Uneori oboseala e atat de mare incat mi se face greata. Si sunt atat de obosita incat am tendinta sa generalizez. Sunt om si eu si am o limita. Noroc de Matei ca ma tine cumva pe linia de plutire. Il privesc si ma gandesc ca ajung sa fiu si eu la fel de ipocrita. L-am invatat despre frumusetea sufletului, despre ajutorarea celor din jur, despre daruire si dragoste pentru tot ce e in jur si acum, din cauza loviturilor repetate, ajung sa ii ofer un contra-exemplu din simplu motiv ca am obosit.
Ieri mi-a aratat in cel mai frumos mod ca l-am crescut bine. A venit de la scoala si mi-a povestit de o eleva cu 10 pe linie care e foarte bine crescuta si silitoare dar care nu are mijloacele necesare. Imi povestea ca nu a reusit sa isi faca proiectul la Info pentru ca telefonul ei e mai vechi si nu suporta unele aplicatii. Isi dorea cu ardoare sa o ajute sa isi urmeze visul. Cauta variante prin care sa o poata ajuta. Intamplarea sau Dumnezeu a facut ca in acelasi timp, sotul meu sa reinoiasca contractul la telefonie si a primit un telefon nou. Asa ca Matei l-a rugat sa ii dea telefonul vechi, cu ecranul un pic fisurat, sa il ofere elevei cu rezultate bune la invatatura. Bucuria de pe fata lui, dupa ce a daruit telefonul nu poate fi descrisa in cuvinte. Toata seara a repetat exclamatia uimita a fetitei cand a realizat ce i se intampla.
Si cum suntem in post si ispitele nu intarzie sa apara, a urmat un contra-exemplu de bunatate si smerenie. O persoana de la care te-ai fi asteptat la buna-intelegere, la compasiune si ajutorare a dat dovada de orgoliu, aroganta si rautate pentru un beneficiu financiar infim. A reusit sa strice bucuria daruirii de mai devreme. Si greata a incercat iar sa se infiltreze. A fost nevoie de multa rugaciune pentru a nu ma lasa prinsa in vartejul de emotii provocat de prostia lui. Pentru ca trebuie sa fii prost tare, sa stii ca celalat iti poate face rau doar miscand un deget si totusi sa incerci sa il iei de sus in incercarea de a-l umili. Uneori insista atat de tare incat crezi ca isi doreste raul. Provoaca pana intrece orice limita a rabdarii, a intelegerii si a compasiunii. Pe langa faptul ca cei sapte ani de acasa lipsesc cu desavarsire.
Si cum noaptea e intotdeauna un sfetnic bun, dar si un timp al rugaciunii si al discutiei cu Dumnezeu, dimineata a venit cu solutii pentru aplanarea situatiei. Pana la urma am iesit doar cu nervii si rabdarea sifonate si cu o zi in care ne-am trezit mai obositi decat ne-am bagat in pat. Nici macar soarele caldut nu a putut sa repare ravagiile starilor de peste noapte. Sper ca finalul de saptamana sa fie mai linistit si mai odihnitor.
stii, e o borba "Binele se face in liniste". Am observat si eu ca multi care striga in toate directiile despre acest "bine" sunt buni doar la teorie. }n practica....
RăspundețiȘtergereIti trimit ganduri de bine de departe, sa nu mai pui la suflet toate nedreptatile pe care le intalnesti in drumul tau.
Multumesc de ganduri! Nu stiam de unde vin :). Erau asa calde si pufoase...
ȘtergereChiar glumeam aseara ca nu a facut poze de pus pe FB cu acel moment... Nici macar un live, ceva.... :)