Acea zi

 Si dupa mult prea mult timp a venit si ziua bucuriei.

 Si cumva nu am reusit sa ma bucur. Oboseala asteptarii, drobul de sare, emotia momentului, dorința de a face din cea mai asteptata zi o zi memorabilă (de parca nu ar fi fost prin insași semnificatia momentului) m-a impiedicat cumva sa simt toata acea bucurie. Abia cand lucrurile au inceput sa revina la normal si-a facut aparitia si bucuria. Sau poate ca era prea multa bucurie si nu as fi putut sa o duc toata, asa ca Doamne Doamne mi-a dat multe de facut atunci ca sa o pot savura linistita acum, ca pe o cafea buna. Totul a inceput cu o veste cu ceva timp in urma. Si imi era teama sa ma bucur. Aveam senzatia ca de fapt e un imens balon de sapun in care se derula povestea asta frumoasa, si daca ma bucur prea tare totul poate disparea. Cred ca am povestit catorva persoane cu dorinta de a face povestea reala. Au urmat planuri si planificari, ziua cu pricina se apropia iar zvonurile panicoase sau rautacioase ajungeau la noi din ce in ce mai des. Adica o a doua poveste, cu actiunea total pe dos,  intr-un alt balon de sapun s-a alaturat primului balon. Ca in povestea cu lupul alb si lupul negru, vedeam ambele parti ale monedei ca noi sa putem alege pe care il hranim. Am ales sa credem in visul nostru, sa credem ca visele pot deveni realitate dar acea teama/grija nu a plecat de tot asa ca si-a lasat un pic amprenta in povestea noastra. Am aflat detaliile povestii cu doar cateva zile inainte de eveniment, am rescris scenariul astfel incat sa totul sa se potriveasca, am tras de mine pentru ca mintea sa fie ocupata cu detaliile de organizare si sa nu se duca nici spre drobul de sare nici spre buturugi mici si negre. Ca de fiecare data, Dumnezeu mi-a trimis oameni minunati care de cele mai multe ori mi-au citit gandurile, care au facut ce era de facut cand eu nu mai puteam fie din cauza emotiilor, fie din cauza oboselii sau a stresului. Si nu doar ca mi-au citit gandurile dar au venit si cu solutii la care nu m-as fi gandit niciodata. 

Si a venit si ziua de 4 august in care biserica parohiei s-a umplut de lumina iar Taina Sf Maslu a atins inimile tuturor celor prezenti. Emotiile celor ce au fost sarbatoriti in aceasta zi, intr-un fel sau altul, au fost atat de puternice incat mesajul de pe tortul prezent la eveniment era singurul care exprima emotiile tuturor celor prezenti.

Cam atat am putut spune tuturor celor ce mi-au fost alaturi. Si nu ma refer doar la cei ce au fost acolo in acea zi ci si celor ce ne-au scris sau doar au avut ganduri bune pentru noi in astfel de momente, celor ce m-au ascultat, celor ce m-au ajutat si celor ce m-au sustinut cu un gand, un cavant sau un gest. Pentru ca uneori cuvintele sunt de prisos iar imensitatea noianului de emotii nu poate fi exprimate decat prin cel mai simplu si mai cuprinzator cuvant: Multumesc! 

Abia ieri am reusit sa inteleg ca povestea e reala, ca nu exista baloane de sapun ci viata pur si simplu iar azi incerc sa revin la viata normala, la activitatile zilnice si banale. Si ca sa facem trecerea intre vis si realitate ieri am iesit un pic la plimbare. Maretia muntelui Ceahlau, imensitatea lacului Bicaz precum si furtuna ce ne-a insotit de-a lungul plimbarii noastre a fost ca un mesaj de la Doamne Doamne pentru acest moment. Dimineata a venit cu soare, cu miros de reavan si proaspat, cu plante vesele ca au primit apa si cu o lista lunga de treburi de facut.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!