vizita la casa parohiala

Era in timpul saptamanii. Am ajuns in sat in amurg. Ni s-a spus ca putem gasi preotul la casa parohiala ce se afla langa biserica. Nu ai cum, intr-un sat de deal sa nu vezi turla bisercii. Ne-a intampinat o curte mare cu brazi pe margini. Poarta defecta, cu un zavor atarnand intr-un surub. Aleea pana la biserica mai mult te alunga decat te cheama. Trebuia sa ma feresc ori de arbustii ornamentali de pe ambele parti, ori de crengile copacilor fructiferi aflati in stanga care sunt la nivelul ochilor ori de tufele de flori (un soi de crini) crescute in nestire pe margine care imi stergeau rochia. Iarba era necosita dar de 2 brazi era agatat un benner mare ce facea reclama la un restaurant.
In stanga bisericii mie mi s-a parut a fi o magazie de lemne din lemn. Destul de neingrijita. Cand m-am apropiat am vazut icoana de deasupra intrarii care arata ca e un praznicar. Inauntru praznicarului lemn nefinisat, peretii doar din scandura exterioara, cateva icoane din hartie prinse in pioneze pe pereti si ceva mese. Pe una din ele plante medicinale puse la uscat.
In dreapta casa parohiala. Intrarea separata la casa parohiala inutilizabila din cauza buruienilor crescute in nestire. Se foloseste intrarea prin curtea bisericii. O casa veche, presupun ca din lut dar totusi tencuita pe exterior (peretii si colturile destul de drepte) acoperita cu eternita (inverzita de vreme). O portita mancata de timp face legatura intre cele doua curti. O curticica mica umbrita de vie arata intrerea in casa (din spate). Pentru ca imediat incep acareturile. Mirosul de animale este preganant. Iar gainile libere in cele doua curti stau la soare pe treptele bisericii.
Biserica mare, frumoasa, impunatoare. La fel de neingrijita ca si restul curtii. Dau ocol sa ii simt maretia. In spatele bisericii, in curtea casei parohiale imi atrage atentia o capeluta. Mi se pare straniu ca o cladire mica, in aceleasi culori (var alb, tamplarie gri) ca si restul constructiilor din curtea bisericii sa fie pitita in curtea de animale a casei parohiale. Aflu mai tarziu ca mica capela, strajuita de rufe puse la uscat adaposteste vechiul altar al bisericii.
Intr-un tarziu apare un barbat inalt slab, preocupat, cu un pantalon ce vazuse zile si mai bune si o camasa fluturand care ne ia la intrebari:
- Nu aveti treaba acasa?
Abia dupa ce am reusit sa trecem de intrebarile acide si zeflemitoare am inteles ca stateam de vorba cu preotul.....

in gospodarie

Scriu mai rar din lipsa de timp. E o perioada incarcata: dulceturi, compoturi, siropuri si gradina. Plus o ploaie de cateva zile care a "dat vant" la plantute, inlcusiv buruienilor. Dar in ciuda oboselii fizice exista o stare de confort psihic. Cand vad aliniate in camara borcanele de dulceata, sticlele de compot, pungile cu plante medicinale mi se umple sufletul de bucurie. Piuitul gagalicele de pui din tarcul din fata usii imi dau o stare de confort, pana si ghemotoacele de blana care miauna ma linistesc. Nu mai vorbesc de rosii si alte legume care cresc vazand cu ochii. Daca lipsesc 2 zile din gradina in a treia se vede cresterea, inflorirea. Si cand stiu ca la toate astea am avut si eu o mica contributie parca imi tot vine sa fac.... Si parca iarna cu lipsurile si troienile ei nu ma mai sperie....

sat de razesi

Zi de luni dar de sarbatoare. Ploaia invioareaza natura. Intru in satul pitit dintre dealuri. Un nume greu de retinut si doar cateva case. Cam 12 la drum si cateva pitite pe uliti. La cum arata sigur sunt locuite de batrane. La capatul satului o gospodarie frumoasa. Iar la poarta o troita. Marimea imi atrage atentia. Probabil la inceput a fost doar cladirea hexagonala cu un mic pridvor de 1,5 m. Mai tarziu i s-a atasat un alt pridvor de 2.5 m din termopan cu plastic. Ferestrele aburite si lumina discreta imi spune ca nu e goala. Inauntru cateva batrane asteapta cuminti pe bancute, preotul. Din cand in cand se oficiaza aici Sfanta Liturghie. Cele cateva babute din sat nu pot parcurge cei 7 km pana la biserica asa ca vine preotul la ele. In troita doar doi barbati: gospodarul garbovit de ani si un barbat mai tanar. Cel tanar foarte grijuliu cu babutele. Le ajuta cu colivele, le trage scaune la cele care nu pot sta in picioare. La un moment dat, ingrijorat ca una din batrane nu a ajuns (oare ce a patit?), a plecat in graba pana la ea acasa. Venea incet cu coliva si umbrela. Asa ca i-a tinut el si umbrela si coliva pana la troita. La finalul slujbei toata lumea se retrage in cladirea din lemn din spatele troitei. Din cauza florilor nu o observasem.
-Avem si praznicar, imi spune mandra o batrana. Si e tare frumos!
Si avea dreptate. Dusumeaua in 2 culori, icoane mari pe pereti si scoarte traditionale care imbracau mesele lungi si scaunele m-au impresionat placut. Pe fiecare icoana, ca si in troita, era trecut numele gospodarului care a platit pictura. Uneori era doar un nume iar alteori erau mai multe sau familii.
In capatul salii era pusa masa. Cu cozonac si paine de casa, cu bors de gaina si ceapa verde. Toate pregatite de gospodina curtii careia anii i-a ingreunat mersul.
- Doar suntem urmasi de razesi! imi spune mandra gazda.... Sa vina parintele la noi si sa nu il asteptam cum se cuvine?

