Jurnal săptămânal

 Si ultima săptămână din martie a trecut. Deja suntem în aprilie, ne mai despart doar 2 săptămâni de sărbătorile pascale.

A fost o săptămână cu vreme închisă. A început cu temperaturi cu minus noaptea si cu vânt puternic ziua si am încheiat-o cu nori si stropi de ploaie. Dar am bifat destul de multe pe listele mele. Soțul meu e cumva la zi cu munca câmpului. Dacă pun și cartofii puși și ierbicidați chiar suntem un pic înainte. 

În plus a făcut și țarcul Vivianei în grajd. O zi întreagă de muncă pentru a transforma un portbagaj de dacie (de pus deasupra) într-o poartă elegantă la țarc. Vivi nu a protestat prea tare că nu mai papă lapte când vrea ea. În plus a început să mănânce și făină. Separarea a și coincis cu o inflamație a unui sfert de pulpă la vacă motiv pentru care nu prea o mai primea la supt așa că ambele bovine sunt mulțumite de aranjament iar eu sunt și mai mulțumită că a crescut cantitatea de lapte din găleată.

Pentru mine săptămâna a fost pentru organizat, călcat si reparat rufe presărată cu mici etape de curățat și reorganizat în casă, fie un dulap, un sertar sau o zonă.

Nu știu dacă vremea sau poate viroza respiratorie imi dau o stare aiurea de tot. Acea nevoie de a sta eu cu mine și atât a adus o grămadă de elemente noi în procesul acesta de dezvoltare personala: constietizări de tot felul, emoții reprimate ce se cer vindecate, responsablități pe care am obiceiul să mi le asum și care nu sunt ale mele și peste toate un dor de frumos, de armonie și de bucurie. Am constatat că mă irită lucrurile lasate în coadă de pește. Acele răspunsuri evazive care mai mult complică situațiile în loc să le limpezească. Prefer un răspuns clar pentru a putea evalua situația obiectiv. Un răspuns evaziv, nici „da”, nici „nu”, nici „poate”, complică evaluarea situației cu o gramadă de „dacă” și de posibilități. Iar asta imi creează gânduri de genul „abia aștept să ..... ca să pot face.....”, gânduri care pun cumva viață pe modul „în așteptare” iar asta nu îmi face deloc bine. Oricât mă strădui să le schimb în „până când ....” sau „mi-ar place să....” starea aceea de așteptare tot reușește să creeze frustrare.

În schimb mă bucur de primăvara din curtea mea. Țumpilici face destule năzbâtii care mă fac să zâmbesc. Ploaia chiar și sporadică a transformat curtea într-o mare de verde proaspăt și vesel. Zambilele nu doar că bucură ochii cu formele și culorile lor vesele ci și nasul cu aroma de proaspăt. Iarba trebuie tăiată de acum, soțul meu deja a trecut mașina de tuns iarba pe lista de revizie. În grădinuță a început să apară mazarea, spanacul și ridichile. Mă uitam ieri că au nevoie de un pic de atenție cu sapa. Și nu doar ele. Căpșunii au făcut tufe frumoase iar unele au și boboci de floare dar și fire de iarbă printre ele. Am o tufă de caprifoi (Mâna Maicii Domnului) ce voiam să o mut și e nevoie să grăbesc operațiunea pentru că pregătește o explozie de verde. 

Și peste toate, pițigoii cântă veseli despre vară. Astazi s-a așezat unul pe pervazul de la dormitor și ciripea vesel privindu-se  cum se oglindește în fereastră.

La voi cum e primăvara?