Pentru mine, pregătirile de sărbători sunt la fel de importante ca sărbătoarea în sine. Imi aduc aminte cu drag acelasi drum pe care il strabateam in copilarie alaturi de Bunica si femeile din sat. Forfota satului, mirosurile, sunetele imi răsună in minte in timp ce parcurg aproximativ aceleasi etape. Etape ce sunt mult simplificate de tehnologie (spalatul rufelor, cuptorul, aparatele de bucătărie, etc.) dar pregătesc marea bucurie a sărbătorii. E timp pentru mine, timp petrecut cu cei dragi, e implicare (a mea si a celorlalti), e bucuria zilei de sărbătoare, e leneveala din zilele de sărbătoare si mai presus de toate e intâlnirea cu Doamne Doamne.
Adolescența mi-am petrecut-o cu părinții in oraș. Imi amintesc vaicareala mamei zilnică, oboseala si nervii din ziua de sarbatoare. Incercam să fac eu cat mai multe din pregătiri in speranța că bucuria se va întoarce. Lucra în ture de 12 cu 24 de ore și incercam să ii inteleg oboseala dar nu am înteles niciodata certurile din zilele de sărbătoare asa ca fugeam acolo unde gaseam mereu bucuria si linistea: la biserică sau în grădina Episcopiei unde ciripeala, mirosul lacului și aromele de tămâie imi aminteau că e sărbătoare. Tata încerca cumva să compenseze și imi incredința bugetul alocat sărbătorii. Imi plăcea să merg la cumpărărturi mai degraba cu el decat singură pentru că el avea intotdeauna rezerve.
In ultima perioadă in mediul online se vehiculează mult ideea de „timp cu tine” sau „timp de calitate alocat copiilor„ de „fă ce te bucură și nu ce trebuie” sau că „sărbătoarea nu e despre mancare” așa că „hai sa nu mai facem nimic pentru aceste sărbători” ceea ce m-a cam pus pe gânduri. Am mai fost acuzata că sunt traditionalista, că sunt invechită sau alte asemenea epitete așa că am luat o foaie de hârtie, am împărțit-o în douăsi am scris argumente pro si contra pregătirilor de sărbători. Luand modelul mamei e obositor, e o corvoadă iar bucatele pregătite ies mereu prost pentru că sunt făcute pe fugă așa ca e mai firesc să le cumperi gata făcute, impecabile ca aspect, bune de poze pe FB. În timp ce scriam si căutam argumente l-am auzit pe Matei vorbind cu niște prieteni online.
- Măi, voi nu știti ce e aia o copilărie fericită! Cea mai bună e salata beof de sărbători. Si cozonacul cald abia scos din cuptor. Și pasca e foarte bună dar nu se compara cu cozonacul de sărbători.
Eu fac salata beof si in timpul anului si mă gandeam de ce oare e mai bună cea de la sărbători. Si de ce cozonacul de sărbători e mai bun? Seara i-am povestit sotului atat frământările mele cât si discutia lui Matei. El a fost cel care a gasit răspunsul:
- Cu ce te ajuta Matei la bucătărie de sărbători?
- Frământă cozonacul si taie ingredientele pentru salata beof. Si uneori face si maioneza... Aha! De aia sunt cele mai bune! Contribuie si el! Si intotdeauna aveam discuții interesante în timpul acesta...