Etape....

In general viata are capitolele ei. Si paragrafe. Eu le numesc etape. Incepi ceva cu entuziasm, cunosti oameni noi, te bucuri si esti trist dar mai ales inveti. Inveti despre tine, inveti despre ceilalti si inveti despre viata. Apoi intr-o zi te trezesti cu un gol. Si simti ca lectia s-a terminat. Esti trist dar multumesti lui Dumnezeu pentru lectie dar mai ales pentru oamenii din viata ta. Cu regret te desprinzi incet, constient ca trebuie sa faci loc in viata ta pentru o noua experienta si o noua lectie. Mai intorci capul, mai arunci o privire, ai vrea sa te rupi dintr-o data dar parca totusi ai prelungi momentul. Constient ca peste timp iti vei aminti cu drag si vei vorbi cu drag de momentele astea despre sau cu oamenii acestia dar acum trebuie sa mergi mai departe....

minipetrecerea

A venit entuziast de la scoala povestind cum l-au tras colegii de urechi, cum a impartit bomboanele si l-a felicitat diriga. Doar un singur nor ii umbrea bucuria: felete au spus ca nu le lasa parintii. Asa ca s-a pregatit doar de vizita celor doi colegi si a celui mai bun prieten din oras care venea pentru 3 zile. Mai povestea, mai zicea ceva si  iar isi aducea aminte ca pe fete nu le lasa parintii. Asa ca am schimbat tactica. L-am pus pe sotul meu sa fie tatic de baiat si sa "ceara" fetele pentru "felia de tort" de la tatici. Si mare a fost bucuria si mirarea lui Matei cand fetele au fost primele care au venit aduse de unul din tatici cu rugamintea sa il sune sotul meu pe celalat tatic sa vina sa le ia. Amuzant a fost ca si fetele s-au mirat cand au fost anuntate de tatici ca merg la ziua lui Matei. Timp de cateva ore s-a auzit numa chitcaieli si chicoteli din camera lui. O alta surpriza a fost ca l-a sunat nasul lui de botez cu care nu s-a vazut de cativa ani. Si asta tot dupa o discutie cu sotul meu cu o zi inainte.
Cu tortul a fost alta poveste. Dimineatza l-am anuntat ca nu a iesit, iar la pranz, cu o fata trista, i-am spus ca nu e cum am vrut eu. L-am scos din frigider si dupa o pauza lunga in care si-a admirat tortul mi-a intors replica de la note: "se putea si mai bine"....
Marea bucurie a venit mai pe seara: trei ghemotoace pufoase si patate. Pisoii au revenit acasa jucausi si pusi pe sotii.
Acum nu stiu sigur a cui a fost bucuria mai mare: a lui Matei sau a noastra astia mai "maturi"....

a mai trecut un an....

Inca un an si inca un tort. Acum 3 ani il faceam pe primul, in forma de inima. M-a pus sa ii promit ca il fac cu 2 saptamani inainte dar tot nu era sigur. Ma pandea sa vada daca imi amintesc. Pe atunci eram doar o prietena cu care isi facea temele si cu care statea dupa ore. O prietena cu curte si catel unde se putea juca. Si totusi era tare neincrezator ca voi face tortul. Si pentru ca pe 10 iunie a fost in excursie, i-am facu tortul cu o zi inainte iar pentru colegi, in excursie am facut 2 tavi de tarte.
In urmatorul an ziua lui a picat intr-o perioada foarte proasta. Dar tot i-am facut 2 torturi pentru la scoala pe care le-am taiat in clasa la sfarsitul orelor. Abia ne mutasem la tara si totul era "neamenajat". Spre seara l-am luat prin surprindere cu un nou tortulet si i-am cantat "multi ani traiasca". I-a dat lacrimile. Credea ca ce a fost la scoala a fost tot. Se scufundase intr-un joc pe calculator in asteptarea unui telefon sau a unui mesaj ce nu mai venea. Si nici nu a venit.
Anul trecut a fost petrecere. Cativa colegi, cateva persoane din familie intr-o zi calduroasa sfarsita cu balaceala in piscina de plastic care a primit-o cadou. A fost primul an in care cadourile nu au contat. Era asa de bucuros ca au venit colegii din oras dar trist ca o anume persoana nu a trimis nici macar un mesaj.
Anul asta nu am planificat nimic initial. O punga de bomboane la scoala si un tort simplu acasa. Dar de doua zile au inceput sa sune telefoanele si sa fiu intrebata daca fac ceva. Asa ca a trebuit sa improvizez un aperitiv si un tort (se pare cu peripetii pentru ca nu mi-a iesit si trebuie sa nascocesc altceva). Si daca tot am "improvizat" a decis sa isi invite si cativa colegi in ultimul moment. Sa vedem ce va iesi...
(va urma)

