23 aprilie, 2020

"unde dragoste-i putina....."

Era o vorba pe care o spunea bunica mea: "unde dragoste-i putina, lesne-i a gasi pricina..." Mi-am adus aminte zilele astea, cand iertarea si comuniunea ar trebui sa ne insoteasca. Pentru ca Pastele este despre iertare, despre noi inceputuri, despre intelegere si despre comuniune. In general vorbim de comuniuniea cu Dumnezeu dar in vremurile astea triste, cand "distantarea sociala" e sloganul, ar trebui sa fim mai apropiati sufleteste, "in gand si in simtire"...

"Vremurile sunt urâte, spun oamenii.
Dar dacă ei ar trăi frumos şi vremurile ar fi frumoase.
 Noi suntem vremurile." Sfântul Augustin

Dar....
In Sfanta Noapte a Invierii, cand interdictia de a simti momentul asa cum eram invatati era mai dureroasa ca oricand, unii cautau nod in papura. Si eram invatati sa fim adunati la biserica, sa asculta vocea calda a preotului care ne chema "Veniti de luati lumina" si mai tarziu sa fim cu atentia concentrata pe acea flacara jucausa pe care ne incapatanam sa o ducem aprinsa acasa. In nici un caz ca in acest an asteptand cu infrigurare Lumina in poarta si sperand ca putem simti din ecran emotia din vocea preotilor si odata cu ea incurajarea ca totul va fi bine. In nici un caz, nu ma asteptam la mici rautati (sper ca asta e motivul si nu faptul ca se simteau in campanie electorala, una de aia urata cu un comportament de gradinita de genul "uitati ce fac ceilalti!")
Si am crezut ca na, se mai intampla, de vina fiind situatia apasatoare iar nevoia de a refula in ceva sau pe cineva s-a simtit mai tare ca in alte zile. Dar astazi am vazut un articol intr-un ziar local, cu subiect si predicat electoral despre Sfanta Lumina din Noapte de Inviere.
Si pentru cine nu stie cum a fost sa fii voluntar in acea noapte o sa povestesc aici, din experienta proprie.
In a doua jumatate a Saptamanii Mari s-a discutat ca anul acesta, sa se incerce sa ajunga in sat Lumina Sfanta adusa de la Ierusalim. S-a vorbit, s-a stabilit, s-a incercat o organizare ca sa nu apara aglomeratii, astfel incat Lumina a venit cu opriri si predari/preluari de la un preot la altul. A ajuns la noi in parohie dupa ora 23. 
Tot in acele ultime zile ale Saptamanii Mari s-a incercat organizarea cu voluntarii. Cine vrea, cine poate, cum impartim parohia, cine merge cu masina si cine pe jos (parohia are 2 sate la cca 1.5-2km de biserica). Informatiile si reglementarile se schimbau de la o zi la alta, domnii de la politie erau si dumnealor in alerta, liste cu nume  de voluntari  predate, apoi completate cu numere si serii de buletin, apoi alte completari cu numere de telefoane. Apoi pachetele pentru voluntari: candele, banderole, ecusoane, masti si manusi. Si emotiile legate de elementele surpriza, de persoane mai putin dispuse sa respecte regulile intr-un context in care nimeni nu stia nimic sigur, nimeni nu trecuse (si speram sa nu mai fie nevoit sa treaca) prin asa ceva si peste toate frica de dusmanul nevazut intretinuta de toate televiziunile.
Si in tot acest timp pregatirile de Paste isi urmau cursul: slujbe cu biserica goala, lacrimi inghitite, emotii plecate intr-un carusel cu urcusuri si coborasuri, oua rosii, cozonaci, pasca si ce mai e nevoie ca sa pastram o farama de normalitate intr-o perioada in care nu mai stii ce e normal si ce nu. Dar sa revenim.
Ajung la biserica in jur de 23,30. Ne organizam cu echiparea voluntarilor - ecusoane, banderole, masti si manusi. Lumina trona in mijlocul bisericii asteptand momentul impartirii si cumva asigurandu-ne ca totul va fi bine. Cand aproape am fost gata sa primim lumina s-a auzit zgomotul unei masini la poarta si lumina girofarului a patruns prin usa bisericii. Am intors capul si o batrana statea in prajul bisericii cu o lumanare in mana venita sa ia lumina. Am incremenit cu totii. Am iesit repede sa ii explic bunicutei ca nu e bine, am pitit-o repede dupa o tufa din fata bisericii si am iesit in intampinarea domnului de la politie. Una din doamnele cu banderola a inceput sa tremure, eu mi-am dat seama ca imi schimbasem poseta si cartea mea de identitate ramasese acasa asa ca ...
- Buna seara! Bine ati venit la noi la biserica!
-Buna seara! Sunteti voluntari?
-Da! Avem si banderole, si ecusoane, chiar si declaratiile pe propria raspundere.
-Cam tarziu... La celelalte biserici s-a inceput mai devreme...
- La noi acum a ajuns Lumina Sfanta. Si ca sa detensionez situatia ce parea cam incordata am intrebat daca le dam si dumnealor Lumina. Cu coada ochilor i-am vazut pe ceilalti plecand pe traseele lor...
Au zambit si cei din echipajul de politie (erau 2 domni si o doamna) care in acea Noapte se aflau pe traseu, la datorie si au raspuns tot cu o gluma dar..
-Cam multe masini..
-Eu tocmai plecam spre satul din vale, masina ce tocmai pleaca merge la satul de dupa padure iar celelalte doua raman la Biserica. Avem 2 voluntari pe jos, in satul bisericii... 
Apoi am schimbat un salut si am plecat. Cei 2 km de mers la vale mi s-a parut ca nu se mai terminau. Masina smucea la unele miscari de pedale, cutia cu candele era in dreapta (am aprins 4 ca nu cumva sa se stinga vreuna din greseala) si trebuia sa fiu atenta si la ele si la drum si la masina...
Ajunsa in sat am gasit la inceput oamnii adunati cate 2 la mijlocul distantelor dintre portile lor. Bunul simt al celor batrani si-au spus cuvantul si nu am vrut sa ma lase sa opresc chiar la fiecare poarta. Distantarea sociala exista asa ca dupa jumatate de sat am inceput sa ma linistesc. Doar cateva porti nu erau deschise dar nu am indraznit nici sa strig si nici sa claxonez ca sa nu trezesc in caz ca se dormea. La mijlocul satului, un domn mai tanar sarbatorea cum stia dumnealui mai bine: cu muzica tare. Si la o ulita au iesit toti trei vecinii sa ia lumina. Dar au plecat repede spre casele lor dupa ce le-am amintit la cat ajunge amenda. In capatul satului m-am intalnit din nou cu un echipaj de politie. Usurata ca nu a trecut mai devreme am ajuns acasa. Am deschis calculatorul si am gasit o transmisie in direct de la Catedrala Arhiepiscopala. Curtea unde mergeam in anii cand locuiam in oras era goala. Raspunsurile la "Hristos a inviat!" se loveau de zidurile imprejmuitoare si reveneau cu ecou. Locul alta data plin de oameni si de lumina lumanarilor acum era gol luminat doar de reflectoare. Tarziu mi-am dat seama ca lacrimile mi se inodau in barba. Probabil emotiile serii au refulat in golul acela, plin doar de flori in acea noapte.
Abia a doua zi, mai dupa pranz am gasit un comentariu rautacios la o postare a mea despre Lumina Sfanta. De ce zic ca era rautacios? Pentru ca nu poti interpreta altfel exprimarea: "Multumesc pentru lumina neprimita".
Intai m-am gandit ca poate nu a trebuit sa o primeasca, sau poate nu si-a dorit sa o primeasca. Daca isi dorea putea sa imi scrie din acea noapte ceva politicos de genul "cand ajunge lumina si la noi?". Sau putea sa trimita un mesaj unei persoane care era cu siguranta la biserica si l-ar fi ajutat mai ales ca domnul in cauza locuia foarte aproape de biserica, sau chiar sa sune voluntarul de pe zona in care locuia dumnealui. Dar a preferat sa rabufneasca pe o retea de socializare a doua zi. Si a continuat cu "ati esuat..". Serios? Cum poti eticheta munca unor oameni care s-au straduit sa faca ceva bun intr-o perioada extrem de scurta si de tulbure in modul asta? Oare tu ca om nu ai gresit niciodata? Esti impecabil atat acasa cat si la munca? Esti sigur ca nu asta iti doreai? Sa ai un motiv ca apoi sa scoti la vedere micimea sufletului?
Am tacut, am fost politicoasa si am zis ca nu are sens sa murdaresc o saptamana atat de minunata prin insasi insemnatatea ei cu nimicuri de genul asta. Dar astazi am gasit un articol asemanator intr-un ziar local cu acuzatii politice: "pentru ca e de la alt partid nu a pus lumina si la fantana noastra". Si daca tot voiai Lumina, si s-a omis fantana cu pricina era departe urmatoarea fantana? Sau telefonul? Sau daca iti doreai Lumina cu tot cu semnificatia ei de ce o murdaresti cu rautate, cu acuzatii, cu micime sufleteasca... 

