E un principiu cu care am crescut. Asa cum mai e: "copiii trebuie pupati doar in somn" sau "sa nu iti lauzi tu copilul, sa astepti sa ti-l laude altii". Iar cel mai tare e "ce o sa zica lumea?" cu varianta particulara "sa nu te rada lumea!" 
Sunt principii "sanatoase" care ingroasa coada la psihologi cu generatii intregi de oameni.
De ce?
Pentru ca nu am fost laudati/apreciati de catre parinti. Nu ni s-au validat emotiile si nici faptele bune. Am fost doar criticati si am crescut criticand si judecandu-i pe ceilalti. Mai mult, pentru ca nevoia de a fi apreciati nu a fost satisfacuta fie ne-am izolat emotional fie am cautat aprecieri in orice situatii. Ambele atitudini ne paveaza drumul spre anxietate sau depresie. Ambele ne fac sa fim nemultumiti, frustrati si carcotasi. Si daca noi nu am primit nici nu stim sa oferim mai departe generatiilor care vin.
Pentru ca nu ni s-a spus ca suntem buni, frumosi, iubiti, apreciati, ajungem in relatii toxice, in anturaje nepotrivine, nu ne cunoastem valoarea si nu stim sa ne valorificam abilitatile. Si crestem copii si mai frustrati si mai nemultumiti de noi, de ei si de viata in general.
Pentru ca "altii" nu ne laudau iar "ai nostri" nu ii laudau pe ceilalti decat atunci cand ne spuneau "ala de ce poate si tu nu poti?".
Pentru ca iarba vecinului e intotdeauna mai verde, casa mai mare si masina mai puternica dar in nici un caz nu se vad orele muncite mai multe, timpul mai scurt petrecut cu familia sau sacrificiile facute pentru asta.
De ce?
Pentru ca nu am fost laudati/apreciati de catre parinti. Nu ni s-au validat emotiile si nici faptele bune. Am fost doar criticati si am crescut criticand si judecandu-i pe ceilalti. Mai mult, pentru ca nevoia de a fi apreciati nu a fost satisfacuta fie ne-am izolat emotional fie am cautat aprecieri in orice situatii. Ambele atitudini ne paveaza drumul spre anxietate sau depresie. Ambele ne fac sa fim nemultumiti, frustrati si carcotasi. Si daca noi nu am primit nici nu stim sa oferim mai departe generatiilor care vin.
Pentru ca nu ni s-a spus ca suntem buni, frumosi, iubiti, apreciati, ajungem in relatii toxice, in anturaje nepotrivine, nu ne cunoastem valoarea si nu stim sa ne valorificam abilitatile. Si crestem copii si mai frustrati si mai nemultumiti de noi, de ei si de viata in general.
Pentru ca "altii" nu ne laudau iar "ai nostri" nu ii laudau pe ceilalti decat atunci cand ne spuneau "ala de ce poate si tu nu poti?".
Pentru ca iarba vecinului e intotdeauna mai verde, casa mai mare si masina mai puternica dar in nici un caz nu se vad orele muncite mai multe, timpul mai scurt petrecut cu familia sau sacrificiile facute pentru asta.
Pentru ca ne cautam validarea in ceilalti si ajungem sa avem o casa mare pe care nu o putem intretine (financiar sau fizic), o masina puternica pe care o scoatem doar la nevoie (consuma mult sau se strica), sau un serviciu care nu ne place dar ne da prestanta. Stiu o gramada de exemple, dar probabil nu e nevoie sa privim prea departe ca sa le vedem. Sunt peste tot. Am fost si eu in situatia asta. Iar asta ne impovareaza si uitam sa ne bucuram de lucruri simple si de viata in general.
Pentru ca "binele se face in liniste" nu exista modele de bine facut cu demnitate. Avem doar anti-modele: de carcotasi sau hateri in online si nu numai. Pentru ca demnitatea nu mai e la moda fiind inlocuita cu mistocareala, zeflemea sau ironii in cel mai fericit caz. Nu mai exista admiratie sau respect pentru munca sau aptitudinile cuiva. Asa cum nu mai exista apreciere (a fost inlocuit cu "like" in online) Presa care in general are grija sa murdareasca orice persoana care da dovada de bunatate, respect, demnitate sau altruism in schimb promoveaza oportunisti. Citisem o postare a lui Maticiuc in care povestea cum s-a viralizat un clip cu el si Bendeac la o bauta in schimb postarile despre binele pe care il fac ei doi prin spitale nu le baga nimeni in seama.