zi de mai

Pasarile ciripesc. Ciresele se inrosesc de placere sub razele mangaietoare ale soarelui. Visinii altoiti le tin isonul imbatati de aroma capsunilor si a crinilor ce isi deschid cupele in vant. Iarba creste vazand cu ochii. Ce bucurie e sa stai si sa o asculti cum creste. Ce bucurie sa privesti dealurile inverzite, sa asculti cantecul cocosului, latratul lenes al catelului si sunetele animalelor pe pasune. Cata armonie si intelegere. Cum sunete disparate, vieti separate pot alcatui un tablou atat de maret. Cum sunetele diverselor graiuri pot alcatui o simfonie ferfecta. Si toate astea au fost create pentru om. Pentru hrana, habitatul si bucuria omului. Doar ca omul a uitat sa fie OM. Undeva in evolutia sa a preferat sa nu mai fie o creatie a lui Dumnezeu ci una a banului. A preferat contul in locul naturii si zornaitul in locul ciripitului. Cat de mult ne schimba "puterea de a cumpara"... Cat de repede se uita bucuria libertatii in locul linistii aparente a lui "a avea". Cum s-a transformat "bunastare" in "cat mai mult"... Si toate astea sacrificand iubirea pe altarul epuizarii

despre toleranta

Ca de obicei cand ma leg de o atitudine plec de la definitia cvantului. Asa ca direct la DEX:
Toleranta = atitudine de om tolerant, ingaduinta, indulgenta
Deci a tolera inseamna a accepta si alt punct de vedere chiar daca nu esti de acord si nicidecum promiscuitate sau slabiciune. Eu cred ca dimpotriva, intoleranta arata slabiciune, nesiguranta si neincredere. Pentru ca atunci cand nu esti sigur pe tine te bazezi pe anumite tipare invatate care iti creeaza un fals sentiment de confort si siguranta. Iesirea din aceste tipare invatate inseamna sa te bazezi pe tine insati si cum nu exista incredere nu poate exista nici toleranta. Asta ca sa nu vorbesc ca intoleranta sau toleranta este in stransa legatura cu respectul, sau lipsa sa, si nu in ultimul rand de dragoste. Problema apare atunci cand nu iubesti. Si marele paradox este crestinismul. Se propovaduieste iubirea, iubirea fata de Dumnezeu si in mod special iubirea de aproape si in acelasi timp apare intoleranta si rigiditatea. Din pacate s-a incercat incorsetarea iubirii neconditionate, iubirea pentru care a fost rastignit Isus, in norme, reguli rigide si cuvinte sterile. Cand toata invatatura lui Dumnezeu prin Fiul Sau se poate rezuma la un singur cuvant: IUBIRE. Iubind accepti, tolerezi, intelegi. Lipsa iubirii aduce dupa sine intoleranta, neacceptare, inversunare si rautate.

puisori

De maine ar trebui sa inceapa sa ciocneasca ouale din incubator. Am mari emotii. Din cauza furtunii, joi noaptea, nu am avut curent electric. Si dimineata outele erau reci. Sper din tot sufletul sa nu ii afectat.
De intorsul oualor de pe o parte pe alta s-a ocupat tot un puisor dar de om. Si acum asteapta cu nerabdare sa isi vada rezultatele muncii sale. Asa cum asteapta si reintoarcerea pisoilor acasa.

Iasomie

Am descoperit ceaiul de iasomie cu ani in urma cand starea mea psihica si emotionala era pe o panta descendenta. De atunci nu mi-a lipsit niciodata din casa si rare au fost zilele far ao cana de ceai de iasomie (simpla, cu levantica seara sau ceai verde dimineata). Pentru ca a inflorit iasomia si mirosul ei se simte in amurg am cautat pe net sa vad exact care parte se recolteaza si cum  se pregateste pentru ceai.
Si astfel am constata cu surprindere ca e cunoscuta pentru multe alte calitati si nu doar cele linistitoare:

Printre alte calitati ale iasomiei se numara urmatoarele:

