Prima duminică după Paște

 M-a trezit soarele vesel ce imi batea în geam.

Mai erau câteva minute până să sune ceasul așa că am decis să mai lenevesc. Motanul stătea pe pervazul din exterior al geamului de la dormitor si privea atent la ceva. Urmărindu-i privirea am zărit două rândunele. Primele pe anul acesta, apoi au apărut si porumbeii obișnuiți pe suportul viței de vie sporovăind veseli pe limba lor. Pitigoii făceau concurs de cântat cu o mierlă iar o ciocănitoare batea ritmul in nuc. Fiind duminică nu am pus de cafea imediat ce am iesit din baie, doar am pornit aparatul și mi-am făcut lista cu ce am de făcut cât s-a pregătit soțul de plecare. Cu mirosul de cafea umplând toată casa am facut ordine si mi-am pregătit ținuta pentru mers la cimitir, la bunicii paterni care m-au crescut. Am continuat ziua cu întalnirea de dimineață din curtea animalelor unde m-am „bucurat” iar de un masaj la umeri făcut de Iza, căprița mică ce se urca in spatele meu in timp ce mulg caprele. Bucuria căprițelor când mă vad, cotcodaceala gainilor când le deschid, salutul vesel al scroafelor si privirile blânde ale vacuțelor îmi dau o stare de mulțimire, de implinire si bucurie in fiecare dimineață. Cred că cel mai frumos tablou e privelistea caprelor colorate în iarba verde sau a cocoșului cățărat pe un gard în timp ce iși anunță țanțoș prezența. 

Mi-am terminat cafeaua în timp ce mă pregăteam de plecare. În ultimul moment am decis să renunț la ghetuțele fără toc si să mă încalț cu pantofii noi cu talpă ortopedică. Fusta neagră si lungă trebuia inveselită cu un pic de culoare. Am ajuns la cimitir la timp ca să nu aștept prea mult, dar și să am timp să așez jardiniera cu flori „frez”, cum zicea bunica la roz, iar ouăle de ciocolată din coș și-au găsit repede zâmbete de copiii la vederea lor. La întoarcere, am constata că soțul meu iși terminase treaba mai devreme și a găsit o mânăstire la doar o ora de mers cu mașina, la care nu mai fusesem.

- Ce zici? Mergem?

- Normal! Vremea e frumoasă și ne prinde bine un pic de relaxare...

- Mergem îmbracați așa sau ne schimbăm în ceva mai comod?

- Daca mergem la mânăstire nu ne mai schimbăm...

Mi-a trecut prin minte să pun în mașină papuci sport dar eram atât de entuziasmată încât am renunțat. Nici măcar apă nu am luat. Erau doar două ore dus-intors așa ca nu avea rost. După vreo jumatate de oră de mers, o durere de cap a început să ii dea târcoale soțului meu. Aveam ceva medicamente prin mașină așa că am oprit să luam o sticlă cu apa, dar fiind un magazin de sat nu am găsit decât suc acidulat. A urmat un indicator cu o mânăstire cu hramul Sf. Mina la care am decis sa oprim. O locație destul de nouă, aflată într-un loc relativ izolat, pe un deal cu o priveliște minunată care ne-a încărcat cu liniște si aer curat. Apoi a urmat Mânăstirea Horaița, o locație micuță, ingrijită, liniștită și cu mulți pisoi. Parcarea era asfaltată, aleile cu piatră fixată in ciment, iarbă verde, zugrăveala albă pusă în evidență de tâmplăria de lemn lăcuită și pisoi alintati peste tot. La ieșire am zărit un alt indicator spre schitul Horăicioara. Întâi am descoperit drumul forestier îngust și cu pietre mari. Drumul serpuia printre copaci si era fără prăpăstii laterale care să îmi dea emoții. Telefonul era fără semnal așa că am mers după indicatoarele fixate pe copaci. O bariera ne anunța că până acolo se putea mergea cu mașina. Am parcat, mi-am privit pantofii noi cu tapla fină si un pic de toc apoi urcușul destul de abrupt, umed si argilos. Dar daca tot am ajuns până aici, 500 m cat scria pe indicator nu erau „un capat de țară”, așa că am pornit la drum. Prima panta a fost amuzantă. A urmat o porțiune mai lejeră la capătul căreia drumul ce se ascundea după o stâncă. 

O doamnă ce cobora m-a privit amuzată și mi-a zis că mai am doar două hopuri si gata, dar merită urcușul, păcat de pantofi... Al doilea urcuș a fost mai abrupt dar cu pietriș pe margini si niște bănci la capatul lui. Am urcat râzând si făcând haz de toată situația. Ne-am odihnit un pic și am pornit pe a treia pantă mult mai înclinată și mai argiloasă. Doi tineri ce impingeau două bicicletele la deal au alunecat cam un metru înapoi. Am prins fusta lungă in mână să văd pe unde calc si am mers pe margine, căutând zone fie cu frunze uscate, fie cu pietris mai mare și încet, încet am reușit să ajungem sus. Priveliștea era fabuloasă: un loc uitat de lume, incremenit în timp și spațiu, o liniște de vorbeam toată lumea în soaptă, o stupină răsfirată pe o pajiste de sub pădure și nu in ultimul rând un cățel negru si mic care ne verifica cu nasul la intrarea in curtea schitului. Am intrat in bisericuta mică. După pridvor ne-a întâmpinat căldura unei sobe de teracotă aflată lîngă ușa camerei circulare care era biserica. Catapeteasma avea picturi foarte vechi ce imi aminteu de picturile din bisericuța copilariei mele si care erau protejate individual cu paravane de plastic transparent fixate pe rame. Sfinții din picturi aveau ochii mari, inocenți și curioși. Pe cupolă erau 24 de siluete pictate pe două nuanțe diferite de fond: prooroci și apostoli, iar stranele aliniate de-a lungul peretilor circulari te invitau să te odihnești și să lași toate gândurile și grijile in seama Domnului. De cand am intrat am avut un sentiment de „acasa”, un loc cald și plin de iubire, un loc în care oricine ajunge e primit cu dragoste. Nu am vazut nici un locuitor al schitului, fiind duminică după prânz probabil erau la odihna, însă  schitul ne-a odihnit nouă sufletele. 

Drumul spre mașină a fost mai greu decat la urcare. Riscul să alunecăm era la fiecare pas. La un moment dat m-am gandit să renunt la pantofi si să cobor desculță dar era prea rece si prea umed așa că, pas după pas, am ajuns la mașină și înapoi în civilizație. Am revenit acasa în amurg dar odihniți din toate punctele de vedere, veseli si încărcați pentru o nouă săptămână.

Vă invit si pe voi să ajungeti la Schitul Horăicioara dar echipați de urcuș, cu bocanci si sticle de apă. La schit există și un izvor de la care lumea iși umpleau bidoanele dar noi nu ne-am încumetat să ajungem până la el. Poate data viitoare cand vom merge echipați corespunzător.