La jumatatea lui mai

Habar nu am când a trecut jumătate din luna. Mai ieri scriam despre obiectivele lunii şi deja e 15. 

Afară e cald. A fost şi mai cald şi ar fi nevoie de apa dar ploaia ne cam ocoleşte. Vremea se înfoaie, bate vântul, vin nori mulţi si negri dar stropii de ploaie sunt puţini. Bine ca nu a fost grindină. 

In curte, iarba trebuie tăiată săptamânal, straturile de flori trebuie curăţate frecvent atât de buruieni cât şi de florile trecute. 

In câmp stăm relativ bine. Mai avem de semanat nişte lucernă. Am lasat-o mai la final pentru că stăm bine la capitolul acesta şi oricum primul an e mai prost deci nu e nici o grabă. Cartofii au ieşit deja, ceapa trebuie prăşită, fasolea la fel in timp ce porumbul abia işi scoate nasul să vadă cum e vremea.

În gradină ne pregătim de pus răsaduri. Anul acesta încercăm varianta cu folie şi cu sistem de udat cu picătură. Am semanat direct in gradină seminţe de roşii mărunte care deja au început să iasă.

Şi la capitolul reamenajari curte stăm relativ bine. Deja am bifat mai bine de jumătate de listă, cam un sfert a rămas pentru anul viitor iar cele rămase se pot face si peste vara sau la toamnă. Am plantat căţiva căpşuni căţărători şi aş vrea căţiva butuci de vie cu struguri fără sâmburi. Doar că avem nevoie de soiuri extratimpurii pentru că suntem pe zonă subcarpatică şi perioada caldă e un pic mai mică. 

Doar la capitolul curatenie in curtea animalelor stam prost. Ocupaţi cu campania de primăvară am neglijat zona asta. Dar pentru ca se apropie prima coasa la lucernă va trebuie sa curaţăm zona de furajul vechi si implicit greblat intreaga curte. 

Luna mai e o luna foarte aglomerata, parfumată si colorată, dar si a nuntilor.

In prima jumatate a lunii am participat la o minunată slujbă de binecuvântare a 25 de ani de căsătorie. Momentul a fost emoţionant chiar daca presărat cu aroganţe din partea mirilor. Naşii păreau mai emoţionaţi decât mirii mai ales ca aveau alături copiii lor. Copiii sunt la vârsta planificării propriilor lor nunţi şi  erau foarte serioşi şi prinşi de emoţia momentului. Cu greu au apărut câteva zâmbete. Mai multe au fost la mini-recepţia de după. Pe total a fost un eveniment frumos. Mi-aş dori mai multe evenimente de acest gen. Cred că avem nevoie de astfel de exemple de continuitate si statornicie.

Dar lecţia momentului a fost că firescul e mult mai frumos decat controlul. Cu cât încerci să controlezi mai mult un eveniment cu atât îţi iese mai artificil, cu sincope şi momente mai puţin plăcute. Dacă în schimb, stabileşti direcţia şi laşi lucrurile sa curgă, ai mai multe şanse să te alegi cu un eveniment frumos. 

Gradina de primavara: salata, galbenele, spanac, ridichi, mazare si aracii pentru rosiile cirese semanate direct in pamant. Stiu ca pare cam haotica dar pentru mine are logica:

Anul trecut povesteam de un proiect care m-a incurcat mult. Era vorba de daramat magazia de lemn din fata bucatarieie de vara. De fapt cica era cuptor pe vremuri dar noi nu l-am mai gasit. In locul ei am amenajat un loc de luat masa afara in jurul caruia am improvizat, din resturi si obiecte vechi o zona cu flori:

Aici se vede un pic din logica gradinei de primavara:

Tot din zona florilor din jurul locului de luat masa. Cutia gri adaposteste borcanele cu sare, cu zahar, cu ardei iuti si altele necesare:

 un detaliu:

Tufele de liliac si iasomie:

Ciresul de mai:

Bulgarasul da semne ca va face cateva flori:

Agrise:

Coacaze:

Un alt detaliu cu o coada de pisica:

Cauciucurile de la poarta ce separa tomberoanele de gunoi de restul curtii:

Cioata parului din fata casei:

Curtea vazuta din fata casei:

Un alt detaliu cu improvizatii:

Trandafirii cataratori:

Capsunele puse pe folie:

Bujorul de langa casa:

Final de aprilie

aranjamentul din dormitor

 Am ajuns la final de aprilie. Anul acesta lunile dispar cam repede din calendar. Aprilie a fost o luna incarcata. A fost luna cu pus in gradina, cu curatenia de paste, cu sarbatori si zile de relax. Si chiar am profitat de Saptamana Lumina pentru a-mi incarca bateriile. Chiar daca listele cu "trebuie" nu au fost bifate in totalitate in Saptamana Mare, nu am fost foarte stresata de "ne-facute". Iar ploile din ultimile 3 zile au venit la fix atat pentru pamant si culturi, dar si pentru odihna. Am descoperit un serial mai mult pentru copii pe Netflix care m-a prins destul de tare si am putut sta linistita, cu piciorul lovit in repaus. Deja incep sa uit ca ma doar dar imi aminteste el de cate ori fac o miscare care nu ii place. Oricum e mult mai bine decat saptamana trecuta cand am stat mai mult in picioare si clar ca e mai bine decat in urma cu aproape 5 saptamani cand m-am lovit.

 Am reusit sa mai schimbam o piesa de mobiler din dormitor si una din salon datorita unui magazin nou Lidl in oras cu oferte bune si pe mic mobilier. Mai sunt cateva piese mici de cumparat si elimin "adaptarile" din casa. Apoi mai e nevoie de ceva electrocasnice. 

felinarul si cosul cu oua

De luni intram intr-un ritm "normal" de treaba. Acea rutina linistitoare presarata cu treburi de sezon peste zi.  Sotul meu re-incepe sa coseasca pentru animale iar eu voi curata curtea furajelor si sa o pregatesc pentru depozitarea furajelor noi. Am avut si ceva pierderi din cauza unor depozitari  necorespunzatoare dar invatam din mers si ne adaptam. 

