lasa dupa noi: copii
si lista, cred eu ar putea continua.

18 iunie, 2010

bauturi naturale

De un an de cand ne-am mutata la tara am redus alimentele ce contin coloranti, E-uri sau inlocuitori chimici la limita bunului simt. Adica mai rarut ca e mai dragut. Nu pot fi scosi integral atata timp cat ne uitam la televizor si facem parte din grupuri sociale dar se pot diminua. Astfel in locul sucurilor acidulate avem siropuri si sucuri naturale si asta nu inseamna ca pe eticheta scrie "produs natural" ci ca le fac in casa. Ce am reusit sa fac in primavara asta sunt:

Socata: la 10 litri de apa am pus 12 flori (fara sa le sortez dupa marimi), 1 kg de zahar, o lamaie feliata si 10 gr drojdie proaspata. Bidonul (de 25 litri) l-am acoperit si l-am lasat pe prispa casei 3 zile, timp in care amestecam in el dimineata si seara. Dupa trei zile am pus socata in sticle la frigider. In zilele caniculare mai adaugam si gheata in pahar si intradevar te racoreste. Am ajuns la aceasta reteta dupa ce am experimentat diverse si adaptat  mai multe variante scoase de pe net sau din cartea de bucate.

Siropul de brad: am cules mugurii de brad si am asezat straturi alternand cu straturile de zahar intr-un borcan de 3 kg de sticla. Am pus cam 1.5 kg de zahar. Ultimul strat fiind de zahar. L-am lasat in debara (mai intuneric dar uscat si nu prea rece) cam o luna de zile. Am amestecat de cateva ori spre sfarsitul perioade. Dupa aproximativ o luna am scurs zeama rezultata si am pus-o in sticle de sticla depozitate la beci.
O varianta imbunatatita ar fi cu flori de cimbrisor de camp adaugate in borcan atunci cand infloresc (la cca 2 saptamani) si amestecat. Cimbrisorul e un fluidizant al mucoaselor ajutand atat in tuse dar si in afectiuni ale bilei.
O alta varianta cu muguri de brad pusi intr-o oala in care am adaugat apa cat sa ii acopere, i-am dat un clocot si i-am lasat pana a doua zi. Apoi i-am scurs, iar zeama rezultata am dublat-o cu zahar (o cana de zeama la o cana de zahar) si am fiert-o pana s-a legat.
Primul tip de sirop se poate lua cu lingurita in cazul tusei (seaca sau productiva) fiind un excelent calmant si expectorant dar la fel de bine se poate bea cu apa minerala.
A doua varianta de sirop se bea doar cu apa minerala fiind foarte aromat si are si un usor efect calmant in cazul bronsitelor si a racelilor.

Siropul de papadie (sau miere de papadie): se culeg florile galbene si pufoase de papadie, se clatesc cu un pic de apa rece, se aseaza frumos intr-o oala incapatoare, se adauga apa rece cat sa le acopere (trebuie pus un semn pana unde au fost florile fara apa deoarece ele se ridica deasupra), se da un clocot si se lasa pana a doua zi. Se scurg iar zeama rezultata se dubleaza cu zahar si se fierbe pana se leaga (mai tare daca o folosim in loc de miere de albini si mai subtire daca il punem la sticle). Pe langa gustul si aroma deosebite are si proprietati terapeutice.
Siropul de salcam: dupa ce se culeg florile de salcam inflorite se rup de pe tija centrala si se pun in oala. Siropul se face la fel ca cel de papadie.
Siropul de trandafir (un alt sirop la care am incercat mai multe variante pe care le-am adaptat pana mi-a placut mie ce a iesit): 50 de flori de trandafir (acel trandafir de dulceata) se culeg, petalele se separa de codita (codita care pusa la uscat da o aroma deosebita ceaiurilor), se freaca cu un plic de sare de lamaie si se lasa peste noapte (eu am adunat patru zile la rand florile si le-am tot pus una peste alta in oala pe care am pastrat-o acoperita cu folie alimentara in camara). Se adauga1 litru de apa la fiecare portie de cate 50 de flori (pentru ca florile mele erau un pic cam mici si cam scuturate, anul acesta am pus 6 litri de apa la 400 flori). Se lasa pana a doua zi, se scurg si se dubleaza cu zahar. Se fierbe pana se leaga (cand nu mai face spuma ci doar bule mari), se pun la sticle care se racesc in pat cald.
Sirop de capsuni: am cules capsunile, le-am curatat de codite si le-am clatit cu un jet de apa rece. Le-am asezat intr-un lighean in straturi alternative cu zahar  (zahar cu darnicie) si le-am lasat la frigider 2 zile. Am scurs zeama careia i-am dat un clocot (rezista la beci si nefiert cam 6 luni) si am pus-o la sticle.
Urmeaza siropurile de: cirese, mure, zmeura, visine si prune, siropuri pe care le fac la fel ca la capsuni (cu gemul aferent).

