din LEGENDE PERSANE
Povestite de Paul Jordan-Smith
In vechile legende, se spune ca, intr-o zi, Regele Vishtaspa, care se intorcea dintr-o campanie mlitara incununata de victorie, s-a apropiat de un grup de oameni asezati in cerc, sub un pom, care ascultau cu mare atentie ceea ce spunea un batran venerabil, care statea in mijlocul lor. Regele, care pe atunci era tanar, curios fiind sa stie cine era batranul, si-a trimis un slujitor ca sa afle. Cand acesta s-a apropiat de cerc, oamenii i-au facut loc, iar el a vazut ca batranul era marele Invatator Zarathushtra, iar oamenii care il ascultau erau discipolii sai. Toate acestea au fost imediat aduse la cunostinta regelui, care, se spune, a cerut ca batranul intelept sa fie adus in fata sa.
„Mi s-a spus ca numele tau e Zarathushtra”, i-a spus regele, atunci cand Maestrul a ajuns in fata sa, „si mi s-a mai spus ca esti cel mai intelept om din lume. Daca e asa, in calitatea mea de rege al tau, iti cer sa ma inveti si sa-mi explici imediat legile naturii si ale Universului. Dar, te rog sa nu dureze mult, pentru ca trebuie sa ma intorc la palat, unde ma asteapta multe probleme de stat importante”.
Pentru un moment, Zarathushtra l-a privit ganditor pe rege, apoi, plecandu-se in fata lui, a ridicat de jos un bob de grau. Tinandu-l plin de respect intre degetul mare si aratator, cu o plecaciune adanca, i l-a oferit regelui Vishtaspa. Regele a luat in mana bobul de grau, iar marele intelept i-a explicat:
„Maiestatea Voastra, toate legile care guverneaza Cerul si Pamantul pot fi citite in bobul de grau pe care il tineti acum in mana. Fortele binelui si ale raului se afla acolo si tot ceea ce m-ati intrebat isi gaseste raspunsul in acel bob de grau. Va ofer aceasta carte, pe care sa o luati si sa o cititi, cand aveti putin ragaz”.
Dar, Regele Vishtaspa, vazand zambetele de pe fetele discipolilor batranului intelept, a considerat ca Zarathushtra isi batea joc de el. El a aruncat jos bobul de grau si s-a urcat mandru in sa.
"Eu am venit plin de respect sa iti cer indrumare, fiindca mi s-a spus ca erai cel mai intelept om din lume. Dar vad acum ca nu esti decat un toparlan de la tara, care nu cunoaste bunele maniere. Tu iti ascunzi ignoranta in spatele unor vorbe exagerate. Am fost nesabuit sa-mi pierd timpul aici”. Asa a spus Regele. Apoi, intorcandu-si armasarul, a plecat calare in drumul sau.
Pe cand Regele si alaiul sau se indepartau, Zarathushtra a ingenunchiat si a luat bobul de grau de pe jos. „Voi pastra acest bob de grau”, si-a spus el, „pentru o zi in care Regele va avea nevoie de el si acesta va fi invatatorul sau”.
Au trecut ani multi, iar faima lui Zarathushtra a crescut enorm. Nici faima Regelui Vishtaspa nu a ramas mai prejos: mereu victorios in batalii, devenind tot mai bogat cu fiecare noua alianta, el isi petrecea zilele in lux si abundenta. Dar, noptile lui au devenit tot mai lipsite de somn, cu fiecare sporire a faimei si bogatiei sale. „Traiesc in lux”, gandea el in intimitatea sa, „si, totusi, cine a hotarat ca va fi asa intotdeauna? Intr-un an recolta fermierului e bogata, iar in anul urmator, grindina ii aduce ruina. Voi fi, oare, intotdeauna binecuvantat cu victorii? Caderea mea va fi mai puternica decat faima, iar norocul meu ar putea apune? O fi sigur ca legile care guverneaza saracia sunt aceleasi si pentru bogatie? Si, cine este cel care a facut aceste legi? Cum voi putea cunoaste vointa lui Dumnezeu, pentru a afla masura potrivita a faimei mele si numarul zilelor ce mi-au mai ramas de trait?”
Noapte dupa noapte, aceste intrebari si multe altele nedumereau creierul regelui Vishtaspa, tulburandu-i somnul. In cele din urma, cugetand la intalnirea pe care o avusese cu Marele Intelept, in urma cu multi ani, el a decis din nou sa implore calauzire, de aceasta data in alti termeni decat cei pe care ii folosise cand era tanar, de pe saua calului.
”Mare Intelept, ma plec in fata ta”, i-a scris el lui Zarathushtra, „regret cu adevarat mandria si nechibzuinta tineretii mele si vad acum cat de prostesc a fost felul in care ti-am cerut raspunsuri la intrebari atat de vaste, intr-un timp asa de scurt. Te rog sa-mi accepti regretele si sa ma binecuvantezi facandu-mi o vizita, pentru a avea sansa de a invata de la tine, sau, cel putin, sa trimiti un discipol de-al tau sa ma invete”. Apoi, a impaturit scrisoarea, impreuna cu o piatra pretioasa de mare valoare, intr-un material din panza si i-a trimis-o Inteleptului.
Peste cateva zile, mesagerul s-a intors de la Zarathushtra, aducand raspunsul adresat Regelui: „Maiestatea voastra este foarte amabila, dar un gradinar nu are ce face cu bijuteriile, asa ca va returnez piatra pretioasa. Voi pastra panza, care imi va proteja unele dintre plante de frigul iernii”. Impreuna cu aceasta scrisoare, impaturit intr-o frunza, era bobul de grau. „Sunt prea batran pentru a putea calatori departe de gradina mea”, continua scrisoarea, „dar regele va avea nobletea de a accepta sa-l primeasca in locul meu, pe unul dintre discipolii mei. De aceea, va trimit nu un discipol, ci chiar pe Invatatorul meu, cel care m-a invatat tot ceea ce stiu despre Univers”.