- regleaza producerea de sebuum si are efect antiseptic, deci iasomia este utila in tratarea acneii si pentru ingrijirea tenului gras.
- alunga stresul si deprimarea
- relaxeaza si reda increderea in fortele proprii
- are efecte benefice asupra sistemului nervos
- alunga depresia
- ajuta la stimularea creativitatii
- ofera un efect de euforie
- ofera increderea in sine
- ceaiul de iasomie trateaza migrenele si tusea spastica
- ajuta in tratarea reumatismului
- ajuta la tratarea tusei prin infuzie sau decoct dintr-o lingura de flori de iasomie la o cana de apa . Se consuma 2-3 cani pe zi.
- calmeaza alergiile de natura reumatismala prin aplicarea externa pe partea dureroasa a unui macerat in ulei obtinut astfel: la 250 ml ulei se pun 5-6 linguri flori si se lasa 8-10 zile, apoi se poate aplica pe partile cu probleme.
- in aromoterapie, uleiul de iasomie are diverse utilizari in ameliorarea a o serie de durari, fiind un bun antiseptic si sedativ.
- uleiul de iasomie are efect benefic si in adenomul de prostata.
- prin masaj cu acest ulei se produce relaxarea muschilor si calmarea durerilor de spate.
- avand un efect relaxant, ceaiul de iasomie calmeaza crampele menstruale.
- ceaiul de iasomie consumat in timpul alaptarii va stimula secretia de lapte.
- iasomia reechilibreaza balanta hormonala, controland astfel toate tipurile de piele, uscate, grase, sensibile sau deshidratate.

