un loc in care gandurile isi fac cuib, in care speranta ridica iubirea la rangul cuvenit.......
29 august, 2011
sfarsit de august
Aroma toamnei se simte in vazduh. Miroase a recolta, a agoniseala si a camara. Frunzele inca nu si-au pus hainele de bal dar iarba incepe sa se intristeze. Miroase a scoala, a carti si caiete si a cerneala...
A trecut aproape un an si incet incet incep sa imi revin. Dezinteresul pentru tot ce inseamna creatie s-a stins in mirosul de bulion si zacusca. Nemultumirea adanca si fara nici un motiv definit se pierde in mirosul si culorile florilor. A mai ramas teama care sta pitita si mai scoare capul din cand in cand. Teama ca vine iarna, teama de frig, teama de camara goala, teama de pierdere, doar teama.... Incerc sa o infrunt, sa o ignor sau sa imi demonstrez contrariul. Uneori cred ca a disparut dar se iveste intr-un mod neasteptat si perfid tragandu-ma de maneca cand ma astept mai putin. Si iar inchid usa sufletului catre lume, catre cei dragi sperand ca o voi putea incuia afara.... Un reflex pentru ca imediat imi dau seama ca odata cu teama incui pe dinafara si bucuria dar mai ales iubirea. Asa ca las goblenul sa linisteasca si sa aseze in ordine sentimentele si trairile. Odata cu impunsaturile acului, sub firul colorat ascund toate grijile si nelinistile. Odata cu imaginea descoperita panzei, se linisteste si sufletul meu si reusesc sa simt multumirea, bucuria si iubirea din jurul meu....
Toamna a fost intotdeauna anotimpul meu preferat. Bogatia de culori si de arome m-a fascinat. E belsug, e abundenta si e bucurie. Bucuria lucrului binefacut, bucuria pargului, a belsugului si a continuitatii....
goblene in lucru
De regula lucrez in functie de starea de spirit. Si cum starea mea de spirit varianza in functie de vreme, de problemele zilnice sau de timp si goblenele sunt mai multe. Astfel, cel care mi-a retinut atentia in ultimul timp este:
![]() |
| Icoana Maicii Domnului de la Neamt (cu 3 maini) |
Apoi pentru camera lui Matei:
![]() |
| Mutulica |
Mai am 2 pentru hol mai de iarna la care mai am de facut fondul:
![]() |
| Primul om |
![]() |
| Omul de zapada |
Si un set de 4 goblenuri reprezentand anotimpurile - "Metamorfoze" :
![]() |
| Primavara |
![]() |
| Iarna |
Celelalte doua anotimpuri sunt la stadiu de panza si ate.
Sper ca timpul sa imi permita sa le postez cat mai repede terminate....
Sper ca timpul sa imi permita sa le postez cat mai repede terminate....
Etichete:
"Maica Domnului",
"metamorfoze",
diagrame goblen,
goblen
27 august, 2011
abajurul din dormitor
Luni am fost la plimbare si m-am oprit intr-un magazin de vechituri. Pe langa 2 borcane cu capace din sticla pentru bucatarie mi-am luat si un abajur la doar 5 lei pentru ca avea panza rupta.
Dupa o saptamana in care m-am tot uitat printre hainele vechi sa vad ce s-ar potrivi cu camera am descoperit o rochita veche de in cu niste fluturasi. Si pentru ca oboseala din ultimile zile se simte, azi m-am apucat de modificat. Si iata ce a putut iesi dintr-un abajur vechi si o rochita nefolosita:
si cu ajutorul sotului meu este in tavan cu becul aprins:
Dupa o saptamana in care m-am tot uitat printre hainele vechi sa vad ce s-ar potrivi cu camera am descoperit o rochita veche de in cu niste fluturasi. Si pentru ca oboseala din ultimile zile se simte, azi m-am apucat de modificat. Si iata ce a putut iesi dintr-un abajur vechi si o rochita nefolosita:
si cu ajutorul sotului meu este in tavan cu becul aprins:
25 august, 2011
BOABELE DE SOC
Fructele negre, crescute in subsuoara padurii, ascund in faptura lor fragila si delicata uriase rezerve de sanatate: boabele dulci si zemoase de mure, afinele brumate, fructele dulceag-amarui ale socului nu asteapta decat sa fie culese si puse in cos. Sa pornim, asadar, intr-o noua calatorie pe cararile verii, pentru a descoperi comorile pe care natura ni le ofera in mod gratuit. Pentru inceput, periplul nostru porneste de la cele mai modeste, dar si cele mai puternice dintre ele, si anume, fructele socului.
Fructele de soc (Sambucus nigra)
Mai putin cunoscute decat suratele lor, fructele negre ale socului au o putere vindecatoare cu totul deosebita. In urma cu cateva sute de ani, cand campiile si dealurile noastre erau acoperite de codri adanci si neumblati, aceste fructe erau la mare cinste, fiind un leac pentru bolile cele mai indaratnice: de la incuierea pantecelor si pana la bube rele sau otravire. Apoi, treptat, traditia s-a pierdut, iar taina lor a mai ramas cunoscuta doar catorva vindecatori populari. Oamenii nu au mai avut incredere in aceste bobite cu gust nu foarte placut, ba chiar a aparut credinta ca sunt otravitoare. Intrucat eu le-am descoperit virtutile in practica cotidiana, ma grabesc sa le recomand. Dar sa nu anticipam si sa aflam mai intai cateva lucruri despre recoltarea si prepararea fructelor de soc.
Sucul de fructe de soc
Se culeg fructe de soc ajunse la maturitate, care trebuie sa fie negre la culoare (nu rosietice, rosii-violacee ori verzi, deoarece sunt purgative drastice) si dulci la gust. In maximum 24 de ore de la recoltare, se spala foarte bine, se zdrobesc cu o furculita pana devin ca o pasta, care apoi se pune intr-un tifon curat si se stoarce cu mana. Se va obtine un suc inchis la culoare si avand un miros care aduce aminte de afine, cu efecte terapeutice exceptionale (restul de fruct care ramane dupa stoarcere poate fi folosit la dulceata ori gem).
Sucul de fructe de soc se administreaza cu un sfert de ora inainte de masa, pe stomacul gol - 5 linguri la adulti si 3 lingurite la copii. Este un leac foarte util in curele de vara de dezintoxicare.
Tinctura de fructe de soc
Se culeg fructele de soc care nu au ajuns complet la maturitate, care au o culoare rosie spre violet, din care se prepara un suc, dupa aceeasi metoda descrisa mai sus. Acest suc va fi combinat apoi in proportia l :1 cu alcool - un pahar de suc este amestecat cu un pahar de alcool alimentar de 900 -, dupa care se pune in sticle mici, inchise la culoare. Acest preparat are o actiune de dezintoxicare extrem de puternica, asa cum arata studiile stiintifice. Se administreaza la inceput o singura lingura pe zi, la ora 18:00, iar daca organismul permite, se creste doza pana la 4 linguri pe zi, luate in doza unica, la ora amintita. Preparatul se dilueaza intr-o jumatate de cana de apa si se bea pe stomacul gol. Doza se mareste in functie de reactia tranzitului intestinal: daca acesta devine foarte intens inca de la prima lingura, atunci doza nu se mareste; in caz contrar, se poate ajunge si la 4 linguri pe zi.
Fructele de soc uscate
Ciorchinii cu fructe ajunse la maturitate (adica foarte inchise la culoare, moi si dulci la gust) se pun la uscat la soare, cu fructele orientate in sus, asa incat sa piarda cat mai multa apa dintr-o data, sub actiunea razelor solare. Dupa uscare, fructele se scutura de pe ciorchine si se pun in pungi de hartie, care se pastreaza in locuri uscate. Prin macinarea cu rasnita electrica de cafea, din fructele de soc uscate se obtine o pudra cu proprietati tamaduitoare, foarte mult asemanatoare cu cele ale afinului.
Cateva recomandari terapeutice
Obezitate, ingrasare - se face o cura de lunga durata cu tinctura de soc. In prima zi se ia l lingurita, la ora 18:00; a doua zi se iau 2 lingurite la aceeasi ora s.a.m.d., pana in ziua a saptea, cand se ajunge la 7 lingurite luate odata. Se mentine aceasta doza vreme de 30 de zile. Dozele progresive se iau pentru a nu crea un soc tranzitului intestinal, care va fi foarte mult accelerat, la fel ca si diureza si procesele de eliminare in ansamblu. Daca pe masura ce se creste doza apare o diaree puternica, se iau in completare 2-3 lingurite pe zi de pulbere de scoarta de stejar sau de iarba de coada-racului, iar daca diareea persista, atunci se intrerupe tratamentul. In legatura cu efectele acestui preparat in cura de slabire, este ilustrativa experienta pe care am avut-o in urma cu patru ani, cand am fost solicitat sa ajut o domnisoara in varsta de 21 de ani, care avea probleme mari cu greutatea. Avea o inaltime medie (1,67 m), 78 de kg si niste forme cel putin impozante, iar tratamentele facute pana atunci nu dadusera nici un rezultat. I-am recomandat sa elimine carnea, sa manance foarte multe cereale integrale si sa ia tinctura de boabe de soc. A trecut aproape o luna si prietenul meu C., de profesie farmacist, mi-a spus ca fata aceea frumoasa pe care am consultat-o a mai comandat tinctura de soc. N-am stiut despre ce fata frumoasa era vorba, asa ca am asteptat putin in farmacie ca sa vad cine este persoana, atunci cand va veni sa-si ia tinctura ceruta. Ei bine, fata aceea cu inceput de obezitate, cu tenul incarcat si un mers greoi devenise de nerecunoscut. Silueta se conturase extraordinar, scazuse in greutate aproape 10 kilograme, iar starea ei de spirit era mai optimista ca oricand. Tratamentul a constat numai in cura de cereale si in acea tinctura de boabe de soc, in care am capatat de atunci o incredere foarte mare.
Acnee, eczema alergica - se ia l lingurita de tinctura de fructe de soc in jumatate de pahar cu apa, de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul se face minimum 3 luni, pentru ca procesele de dezintoxicare sa fie complete. Pe parcursul tratamentului se elimina din alimentatie carnea, zaharul si produsele cu aditivi alimentari, care au un rol extrem de nefast in aceasta categorie de afectiuni.
Psoriazis, boli de piele grave - se face o cura de 30 de zile cu tinctura de boabe de soc, administrata in doze progresive, de la l la 7 lingurite zilnic, ca in cazul obezitatii. Este un tratament drastic, care va accelera foarte mult procesele de dezintoxicare, favorizand vindecarea acestor boli.
Reumatismul, guta - se face un tratament de lunga durata cu tinctura de fructe de soc. O lingurita diluata in jumatate de pahar de apa se ia de 3 ori pe zi, inainte de masa. Tratamentul dureaza minimum 60 de zile si se incepe in ultimele saptamani de vara, pentru ca efectele maxime sa fie in lunile octombrie-noiembrie, cand aceste afectiuni au de obicei manifestari acute. Cele mai puternice efecte s-au inregistrat in reumatismul cronic degenerativ.
Constipatie, constipatie cronica - in urma cu multi ani, cand abia incepusem sa deslusesc tainele ierburilor de leac, am intalnit o doamna in varsta de 60 de ani, care de mai bine de 40 de ani suferea de constipatie cronica, incercase, dupa cum mi-a declarat, toate tratamentele naturiste si alopate, romanesti si straine, dar fara nici un rezultat. Pe langa aceasta constipatie capatase si o lista impresionanta de boli, incluzand o dermatoza rebela, o tulburare endocrina majora si niste simptoame anxioase depresive. Era curioasa daca puteam sa-i ofer si eu un tratament pe care sa nu-1 fi incercat inca. I-am dat un flacon cu tinctura de boabe de soc. Dupa doua saptamani, m-am intalnit din nou cu acea persoana, care efectiv nu-si revenea din uimire si bucurie. Si avea si de ce - pentru prima oara dupa patruzeci de ani, procesele de eliminare erau din nou normale, o parte din simptoamele afectiunilor de care suferea disparusera, iar starea ei psihica se imbunatatise simtitor. Acest caz a fost primul dintr-o serie mult mai lunga de persoane cu constipatie rebela care s-au vindecat cu acest preparat. De altfel, despre fructele de soc imature, preparate sub forma de tinctura, aveam sa aflu ca sunt unul dintre cele mai nenocive si mai puternice purgative si dezintoxicante din flora noastra.