01 martie, 2020

o zi de 1 Martie

primele branduse
Aude vag alarma de dimineata. Sunetul ei se impleteste cu imaginile visului zbuciumat. Prima intrebare a diminetii se strecoara si ea: "ce zi e azi?" si isi raspunde singura in gand "Duminica! Nu o pot ignora. E 6.30". Se desprinde cu greu si opreste alarma. Ar mai fi dormit. Bronsita din ultimile zile a cam facut ravagii asa ca se resimte. Pe jumatate adormita pune de cafea si intra in rutina personala a diminetii. Pana a revenit in bucatarie apa din ibric clocoteste. Pune cafeaua, pregateste 2 cani colorate cu alb si rosu in ton cu prima zi a primaverii, apoi gustarea: o sarlota pentru sot si grau fiert pentru ea. 
tufa de ghiocei
-Buna dimineata si o primavara frumoasa!
-Buna dimineata si tie! ii raspunde sotul la fel de somnoros.
Cat isi bea cafeaua verifica casuta de mail, apoi stirile zilei, posteaza pe FB ceva martisoare asculta stirile la tv si cand se uita la ceas e deja 7.30.
Pregateste hainele sotului care trebuie sa plece si pe ale ei pentru iesit afara. La 7.50 pleaca sotul si trece la rutina casei de dimineata: 15 min in dormitor (facut patul, strans cesti si farfuriute, strans haine, asezat un pic pe ici-pe colo..) apoi 15 min in restul casei si la 8.30 a iesit afara la animale. Pentru ca are niste vecini in covalescenta la fica lor, incepe de acolo cu deschis gaini, hranit si adapat, activitate care dureaza 15-20 min cu tot cu drumul pana acolo si inapoi.
viorele plapande
 Revenita acasa, deschide usa adapostului vacilor. Acestea sunt inca culcate si o ignora cu desavarsire. Aduce fan la caprite si la vaci, pregateste grauntele si faina pentru gaini si scroafe, se distreaza copios cu cele 2 scroafe mari care stau la taclale la gard probabil schimband impresii despre starea de gestatie (una mai are cateva zile pana la fatare in timp ce cealalta cateva saptamani). Capritele protesteaza ca nu mai ajunge si faina lor asa ca pregateste tainul si pentru capre si pentru vaci. Una din caprite topaie fericita ca inca nu are burtica prea mare. Deschide gainile si curtea se umple de zarva, dar e acoperita de maraitul vitelului care nu mai are rabdare. Asa ca se schimba si se pregateste de intrat in grajd: scos gunoi, pus fan in iesle, discutat cu vitelul care cere mai mult fan si mulsul. Ultima activitate a rutinei animalelor care implica statul pe scaun. Momentul in care gandurile hainaresc in ritmul jetului de lapte.
merisorul sta sa
 infloreasca
Din cand in cand mai simte rasuflarea calda a vitelului pe ceafa care verifica daca nu i-a venit randul. In sfarsit se ridica de pe scaun iar vitelul face piruiete in tarcul lui. Ii deschide, isi ia laptele si declara incheiata rutina diminetei la animale. Deja e ora 10. Ajunsa in casa aprinde focul, pune laptele la prins si se schimba. Da drumul la radio si isi mai pune o cafea. A vazut in gradina 2 branduse galbene ce stau sa se deschida. Poate reuseste sa faca ceva poze cu primavara asta timpurie. In saptamana abia incheiata au reusit sa curete via, sa o lege si sa o curate. Asta pe langa modificat un gard, si curatat o zona din curte. Si pentru ca vremea le-a permis a semanat si ceva mazare si a programat plantarea unor bulbi.
O narcisa
galbena-batuta
mai curajoasa
Pune pe hartie ce ar vrea sa faca in zilele urmatoare, daca vremea e buna. Verifica restul listei, modifica meniul (ceva mai rapid ce include si latactele) apoi pregateste pentru masa de pranz, isi alege o carte pentru dupa amiaza si face o postare. Pregateste planzul si se gandeste ca rutina de pranz si cea de seara la animale o va face impreuna cu sotul asa ca ii va lua un pic mai putin timp. Viseaza la stat in pat cu un castron de floricele si cu cartea in mana. Se anunta o vizita pentru mai tarziu iar soarele se arata dintre nori. Se bucura de soare, de ghiocei, de branduse la fel de mult ca de maraielile vitelui, bombaneala molcoma a scoafelor, privelistea oferita de cateii tolaniti la soare, cotcodacitul unei gaini care anunta ca a facut un ou si cucurigul unui cocos ce a reusit sa se urce pe un acoperis...

 O primavara minunata!


alunul

tufa de agrise
stratul cu ceapa verde
un trandafir catarator

10 februarie, 2020

Un altfel de "margelit"

Prin toamna au inceput sa vad in mediul online reclame la "goblen de diamante". Mi s-a parut o gluma la inceput. Apoi am inceput sa caut informatii atat despre cum pot fi achizitionate dar si despre modul de lucru, materiale, dimensiuni. Am descoperit ca e un mod placut si creativ de a petrece duminica sau alta zi de sarbatoare cand andrelele, acul sau crosetul se odihnesc. Si pentru ca inca eram sceptica am facut comanda de un astfel de "goblen" pe o aplicatie cu de toate si la preturi mici. A ajuns vineri, dupa aproape 3 luni. Doar ca vineri a fost o zi aglomerata si nu am avut timp nici macar sa desfac coletul. In schimb sambata dupa-amiaza am desfacut coletul. Am vrut sa incerc sa vad cum e iar aseara imaginea era cam asa:



Azi la pranz:



Si acum finalul:




 Si pentru ca mi-a placut foarte mult acest "margelit" dar si rezultatul final am mai facut comanda de doua icoane. Sa vedem cand vor ajunge. Aplicatia de pe care am comandat nu are un timpul scurt de livrare, nici poze foarte clare a produselor si nici foarte multe detalii dar e bun pretul si ma amuza surprizele oferite.


23 ianuarie, 2020

zi de primavara la final ianuarie

De dimineata soarele a batut vesel la geam. Vrabiile ciripeau in fata usii iar cateii se jucau veseli in gradina.
"Ce primavara frumoasa avem iarna asta!" - a fost primul gand. Apoi am iesit afara. Intre cladiri era o primavara frumoasa dar dincolo de ele vantul isi facea de cap. Si inca isi face. Asa ca planurile s-au schimbat. In loc sa stau pe afara visand la primavara am trecut la schimbat lenjerii (si nu doar) pentru ca vantul e numai bun de uscat rufe rapid. Si ce miros vor avea... De vant pierdut in balsam...
In alta ordine de idei, inceputul de an a venit cu bucuriii. Una chiar total neasteptata. Un soi de "recunoastere" mai mult sau mai putin publica. Si a fost neasteptata pentru ca sunt invatat sa ma lupt cu morile de vant pentru fiecare mica realizare. A durat ceva pana sa asimilez informatia si sa ma pot bucura iar manifestarea bucuriei a fost mai mult o mustaceala multumita si atat. Acum sa vad ce pot face mai departe pentru ca, cred eu, asta responsabilizeaza... Oricum cred ca e un semn bun la inceput de an care aduce si speranta ca lucrurile vor curge mai lin si fara obstacole cel putin in viitorul apropiat.
In timp ce astept primavara aia reala fac liste si planuri de gradinarit, gospodarit, achizitii de seminte si nu doar, calcule pentru necesarul culturilor dar caut si oferte de preturi pentru noi investitii dar si pentru consolidarea celor vechi.  Si este momentul ideal de finaliza proiecte mai vechi pe andrele si croset dar si de a incepe si finaliza proiecte noi. Unele chiar indraznete. Dar despre asa voi scrie intr-o postare viitoare in care voi pune si imagini.
 Si cum urmeaza un final de saptamana cu aniversarea micii uniri imi doresc mai multa unitate si intelegere intre oameni. Mai multa liniste si pace...

11 ianuarie, 2020

Ianuarie 2020

O zi calda. Zapada din ultimile zile incepe sa se topeasca. Zambilele au scos capul prin pamantul inghetat inca. Si nu sunt singurele. Pare o zi de primavara timpurie si nu de mijlocul iernii. Stratul de ceapa se dezbraca incet de zapada lasand frunzulitele verzi sa ne pacaleasca cu primavara. Nu mai zic de vrabiile nebune care ciripesc continuu sau de gainile care au inceput sa se oua cu toata galagia de rigoare sau de cocoseii care exerseaza cantatul. Si totusi citesc in mediul online postari cu planuri pe 2020, cu intentii si cuvinte sub care sa se desfasoare anul ce tocmai a inceput. Iar eu abia strang podoabele de craciun si incerc sa ma "adun" cumva. Am fost cam moale de sarbatorile acestea. Nici starea de sanatate nu a fost la cote maxime dar nici entuziasmul meu obisnuit de sarbatori nu l-am gasit prin cutiile de podoabe. Cred ca l-am ratacit pe undeva si nu raspunde la chemari.
De fapt, 2020 vine cu planuri multe, cu multa munca si multe responsabilitati. Iar toate astea ma cam pun pe ganduri. Imi cam lipseste acel entuziasm inconstient din anii tineretii cand credeam ca totul e posibil. M-am mai "tabacit" intre timp si simt altfel responsabilitatile. Chiar daca incerc sa anticipez pasii de urmat si sa ii impart in etape astfel incat totul sa para mai simplu nu pot pierde din vedere ansamblul si nici piedicile ce pot aparea in anumite etape ale proiectelor. Asa cum nu pot lasa la o parte proiecte mai vechi amanate temporar sau ce trebuie regandite pentru ca s-au mai schimbat datele problemei.
Pare un an complicat sub multe forme. Un an ce mi se pare greu de anticipat si planificat. Un an in care intelepciunea pare cuvantul de care as avea nevoie. Cuvantul pe care mi-l doresc alaturi.
Intelepciune in alegeri, in decizii, in alegerea momentelor potrivite, in relatiile cu ceilalti dar si in raport cu mine insami. Intelepciunea de a infrunta fricile dar si de a alege momentele si modul cum fac asta. Intelepciunea de a alege bucuria si dragostea atunci cand trebuie dar si de a face totul cu dragoste si bucurie. Intelepciunea de a ne face viata frumoasa si implinita dar si timp pentru a ne bucura de ea.
Ma bucur in schimb ca a revenit placerea de a lucra atat cu andrelele cat si cu crosetul. Ma bucur ca am reusit sa termin un proiect mai mare si mai vechi dar si cateva proiecte mici si noi asa cum ma bucur de fiecare zi cu micile ei bucurii: aroma de cafea de dimineata, cestile colorate, o noua aroma de cafea, un nou sortiment de ceai, o idee noua de aranjament in casa, o bluza noua de la reduceri, o floare de ghiveci inflorita, boacanele zilnice ale cateilor si a pisicilor, modul curios al vitelului de a descoperi ograda cu vietatile ei si multe alte mici bucurii descoperite zilnic.
Imi doresc ca 2020 sa fie un an frumos pentru toata lumea, cu multe bucurii (mici si mari), cu intelegere si pace (in lume, intre oameni dar si in sufletul fiecaruia)!