Dupa zilele de ploaie natura a explodat de verdeata. Copacii au inceput sa se imbrace, papadia aproape nu se mai vede din iarba, petale de flori sunt peste tot si descopar mereu si mereu detalii frumoase prin curtea aflata inca intr-o continua schimbare.

Doar cu locul de luat masa de afara inca am dubii. L-am mutat de sub vie dar inca nu gasesc solutia potrivita pentru amenajarea noului loc din fata bucatariei de vara. Cu toate astea imi doresc sa amenajaz si un loc de cafea sub via din fata casei cu o masuta bistro si 2-3 scaune atat pentru musafiri cat si pentru ceaiul de seara... Probabil, la momentul potrivit, voi gasi cele mai bune solutii. Sau nu si voi schimba din nou.

Pentru vara asta imi doresc restaurarea micului Pegas pe care l-am folosit pe post de decor de curte in ultimii ani. Si vreau sa ii pun si un cos pentru cules plante in plimbarile mele. Imi place ca e clasic si imi aminteste de copilarie. Dar vreau sa aiba un aer mai romantic si cum sotul meu se pricepe la restaurari imi permit sa fac mofturi. Deja am ales culorile la vopsea mai trebuie doar zile cu soare si un pic de timp liber pentru sotul meu.

masa de paste

un decor din salon 

si un "decor de curte" 

Organizare in saptamana mare

 Pentru ca sunt o persoana dezordonata nu reusesc sa ma pregatesc de sarbatori din timp. Adica curatenia, ca pe cele ale sufletului le fac din timp, ca sa le pot acorda timpul necesar si asta pentru ca relatia mea cu Doamne Doamne mi se pare oarecum intima - nu prea povestesc despre ea. 

De fapt un smotru general fac pe la final de februarie. Atunci sterg tot, reorganizez, curat si mut. Probabil din cauza apasarii iernii. Atunci mi se pare ca nu intra suficienta lumina in casa si incep sa sterg geamuri, spal perdele si apoi restul.... Apoi, pentru ca sarbatorile pascale se suprapun cu pusul in gradina, de cele mai multe ori are intaietate gradina. Asa si acum. Toata saptamana trecuta m-am ocupat de gradina si partial de curte. Am ignorat cu desavarsire programarea mea pe zile pentru curatenia in casa. Odata ce am iesit afara nu s-a mai lipit de mine treaba prin casa. Mai ales ca vremea a fost superba. Joi am semanat radacinoasele si am plantat ceapa si usturoiul. Vineri am pus cartofii. La ceapa m-a ajutat Matei cand genunchiul meu a inceput sa tipe de suprasolicitare, iar la cartofi, sotul meu a fost cu motorizarea (a facut cu motosapa randurile si le-a acoperit) iar eu cu Matei am "numarat cartofii", adica am pus unul cate unul pe rand. Sambata am fost la Iasi sa il ducem pe Matei care, profitand de vacanta scolara, a plecat sa isi rezolve temele si proiectele la master. A zis ca va reveni joi acasa, la timp pentru framantat cozonacii. 

Asa ca incep Saptamana Mare cu pregatirele la inceput. Si cu o piesa noua de mobilier in salon deci cu o reorganizare. Am niste planuri amanuntite facute dar probabil le voi ignora iarasi si voi merge pe inspiratia de moment. 

In principiu ziua de luni incepe cu schimbat perdele cu cele de rezerva si continua cu curatenia in dormitoare. Marti e repartizata celorlalte camere din casa: salonul, bucataria mica si baia. Miercuri e ziua pentru bucataria de vara si curte iar joi e pentru taiat cocosii, colorat oua si eventual copt cozonacii. Vineri  e pentru bucatareala: pasca, bors de cocos, fiert salata beof si drobul dar si spalat rufe. Sambata e ziua care imi place cel mai mult. Incepe cu framantat painea, continua cu schimbat lenjeria, periat mochetele, pus perdelele la locul lor, pus painea la cuptor, facut salata beof. Savurez momentul cand incep sa asez in casa, sa decorez, sa infrumusetez. Cel mai mult imi place cand totul e gata si caut cele mai potrivite locuri pentru vasele cu flori parfumate. Seara incepe cu relaxare in cada, continua cu retusuri la decoratiuni, asezat platoul pentru dimineata si se termina cu Lumina Sfanta la Biserica. 

Si printre toate astea mai sunt activitati cum ar fi: muls vaca si caprele, separat smantana din lapte, facut branza si cas, varuit copacii, greblat curtea, cusut o perdeluta pentru bucataria de vara, scos ghivecele cu flori afara, schimbat pamantul si fertilizat si multe alte "maruntisuri".

Imi place mult sentimentul din prima zi de paste, cand nu mai e nimic urgent de facut, cand totul in jur e asa cum trebuie sa fie, cand totul e "primenit". E ziua in care imi place sa savurez bucuria. A sarbatorii, a oamenilor, a celor dragi, a casei, a curtii, a sarbatorii, a bunatatilor facute.... 

As vrea sa pot pastra cel sentiment tot anul....

La 14 ani de blog

Deja sunt 14 ani. Îmi amintesc cum am scris prima postare. Venisem de la Iasi, de la psiholog. Deja umplusem 2 caiete de dictando cu tot ce îmi trecuse prin minte. Aveam și jurnalul meu personal. Un obicei început pe la 12 ani și continuat, cu mici perioade de pauză, pana acum. Din păcate pe cele de început le-am ars la un moment dat. Și acela e un moment pe care mi-l amintesc bine. Dar sa revin la acel început de aprilie 2008.

 Inceputul anului 2008 venise cu un bilanț al pierderilor și știam ca lista nu se închisese. Din păcate în acel ianuarie aveam să simt că mă pierd și pe mine într-un noian de frici și gânduri. Noian care m-a făcut să mă izolez de toata lumea. Credeam că dacă stau în colțul meu și îmi ling rănile ca pisica o să depașesc singură vinovăția și panica care mă sufoca. Nu voiam să mai împovărez pe nimeni cu problemele mele. Simțeam că o făcusem destul. Noroc de oamnii frumoși din jurul meu care m-au prins la timp, chiar pe muchia prăpastiei în care riscam să cad. O prietenă de la Iași mi-a făcut programare la psiholog și aproape că m-a dus cu forța. Alta mi-a plătit ședințele. O prietenă din facultate mă ajuta cu banii de drum și tot așa. Erau zile cand mergeam în stație, la ocazie fară nici un ban. Oprea căte o mașină și îi spuneam că trebuie să ajung la psiholog la Socola dar nu am bani la mine și că mă așteapta cineva la Iași ca să plătesc cursa. Nu imi amintesc să fi fost vreodata nevoie chiar să sun să mă aștepte cineva. M-a ajutat Doamne Doamne să ajung la timp la ședințe și să ma pun pe picioare în 4 luni și nu într-un an cum estima doamna psiholog. 

La acea ședință discutasem că am nevoie de o reacție la ceea ce scriu. Doar eu si caietul nu pare sa fie suficient pentru a merge mai departe cu toată suferința acumulată. Așa că am început să caut soluții ca ceea ce scriu să fie ”vizibil”. Și am descoperit platforma blogspot. Si mi-am facut cont. Primul pas a fost numele. Am încercat mai multe nume pana mi-am adus aminte de titlul unei cărți citită într-o zi de vară în locul în care ma simteam cel mai în siguranță, dar și iubită și apreciată: la bunica la țară. Cartea se numea ”Prima zi din restul vieții mele”. Habar nu am cine a scris-o sau despre ce era cartea. Dar numele era sugestiv și mă ducea cu gândul la tihna satului dintre dealuri unde îmi petreceam vacanțele. Așa am gasit titlul blogului. Iar prima postare era o descriere a ceea ce simțeam. Am scris-o și am lasat-o nepublicata căteva zile. Mă gândeam că nu va citi nimeni ce scriu. Că eu nu eram prea bună la română în școala și ca se vor găsi mulți care să fie răutăcioși iar eu nu eram într-un moment în care să suport critica foarte bine. Așa ca am publicat tot blogul sub un alt nume. Mai târziu am scris și despre momentul alegerii acelui nume. Și am așteptat reacții. Cei cărora le-am trimis articolul au avut reacții total neașteptate. Se părea ca era bun și că aveam talente ascunse. Întăi am crezut ca e o glumă. Dar totul parea serios. Apoi a aparut și primul comentariu de la un necunoscut. Era apreciativ. Așa că am continuat să scriu. Articolele cele mai bune au fost primele. Cred ca noianul de emoții ce se cereau exprimate si-au pus amprenta. Dar am continuat să scriu. Uneori și când nu aveam nimic de spus. Doar povestesc crâmpeie din viața mea. Unele vesele, altele triste, furioase sau emoționante pe langă descrieri monotone ale unor momente. Aș vrea să pot reda toata frumusetea din jurul meu dar nu reușesc să gasesc cuvintele potrivite. Așa cum nu reușesc să pun în cuvinte nici frustrarea generată de un anume sistem sau poate de oameni care fac parte din sistem. Dar poate, într-o zi voi reuși. Sau nu va mai fi nevoie. Oricum voi continua să scriu. Despre viață în general. Și despre viața mea în mod particular. 

Final de martie, început de aprilie

 S-a dus şi prima lună de primăvară. Martie a fost cu zăpadă, cu soare, cu înghet şi temperaturi de vară. Iar emoţiile au fost amestecate. Ca intr-un carusel care m-a plimbat prin toate zonele. Nu am atins extremele dar m-a năucit. 

Caldura a venit brusc şi a adus cu ea nerăbdarea dar şi panica lipsei de timp, aglomerarea, oboseala şi momente de satisfacţie, pauze de cafea afară cu bucuria lucrului făcut. Nu au lipsit nici întrebarile, căutările şi revelaţiile răspunsurilor. 

Luna aprilie începe cu planuri, cu liste interminabile cu treburi de făcut în curte, în gradina, în casa, dar şi în suflet, în rutinele zilnice şi nu în ultimul rând în gânduri.

A început să îmi placă BoJo. L-am început simplist cu câteva liste la început (cărţi, filme, plimbari...), calendarele obişnuite (anual şi lunar) şi cateva rubrici  lunare legate de curaţenia casei şi a curţii  cu bife saptamanale. Am adaugat un tabel cu greutatea şi unul cu lucrarile din curte şi gradina la început de luna iar rubricele zilnice le ţin ca pana acum - liste într-un patrat in care trec şi vreme. Iniţial vremea am vrut sa o pun intr-un  tabel lunar, dar e mai satisfacator sa o desenez în patratul cu listele zilnice. Am încercat şi scrisul caligrafic dar şi desenul tehnic la care eram buna în liceu :). Cred le voi folosi în funcţie de starea de spirit. Am încercat şi decoraţiuni simple din linii dar si desene cu crenguţe şi frunze. Pentru aprilie am mers pe lipicioase aplicate şi pagini lăsate pentru gânduri. Tocmai flexibilitatea mă atrage. Faptul ca totul e adaptabil şi posibil. Mi se parea destul de greu de tinut pentru că are nevoie de ceva timp acordat dar cred că tocmai acel timp alocat pentru "joacă" încarcă bateriile. Un soi de terapie prin joaca.