Si nu in ultimul rand se pare ca nu ar trebui sa facem bine ca sa nu se simta altii deranjati.
Am facut bine atat cat am putut si cand am putut. De cele mai multe ori in liniste. Am fost si ajutata cand ma asteptam mai putin, cand eram la pamant. Si atunci multi din cei care m-au ajutat nu au vrut sa se stie despre gestul lor. Asa cum unora nici nu am putut sa le multumesc pentru ca nu stiam cum sa ajung la ei. Am povestit despre unele momente ca sa scot in evidenta cum un gest mic pentru cineva poate fi enorm pentru altcineva (ingerasul primit si daruit fetitei care nu vorbea). Am facut si greseli (sunt omenesti) din care am invatat diferenta intre "a oferi peste si a invata sa pescuiasca" dar nu regret nici macar un gest de ajutorare a cuiva. Indiferent cate bobarnace mi-am luat uneori.
Am povestit despre ultimul bine facut de Matei pentru ca mi-a placut principiul aplicat si modalitatile prin care a incercat sa faca acel bine. A ajutat un copil care se ajuta singur, oferindu-i o recompensa pentru munca depusa. A vrut sa fie sigur ca acel copil a inteles ca munca este recompensata intr-un mod sau altul uneori chiar cand te astepti mai putin. La tara sunt multi copii care nu au mijloacele necesare dar a ales sa ajute pe cineva care "face rai din ce are", pentru ca a vazut straduinta. Fetita nu a avut mijloacele care sa o ajute sa faca proiectul asa ca l-a facut pe carton. Prezentare ppt pe carton. Respectand toate indicatiile. Adica tot respectul pentru munca depusa. Asa cum tot respectul pentru Matei care a invatat din greselile facute de noi. Si un alt motiv pentru care am povestit intamplarea a fost contrastul cu intamplarea ce a urmat la cateva minute distanta si care mi-a lasat un gust foarte amar. Parea ca era nevoie de un echilibru ca sa putem ramane cu mintea intreaga in lumea asta nebuna.
Si daca tot vorbesc de amintiri, acum ceva ani, intr-o discutie cu cineva care imi contestase calitatile de mama (pe principiu ca nu poti fi mama daca nu ai nascut) am scos in evidenta faptul ca Matei e student. Si am mentionat si facultatea si universitatea. Replica m-a lasat muta si m-a pus pe ganduri multa vreme (dovada ca inca o mai tin minte):
"- Pana la urma tot despre bani e vorba!"
Nici acum nu am inteles legatura intre realizarile lui Matei si bani la acea vreme (era in primul an de facultate). Probabil o fi fost una dar nu m-a dus pe mine capul sa o gasesc.
Pentru ca "binele se face in liniste" nu exista modele de bine facut cu demnitate. Avem doar anti-modele: de carcotasi sau hateri in online si nu numai. Pentru ca demnitatea nu mai e la moda fiind inlocuita cu mistocareala, zeflemea sau ironii in cel mai fericit caz. Nu mai exista admiratie sau respect pentru munca sau aptitudinile cuiva. Asa cum nu mai exista apreciere (a fost inlocuit cu "like" in online) Presa care in general are grija sa murdareasca orice persoana care da dovada de bunatate, respect, demnitate sau altruism in schimb promoveaza oportunisti. Citisem o postare a lui Maticiuc in care povestea cum s-a viralizat un clip cu el si Bendeac la o bauta in schimb postarile despre binele pe care il fac ei doi prin spitale nu le baga nimeni in seama.
Si nu in ultimul rand se pare ca nu ar trebui sa facem bine ca sa nu se simta altii deranjati.