Asa că am aruncat foaia cu argumente. Cele mai pretioase amintiri ale mele sunt cele cu bunica pregătind sărbători așa ca atunci când mă pregătesc de sărbători o simt lângă mine și parcă vocea ei mă însoțește la fiecare pas si se pare că intr-un fel sau altul am reusit să dau mai departe bucuria sărbătorilor chiar dacă nu am fost prezentă în primii ani ai lui Matei. Si da, sarbatorile nu sunt despre mancare ci despre a fi impreună facând ce au făcut generații intregi de femei inaintea noastră. Sarbatorile sunt despre a ne amiti si a da mai departe amintiri și emoții. Viața s-a schimbat și nu mai facem zilnic activități care să ne reamintească de rădăcinile noastre, așa că ne-au rămas sărbătorile. De sărbători suntem cu toți ai noștri în sufletele noastre. Iar pregătirile de sărbători sunt sau nu o corvoadă în funcție de cum le vedem noi. Daca curățenia de paste e o activitate de eliberare a acasei, de schimbare a hainelor sozoniere, un prilej de a aerisi si curăța casa sau o corvoadă depinde de noi. Putem face asta cu bucurie, dragoste si dăruire pentru noi însine (timp petrecut cu noi, respect și dragoste de sine) sau cu incrâncenare si epuizare. Putem în acelasi timp să ii implicăm pe toți ai casei si să o facem ca o joacă daca copiii sunt mici sau ca o activitate didactică în care copii învață grija de sine si grija de mediul încunjurător și atunci vorbim de timp cu cei dragi așa cum gătitul poate fi o relaxare în familie. Nu contează că cozonacul nu va câștiga un premiu sau decorul nu e de coperta unei reviste de amenajare, important e că sunt făcute cu drag impreuna. Si să nu uităm sărbătoare în sine in care sărbătorim ciclul vieții, revenirea, schimbarea si totuși continuitatea, trecutul si viitorul, strămoșii dar si urmașii. Si toate astea la un loc inseamnă dragoste, iar dragostea e bucurie.
Hristos a inviat!
Adevărat a înviat!
RăspundețiȘtergereAdevărat a înviat! Zile tihnite!
RăspundețiȘtergereAdevărat a înviat! Mi-a plăcut mult postarea ta și m-am regăsit în gândurile tale. Și eu sunt destul de tradiționalistă și devin de multe ori nostalgică după anii copilăriei și la fel și eu, deși îmi propun mereu să o las mai moale, tot simt nevoia să reîmprospătez și casa și să fac și multe pregătiri pentru masa de sărbătoare. Dar, e singurul fel în care știu să întâmpin sărbătorile. La fel și copiii mei, s-au obișnuit așa. Nădăjduiesc ca în felul acesta, să ducă și ei tradiția mai departe.
RăspundețiȘtergereMultă sănătate îți doresc și putere de muncă! Pace și bucurie!
Pentru că stilul nostru de viată a suferit multe modificări de-a lungul timpului nu gatesc decat cât să acopăr cele 3 zile de sărbătoare în care chiar nu gatesc. Dar nu renunț la diminețile de sărbătoare când casa e curata, miroase a detergenți si a flori, e impodobita și are si ceva diferit de anii precedenți. Parcă si cafeaua are alt gust în zi de sărbătoare... E modul în care mă bucur de tot și toate. Mulțumesc de vizita! Bucurii multe si la casa voastră!
ȘtergereMulțumesc frumos, Corina! Domnul să ne ajute tuturor!
ȘtergereAsa simt si eu sarbatorile, ca si perioada ce le precede: totul se face impreuna cu cei dragi si pentru cei dragi. Totul se face cu bucurie. Dupa ce totul trece, ramane amintirea care umple sufletul.
RăspundețiȘtergeresi uneori descoperi peste zeci de ani doar amintirea sentimentelor de atunci, pe care greu le poti pune in cuvinte dar care te invăluie odata cu sunetul clopotului, a lumanarilor ce se aprind in noapte, a mirosurilor sau doar la auzul unor cuvinte simple....
ȘtergereÎn adancul sufletului sunt si eu o traditionalista, in realiate am cedat de mult multe din traditiile pe care le aveam in copilarie. Sunt căsătorită cu un ateu convins, la ei sărbătorile inseamna alte lucruri si pentru linistea mea am renuntat să il implic in ceea ce nu-i place, dacă ar putea nici cu aspiratorul nu ar da. La bucătărie chiar si mai putin se implică, dar ii place cozonacul și atunci alege miezul de nucă. În timp ne-am făcut un fel de program, de obiceiuri ale noastre, dar nu e ceea ce era în copilărie cu părinții și/sau bunicii.
RăspundețiȘtergere