Hristos a înviat!

 Și anul acesta frumosul drum spre inviere a luat sfârșit. Încă o zi de relaxare si apoi revenim la activitățile zilnice. Anul acesta vremea a reușit să îmi răstoarne planurile de pregătiri, să mă încetinească cumva sau poate că Dumnezeu a vrut să revin puțin cu atenția spre interior și să fac un pic de curățenie și în gânduri. Cred că oarecum am reușit ținând cont că am primit banii pentru un cadou de suflet pe care mi-l doream de ceva vreme. Am stat puțin departe de lumea online dar tot am mai aruncat câte o privire și am descoperit o tema care m-a pus pe ganduri. Se pare că nu am fost singura pentru că în ajunul invierii Anca Suzan Achitenei a pus in cuvinte foarte frumoase gandurile ce imi dădeau târcoale.

Pentru mine, pregătirile de sărbători sunt la fel de importante ca sărbătoarea în sine. Imi aduc aminte cu drag acelasi drum pe care il strabateam in copilarie alaturi de Bunica si femeile din sat. Forfota satului, mirosurile, sunetele imi răsună in minte in timp ce parcurg aproximativ aceleasi etape. Etape ce sunt mult simplificate de tehnologie (spalatul rufelor, cuptorul, aparatele de bucătărie, etc.) dar pregătesc marea bucurie a sărbătorii. E timp pentru mine, timp petrecut cu cei dragi, e implicare (a mea si a celorlalti), e bucuria zilei de sărbătoare, e leneveala din zilele de sărbătoare si mai presus de toate e intâlnirea cu Doamne Doamne. 

Adolescența mi-am petrecut-o cu părinții in oraș. Imi amintesc vaicareala mamei zilnică, oboseala si nervii din ziua de sarbatoare. Incercam să fac eu cat mai multe din pregătiri in speranța că bucuria se va întoarce. Lucra în ture de 12 cu 24 de ore și incercam să ii inteleg oboseala dar nu am înteles niciodata certurile din zilele de sărbătoare asa ca fugeam acolo unde gaseam mereu bucuria si linistea: la biserică sau în grădina Episcopiei unde ciripeala, mirosul lacului și aromele de tămâie imi aminteau că e sărbătoare. Tata încerca cumva să compenseze și imi incredința bugetul alocat sărbătorii. Imi plăcea să merg la cumpărărturi mai degraba cu el decat singură pentru că el avea intotdeauna rezerve.

In ultima perioadă in mediul online se vehiculează mult ideea de „timp cu tine” sau „timp de calitate alocat copiilor„ de „fă ce te bucură și nu ce trebuie” sau că „sărbătoarea nu e despre mancare” așa că „hai sa nu mai facem nimic pentru aceste sărbători” ceea ce m-a cam pus pe gânduri. Am mai fost acuzata că sunt traditionalista, că sunt invechită sau alte asemenea epitete așa că am luat o foaie de hârtie, am împărțit-o în douăsi am scris argumente pro si contra pregătirilor de sărbători. Luand modelul mamei e obositor, e o corvoadă iar bucatele pregătite ies mereu prost pentru că sunt făcute pe fugă așa ca e mai firesc să le cumperi gata făcute, impecabile ca aspect, bune de poze pe FB. În timp ce scriam si căutam argumente l-am auzit pe Matei vorbind cu niște prieteni online.

- Măi, voi nu știti ce e aia o copilărie fericită! Cea mai bună e salata beof de sărbători. Si cozonacul cald abia scos din cuptor. Și pasca e foarte bună dar nu se compara cu cozonacul de sărbători.

Eu fac salata beof si in timpul anului si mă gandeam de ce oare e mai bună cea de la sărbători. Si de ce cozonacul de sărbători e mai bun? Seara i-am povestit sotului atat frământările mele cât si discutia lui Matei. El a fost cel care a gasit răspunsul:

- Cu ce te ajuta Matei la bucătărie de sărbători?

- Frământă cozonacul si taie ingredientele pentru salata beof. Si uneori face si maioneza... Aha! De aia sunt cele mai bune! Contribuie si el! Si intotdeauna aveam discuții interesante în timpul acesta...

Asa că am aruncat foaia cu argumente. Cele mai pretioase amintiri ale mele sunt cele cu bunica pregătind sărbători așa ca atunci când mă pregătesc de sărbători o simt lângă mine și parcă vocea ei mă însoțește la fiecare pas si se pare că intr-un fel sau altul am reusit să dau mai departe bucuria sărbătorilor chiar dacă nu am fost prezentă în primii ani ai lui Matei. Si da, sarbatorile nu sunt despre mancare ci despre a fi impreună facând ce au făcut generații intregi de femei inaintea noastră. Sarbatorile sunt despre a ne amiti si a da mai departe amintiri și emoții. Viața s-a schimbat și nu mai facem zilnic activități care să ne reamintească de rădăcinile noastre, așa că ne-au rămas sărbătorile. De sărbători suntem cu toți ai noștri în sufletele noastre. Iar pregătirile de sărbători sunt sau nu  o corvoadă în funcție de cum le vedem noi. Daca curățenia de paste e o activitate de eliberare a acasei, de schimbare a hainelor sozoniere, un prilej de a aerisi si curăța casa sau o corvoadă depinde de noi. Putem face asta cu bucurie, dragoste si dăruire pentru noi însine (timp petrecut cu noi, respect și dragoste de sine) sau cu incrâncenare si epuizare. Putem în acelasi timp să ii implicăm pe toți ai casei si să o facem ca o joacă daca copiii sunt mici sau ca o activitate didactică în care copii învață grija de sine si grija de mediul încunjurător și atunci vorbim de timp cu cei dragi așa cum gătitul poate fi o relaxare în familie. Nu contează că cozonacul nu va câștiga un premiu sau decorul nu e de coperta unei reviste de amenajare, important e că sunt făcute cu drag impreuna. Si să nu uităm sărbătoare în sine in care sărbătorim ciclul vieții, revenirea, schimbarea si totuși continuitatea, trecutul si viitorul, strămoșii dar si urmașii. Si toate astea la un loc inseamnă dragoste, iar dragostea e bucurie.