Am facut bine atat cat am putut si cand am putut. De cele mai multe ori in liniste. Am fost si ajutata cand ma asteptam mai putin, cand eram la pamant. Si atunci multi din cei care m-au ajutat nu au vrut sa se stie despre gestul lor. Asa cum unora nici nu am putut sa le multumesc pentru ca nu stiam cum sa ajung la ei. Am povestit despre unele momente ca sa scot in evidenta cum un gest mic pentru cineva poate fi enorm pentru altcineva (ingerasul primit si daruit fetitei care nu vorbea). Am facut si greseli (sunt omenesti) din care am invatat diferenta intre "a oferi peste si a invata sa pescuiasca" dar nu regret nici macar un gest de ajutorare a cuiva. Indiferent cate bobarnace mi-am luat uneori.
Am povestit despre ultimul bine facut de Matei pentru ca mi-a placut principiul aplicat si modalitatile prin care a incercat sa faca acel bine. A ajutat un copil care se ajuta singur, oferindu-i o recompensa pentru munca depusa. A vrut sa fie sigur ca acel copil a inteles ca munca este recompensata intr-un mod sau altul uneori chiar cand te astepti mai putin. La tara sunt multi copii care nu au mijloacele necesare dar a ales sa ajute pe cineva care "face rai din ce are", pentru ca a vazut straduinta. Fetita nu a avut mijloacele care sa o ajute sa faca proiectul asa ca l-a facut pe carton. Prezentare ppt pe carton. Respectand toate indicatiile. Adica tot respectul pentru munca depusa. Asa cum tot respectul pentru Matei care a invatat din greselile facute de noi. Si un alt motiv pentru care am povestit intamplarea a fost contrastul cu intamplarea ce a urmat la cateva minute distanta si care mi-a lasat un gust foarte amar. Parea ca era nevoie de un echilibru ca sa putem ramane cu mintea intreaga in lumea asta nebuna.
Si daca tot vorbesc de amintiri, acum ceva ani, intr-o discutie cu cineva care imi contestase calitatile de mama (pe principiu ca nu poti fi mama daca nu ai nascut) am scos in evidenta faptul ca Matei e student. Si am mentionat si facultatea si universitatea. Replica m-a lasat muta si m-a pus pe ganduri multa vreme (dovada ca inca o mai tin minte):
"- Pana la urma tot despre bani e vorba!"
Nici acum nu am inteles legatura intre realizarile lui Matei si bani la acea vreme (era in primul an de facultate). Probabil o fi fost una dar nu m-a dus pe mine capul sa o gasesc.
Concluzia este ca nu intotdeauna vorbim aceeasi limba si ca fiecare este atat cat poate intelege.
Ai dreptate in tot ce ai spus.
RăspundețiȘtergereSunt curioasa, pe Matei l-ai educat diferit de felul in care am fost noi crescuti? Ai incercat sa eviti ceea ce spuneai la inceput? Si daca da, cum se vede diferenta de educatie? A scapat de tarele pe care le avem noi, cei invatati sa "stam in banca noastra"?
Da. L-am educat tinand cont de toate pe care le-am scris doar ca am inceput sa il educ de la 9 ani. Pana atunci a stat langa mama lui biologica si asta si-a pus amprenta. "Rusinea" e emotia de care nu a scapat si nu cred ca va scapa vreodata de tot. Si nu ma refer la "rusinea" aia fireasca care tine de bun simt ci la cea paralizanta. De povestea cu "ce zice lumea" s-a lovit pe la liceu cand i s-a pus o eticheta dar a intrat in etapa de "revolta" si a compensat. Echilibrul si l-a gasit in facultate cand Doamne Doamne i-a dat o gramada de colegi "copii de preot" si nu s-a mai pus problema. Pentru ca eu nu am avut copii biologici dar mi-am dorit enorm nu s-a pus problema "pupatului in somn". Inca il alint in diverse forme dar adaptat varstei. Cat mai pot....
ȘtergereIsi urmeaza visele, ii plac provocarile, experimenteaza, citeste psihologie si dezvoltare personala si ce imi place cel mai mult e ca discutam orice. L-am invatat ca "acasa" e locul unde isi incarca bateriile.