29 decembrie, 2019

Final de 2019

Mai sunt 2 zile din anul 2019. Doar doua zile si s-a incheiat si anul asta. A fost rapid. A trecut mult prea repede. Sau asa mi s-a parut mie. Am fost prinsa intr-un iures de genul "mai trebuie facut si asta" si nu prea m-am bucurat de ce am reusit sa facem. Si iata un prim punct la care e de lucrat in 2020: sa simt momentul cu tot ce inseamna el.
Dar sa revenim la ziua de azi.
De ieri iarna s-a decis sa ne arate ca e vremea ei. A fulguit marunt toata ziua. Cred ca s-ar fi depus mai repede daca vantul nu ar fi atat de suparat. Zici ca se cearta continuu cu iarna. Sau poate cu primavara care parea ca vrea sa ocupe locul lasat liber de iarna. Dimineata in schimb totul era alb: "pe camp, pe dealuri, imprejur, in departari.." Iar vantul inca e suparat. Cei mai fericiti sunt cateii mici care alearga si se joaca in zapada. Nici motanul nu pare suparat de vreme. Inca nu a venit sa ceara sa intre in casa...
In grajd vacutele mari par sa ii povesteasca vitelusului de zapada. Iar el e foarte curios in legatura cu laptele ala care se vede prin toata curtea. Se tot aud maraieli pe 3 voci. Doar gainile au ramas in cotet. Cateva mai tinere au incercat zapada si s-au intors inapoi. Ce rost are sa le inghete picioarele cand in cotet au tot ce le trebuie? Mai trece cate una prin fata usitei, se uita afara si se intoarce inapoi.
In casa e cald si ordine. Miroase a esenta de brad din lampa de aromoterapie, a cafea proaspata de dimineata, a tot felul de crantanele/saratele pregatite de ieri pentru zilele ce vor urma dar si a turta dulce facuta de Matei dupa ce s-a terminat cea de la Craciun. Mai sunt prajiturile si tortul de facut pentru a intampina noul an si de pus slana la afumat. O activitate mai dificila daca domnul vant nu se potoleste pana maine dimineata...
Un final de an ce ne gaseste linistiit si multumiti de tot. Matei isi incarca bateriile cu filme vazute inainte de sesiune, sotul meu isi face planuri pentru noul an, cu speranta ca va fi mai organizat astfel incat sa realizeze cat mai multe iar eu... Eu ma bucur de momentele in casa. Ma bucur ca a revenit bucuria de a gati pe care o pierdusem odata cu plecarea bunicii. Ma bucur ca am reusit sa ma bucur de Craciun fara crize de timp si atacuri de panica ca nu voi reusi sa fac tot ce mi-am propus. Ma bucur de tot ce mi-a dat Dumnezeu. Si sper ca voi reusi sa fac asta si in anul ce vine. Poate ca mai des si mai mult decat cel care a trecut. Asta nu inseamna ca nu am o lista cu "de facut" in 2020. Ci doar ca nu ma voi agita sau saupara daca ele nu se vor realiza sau se vor amana sau poate ca vor suferi modificari/adaptari fata de ideea originala. Se anunta un an incarcat dar despre asta voi scrie intr-o alta postare, una legata de bilant si estimari ..
Pana atunci haideti sa ne bucuram de ultimile zile ale lui 2019, de noapte dintre ani dar mai ales de oamenii alaturi de care petrecem acest timp. Sa ne bucuram, se ne odihnim, sa ne distram, sa ne amintim dar mai ales sa multumim...

27 decembrie, 2019

nostalgii de craciun

E o zi neobisnuit de calda. Mai sunt cateva zile pana la Craciun iar de pe lista cu "de facut" nu a taiat prea multe. Se apropie de fereastra dormitorului si priveste in zare. Versul lui Cosbuc ii rasuna in minte, la fel ca prima data cand a intrat in casa asta: "Vedeam Ceahlaul la apus...". Ziua senina ii permite maretului munte sa isi arate varful alb si nins pana departe. Un moment de repaus nu poate sa ii strice. Asa ca se reazama de toc si priveste in zare. Si parca timpul si locul se dizolva. E din nou mica si e la bunici. Patul din "bucataria de iarna" e sub geam. In casa e cald. Chiar prea cald de la soba cu tun de rumegus a bunicului. Imaginea de la fereastra e asemanatoare. O gradina intre doua case care ii permite sa vada pana departe, la varfurile inzapezite si poate si mai departe. In spatele ei, pe perne simte prezenta blanda a bunicului. Nu trebuie sa se intoarca pentru a sti ca ochii sai negri sclipesc de incantare cand isi priveste nepoata. O invaluie in dragostea sa blanda iar ea simte ca sub privirea bunicului poate fi ce vrea. Increderea din ochii sai ii da puterea de a face tot ce isi pune in minte. Dar ii simte si tristetea ca el nu va putea sa ii fie alaturi mereu. Din cauza bolii care il macina si care il tine departe de atelierul lui cu carlionti din lemn si cu miros de lemn ars pe strung...
Incearca sa pastreze sentimentul acela de incredere odata cu revenirea in casa ei, la fereastra ei, la treburile ei. Increderea ca totul e posibil. Increderea ca daca ea vrea, nimic nu e imposibil...
Si nu a fost. Pana seara lista cu "de facut" se tot scurteaza. Dupa masa de seara si un filmulet de craciun, cand sa se bage in pat constata ca lenjeria de pat e inca afara pe sarma. O scosese la aerisit dimineata si acolo a ramas. O aduce in graba si se baga in pat. Afara batuse vantul asa ca lenjeria rece are miros de vant si fum de lemne din sobele satului. Si iarasi timpul si spatiu dispare. E iarasi mica si la bunici. Bunica e agitata pentru ca bunicul nu a venit nici cu ultimul autobuz din oras. Probabil a ramas la ai ei. In "bucataria de iarna" micuta e cald. Un contrast placut cu lenjeria rece si scortoasa de la apret adusa de afara. Din pat priveste afara. Perdeaua e data la o parte iar lumina blanda a lunii e amplificata de albul zapezii. Bunica o strange in brate. De fapt "se face covrig" in poala ei. Bunica crede ca incerca sa se incalzesca dar ei ii place locul ala cald si protector. Se simte in siguranta. Stie ca orice s-ar intampla acolo, in bratele ei va gasi solutia... Adoarme cu gandul la bunicii ei care o vegheaza de sus. "Ma duc, mama, la tac-tu.. de 30 de ani ma asteapta..." i-a zis bunica ultima data cand au vorbit. "30 de ani de singuratate e mult, mama..."
E iarasi dimineata. Azi e ziua de copt cozonaci. Isi bea cafeau in liniste facand planul pentru ziua ce abia incepe. A pregatit de seara tot ce ii trebuie pentru framantat. Doar laptele trebuie muls. Si pentru asta trebuie sa aiba o "discutie" cu vitelul caruia nu prea ii place sa ii fure careva laptele. "Hai, mama, ca acusi se face noapte si tu nu ai framantat inca.." e vocea bunicii care ii rasuna in minte. Intr-o perioada cocea cozonacul impreuna cu bunica. Bunica invatata cu cuptorul de lemne, stia ca trebuie sa se trezeasca "de cu noapte" ca sa framante si sa "dea focul la cuptor".  Acum, cu cuptorul electric, treburile au alt curs. Toata ziua i-a auzit vocea si indemnurile in minte. Iar cozonacul.... a avut gustul si aroma copilariei. Doar "scandura" pe care ii alinia bunica lipsea. A inlocuit-o cu blatul bucatariei... Iar nerabdarea si bucuria copilului trecut de varsta adolescentei ii aminteste de bucuria ei cand ieseau cozonacii din cuptor.
De ajunul Craciunului pregateste gustarea in asteptarea parintelui. Bradul l-a impodobit impreuna cu baiatul. Amintirile iar au coplesit-o. Alte craciunuri in care bradul era impodobit cu fratele ei. Majoritatea la bunici, in camera cu televizorul. Crescusera si nu mai dormeau cu bunicii in bucataria de iarna. Aveau paturile lor in camera alaturata, cu soba de perete si televizor. Mirosul sobei incinse se combina cu mirosul merelor puse pe iarna sub pat. Uneori se simtea si aroma gutuilor aflate printre merele din ladite.
De Craciun a mers la Biserica. Un loc fara amintiri. Asa credea ea. Biserica e mare, din caramida, impodibita frumos de sarbatori. Nimic nu anunta o noua plimbare in timp. Pana cand, la finalul slujbei, un colind a trimis-o iar in copilarie. Era din nou in bisericuta mica a satului bunicilor, ascuns printre dealuri. In mintea sa, e in strana impreuna cu Nasica si canta colinde. Parintele ce i se parea inalt si impunator cu o voce puternica dar blanda canta impreuna cu ceilalti. Ii zambeste si parca toata munca depusa inainte de sarbatori are sens. Biserica miroase a vant si a sapun. Totul a fost spalat si scuturat de femeile din sat in ritmul colindelor. Pernutele noi, facute de mama ei, parca zambesc din fata icoanelor. Biserica mica e plina de lumina si bucurie. Bucurie ce se va pastra in toate zilele de sarbatoare mai ales ca odata cu prima zi de craciun se deschide sezonul horelor si balurilor. Rugaciunea de multumire a adus-o inapoi in prezent. Imparte braduti de turta dulce ornati cu glazura colorata ce aduc zambete bunicutelor venite la slujba.
Si cand credea ca nostalgiile s-au cam risipit, un concert transmis de o televiziune o face se fredoneze un cantec "motivational". Un cantec ce a ajutat-o sa depaseasca ceea ce a numit atunci "cel mai urat craciun" din viata sa. Un craciun ce s-a dovedit a fi un nou inceput. Poate ca asta e rolul craciunului: sa ne reaminteasca an de an ca trebuie sa ne linistim, sa ne asezam alaturi de cei dragi si sa ne "reconfiguram" cursul. Peste an, prinsi fiind in ritmul ametitor ar grijilor si nevoilor uitam de valorile fundamentale ale vietii: linistea, dragostea, intelegerea... Iar Nasterea lui Iisus ne reaminteste an de an ca suntem iubiti, ca trebuie doar sa ne oprim si sa privim in jurul nostru la familie, la comunitatea din care facem parte, la oameni dragi. Ca dincolo de mancare, cadouri si luminite, craciunul este despre comunitate, familie, timp petrecut alaturi de cei dragi...