Hristos a inviat!

Aniversare

 Si am ajuns și la 15 ani de blog. 

Uneori mă întreb când au trecut iar alteori mă întreb dacă au fost doar atât. Acum 15 ani vorbeam de plimbare în parc și păsări ciripind iar acum scriu izolată de nămeții de zăpadă. Vântul bate, zăpada e înaltă, o ieșire la animale e cu peripeții și muncă de dezăpezire în timp ce în casă miroase a pâine la cuptor și a cafea caldă iar focul pocnește vesel. Imi programasem o rundă de călcat și mici reparații la haine dar recitesc postări vechi:

- 2022

 - 2021

- 2019

- 2017

- 2016

- 2014

- 2012

- 2011

- 2010

- 2008

E interesant să urmăresc evoluția scrisului în timp dar mai ales a noastră, ca familie, creșterea lui Matei, a blogului și nu în ultimul rând a mea...

Jurnal săptămânal

 Si ultima săptămână din martie a trecut. Deja suntem în aprilie, ne mai despart doar 2 săptămâni de sărbătorile pascale.

A fost o săptămână cu vreme închisă. A început cu temperaturi cu minus noaptea si cu vânt puternic ziua si am încheiat-o cu nori si stropi de ploaie. Dar am bifat destul de multe pe listele mele. Soțul meu e cumva la zi cu munca câmpului. Dacă pun și cartofii puși și ierbicidați chiar suntem un pic înainte. 

În plus a făcut și țarcul Vivianei în grajd. O zi întreagă de muncă pentru a transforma un portbagaj de dacie (de pus deasupra) într-o poartă elegantă la țarc. Vivi nu a protestat prea tare că nu mai papă lapte când vrea ea. În plus a început să mănânce și făină. Separarea a și coincis cu o inflamație a unui sfert de pulpă la vacă motiv pentru care nu prea o mai primea la supt așa că ambele bovine sunt mulțumite de aranjament iar eu sunt și mai mulțumită că a crescut cantitatea de lapte din găleată.

Pentru mine săptămâna a fost pentru organizat, călcat si reparat rufe presărată cu mici etape de curățat și reorganizat în casă, fie un dulap, un sertar sau o zonă.

Nu știu dacă vremea sau poate viroza respiratorie imi dau o stare aiurea de tot. Acea nevoie de a sta eu cu mine și atât a adus o grămadă de elemente noi în procesul acesta de dezvoltare personala: constietizări de tot felul, emoții reprimate ce se cer vindecate, responsablități pe care am obiceiul să mi le asum și care nu sunt ale mele și peste toate un dor de frumos, de armonie și de bucurie. Am constatat că mă irită lucrurile lasate în coadă de pește. Acele răspunsuri evazive care mai mult complică situațiile în loc să le limpezească. Prefer un răspuns clar pentru a putea evalua situația obiectiv. Un răspuns evaziv, nici „da”, nici „nu”, nici „poate”, complică evaluarea situației cu o gramadă de „dacă” și de posibilități. Iar asta imi creează gânduri de genul „abia aștept să ..... ca să pot face.....”, gânduri care pun cumva viață pe modul „în așteptare” iar asta nu îmi face deloc bine. Oricât mă strădui să le schimb în „până când ....” sau „mi-ar place să....” starea aceea de așteptare tot reușește să creeze frustrare.

În schimb mă bucur de primăvara din curtea mea. Țumpilici face destule năzbâtii care mă fac să zâmbesc. Ploaia chiar și sporadică a transformat curtea într-o mare de verde proaspăt și vesel. Zambilele nu doar că bucură ochii cu formele și culorile lor vesele ci și nasul cu aroma de proaspăt. Iarba trebuie tăiată de acum, soțul meu deja a trecut mașina de tuns iarba pe lista de revizie. În grădinuță a început să apară mazarea, spanacul și ridichile. Mă uitam ieri că au nevoie de un pic de atenție cu sapa. Și nu doar ele. Căpșunii au făcut tufe frumoase iar unele au și boboci de floare dar și fire de iarbă printre ele. Am o tufă de caprifoi (Mâna Maicii Domnului) ce voiam să o mut și e nevoie să grăbesc operațiunea pentru că pregătește o explozie de verde. 

Și peste toate, pițigoii cântă veseli despre vară. Astazi s-a așezat unul pe pervazul de la dormitor și ciripea vesel privindu-se  cum se oglindește în fereastră.

La voi cum e primăvara?

Jurnal săptămânal

 Dimineață a sunat ceasul prea dimineață. La al doilea apel nu înțelegeam de ce nu reușesc să mă trezesc. Apoi am privit pe geam: ploua. În sfârșit un pic de ploaie. Toată natura zâmbea razelor de soare ce se strecurau printre nori. Zambilele mele, triste ieri, astăzi păreau mai înalte si mai bogate iar narcisele galbene delicate parcă iși ridicaseră coronițele pentru a prinde cât mai multe picături în cupă. O binecuvântare din toate punctele de vedere.