Mamaliga - aliment cu efecte terapeutice

Banala mămăliguţă poate deveni un medicament folositor în tratarea răcelilor şi a pietrelor la fiere
Mălaiul este un înlocuitor de nădejde al produselor de panificaţie, numit de specialişti „prietenul intestinului subţire“. Dispreţuit pe nedrept, acest medicament tradiţional aduce numai beneficii atât omului sănătos, cât şi celui care suferă de boli grave. Cura cu mămăligă este foarte sănătoasă, o putem încerca în Postul Paştelui, pentru hrănirea organismului şi curăţirea intestinelor.
De ajutor ficatului şi intestinelor
Un aliment tradiţional cum e mămăliga a fost de multe ori subiect de cercetare al specialiştilor, fără a i se putea găsi o contraindicaţie. Fierturile de porumb au fost apreciate încă din vremea lui Columb, dar, ulterior, au ajuns să fie considerate hrana săracilor. Studiile recente au scos în evidenţă faptul că media de viaţă a triburilor amerindiene care se hrăneau cu porumb crud sau fiert, era mult mai mare decât a altor comunităţi învecinate, cărora le lipsea din dietă acest aliment.
Recent, s-a descoperit prezenţa în boabele de porumb a unor substanţe derivate ale acizilor arahidic şi palmitic, extrem de importante pentru sănătatea organismului. Aceşti acizi se absorb în intestin cu mare uşurinţă, fără a suferi transformări chimice decât în proporţie de 22-28%.
Ajunşi în sânge, se transformă în hidroxiacizi care vor purifica sângele de unele substanţe toxice. Efectul detoxifiant al substanţelor din porumb uşurează efortul ficatului de neutralizare a substanţelor toxice, reducând considerabil riscul la insuficienţe şi ciroze hepatice. La populaţiile unde se consumă zilnic terci de mălai, incidenţa bolilor hepatice este de 10 ori mai mică, iar copiii au o dezvoltare mai bună.
Ne ajută să trăim mai mult
Cercetătorii endocrinologi consideră că un consum zilnic de mămăligă scade cu 60% riscul de boli psihice generate de disfuncţii tiroidiene.
De asemenea, consumul de mămăligă reglează concentraţia de glucoză în sânge, fiind de folos diabeticilor. Reduce cantitatea de colesterol din sânge, scăzând astfel riscul de ateroscleroză şi, implicit, de infarct. Mai mult, banala mămăligă revitalizează funcţiile sexuale, în special feminine.
Rezultatele cercetărilor româneşti efectuate de antropologi în regiunea Bran-Rucăr (unde mămăliga e mai des pe masa românilor), arată că 9% din femeile de peste 65 de ani au avut o activitate ovariană foarte intensă, manifestată şi prin prelungirea vieţii sexuale chiar şi după vârsta de 72 de ani.
De asemenea, consumul de mămăligă este răspunzător şi de longevitate. Multă lume crede că mămăliga îngraşă. Ei bine, mămăliga moale are de patru ori mai puţine calorii faţă de pâine. Iar mămăliga vârtoasă are jumătate din caloriile pâinii. Încă din cele mai vechi timpuri, românii au folosit mămăliga ca leac.
De exemplu, doar pentru a evita pelagra, este suficient consumul zilnic de mămăligă cu o jumătate de litru de lapte şi un ou. Terapia a dat rezultate sute de ani.
Cataplasme aplicate pe piept
Tratamentele pe care ni le făceau bunicile noastre în copilărie, ne vindecau şi ne fereau de utilizarea abuzivă a antibioticelor. Mămăliga era la loc de cinste printre leacurile vechi. Pentru durere în gât şi răceală, se pun pe o tablă încinsă două linguri de mălai şi se stă cu nasul deasupra fumului produs, amestecînd continuu. În plus, se bea seara înainte de culcare un terci, ca o mămăligă subţire, în care se pune o bucăţică de unt. A doua zi, vă veţi simţi infinit mai bine.
În popor, unul din adjuvantele cu o eficienţă incredibilă în pneumonie este tot faimoasa mămăligă românească. Se lasă să se răcească, cât poate suporta pielea, după care se întinde pe zona pieptului într-un strat de două degete pe torace şi se ţine 15 minute, după care se înlătură, iar pielea se şterge cu un tampon înmuiat în spirt camforat.
Cataplasma cu mămăligă caldă e bună şi în bronşite, gripă, tuse cronicizată.
Aceeaşi aplicaţie se face în zona rinichilor pentru tratarea colicilor renale şi a nefritelor, pe zona inferioară a abdomenului, ca remediu rapid pentru anexite şi cistite.
De folos şi în obezitate
Pentru urcior: se pune mămăliga caldă pe pleoape, schimbând-o cît se poate de des. În caz de lipom, se poate face un tratament cu cataplasme cu mămăligă tare.
Se pune în strat de 3-4 cm pe locul lipomului, având grijă ca partea care vine în contact cu pielea să fie presărată cu tămâie fin pisată, aşa cum se pune sare pe o felie de pâine cu unt. Se aplică fierbinte, cât suportă pielea, şi se acoperă cu un obiect de lână, pentru a menţine temperatura locală ridicată.
Tratamentul se face în fiecare seară şi se ţine până se răceşte mămăliga.
Mămăliguţa e utilă şi celor care suferă de obezitate, deoarece acest aliment conferă o senzaţie de saţietate extrem de rapidă, datorită fibrelor alimentare din compoziţia sa.
Studiile de specialitate au arătat că la persoanele care consumă regulat porumb, anumite probleme generate de hipotiroidie, cum ar fi îngrăşarea, somnolenţa, lipsa de tonus fizic şi mental, sunt reduse considerabil. Gastrita hiperacidă şi ulcerul sunt ameliorate de consumul de mămăligă caldă în loc de pâine, mălaiul având, pe lângă efectul de reducere a acidităţii, şi o acţiune uşor calmantă, sedativă.
Studiile de nutriţie şi biochimie alimentară au arătat că mămăliga consumată frecvent ameliorează şi afecţiuni cum ar fi reumatismul, diabetul, menstruaţiile dificile cu sângerări abundente, anexita şi metroanexita, litiaza renală, hepatita.
De la mămăligă, la terci şi bulz
• În mod tradiţional, mălaiul se poate prepara în multe feluri: turtă în spuză, mălai în ţest (mălăiaş), mălai în tavă, terci, păsat, bulz, chitac, cocîrţău.
Porumbul ca atare se mai mănîncă şi fiert (în oală), fript (la spuză) sau făcut floricele (la tigaie). Mămăliga e şi ea de două feluri: pripită şi fiartă. Pe cea pripită o mănâncă mai mult orăşenii si se prepară punând mălai puţin câte puţin în apa sărată fierbinte, aşa încât mămăliga să fiarbă în mod egal toată.
Fierberea durează mai puţin decât la mămăliga vârtoasă, preferată mai mult la ţară . În acest caz, mălaiul se pune tot dintr-odată în apa sărată, se lasă să fiarbă până încearcă de mai multe ori să dea în foc, ca laptele. Atunci, se sparge cu făcăleţul. La sate, mămăliga vârtoasă nu se taie cu cuţitul, ci cu sfoară.
Terciul de mălai nu e altceva decât mămăligă pe jumătate lichidă, pe care o mâncau copiii cu plăcere cu felii de brînză sau zeamă de prune.
Păsatul este tot un fel de terci, însă mălaiul din care e făcut e mai grunjos, mai mare şi mai tare la fir.
Cocoloşul sau bulzul se face din brânză învelită în mămăligă şi coaptă apoi pe cărbuni. În unele locuri, mălaiul se amestecă cu dovleac fiert.
Ştiaţi că?
- 100 g făină de porumb are 351 calorii, 100 grame de pufuleţi au 520 calorii.
- Mămăliga se taie perfect, dacă lama cuţitului se umezeşte cu apă.
- Mămăliga nu mai face cocoloaşe, dacă înainte de a pune mălaiul la fiert îl stropiţi cu apă rece.
- Zahărul vanilat poate fi secretul mămăligii perfecte.
- Mămăliga nu îngraşă, dar combinată cu smântână şi brânză grasă, efectul va fi acelaşi ca în cazul unei cine copioase. În curele de slăbire, se recomandă iaurtul şi brânza de vaci.
Dieta cu mămăligă
Micul dejun: mămăligă fierbinte, cât mai crudă, amestecată în mod tradiţional cu un ou moale şi lactate.
Prânz: alimente obişnuite, dar înlocuiţi pâinea cu mămăligă
Cină: lapte bătut sau iaurt cu mămăligă.