Aşa că aprilie pare să fie o luna a terapiei, fie că e terapia postului, a Învierii sau o terapie prin curaţenie şi gradinareală. Iar decorul în care se face terapia e completata de soare, de verdeaţă, de flori şi culori.

Au aparut şi primii pitici prin gospodarie: 2 ieduţe mărunţele pentru că sunt gemene. Mai urmează şi ieduţi şi pui. O terapie antistres e cea cu ieduţi. Sunt o sursa de relaxare când se joacă. 

"Binele se face in liniste"

E un principiu cu care am crescut. Asa cum mai e:  "copiii trebuie pupati doar in somn" sau "sa nu iti lauzi tu copilul, sa astepti sa ti-l laude altii". Iar cel mai tare e "ce o sa zica lumea?" cu varianta particulara "sa nu te rada lumea!" 

Sunt principii "sanatoase" care ingroasa coada la psihologi cu generatii intregi de oameni. 
De ce?
Pentru ca nu am fost laudati/apreciati de catre parinti. Nu ni s-au validat emotiile si nici faptele bune. Am fost doar criticati si am crescut criticand si judecandu-i pe ceilalti. Mai mult, pentru ca nevoia de a fi apreciati nu a fost satisfacuta fie ne-am izolat emotional fie am cautat aprecieri in orice situatii. Ambele atitudini ne paveaza drumul spre anxietate sau depresie. Ambele ne fac sa fim nemultumiti, frustrati si carcotasi. Si daca noi nu am primit nici nu stim sa oferim mai departe generatiilor care vin.
Pentru ca nu ni s-a spus ca suntem buni, frumosi, iubiti, apreciati, ajungem in relatii toxice, in anturaje nepotrivine, nu ne cunoastem valoarea si nu stim sa ne valorificam abilitatile. Si crestem copii si mai frustrati si mai nemultumiti de noi, de ei si de viata in general.
Pentru ca "altii" nu ne laudau iar "ai nostri" nu ii laudau pe ceilalti decat atunci cand ne spuneau "ala de ce poate si tu nu poti?". 
Pentru ca iarba vecinului e intotdeauna mai verde, casa mai mare si masina mai puternica dar in nici un caz nu se vad orele muncite mai multe, timpul mai scurt petrecut cu familia sau sacrificiile facute pentru asta. 

Pentru ca ne cautam validarea in ceilalti si ajungem sa avem o casa mare pe care nu o putem intretine (financiar sau fizic), o masina puternica pe care o scoatem doar la nevoie (consuma mult sau se strica), sau un serviciu care nu ne place dar ne da prestanta. Stiu o gramada de exemple, dar probabil nu e nevoie sa privim prea departe ca sa le vedem. Sunt peste tot. Am fost si eu in situatia asta. Iar asta ne impovareaza si uitam sa ne bucuram de lucruri simple si de viata in general.
Pentru ca "binele se face in liniste" nu exista modele de bine facut cu demnitate. Avem doar anti-modele: de carcotasi sau hateri in online si nu numai. Pentru ca demnitatea nu mai e la moda fiind inlocuita cu mistocareala, zeflemea sau ironii in cel mai fericit caz. Nu mai exista admiratie sau respect pentru munca sau aptitudinile cuiva. Asa cum nu mai exista apreciere (a fost inlocuit cu "like" in online)  Presa care in general are grija sa murdareasca orice persoana care da dovada de bunatate, respect, demnitate sau altruism in schimb promoveaza oportunisti. Citisem o postare a lui Maticiuc in care povestea cum s-a viralizat un clip cu el si Bendeac la o bauta in schimb postarile despre binele pe care il fac ei doi prin spitale nu le baga nimeni in seama.
Si nu in ultimul rand se pare ca nu ar trebui sa facem bine ca sa nu se simta altii deranjati.
Am facut bine atat cat am putut si cand am putut. De cele mai multe ori in liniste. Am fost si ajutata cand ma asteptam mai putin, cand eram la pamant. Si atunci multi din cei care m-au ajutat nu au vrut sa se stie despre gestul lor. Asa cum unora nici nu am putut sa le multumesc pentru ca nu stiam cum sa ajung la ei. Am povestit despre unele momente ca sa scot in evidenta cum un gest mic pentru cineva poate fi enorm pentru altcineva (ingerasul primit si daruit fetitei care nu vorbea). Am facut si greseli (sunt omenesti) din care am invatat diferenta intre "a oferi peste si a invata sa pescuiasca" dar nu regret nici macar un gest de ajutorare a cuiva. Indiferent cate bobarnace mi-am luat uneori.
Am povestit despre ultimul bine facut de Matei pentru ca mi-a placut principiul aplicat si modalitatile prin care a incercat sa faca acel bine. A ajutat un copil care se ajuta singur, oferindu-i o recompensa pentru munca depusa. A vrut sa fie sigur ca acel copil a inteles ca munca este recompensata intr-un mod sau altul uneori chiar cand te astepti mai putin. La tara sunt multi copii care nu au mijloacele necesare dar a ales sa ajute pe cineva care "face rai din ce are",  pentru ca a vazut straduinta. Fetita nu a avut mijloacele care sa o ajute sa faca proiectul asa ca l-a facut pe carton. Prezentare ppt pe carton. Respectand toate indicatiile. Adica tot respectul pentru munca depusa. Asa cum tot respectul pentru Matei care a invatat din greselile facute de noi. Si un alt motiv pentru care am povestit intamplarea a fost contrastul cu intamplarea ce a urmat la cateva minute distanta si care mi-a lasat un gust foarte amar. Parea ca era nevoie de un echilibru ca sa putem ramane cu mintea intreaga in lumea asta nebuna. 
Si daca tot vorbesc de amintiri, acum ceva ani, intr-o discutie cu cineva care imi contestase calitatile de mama (pe principiu ca nu poti fi mama daca nu ai nascut) am scos in evidenta faptul ca Matei e student. Si am mentionat si facultatea si universitatea. Replica m-a lasat muta si m-a pus pe ganduri multa vreme (dovada ca inca o mai tin minte):
"- Pana la urma tot despre bani e vorba!"
Nici acum nu am inteles legatura intre realizarile lui Matei si bani la acea vreme (era in primul an de facultate). Probabil o fi fost una dar nu m-a dus pe mine capul sa o gasesc. 