Săptămâna trecută a fost una cu multe realizări. Pe lângă faptul că am stat mai mult pe afară am mutat și gătitul în bucătăria de vară iar mesele și cafeau de prânz le-am savurat la masa din curte. Am terminat curățenia în curtea din față iar soțul meu a terminat cu lucrările în câmp și gradini. 

Apoi am refăcut suporții la trandafirii cățărători (tot adaptări și cu materiale ce existau deja prin curte). Am o stare de mulțumire mai mare de cate ori reușesc să fac ceva practic cu cât mai puține cheltuieli chiar dacă nu e foarte estetic. 

Așa am făcut si un gărduț destinat să țină tufele de agrișe (care înțeapă) un pic mai în ordine și mai departe de masa din curte, dintr-un suport de uscat rufe ruginit pe care l-am desfăcut în panouri ce stau frumos unul lângă altul. O să se bucure si de un pic de vopsea dar mai tarziu un pic. Am în plan și un panou-suport pentru castraveți (plan înclinat pentru a-i culege mai ușor) dintr-un leagăn metalic vechi. Mă distrează privirea soțului meu când vin cu câte o ideie de reutilizare și scepticismul lui când lucrează după indicații dar și cea de pe final când e încântat de rezultate și chiar vine cu idei noi pentru un rezultat și mai bun.

Tot săpămâna trecută au ajuns și rolele pentru aparatul de vidat și vineri am petrecut mai bine de jumate de zi ambalând slănina afumată dar și niște caș proaspăt de probă (să văd daca mă aleg cu o telemea). Urmează depozitarea afumătoarei.
Când am făcut planificarea pe zilele săptămânii trecute am uitat că sămbătă era sărbătoare așa că m-am ales cu o stare de ușoară frustrare când am constatat că fie amân unele activități fie încerc să mă reorganizez ca să termin tot. Până la urmă am amânat unele dar m-am aglomerat cu altele. Am scos saltelele la aerisit dar și hainele de primăvară și am depozitat hainele groase, am spălat și călcat mai mult decât mi-am planificat, dar am amanat spălatul covorașelor și curățenia din curtea animalelor.
Sâmbată mi-am planificat să stau în casă cu o carte în mână, dar pe la ora 15 am decis să ieșim un pic la plimbare. Făcusem planificările pe următoarea săptămână, iar la capitolul lucruri de modificat (în caz de vreme de stat in casă) aveam nevoie de niște eleastic lat pentru un pantalon. La acea oră puteam gasi doar la un magazin Kik așa că am plecat spre Tg. Neamț. Am rezolvat repede cu elasticul dar si cu o pungă de nasturi colorați pentru un alt proiect, dar parcă nu era vremea de întors acasă. Ținând cont de sărbătoare am zis că o plimbare până la Agapia e perfectă. Vremea superbă, peisaje fantastice, un verde crud presărat cu pete de pământ proaspăt arat, case curate, curți frumos amenajate din care să mă inspir și drumul a fost mult mai scurt decât aș fi vrut. Am parcat și am pornit pe jos spre mânăstire. Îndicatorul cu „Agapia Veche” i-a atras atenția soțului meu. 

- Nu vrei să urcăm?
- Cum să nu! Hai!
- Stai să luam mașina, sunt 1,6 km.
- De ce? Mergem pe jos!
- Ești sigură? Nu avem nici apă la noi...
- Unde îți e simțul aventurii? Hai pe jos!
Și am pornit. Aerul tare de munte, mirosul brazilor și drumul forestier ne-a dat o stare de libertate. Și ca totul să fie frumos, la ieșire din sat ne-am întâlnit cu un cățel care a decis să ne însoțească până sus. Recunosc că m-am oprit de câteva ori pentru că urcușul m-a lăsat fără aer (la propriu) dar a meritat.  Băncuțele din bușteni ce sunt presărate de-a lungul drumului te imbie la un popas în care să te bucuri de priveliște, de miros și de florile/plantele din jur. 

Odată trecuți de poarta mânăstirii parcă am trecut în altă lume. O lume liniștită și curată. Căsuțele albe, joase cu gărduțuri albe și flori parfumate erau parcă desprinse de timp. Sunt acolo de o veșnicie și vor continua să fie. Am zărit și câteva maici cu chipul luminos, cu un zâmbet în priviri și radiind bunătate. Biserica era liniștită, icoanele ne-au primit cu dragoste și timpul părea oprit în loc. La ieșire am auzit susurul pârâiașului ce strabate curtea iar podurile micuțe m-au dus cu gîndul la povestirile lui Sadoveanu. 

Câtă frumusețe avem în acest colț de lume! Acea frumusețe eternă izvorâtă din vremuri neștiute și care va dainui în vremuri neimaginabile.

Coborârea a fost mai veselă. Am cules mâțișori iar bățul ascuțit găsit la urcare m-a ajutat să iau câteva feriguțe cu mușchi cu tot (am o zonă umbrită în curte, lăngă un gard unde am mai plantat câteva anul trecut dar din cauza secetei nu au crescut). 

În sat, natura sau poate Dumnezeu/Maica Domnului ne-a pregătit o surpriză: un zimbru impresionant ce păștea într-o curte nelocuită. S-a uitat la noi apoi si-a văzut de pascut în timp ce incercam să ii prind chipul în poze. Când am bagat telefonul în buzunar a ridicat din nou capul și ne-a privit. I-am zâmbit si noi și am plecat. Mi s-a părut că a dat din cap într-un salut mut de despărțire în timp ce ne îndepărtam. 