Am gasit articolul aici si mi-a placut enorm pentru ca inca o data se dovedeste intelepciunea batranilor.

O demonstratie din anul 1921 - Dumnezeu vs. Stiinta

Am gasit asta aici si mi-a placut mult de tot:

"Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…

- Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare
- Esti crestin, nu-i asa, fiule?
- Da dle, spune studentul
- Deci crezi in Dumnezeu?
- Cu siguranta
- Dumnezeu e bun?
- Desigur, Dumnezeu e bun.
- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
- Da
- Tu esti bun sau rau?
- Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
- Da, dle. As incerca.
- Deci esti bun.
- N-as spune asta.
- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
- El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?
Studentul tace.
- Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
- Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
- Pai…, da, spune studentul
- Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare:
- Nu
- De unde vine Satana?
Studentul ezita.
- De la Dumnezeu.
- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
- Da, dle.
- Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
- Da
- Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
- Da
- Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
- Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?
- Nu, dle. Nu L-am vazut.
- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
- Nu, dle, nu l-am auzit.
- L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
- Nu, dle, ma tem ca nu.
- Si totusi crezi in el?
- Da.
- Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
- Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.
Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
- Dle profesor, exista caldura?
- Da
- Si exista frig?
- Da, fiule, exista si frig.
- Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.
- Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut ( -458 F ) inseamna absenta totala a caldurii.
Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, d-le, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
- Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
- Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
- Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.
- Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
- Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
- Gresite? Poti explica in ce fel?
- Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?
- Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
- Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul.
Un semestru foarte bun, intr-adevar.
- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
- Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….......
- Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul.
- Acum, dle, exista raul?
- Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina .
Profesorul s-a asezat....... "
Daca ai citit pana aici si zambesti cand ai terminat, trimite asta prietenilor si familiei, cu titlul “Dumnezeu vs. Stiinta”
PS: Studentul era Albert Einstein.
Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. Stiinta in 1921…

iertare

Stau in leagan si ascult curtea. iarba fosneste, pasarelele ciripesc, gainile chiraie fericite, catelul plange in lantul lui ca nu ii dau drumul si gandurile mele zumzaie in minte. Ma gandesc la timpul pierdut si energia irosita in suparari fara rost si tristeti inutile. Parca daca ma supar sau ma intristez din cauza vorbelor sau gesturilor celorlalti se schimba ceva? Doar zambetul meu se ascunde undeva unde nu-l pot gasi. Pentru ca ceilalti vor continua sa spuna vorbe si sa faca gesturi care pot rani. Cu o conditie: sa ma las ranita. Sau sa am asteptari. Sa ma astept ca ei sa nu raneasca, sa ma astept ca ei sa inteleaga sau sa aprecieze. Si asta e o alta energie irosita inutil: sa ma astept sa.... Si daca se intampla, schimba cu ceva situatia? Daca apreciaza sau inteleg o singura data in atatia ani, se schimba anii din urma? NU. Nu se schimba nimic. Doar eu pot sa elimin din sufletul meu asteptarile si astfel elimin tristetile viitoare. Doar eu pot sa iubesc pe toata lumea inclusiv pe ei, compatimindu-i pentru lipsa lor de iubire, pentru micile rautati care confirma ranile din sufletele lor, pentru viata trista care au dus-o. Pentru ca o viata plina de invidie, amaraciune si comparateie nu poate fi decat o viata trista... Asa ca iert toate micile si marile sageti care m-au ranit dar mai ales ma iert pe mine pentru ca am permis sa fiu ranita, pentru ca le-am dat voie sa imi gaseasca punctele sensibile si sa ma raneasca dar mai ales pentru ca i-am lasat sa "amenajeze" acele locuri delicate si sensibile din sufletul meu. Binecuvantata iertare care aduce dupa sine zambetul dar mai ales bucuria. Bucuria e un sentiment aparte. Pentru ca atunci cand exista poate fi amplificat de o multime de gesturi sau amanunte care in mod normal nu se ved. Pentru ca poate ramane in suflet chiar si atunci cand mintea spune ca nu se cade. Pentru ca umple toate cotloanele sufletului si poate sparge lacatele tuturor cutiilor unde a fost depozitata durerea si tristete. Pentru ca poate rupe panzele de ranchiuna si amaraciune tesute cu grija prin colturi, poate aerisi si infrumuseta tot sufletul oricat de mare si de "compartimentat" ar fi. Pentru ca e Bucurie.