24 noiembrie, 2019

Ziua votului

Azi e ziua in care ne alegem presedintele tarii pentru urmatoarii 5 ani.
E turul 2.
Cine a ajuns in turul 2 si de ce?
Nu mai are nici o importanta.
Pe cine sa votam?
Pe cine credem ca ne reprezinta.
Sunt intrebari care nu isi mai au rostul astazi. S-a tot discutat in ultimile zile, saptamani chiar, asa ca nu e mai e relevant.
Despre altceva vreau sa scriu.
Despre cum scoate campaniile astea electorale ce e mai rau si mai urat in unii oameni.
Cum se distrug relatii, prietenii pentru o parerere politica.
Cum uitam sa mai fim oameni doar pentru ca suntem in campanie electorala chiar si cand aceasta s-a incheiat.
Locuim intr-un sat mic, maxim 25 case din care putine mai sunt locuite. Cu greu se aduna 35 de batrani in jurul meselor de pomenire. Majoritatea sunt trecuti de 80 de ani iar la varsta asta merg greu, se misca greu, varsta ii apasa pe multi.
Sectia de vot e la 2 km de sat, in fosta scoala din satul vecin, vis-a-vis de biserica. Drumul pana acolo e in panta, in camp. Iar astazi e ceata si o vreme umeda numai "buna" pentru reumatici sau astmatici. Dar in ciuda vremii, unii dintre ei au vrut sa isi exprime votul. Sunt convinsi ca votul lor conteaza. Sunt convinsi ca e de datoria lor sa voteze. Si totusi exista voci care vor sa le rapeasca acest drept. De ce? Din lipsa de umanitate, de compasiune sau poate din motive personale. Se folosesc de "litera si spiritul legii"pentru a-si sustine punctul de vedere. Refuz sa cred ca in sufletele lor exista atat uraciune. Ca nu au parinti sau bunici care au nevoie de ajutor. Ca nu se gandesc ca va veni o vreme cand si ei vor avea nevoie de o mana de ajutor.
Refuz!
Si totusi...
In litera si spiritul umanitatii ca sa nu ma refer la vocatia sotului meu, ne ajutam vecinii cu orice ocazie. Si atunci cand au nevoie de mers la doctor, fie in comuna fie in oras, si atunci cand au nevoie de cumparaturi, fie ele medicamente sau alimente, si in mod frecvent cand e vorba de mers la biserica. Asa cum ii ajutam de cate ori suntem solicitati si se poate. Asa cum am ajutat si la 2 noaptea cand o vecina a venit sa caute sprijin intr-un moment greu.
Si totusi, sunt voci care spun ca nu ar fi trebuit sa ne ajutam vecinii astazi, in ziua votului, De ce? Ca sa nu voteze cu un anumit candidat.
S-a facut campanie, fiecare partid cum a stiut, cum a putut, cum a avut strategia stabilita. Dar de aici pana la jigniri, acuzatii, amenintari e cale lunga.
Si totusi exista cineva, din comuna, persoana integra dupa parerea mea. Om in toata puterea cuvantului care a tipat la sotul meu pentru ca si-a ajutat vecinii sa ajunga la vot. Si nu doar ca a amenintat, a pus poze si comentarii calomnioase pe o retea de socializare, m-a blocat si mi-a sters comentariile facute cu bun simt si respect atat fata de persoana, cat si fata de parerile lui si tocmai ne-a sunat si de la politie.
Acum stau si ma intreb ce fel de om il mai pot considera? Sa fie doar un derapaj de conduita sau asta e de fapt caracterul omului. Sa fie doar o scapare de moment? Ce interese pot transforma un om in ... ne-om? Ce castiguri (materiale sau nu) pot face pe cineva sa se comporte in acet fel?

08 noiembrie, 2019

Jurnal de gradinar/gospodar

Se stie ca fiecare an agricol incepe odata cu toamna. Uneori il incepi fara sa il fi incheiat pe cel precedent. Cam asa e si la noi anul asta. Daca in gradina am terminat de strans recolta si de curatat terenul, in camp inca mai avem de recoltat porumbul.
Gradinuta noastra e o gradina mica, amenajata in preajma viei si care are in apropiere un nuc batran. Nucul e motivul pentru care nu pot cultiva decat legume de primavara, pana cand se indeseste frunza nucului. Acolo am curatat si lucrat pamantul mai timpuriu si am semanat deja ceapa pentru primavara (ceapa verde), patrunjelul, salata si mararul. Probabil voi mai pune si un rand de spanac dar dupa ce imi cumpar seminte.
Gradina e curatata si are depozitat si niste gunoi ce trebuie imprastiat iar campul asteapta masina de recoltat porumb si mai apoi plugul...
In gospodarie in schimb se apropie de final o poiata de gaini mai mare si mai incapatoare, structurata altfel, astfel incat sa creasca productia de oua la anul (sper ca si in sezonul rece) dar si productia de pui la ingrasat. Si tot la capitolul constructii avem in lucru un cotet nou de porci destinat purceilor mici din primavara.


fila de jurnal - noiembrie

sursa: pinterest
Inca nu stiu daca vremea de afara e de toamna sau de primavara. Maturand si
arzand frunze uscate, vremea usor umeda dar proaspata imi aminteste de primavara. Inclusiv serile in care racoarea se lasa brusc amintesc de primavara. Acum e o dimineata senina, in care soarele isi face aparitia timid de dupa nori, vrabiile ciripesc vesele iar in vazduh se aude un card de rate salbatice care se cearta in "formatie". 
Imi place toamna bogata dar exista un aspect in viata noastra in care mi-as dori o primavara, cu noi inceputuri, cu entuziasm si energie creatoare. Poate, daca imi doresc suficient de mult....
Zilele trecute am incercat sa fac curatenie pe blog, sa mai sterg din postarile mai vechi, sa il mai aerisesc un pic. Cumva, din greseala, am republicat o postare veche de vreo 11 ani ca fiind actuala. Am fost surprinsa de comentariile frumoase primite. Mai ales pentru ca era povestea unei transformari. Povestea unei schimbari. Povestea inceputului schimbarii. Schimbare care a venit cu furtuni, cu dezamagiri, cu rani adanci si vindecari a unor rani ascunse. Dar cand totul a trecut, cand tot ce nu se potrivea a plecat si asta inseamna atat situatii, bunuri dar si oameni, lucrurile au intrat pe un fagas mai linistit iar tihna si-a gasit locul. Au trecut mai bine de 13 ani de la acel inceput de schimbare si sunt momente cand ma intreb daca lectiile au fost cu adevarat invatate, daca toate lectiile acelei schimbari au fost invatate si daca toate ranile au fost vindecate. Uneori mai gasesc invataminte in acele intamplari, chiar si dupa atata timp, alteori imi doresc linistea de dupa. Acea liniste care vine odata cu convingerea ca ai facut ce trebuia si cu credinta ca tot ce se intampla e spre binele propriu. Cert este ca cumva, mi-am regasit curajul de a porni pe un drum batatorit. Ce e drept imi lipseste inconstienta tineretii dar compensez cu precautiile maturitatii si bagajul experientei. E un drum greu, pe care m-am decis greu sa plec dar care, sper eu, va asigura o baza pentru familia noastra, pentru inceputurile baiatului, pentru viitor...