Intoxicatii diverse - se ia o doza de soc de 2-3 linguri de tinctura de fructe de soc diluata intr-o cana de apa, iar a doua zi se incepe un tratament constand in 3 linguri de preparat luate zilnic, in otraviri si intoxicatii grave, pana la ajungerea intr-o unitate medicala specializata, se provoaca purgatie prin administrarea aceleiasi doze de soc, de 2-3 linguri. Tratamentul este contraindicat in toxiinfectiile alimentare cu manifestari diareice, precum si persoanelor cu diaree cronica.
Tulburari hormonale diverse - cura de lunga durata cu tinctura de fructe de soc are efecte exceptionale mai ales in cazul afectiunilor endocrine care apar corelat cu tratamentul medicamentos abuziv. Se ia 1/2 -1 lingura de tinctura diluata in jumatate de pahar cu apa dimineata, pe nemancate si aceeasi doza seara. In cazul chistului ovarian si al ovarelor polichistice, fibromului uterin si mastozei, in special atunci cand acestea sunt asociate cu constipatia, acest tratament are o eficienta exceptionala, mai ales daca este asociat cu o cura cu extract de muguri de zmeur (Rubus idaeus) (50 de picaturi, de 3 ori pe zi).
Cancerul - s-a constatat ca mai mult de 75% din cei care ajung sa sufere de aceasta cumplita maladie se confrunta - fie ca isi dau seama, fie ca nu - cu constipatie cronica, care perturba grav procesele naturale de eliminare a toxinelor, precum si cele de asimilare si de reglaj endocrin. O cura de l luna, in care se iau 3 lingurite de tinctura de fructe de soc pe zi, are un efect de eliminare a toxinelor extrem de benefic atat in tratarea bolii canceroase, cat si pentru prevenirea ei.
Bolile psihice - din punctul de vedere al medicinii traditionale romanesti, dar si a altor popoare din Germania si pana in India, tulburarile si bolile psihice apar atunci cand efectiv nu mai suntem capabili sa eliminam emotiile negative si tensiunile interioare, care ajung sa se acumuleze si - pur si simplu - sa "explodeze" in noi. Practicantii medicinii psihosomatice moderne, care cauta sa elucideze legaturile dintre sanatatea fizica si cea a mintii, au remarcat la randul lor ca marea majoritate a pacientilor cu probleme psihice sufera de constipatie cronica sau de afectiuni reno-urinare. Mai mult, prin normalizarea proceselor de eliminare a toxinelor fizice s-a constatat ca apare si o ameliorare extrem de evidenta a starii de echilibru interior. Din aceasta perspectiva, este explicabil faptul ca tratamentul cu tinctura de boabe de soc, descris anterior la tratamentul constipatiei, are in anumite cazuri de tulburari psihice efecte de-a dreptul miraculoase.
Pudra obtinuta din fructe de soc - din care se administreaza cate 3 lingurite pe zi - este excelenta ca mijloc de intretinere a sanatatii. Ea este, de asemenea, recomandata in tulburarile de vedere (inclusiv nocturna), in tulburari de tranzit intestinal, in avitaminoza si convalescenta.
Ilie TUDOR, dupa "Formula AS"
18 august, 2011
interesul de grup sau personal
De cateva saptamani sunt implicata intr-un program mai amplu. Si ca de obicei am nimerit din pura intamplare. Am fost la un moment dat intr-un anumit loc si s-a considerat ca m-as descurca. Si ca sa nu refuz am fost pusa in fata faptului implinit. Probabil Doamne Doamne a considerat ca e momentul sa ies din micul meu univers domestic si sa ma implic in universul comunitatii in care locuiesc. Si ca in orice grup exista antipatii si simpatii. Ca in orice grup exista interese personale, personalitati diferite si implicit orgolii. Chiar daca am ceva experienta in lucru cu oamenii, in organizare si in conducere am incercat sa las antipatiile si micile neintelegeri din trecut acolo unde le este locul si sa ma adaptez conditiilor actuale. Mai exact am considerat ca binele colectiv primeaza, si ca interesele personale isi pot gasi rezolvarile cand apele se vor limpezi. Dar spre surprinderea mea foarte putini gandesc asa. Interese meschine, minciuni gratuite numai pentru a iesi in evidenta, si aruncatul cu acuze sunt sporturi locale destul de bine jucate. Atata vreme cat am fost spectator nu a fost nici o problema dar in momentul in care am fost prinsa "pe teren" am avut tendinta de a riposta. Din fericire mi-am format un obicei din a ma retrage atunci cand jocul nu imi place. Apoi, dupa o pauza binemeritata care ma ajuta sa vad ansamblul fara a ma pierde in detalii, incerc sa imi fac propriile reguli de joc. Si sa imi asum riscurile unei astfel de strategii: sunt urmata sau izolata. De data asta, poate datorita stresului imens si a oboselii acumulate la toti membrii echipei, atitudinea mea a fost ca o gura de aer proaspat si m-am trezit cu mult mai multe sarcini si atributii. Nu foarte grele, nu foarte solicitante dar suficiente pentru ca atmosfera echipei sa se relaxeze si ca eu sa imi dau seama ca visele mele se pot realiza si in alti parametri decat cei luati in considerare pana acum.
"Dumnezeu nu iti baga in traista dar iti ofera oportunitatile de a obtine singura. Trebuie sa iti doresti acel lucru destul de mult cu sufletul pentru ca mintea sa le veda si sa le valorifice" asa zicea bunicul meu si vorbele sale sunt mai adevarate ca oricand....
"Dumnezeu nu iti baga in traista dar iti ofera oportunitatile de a obtine singura. Trebuie sa iti doresti acel lucru destul de mult cu sufletul pentru ca mintea sa le veda si sa le valorifice" asa zicea bunicul meu si vorbele sale sunt mai adevarate ca oricand....
14 august, 2011
O enigma istorica: dacii.
(articol primit pe mail de la Editura For You)
Cine a inlaturat moartea lui Decebal de pe Columna Traiana?
Columna lui Traian adaposteste multe mistere, pe care istoria se incapataneaza sa le treaca cu vederea. Degradat, prost interpretat, magnificul monument nu prea ii mai intereseaza pe istoricii nostri. S-au scris cateva studii, s-au dat cateva interpretari si s-a inchis dosarul. Se asterne praful peste o istorie a dacilor scrisa cu condeiul rupt, de niste istorici grabiti, o istorie din care adevarul inca nu s-a aratat decat in mica masura
Primul "film" de razboi din istorie
Victoria lui Traian asupra dacilor a fost mai mult decat o simpla victorie militara: a fost inceputul unui jaf care a scos Imperiul roman din criza. Tezaurul dacic regal, estimat la cifre fabuloase conform autorilor vremii (mii de tone de aur si argint, rectificate de istorici la cateva sute, prin stergerea unui zero), a dus la o scadere a pretului aurului in imperiu, la scutirea cetatenilor romani de impozite pe timp de un an, la spectacole si jocuri ce au durat 123 de zile - cele mai lungi din istoria imperiului. Romanii si-au exprimat bucuria pentru infrangerea dacilor, punand sa fie ucisi in jocurile de circ 10 000 de gladiatori sclavi si 11 000 de fiare salbatice. Minele Daciei au furnizat in continuare aur imperiului, finantand ample programe de constructii, intre care si grandiosul for al lui Traian. Pentru realizarea acestuia s-a excavat un deal intreg, iar pentru a marca acest efort a fost inaltata o columna. Era o columna alba, goala, iar inscriptia de pe soclul sau spunea ca acest monument s-a ridicat pentru a marca inaltimea colinei excavate. Era viitoarea Columna a lui Traian. La un moment dat, la scurta vreme dupa inaugare, cuiva i-a venit ideea decorarii columnei. Probabil arhitectului Apollodor din Damasc. Monumentul, inalt de 38 m, a fost decorat cu benzi sapate in spirala, acoperite cu scene de lupta, asemenea cadrelor unui film, reprezentand desfasurarea celor doua razboaie daco-romane. Multi specialisti sustin chiar ca reprezentarile de pe columna erau in culori, ca marmura a fost pictata.
![]() |
| "Benzile desenate" care invelesc columna reprezinta scene de lupta din cele doua razboaie daco-romane |
Multi dintre cei ce au studiat temeinic reliefurile de pe columna au afirmat ca la baza povestirii ilustrate pe acest monument se afla cartea pierduta a imparatului Traian despre razboaiele cu dacii; ca, de fapt, columna nu este decat "ilustratia" acelei carti, respectand succesiunea episoadelor, evenimentele, personajele si descrierile din carte. Multe dintre episoadele columnei sunt enigmatice. Ele erau probabil intelese de romani, care erau familiarizati cu textul cartii lui Traian si recunosteau usor pe fusul columnei, cele descrise in carte. Pentru noi insa, care nu am avut sub ochi aceasta carte, ele raman o enigma.
Misterul unei scene sterse de pe Columna
Desi timpul si-a lasat amprenta pe suprafata columnei, ea a ramas totusi intreaga, dupa aproape doua mii de ani. Culorile s-au sters primele, apoi numeroase detalii s-au tocit, elementele metalice adaugate s-au pierdut (armele din mainile razboinicilor erau dificil de reprezentat in marmura, in relief, din pricina fragilitatii lor, asa incat au fost inserate arme metalice). La Muzeul de Istorie a Romaniei exista o copie a columnei in marime naturala, executata in anii 30, si ajunsa in tara in 1967. Dar in vreme ce scenele de pe columna de la Roma cresc in spirala de la baza spre inaltime, unde nu mai pot fi vazute de la distanta, copia de la Bucuresti nu este compusa pe inaltime, ci este desfasurata pe orizontala, scena cu scena, in asa fel incat sa poata fi vazute toate detaliile. (In antichitate, columna putea fi "citita" din cladirile care o inconjurau, si care aveau cel putin doua etaje.)
Undeva spre varful columnei, sub capitel, unde ochiul privitorului ajunge cu greu, iar detaliile sunt aproape imposibil de distins, se desfasoara scenele cele mai dramatice: caderea Sarmizegetusei, sinuciderea lui Decebal si sfarsitul razboiului. De fapt, sfarsitul istoriei unui neam. Dupa ce Decebal a inteles ca nu mai are scapare, a ales sa-si curme singur viata, pentru a nu trai dezonoarea de a fi legat de carul triumfal al lui Traian. Urmarit prin padure de un grup de romani, Decebal alearga calare, alaturi de alti nobili daci. Este ajuns din urma, iar in momentul in care soldatul din spate ii intinde mana intr-un gest care ii oferea viata (dar si sclavia), Decebal se lasa sa cada de pe cal si isi duce spre gat sabia incovoiata. In scena urmatoare, doi copii daci sunt capturati de romani, probabil fiii lui Deceabal.
![]() |
| Scena stearsa a capului lui Decebal prezentat multimii pe un scut |
Episodul prezentarii capului lui Decebal de pe Columna este confirmat de un izvor cu cel mai mare grad de autenticitate posibila. Acum cateva decenii s-a descoperit la Grammeni, pe teritoriul fostei provincii romane Macedonia, un monument funerar inchinat lui Tiberius Claudius Maximus, cel care i-a dus lui Traian capul lui Decebal. Mormantul contine o inscriptie care confirma fapta acestui soldat si un relief reprezentand un calaret care se repede la un om prabusit la pamant, invesmantat in straie de dac si din mainile caruia cade un pumnal incovoiat: este vorba de regele-erou, care tocmai isi luase viata. Scena sinuciderii lui Decebal apare reprezentata si pe obiecte de ceramica din Gallia si din Spania, dovada ca i-a impresionat pe contemporani. Cu totul ciudat este faptul ca relieful de pe Columna, in care capul lui Decebal este prezentat pe scut (sau pe o tava) a fost distrus prin ciocanire minutioasa, milimetru cu milimetru. Nu se mai vad decat contururile care sugereaza, vag, despre ce este vorba: un castru, in interiorul caruia se vede un cort militar, in fata caruia doua personaje prezinta unei multimi, alcatuita din soldati romani si daci prizonieri, un scut pe care este asezat un cap uman. Cine a distrus aceasta scena si de ce? Cine putea ajunge la varful Columnei, inarmat cu o unealta de zdrobit, probabil un ciocan, si ce l-a determinat sa stearga de pe Columna aceasta scena ? Caci un lucru e sigur: nu este vorba de o distrugere accidentala, nici de eroziune din pricina intemperiilor. Este mana cuiva care a vrut sa faca sa dispara din istorie aceast cumplit episod.