Pe drumul de intoarcere, la ora în care se imbină ziua cu noaptea am văzut în zare, pe margine șoselei 3 pomi incărcați cu ceva. Nu distingeam formele clare de la acea distanță. A fost nevoie să ne apropiem ca să vad mulțimea de cocori ce impodobeau acei copaci. E prima dată când ii văd în copaci și atat de mulți. I-as fi fotografiat dacă nu ne așteptau animalele noastre acasă cu ora de masă depășită deja...

Vivi si Blue

 Depre Vivi am tot povestit în ultimile jurnale. E vițica noastră de o lună și jumatate. Ea e liberă în grajd, doar mamica ei e legată, așa ca face multe boacăne. De exemplu și-a despicat urechea smulgând crotaliul în ziua în care veterinarul i le-a pus. 

Blue este motanul mai batrân cu ochi albaștri. Are deja 3 ani și e veteran dar îi place să stea lângă mine la muls și să culeaga spuma din sită. În perioada de împerechiere dispare cu zilele și când apare e cu răni. De data asta a a dispărut o săptămana si a venit cu blana murdară, cu o lăbuță din față în aer (nu o pune în pământ) si cu blana smulsă în zona urechii. Părea că s-a întors de pe front. Și a apărut taman la ora mulsului de dimineață. S-a strecurat printre uși hotărât să ajungă lângă mine, dar s-a întâlnit cu Vivi. Rănit fiind nu a avut forță să fugă așa că s-a oprit și a analizat situația. Vivi curioasă din fire, s-a apropiat încet si l-a mirosit. A văzut el că nu e nici un pericol si-a continuat drumul în 3 lăbuțe, ignorând faptul că se murdărește (de regulă e foarte precaut). Vivi a mers după el. Nu a mai văzut așa animăluț așa că era curioasă. Cand el s-a așezat lângă găleata de lapte a devenit cam agitată „Oare ce caută lângă laptele meu?”, așa că l-a atins cu vârful limbii pe blăniță. El si-a tras urechile pe spate și aștepta iar ea continua să il miroase și să il „guste”. Înteresant e că eu m-am oprit atentă la ei și vacuța s-a întors să vadă de ce m-am oprit. La un moment dat Vivi s-a îndepărtat și fiecare si-a văzut de treabă până am terminat. Si lui Vivi ii place să curățe sita de spuma laptelui așa că s-au întâlnit cele două boticuri roz la sita de lapte. Am alintat motanul și i-am explicat lui Vivi că e rănit și că vrea lapte să se faca bine. Ea s-a uitat la mine, apoi la motan și a plecat foarte țanțosă lăsându-l pe el să pape spuma. 

Seara, motanul a încercat să repete figura dar de data asta Vivi l-a pândit după tocul la ușă și l-a speriat așa că a fost rândul ei să pape spuma de pe sită.

Jurnal săptămânal

 O zi superbă de primăvară. E cald, e soare, animalele lenevesc la soare doar câte un pițigoi se aude din cand în când anunțând vreme bună.

Săptămâna trecută a fost cu vreme amestecata. Dacă luni și marți a fost vreme de aprilie, miercuri și joi a fost de început de martie cu geamuri înghețate dimineață și un vânt rece ce aducea miros de zăpadă. Vineri a fost mai cald dar cu nori si vânt iar de ieri s-a încălzit. Nu am scăpat de drumuri nici în această săptămână dar le-am planificat în zilele mai reci, iar miercuri, cand ne-am întors, am găsit un nou membru în gospodărie: o ieduță. Teoretic i-am pun numele de Iza dar până mai crește îi vom spune Țumpilici ca la toți ieduții mici. Iar acest Țumpilici e foarte jucăuș și „vorbăreț”: scoate sunete joase fără să deschidă gura, ca o mamaie sfătoasă și nu e sperioasă. Chiar îi place când e luată în brațe și pare că povestește ea acolo ceva ce noi nu înțelegem...

Găinușele s-au pus pe făcut ouă, una le adună undeva în pod unde nu pot ajunge și mai am una mai mare care dă semne că vrea să clocească în timp ce cocoșii fac întreceri fie la cântat, fie la alergat. În schimb au fost de mare ajutor la împraștiat gunoiul în grădină. A fost pus grămăjoare urmând să fie impraștiat mai târziu. După zilele astea urâte am constatat că e gata împrăștiat deci ne-au facut una din lucrările din grădină.

Am pregătit grădina de rădăcinoase de semănat și pentru că pământul era reavăn după freză am pus și ceapa în pământ, ieri după-amiază.  

În livadă am mai înlocuit 3 copăcei uscați, și cred că săptămâna viitoare voi termina de greblat și de săpat un pic la rădăcinile copacilor.

În curtea din față mai am 2 zone mici de amenajat și e gata, iar în cea a animalelor e de terminat de modificat un gard, de reparat/modificat gardurile la cotețele de porci și de greblat. Imi doresc să termin partea mea de treabă tot săptămana viitoare. 

Și dacă vremea nu a fost prietenoasă am facut curățenie generală în bucătăria din casa: dulapuri, frigider, aragaz și faianța. Mai reduc din treaba ce se aglomerează în preajma pastelui. Si dacă tot am fost la plimbare m-am aprovizionat cu mici decoruri noi de paste: o coroniță de ușă, câțiva cleștișori cu modele de paște, un coșulet tematic si 2 bobine colorate pentru un șal tricotat. Am și scos câteva decoruri de primăvară în salon pentru atmosferă.