15 iunie, 2010

camara

Mica mea camara deja are oaspeti pentru iarna viitoare.
Intai a fost siropul de brad, siropul de salcam, cel de trandafiri iar acum a aparut siropul de capsuni.
La capitolul plante medicinale am pungutele pline la: musetel, menta, cimbrisor, salcam, soc, un pic de iasomie si in curs de umplere e salvia si galbenelele. Pungutele sunt din panza de bumbac cusute de mana si brodate cu numele fiecarei plante. Ideea a venit de anul trecut dar nu prea am avut timp asa ca anul acesta, pe masura ce plantutele se uscau in cutii am am facut si punguta aferenta. Imi sunt tare dragi cand le vad atarnate la grinda frumos colorate.
Pe raftul de compoturi stau aliniate borcanele de compot de cires. Doar 24 pana acum.
La dulceata anul 2010 e la inceput. E populat doar cu ceva miere de papadie si multe borcane goale. Mai sunt cateva ratacite cu dulceata de visine din 2008 si ceva mai diversificate din 2009. Dar nu pentru mult timp....

14 iunie, 2010

despre viata la tara si nu numai


Cu ceva vreme (ani) in urma citeam un blog cu un nume sugestiv - "Viata la tara". Imi placeau articolele dar mai ales mesajul transmis, pacat ca intre timp autoarea a renuntat la folosirea netului si povestile sau sentimentele ei nu ne mai ... inspira.
Primele articole citite mi-au reamintit de vacantele mele la tara si de linistea si impacarea din suflet atunci cand esti "conectat" la "mama Pamant". Am crezut ca doar nostalgia copilariei ma face sa imi doresc sa stau la tara si ca nu ma voi descurca cu gradina, pasari, animale si tot ce implica o gospodarie la tara. Si pentru ca inca mai aveam ezitari, Domane Doamne mi-a pregatit cateva "stimulente" pentru a face pasii necesari. Asa ca iata-ma "tarancuta" cu acte in regula. Doar porcul si vaca lipsesc din mica mea gospodarie si asta nu pentru mult timp si doar pentru ca am hotarat sa respect un "grafic" de populare a curtii. Asta nu inseamna ca nu au fost si surprize sau ca nu vor mai fi. Dar e mai bine sa "cresc" cu pasi mici si siguri.
Asa ca dupa ce anul trecut am reusit sa ne amenajam casa (in linii mari), anul acesta atentia maxima a fost acordata curtii. Si multumesc Domnului ca pana acum arata bine (cu mici intarzieri si cu experimentete esuate). Mai sunt multe de facut, de amenajat sau de modificat dar pentru cineva care si-a petrecut ultimii ani la birou cate 12-14 ore pe zi sunt tare mandra de realizarile mele.
Acum cateva saptamani am avut in vizita o familie de prieteni foarte dragi pe care nu ii vazusem de mult. Din pacate nu ma simteam prea bine asa ca nu am fost chiar gazda la care se asteptau ei. Dar a fost vizibil cat de surprinsi au fost ei de schimbarea mea. De fapt nu m-am schimbat sau poate nu prea mult dar am renuntat la mastile sociale, la interesul mimat fata de anumite subiecte si la  acele discutii sterile si sterpe in care se folosesc multe cuvinte fara a se spune de fapt nimic. Mi se pare ca suntem atat de preocupati de o gramada de nimicuri si lasam lucrurile cu adevarat importante sa treaca pe langa noi.
De ziua copilului am avut o alta surpriza. Tot cu musafirii dar de data asta persoane care ne cunosc doar din vedere si auzite. Meniul a fost ca de fiecare data facut in casa. Foarte putine produse au fost cumparate si strecurate printre celelalte. Pentru ca prefer o alimentatie naturista nici macar racoritoarele nu au fost "de la magazin", exceptie facand apa minerala. Surpriza a fost evidenta pe fata tuturor. Copiii au fost dezamagiti ca tortul nu era "de la cofetarie" iar adultii cautau printre aperitive cunoscutele salamuri.
Si asta ma face sa ma intreb despre valorile familiei ce ar trebui promovate, despre valoarea inestimabila a dragostei unuia fata de celalat ce se pierde lasand in loc un gol imens umplut de cosul de cumparaturi. Cos ce va fi din ce in ce mai plin de frustrari, nemultumiri si implicit dureri. Cred ca ar trebui sa se suplimenteze locurile la facultatea de psihologie pentru ca fi nevoie de multi psihologi care sa "repare" ranile sufletesti a generatiilor de acum, generatii ce cresc cu un set eronat de valori: bani, putere si control.
Si asta ma face sa ma gandesc ca in marea Lui intelepciune Dumnezeu a inventat "criza" pentru a ne readuce la vorile reale umane, pentru a ne muta privirea de pe rafturile supermarketurilor la gradina, din vitrinele magazinelor de moda spre masina de cusur sau andrele sau de la jocurile interactive de pe calculator la jocul copiilor prin parcuri. Pentru ca atunci cand "maria sa Banul" isi va pierde "tronul" va trebui sa reinvatam sa ne folosim timpul alocat lui pentru familie si in special pentru copii.

12 iunie, 2010

din gradina

Ceva poze din gradina dar deocamdata din zona de flori. La noi timpul e mai tarziu - e mai spre munte si multe - cu cateva saptamani fata de Iasi si chiar mai mult fata de Bucuresti asa ca.....

Aranjamentul lui Matei (copilul meu) de anul trecut acum inflorit

primul crin
bumbisorii intr-o cioata din aranjamentul de mai sus:

capsunile cu un aranjament de pietre in mijloc (pietre scoase din jurul fantanii de Matei) si rosiile puse pe santuri:

coltul aleii spre fantana -stanga:
aleea spre fantana - dreapta- cu patrunjel  si straturile de ceapa:
florile de langa casa: galbenele, bumbisori, flori de gheata: