Zilele trecute mi-am adunat jurnalele vechi pentru un proiect de suflet. Aseara am facut o incursiune in ele, pentru niste articole noi din materiale vechi. Uitasem multe trairi din acea perioada dureroasa care m-a condus la acest blog. Ce m-a surprins a fost o pagina in care scriam ce imi doresc dupa ce se termina acea nebunie, si care descria exact viata mea de acum. Nu mai vorbesc despre pagina in care vorbeam de ce simteam ca va urma cu aproape 2 ani inainte... Abia astept ca proiectul meu de suflet sa prinda contur. As avea 2 luni la dispozitie sa il materializez. Imi doresc sa fie gata de craciun.
Cursul de dezvoltare personala a trecut de partea de cautari si vindecari a ranilor trecutului asa ca apele sufletului incep sa se limpezeasca. Acum vorbim de rearanjari de emotii, de schimbari de credinte limitative, de identificare si inlocuire de tipare mentale. Interesant e ca eu vad schimbari la cei din jurul meu si mai putin la mine. De exemplu ieri a fost o situatie in care, in trecut, sotul meu s-ar fi suparat foarte tare si ar fi luat-o personal dar peste care, acum a trecut glumind. A fost doar un moment de stop in care parea ca isi analizeaza emotiile si se gandeste cum sa reactioneze. Parea ca si el a fost mirat de lipsa tumultului de emotii. Pana si la Matei a disparut starea conflictuala si nu mai ia totul personal. Nu mai pare sa se simta incoltit la fiecare remarca. Si pentru ca la acest curs intram intr-o etapa de sedimentare a cunostintelor acumulate, m-am hotarat sa intru intr-un program nou de 40 de zile cu o doamna care mie mi-a placut mult si care imbina aceasta latura a dezvoltarii personale cu rugaciunea. Mi-ar fi placut sa se suprapuna cu perioada postului dar poate ca cele 3 saptamani decalaj pregatesc acea calatorie minunata spre Craciun. Abia astept sa inceapa.
Saptamana viitoare e destul de aglomerata in curte. Matei fiind in vacanta ca profesor a plecat la Iasi sa isi rezolve ceva probleme administrative la facultate asa ca ma pot ocupa de curte si gradina fara sa imi fragmentez ziua cu pregatirea meselor de pranz care erau cele mai consistente pentru Matei (cand venea de la scoala) si care sunt doar gustari pentru mine si sotul meu.
Saptamana trecuta a trecut prea repede si cu peripetii astfel incat nu prea am reusit sa ma bucur de partea de provocare. La mine era planificata ca fiind cu decoruri de toamna. Am facut cateva aranjamente mici pe ici pe colo dar nu am reusit sa le fac poze. Dupa ziua de luni cand am fost dupa masina, au fost zile cu plimbari la medic, la farmacie si am incheiat-o cu un drum la Iasi pentru a-i duce bagajul lui Matei dar si pentru ca mama sa mearga la control la medic. Ieri nu prea stiam cu ce sa incep sau cum sa le ordonez pentru a face cat mai multe si a fi mai eficienta. Dar nu mi-a iesit asa ca m-am ocupat de ce mi-a atras atentia mai tare si am lasat restul pe saptamana viitoare.
La ultima comanda Oriflame, am primit cadou un ruj metalic. In prima faza arata ciudat dar ca accent peste un ruj mat intens arata bine. Si tot saptamana asta vreau sa imi vopsesc radacinile parului pentru ca vineri merg la un eveniment intersant.
Se anunta o saptamana interesanta!
La voi cum e?
M-am gândit și eu săptămânile astea la perioada pandemiei. Cumva am reușit să răcesc sănătos, am fost fără voce o săptămână, cu nasul înfundat a doua iar în a treia am tușit până au început să mi se vadă pătrățele pe abdomen și nimeni nu s-a mai uitat speriat spre mine :)
RăspundețiȘtergereSanatate multa! Sper ca esti bine.
ȘtergereSi da, sunt semne ca revenim la o oarecare normalitate din punctul asta de vedere....
O saptamana frumoasa!
NU mai știu daca am comentat sau nu ieri cand am citit prima dată postarea, dar parcă totuși nu. Sunt puțin cam în urmă cu comentariile pe bloguri.
RăspundețiȘtergereÎn primul rănd, să natate multă. Sper că la ora asta, când scriu eu și tu ai terminat antibioticul, sper să fii într-o formă mult mai bună.
Tu zici ca nu vezi schimbări la tine, dar cred ca cea mai mare schimbare e ca observi schimbările la ceilalți. Poate că ei s-ar fi schimbat mai repede dacă și tu ai fi fost ”vindecată” mai demult. Eu cred ca instinctiv reacționam la starea celor din jur și ne comportam asemănător. Nu știu dacă întelegi ce vreau să spun, dar cred că îți explic mai bine printr-un exemplu. Eu de obicei sunt destul de calmă, mai ales în zilele în care reușesc să rezolv mai multe decât îmi propun. Dar tot eu sunt cea care reacționează fix în același mod în care reacționează cel din fața mea. Ieri eu am avut o zi bună spre foarte buna, dar totodată m-am certat cu Cristina până la urlete(aproape). Era nervoasă fără să știe starea aia interioară când nu întelegi ce ți se întâmplă și nimic nu e cum vrei. Nu o recunoaște dar are o anumită postură, o încordare a umerilor specifică, maxilarul încordat. Nici eu nu o recunoisc din prima, dar îmi cunosc copilul și când începe să facă totul cu trântit(nu voit, e instinctiv), cu scăpat pe joc, cu uitat ce are de făcut când iese pe ușă...atunci știu și ii zic că e nervoasă, dar căpoasa mea nu crede și o ține pe-a ei că nu are nimic. Și-atunci recționez eu, tot din instinct și încep să mă enervez, dar doar pe ea. Ieri am trimis-o să numere, să bată o pernă, să de-a ture, dar doar se enerva și mai tare. Abia seara cand a făcut baie s-a calmat și a simțit și ea calmul și diferența față de toată starea anterioară. Știam că ea e cea nervoasă, și ca trebuie să stau cat mai calmă, dar tot n-am putut să nu reacționez la încăpățânarea ei.
Mult succes în realizarea proiectului de suflet și să te bucuri de călătoria pe care o vei intreprinde în realizarea lui.
La asta m-am referit cand am zis ca nu vad schimbarile la mine dar le vad la ceilalti. Stiu ca starile se reflecta sau se empatizeaza sau ca suntem oglinzi unii pentru altii :). Iar ce povestesti cu Cristina sa stii ca e specifica adolescentei. Mai am si eu zile cu Matei cand e nemultumit de ceva sau il framanta ceva iar manifestarea lui e ori cu izbit si trantit, ori cu dormit. La inceput trebuia sa il scot din sarite (pana la lacrimi) ca sa rup zagazul si sa spuna ce il framanta/nemultumeste mai apoi a inteles ca nu am nimic cu el ci doar incerc sa il ajut sa exteriorizeze. Cam greu a priceput ca vorbitul ajuta mai mult decat izbitul sau somnul....
ȘtergereIti doresc multa rabdare in etapa asta!