În rest iar simt nevoia să fiu doar eu cu mine. Ca si cum am nevoie de un timp ca să imi pun în ordine gânduri, emoții, să mă adun. Am iar impresia că m-am împraștiat cumva și nu mă mai găsesc. E multă vorbărie nu tocmai prietenoasă în jur și chiar dacă imi știu drumul și nu mă mai afectează de mult răutățile și invidia, tot am senzația că mă murdăresc doar pentru că se întâmplă în preajma mea. Probabil câteva zile de treabă în curte imi va readuce o stare de spirit mai potrivită cu primăvara asta frumoasă.

Jurnal săptămânal

Azi e o zi superbă, cu temperaturi mai mari decat normalul perioadei, un soare vesel și un vânt jucăuș de primăvară. Blănoșii stau tolaniți la soare pe unde nu bate vântul în timp ce Vivi tot încearcă să iasă afară, deja mănâncă fân și nu mă mai alungă de la lapte. Chiar îmi lasă destul atât dimineața cât și seara. Căprițele se bucură de iarba verde iar găinile au început să facă ouă. Cocoșii nu prea se înțeleg și fac concurs de „cucurigu” de pe garduri când nu fugăresc găinile. Le dau drumul zburătoarelor seara, înainte de culcare, să „curețe” gazonul iar privelistea îmi răpește minute bune. Îmi place cum se văd găinile colorate pe gazonul verde în timp ce cotcodăcitul vesel sau croncănitul „sfătos”, când găsesc gâze, îmi încântă auzul. 

În curte, pe lângă verdele intens au apărut pete galbene de la brândușe și albastre de la viorele. Ghioceii au fost cam timizi anul acesta și au avut tije scurte poate din cauza încălzirii cam bruște. 

La capitolul curat în curte am restanțe față de graficul meu. Săptămana trecută, de la un drum în oraș de rezolvat niste acte am ajuns să merg zilnic și tot nu am terminat. Așa că am ajuns doar la jumatatea curții din „față” iar de curtea animalelor nici nu m-am apropiat. Sunt bucuroasă că am înlocuit mai bine de jumatate din copăceii neprinși de anul trecut. Am luat meri (un soi timpuriu și unul târziu), caiși tot cu perioadă de coacere diferită și 2 cireși (unul de mai și unul de iunie). Mai aștept doi cireși amari albi la care am făcut comandă și aș mai pune încă 3 meri roșii. Și cam asta ar fi cu mica mea livadă. 

La straturile de flori mai am două de reorganizat - am de mutat o tufă de bulgărași albi și ceva bulbi de crini pe lângă 2 tufe de tufănele și de mutat o alee din pietre late. Am descoperit că suportul meu metalic de uscat rufe se vrea pensionat (i-a sărit vopseaua) și m-am gândit că modificat ar ieși un suport pentru o tufă de flori cățărătoare. O să văd zilele viitoare dacă mă descurc singură să il modific sau am nevoie de soțul meu și uneletele lui electrice...

Sper să rezolv luni cu actele ca de marți să mă pot ocupa de curte și eventual să o termin până la finalul săptămânii. Îmi doresc ca până la final de lună să termin partea asta de curat/reamenajat curte.

La capitolul bucurii, aș trece plimbarea de pe 8 martie care s-a dovedit a fi doar o plimbare (nimic din ce voiam să mai bifam la acest drum nu s-a finalizat) și care mi-a bucurat sufletul pentru că am ajuns până la Mânăstirea Neamț. Am prins o oră liniștită, cu timpul parcă oprit în loc, cu un soare cald ce învăluia locul și care susținea un ciripit vesel de păsări. Icoana ne aștepta cuminte în paraclisul întunecat și m-a făcut iar să simt o bucățică de veșnicie, atât cât poate mintea să perceapă. Istoria locului, emoțiile acumulate mă fac să ma gîndesc la cât de efemeri suntem și cât de banale sunt problemele noastre în comparație cu măreția și veșnicia. Am plecat de acolo mai ușoară, mai veselă, mai optimistă și poate mai bună decât atunci cand am intrat.

Ziua de ieri m-a gasit cu resursele de energie epuizate așa că nu am avut listă cu de făcut pentru că nu știam cât voi putea, în schimb am luat pauze mai lungi și mai dese cînd oboseam. Am reușit totuși să îmi fac aproape tot programul obișnuit de sâmbătă (curățenie, gatit) și să mă bucur de o cană de ceai la soare, una de cafea la calculator și o seară liniștită la filme. Într-una din pauze, când hoinăream pe net căutând imagini am simtit un dor de frumos, de liniște, de calitate. Un dor de oameni de calitate, buni, generoși, empatici, de știri pozitive, de locuri frumoase. În ultima vreme am cunoscut oameni de calitate, oameni preocupați de frumos în toate formele lui care par că nu își găsesc locul și obosesc din cauza balastului din jur. Pentru oamenii aceștia frumoși îmi doresc o lume mai bună în care să bucure mai mult. Cred că va veni și ziua când balanța se va înclina în favoarea lor și restul lumii nu își va mai găsi locul în lumea lor frumoasă, calmă și plină de bunătate.

Jurnal săptămânal

 O duminică frumoasă. Soarele a fost cam timid dar vremea a fost caldă numai bună pentru florile de primăvară care si-au făcut timid apariția.

