a vrut sa fie "cineva"

 Stiti acel moment cand un cuvant sau o propozitie auzit undeva iti limpezeste ceata in care te ratacesti de ani de zile? Cand acel cuvant/propozitie/fraza iti raspunde la mii de intrebari puse in ani? Cand stii, fara nici o umbra de dubiu ca trebuie sa pui punct? Ca acolo nu mai e nimic. Nimic de care sa te agati ca sa poti spera.

Prima data mi s-a intamplat cand am decis sa divortez. Ne certam. Trebuia sa mergem la o nunta si cumva, asta ii dadea peste cap planurile "domnului". Chiar daca planurile noastre erau facute cu luni in urma. Probabil una din amante era in zona si avea nevoie de timp liber asa ca a provocat o certa din nimic. Stiam ca se va sfarsi cu el plecand si izbind usa dupa el. Va inchide telefonul si pana seara nu voi reusi sa dau de el. Mai mult, va ignora cu desavarsire obligatiile zilei cum ar fi faptul ca trebuia incheiata o lucrare si platite salariile. Va reveni seara, linistit ca si cum imi face o favoare, facand tot felul de mofturi si insotindu-ma la nunta cu o fata de martir. Trecusem prin scenariul asta de prea multe ori ca sa nu il recunosc.  Nici nu mai avea importanta ce imi reprosa. Incepea cu un amanunt banal apoi trecea la "epitete" coplesitoare la adresa mea. Nu stiu exact care a fost "declicul" dar fata de alte dati nu am mai reactionat. Stateam pur si simplu si il priveam. Ma intrebam ce cauta el acolo, in casa mea, si cu cine vorbeste. S-a oprit, s-a uitat la mine, a injurat ("imi bag.... in firma si in casa ta") si a plecat izbind usa. Am sarit de parca eram pe arcuri. Nu stiu cand am ajuns la usa si i-am dat replica, urat si tare. Din acel moment nimic nu a mai fost la fel. Nimic din ce spunea nu ma mai atingea chiar daca gasea moduri extrem de ciudate de a ma atinge fie verbal sau comportamental.  Mai erau momente cand ma gandeam ca poate casnicia noastra merita inca o sansa, dar avea el grija sa ma faca sa regret pana si gandul. A durat 8 luni pana cand s-a decis sa divorteze in liniste. Nu am vrut balacareala publica asa ca a fost nevoie de timp sa gasesc solutia pentru un divort rapid si in liniste. Dupa care am refuzat sa mai vorbesc sau sa aud de el. Am plecat din viata lui inchizand usa. Incet si definitiv.
Asa si acum. Si tot un barbat dar din fericire nu sotul meu:
- Intotdeauna mi-am dorit sa fiu cineva. Si cum fata nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor, macar baiatul.... 
In prima faza nu am inteles. Ce treaba are ce ai vrut tu sa fii cu ce sunt copii? Credeam ca a trecut de faza asta cu ani in urma si ca varsta vine cu o oarecare intelepciune....

Apoi m-am intrebat cum poti compara copiii intre ei. Fiecare are felul lui de a fi. Fiecare are calitatile lui asa cum fiecare are drumul lui. Fiecare si-a luat propriile decizii. Fiecare e multumit cu viata sa. Au familiile lor, copiii lor. 
Cum sa ii compari? 
Care sunt criteriile? 
Si cum sa mergi pe ideea de a inlatura pe unul din ei pentru ca nu s-a ridicat la ce? 
Care e nivelul? 
Cine a stabilit acel nivel? 
Si pe ce criterii?
Apoi mi-am amintit un banc cu un baiat care cere in casatorie o fata. Ea il intreaba:
-Mercedes ai?
-Nu! Dar....
-Casa cu mansarda ai?
-Nu! Dar...
-Bani in cont ai?
-Nu! Dar...
-Atunci nu ma pot marita cu tine! Si fata pleaca...
Baiatul, cu inelul cu diamant in mana termina in soapta propozitiile incepute: 
- Mercedes nu am pentru ca am un Porsche si Ferrari, casa cu mansarda nu am pentru ca am un castel si nici bani in cont nu am pentru ca detin banca.... 
Cam asa e si cu nivelurile astea. 

Uneori nu vedem decat ce putem vedea.

Atat se poate...