![]() |
| Columna Traiana, cu statuia Sfantului Petru asezata in locul celei a lui Traian (sec.XVI) |
Specialistii care au studiat Columna au oferit o interpretare total nesatisfacatoare si necredibila: crestinii ar fi sters scena! In anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul Papei Paul al Iii-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, incepand cu 1558. In sfarsit, in 1589-1590, in varful Columnei, in locul statuii lui Traian, disparuta inca din antichitate, a fost asezata statuia Sfantului Petru. Se presupune ca scena prezentarii capului lui Decebal a disparut in aceasta perioada, deoarece atingea sensibilitatea crestinilor, era prea macabra pentru gustul lor si de aceea a fost stearsa. Totusi, pe columna apar reprezentari cel putin la fel de macabre, inca din primele scene: soldati romani prezentand imparatului capete de daci, capete de daci infipte in pari in fata unui castru, un soldat tinand in dinti, de par, un cap de dac desprins de corp etc. Apoi, pentru secolul al Xvi-lea, astfel de reprezentari nu erau macabre. Mai mult, crestinii erau familiarizati, din Noul Testament, chiar cu imaginea Salomeei purtand tava cu capul Sfantului Ioan Botezatorul.
Sa fie vorba de apararea memoriei lui Traian, prezentat ca un ucigas, asa cum au sugerat alti cercetatori? Dar cum ar fi putut ofensa o asemenea scena imaginea lui Traian, mai mult decat intreg razboiul de distrugere a neamului dacilor pe care l-a purtat? Si pe cine ar fi putut deranja acest lucru, la un mileniu si jumatate dupa moartea lui Traian? Daca a vrut cineva sa apere cu adevarat memoria lui Traian, ar fi trebuit sa sterga mult mai multe scene de pe Columna, nu sa se catere pana sub capitel si sa distruga doar scena finala, oricum greu vizibila de jos, o scena in care apare si Traian, pentru ultima data pe Columna. Deci, scena de final cea mai importanta, cea in care regele dac si imparatul roman par sa se intalneasca pentru ultima oara, simbolic, scena care simbolizeaza infrangerea definitiva a dacilor si victoria absoluta a romanilor a fost inlaturata. Cei care au atribuit gestul distrugerii crestinilor din secolul al Xvi-lea nu au cunoscut suficient istoria Columnei. Intre acestia se numara, in mod surprinzator, si cel mai mare expert al Columnei, Conrad Cichorius (sfarsitul sec. al Xix-lea), iar ipoteza sa a fost preluata si de Radu Vulpe si de alti cercetatori romani, care au interpretat scenele de pe acest monument. Ei nu au studiat indeajuns istoria Columnei de-a lungul timpului si au tras concluzii pripite.
Un martor incomod
Columna a fost obiect de mare admiratie, inca de timpuriu. Multi artisti ai Renasterii s-au inspirat din reliefurile sale, iar regii Europei au vrut sa aiba, nu de putine ori, o copie sau o columna similara. S-au facut desene si gravuri dupa reliefuri, inca de pe la 1400. Cele mai precise au fost executate de artistul Sante Pietro Bartoli, la inceputul secolului al Xvii-lea, cand Ludovic al Xvi-lea a comandat o copie dupa columna. Pentru realizarea mulajelor au fost ridicate schele pana in varful columnei. Bartoli a profitat de aceasta oportunitate si, urcandu-se pe schele, a copiat in cel mai mic detaliu toate scenele de pe Columna. In desenele lui, scena astazi distrusa este intreaga, cu toate amanuntele sale. Albumul sau de gravuri, dedicat lui Ludovic, pe care il numeste "Traian al Frantei" a fost editat in 1673. Deci, la o prima analiza, zdrobirea scenei nu poate fi atribuita initiativelor Bisericii din secolul anterior, asa cum s-a afirmat. Lipsa de interes si de informare a celor care ar fi trebuit sa se ocupe de studierea si interpretarea scenelor de pe Columna a dus la tainuirea, cu sau fara voie, a unui episod de mare importanta pentru istoria noastra. Orice studiu temeinic al imaginilor de pe fusul Columnei trebuie sa plece de la analiza imaginilor copiate, fie prin mulaje, fie prin desen, in perioada secolelor Xv-Xviii. Si acestea nu sunt putine!
Albumul de desene al lui Sante Pietro Bartoli exista si in Romania, in cateva exemplare. Unul se afla la cabinetul de stampe al Bibliotecii Nationale a Romaniei, iar un altul la Sibiu, daruit bibliotecii Astra de catre Badea Cartan... Da, acel Badea Cartan, ciobanul care a rupt cinci perechi de opinci mergand pe jos pana la Roma, anume ca sa vada Columna. Acel Badea Cartan care a presarat in jurul Columnei pamant adus de acasa si boabe de grau. Acel roman patriot, despre care ziarele Romei au scris ca este "un dac coborat de pe Columna". A carat de-a lungul vietii cu spinarea, peste munti, mii de carti in limba romana, din "Romania libera", in Ardealul ocupat. Intre ele, si aceste nepretuite reproduceri dupa reliefurile Columnei, pe care specialistii continua sa le ignore.
Unii cercetatori sustin ca Bartoli ar fi reprodus din imaginatie unele detalii disparute de pe Columna. Nu putem sti deocamdata daca scena cu capul lui Decebal este reconstituita de artist sau chiar exista intacta in secolul al Xvii-lea, pe piatra monumentului. Alfonso Chacon, un calugar spaniol care a scris comentarii despre Columna in limba latina, in secolul al Xvi-lea, spune ca alaturi de cap se aflau si cele doua maini taiate ale regelui, dar in desenul lui Bartoli nu vedem decat capul. Exista doua explicatii: fie calugarul nu a vazut detaliile scenei, deoarece era deja stearsa, si s-a orientat in descriere dupa stirile din izvoare, care sustineau ca atat capul cat si mainile regelui au fost duse la Roma, fie a vazut scena originala, a descris-o cu exactitate, dar Bartoli a gasit-o deja stearsa si a reconstituit-o fara cele doua maini. Singurul mod in care se poate afla perioada in care scena a fost distrusa este consultarea tuturor reproducerilor dupa Columna existente, de la cele mai vechi, datand de pe la 1400, pana la cele mai recente.
![]() |
| Extraordinarul portret al lui Decebal de pe Columna |
Cine a fost, totusi, autorul faptei? Nu puteau ajunge la varful Columnei decat cei care urcau pe schele. Trebuie sa fi fost, asadar, fie vreunul dintre cei care se ocupau de executarea mulajelor, fie cineva care a profitat, la fel ca Bartoli, de existenta schelelor si a urcat pe ele. Totusi, trebuie sa fie vorba de un cunoscator, caci doar cineva care stia foarte bine ce scena se afla sub capitelul columnei s-ar fi urcat sa o distruga. Inainte de comanda lui Ludovic, a mai existat o comanda, in 1541, din partea regelui Francisc I al Frantei, cand s-a facut prima copie dupa Columna, azi disparuta. Atunci s-au ridicat primele schele. Insa momentul distrugerii acestei scene nu poate fi stabilit decat studiind toate reproducerile existente in acea perioada. Am putea avea surpriza sa descoperim ca fapta s-a produs mult mai tarziu, in secolele Xviii-Xix, sau poate foarte de timpuriu, chiar din antichitate, caci interpretarile s-au facut (si continua sa se faca) doar dupa copiile mai noi ale columnei. Pe langa cele doua copii recente, cea de la Bucuresti, si o a doua, aflata la Roma, la Muzeul Civilizatiei Romane, mai exista alte doua copii, ambele din secolul al Xix-lea, una in Franta, facuta la cererea lui Napoleon al Iii-lea, din cupru galvanizat, iar cea de-a doua, expusa in Anglia, la Albert and Victoria Museum din Londra. Abia dupa studierea tuturor acestor reproduceri vom putea sti mai multe.
Ramanand deocamdata in domeniul speculatiilor, putem presupune, fara a ne teme ca ne departam prea tare de adevar, ca cel care a sters scena a vrut sa apere nu memoria lui Traian, cum s-a sugerat pana acum, ci pe cea a lui Decebal. Sinuciderea regelui era un episod demn de toata admiratia, in fata caruia contemporanii si-au plecat capul: un rege care a luptat pana in ultima clipa pentru poporul sau si care nu a acceptat sa fie prins si dus sclav la Roma. Insa scena prezentarii capului sau desprins de trup (poate impreuna cu mainile taiate, asa cum indica sursele) era o imagine umilitoare si dureroasa pentru daci, pentru urmasii lor si pentru amintirea regelui dac. Aruncarea acestui trofeu pe scarile Gemoniei si lasarea lui ca prada batjocurii romanilor a dus umilinta pana la limitele ei cele mai greu de suportat. Cel mai probabil, cineva a vrut sa stearga din istorie acest episod sangeros, tragic si umilitor. Lipsa totala de preocupare a specialistilor pentru acest incident semnificativ a dus la ingroparea unei informatii de mare interes. Poate ca intr-o zi vom afla numele acestui justitiar. Dar chiar daca va ramane anonim, fapta lui trebuie investigata, pentru a-i afla motivatia, ca si epoca in care un astfel de gest s-ar fi putut produce.
![]() |
| Imparatul Traian, reprezentat pe columna |
Traian a avut o faima buna printre contemporani si chiar multa vreme dupa moartea sa. Ziua lui de nastere era inca sarbatoare nationala in secolul al Iv-lea. Chiar daca unii istorici antici l-au mai criticat, in ansamblu a fost considerat un imparat bun, un model. Pentru romani, desigur. Pentru daci a fost un exterminator, masacrand forta de lupta a dacilor si ducand la Roma o jumatate de milion de prizonieri, daca e sa dam crezare surselor vremii. Si totusi, ceva s-a intamplat cu posteritatea lui Traian. Este de neinteles cum aproape toate scrierile din vremea lui Traian, in care se pomenea de daci, au disparut. Cu greu ne putem imagina ce s-a intamplat. Intr-o scurta enumerare, au disparut: jurnalul de razboi al lui Traian, intitulat "Dacica" (sau "De bello dacico"); cartea medicului lui Traian, Crito, intitulata "Getica"; scrierea lui Apollodor din Damasc, despre constructia podului de la Drobeta; toate operele istoricilor de curte ai lui Traian (cel putin patru la numar), care au scris despre imparat si despre razboaiele sale cu dacii; biografia lui Traian, scrisa de Tacitus; capitolele din istoria aceluiasi autor, in care erau infatisate luptele cu dacii; istoria Daciei scrisa de Dio Chrysostomos, invatat exilat in Dacia in vremea lui Domitian, dar foarte iubit de Traian; edictul lui Traian, in care erau consemnate toate operatiunile din timpul celor doua razboaie, ca si cheltuielile de razboi; scrierile lui Pliniu cel Tanar, prieten apropiat al lui Traian, care a povestit si el pe larg despre cucerirea Daciei; poemul lui Caninius, un bun prieten al lui Pliniu, care a scris in versuri istoria razboaielor cu dacii; istoria Daciei, cuprinsa in capitolul 22 al istoriei lui Appianus; biografia lui Traian, scrisa de Plutarh, celebrul istoric grec; capitolele despre Dacia din istoria lui Ammianus Marcellinus; istoria domniei lui Traian semnata de Dio Cassius; capitolele din istoria romana a aceluiasi autor, care tratau despre razboaiele lui Domitian si expeditiile lui Traian in Dacia. Doar din acestea din urma ne-au ramas niste rezumate stangace: singurele informatii care au ajuns pana la noi despre razboaiele cu Traian. In rest, totul s-a pierdut! Absolut tot. Pana la noi nu a ajuns nici macar un rand!