Concluzia este ca nu intotdeauna vorbim aceeasi limba si ca fiecare este atat cat poate intelege.

Ipocrizie sau paradoxuri umane

 Sunt obosita sufleteste. Si e o oboseala cronica deja. O oboseala nascuta din lupte interminabile intre oameni. O competitie stupida si fara sens. O lupta inutila a orgoliilor. Inteleg ca fiecare are propriile lupte dar nu inteleg de ce sunt atrasi si altii care nu vor decat sa isi vada de viata lor. Si ma refer la unii oameni care vorbesc una si fac alta. Oameni la care comportamentul nu reflecta discursul sau discursul nu reflecta comportamentul. Oameni care vorbesc despre iertare dar sunt ranchiunosi, oameni care vorbesc de modestie dar sunt orgoliosi si mandri, oameni care vorbesc despe smerenie dar carora le place sa ii umileasca pe ceilalti sau oameni care vorbesc despre bogatie spirituala dar se agata de cea materiala cu o disperare rar intalnita. Si cu cat discursul e mai patimas cu atat comportamentul se duce mai tare spre polul opus. 

Uneori oboseala e atat de mare incat mi se face greata. Si sunt atat de obosita incat am tendinta sa generalizez. Sunt om si eu si am o limita. Noroc de Matei ca ma tine cumva pe linia de plutire. Il privesc si ma gandesc ca ajung sa fiu si eu la fel de ipocrita. L-am invatat despre frumusetea sufletului, despre ajutorarea celor din jur, despre daruire si dragoste pentru tot ce e in jur si  acum, din cauza loviturilor repetate, ajung sa ii ofer un contra-exemplu din simplu motiv ca am obosit. 

Ieri mi-a aratat in cel mai frumos mod ca l-am crescut bine. A venit de la scoala si mi-a povestit de o eleva cu 10 pe linie care e foarte bine crescuta si silitoare dar care nu are mijloacele necesare. Imi povestea ca nu a reusit sa isi faca proiectul la Info pentru ca telefonul ei e mai vechi si nu suporta unele aplicatii. Isi dorea cu ardoare sa o ajute sa isi urmeze visul. Cauta variante prin care sa o poata ajuta. Intamplarea sau Dumnezeu a facut ca in acelasi timp, sotul meu sa reinoiasca contractul la telefonie si a primit un telefon nou. Asa ca Matei l-a rugat sa ii dea telefonul vechi, cu ecranul un pic fisurat, sa il ofere elevei cu rezultate bune la invatatura. Bucuria de pe fata lui, dupa ce a daruit telefonul nu poate fi descrisa in cuvinte. Toata seara a repetat exclamatia uimita a fetitei cand a realizat ce i se intampla. 

Si cum suntem in post si ispitele nu intarzie sa apara,  a urmat un contra-exemplu de bunatate si smerenie. O persoana de la care te-ai fi asteptat la buna-intelegere, la compasiune si ajutorare a dat dovada de orgoliu, aroganta si rautate pentru un beneficiu financiar infim. A reusit sa strice bucuria daruirii de mai devreme. Si greata a incercat iar sa se infiltreze. A fost nevoie de multa rugaciune pentru a nu ma lasa prinsa in vartejul de emotii provocat de prostia lui. Pentru ca trebuie sa fii prost tare, sa stii ca celalat iti poate face rau doar miscand un deget si totusi sa incerci sa il iei de sus in incercarea de a-l umili. Uneori insista atat de tare incat crezi ca isi doreste raul. Provoaca pana intrece orice limita a rabdarii, a intelegerii si a compasiunii.  Pe langa faptul ca cei sapte ani de acasa lipsesc cu desavarsire.

Si cum noaptea e intotdeauna un sfetnic bun, dar si un timp al rugaciunii si al discutiei cu Dumnezeu, dimineata a venit cu solutii pentru aplanarea situatiei. Pana la urma am iesit doar cu nervii si rabdarea sifonate si cu o zi in care ne-am trezit mai obositi decat ne-am bagat in pat. Nici macar soarele caldut nu a putut sa repare ravagiile starilor de peste noapte. Sper ca finalul de saptamana sa fie mai linistit si mai odihnitor.

Babele :)

 Anul acesta Baba Dochia a avut multe cojoace. Primele zile de martie au fost haotice din punct de vedere a vremii. Pe langa faptul ca avem o iarna cu multa zapada primavara asta, anotimpurile se schimba de la o ora la alta. Ninsorile au fost fantastic de frumoase si pufoase iar uneori aveam impresia ca imprastie vantul boabe de polistiren de la fabrica din zona. Iar orele de primavara erau insorite si vesele. Doar eu eu eram ametita de la viteza cu care se schimbau si organismul meu nu reusea sa tina ritmul. Cum sunt meteosensibila, am facut inventarul articulatiilor, a ligamentelor si a muschilor iar sinusurile si-au anuntat prezenta. Migrenele s-au simtit ca acasa in capul meu in timp ce starea de somnolenta incerca sa se decida daca sta sau pleaca... Una peste alta a fost o perioada frumoasa: cu tort, cu impacari (cica), cu flori, cadouri, zambete si voie buna. Doar Matei a fost total bulversat cu decizile privind modul in care vor face cursurile la master pe principiul:  uite cursul fizic, nu e cursul fizic.  Noroc ca exista o glumita in casa legata de vocea de la GPS: "reconfiguram traseul". Si cum stirile sunt una dupa alta si in directii total diferite suntem tot pe reconfigurare traseu... Si vremea si vremurile par sa fie pe aceeasi sinusoida.

satul vazut de pe dealul din spate
(din fata cimitirului)

Am incercat sa prind in fotografii dealurile din zona.

