Jurnal săptămânal si o intalnire faina

 Ziua de luni a venit cu soare, ciripeala de păsări si miros de verde crud. Parcă toată natura a trecut prin Săptămâna Luminată cu bucurie chiar daca debutul săptămânii a fost cu ploaie sau poate datorită ploii. Pentru mine săptămâna a început cu bucuria slujbelor de Paște, cu o plimbare la niște doamne foarte dragi si s-a finalizat cu întalniri cu oameni minunati. 

Vineri am primit un mesaj de la o doamnă pe care o stiu de vreo 13-14 ani in mediul online ca e in zonă si că ar vrea să ne întâlnim. O doamnă de la care am invățat enorm de multe despre adolescența baieților. Invățături care mi-au prins foarte bine în ultimii ani. M-am bucurat mult că vom muta această relatie din online în offline. Apoi m-au napadit amintitea unei alte relatii care, odata mutata in offline s-a dezumflat ca un balon ce a poposit intr-un cactus. Atat de emotionata am fost că am uitat cadoul pregatit acasa si m-am simtit extrem de jenata cand doamna, venită de la drum lung ne-a bucurat cu produse facute de ea. 

Dar să revin la poveste. În timp ce scriam de zor mesaje, Ioana m-a sunat. M-a bucurat râsul ei foarte vesel si tonic. Discutia a fost relaxata de parca ne stiam de o viată si ne bucuram una de prezența celeilalte.  Am stabilit o intalnire la un castel renovat din zona, un loc drag sufletului meu unde nu am mai fost de ceva vreme. Apoi m-au năpădit amintirile. O altă doamnă care in online imi era foarte dragă si-a anuntat vizita la noi acum vreo 12 ani, la 10 luni după incendiu. Am asteptat-o cu tot dragul si m-am facut că nu vad grimasele ce le făcea in spatele meu. Mi-am deschis sufletul asa cum o facusem zilnic o perioadă pe net. Am fost eu asa cum sunt în orice situație și ea mi s-a parut a fi aceeasi persoana minunata din online. Seara am sunat-o să vad daca a ajuns cu bine la destinatie (era in tranzit pe la noi) si mi-a redat o parte din discutia avută cu doamna la care ajunsese. Din explicațiile date de cealaltă doamnă am dedus lista ei de „nemultumiri” la adresa mea, a gospodăriei mele si a familiei mele. Am fost socata. Am crezut că mintea imi joacă feste. Mi-am zis că sunt eu prea sensibilă si am imaginația bogata. Am zis că o fi nevoia mea de validare care creează scenarii sumbre si am lasat-o așa, să vad cum decurg lucrurile. Doar că nu era imaginația mea. La ceva vreme am vazut discutii in spațiu online cu amanunte pe care le stiam doar noi două despre tinutele noastre din curte in acea zi, despre masina noastră, despre gospodăria noastră si despre copilul meu. Si atunci am avut o imagine clară a caracterului său. Chiar dacă existaseră mici povesti din viata ei din care as fi putut deduce caracterul ei oarecum duplicitar sau ipocrizia de care dadea dovadă in anumite situații, am ales să vad doar partea bună. Alegere care mi-a adus dezamagire. Cum pe Ioana am cunoscut-o in acelasi mediu, am ales cu grijă atât locatia cat si tinutele noastre pentru intalnire. Ca cel ce suflă si in iaurt după ce s-a fript cu ciorbă. După primele minute mi-am dat seama ca imi făcusem griji degeaba. Ioana e o tipă pe cinste, care râde mult si cu tot sufletul, deschisă, jovială, caldă, sinceră si autentică. S-a lipit si mai tare de sufletul meu. Pe net pare mai sobră poate pentru ca temele abordate de ea pe net sunt mai sobre. Soțul ei e la fel de jovial si vesel. Relația lor e uimitoare, un exemplu pentru oricine ii priveste. Sunt degajati, relaxați și veseli. Iar cand povestesc despre nepotelul lor li se luminează chipurile si orice detaliu din jur dispare: sunt doar ei cu bucuria lor și parcă redevin copiii ce se bucură de bucuria lor. Doar privindu-i si ascultându-i intelegi conceptul de iubire neconditionata sau cum se poate ca 2 persoane sa devină parti ale unui intreg perfect. Cand ne-am despărtit (nici unul nu dadea semne că ar vrea să plece) nu mi-a venit să cred că trecuseră 2 ore. Parcă abia ajunsesem.... Mi-ar plăcea sa ne revedem chiar dacă ne despart vreo 300 km. Sunt oameni pe care nu ii intalnesti prea des in lumea asta cocoșata de griji si nevoi si chiar e nevoie de asemenea exemple de relații pline de dragoste si bucurie, relatii care au evoluat frumos in timp si care au devenit frumosi și impreună nu doar fiecare separat. Sotul meu a remarcat că ei lucrează impreună și că ei confirmă faptul că timpul indelungat impreună sudează relația. În ultimii ani am tot citit recomandari ca fiecare „partener” să aibă cercul său de prieteni sau loc de muncă separat ca sa nu se „piardă” in relație fară a fi mentionat riscul că astfel se poate să se piardă relația. Acel timp la muncă in care sunt unul în preajma celuilalt chiar dacă nu unul lângă celalalt probabil i-a ajutat să comunice fără cuvinte si astfel să se completeze. 

Mi-au redat cumva speranța că se poate, că sunt si familii fericite in ciuda vremurilor in care trăim, că apropierea de Dumnezeu e mai mult decât benefică unei relații iar plimbările in locuri incărcate de dor de frumos si de Dumnezeu incarcă baterii, că frumosul are forme infinite si că bucuria sterge urmele anilor. Mi-au confirmat că bucuria e o alegere, că grija pentru cei dragi te implineste iar respectul e esențial in relații.

Multumesc, Ioana!