intelegere

Cu ani in urma, am cochetat cu diverse forme de terapie alternativa. Am citit tot ce mi-a picat in mana legat de cristaloterapie, meloterapie, aromoterapie, apiterapie, fitoterapie chiar si masaj, reiki, si shamanism. In general tot ce tine de extrasenzorial. Unele idei gasite mi s-au parut interesante, altele au necesitat aprofundate dar au fost si aspecte care mi s-au parut superficiale si de "umplutura". Atunci am invatat sa separ informatiile in functie de cum le simt. Multe din aceste informatii le regaseam, pentru ca tineau de intelepciunea pamantului din satul bunicilor. Altele simtem ca le stiu de undeva dar nu reuseam sa definesc sursa. Majoritatea erau idei din crestinism repuse in alte forme. Dar erau si aspecte pertinente care mi se pareau mie ca nu erau acceptate de Biserica, sau mai exact de Dogma Bisericeasca. Aceste aspecte le-am pus intr-o cutiuta a mintii cu un mare semn de intrebare. Aveau, logica, se gaseau in Biblie si totusi se considerau ca fiind interpretari periculoase. Nedumerirea a ramas. Le gaseam corespondente in viata de zi cu zi, in predici, in vietile sfintilor in forme subtile, aluzive, tangentiale si totusi erau combatute cu vehementa de crestinii practicanti si deci nu le puteam aduce in discutie pentru a nu ma alege cu o "ploaie de pietre". De curand am inceput sa citesc si sa fac seminariile Macii Siluana. Teme interesante, mod de abordare psihologic si facil, posibilitate de intelegere destul de mare si cu rezultate remarcabile. Ce mi-a atras atentia si a fost pe sufletul meu a fost schimbarea centrului de greutate al credintei dinspre vinovatie spre bucurie. Astfel, Dumnezeu nu mai e Judecatorul suprem care pandeste fiecare pas gresit pentru a ne trimite in iad si implicit dispare "rabojul" de pacate mici sau mari ci isi reaia drepturile de parinte cald, iubitor, grijuliu si intelegator care se bucura de fiecare "intoarce acasa" a fiilor ratacitori. Care ii primeste cu bucurie pe toti cei care au alungat "umbrele" din sufletele lor si care sunt hotarati sa pastreze in sufletele lor "bucuria" banchetului pregatit de Tata la "intoarcerea filului ratacitor". In vorbele Maicii nu gasim decat "Bucurie" si nu "ispite", "diavol", "pedeapsa vesnica" si alte cuvinte menite sa perpetueze starea de vinovatie. Eu personal cred ca de secole Dumnezeu incearca sa ne invete sa ne Bucuram de marele dar pe care ni l-a dat: viata. Sunt mii de astfel de exemple in biblie, in viata stramosilor nostri daci, in rastignirea Fiului Sau doar ca privind la diavoli in fundul iadului nu avem cum sa vedem frumusetea Luminii Lui Dumnezeu.

Multumire

Ce e ciudata e ca in ciuda faptului ca as avea despre ce scrie, despre ce povesti, cuvintele refuza sa se aseze intr-o ordine fireasca, ca sa nu spun frumoasa. Toate sentimentele si trairile se incapataneaza sa ramana acolo in sufletelul meu si nu vor sa se aseze in cuvinte. Ciresul lasat de fructe vrea sa ramana doar un cires in asteptarea culesului, gutuiul inflorit prefera sa ramana un copac un curte si atat, ouale asezate ordonat in incubator sunt doar oua.... Nici o anticipare, nici o asteptare doar fapte. Fapte zilnice, repetitive, intrate cumva intr-o rutina si o asezare linistitoare. Casa, curtea, gradina totul e asezare, firesc si liniste. Pana si oboseala fizica e tot rutina monotona care da un sentiment de firesc, de ..."impamantenit"... In ultimii doi ani tot ce faceam in curte era nou, era aventura si incantare. Acum e firesc si asta imi da un sentiment de plin, de multumire. Pana si inchiderea cafenelei a fost un gest firesc, normal care a "intregit" peisajul casei cu electrocasnice si mobilier de curte. Decizia, ca si gestul in sine au venit firesc fara dureri sau "vartejuri" emotionale. Ca o linistire, ca o intregire si o "adunare acasa". Am sentimentul unui paraias de munte care si-a facut loc printre pietre, a sapat in maluri si a ocolit roci in drumul sau spre vale. A adunat mici izvoare in drumul sau si s-a luptata cu terenul si a coborat cand mai vijelios, cand mai involburat spre campie. Acum a ajuns la camp si s-a "contopit" cu o apa mai mare si e linistit. Se odihneste dupa coborarea vijelioasa in bratele unei ape mari, linitita si calma.