02 noiembrie, 2019

dezamagiri de toamna

sursa: pinterest
Toamna e anotimpul meu preferat. Bogatia de culori, de arome si de produse imi da o stare de bucurie. Uneori mi se pare prea mult pentru un anotimp. Prea multa culoare, prea multe nuante, prea multe produse atat in vie, camp, gradina si livada, prea multe arome (fructe, legume, flori, si frunze) pentru a le putea percepe pe toate si a ma putea bucura de ele. La care se adauga sunetele. O simfonie de sunete: fosnete, vant, aripi, animale, utilaje pe campuri... Uneori sunt atat de multe sunete incat abia astept linistea zapezii. Cand totul se aude infundat. amortizat de albul nesfarsit...
Iar la toata nebunia asta se adauga si oamenii. Sunetele lor ar trebui sa ne aduca bucurie, liniste sufleteasca, intelegere...
Ar trebui...

01 octombrie, 2019

toamna de 1 octombrie

Dimineata e cu soare cald. Miroase a roua, a umezeala si a ....toamna. E atmosfera aia de dimineata de toamna, usor umeda, cu soare cald  colorata si parfumata. Sunetele curtii sunt diverse iar Ceahlaul se vede in zare. In diminetile senine de toamna tarzie se vede alb pe cerul azuriu. Deocamdata e colorat si pufos acoperit de nori...
Cumva, toamna mi se pare a fi mereu un nou inceput. Poate din cauza scolii care reincepe toamna sau poate din cauza culorilor si a agitatiei depozitarii pentru iarna ce vine, sau a bunatatilor ce pot fi pregatite in bucatarie.

Oricum toamna, pentru mine, e o perioada a maturitatii: bogata, colorata, inmiresmata. O perioada buna pentru finalizat planuri, pentru cladit sau reconfigurat planuri, pentru pregatiri de noi inceputuri, pentru introspectie si comuniune cu toata creatia lui Dumnezeu numita natura. O perioada in care putem gasi maretia in cele mai banale lucruri: un mar, o gutuie, un spic de iarba...
Imi plac decorurile de toamna naturale, care trebuie refacute destul de des si oricum nu pot fi refolosite. Sunt irepetabile ca si crampeiele de viata. Imi plac decoratiunile de toamna prin casa, lumanarile aromate aprinse seara, mirosul de bostan copt si dulciurile cu mere si scortisoara. Anul acesta, vedeta in bucatarie e bostanul placintar. Am incercat cateva retete dar mai am cateva adunate si neprobate. Au fost indragite atat cele noi cat si biscuitii cu bostan care revin in bucatarie de cativa ani incoace.
Plecarea lui Matei la Iasi a implicat o curatenie de toamna atat la Iasi cat si acasa cu tot ce inseamna o curatenie generala: triere cu depozitare (a lucrurilor de vara) si aruncare (lucrurile ramase mici, nefolosite sau deteriorate), reorganizare dar si mici schimbari astfel incat sa nu para camera goala in lipsa lui. Am transformat-o oarecum intr-n birou/camera de zi. O camera in care sa ne petrecem si noi o parte din timp dar sa ramana camera lui cand vine acasa. Nu imi plac usile inchise.
In acelasi timp, calendarul ne anunta ca iarna nu e departe si suntem in urma cu unele proiecte, altele mai mult decat necesare sunt inca in stadiu de proiect iar unele, mai mult ca sigur, vor fi amanate pentru vara viitoare. Ca in fiecare toamna, sentimentul trecerii timpului mai repede decat ne-am planificat noi e inevitabil. Mai ales ca entuziasmul tineretii e neschimbat in timp ce fiecare toamna isi pune amprenta asupra noastra...
Toamna asta vine si cu un proiect pe termen lung pentru care am facut un prim pas. Un proiect indraznet asemanator cu proiectele tineretii mele. Doar ca acum imi lipseste inconstienta de atunci. O inconstienta bazata pe increderea varstei ca totul e posibil si nimic nu e imposibil atunci cand vrei. Inconstienta ingropata cate putin in timp cu fiecare sut in fund de la .. viata, cu fiecare piedica si morman de critici. Inconstienta inlocuita cu o prudenta prevazatoare. As putea sa ii spun chiar frica uneori. O vreme a fost chiar o frica paralizanta pe care am depasit-o (cred eu) cu liste nesfarsite de argumente logice si exemple concrete. Sau poate ca e o frica pe care a venit vremea sa o infrunt si sa o depasesc. Astfel incat am facut un prim pas intr-un proiect indraznet, caruia nu i-am facut nici o lista fizica (surprinzator pentru mine). Un proiect pe care il las sa fie versatil, adaptabil conditiilor prezente dar si viitoare. Un proiect pe care vreau sa il cladesc pas cu pas in functie de factorii pe care ii voi intalni in fiecare etapa a sa.  E un proiect ce a existat doar in mintea mea ca directie, cu un buget estimat pe un termen scurt destul de versatil si adaptabil precum si cateva ramificatii posibile. A fost doar o idee acum ceva ani, pe care am tot "brodat" scenarii posibile si care a crescut pana cand a gasit o iesire spre concret. Si cum cred ca nimic nu se intampla fara voia lui Doamne Doamne, cred ca odata ce El a facut ideea posibila, imi va da si puterea, curajul, entuziasmul de a gasi caile potrivite ca ideile sa prinda viata asa cum imi va scoate in cale si oameni minunati prin care toate astea sa fie posibile.
Si daca tot avem parte de o toamna minunata, de oameni minunati, de frumuseti de tot felul, ar fi pacat sa nu ne bucuram de toate... Eventual cu o cana de ciocolata calda, cu frisca si scortisoara langa o felie de chec cu dovleac placintar alaturi de oameni frumosi si dragi..
Asa ca azi, voi face o placinta cu mere aromate, de toamna pentru o seara calduroasa in casa...

22 septembrie, 2019

jurnal de toamna 22 sept

E o zi calduta cu soare bland. Dupa o saptamana rece cu vant, nori si ceva stropi de ploaie razleti, a iesit soarele sa imbratiseze cald pamantul. E o zi de duminica aparte. Cu 11 ani in urma ziua de azi a fost tot intr-o duminica. O altfel de duminica... Poate ca cea de azi nu mai e cu atat de multe emotii dar tot cu schimbarea anotimpului in materie de haine ne prinde. Si cu ceva in plus: plecarea studentului la facultate. Copilul de atunci e student acum. Simpatic, responsabil, pus pe sotii si ironic atunci cand nu ii convine ceva dar matur, increzator si curios.
O duminica in care bucuria efervescenta de atunci, specifica inceputurilor, e inlocuita cu linistea, chiar oboseala zilelelor de toamna la tara (putin cam aglomerate) si cu speranta. Speranta de a fi ceea ce este. Speranta ce nu ne-a parasit in ultimii 10 ani ...
O zi speciala in care buchetul LUI de trandafiri tot creste. Curand trandafirii vor fi inlocuiti cu crizanteme. Mai bogate, mai colorate si mai rezistente.
O alta zi ce marcheaza un alt inceput, o alta etapa, o alta toamna...
O zi de bilant, de "numarat bobocii", de bifat pe lista de realizari dar si pe cea de invataminte....
O zi speciala sau poate doar o zi normala ca multe altele...
O alta zi obisnuita in care cei dragi, de lanaga tine, isi doresc sa fii sanatos, bucuros si implinit.
Dar e o zi speciala in care toata lumea iti trimite ganduri bune si urari de bine.
O zi anume din an doar a LUI..
Cine e EL?
E sot, e tata, e fiu, e frate, e ginere, e cumnat, e vecin, consatean dar si omul la care stii ca gasesti o vorba buna sau o mana de ajutor la nevoie. E omul care lasa tot pentru a ajuta pe cineva. E omul care nu renunta la a vedea ce e bun in oameni nici macar atunci cand nu mai e nici o speranta. E omul care nu se fereste de a spune ce gandeste chiar si atunci cand exista riscul de a deranja, daca e ceea ce crede ca e corect, drept sau ca ajuta pe cineva sa mearga mai departe. E impulsiv, efervescent, empatic, emotiv dar statornic, consecvent si perseverent. Asculta, sfatuieste, sufera si se roaga pentru oricine are o problema doar pentru ca asa simte el. Nu conteaza ca celalt l-a ranit, l-a indepartat, l-a nedreptatit... E doar EL, omul de langa mine care m-a facut sa zambesc atunci cand credeam ca nu mai am pentru ce, care m-a facut sa ma ridic atunci cand credeam ca nu mai e posibil, care m-a facut sa fac ceea ce credeam ca nu voi face niciodata si care m-a convins ca imposibilul e posibil atunci cand vrea Dumnezeu si daca crezi. Daca crezi in Dumnezeu, in tine, in oameni si in creatia lui Dumnezeu...
Azi e despre EL...

08 septembrie, 2019

fila de jurnal - 8 septembrie



Dimineata racoroasa ne aminteste de schimbarea anotimpului. Chiar daca peste zi inca mai sunt perioade cu temperaturi de vara, seara si dimineata temperaturile sunt scazute. Am scos salul in culorile toamnei si l-am lasat in leagan pentru momentele racoroase. Asa cum si grebla-evantai pentru frunze nu mai leneveste la umbra fiind folosita destul de des. Parul din fata casei a inceput redecorarea gazonului cu frunze in nuante de rosu si galben. Miroase a struguri si a pere dar uneori se mai simte o adiere cu aroma de crini de toamna (sau Crinii Maicii Domnului). Alunul a indraznit si anul asta ne-a incantat cu un borcan mare de alune (de1.7l) din care nu a mai ramas mare lucru... Sunt foarte bune asa ca s-au mancat in ciuda dorintei mele de a le folosi mai intai la decoruri de toamna...