Săptămâna trecută a fost una destul de aglomerată, cu drumuri multe și cu bucurii.  La începutul lunii martie am fost cu Matei si si-a luat un „mărțisor”: mașina. E încântat de ea chiar dacă mai are nevoie de atenție. Mai are mici „defecte” rezolvabile în timp. 

Vineri, datorită unei doamne foarte speciale, am fost la un eveniment ținut la Casa de Cultură Tg. Neamt în cinstea marelui povestitor al neamului, Ion Crenagă, invitat fiind părintele Vasile Ioana impreună cu Dan Negru. A fost o seară memorabilă, demnă de prima vineri din Postul Mare, cu invățături prețioase și voie bună.

În curte am cam bifat ce era pe săptămâna asta: căpșunile mutate, gardul finalizat doar florile mai sunt de mutat și greblat curticica cu magnolie. La capșunele remontate am făcut bordura și am greblat mai bine de jumatate de vie în timp ce soțul meu a curățat-o. În plus am plantat un cireș si un păr pe lângă câțiva butași de vie de masă și doi afini. Mi-am făcut și aprovizionarea la semințe să nu stau cu grijă. Mai e sămânța de porumb dar mai aproape de semănat.

Măriuca, caprița lui Matei, a fătat prematur luni, când era foarte frig afară, dar ieduții erau prea mici și nu au supraviețuit. 

Pentru săptămâna viitoare, am planificat o zi în oraș de rezolvat cu acte și una de plimbare, pe 8 martie. Marți e planificat curațatul copacilor și în restul săptămânii aș vrea să mă ocup de curățenie in curte. Am două zone de reamenajat: fostul atelier a soțului pe care urmează să il amenajez pentru pui și zona de plită de afară cu tot cu masă și spațiul de luat masa vara. În ambele zone am de mutat atât obiecte mari cât și tufe astfel încât să avem un spațiu confortabil iar pentru asta e nevoie de vreme bună și de baieți acasa. Plus o bordură de turnat. Poate pe vineri, să începem.

Jurnal săptămânal

 Deja am pierdut numarătoarea săptămânilor așa că voi pastra titlul simplu. 

Azi e o vreme de „babe” cu fulgi mari si apoși, cu nori și umezeală. Oricum sunt frântă de ieri așa ca e numai buna vremea de lenevit. Săptămana trecută am recuperat la spălatul rufelor și pus la locul lor. Apoi am trecut la spălat diverse de pe afară (pături pentru bancuțe, preșuri, prosoapele folosite la grajd si altele). Vremea a fost cu vânt dar caldă așa că am stat și prin gradinuță. 

Ieri am terminat de curățat gradinuța din față. E o suprafață mică de cca 11 mp, cu un nuc mare în colțul de la NV în care fac doar recoltă de primăvară: verdețuri, ridichi și prima rundă de mazare. Sub nuc se fac bine cartofii timpurii. La nord am semanat de ani de zile usturoi „de toamnă” care se face singur în legea lui și care imi oferă frunze multe si aromate până prin iunie dar și maciulii frumoase cu codițe încovoiate pentru decoruri de final de vară. Eu doar il curăț de buruieni si îl mai răresc din când în cand. La sud am un gard viu generos de zmeură, la răsărit semăn în fiecare am pătrunjel creț iar la apus, pe gardul de la stradă am dumitrițe de vreo 3 feluri. Iar restul e plin de mai multe feluri de salată, mărar si lobodă care ies singure, iar eu fac câteva rânduri de cartofi sub nuc, 2-3 rînduri de ceapă pentru verde, unul de ridichi si unul de spanac. Ce rămâne imi ies 3-4 rânduri de mazăre tot timpurie. După verdețuri pun câteva fire de roșii marunte. 

O altă zonă din curte de care am început să mă ocup e zona din fața casei, unde am multe flori dar și căpșunile. Anul trecut le-am pus pe folie pânzată dar fără sistem de picurare și nu am reușit să mă ocup prea bine de ele așa că vreau să o scot folia și să le pun pe rânduri. Am început prin modificarea gardului care, în fiecare an, e pe lista cu „de făcut”, dar ajunge pe lista anului următor. Nu e în varianta finală dar nu mai e deprimant. Urmează să îndrept terenul denivelat de la șanțurile de canalizare și să mut niște tufe de flori de toamnă pe lângă gard, când se încălzește iar. 

Deocamdată mă bucur de o drăguță de febră musculară de toată frumusețea.

Știu că e cam devreme să mă ocup de curte dar perioada Paștelui va fi destul de aglomerată și vreau să mă bucur de fiecare etapă în tihnă. Deja am făcut „grafice” de etapizare a curățeniei, a treburilor în gradină, în curte și în câmp pe următoarele 2 luni. Am ținut cont de prognoza meteo din acest moment dar mi-am lăsat marje de timp.

Pentru săptămâna viitoare am planificate activități de organizare la interior pentru că vremea nu e așa prietenoasă. Dacă voi prinde cate o oră pe afară, mai am de curățat rugii de mure și cășunile remontate. Vreau să fac o bordură din dale recuperate și ciobite la stratul de căpșuni remontate. Dacă nu va fi prea ud pe jos poate voi scoate si căpșunile obișnuite, să mai pun gunoi în acea zonă, să sap și să le replantez :). 

Pe zona de dezvoltare personală, cu ajutorul unei prietene noi am descoperit motivul pentru care nu reușeam să slabesc așa că acum cântarul începe să fie mai prietenos, gustările dintre mese să dispară de tot și chiar să mă bucur de gustul unui pătrățel de ciocolată când sunt obosită, fără remușcări si vinovăție.

