Fila de jurnal si intentii pentru septembrie

 O dimineata calda de final de august. 

Temometru se incapataneaza sa arate 30 gr C mai tot timpul. Somnul e un pic agitat iar dimineata nu vine cu acea stare de odihna de dupa un somn bun. Pentru mine asta inseamna o durere surda si continua de cap. Ieri am hoinarit un pic pe blog si am gasit aici ca anul trecut pe vremea asta inca imi cautam drumul si ne pregateam de schimbat usa de la intrare. A trecut doar un an de cand am descoperit un curs de dezvoltare personala si o doamna care nu povestea despre solutii miraculoase ci doar de munca cu sine si de perseverenta. A fost un impuls de moment sa ma inscriu in cursurile ei si iata, ca dupa un an doar, lucru cu mine a dat roade. Privind in urma vad multe momente de indoiala, de nesiguranta, de furie uneori cand mai gaseam o amintire ce ma rascolea si cand imi doream sa nu fi deschis cutia cu emotii, dar si de bucurie cand mai depaseam o etapa, de liniste sufleteasca si de implinire. Inca sunt in plin proces de evolutie, inca mai sunt amintiri care ies la suprafata, inca mai trec prin perioade de tristete doar ca ele sunt mai scurte si acum stiu ca merita sa trec prin ele pentru ca urmeaza starea de bine. Acum, provocarile vietii le privesc cu curiozitate si nu cu incrancenare iar starea de „lupta” am inlocuit-o cu o stare de „joaca”. Zilele astea am descoperit domeniul in care vreau sa ma formez in continuare dupa terminarea acestui curs, un domeniu ce m-a fascinat in adolescenta dar pe care l-am inchis intr-un vis si l-am pus la naftalina. In acelasi timp am gasit si o zona din viata mea unde mai am de lucru si am inceput sa caut informatii, dar despre asta o sa mai scriu in postarile viitoare. 

In gospodarie treburile sunt un pic in urma, august a fost incarcat de emotii iar asta ne-a cam ocupat tot timpul si se vede in cantitatea de buruieni din gradina, numarul mic de borcane din camara si dezordinea de peste tot. De saptamana viitoare vreau sa imi organizez un pic altfel timpul astfel incat sa ma pot ocupa si de gospodarie. Orele mele de curs vor fi distribuite altfel, asa ca mi se elibereaza ziua de sambata, zi ce este destinata curateniei in casa si eventual socializarii in comunitatea din care facem parte.

In gradina au inceput sa se coaca ardeii si vinetele, rosiile imi ofera sansa de a face bulion cam din 3 in 3 zile, se pare ca si ardeii iuti dau semne de coacere asa ca luna septembrie va incepe cu un maraton borcanicesc. 

Vreau ca septembrie sa fie cu:

- organizarea casei

- pregatirea casei pentru sezonul rece (verificat instalatia de incalzire, curatat cos, mici reparatii)

- o curatenie generala in casa si decoratiuni de toamna

- maraton de borcane pentru camara (zarzavaturi, bulion, muraturi, dulceata)

- pregatirea unei provocari de toamna in grupul de FB si aici, pe blog

- reducerea stocului de carti de pe noptiera cu minim o carte pe saptamana.

Voi ce intentii aveti pentru luna septembrie?

21 zile de recunostinta - a 10-a zi

 

Ziua de sambata a fost cu multe recunostinte:

- dimineata eram recunoscatoare ca e sambata si e curs

- peste zi am fost recunoscatoare ca am reusit sa merg si la o pomenire inainte de curs 

- seara am fost recunoscatoare pentru tot ce s-a intamplat in cele 9 ore de curs, pentru fotografia frumoasa facuta de o colega in timp ce vorbeam in curs, pentru plimbarea de seara si filmul din parc pe ecran mare.

La voi cum a fost sambata?

21 zile de recunostinta - a 9-a zi

Buna dimineata!

ziua de vineri pentru mine a fost:

- dimineata recunoscatoare pentru trezitul de dimineata, cafea cu citit si gradinarit in liniste

- peste zi recunoscatoare pentru spor, pentru puisorii care deja au crescut, pentru capritele alintate si pentru un moment cu puii de randunele la primele escapade afara din cuib

- seara am fost recunoscatoare pentru toata ziua, cu comanda cu rochii ajunsa, cu bulion, rufe pe sarma, schimbat lenjerii si o baie lunga si parfumata.
 