Este oare o coincidenta, o simpla intamplare, disparitia tuturor acestor documente? Sau a avut loc, din motive necunoscute si la o data greu de precizat, o incercare de stergere a memoriei lui Traian din istorie, ori cel putin a episodului dacic? Inca si mai ciudat este ca si monumentele lui Traian, cele mai multe dintre ele, au avut o soarta asemanatoare cu cea a cartilor. Doar Columna, mare, impunatoare si greu de doborat, a ramas in picioare. Putina lume stie ca a existat un fel de continuare a subiectului Columnei, conceputa si realizata exact in acelasi stil si cu acelasi talent ca si reliefurile de pe Columna, dar pe o suprafata plana. Este vorba de marea friza a lui Traian, ce masura 32 de metri (dupa unii chiar peste 100 m!) si impodobea Basilica Ulpia ori un arc triumfal grandios, disparut astazi. Abia in aceasta friza, care condenseaza intr-un fel razboaiele cu dacii, este reprezentat triumful lui Traian, procesiunea glorioasa. Dupa numai doua secole, forul lui Traian este profanat de urmasi, friza sparta in mai multe bucati, dintre care patru au fost incastrate in Arcul lui Constantin, precum si opt statui de daci, utilizate la impodobirea aceluiasi Arc. Imparatul Constantin cel Mare se nascuse la sudul Dunarii, la putini ani dupa retragerea romanilor din Dacia, zona locuita de daci. Nu este exclus ca aceasta obarsie moeso-daca a lui Constantin sa-l fi determinat pe imparat sa-si impodobeasca Arcul cu statui de daci si sa distruga monumentul lui Traian, pentru a-l incorpora in al sau.
Stim, asadar, ca la doar doua secole dupa moartea sa, forul lui Traian incepea sa fie descompus. Un astfel de gest nu se poate explica decat prin caderea in dizgratie a lui Traian, caci romanii aveau un cult pentru inaintasii lor. In acest fel s-ar putea explica disparitia aproape in totalitate a documentelor lui si ale celor despre el, precum si spolierea monumentelor inchinate lui. Probabil tot atunci a fost doborata de pe Columna statuia colosala de bronz aurit a imparatului, probabil atunci a fost jefuita si urna de aur ce ii adapostea cenusa, asezata in soclul Columnei. E adevarat, nu avem absolut nici o informatie directa in acest sens. Dar daca aceste presupuneri nu sunt gresite, putem intelege de ce, odata cu Traian, au disparut din istorie si dacii. Ramane insa o mare enigma: care ar fi fost motivul unei asemenea pedepse, caci Traian avea, in ochii compatriotilor lui, imaginea unui imparat bun si drept. Poate vreunul dintre imparatii Romei de origine dacica, despre care istoria noastra nu pomeneste niciodata, a vrut sa razbune tragica soarta a dacilor. Sau poate altcineva, mult mai tirziu, caci unele scrieri despre daci inca erau citate in secolul al Vi-lea. Sau poate e doar o simpla razbunare a sortii... Oricum ar fi, important este ca, de-a lungul vremii, durerea si revolta pentru inrobirea Daciei au dainuit, iar gestul stergerii de pe Columna a scenei celei mai umilitoare pentru daci este o dovada limpede in acest sens.
09 august, 2011
Manastirea Chiajna
Numele desprins din istoria poporului roman starneste curiozitatea. Si nu doar numele... Aspectul dezolant al celei ce ar fi trebuit sa fie un lacas de cult impunator arata ca ... toata cultura si traditia romaneasca: dezolant.
Fotografii a acestui loc special, abandonat in mijlocul gunoaielor dar mai ales in mijlocul indiferentei lasa rani adanci in sufletele celor ce le privesc.
Cautand pe net informatii despre acest loc misterios dar cu rezonante in sufletele romanilor dar mai ales ale crestinilor am gasit un articol intre istorie si legenda in care se povesteste despre "constructia manastirii începuta în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782) si finalizată în timpul domnului fanariot Nicolae Mavrogheni (1786-1790). A fost construită în stil neoclasic, având dimensiuni mari pentru acea vreme: 43 metri lungime si 18 inaltime, ziduri groase de 1 si 2 metri.Urma să să fie unul dintre cele mai importante lăcasuri de cult românești ale vremii, însă nu s-a întâmplat asa. Legenda spune că biserica ar fi blestemată. Preotii nu au slujit niciodată în ea, fiind bombardată de către turci chiar înainte de sfintire. Acestia crezuseră că acolo ar fi fost mai degrabă o cetate din cauza dimensiunilor ei, si din acest motiv au încercat să o distrugă. Astfel, toate actele ei au ars în întregime. Cu toate acestea, construcția a rămas în picioare. Abia la cutremurul din 1977 s-a prăbusit turla. Mănăstirea a fost părasită pe timpul ciumei din vremea domniei lui Alexandru Ipsilanti. Alte surse susțin că mănăstirea funcționa în 1792, dar a fost părasită în vremea ciumei, cand domnitor era Mihai Șuțu. Una din legende spune că însusi mitropolitul Țării Românesti, Cozma, a murit din această cauză chiar în această biserică. Clopotul ei cel mare ar fi fost aruncat in apele Dambovitei si, după spusele localnicilor, se aude bătând în noptile cu lună plină.Câteva înregistrări ale acestui sunet au fost făcute publice, însa nu au fost niciodată luate în serios. Desi ruina a rezistat partial la bombardamentul turcilor, a rămas foarte fragilă, cupola ei căzând la cutremurul din 1977. Astăzi, la fiecare câteva minute, trec avioane exact pe deasupra bisericii, la altitudine foarte joasă. Din acest motiv, dar mai ales pentru că este amplasată la mai putin de 20 de metri de calea ferată București - Craiova, mănăstirea are de suferit enorm, căramizi picând aproape zilnic din ea.
Unii arhitecti sunt de părere că mănastirea poate fi restaurată, pentru că o biserică ridicată din temelii ar costa mult mai mult. Prin 1948 autoritațile comuniste au refuzat cererea episcopului Antim Nica de a se restaura mănăstirea."
Intr-un alt articol "Manastirea Chiajna - Un strigat impotriva nepasarii" se descrie starea manastirii din 2010 folosita ca decor pentru filme sau videoclipuri. Si totusi, oameni cu mult curaj si daruire au inceput sa faca ceva pentru a reda locului maretia si destinatia initiala. Doi calugari, cu suflete mari, au improvizat in preajma manastirii un loc cald si primitor pentru rugaciune destinat celor ce vor sa se roage aici.
Gunoaiele au disparut in cateva saptamani de cand Sfanta Liturghie se aude din nou in preajma manastirii. Chiar daca nu sub marea cupola unde acum se pot admira norii si iarba din crapaturi.
BRD Lipscani cu nr. Ro96RNCB0090106520680001
Sa speram ca in curand vom vedea cum stie acest neam sa renasca din ....ruine
Fotografii a acestui loc special, abandonat in mijlocul gunoaielor dar mai ales in mijlocul indiferentei lasa rani adanci in sufletele celor ce le privesc.
Cautand pe net informatii despre acest loc misterios dar cu rezonante in sufletele romanilor dar mai ales ale crestinilor am gasit un articol intre istorie si legenda in care se povesteste despre "constructia manastirii începuta în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782) si finalizată în timpul domnului fanariot Nicolae Mavrogheni (1786-1790). A fost construită în stil neoclasic, având dimensiuni mari pentru acea vreme: 43 metri lungime si 18 inaltime, ziduri groase de 1 si 2 metri.Urma să să fie unul dintre cele mai importante lăcasuri de cult românești ale vremii, însă nu s-a întâmplat asa. Legenda spune că biserica ar fi blestemată. Preotii nu au slujit niciodată în ea, fiind bombardată de către turci chiar înainte de sfintire. Acestia crezuseră că acolo ar fi fost mai degrabă o cetate din cauza dimensiunilor ei, si din acest motiv au încercat să o distrugă. Astfel, toate actele ei au ars în întregime. Cu toate acestea, construcția a rămas în picioare. Abia la cutremurul din 1977 s-a prăbusit turla. Mănăstirea a fost părasită pe timpul ciumei din vremea domniei lui Alexandru Ipsilanti. Alte surse susțin că mănăstirea funcționa în 1792, dar a fost părasită în vremea ciumei, cand domnitor era Mihai Șuțu. Una din legende spune că însusi mitropolitul Țării Românesti, Cozma, a murit din această cauză chiar în această biserică. Clopotul ei cel mare ar fi fost aruncat in apele Dambovitei si, după spusele localnicilor, se aude bătând în noptile cu lună plină.Câteva înregistrări ale acestui sunet au fost făcute publice, însa nu au fost niciodată luate în serios. Desi ruina a rezistat partial la bombardamentul turcilor, a rămas foarte fragilă, cupola ei căzând la cutremurul din 1977. Astăzi, la fiecare câteva minute, trec avioane exact pe deasupra bisericii, la altitudine foarte joasă. Din acest motiv, dar mai ales pentru că este amplasată la mai putin de 20 de metri de calea ferată București - Craiova, mănăstirea are de suferit enorm, căramizi picând aproape zilnic din ea.
Unii arhitecti sunt de părere că mănastirea poate fi restaurată, pentru că o biserică ridicată din temelii ar costa mult mai mult. Prin 1948 autoritațile comuniste au refuzat cererea episcopului Antim Nica de a se restaura mănăstirea."
Intr-un alt articol "Manastirea Chiajna - Un strigat impotriva nepasarii" se descrie starea manastirii din 2010 folosita ca decor pentru filme sau videoclipuri. Si totusi, oameni cu mult curaj si daruire au inceput sa faca ceva pentru a reda locului maretia si destinatia initiala. Doi calugari, cu suflete mari, au improvizat in preajma manastirii un loc cald si primitor pentru rugaciune destinat celor ce vor sa se roage aici.
Gunoaiele au disparut in cateva saptamani de cand Sfanta Liturghie se aude din nou in preajma manastirii. Chiar daca nu sub marea cupola unde acum se pot admira norii si iarba din crapaturi.
Din pacate doar cu daruirea Parintelui Staret Atanasie si a Parintelui Gavril, Chiaja nu va putea avea cupola si picturi. Pentru toti cei care isi doresc ca maretia neamului romanesc si spiritul sau sa dainuie peste timp haideti sa ii ajutam sa recladeasca caramida cu caramida si culoare langa culoare ceea ce acum e doar o rana urata pe obrazul frumos al romanilor.
Manastirea Chiajna Giulesti avand CUI: 24817347 are cont deschis la BRD Lipscani cu nr. Ro96RNCB0090106520680001
Sa speram ca in curand vom vedea cum stie acest neam sa renasca din ....ruine
Etichete:
mai de ....suflet
Locația:
Ilfov, România
07 august, 2011
INTERVIU CU DUMNEZEU (Octavian Paler)
- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp ... i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea ... Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească ..., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani ... iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc ... şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat ... am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici. Întotdeauna.
INTERVIU CU DUMNEZEU (Octavian Paler)
- Dacă ai timp ... i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea ... Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească ..., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani ... iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc ... şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat ... am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici. Întotdeauna.
INTERVIU CU DUMNEZEU (Octavian Paler)
04 august, 2011
Cel mai mare idiot care a trăit pe pământ
Auzit-ai povestea celui mai mare idiot de pe pământ? Se spune că trăia odată într-un oraş, un om mare idiot. Indiferent ce făcea, indiferent ce spunea – oamenii râdeau mereu de el. Chiar de ar fi spus ceva adevărat, ceva frumos, ceva înţelept, lumea începea a râde chiar de la primele lui cuvinte… că doar era cunoscut ca fiind idiotul fără seamăn al oraşului.
Ajuns în pragul deznădejdii, urmărit de gânduri sinucigaşe, omul nostru a mers la un bătrân înţelept. Nu mai putea suporta. Ori îi spunea bătrânul o cale de rezolvare, ori îşi lua viaţa.