Pe plan să zicem profesional intru în post tot în stadiul de vise si planificări doar că acolo etapele nu depind de mine. Mă ocup de fiecare pas iar la finalul lui il pot vedea pe următorul. Stiu incotro mă îndrept doar că traseul il descopăr pas cu pas, ca intr-o expeditie montană. Încerc să îmi amintesc cum e din tinerețe, când nu planificam atat de mult și când acest proces de descoperire treptată mă entuziasma, mă făcea curioasă, când teama încă nu își făcuse loc în viața mea. Uneori reușesc să imi dau voie să visez, să mă bucur de acest drum dar alteori, când sunt obosită, teama imi mai dă câte un impuls iar acel „dar dacă...” se furișează în mintea mea. Atunci îmi imaginez destinația si bucuria de fi acolo mă ajută să mă bucur de drumul până acolo.

Voi ce planuri aveți pentru primavară?

Fila de jurnal

 Săptămâna asta a fost vreme de primăvară, cu temperaturi de până la 10 gr C dar cu vânt.
Am profitat de vreme ca să recuperez restanțele la spălat rufe, datorate unui pompe de evacuare la masina de spălat care s-a gripat. Îar vântul m-a ajutat să usuc rufele între două spălări astfel încât le-am și strâns destul de repede.

Și dacă tot am stat mai mult pe afară am lucrat puțin în gradinuța de primăvară și am semanat spanacul, am pus un pic de ceapă pentru frunze verzi si o găleată de cartofi pentru cartofi timpurii. În toamnă au fost multe alte treburi și grădinuța a rămas un pic cam nebăgată în seamă.

Și zmeura a primit un pic de atenție și am început să o curăț. Seceta de anul trecut se simte, drajonii tineri sunt foarte puțini față de alți ani.  O să fie mai puțină dulceață anul asta. 

Și tot pentru că a fost cald am început curățenia în bucătăria de vară. Dacă se încălzește voi începe să gătesc acolo pentru că am mult mai mult spațiu decât în bucătăria mică din casă, și pentru că am de spălat gălețile și vasele de la lapte. 

Viviana, vițica mică, deja face năzbătii la cele aproape 3 săptămâni ale ei. Ieri dimineață s-a strecurat pe lângă soțul meu și a ieșit în curte. A făcut câteva ture de curte cu Ina (cățelușa creață) pe lângă ea. Apoi s-a dus la Bobiță care lătra supărat că nu se poate juca și el. În urma înfruntării de priviri, Bobiță s-a declarat învins si a intrat cu spatele în cușcă, în timp ce Vivi, triumfătoare, s-a întors cu spatele, a aruncat din picioarele din spate și a fugit la mama ei. Triumful merita să fie sărbătorit cu un pic de lăptic.

În bucătărie, azi am făcut prima tură de cașcaval din această lactație a vacii iar săptămâna trecută am făcut iaurt cu ferment. Au ieșit foarte bune. Aș vrea să îmi iau un aparat de vidat ca să pot face și telemea.

La capitolul timp pentru mine, continui să citesc și să lucrez pe schimbare de obiceiuri, am început și o carte interesantă pentru lectura de seară și am deșirat un pic din rochie pentru că nu imi plăcea cum a ieșit. Probabil săptămâna viitoare voi încerca să o termin că tot se anunță vreme mai rece. Și tot săptămâna viitoare vreau să termin și serialul Crown de pe Netflix.  

Singurul domeniu în care am stagnat e următoarea carte. Am mai multe idei de structură și nu reușesc să ma decit care ar fi cea potrivită, dar probabil se va așeza varianta cea mai potrivită la timpul potrivit.

Jurnal saptamanal - 7/52

 A mai trecut o săptămână. Deja intram în săptămâna cu numarul 7.

 Cea care a trecut a fost destul de încărcată și pentru că m-au obosit discuțiile inutile. Vremea a fost rece, chiar foarte rece noapte, cu zăpadă, ger și viscol. Drumurile înfundate au fost tema săptămânii, la care s-au adaugat declarații stupide si răspunsuri ilogice. Cred că am de înțeles de ce mă irită când amabilitatea mea e luată drept prostie. In mare măsură iau oamenii așa cum sunt până când sunt călcată pe bătături. 

O altă temă de care m-am lovit a fost explicarea unor decizii. Nu sunt capricioasă, nu iau decizii impulsive iar atunci cand am ajuns să ridic tonul e pentru că sunt deja iritată fie de inacțiune (acea senzație că vorbesc singură) fie de impunerea părerii celuilalt. Cand iau o decizie, deja am analizat problema din mai multe puncte de vedere și mi-o pot schimba doar pe baza unor argumente logice care îmi pot arata un punct de vedere pe care nu l-am văzut sau o altă perspectivă. Nu pot fi convinsă cu „mă pui intr-o situație incomoda” cand în balanță, de cealaltă parte, este respectul față de mine, de cei dragi sau de gospodăria mea. Și asta pentru că nu sunt responsabilă decât de mine și micul meu univers. E adevărat că fiecare are setul său de valori după care funcționează dar asta nu înseamnă că a celuilalt nu sunt corecte, sunt doar diferite. Să nu fii de acord cu cineva nu înseamnă că ești împotriva lui ci pur și simplu ai un alt punct de vedere de care poti tine cont sau nu. 

