Un moment de frumusete

 Sunt mereu in cautarea unor momente de frumusete. 

Fie ca sunt stropii de ploaie ce cad pe fereastra, fie ca sunt puisorii presarati pe gazon in jurul clostei fiecare moment e magic si nu dureaza decat o clipa. Mi-ar placea sa pot fotografia acel moment. Doar ca dupa ce l-am fotografiat, mi se pare scos din context si sec in comparatie cu ansamblu si energia momentului. Si nu doar acel mic tablou conteaza ci si cu cine il privesti. Iar aceste momente nu sunt complete daca nu sunt impartasite. Pozitia pisoilor la somn se poate schimba in clipa urmatoare, privirea capritei care se alinta fracandu-si botul de palma mea e greu de surprins intr-o fotografie. Sau poate nu stiu eu sa fac asta. Inca.

Dar mi se par magice astfel de momente si de fiecare data cand surprind un asemenea moment ma simt binecuvantata si mica in raport cu maretia naturii. Si astfel apare reconstința. Recunostință pentru toata magia pe care ne-o ofera natura. Recunoștință pentru natura cu posibilitatile ei nelimitate. Oricat se chinuie stiința sa explice anumite lucruri, sa descopere si sa aplice si in alte domenii magia naturii, ea ne surprinde mereu si mereu cu lucruri noi. La fel se intampla si cu universul uman. E nelimitat iar noi incercam sa il clasificam si sa il incadram in tabele, grafice si limite cand intuitia e singurul instrument de cunoastere, e calea prin care urmam firescul si magia. Ati observat ca cei ce stiu tainele diverselor stiinte nu se mai pot bucura de magia pura a manifestarii? E ceea ce ne spunea proful de plasma in facultate: pierdem magia padurii examinand scoarța copacilor. Sau cum se spune in popor: nu vedem padurea din cauza copacilor. Iar padurea e magnifica. Am surprins asta intr- o perioada de toamna cu drumuri saptamanale pe Valea Oltului unde am putut admira padurea ce se dadea in spectacol, cu schimbari de tonuri si nuante de la o saptamana la alta. Am surprins Cheile Bicazului, tot in drumuri saptamanale, iarna cand crezi că totul e alb si constant. Muntele e mai mult decat vesnicie si constanță, muntele e viata si trainicie, muntele e vesnic iar micile plante ce isi scot florile prin crapaturi de stanca ne invata despre gingasie, despre puterea firavului si forța delicatului. Putem invața privind in jur, puteam lasa natura sa ne invețe, putem sa traim frumos ieșind din capcanele lumii moderne pe care le numim generic facturi, credite, dar care, de cele mai multe ori, ne incatușeaza in griji si frici. Putem sa ne bucuram de viața si putem incepe sa o facem bucurandu-ne de mici momente pe care natura ni le ofera. 

„Recunostinta este cea mai sanatoasa emotie umana. Cu cat esti mai recunoscator pentru ceea ce ai, cu atat vei avea mai multe lucruri pentru care sa multumesti Universului.” – Zig Ziglar