Bătrânul, zâmbind, l-a asigurat că nu e o problemă aşa de grea. Nu trebuie decât să meargă înapoi şi orice spuneau ceilalţi, el să pună sub semnul întrebării. Dacă cineva ar fi spus “ce frumos e asfinţitul”, el imediat să întrebe unde e acea frumuseţe, ce este frumuseţea, cum o poate dovedi, e o prostie să spui că există frumuseţe pe lume, nu poate fi dovedită, nu poate fi atinsă. Dacă ar fi spus că muzica este “dătătoare de extaz” el să întrebe ce e extazul, cum îl definesc, să conteste existenţa muzicii, e doar zgomot. 7 zile de negativism, de contestat, de pus întrebări la care nu se pot da răspunsuri despre dragoste, extaz, viaţă, moarte, Dumnezeu, etc. după care să se întoarcă înapoi la el.
După cele 7 zile, prostul se întoarse la înţelept, urmat de multă lume. Avea o cunună pe cap şi era frumos îmbrăcat. Faţa lui radia fericire. Urmând poveţele bătrânului a lăsat lumea cu gura căscată. Era privit acum ca un mare filosof, un mare gânditor. Orice ar fi spus ceilalţi oameni, el transforma acel lucru într-o întrebare şi devenea complet negativist. Iar trucul a funcţionat atât de bine încât acum toţi ceilalţi doreau cu ardoare să îi devină discipol.
Oare de câte ori în viaţa noastră am ajuns, la fel ca omul din povestea noastră, să punem sub semnul întrebării lucruri importante ce nu pot fi înţelese cu mintea ci doar cu inima? Oare de câte ori am negat existenţa acestor lucruri pentru că mintea noastră ne spunea că nu există aşa ceva? Oare de câte ori ne-am îndepărtat de adevăratul miracol al vieţii doar pentru a face faţă traiului de zi cu zi după etaloanele şi la standardele din zilele de azi?
după Turgheniev
Ajuns în pragul deznădejdii, urmărit de gânduri sinucigaşe, omul nostru a mers la un bătrân înţelept. Nu mai putea suporta. Ori îi spunea bătrânul o cale de rezolvare, ori îşi lua viaţa.
Bătrânul, zâmbind, l-a asigurat că nu e o problemă aşa de grea. Nu trebuie decât să meargă înapoi şi orice spuneau ceilalţi, el să pună sub semnul întrebării. Dacă cineva ar fi spus “ce frumos e asfinţitul”, el imediat să întrebe unde e acea frumuseţe, ce este frumuseţea, cum o poate dovedi, e o prostie să spui că există frumuseţe pe lume, nu poate fi dovedită, nu poate fi atinsă. Dacă ar fi spus că muzica este “dătătoare de extaz” el să întrebe ce e extazul, cum îl definesc, să conteste existenţa muzicii, e doar zgomot. 7 zile de negativism, de contestat, de pus întrebări la care nu se pot da răspunsuri despre dragoste, extaz, viaţă, moarte, Dumnezeu, etc. după care să se întoarcă înapoi la el.
După cele 7 zile, prostul se întoarse la înţelept, urmat de multă lume. Avea o cunună pe cap şi era frumos îmbrăcat. Faţa lui radia fericire. Urmând poveţele bătrânului a lăsat lumea cu gura căscată. Era privit acum ca un mare filosof, un mare gânditor. Orice ar fi spus ceilalţi oameni, el transforma acel lucru într-o întrebare şi devenea complet negativist. Iar trucul a funcţionat atât de bine încât acum toţi ceilalţi doreau cu ardoare să îi devină discipol.
Oare de câte ori în viaţa noastră am ajuns, la fel ca omul din povestea noastră, să punem sub semnul întrebării lucruri importante ce nu pot fi înţelese cu mintea ci doar cu inima? Oare de câte ori am negat existenţa acestor lucruri pentru că mintea noastră ne spunea că nu există aşa ceva? Oare de câte ori ne-am îndepărtat de adevăratul miracol al vieţii doar pentru a face faţă traiului de zi cu zi după etaloanele şi la standardele din zilele de azi?
după Turgheniev
01 august, 2011
"nu deranjati!"
Asteptarea si incordarea incep sa isi spuna cuvantul. Sunt super iritabila si irascibila. Cred ca e momentul sa ma ascund undeva si sa las un afis mare la vedere cu "nu deranjati!" pana imi trece. Nu de alta dar pot distruge prietenii vechi si apoi sa imi para rau. Am marea "calitate" de a spune lucruri dureroase atunci cand nu sunt in .. "apele limpezi". Si daca tot suntem in post nu ar fi rau sa tin post si de "vorba".....
29 iulie, 2011
Pişcoţel caută stăpân iubitor...
...iar Sergiu caută un câştigător pentru un aparat foto Nikon Coolpix L 22!
Anunţul postat de Sergiu şi invitaţia la concurs sună aşa:
Pişcoţel este motanul familiei, plin de personalitate, jucauş şi cu idei trăznite (cum ar fi în poza alaturată unde se crede la bar).
Pentru noi este greu să-l ţinem deoarece Clara este încă foarte mică şi sistemul imunitar practic nu există. Nu mai zicem că eu sunt alergic la pisici, dar am rezistat eroic până acum :))).
Dacă ştiţi pe cineva care ar avea grijă de el v-aş fi foarte recunoscător. Asigurăm toate cheltuielile (masă, şi ce o mai fi - doar să faceţi decontul cu factură şi chitanţă :) ).
Detalii găsiţi pe fotoplazza Puteţi să mă contactaţi la adresa de mail: sergiu.vendlinger@gmail.com
Mulţumesc pentru ajutor,
DE MARE AJUTOR AR FI Să PRELUAŢI ARTICOLUL PE BLOGUL DV.!
Şi acum, concursul - postezi pe blogul tău articolul de mai sus şi ai şansa să câştigi un aparat foto Nikon Coolpix L 22 sau echivalentul într-un voucher la Emag!
"După cum ştiţi cautam o familie iubitoare pentru Pişcoţel; asa că doresc să ajungă mesajul pe cât mai multe bloguri.
Regulile concursului:
1. postezi articolul de mai jos pe blogul tău
2. articolul trebuie neapărat să conţină un link către anunţul de pe FOTOPLAZZA pe postarea "Help me to find a nice family"
3. Dacă ai postat articolul la tine pe blog anunţă-mă la urmatorul link: http://linkxchange.serginiu.com/ . Poţi să-mi laşi mesaj cu un link catre blogul tău. NU LĂSA MESAJ pe www.serginiu.com
4. Concursul se va desfăşura până pe 31 August 2011
5. Premiul se va da doar dacă se vor aduna 100 de bloguri participante. Un link al fiecărui bolg va fi postat pe www.serginiu.com pe prima pagină până la sfârsitul concursului. Aşa că grăbiţi-vă; cu cât postaţi mai repede cu atât mai mult va sta link-ul dv la loc de cinste.
Fiecare blog va avea un numar de ordine.
6. Câştigătorul va fi desemnat prin tragere la sorţi folosind www.random.org. Voi pune o poză cu numărul câştigator."
M-aş bucura ca Pişcoţel să găsească o familie care să îl ia acasă şi să îl iubească!
Anunţul postat de Sergiu şi invitaţia la concurs sună aşa:
Pişcoţel este motanul familiei, plin de personalitate, jucauş şi cu idei trăznite (cum ar fi în poza alaturată unde se crede la bar).
Pentru noi este greu să-l ţinem deoarece Clara este încă foarte mică şi sistemul imunitar practic nu există. Nu mai zicem că eu sunt alergic la pisici, dar am rezistat eroic până acum :))).
Dacă ştiţi pe cineva care ar avea grijă de el v-aş fi foarte recunoscător. Asigurăm toate cheltuielile (masă, şi ce o mai fi - doar să faceţi decontul cu factură şi chitanţă :) ).
Detalii găsiţi pe fotoplazza Puteţi să mă contactaţi la adresa de mail: sergiu.vendlinger@gmail.com
Mulţumesc pentru ajutor,
DE MARE AJUTOR AR FI Să PRELUAŢI ARTICOLUL PE BLOGUL DV.!
Şi acum, concursul - postezi pe blogul tău articolul de mai sus şi ai şansa să câştigi un aparat foto Nikon Coolpix L 22 sau echivalentul într-un voucher la Emag!
"După cum ştiţi cautam o familie iubitoare pentru Pişcoţel; asa că doresc să ajungă mesajul pe cât mai multe bloguri.
Regulile concursului:
1. postezi articolul de mai jos pe blogul tău
2. articolul trebuie neapărat să conţină un link către anunţul de pe FOTOPLAZZA pe postarea "Help me to find a nice family"
3. Dacă ai postat articolul la tine pe blog anunţă-mă la urmatorul link: http://linkxchange.serginiu.com/ . Poţi să-mi laşi mesaj cu un link catre blogul tău. NU LĂSA MESAJ pe www.serginiu.com
4. Concursul se va desfăşura până pe 31 August 2011
5. Premiul se va da doar dacă se vor aduna 100 de bloguri participante. Un link al fiecărui bolg va fi postat pe www.serginiu.com pe prima pagină până la sfârsitul concursului. Aşa că grăbiţi-vă; cu cât postaţi mai repede cu atât mai mult va sta link-ul dv la loc de cinste.
Fiecare blog va avea un numar de ordine.
6. Câştigătorul va fi desemnat prin tragere la sorţi folosind www.random.org. Voi pune o poză cu numărul câştigator."
M-aş bucura ca Pişcoţel să găsească o familie care să îl ia acasă şi să îl iubească!
boabe de porumb conservate
Folosesc porumbul boabe la mai toate salatele de iarna pe baza de maioneza si nu doar. Boabele de porumb sunt prietene bune si cu orezul si cu graul fiert si cu laptele si multe alte mancaruri de peste iarna. Singura problema e ca poate fi recolatat si conservat doar o perioada foarte scurta vara. Asa ca mi-am facut stoc de borcanele si m-am pus pe treaba. Si de data asta tot reteta Ioanei o folosesc:
Porumb conservat cu aspirina
Ingrediente: stiuleti mari de porumb crud, sare neiodata, tablete aspirina.
Mod de preparare: se alege porumb crud, in lapte, precum cel bun de fiert in timpul verii. Se curata de foi si de matase, care se aseaza pe baza unui vas. Se aranjeaza stiuletii in oala, cu foi printre ei si se fierb in apa cu putina sare, la foc mic, in vasul acoperit, timp de aprox 30 minute. Se curata boabele de pe stiulete. Se aseaza boabele in borcane curate (720 ml), astfel incat sa se ocupe ¾ din volum. La fiecare borcan se adauga 2 lingurite de sare si 2 tablete pisate de aspirina. Se toarna apa cat sa acopere boabele si sa ramana un spatiu gol de 2 cm. Se capseaza borcanele si sefierb la bain-marie timp de 30 minute de la inceputul fierberii. Se lasa sa se raceasca in oala in care au fiert. La borcane de 400 ml pun 1 lingurita rasa de sare si 1 aspirina.
Porumb conservat cu aspirina
Ingrediente: stiuleti mari de porumb crud, sare neiodata, tablete aspirina.
Mod de preparare: se alege porumb crud, in lapte, precum cel bun de fiert in timpul verii. Se curata de foi si de matase, care se aseaza pe baza unui vas. Se aranjeaza stiuletii in oala, cu foi printre ei si se fierb in apa cu putina sare, la foc mic, in vasul acoperit, timp de aprox 30 minute. Se curata boabele de pe stiulete. Se aseaza boabele in borcane curate (720 ml), astfel incat sa se ocupe ¾ din volum. La fiecare borcan se adauga 2 lingurite de sare si 2 tablete pisate de aspirina. Se toarna apa cat sa acopere boabele si sa ramana un spatiu gol de 2 cm. Se capseaza borcanele si sefierb la bain-marie timp de 30 minute de la inceputul fierberii. Se lasa sa se raceasca in oala in care au fiert. La borcane de 400 ml pun 1 lingurita rasa de sare si 1 aspirina.
Etichete:
caietul cu retete,
de pus pe iarna
pastai la borcane pe iarna
Am terminat de pus pastaile la camara. E primul an cand nu le congelez ci le pun la borcane. Dar mi-au placut atat d emulte cele mancate iarna trecuta la borcan incat am cerut reteta acelei doamne dragi de la care am mancat si am inlocuit gheata cu apa sarata.