pisicul foarte atent la tv

Ce e interesant e ca vremea ce m-a ținut pe lângă casă m-a făcut să analizez unele direcții și să mă bucur mai mult de mici acțiuni casnice. Iar mărirea de salariu a soțului meu din februarie ne-au adus și un birou în dormitor. Nu este cel pe care il planificasem pentru că am gasit o variantă asemanatoare la mai bine de jumatate de pret la un supermarket din oraș. Așa am mai bifat un obiectiv atins de pe panoul meu pentru anul acesta. Se pare ca e posibil să reorganizez panoul mai repede decat mi-am imaginat. Ce nu e prins pe panou, dar cred va trebui luat în considerare, este o mașină de spălat rufe cu o capacitate mai mare. Cea pe care o avem a vrut o pauză pentru că pompa de evacuare a cedat. Nu a fost foarte rău deoarece a coincis cu vremea foarte rece, iar asta înseamnă că voi avea un maraton de spălat după ce schimbă piesa. Ieri mi-am reamintit cum e cu spălatul la mână iar asta m-a facut să fiu recunoscătoare tehnicii moderne.

Tot zilele trecute a venit și un nou membru al gospodăriei noastre: o vițelușă creață și zburdalnică. Incă e sperioasă și nu a vrut să stea la poză dar dacă se mai încălzește poate reușesc să prind o imagine cu ea mai expresivă, dar ne-am bucurat din plin de lapte. Imi place să fac produse din lapte in casă. Îmi dă un sentiment de bunăstare, aș putea spune că e o convingere din copilărie. La țară se spunea că bunul cel mai de preț din gospodărie e vaca pentru că iti poate asigura mâncarea zilnică. Si vaca a fost unul din obiectivele mele cand m-am mutat la țară.  Caprițele sunt o sursă de bucurie, așa obraznice cum sunt ele iar branzica e foarte gustoasă. Ieduții sunt terapie curată antistres. Unul cred că va aparea pe la finalul săptămânii viitoare. 

Între timp am semanat ardei iuți în jardinierele cu flori chiar dacă e un pic cam devreme. Au timp mare de germinare (cca 45 zile) si creștere lentă ca răsad. Ii voi repica în ghivece din hartie reciclată cand vor crește. Pănă atunci mă bucur de florile de pe comodă care mă duc cu gândul la primăvară.

Vremea se prezintă cam așa:

Și tot zilele astea, în care stau mai mult pe lângă sobă, aș vrea să lucrez cu nerăbdarea/așteptarea. În ciuda faptului că am foarte multă răbdare in a-mi umări planurile și a găsi momentul potrivit pentru anumite acțiuni, nu imi place să aștept cănd e vorba de ceva ce nu depinde de mine cum ar fi un răspuns, să imi vină rândul la ceva sau să stau la coadă...

La voi cum e?

Iarnă

 Ieri, fiind duminică, am vrut să ieșim un pic din casă. Nu știam că vântul iși face de cap în câmp deschis așa că am plecat la drum spre Piata Neamt. Am avut porțiuni destul de urâte dar și zone unde am facut poze cu telefonul fără să vad nimic pe ecran. Lumina stralucitoare întuneca orice ecran. Toate fotografiile au fost făcute in mers. Abia acasa am vazut ce am prins in camera iar azi vreau să impartășesc aceste imagini:

Februarie

 Nu am scris de ceva zile pentru că au fost multe bucurii ce trebuiau procesate. Pe lânga vești bune, februarie a început cu o bucurie domestică - a venit vițica și mi-a ocupat un pic de timp. Se pare că vacanța mea s-a cam terminat și intrăm în ritm alert de muls. Asta înseamnă că și unghiile mele revin la o lungime „zootehnică” care să nu mă încurce la muls. 

Tot în săptămâna ce tocmai se încheie a ajuns și cartea mea și deja a ajuns la primii cititori. Reacția m-a suprins plăcut. Mi s-a mai spus că am talent și că ar trebui să scriu carte dar cuvintele frumoase primite de la persoane care nu mă stiu/cunosc m-au lasat fara cuvinte. Chiar dacă eram decisă să continui să scriu, aceste reacții m-au făcut să fac planuri pe termen lung. Banuiesc că vor exista și critici dar fiecare vede atât cât poate așa că nici măcar nu merită băgate în seamă. 

Februarie e o lună de așezare. O lună în care fac planuri pentru primăvară și îmi ocup timpul cu lucru de mână, cu citit și scris bineînțeles. Nu imi doresc decât să mă bucur de tot ce mă înconjoară, de la oamenii din jurul meu până la animăluțe, de la căminul meu confortabil până la grădinile mele acum aflate sub zăpada, de plimbări mai lungi sau mai scurte în funție de vreme, de o carte bună sau una cu lecții, de andrele sau croșet, de filme sau seriale și de micul mare univers al internetului. 

Ca obiective clare pe februarie ar fi (1) finalizarea carții de scris, (2)implementarea de obiceiuri noi (activitate incepută in ianuarie) in ceea ce privește alimentația și mișcarea , (3)terminarea rochiei degrade, (4) de semănat câteva răsaduri de ardei iuți și (5) de terminat cărțile începute. Am planificate si cateva cursuri/seminarii atât fizic cât și online dar astea sunt deja obișnuințe. 

Afară ninge ca în povești, cu fulgi mari, pufoși și strălucitori. În casă focul arde vesel iar blănoșii stau tolăniți pe unde i-a prins vremea. Din bucătărie vin arome de ciobă cu perisoare si pârjoale dar și de pâine proaspăt scoasă din cuptor.

O duminică minunată duturor!