despre dezvoltare personala

 M-am întâlnit prima dată cu acest termen când eram studentă. O prietenă m-a invitat la o conferință a unei companii ce vindea produse cosmetice și de curățenie. Acolo am primit casete ce le puteam asculta chiar și în mașina. Apoi am descoperit cursurile de vânzări. Intâi la o companie de asigurări. Apoi la furnizorii de echipamente cu care aveam contracte pe firma mea. Am învățat atunci că nu contează ce vinzi atâta vreme cât crezi în produsele pe care le vinzi și ești atentă la nevoile clientului. Mai tarziu am aflat ca în acele cursuri învățatam să lucram cu convingerile limitative (ale noastre și ale clientului) și cu nevoile emoționale (atât ale clientului cât și cu cele de validare ale noastre). Când am descoperit cărțile lui Dale Carnegie am citit tot ce gaseam chiar dacă asta însemna să merg până la Iași să le cumpar. Părea un drum ușor spre succes. Doar citești și aplici niște principii și, ca prin magie, viața devine un drum lin presarat cu flori. Doar părea...

Treaba e că a trebuit sa dau cu capul de fundul prapastiei, să ajung la psiholog ca să înțeleg că nu pot pune flori proaspete într-o vază murdară, plină de noroi și de flori ofilite. Așa cum nu poți așeza haine noi și parfumate într-un dulap îmbâcsit și plin de praf dacă nu și de molii. E necesar să faci întâi curat, să scoti gunoiul, să ștergi praful, să cureți vaza și să speli totul ca să ai flori proaspete sau haine curate. Iar procesul implica efort, lacrimi și durere. Cum spunea cineva, orice naștere doare dar merită.

Și la mine, procesul asta dureaza de mai bine de 20 de ani. Ce e drept în ultimii ani s-a accelerat, parcă trec mai repede de la o etapă la alta. Și totuși, când cred că am scos toți scheleții din dulap și dulapul meu e super curat, mai găsesc câte unul pitit pe undeva. Și daca ar fi doar cu constatari ar fi bine. Dar evenimentele dureroase, ascunse bine pe fundul sufletului, eventual în sertare secrete, se cer scoase la lumină, recunoscute și vindecate. Iar asta implică retrairea traumei, chiar dacă pentru un timp scurt, dar e nevoie să o retrăim ca să o recunoaștem, să o înțelegem, să vedem ce am învățat din acele momente ca să putem vindeca. Și cine credeți ca ne apasă butoanele care deschid acele sertare secrete? Cele mai dragi persoane. Pentru ca doar ele ne pot sta alături în aceste momente și doar pe ele le putem ierta pentru durerea provocată chiar dacă acea durere e spre binele nostru. Din păcate nu putem face troc cu Dumnezeu. Nu putem să facem un numar de mătănii sau să mergem la un numar de slujbe si El sa ne dea ce vrem noi. Nu funcționează așa. E nevoie de un altfel de troc: să dăm ceva din noi ca să putem primi ceva de la El. De regula trebuie să dăm durerea, suferința, nemulțumirea ca Dumnezeu să poată pune în loc iubirea, lumina și bucuria.