Reteta Ioanei pentru fasole pastai in apa cu sare
Ingrediente: 4 kg de fasole verde sau galbena; 2 linguri sare, apa
Mod de preparare: se aleg pastai proaspete, fragede, care se trec prin jet de apa rece si se taie capetele. Intre timp, se fierbe, intr-o oala de 5 litri, apa cu sarea. Cand clocoteste, se adauga pastaile, iar dupa 2-3 minute se scot la scurs. Se aseaza fasolea in borcane spalate si uscate, astfel incat sa ocupe cat mai bine spatiul din borcan. Se toarna apa in care au fost oparite legumele, astfel incat sa acopere fasolea, dar sa ramana 2-3 cm pana la gura borcanului. Se sterilizeaza conservele timp de 30 minute, cronometrand de la primul clocot. Se lasa sa se raceasca in cratita, apoi se duc la camara.Pentru siguranta, se poate pune cate o aspirina la borcanul de 800 gr.
Mazarea se face la fel, insa se fierbe bine (ca pentru mancare) si se pune sigur aspirina 1 pastila la borcan de 800 gr.
Multumesc mult pentru retete si nu numai....
![]() |
| sursa foto: internet |
Reteta Ioanei pentru fasole pastai in apa cu sare
Ingrediente: 4 kg de fasole verde sau galbena; 2 linguri sare, apa
Mod de preparare: se aleg pastai proaspete, fragede, care se trec prin jet de apa rece si se taie capetele. Intre timp, se fierbe, intr-o oala de 5 litri, apa cu sarea. Cand clocoteste, se adauga pastaile, iar dupa 2-3 minute se scot la scurs. Se aseaza fasolea in borcane spalate si uscate, astfel incat sa ocupe cat mai bine spatiul din borcan. Se toarna apa in care au fost oparite legumele, astfel incat sa acopere fasolea, dar sa ramana 2-3 cm pana la gura borcanului. Se sterilizeaza conservele timp de 30 minute, cronometrand de la primul clocot. Se lasa sa se raceasca in cratita, apoi se duc la camara.Pentru siguranta, se poate pune cate o aspirina la borcanul de 800 gr.
Mazarea se face la fel, insa se fierbe bine (ca pentru mancare) si se pune sigur aspirina 1 pastila la borcan de 800 gr.
Multumesc mult pentru retete si nu numai....
Etichete:
caietul cu retete,
de pus pe iarna
28 iulie, 2011
"ca polenul florilor"
Mi-a placut sintagma cand am citit-o prima data. Imi aminteste de pungile de polen care mi le dadea bunicul. Nu imi placea sa inghit lingurita de polen dimineata. Nici macar amestecata cu miere. Nu as putea spune de ce. Dar le inghiteam pentru ca ma gandeam la ghemotoacele bazaitoare care alearga harnicute din floare in floare cautand firisoarele de polen pe care le aduna in micile grauncioare colorate. Si ce de nuante. De la galben pana la rosu aprins. Fara alb si negru. Doar culori ce simbolizeaza viata. Viata intre grau si maci. Intre nevoie si splendoare. Cu toata gama de sentimente dintre ele... Si acele culori amestecate duceau in ele estente datatoare de sanatate. Esente vitalizante. Si pentru ca sintagma am auzit-o prima data intr-o discutie despre carti, mintea mea analitica si logica a facut analogiile. Asa cum albinuta isi culege polenul din toate florile fara preferinte de culori sau spini asa gasim si noi cate o propozitie, idee sau imagine in fiecare carte citita. In unele doar o idee, in altele chiar mai multe. Nu o data mi s-a intamplat sa citesc o carte doar de placerea de a citi fara sa imi atraga atentia nimic deosebit ca mai apoi, in timp, sa imi amintesc o propozitie sau o idee ca raspuns la framantarile mele. Una din cartile de referinta a adolescentei mele a fost "Pe aripile vantului" Am citit-o pentru actiunea cartii, pentru imaginile evocate cu palarii si corsete. Am citit-o pentru ca mi-a placut Scarlett cu mofturile, ifosele si incapatanarea sa. Acea incapatanare care au facut-o sa mearga mai departe cand altii au capitulat dar si care i-a adus multa suferinta. Mult mai tarziu am constata ca propozitii ca "O sa ma gandesc la asta maine. Si maine e o zi..." m-au ajutat sa pot dormi atunci cand problemele ma copleseau ca o avalansa. Si mai mult m-au ajutat sa imi iau ragazul necesar pentru a ma detasa emotional si a gasi o solutie. Sau "Pamantul rosu al Tarrei imi da puterea" a fost o sugestie spre linistire atunci cand ma simteam desprinsa de tot si toate. Si tot de la Scarlett am invatat cum e sa alergi dupa o piatra colorata care ti-a fost refuzata lasand sa se piarda nestematele din jur. Cum e sa fugi dupa himere, idealuri si vise lasand viata cu frumusetile ei sa treaca pe langa tine. Si asta pentru ca se ghida dupa un sablon, o idee adolescentina pe care a uitat sa o readapteze nevoilor ei de zi cu zi....
Nu cred ca sunt intamplatoare cartile care imi pica in mana pentru ca nimic nu e intamplator pe lumea asta. Ci cred ca Dumnezeu imi scoate in cale o diversitate de forme si culori lasandu-ma pe mine sa imi aleg firisoarele de polen....
Ultimile carti care m-au "prins" au fost din seria "Cedrii sunatori ai rusiei" cu povestea Anastasiei. Si nu pentru ca cred tot ce scrie Vladimir Megre ci pentru ca forma in care sunt puse unele aspecte ale intelepciunii lumii sunt destul de usor asimilabile. Si de data asta mi-a atras atentia afirmatia "eu sunt pentru aceia pentru care eu sunt". Si asta pentru ca sintetizeaza atitudinea mea fata de cei dragi mie. Sunt acolo pentru ei cand au nevoie de un sfat, o vorba buna sau un umar pe care sa isi rezeme fruntea intunecata de griji si ganduri. Sau atunci cand au nevoie sa isi tipe bucuria. Si asta pentru ca imi face bine. Pentru ca ascultandu-i imi dau seama ca problemele mele sunt mici fata de ale lor. Ca suferinta nu are limite sau spatii si nu tine cont de sex, stare materiala, sau statut social. Ca nici in bucurie sau tristete nu ne asemanam. Fiecare simte in felul lui, cu intentitatea proprie si sensibilitatea proprie. Asa ca am invatat sa las deoparte ale mele si sa fiu acolo pentru cei care au nevoie de o incurajare sau de o alta parere. Idiferent de sentimentele mele, de iritabilitatea mea sau de sensibilitatea mea. Acestea isi gasesc raspunsuri si alinare in caminul construit cu drag pe baze solide de comuniune sufleteasca si mentala, de idei si convingeri impartasite de intelegere si respect reciproc.
Si spre surprinderea multora, chiar si atunci cand sunt iritata, cand cuvintele sau atitudinile celorlati ma ranesc, continui "sa fiu pentru cei pentru care eu sunt", chiar si pentru acei care m-au ranit daca au nevoie...
Nu cred ca sunt intamplatoare cartile care imi pica in mana pentru ca nimic nu e intamplator pe lumea asta. Ci cred ca Dumnezeu imi scoate in cale o diversitate de forme si culori lasandu-ma pe mine sa imi aleg firisoarele de polen....
Ultimile carti care m-au "prins" au fost din seria "Cedrii sunatori ai rusiei" cu povestea Anastasiei. Si nu pentru ca cred tot ce scrie Vladimir Megre ci pentru ca forma in care sunt puse unele aspecte ale intelepciunii lumii sunt destul de usor asimilabile. Si de data asta mi-a atras atentia afirmatia "eu sunt pentru aceia pentru care eu sunt". Si asta pentru ca sintetizeaza atitudinea mea fata de cei dragi mie. Sunt acolo pentru ei cand au nevoie de un sfat, o vorba buna sau un umar pe care sa isi rezeme fruntea intunecata de griji si ganduri. Sau atunci cand au nevoie sa isi tipe bucuria. Si asta pentru ca imi face bine. Pentru ca ascultandu-i imi dau seama ca problemele mele sunt mici fata de ale lor. Ca suferinta nu are limite sau spatii si nu tine cont de sex, stare materiala, sau statut social. Ca nici in bucurie sau tristete nu ne asemanam. Fiecare simte in felul lui, cu intentitatea proprie si sensibilitatea proprie. Asa ca am invatat sa las deoparte ale mele si sa fiu acolo pentru cei care au nevoie de o incurajare sau de o alta parere. Idiferent de sentimentele mele, de iritabilitatea mea sau de sensibilitatea mea. Acestea isi gasesc raspunsuri si alinare in caminul construit cu drag pe baze solide de comuniune sufleteasca si mentala, de idei si convingeri impartasite de intelegere si respect reciproc.
Si spre surprinderea multora, chiar si atunci cand sunt iritata, cand cuvintele sau atitudinile celorlati ma ranesc, continui "sa fiu pentru cei pentru care eu sunt", chiar si pentru acei care m-au ranit daca au nevoie...
26 iulie, 2011
cautare
![]() |
24 iulie, 2011
cea mai veche amintire
Eram in clasa a sasea. Mama isi dorea mult sa ne mutam la casa. Ca o solutie de compromis pana gaseau ceva bun si ca pozitie si ca pret, un prieten de-al tatei ne-a prezentat unei vecine a lui, mai in varsta, sa ne facem o gradinuta in curtea ei. Imi placea mult zona. Era in cartier la bunicii de pe mama. Si aproape de biserica. Ma fascina acea biserica de cate ori treceam spre bunici. O curte mare si plina de pomi. Dar cel mai mult imi placeau preotii. Amandoi erau mai in varsta. Unul din ei locia in apropiere si era tare blajin iar celalat.... Locuia intr-o chilie la Episcopie. Era necasatorit. Ii placeau copiii si vorbea un pic altfe: taraganat si cu cuvinte noi. Mai tarziu am aflat ca era ardelean. Avea mereu ceva dulce prin buzunarele reverendei. Si in perioada aceea se gaseau mai greu dulciurile. In vacante, la tara, nu lipseam de la nici o slujba, dar in oras, la varsta aceea ajungeam mai greu. Asa ca a fost o bucurie pentru mine sa stau de vorba cu parintele in fiecare dupa-amiaza. Asa am aflat ca prietenul tatei picteaza biserici. Am fost un copil care nu punea intrebari ci incerca sa gaseasca raspunsurile singur. Si nu odata raspunsurile au fost stranii. De data asta intrebarile mi le puneam in legatura cu casuta albastra a lui nea Vasile. Acoperisul ei era plat si nu tuguiat si cu tabla ca a celorlalte. Apoi avea doua randuri de geamuri: unul langa trotuar cu geamuri inguste si lungi si celalat mai spre acoperis dar normale. Dupa cateva saptamani de enigme si intrebari a veni si ziua in care ne-a prins ploaia la gradina (pe mine si pe mama) si nea Vasile era acasa in timpul saptamanii. Si bineinteles ne-a invitat la el la o cafea. Ne-a primit sotia lui. Am intrat in casa iar ochii mei probabil se marisera de curiozitate in incercarea de a vedea totul. Asa am vazut scarile mari, late care uneau bucataria, si sufrageria mare de la subsol cu dormitoarele de la etaj. Privirea mi-a alunecat in sus spre scari si ... am vazut tavanul. Albastru si cu multi ingerasi pictati pe tavan. Proabil stateam incremetita de ceva minute cand am auzit vocea mirata a mamei:
- Hai, ce te-ai oprit acolo?
- Pai nu inteleg.... Eu am mai vazut ingerasii astia dar ma uitam direct la ei nu in sus.
Atunci am coborat ochii spre chipul mamei pe care se citea mirarea. Aceeasi expresie era si pe chipul lui nea Vasile si a sotiei lui. Nu mai tin minte care a vorbit primul:
-Nu se poate... Intr-adevar ai mai fost aici dar erai mica. Se spune ca nu iti poti aminti nimic mai devreme de 2 ani. Dar tu aveai .... doar...7 luni. Si erai in brate, deci priveai in sus de aia ii priveai direct.