In gradina deja au disparut unele plante fiind inlocuite de gunoiul de grajd macerat pentru ingrasarea solului in timp ce varza si vinetele se dau in spectacol. Dovlecelul s-a rusinat de productia placintarului si a decis sa mai faca ceva flori pe varfurile unor vrejuri inverzite recent. Doar pepenele galben s-a ingalbenit de suparare si a lasat locul celui verde sa inveseleasca gradina cu globurile sale verzi pentru muraturi.
Pregatiri de toamna se vad peste tot in curte dar mai ales in preajma fantanii unde au popsit butoaiele de plastic (pentru prune dar si pentru muraturi) precum si damigenele de sticla in vederea improspatarii inainte de folosire.
Rumegatoarele incep sa se obisnuiasca cu furajul mai putin suculent iar gainile au incurcat anotimpurile si multe din ele s-au pus pe clocit... Doar purcelele se bucura de vremea mai racoroasa si dorm afara...

Doar ca toamna nu vine doar cu decoruri colorate si fabuloase. Ea vine cu multa munca, cu griji si indoieli, cu teama ca nu vom termina tot ce ne-am propus la timp, cu dorinta de a face mai multe si de a ne bucura de noi inceputuri (scoala, gradina, camp), cu sentimentul ca a mai trecut un an peste noi si alta toamna ne invaluie cu maturitatea ei. O toamna mai lunga si bogata in altfel de roade: amintiri, experiente, emotii, griji, indoieli. Daca tineretea are avantajul entuziasmului cred ca maturitatea vine cu multe indoieli iar batranetea cu nostalgii. Indoieli ca am facut tot ce se putea, indoieli ca nu am cultivat chiar tot ce e frumos si bun, indoieli ca am indepartat chiar tot ce nu ne era necesar...
Si cand indoielile se inmultesc, privesti primavara care vine, care  nu e departe si care nu ar putea exista fara toamna asta bogata, colorata, aromata si deosebit de frumoasa....

06 august, 2019

Casnica?!?!

Ca si "taranca" e un alt cuvant care a ajuns un fel de injuratura... Ce poate fi mai rau pentru o femeie decat sa fie casnica? Deci neinstruita, nescolita, necizelata si multi alti de ne.... Sigur? Asta o fi insemnand? O femeie care nu face nimic, incapabila de a face ceva?
Oare simplu fapt ca gandesti asa nu arata ca tu esti de fapt persoana  necizelata si multi alti de ne...?
Daca tot cuantificam in bani (cu ce te ocupi ca sa stiu cam cat castigi) timpul nostru hai sa ne gandim cat ne-ar costa sa platim pe cineva "sa stea acasa" in locul doamnei care a ales sa fie casnica? Cate rubrici din normativul de meserii ar trebui sa bifam pentru a cuantifica acest timp? Si oare acea casnica chiar nu face nimic in timpul petrecut acasa?
Multe intrebari ale caror raspunsuri ar necesita pagini intregi de cuvinte si explicatii inutile. Oamenii care pot gandi asa sunt atat de orbiti de partea sociala a vietii incat cea umana e total ignorata. Dar mai grav e cand aceste persoane lucreaza in domenii in care partea umana ar trebui sa primeze.
Ma intreb ce este sau ce ramane cand toata poleiala socio-profesionala cade. Daca incepi sa dai la o parte foaie cu foaie statutul, bunurile, castigurile, ce mai ramane?
Vad oameni iesiti la pensie, oameni cuprinsi de dezamagire pentru ca nimeni din vechiul cerc de cunostinte nu ii mai cunoaste dupa ce au iesit din acest vartej socio-profesional. Oameni care incearca sa se regaseasca si sa se reconstruiasca pe alte valori la o varsta la care e cam greu sa o iei de la capat. Oameni care simt ca nu mai valoreaza nimic dupa decizia de pensionare. Si asta din cauza acestei cuantificari (in bani, bunuri, relatii, cunostinte...) a oamenilor dand la o parte valoarea umana sau neglijand-o deoarece nu poate fi cuantificata. Uitand sa fie umani, empatici, binevoitori ajung sa se indrepte cu pasi repezi si dezamagiti spre un final trist.
Am fost extrem de dezamagita (scarbita mai bine zis) sa aud tonul cu care a fost spus acest cuvant in timp ce vorbeam la telefon si se presupunea ca nu pot auzi. Atat tonul cat si exprimarea apartineau unei persoane pe care o respectam, despre care aveam o parere buna, despre care am doar cuvinte de lauda. Privind in urma cred ca au mai fost semne (grimase, priviri in lateral..) care sa ma faca sa nu fiu atat de surprinsa dar pe care le-am ignorat. In ciuda experientelor mele de viata inca am incredere in oameni, inca am pareri bune depre oameni, chiar as putea spune ca sunt un pic naiva pe latura asta, umana.
Dar in mod clar respectul pentru acea persoana a scazut la cote naucitor de mici... chiar daca ii multumesc pentru lectia invatata.
In schimb mi-a placut enorm raspunsul unei doamne cand a fost intrebata cu ce se ocupa: "imi cresc copiii". Cred cu tarie ca menirea noastra pe acest pamant e sa ne crestem frumos copiii indiferent ce mai facem pe langa asta.... Si asta indiferent daca am nascut sau nu, daca crestem un copil sau educam generatii intregi... Sunt valorile care raman in urma noastra, valori care vor merge mai departe si cand noi vom fi doar amintiri...
Imi place sa urmaresc reactiile celor din jurul meu atunci cand spun ca sunt taranca fara sa ofer prea multe explicatii despre ceea ce fac sau ce inseamna pentru mine asta. In nici un caz nu stau sa explic ce a stat la baza alegerilor mele. Sunt oameni care mi-au fost alaturi pe acest drum al deciziilor si tot nu mi le inteleg asa ca explicatiile mi se par inutile. Dar nu ma gandeam ca reactiile ar putea fi mai ... complexe daca spun ca sunt casnica. Nu imi plac etichetarile asa cum nu imi plac tiparele. Nu poti incadra oamenii in anumite clasificari. Natura umana e atat de complexa si atat de fascinanta dar poti afla atat de multe despre un om privind reactiile sale la un simplu cuvant mai ales daca nu se astepta sa il folosesti...
Deci sa ma prezint: doar eu, taranca si casnica pe deasupra...

07 iulie, 2019

Zi de vara

Nu am mai scris de mula vreme. Cumva, literele nu au mai vrut sa se aseze cuminti in cuvinte, propozitii si fraze. Si asta pentru ca oboseala fizica a fost la cote maxime iar timpul parca s-a redus. Iar vremea de anul asta nu a fost de ajutor in nici un sens. Ploi, furtuni si zile caniculare au presarat din belsug atat primavara cat si inceputul de vara. Dar....
Azi e o zi frumoasa. Soarele e bland de dimineata. Roua face ca iarba sa miroase a proaspat iar pasarile ciripesc de parca am fi in mijlocul padurii... Balconul e plin de muscate de diverse culori si forme. E primul an in care balconul e atat de colorat si inmiresmat. Pana si Craciunita a inflorit a doua oara in primavara asta. Iar Mana Maicii Domnului de la coltul casei, care s-a suparat in iarna si a ramas cu un singur rug, inunda casa cu mirosul sau delicat daca las geamul deschis. Iar Gura-Leului careia nu prea ii placea solul in anii din urma, isi arata rochitele calorate. Gazonul resemanat in primavara se cere cosit destul de des si ne incanta cu verdele lui proaspat. Iar la capitolul animale si pasari, curtea e destul de vesela in ciuda pornirii incete din primavara si a pierderilor cauzate de ploile abundente si repezite. Fanul inveseleste curtea din spate, atat ca arome dar si prin prezenta sa impunatoare. Da o stare de liniste si siguranta pentru iarna ce va veni. Oricat de cald si de frumoasa e vara, iminenta iernii e motorasul care ne mobilizeaza in fiecare zi.
Masa de afara s-a ascuns dupa perdeaua de vita-de-vie rose din fata casei. Vita-de vie care era timida in anii din urma a dezvoltat o retea armirabila de verdeata ce adaposteste masa, banca si scaunele de afara. Un loc de relaxare racoros in mijlocul zilei. E locul pentru paharul de limonada de peste zi. Seara ne cam fugaresc tantarii care nu se mai sperie de mirosul nucului si isi fac de cap...
Planurile pe termen scurt si foarte scurt sunt multe, ample si destul de costisitoare dar le vom realiza in limita bugetelor de timp, energie si finante. Important e ca avem planuri (pe termen scurt si lung) dar si vise pe termen foarte lung.
Pe de alta parte vacanta de vara e plina de emotii si bucurii. Matei a trecut cu bine de anul intai, se bucura de vacanta si se straduie sa invete lucruri noi in timp ce face activitatile sale obisnuite in curte. E entuziasmat si de planurile sale dar si de ale noastre si vine cu idei si solutii practice si rapide. In plus, a descoperit ca ii place sa gateasca. Face pasi mari spre maturitate pastrand totusi mult din bucuria copilariei rezultand un tanar frumos din toate punctele de vedere: vesel, entuziast, hotarat, determinat...
Se pare ca decizia de a evita persoanele conflictuale oricat de apropiate ar fi fost, e benefica pentru starea mea de spirit. A fost destul de dureros procesul dar se pare benefic pentru starea mea mentala. E destul de greu sa fii impartial si detasat cand esti otravit zilnic cu barfe, rautati si mai ales comparatii din care esti cel putin prafuit mereu.
Dar mereu sunt mici bucurii, mici pasi inainte pe calea aleasa care motiveaza, care dau incredere dar mai ales care bucura sufletul. Si cand vezi ca gesturi mici aduc bucurii imense parca iti doresti sa mai poti face gesturi care bucura...