sclipiri de intelegere

Citesc doua carti in paralel: una pe hartie (carte) si una pe suport magnetic (monitor). Ambele de dezvoltare personala sau psihologie personala. Despre intelegerea copilului din noi si vindecarea ranilor emotionale. De regula nu sunt grea de cap dar in domeniul acesta ma prind mai greu. Poate pentru ca e vorba de mine sau poate pentru ca intoarcerea in timp (cu gandul) doare. Oricum apar si mici sclipiri de intelegere. Macar atunci cand citesc despre acelasi aspect in ambele carti in acelasi timp dar intr-un alt mod. Si am constata ca ingerul pazitor sau poate Creatorul imi scoate in cale mici intamplari pentru exemplificarea unor aspecte. Si imi tot creeaza aceeasi situatie cu alti parametri pana ma prind. Si cand reusesc sa ma prind intr-un final apare linistea. Parca deschid o fereastra care se incapatana sa se deschida si tot mirosul florilor de dupa ploaie inunda casa dar mai ales si plamanii mei. Iar senzatia e ca nu imi ajunge aerul. Ca atunci cand deschizi fereastra unei camere cu aer inchis (fum, praf, etc). Si cu fereastra deschisa incep curatenia: sentimente, inamplari, senzatii, amintiri, toate se reaseza, se ordoneaza dupa alte criterii ocupand mult mai putin spatiu, poate si pentru ca unele trebuiau aruncate demult in cosul de gunoi. Iar spatiu nou creat in sufletul meu e plin de iubire, de aer proaspat de primavara, luminat de candele noi de sperante si vise. Iar fluturii iluziilor au unde sa se invarta inainte de a-si arde aripile la flacara realitatii.....

sambata dupa-amiza

livada mica cu zmeurisul (in dreapta) inainte de curatare

Sambata pe la pranz s-a ridicat soarele. Odata cu el si starea mea de spirit s-a schimbat. O ora in bucatarie, o discutie cu o prietena veche si parca ziua s-a transformat. Suficient ca, impreuna cu sotul meu sa terminam de amenajat cei 80 m de alee spre poarta. Pusesem dumitrite pe o parte si acum am reusit sa destelenim jumatate de metru si pe cealalta laterala si sa punem flori. Asta pe langa scos buruieni (unele cu sapa dar unele cu harletul) si tuns iarba. Operatiunea "tuns iarba" s-a extins si asupra livezii mici si pe lista e si curtea dupa ce schimba periile la masina de tuns (a cedat nervos saraca). Chiar daca mai e de munca pana la definitivarea curtii dar macar are un aer mai putin salbatic. Cele mai incantate de aceasta operatiune au fost gainile. Era o galagie in movila de iarna tunsa unde se scaldau, scurmau si cotcodaceau. Spre seara am "plasat" pisoii la pisica unei prietene, proaspat fatata dar ramasa fara pisoi din motive de suprapopulare a curtii. Asa ca am privit apusul cu sotul meu din leaganul asezat strategic in livada mica, cu o cana de ceai in mana, multumiti de rezultatele muncii noastre. Si tot in leagan am luat decizia sa inchidem cafeneaua. De cateva saptamani tot facem calcule si din pacate de fiecare data au iesit cu minus. Oricum a fost gandita ca o activitate de tranzitie pana la etapele initiale ale obiectivul final: ferma mixta. Dar, din pacate mananca prea multe resurse (timp si bani) ce ar putea fi canalizate spre obiectivul propus initial. Mi-ar place sa pot posta fotografii din curte dar inca nu avem un aparat foto.

asteptare....

Ieri a fost o zi ....cel putin stranie. A fost soare, am reusit sa termin de pus fasolea in gradina. Cea de pastai, cea oloaga si cateva cuiburi de boambe. Am stat in tricou si m-a prins soarele suficient cat sa ma inrosesc putin (pe maini si decolteu). Seara a fost trista - pisicuta noastra a preferat sa nu mai fie cu noi. S-a aruncat sub rotile masinii lasand 3 ghemotoace de cateva zile. Asta ar fi si motivul pentru care nu prea am dormit: a trebuit sa hranesc pisoii cu seringa peste noapte. Asa ca azi sunt fara chef, poate si din cauza norilor si a atmosferei incarcate.  Si am o stare de asteptare.... Sau poate am preluat din starea de asteptare a rufelor la calcat, a produselor din bucatarie in asteptarea gatirii lor, a rufelor de pe sarma care asteapta sa fie stranse si cine stie a cator alte lucruri care asteapta sa fie facute..... Sau poate a pisicilor care isi asteapta mama...

pisicuti

De ieri dimineata copilul meu sta mai mult in atelier decat prin casa. Aseara i-am propus sa ii fac un pat acolo deoarece nu se mai dadea dus de langa pisica. Pisica, care e mamica a 3 ghemotoace patate. E asa mandra de fapta ei incat ne-a plimbat pe toti la cosulet sa ne arate ce a facut ea.

Gradina la inceputul lui mai

Saptamana trecuta la inceput am reusit sa pun cartofii in pamant. Cateva randuri bune din 120 kg. Ar fi trebuit sa pun si porumbul dar a plouat asa ca nu a putut intra cu semanatoarea. In schimb am pus ceapa si o parte din morcov si am trasat si compartimentat acea gradina care, dupa aratura mi se parea imensa. Nu am reusit sa imi fac rasaduri la rosii si ardei dar voi pune samanta in cuiburi cu gunoi de grajd.