 Din pacate Ceahlaul era ascuns de nori.

vedere din fata portii

Invazia pisicilor: mi-au ocupat scaunul din fata semineului:

Florile de pe comoda din dormitor: unele se trec, vin altele noi...

Un final de saptamana frumos, tuturor!

cateva zile reci si o noua idee

 O noua zi rece. A nins un pic aseara dar dimineață s-a topit. Și nici nu a bătut vântul astazi. Am dat o tură prin curte să văd ce și cum modific/plantez după ce am terminat cu animalele. 

În principiu a fost o zi liniștită de duminică. După treburile zilnice și masa de prânz am navigat un pic pe net. Cu cana de ceai langă mine am descoperit videoclipuri și articole despre BuJo. Am mai citit despre el la Irina iar apoi la Mihaela. Se pare ca e molipsitor microbul asta. Dacă în trecut mi se parea un excercițiu destul de complicat care mănâncă timp, după săptămâna asta, în care nu m-am putut organiza deloc, pare un exercitiu bun și motivațional. M-a încântat pagina despre recunoștință și cea cu obiceiuri noi. Și cum am o agendă cu puncte cumparată de soțul meu de la Pepco, mă tentează exercițiul ăsta. Nu știu dacă o să mă țină, dar sper să imi placă și să o adaptez la nevoile mele. Eu oricum am o gramadă de agende și planificatoare. Funcționez bine cu liste și planificări. Doar ca în ultima perioadă nu prea funcționez. Dacă nu e una, e alta și am cam obosit. Abia aștept să pot ieși în grădină. Cred că e cea mai bună terapie pentru o stare de spirit mai optimistă. Să vezi cum rodește pământul lucrat cu mainile tale e un remediu potrivit pentru ce se întâmplă zilele astea...

O săptămână binecuvântată tuturor! 

Prima zi de martie

 Primavara a venit cu vânt şi vreme închisă. Aşa cum sunt gândurile noastre de câteva zile. Nici nu am scăpat de panica creată de măşti, certificate verzi şi numar de "pozitivaţi" că avem o panică mult mai mare: războiul. Buletinele de ştiri de pe orice post de televiziune abundă de ştiri panicoase. Noroc că românii sunt săritori şi printre ştiri panicate vedem şi mobilizarea generală pentru a-i ajuta pe cei plecaţi din calea armatei ruse. Cel puţin în zona noastră, a Moldovei, oamenii sunt foarte săritori. Vecinii mei, fac calcule că ar putea adaposti cel puţin câte o familie refugiată în gospodărie. Acea cameră de bună poate redeveni o camera de oaspeti pentru o mama cu copii plecată din calea urgiei. Am chiar vecini care işi amintesc de prigoana rusă din primul război mondial. Aşa ca fiecare ajută cum şi cu ce poate.

Din pacate empatia care de regulă mă ajută să îi înţeleg pe ceilalţi, acum m-a dărâmat. Nu sunt bună de nimic şi oricât evit ştirile în încercarea de mă proteja, subiectul e pe toate buzele. Măcar de ar fi vreme bună ca munca pe afara să mă ţină ocupata şi departe de toate emoţiile astea. Dar nu e. Şi se anunţă rece toată săptămâna. Bine ca în casă e cald. 

Mirosul freziilor primite de la soţul meu duminică, se amesteca cu cel al zambilelor ce se deschid in ghiveciul primit de dragobete. Din bucatarie nu vine nici o aromă. Cum nu ma simt bine, nu pot gati. Doar chestii rapide, care nu necesită multă atenţie sau implicare, si care bineînţeles că îngraşă :). Bine ca stocul de ceaiuri e mare şi variat. Merg de minune cu vremea rece şi focul din şemineu. Şi daca mai deschid şi laptopul pe netflix reuşesc sa mai şi zâmbesc.

Un moment de bucurie şi amuzament a fost cand a ajuns Matei acasa de la şcoală cu mărţişoare şi poveşti cu eleve. Maine avem runda a doua, la alta şcoala.
In gospodarie, am arat gradina, am pus ceapa timpurie pentru frunze şi am semănat salata şi spanacul. Usturoiul de toamnă are frunzuliţe, au început să apară şi urzicile. Am şi făcut un borş de fasole cu urzici. Găinile s-au pus pe clocit iar animalele au trecut prin deparazitarea de primavară. Aşteptăm vremea bună pentru a căra gunoiul de grajd în câmp şi pentru curaţenia de primăvară.  Florile de primavară au scos vârfurile frunzuliţelor afara. Cum se încălzeşte puţin vreau sa reorganizez straturile de flori. 

Nu am planuri pentru luna ce abia a început. Mă rog să fim sănătoşi si voioşi ca să putem face ce e necesar pe langă casă. Începe şi Postul Mare aşa că va fi o lună frumoasă de primăvară. 

Cum duminică am avut musafiri dragi de la depărtare şi am primit cadou o pereche de ghete sport, abia aştept vremea bună să putem merge iaraşi zilnic la plimbari lungi. 

Şi dacă am început postarea pe la prânz şi o termin seara, intre timp, colectia de flori de pe comodă s-a marit cu încă un ghiveci cu trandafiri roşii:

O primavara minunată tuturor!

Jurnal de final de februarie

 Aproape a trecut şi luna asta. Încă o săptămână şi pregătim mărțișoare. 