18 aprilie, 2019

din viata, pur si simplu


Ce faci atunci cand esti lovit? Ierti. E simplu. Vorbesti, explici, speri ca toata lumea si-a invatat lectia si ierti. Apoi mergi mai departe.
Ce faci cand esti lovit iar si iar si iar? Ierti. Dar la un moment dat obosesti. Obosesti sa tot dai din sufletul tau bucata cu bucata si sa il gasesti pres la usa. Il scuturi, il reansamblezi si iar dai dar bucati mai mici sperand ca va fi intr-un loc mai bun. Si iar il gasesti pres de sters papucii la usa. Si iar ierti si mergi mai departe. De ce? Poate pentru ca asa ai fost crescuta sau poate pentru ca asta e felul tau. Si te gandesti ca nu merita sa te schimbi pentru ca unii nu stiu sa aprecieze. Dar vine si ziua cand ierti dar nu mai accepti in viata ta pe cei ce te-au lovit. Ii dai la o parte. Pur si simplu. Te gandesti ca e timpul sa ai grija si de tine. Te gandesti ca sunt persoane importante in viata ta care au nevoie de tine, care te iubesc, care apeciaza fiecare zambet al tau. Nici nu e nevoie sa le oferi bucati din suflet. E suficient ca existi si ca esti acolo, langa ei. Si te intrebi daca merita sa acorzi atentia ta celor ce nu stiu sa te aprecieze, celor ce te cauta doar la nevoie, cand prezenta ta le confera un sprijin sau doar un plus de imagine ("iti dai seama cum ar fi si pentru noi (..binele tau...)? ar face bine la imagine").
Ce faci cand cei ce te-au lovit te intreaba naiv: "Dar in definitiv ce a fost atat de grav?". Din intrebare iti dai seama ca nu vor intelege oricat le vei explica. Cum sa le explici ca simti cum cei pe care ii iubesti si ii respecti te-au dat la o parte. Nu mai conteaza ca te-au dat la o parte si in trecut cand nu le folosei la nimic, nici ca atunci cand ai avut nevoie de un sprijin te-au intrebat daca "nu ai murit inca". Nu mai conteaza trecutul, ci doar faptul ca te-au facut sa crezi ca contezi din nou, ca apoi, cu un aer superior si un ton de satisfactie sadica, sa iti arate ca ai fost inlocuita. Cu cine? Cu o persoana care, pe un ton de gluma le-a spus ceva de genul: "Mori, fraiere! Te-am facut!". Dar poate nici nu trebuie sa mai explici. Poate ca e suficient sa ii dai la o parte si atat. Se au unii pe altii deci ce mai conteaza? O sa conteze mai tarziu, cand banii, casele, pamanuturile nu mai ai nici o valoare. Cand vine vremea sa intelegi adevaratele valori ale vietii acesteia: oamenii. Dar timpul trece si viata merge mai departe. Pentru mine, cu drag de oameni, de viata si de ceea ce fac. Pentru ca tot ce fac, fac pentru mine si cu drag. Nu am fost si nici nu voi fi niciodata la intrecere cu nimeni. Ma bucur cand cei din jur se bucura. Ma bucur cand cineva realizeaza ceva. Asta inseamna ca se poate. Ma bucur cand vand oameni veseli, cu planuri de viitor frumoase. Dau o mana de ajutor cu tot dragul oricui cere pentru a realiza visuri. Chiar daca uneori asta inseamna doar o vorba buna, care sa dea incredere, atunci cand exista indoieli. Si ma doare cand altcineva sufera. As vrea sa pot face ceva sa alung suferinta.
Nu vreau sa fiu "mai tare" ca nimeni, in nici un domeniu. Consider ca oamenii sunt speciali, fiecare in felul sau, si nu pot fi comparati intre ei. Imi amintesc de cineva care imi spunea ca e mai tare decat mine pentru ca ramas insarcinata inaintea mea. Avea acelasi aer superior pe care l-am zarit si zilele trecute. Mi-a fost mila de ea. Mila pentru ca nu va fi niciodata fericita. Mila pentru ca nu va sti ce inseamna sa faci lucrurile cu drag si sa te bucuri de ele. Nu va cunoaste satisfactia de a fi multumita de viata pe care o are. Si inca imi e mila. Chiar si dupa 15-16 ani. Pentru ca mereu va fi cineva "mai tare" cu care sa concureze. Si prinsa in intrecerea asta, trece viata pe langa ea, fara sa o vada..... Si o sa vina si vremea cand altcineva ii va spune: "Te-am facut, fraiere"....

"Cea mai crunta razbunare
Este cand dusmanul tau
E silit a recunoaste
Ca esti bun si dansu'i rau"
E un citat dintr-o opera clasica romaneasca. L-am auzit prima data in liceu. Dl. prof. Dragan (Dumnezeu sa il ierte) ne-a spus sa il scriem cu majuscule in caiet. E un citat care m-a ajutat in momente grele, cand aveam tendinta sa spun multe, uneori chiar imi doream sa lovesc asa cum am fost si eu lovita. Dar citatul asta m-a ajutat sa nu imi murdaresc sufletul niciodata. Si probabil va ramane acolo, in sufletul meu cu majuscule iar singurul lucru important pentru mine e sufletul meu. Iar asta inseamna momente frumoase alaturi de cei dragi, cei care mi-au fost alaturi si mi-au sters lacrimile sau m-au trimis sa ma odihnesc cand am simtit ca nu mai pot. Indiferent de care era aceea odihna: fizica, psihica, emotionala... Iar daca dorul ma copleseste ma pot ascunde oricand in amintirile mele, in bratele celor ce m-au crescut cand eram foarte mica. Sau ii pot multumi Domnului pentru oamenii cu adevarat frumosi din jurul meu.

10 martie, 2019

Fila de jurnal (martie)


E duminica. A doua din luna martie. Si e dimineata. O dimineata insorita cu temperaturi de final de aprilie: 15/8 gr C. Daca anul trecut pe vremea asta abia scapasem de zapada, acum se vad muguri timpurii. Pasarile sunt foarte vesele si ieri am vazut berze pe un camp. Saptamana trecuta am stat mai mult pe afara. Doar vantul ne-a mai incurcat planurile si nu am reusit sa dam foc la resturile vegetale adunate de prin curtea animalelor. Spre deosebire de alti ani nu suntem in criza de timp si nici panicati ca nu reusim sa facem tot ce am vrea. Asta nu inseamna ca nu vrem multe pentru anul asta, ci doar ca incercam sa le luam incet si pe rand si vom vedea ce se va "alinia" la rand...
Ma bucur de vremea buna de afara, de micile cadouri pe care mi le face sotul sau mi le fac singura: un trandafir catarator crem, unul rosu, o pereche de manusi de gradina colorate, o carte la reducere, mici momente dragute....
Asa cum ma bucur de realizarile lui Matei si de pasii pe care ii face pentru viitor, pentru consolidarea increderii in sine. Ma bucur ca tine cont de sfaturi dar isi cauta propria cale, propriile solutii si ca se adapteaza din mers. Imi place ironia (chiar autoironia)cu care depaseste criticile dar si momentele mai putin placute. Imi place entuziasmul si increderea primilor pasi in viata de adult chiar daca raspunde uneori, cand se incapataneaza:
- "Asta e! Nu am cei 7 ani de acasa pentru ca pe tine te stiu de la 9 ani"...
Gandul imi zboara si la ce mai e de facut si care e urmatorul pas pentru ca lista e lunga si unii pasi depind de ceilalti asa cum unele planuri sunt paralele cu altele si cumva trebuie jonglat intre ele atat ca timp dar si financiar. 
Intre timp, ma simt recunoscatoare pentru vremea buna de astazi, pentru soarele vesel ce imi bate in fereastra,, pentru muzica buna de la radio care imi aminteste de perioada in care aveam varsta lui Matei, pentru curtea plina de animalute alintate si pentru oamenii dragi din viata mea. 
In casa e ordine, miroase a frezii de la florile din vasul de pe masuta. Vineri am primit frezii (sunt singurele flori taiate care imi plac) de la sotul meu si cativa trandafiri marunti si colorati dintr-un supermarket unde am fost la cumparaturi. Mirosul de cafea cred ca e cel mai pronuntat la ora asta si probabil pana mea de idei in ceea ce priveste gatitul pe astazi. Habar nu am ce voi face de mancare dar cu siguranta voi gasi eu ceva ...
Zilele trecute curtea a primit 3 noi membri: Porcoveata si gasca ei grohaitoare. Sunt 3 purcele dragalase, de varste, marimi si culori diferite care au reusit sa depaseasca anxietatea de dupa mutare si acum stiu sa ceara ce vor dar mai ales se joaca la soare. 
Cum anul trecut capritele au fost cam bolnavioare tapul a cam fost respins pana tarziu in iarna iar iedutii se cam lasa asteptati provocand emotii... Asta in timp ce o gaina s-a pus pe clocit deja iar celelalte sunt foarte harnice la facut oua. Doar ca sunt cam zapacite si confunda paiele caprelor cu propriul cuibar. Asta inseamna ca seara merg cu cosuletul la cules oua din toata curtea caprelor...
In gradina inca sunt depozitate furajele animalelor dar gradinuta mica din fata a primit deja cateva randuri de ceapa, cateva de mazare si 2 randuri de cartofi timpurii. Cu cartofii a fost o intreaga aventura deoarece am 2 catei mici si jucausi in curte care credeau ca am iesit la joaca asa ca imi furau cartofii de pe rand in timp ce ii puneam. A durat cam mult pusul lor in pamant si sper sa nu am surprize sa ii fi dezgropat :)
Cum vremea se anunta frumoasa si pe saptamana viitoare urez tuturor cititorilor o primavara frumoasa si spor in tot ce v-ati propus!