- Hai, ce te-ai oprit acolo?
- Pai nu inteleg.... Eu am mai vazut ingerasii astia dar ma uitam direct la ei nu in sus.
Atunci am coborat ochii spre chipul mamei pe care se citea mirarea. Aceeasi expresie era si pe chipul lui nea Vasile si a sotiei lui. Nu mai tin minte care a vorbit primul:
-Nu se poate... Intr-adevar ai mai fost aici dar erai mica. Se spune ca nu iti poti aminti nimic mai devreme de 2 ani. Dar tu aveai .... doar...7 luni. Si erai in brate, deci priveai in sus de aia ii priveai direct.
Etichete:
mai de ....suflet
Locația:
Roman, România
23 iulie, 2011
ganduri de iulie
Vremea e obositoare. Trecerile de la cald in timpul zilei la racoare noaptea ma sfarsesc. Gradina nu e chiar cum am visat eu sa arate.... Am unele zone cu buruieni destul de mari, fasolea cataratoare nu are pe ce se catara din motiv de pamant foarte tare, morcovul a iesit un fir ici si colo iar ceapa e cam marunta... Dar una peste alta, la ce inceput de an am avut, stau binisor. Rosiile sunt mari si au inceput sa se rusineze... varza de toamna am pus multicica si s-a si prins (a doua tura ca la prima doar 2 fire din 30)... Castravetii sunt cam intarziati dar voi pune la borcane mai tarziu. Fasolea pastai a iesit bine si e frumoasa. Deja am o serie de borcane pe rafturi...
Iar curtea... arata binisor pentru primul an. Livada de pruni nu am reusit sa o aranjez anul acesta dar speram ca pana la toamna vom prinde un moment potrivit. Mai am si in curte zone care necesita inbunatatiri la primavara, zmeura de mutat de-a lungul gardurilor (am lasat-o gramada si e tare greu de cules)... Iar aleea de la poarta arata frumusel doar pe o parte.... Pe cealalta parte o voi mai aranja anul viitor.
De luni reincep operatiunea zugravit. De Craciun am renovat o camera, de Paste am renovat bucatarie iar acum urmeaza camera lui Matei (gletuita pe jumate din iarna) si holul. Speram sa nu ne ia mai mult de 2 saptamani si pana la Schimbarea la Fata sa aiba si casa o forma mai definitiva.....
Sunt incantata ca am gasit o solutie mai ieftina si mai practica de incalzit pe iarna (pe lemne bineinteles). Oricum era vorba de calorifere puse peste tot dar costurile unei centrale pe lemne erau destul de mari asa ca in primavara am gasit un semineu cu serpentina doar ca avea o putere cam mica -9kw- iar noi avem nevoie de minim 12kw pentru a incalzi tot. Pana la urma am fi pus un calorifer mai mic pe bucatarie in ideea ca se mai incalzeste de la gatit. Zilele astea am cautat pe net poate totusi gasim ceva mai mare si spre surpriza mea, sotul meu a gasit o soba cu plita cu serpentina de putere mai mare: 16 kw. Asta inseamna ca dupa ce ne tragem apa putem atasa si un boiler pentru apa calda. Si astfel cu un pret mai mult decat rezonabil (2.000 lei cu tot cu sistemele de siguranta si pompa de circulatie) speram sa rezolvam incalzirea intregii case si cu economie la butelie. Oricum fac focul pentru a incalzi asa ca, avand plita, o parte din mancare o fac la soba....
Si asa, incet, incet toate se aranjeaza in modul si la timpul potrivit....
Iar curtea... arata binisor pentru primul an. Livada de pruni nu am reusit sa o aranjez anul acesta dar speram ca pana la toamna vom prinde un moment potrivit. Mai am si in curte zone care necesita inbunatatiri la primavara, zmeura de mutat de-a lungul gardurilor (am lasat-o gramada si e tare greu de cules)... Iar aleea de la poarta arata frumusel doar pe o parte.... Pe cealalta parte o voi mai aranja anul viitor.
De luni reincep operatiunea zugravit. De Craciun am renovat o camera, de Paste am renovat bucatarie iar acum urmeaza camera lui Matei (gletuita pe jumate din iarna) si holul. Speram sa nu ne ia mai mult de 2 saptamani si pana la Schimbarea la Fata sa aiba si casa o forma mai definitiva.....
Sunt incantata ca am gasit o solutie mai ieftina si mai practica de incalzit pe iarna (pe lemne bineinteles). Oricum era vorba de calorifere puse peste tot dar costurile unei centrale pe lemne erau destul de mari asa ca in primavara am gasit un semineu cu serpentina doar ca avea o putere cam mica -9kw- iar noi avem nevoie de minim 12kw pentru a incalzi tot. Pana la urma am fi pus un calorifer mai mic pe bucatarie in ideea ca se mai incalzeste de la gatit. Zilele astea am cautat pe net poate totusi gasim ceva mai mare si spre surpriza mea, sotul meu a gasit o soba cu plita cu serpentina de putere mai mare: 16 kw. Asta inseamna ca dupa ce ne tragem apa putem atasa si un boiler pentru apa calda. Si astfel cu un pret mai mult decat rezonabil (2.000 lei cu tot cu sistemele de siguranta si pompa de circulatie) speram sa rezolvam incalzirea intregii case si cu economie la butelie. Oricum fac focul pentru a incalzi asa ca, avand plita, o parte din mancare o fac la soba....
Si asa, incet, incet toate se aranjeaza in modul si la timpul potrivit....
Etichete:
despre .... orice
Locația:
Micşuneşti, România
21 iulie, 2011
Povestea cescutei
E o poveste pe care am citit-o cu ani in urma cand imi era greu. Cumva aceasta poveste m-a ajutat sa ridic fruntea si sa merg mai departe atunci cand nu vroiam decat sa o ascund in perna inundata de lacrimi...
Azi mi-am reamintit de ea in cautarea cuvintelor potrivite pentru a mangaia fruntea unei prietene.... Si cautand-o pe net am aflat ca a fost povestita de catre parintele Arsenie Boca..
O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie.
Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai.
Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat:”Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.”
In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca: “Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasa-ma in pace,” dar el a zambit doar si a spus cu blandete:“Inca nu!”
Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. ”Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: ”Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa .. “Ajutor! Scoate-ma de aici!” Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta: ”Inca nu.” Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie m-a scos afara si m-a pus pe raft... am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! ”Ei, asa este mult mai bine” m-am gandit. Dar, dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. “O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat!” EL doar a dat din cap si a spus: “Inca nu!”
Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data.. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am, insistat. Am strigat. am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma:”Oare ce are de gand sa-mi mai faca?”
O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus:”Uita-te la tine.” Si m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!
El a vorbit bland: “Vreau sa tii minte, stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar, daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar, daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar, daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine.”
Morala este aceasta:
Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta sfanta SA voie.
Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL.
Azi mi-am reamintit de ea in cautarea cuvintelor potrivite pentru a mangaia fruntea unei prietene.... Si cautand-o pe net am aflat ca a fost povestita de catre parintele Arsenie Boca..
O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie.
Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai.
Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat:”Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.”
In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca: “Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasa-ma in pace,” dar el a zambit doar si a spus cu blandete:“Inca nu!”
Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. ”Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: ”Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa .. “Ajutor! Scoate-ma de aici!” Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta: ”Inca nu.” Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie m-a scos afara si m-a pus pe raft... am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! ”Ei, asa este mult mai bine” m-am gandit. Dar, dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. “O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat!” EL doar a dat din cap si a spus: “Inca nu!”
Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data.. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am, insistat. Am strigat. am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma:”Oare ce are de gand sa-mi mai faca?”
O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus:”Uita-te la tine.” Si m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!
El a vorbit bland: “Vreau sa tii minte, stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar, daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar, daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar, daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine.”
Morala este aceasta:
Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta sfanta SA voie.
Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL.
20 iulie, 2011
Despre sarbatorile romanesti
De fiecare data cand scriu despre traditii si obiceiuri asociate diferitelor sarbatori de peste an ma aleg cu comentarii sa le spun "acide". Din pacate ne-am nascut romani. Urmasi ai dacilor. Daci, care conform descoperirilor arheologice si a istoriei (aia studiata in anii obligatorii de scoala) au trait aici inaintea altor popoare. Si dacii credeau intr-un singur Dumnezeu reprezentat de Zamolxe. Si mai credeau in divinitati "mai mici" care le ocroteau culturile, care aduceau anotimpurile, care protejau animalele si care le facea viata lor mai usoara. Crestinismul a ajuns pe aceste meleaguri, asa cum stim cu toti, adus de Sfantul Apostol Andrei acum o mie si ceva de ani in urma. Si in intelepciunea sa a asociat tuturor sarbatorilor existente la momentul acela sarbatori crestine. Nu pot crede ca a facut asta cu intentia de a "sterge" sarbatorile mostenite din generatie in generatie pentru ca crestinism inseamna iubire, toleranta, compasiune. Ci cred ca s-a facut aceasta asociere la vremea aceea si mai tarziu cand s-au pus bazele BOR din dorinta de a imbina credintele populare care oricum respectau principiile de baza ale crestinismului cu crestinismul in sine. Si cred ca s-a facut asta cu intentia de a da maretie spiritului dacic si crestinismului deopotriva, imbinandu-le.
Ce nu pot eu intelege e, de ce e nevoie sa stergem sute de mii de ani de istorie, traditie si suflet romanesc in esenta sa cand le putem imbina. Putem sa ne cinstim Sfintii si spunand povesti. Si nu neaparat cele scrise de Fratii Grimm ci cele ale noastre, ale lui Creanga si ale batranilor nostri. Si daca o sarbatoare marcanta in viata noastra s-a sarbatorit si inainte de Nasterea lui Isus, chiar daca a purtat un alt nume (uneori asemanator cu numele actual) nu inseamna ca isi pierde insemnatatea ci cred eu ca o intareste.
Isus spunea: "Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc." (Matei 5:17)
Ce nu pot eu intelege e, de ce e nevoie sa stergem sute de mii de ani de istorie, traditie si suflet romanesc in esenta sa cand le putem imbina. Putem sa ne cinstim Sfintii si spunand povesti. Si nu neaparat cele scrise de Fratii Grimm ci cele ale noastre, ale lui Creanga si ale batranilor nostri. Si daca o sarbatoare marcanta in viata noastra s-a sarbatorit si inainte de Nasterea lui Isus, chiar daca a purtat un alt nume (uneori asemanator cu numele actual) nu inseamna ca isi pierde insemnatatea ci cred eu ca o intareste.
Isus spunea: "Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc." (Matei 5:17)
19 iulie, 2011
Sfantul Ilie - Datini si obiceiuri
Obiceiuri de Sant Ilie
Sant-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sant-Ilie) la data 20 iulie, considerata a fi mijlocul sezonului pastoral. Sant-Ilie, ca si San-George si Samedru, este o divinitate populara care a preluat numele si data celebrarii de la un sfant crestin - Sfantul Prooroc Iile. In Panteonul romanesc Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleizis din mitologia geto-daca.
Ca divinitate solara si meteorologica, Sant-Ilie provoaca tunete, traznete, ploi torentiale si incendii, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si cand sa bata grindina.
In perioada sa pamanteana Ilie a savarsit pacate, cel mai mare fiind uciderea parintilor sai la indemnul diavolului, pacate pe care le-a ispasit in moduri diferite si din aceasta cauza Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut in randul sfintilor si l-a urcat la cer intr-o trasura cu roti de foc trasa de doi sau de patru cai albi inaripati. In cer, Sant-Ilie cutreiera norii, fulgera si trasneste dracii cu biciul sau de foc pentru a-i pedepsi pentru raul pe care i l-au pricinuit. Si, pentru ca dracii inspaimantati se ascund pe pamant prin arbori, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in trupul unor animale, Sant-Ilie trasneste naprasnic pentru a nu-i scapa nici unul dintre ei.
Ca divinitate populara a Soarelui si a focului, Sant-Ilie este atestat prin numeroase traditii, mai ales in mediile pastoresti.
In ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa (canepisti), se dezbracau si, goale, se tavaleau prin cultura, apoi se imbracau si se intorceau acasa. Daca, in noaptea dinspre Sant-Ilie, visau canepa verde era semn ca se vor marita cu flacai tineri si frumosi iar daca visau canepa uscata se zicea ca se vor marita cu oameni batrani.
In dimineata acestei zile se culegeau plante de leac, in special busuiocul, ce erau puse la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camari. Tot acum se culegeau si plantele intrebuintate la vraji si farmece.
Femeile duceau in aceasta zi busuioc la biserica pentru a fi sfintit dupa care, intoarse acasa, il puneau pe foc iar cenusa rezultata o foloseau in scopuri terapeutice atunci cand copiii lor faceau bube in gura.
Nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nici nu era voie ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei pastrat si astazi. In aceasta zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca numai in acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.
De Sfantul Ilie, romanii isi aminteau si de sufletele mortilor, in special de sufletele copiilor morti. Femeile chemau copii straini sub un mar, pe care il scuturau ca sa dea de pomana merele cazute. Astfel, se considera ca mortii se veselesc.
Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sarbatori calendaristice, cuprinde si practici de pomenire a mortilor . Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea mortilor (Mosii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizeaza praznice mari.
Se credea si se mai crede si astazi ca daca tuna de Sant-Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.
Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operatie numita "retezatul stupilor". Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati curati trupeste si sufleteste, imbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil, femeile neavand voie sa intre in stupina. Dupa recoltarea mierii, cei din casa, impreuna cu rudele si vecinii invitati la acest moment festiv, gustau din mierea noua si se cinsteau cu tuica indulcita cu miere. Masa festiva avea menirea de a asigura belsugul apicultorilor si de a apara stupii de furtul manei si se transforma intr-o adevarata petrecere cu cantec si joc. Era nevoie de multa atentie, ca la aceasta masa sa nu fie prezenti cei ce stiau sa faca farmece si vraji, caci mierea furata in astfel de zile mari "e mai cu putere la farmecele si vrajile lor".
Sant-Ilie marcheaza miezul verii pastorale, data cand le era permis ciobanilor sa coboare in sate, pentru prima data dupa urcarea oilor la stana. Cu aceasta ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau in dar iubitelor sau sotiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multa migala.
In vechime, se obisnuia ca in aceasta zi sa se organizeze intalniri ale comunitatilor satesti de pe ambii versanti ai Carpatilor (numite nedei), se organizau targuri de Sant-Ilie, iarmaroace si balciuri, unele pastrate pana in zilele noastre . In cadrul acestor manifestari, ce durau mai multe zile si erau considerate a fi bune prilejuri de cunoastere pentru tineri, atmosfera era insufletita de muzica si se facea comert cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte si produse agricole.
Pentru tinutul sucevean este demn de amintit renumitul balci de Sant-Ilie de la Falticeni, balci care, din anul 1814, in urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach, era al doilea ca marime din Europa, dupa cel de la Leipzig. Cu doua-trei saptamani inainte de 20 iulie, pe strazile Falticeniului incepea sa se adune mozaic de lume si se auzeau strigatele si chemarile negustorilor rostite in polona, rusa, letona, ceha, germana, maghiara, turca sau araba. La balciul organizat cu aceasta ocazie ("Comedia din deal") veneau artisti de circ - acrobati, iluzionisti, inghititori de sabii, motociclisti ce evoluau la zidul si globul curajului - soseau parcuri de animale salbatice, erau montate scrancioburi de diverse forme si marimi, erau aduse teatre de papusi, roata norocului si multe alte atractii pentru curiosii adunati "pe deal". Treptat, iarmarocul de la Falticeni, ca de altfel multe alte manifestari traditionale, si-a pierdut importanta, astazi incercandu-se revigorarea lui in cadrul Festivalului folcloric "Sezatoarea".
Sfantul Ilie
- nu se lucreaza de teama pagubelor (traznete, ploaie, grindina).
- il cinstesc mai ales cojocarii, stuparii - se reteaza stupii, se duc faguri si mere la biserica spre binecuvantare si se impart de pomana.
- se culeg in zori plante de leac stropite cu sange de cocos taiat deasupra lor.
- se duc berbecii la berbecar.
- daca tuna vor fi merele si alunele viermanoase; daca ploua, va ploua 20 de zile.
- se tine "Targul de fete de pe Muntele Gaina" din jud. Alba. http://www.muzeulastra.ro
20 iulie - Covasna
Nedeea mocaneasca "Sant Ilie la romani" - la care participa si un grup de traditii populare din judetul Sibiu.
20 iulie - Sacele - "Targul feciorilor de la Sacele" - manifestare traditionala ce se organizeaza anual de Sfantul Ilie
Sacele - Sarbatoarea mocanilor de Sant Ilie - sambata si duminica in preajma zilei de Sf. Ilie, in Poiana Angelescu
20 iulie - Polovragi
"Nedeea de la Polovragi" - manifestare etnofolclorica si targ anual.
20 iulie - Falticeni
"Sezatoarea" - spectacol folcloric ce se organizeaza de ziua Sfantului Ilie.
20 iulie - Bezdead, Gaesti
Targuri anuale ce se organizeaza de ziua Sfantului Ilie.
NEDÉIE - Petrecere campeneasca populara de origine pastorala organizata de obicei cu prilejul unei sarbatori sau al unui hram.
articolul l-am copiat pentru a-l reda integral de pe: http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/datini-obiceiuri-sfantul-ilie-68766.html
Sant-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sant-Ilie) la data 20 iulie, considerata a fi mijlocul sezonului pastoral. Sant-Ilie, ca si San-George si Samedru, este o divinitate populara care a preluat numele si data celebrarii de la un sfant crestin - Sfantul Prooroc Iile. In Panteonul romanesc Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleizis din mitologia geto-daca.
Ca divinitate solara si meteorologica, Sant-Ilie provoaca tunete, traznete, ploi torentiale si incendii, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si cand sa bata grindina.
In perioada sa pamanteana Ilie a savarsit pacate, cel mai mare fiind uciderea parintilor sai la indemnul diavolului, pacate pe care le-a ispasit in moduri diferite si din aceasta cauza Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut in randul sfintilor si l-a urcat la cer intr-o trasura cu roti de foc trasa de doi sau de patru cai albi inaripati. In cer, Sant-Ilie cutreiera norii, fulgera si trasneste dracii cu biciul sau de foc pentru a-i pedepsi pentru raul pe care i l-au pricinuit. Si, pentru ca dracii inspaimantati se ascund pe pamant prin arbori, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in trupul unor animale, Sant-Ilie trasneste naprasnic pentru a nu-i scapa nici unul dintre ei.
Ca divinitate populara a Soarelui si a focului, Sant-Ilie este atestat prin numeroase traditii, mai ales in mediile pastoresti.
In ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa (canepisti), se dezbracau si, goale, se tavaleau prin cultura, apoi se imbracau si se intorceau acasa. Daca, in noaptea dinspre Sant-Ilie, visau canepa verde era semn ca se vor marita cu flacai tineri si frumosi iar daca visau canepa uscata se zicea ca se vor marita cu oameni batrani.
In dimineata acestei zile se culegeau plante de leac, in special busuiocul, ce erau puse la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camari. Tot acum se culegeau si plantele intrebuintate la vraji si farmece.
Femeile duceau in aceasta zi busuioc la biserica pentru a fi sfintit dupa care, intoarse acasa, il puneau pe foc iar cenusa rezultata o foloseau in scopuri terapeutice atunci cand copiii lor faceau bube in gura.
Nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nici nu era voie ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei pastrat si astazi. In aceasta zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca numai in acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.
De Sfantul Ilie, romanii isi aminteau si de sufletele mortilor, in special de sufletele copiilor morti. Femeile chemau copii straini sub un mar, pe care il scuturau ca sa dea de pomana merele cazute. Astfel, se considera ca mortii se veselesc.
Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sarbatori calendaristice, cuprinde si practici de pomenire a mortilor . Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea mortilor (Mosii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizeaza praznice mari.
Se credea si se mai crede si astazi ca daca tuna de Sant-Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.
Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operatie numita "retezatul stupilor". Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati curati trupeste si sufleteste, imbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil, femeile neavand voie sa intre in stupina. Dupa recoltarea mierii, cei din casa, impreuna cu rudele si vecinii invitati la acest moment festiv, gustau din mierea noua si se cinsteau cu tuica indulcita cu miere. Masa festiva avea menirea de a asigura belsugul apicultorilor si de a apara stupii de furtul manei si se transforma intr-o adevarata petrecere cu cantec si joc. Era nevoie de multa atentie, ca la aceasta masa sa nu fie prezenti cei ce stiau sa faca farmece si vraji, caci mierea furata in astfel de zile mari "e mai cu putere la farmecele si vrajile lor".
Sant-Ilie marcheaza miezul verii pastorale, data cand le era permis ciobanilor sa coboare in sate, pentru prima data dupa urcarea oilor la stana. Cu aceasta ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau in dar iubitelor sau sotiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multa migala.
In vechime, se obisnuia ca in aceasta zi sa se organizeze intalniri ale comunitatilor satesti de pe ambii versanti ai Carpatilor (numite nedei), se organizau targuri de Sant-Ilie, iarmaroace si balciuri, unele pastrate pana in zilele noastre . In cadrul acestor manifestari, ce durau mai multe zile si erau considerate a fi bune prilejuri de cunoastere pentru tineri, atmosfera era insufletita de muzica si se facea comert cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte si produse agricole.
Pentru tinutul sucevean este demn de amintit renumitul balci de Sant-Ilie de la Falticeni, balci care, din anul 1814, in urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach, era al doilea ca marime din Europa, dupa cel de la Leipzig. Cu doua-trei saptamani inainte de 20 iulie, pe strazile Falticeniului incepea sa se adune mozaic de lume si se auzeau strigatele si chemarile negustorilor rostite in polona, rusa, letona, ceha, germana, maghiara, turca sau araba. La balciul organizat cu aceasta ocazie ("Comedia din deal") veneau artisti de circ - acrobati, iluzionisti, inghititori de sabii, motociclisti ce evoluau la zidul si globul curajului - soseau parcuri de animale salbatice, erau montate scrancioburi de diverse forme si marimi, erau aduse teatre de papusi, roata norocului si multe alte atractii pentru curiosii adunati "pe deal". Treptat, iarmarocul de la Falticeni, ca de altfel multe alte manifestari traditionale, si-a pierdut importanta, astazi incercandu-se revigorarea lui in cadrul Festivalului folcloric "Sezatoarea".
Sfantul Ilie
- nu se lucreaza de teama pagubelor (traznete, ploaie, grindina).
- il cinstesc mai ales cojocarii, stuparii - se reteaza stupii, se duc faguri si mere la biserica spre binecuvantare si se impart de pomana.
- se culeg in zori plante de leac stropite cu sange de cocos taiat deasupra lor.
- se duc berbecii la berbecar.
- daca tuna vor fi merele si alunele viermanoase; daca ploua, va ploua 20 de zile.
- se tine "Targul de fete de pe Muntele Gaina" din jud. Alba. http://www.muzeulastra.ro
20 iulie - Covasna
Nedeea mocaneasca "Sant Ilie la romani" - la care participa si un grup de traditii populare din judetul Sibiu.
20 iulie - Sacele - "Targul feciorilor de la Sacele" - manifestare traditionala ce se organizeaza anual de Sfantul Ilie
Sacele - Sarbatoarea mocanilor de Sant Ilie - sambata si duminica in preajma zilei de Sf. Ilie, in Poiana Angelescu
20 iulie - Polovragi
"Nedeea de la Polovragi" - manifestare etnofolclorica si targ anual.
20 iulie - Falticeni
"Sezatoarea" - spectacol folcloric ce se organizeaza de ziua Sfantului Ilie.
20 iulie - Bezdead, Gaesti
Targuri anuale ce se organizeaza de ziua Sfantului Ilie.
NEDÉIE - Petrecere campeneasca populara de origine pastorala organizata de obicei cu prilejul unei sarbatori sau al unui hram.
articolul l-am copiat pentru a-l reda integral de pe: http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/datini-obiceiuri-sfantul-ilie-68766.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


