Afară e cald. Dar pițigoii mai anunță vreme rece. Trilurile lor sunt încă "cârpiți, cârpiți, cârpiți" chiar dacă pisicile nu mai caută căldura din casa, iar găinile își caută loc de clocit. Profit de vremea bună pentru a pregăti curtea de primăvară. Am curățat zmeura și am refăcut stratul deoarece are tendința de a invada grădinuța. Butucii de muri au primit şi ei atenția cuvenită pentru a scăpa de rugii uscați. Mai trebuie să fie poziționați pe spalier. Şi am 2 tufe care trebuie mutate când terminăm de amenajat suporţii. Şi tot ieri am tăiat toți butucii de vie bătrâni. Am redus la jumătate bolta de vie. Am lăsat doar trei rânduri de suporți. Pe mijloc vom planta vie tânără pe care o vom ridica pe boltă, pe o laterală avem zmeura și pe cealaltă urmează sa punem 2-3 butuci de mure. Iar pentru suprafață rămasă am făcut comandă de copaci. 

Am mai mutat niște flori. Va trebui sa reconfigurez un pic curtea după tăierea viei și a perilor bătrâni. Alunul e mai mare decât mă așteptăm așa că trebuie să mut tufa de bulgărași de alături. După ce încep să mut și să reașez, sigur mai vin idei noi. 

Astăzi m-am bucurat de febra musculara căpătată ieri și ne-am răsfățat un pic la cumpărături. Vițelul s-a învățat să iasă în curtea din față și "aerează" gazonul odată la câteva zile. Cât de curând va trece la grupa mare. Adică la căpăstru şi fără lăptic.

Doua găini harnice s-au pus pe scos pui iar purcelușii mici au plecat la casa lor. Au rămas doar purceluşele.

În ghivecele din casa a venit primăvara şi trebuie sa fac planificarea culturilor şi a grădinilor. 

Zilele următoare ar trebui sa schimb pământul din ghivece și curățenia de primăvară din curtea animalelor. Iarna asta nu prea am avut timp de odihnă. Am încheiat anul trecut în ritm de maraton și se pare că așa l-am început și pe acesta.

O săptămână minunată tuturor!

Cand bunul simt e confundat cu prostia

 

Stiu ca nu mai sunt vremurile de demult, cand bunicii ne invatau despre bun simt, despre respect ("sa respecti, mama, pe oricine ca pe tine te respecti") sau despre morala crestina ("sa nu faci rau cu buna-stiinta, mama, ca mai devreme sau mai tarziu ti se intoarce indarat"), dar parca te gandesti ca daca faci bine, bine vei gasi. Am constatat cu durere ca in ultimii ani e la moda tupeul si nesimtirea sau cum spunea un coleg de facultate: "tre sa le-o tragi tu primul ca sa nu ti-o trag ei". Dar acel coleg venea dintr-o casa de copii si ma gandeam ca nu a avut o bunica care sa il invete ce e bine. Nici prin cap nu imi trecea acum aproape 30 de ani ca asta va fi motto-ul societatii de astazi. In nici un caz ca voi intalni atitudinea asta la generatiile cu care am crescut eu sau oameni care au crescut in acelasi mediu ca mine, sau ca respectul se acorda celui cu gura mai mare sau care stie sa se certe mai bine. Nu ca nu as sti sa ma cert dar mi se pare injositor sa fiu nevoita sa ranesc ca sa fiu respectata. Mi se pare lipsa de respect fata de mine sa fiu nevoita sa spun lucruri care mie mi se par evidente, sa ating puncte sensibile doar ca sa ii arat celuilalt ca nu sunt proasta si ca vad, aud si stiu. Si asta pentru ca politetea si bunul simt e interpretat ca fiind prostie. Daca te-a ranit odata si nu ai ripostat ori esti proasta si nu ai vazut sau esti proasta si vrei sa pastrezi relatia indiferent de situatie. Oricum ar fi tot ca proasta esti vazuta. Si atunci esti nevoita sa lasi educatia deoparte si sa spui lucrurilor pe nume, oricat de evidente ar fi. Altfel situatia se va repeta. Daca te-a calcat odata in picioare (metaforic vorbind) si nu ai ripostat inseamna ca merge si o face inca o data si inca o data pana cand dai cu ei de pamant. Si atunci devii "bau-bau". Relatii care ar trebui sa fie armonioase, de sprijin si apreciere reciproca se transforma in pisica-si-porumbeii. Ati vazut vreodata cum se imprastie un grup de porumbei cand vine o pisica? Cam asta mi s-a intamplat mie cand am ajuns intr-un anume loc. Fiecare a cautat un loc unde sa se ascunda. Atat de penibila a fost situatia... De parca eram in Matrix si am luat pastila adevarului. Dintr-o data nimic din ce stiam nu mai era real.

Si nu odata ma intreb in ce lume va fi nevoit copilul meu sa traiasca. Mai ales cand il vad cum se loveste de cate un "cadru didactic" care, in zeci de ani la catedra si inca pe atatia in functie de conducere nu stie decat sa lovesca in loc sa sprijine si sa sustina un tanar la inceput de drum. Cum il stimulezi sa iti ramana in sistemul de educatie si sa mai faca si educatie de calitate daca tu il umilesti in fata colegilor de cancelarie? Sau cand faci santaj emotional? Noroc ca tanarul meu profesor preda la mai multe scoli si acolo sunt oameni de calitate.

Dar despre oameni care una spun si alta fac as putea scrie fara oprire pentru ca asta e in jurul nostru. Oameni care se pacalesc ca sunt buni cand realitatea e la ani lumina distanta, care inseala ca sa dovedeasca cat sunt de buni dar se victimizeaza cand vine "nota de plata", care sunt ipocriti si rai, care stropesc cu mizerii in tot ce, prin comparatie, le-ar reduce din stralucirea poleielii ieftine in care s-au acoperit.