17 februarie, 2019

Fila de jurnal (februarie)

O noua duminica de februarie. A treia, azi 17.
S-a terminat si vacanta studentului, pare ca se apropie si primavara. Doar ca mai sunt petece de zapada destul de mari iar pitigoii s-au decis: "Simt' a vara" ciripesc de dimineata. E soare si blanosii lenevesc la soare: Ursulica pe o tufa de garofite pitice, Lupisor pe un maldar de paie iar Ciufulina pe marginea de lemn a cotetului. Capritele rumega linistite iar de la distanta par gramajoare de zapada. Vaca, cred ca ii povesteste celei mici despre primavara pentru ca le tot aud mormaind prin usa deschisa sa le intre soarele. Doar matele stau tolanite pe covor. Se pare ca locurile, candva preferate, sunt prea calde acum, pentru blana lor groasa...
Ma gandesc deja la ce pot face maine prin curte, in ciuda terenului moale: poate sa curat murul si zmeura sau poate sa asez stratul cu plante aromatice. Fiind mai inalt amenajat, in plin soare toata ziua pare mai uscat, numai bun de asezat. Deja mi-am achizitionat manusi si unelte noi, frumos colorate pentru primavara. Si ceva seminte.

Am mai mutat/reamenajat prin casa. Simt nevoia de ceva schimbari, modificari si, surprinzator, de a scapa de unele lucruri pe care nu le folosesc. Se pare ca am spor la aruncat/daruit lucruri nefolosite sau "depasite" de vreme si vremuri.
Inca nu reusesc sa fiu atat de organizata pe cat mi-as dori iar dispozitia mea, cam schimbatoare in perioada asta, nu ma ajuta deloc. Dar probabil, in timp voi reusi sa inteleg si sa ma adaptez schimbarilor si anotimpului. Abia astept sa pot iesi in curte/gradina. Urmatoarele zile se anunta calde, poate vor fi suficient de calde pentru a sta pe afara.
Zilele astea m-am lovit de unele atitudini care m-au dus cu gandul la bunica. Mie nu mi-a fost teama niciodata de singuratate. Am preferat singuratatea de una singura decat singuratatea in doi. Bunica imi repeta mereu ca "Unde dragaste-i putina/ Lesne-i a gasi pricina",  Cand lista reprosurilor s-a lungit am pus punct, m-am adunat si am avut incredere ca viata e frumoasa mai ales cand nu "mergi pe sarma" ca sa nu superi pe cineva. Si nu am fost dezamagita. Viata sau Dumnezeu, mi-a oferit o gramada de motive sa ma bucur. Fiecare zi ma surprinde cu mici momente frumoase. In curand vom sarbatori 10 ani de cand am pasit in fata altarului avand alaturi nasii si pe Matei pe post de fotograf. Era o zi rece de februarie iar soba din biserica scotea un fum.... Nici nu imi vine sa cred cum au trecut anii. Nu au fost doar momente frumoase, ne-au fost puse la incercare rabdarea, dorinta de a crede in frumos, puterea de a o lua de la capat iar si iar dar si taria de a merge mai departe cu zambetul pe buze in ciuda barfelor, a rautatilor si a privirilor sceptice. Pot spune ca nu mai suntem la fel impulsivi ca la inceput, ca suntem mai cumpaniti in decizii dar la fel de entuziasti, la fel de zambitori si de optimisti. Si cu multe planuri de viitor. Poate un pic cam multe...
florile primite saptamana trecuta

Si pentru ca sunt un pic nostalgica azi o sa spun ca sunt recunoscatoare pentru toate momentele vietii mele, care m-au facut asa cum sunt acum, si pentru toti oamenii pe care i-am cunoscut sau doar intalnit; atat pentru cei care m-au sustinut in momente mai delicate cat si pentru cei care m-au ajutat sa ma "slefuiesc" de-a lungul vietii dar mai ales pentru cei care sunt constante in viata mea, cei alaturi de care ma bucur in fiecare zi si cei cu care vorbesc atunci cand am nevoie, cei care se bucura atunci cand ma bucur si care gasesc ceva "motivational" atunci cand eu uit sa zambesc. Asa ca ma bucur de fiecare zambet a pustiului ajuns student cat si a taticului sau, de fiecare zi cu soare si de fiecare floare... Doar ca mai sunt zile cand incerc sa ma bucur de orice stiind ca "pofta vine mancand".
Pe saptamana viitoare planurile sunt in functie de vreme: curat in curte, probabil o tura de spalat perdele si sters geamuri sa poata intra primavara in casa, o tura de sacrificat cocosi pentru ca am constatat ca sunt cam multi si gainile nu se prea ingramadesc sa faca oua, curatenie prin anexe si ... planuri de primavara.
Si poate, in zilele mai putin frumoase, voi mai face cateva randuri la rochia mea rosie de mohair.
O saptamana minunata tuturor! Cu soare afara si in suflet!


10 februarie, 2019

Fila de jurnal


O zi de 10 februarie insorita. Duminica. 
Dimineata a fost un pic de ceata ce a lasat in urma copacii albi, ca de poveste. Dar s-a ridicat soarele. In curand copacii vor renunta la hainuta de sarbatoare si, la 8 gr cat se anunta, va fi o zi de primavara timpurie. 
Pamantul e inca inghetat si sclipeste alaturi de petele mari de zapada mai incapatanate. Pe ici pe colo, se vede cate un petec de iarba inghetata. 
Zilele astea s-au auzit si pitigoii. Inca nu s-au decis daca vine sau nu primavara asa ca trilul lor e doar colorat. In schimb, gainile sunt cele mai galagioase. Au inceput sa faca oua iar una, mai zanateca, chiar s-a pus pe clocit. Iar capritele se rotunjesc pe zi ce trece. In curand vor aparea si iedutii. Asta in timp ce tapul le mai da tarcoale si ne mai sperie cu suntele lui "primavaratece".
Vitica creste si e din ce in ce mai obraznicuta. S-a obisnuit cu lipsa laptelui din alimentatie dar protesteaza cand aude moara si nu ajunge faina la ea. 
Ma gandesca ca dupa aproape 3 luni de iarna, cu zapada destul de abundenta, ar fi cazul ca primavara sa isi faca simtita prezenta. Dar, calendaristic, inca mai e iarna. Sau poate o primavara timpurie. Am descoperit un strat de flori mai langa casa, eliberat de zapada, si nu m-am putut abtine sa nu imi bag mainile, zilele trecute cand soarele ne alinta cu razele sale caldute. Am scos frunzele uscate, am taiat lujerii uscati de dumitrite si am mai smuls ceva radacini de pir care erau insotite de cateva frunzulite verzi... 
Urmeaza pregatirea uneltelor de straturi, apoi cele de gradina si apoi curatatul gradinii. 
Listele cu plante, seminte, rasaduri, ordine a lucrarilor, prioritati si alte care tin de inceputul primaverii imi ocupa spatiu atat pe birou cat si in calculator. Bugete, prioritati, timp alocat si bineinteles planificari imi ocupa timpul pana cand voi putea sta mai mult afara. Inca caut cea mai viabila solutie pentru rasaduri dar probabil si anul asta va fi trecut la capitolul "incercari". Nu am gasit inca varianta care mi se potriveste cel mai bine dar de data asta exista un element nou: fantana. 
Anul asta mi-am propus sa invat sa lucrez in gradina cu manusi. E un obiectiv ce apare in fiecare primavara si dispare dupa prima saptamana de stat in curte. Dar am vazut intr-un magazin de bricolaj manusi de gradinarit colorate si vesele care, sper eu, sa ma faca sa rezist mai mult de o saptamana.
Azi e o zi mai incarcata. Deci cartea, inceputa aseara, va trebui sa astepte pana mai pe seara. Am pregatit si ceva floricele de porumb pentru o seara linistita in pat. De maine revenim la activitatile zilnice, de rutina, iar daca vremea e buna probabil voi aloca si cateva ore pentru ceva ordine prin curtea animalelor. S-au adunat multe resturi furajere care au fost prinse in zapada si trebuie adunate pe masura ce se dezgheata.
Sunt recunoscatoare pentru starea de bucurie cu care reusesc sa fac fiecare treaba, oricat de neplacuta ar parea la prima vedere. Poate pentru ca am scapat de stresul anului trecut cu bac-ul si admiterea lui Matei. Sau poate ca bucuria lui legata de acomodarea in Iasi, de prima sesiune trecuta cu bine se transmite. Imi sunt dragi zilele cand gatesc si fac bagaje, imi e drag sa calc, sa spal si sa le asez frumos in valiza in fiecare saptamana. Ma bucura fiecare seara cand vorbim la telefon si el e energic si entuziast chiar si in timpul sesiunii. M-a surprins placut atitudinea lui in fata examenelor. Si in general se simte o stare de bine, de implinire chiar si in zone ale vietii noastre unde "socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ". Dar poate o sa se potriveasca :)
In schimb nu reusesc sa ma mobilizez pentru pregatirile de martisor. Poate si pentru faptul ca nu mai pot coase decat cu ochelari si nu am stare locului prea mult timp. Dar cumva nu ma pot apropia de scheme, idei si cartoane. Prefer andrelele si lucru la rochia mea rosie de mohair...
O saptamana minunata tuturor celor ce citesc aceste randuri!