De cele mai multe ori am impresia fie ca m-am nascut intr-o epoca gresita, fie ca chiar sunt proasta pentru ca cred in oameni, in bunatate, in respect si onestitate...

"Pacienta tacuta"

 Nu am scris niciodata despre cartile pe care le citesc. Dar asta mi s-a parut foarte buna. Citisem cateva recenzii bune despre carte. Chiar foarte bune asa ca atunci cand am gasit-o pe un grup am descarcat-o. Ieri, fiind duminica, am cautat ceva de citit. Teancul de fizica de pe birou nu mi s-a parut prea atractiv asa ca am deschis fisierul cu carti descarcate. Mi-am amintit titlu si am deschis-o din curiozitate. Era dupa masa de seara, pe la 18. Sotul avea ceva de facut si era in cealalta camera asa ca prima ora am citit din curiozitate/plictiseala. Apoi m-a prins. Atat de tare ca pana nu am terminat-o, pe la ora 24, nu m-am ridicat de la birou. Orice incercare a sotul de a ma atraga intr-o discutie s-a soldat cu mormaieli din partea mea. Cel putin ultima parte a fost extrem de intensa. Pe langa povestea destul de interesanta, cartea abordeaza relatia psihoterapeut-pacient. Descrie relatia dar si limitele acestei interactiuni si diferite ipostaze a acesteia. Autorul isi cladeste intriga pe efectele traumelor din copilarie. Cum o propozitie spusa intr-un moment de traire intensa poate "scrie" destinul unui copil... As putea spune ca mi-am gasit ceva raspunsuri intre randurile ei dar si ca m-a pus serios pe ganduri. Va mai dura cateva zile pana cand voi reusi sa fac ordine in ganduri si emotii dupa aceasta lectura. 

mame altfel...

Un articol gasit pe FB care mi s-a parut interesant:

 Multe femei devin mame pt ca-si doresc acel copil, ... altele din cauza presiunilor sociale și poate câteva din obișnuință....sau poate din întâmplare.

Te-ai întrebat vreodată cum sunt alese mamele copiilor cu dizabilități/ nevoi speciale? Eu mi-l imaginez cumva pe Dumnezeu cum stă deasupra Pământului și își alege cu multă grijă și după multă chibzuință instrumentele. Pe măsură ce observă, le dă indicatii îngerilor săi, care iau notițe într-un registru urias:

Într-un final îi spune un nume unui înger și surâde: ” Ei dă-i un fiu cu " nevoie speciale", pe care îl va numi Alexandru Alfred.

Îngerul e curios: Doamne, dar de ce ea? Credeți că e potrivită ?! Aș putea să dau un așa fiu unei mame care știu că nu-l va iubi ! ? Asta ar fi foarte crud! Dar oare va avea ea răbdare? întreabă îngerul.

Nu vreau să aibă prea multă răbdare, căci se va îneca într-o mare de disperare. Odată ce socul a trecut și s-a resemnat, ea va fi în stare să se descurce. Astăzi o privesc cu atenție: își iubește atât de mult copilul și nu are nevoie de compasiunea nimănui, e chiar foarte puternică, mai puternică decât crede. ...are multe defecte dar si calități atât de necesare pentru o mamă a unui copil " special ", mai puțin perfect. Vezi, copilul pe care i-l voi da va avea o lume a lui. Mama va trebui să-l facă să traiasca în lumea ei și ea în a lui... și asta nu e lucru ușor.

Ea e o femeie pe care o voi binecuvânta cu un copil mai putin perfect. Copilul ei va spune un singur cuvânt: ‘mama’. Pe lângă asta îi voi da altfel de bucurii. Îi voi permite să vada clar, lucrurile pe care eu le văd: indiferența, cruzimea, prejudecata – și-i voi da voie să se înalțe deasupra lor. Nu va fi niciodată singură. Voi fi alături de ea, în fiecare minut al fiecărei zile din viața ei, deoarece ea va face munca mea, ca și cum ar fi aici lângă mine. Va face munca mea atât ea , dar mai ales îmi voi face munca prin slujitorii Sfintei Biserici, prin harul lor si îndrumarea lor creștinească.

Jurnal de februarie (1)

O zi calduta. 

Chiar daca soarele nu prea si-a facut aparitia, zapada dispare incet lasand loc noroiului. Nici nu imi vine sa cred ca a trecut deja prima luna a anului.  A fost o luna linistita, cu odihna multa si multa atentie acordata casei. O luna in care am reusit sa reduc ritmul si sa lenevesc in zilele reci. O luna in care m-am bucurat de realizarile anului trecut dar si de directia in care mergem acum. Chiar daca tempereturile scazute nu au fost potrivite pentru lucru intr-un spatiu fara caldura, am reusit sa fac pasi mici si la proiectul initiat anul trecut - "hobbitul". Asa cum am reusit sa ma ocup si de lucru de mana. Si chiar de goblenul mic inceput iarna trecuta.
Februarie vine cu aceeasi intentie de a-mi incarca bateriile pentru ca primavara sa ma gaseasca odihnita si entuziasta. Iar daca in ianuarie accentul a fost pe incetinirea ritmului, februarie vine cu intentia de a mentine unui ritm constant, linistitor. As vrea sa pot citi mai mult si mai variat. Am descarcat cateva titluri interesante care mi-au starnit curiozitatea. La fel cum as vrea sa ma ocup mai mult de "hobbit" si de mine. Si cand spun de mine inseamna odihna, alimentatie, miscare, citit si lucru de mana. La capitolul lucru de mana am cam multe proiecte incepute si neterminate. Bineinteles ca am intocmit o lista lunga de bifat in februarie dar le voi lua pe rand si daca unele nu vor fi bifate nu e nici o tragedie pentru ca urmeaza martie :)).
Un februarie indragostit sa avem!