21 zile de recunostinta - a 8-a zi

 

Ziua de joi a fost cam asa pentru mine:

- Dimineata am fost recunoscatoare pentru racoare. Ultimile zile au fost foarte calde.

- Peste zi am fost recunoscatoare ca m-am urcat din nou la volan, pentru plimbarile in orasele invecinate, pentru o cafea bauta cu oameni faini

- Pe seara am multumit pentru stropii de ploaie, pentru munca in gospodarie si pentru o seara linistita.

La voi cum a fost?

O zi minunata de vineri sa aveti!

21 zile de recunostinta - a 7-a zi

Ziua de miercuri a fost cam asa pentru mine:

- dimineata am fost recunoscatoare pentru acel timp pentru mine, linistit, cu aroma de cafea si concert de vrabiute.

- peste zi am fost recunoscatoare pentru momentele de sinceritate cu Matei, cu sotul meu si cu doamne dragi.

- seara am fost recunoscatoare pentru o discutie cu tata.

 

21 zile de recunostinta - a 6-a zi

 

Buna dimineata!

Pentru mine ziua de marti a fost asa:

- dimineata am fost recunoscatoare pentru ceasca de cafea si intalnirea de dimineata

- peste zi am fost recunoscatoare pentru ca Matei a prins orele la scoala preferata, ca a ajuns coletul de carti comandate mai demult, pentru perspectiva noua primita in intalnirea de dimineata si pentru reintalnirea online cu doua doamne minunate

- recunostinta de seara a fost pentru atmosfera din familie, pentru lucru in gradina, pentru salata mancata la masa din curte si pentru timpul de citit.

La voi cum a fost?

O zi binecuvantata!

21 zile de recunostinta - a 5-a zi

 

Pentru mine ziua de luni a fost cam asa:

- recunoscatoare pentru cana de lut cu cafea de dimineata

- recunoscatoare pentru intalnirile cu doamne minunate din curs

- recunoscatoare ca am gasit mecanic bun pentru masina lui Matei unde am si dus-o, pentru  ceapa pusa pe iarna si pentru un eveniment la care urmeaza sa mergem.

21 zile de recunostinta - a 4-a zi

 

La mine ziua de duminica a fost cam asa:

- recunostinta pentru ca sunt bine cu piciorul

- recunostinta pentru ziua de odihna, pentru vizita fratelui meu si pentru o caret audio gasita pe net

- recunostinta ca m-am odihnit dar si ca pe seara am cules vinete, castraveti....

La voi cum a fost duminica?

21 zile de recunostinta - a treia zi

 A treia zi de recunostinta:

La mine a fost:

- reconoscatoare ca e curs si ma vad cu femei minunate

- recunoscatoare ca un mic accident gospodaresc (un cui in talpa) m-a trimis in oras. Am profitat de situatie si m-am vazut cu o doamna extraordinara.

- recunoscatoare ca am fost rasfatata si am mai redus din teancul de rufe „de calcat”

21 zile de recunostinta - a doua zi

 A doua zi de recunostinta:

La mine a fost asa:

- dimineata am fost recunoscatoare ca am reusit sa dorm mai mult si am recuperat din somn

- peste zi m-am bucurat de pisoi care se cam aduna prin casa semn de toamna...

- seara am fost recunoscatoare pentru ca am facut bulion, am cules castraveti si am pus la otet si ca am cunoscut in sedinte gratuite doamne minunate.

La voi cum a fost?

21 zile de recunostinta - prima zi

 Recunostinta e emotia prin care ne exprimam aprecierea pentru ce avem. Ne-am obisnuit sa ne centram atentia pe ce ne lipseste si asta aduce o eterna stare de nemultumire care duce la stres, oboseala si stare de rau general si chiar boala. Odata ce incepem sa apreciem ce avem deja in viata noastra mutam atentia de la nemultumire la multumire, de la lipsa la abundenta. Schimbarea atentiei de pe lipsa pe avutie aduce dupa sine bucuria in viata noastra. Bucuria si recunostinta sunt doua instrumente foarte folositoare pentru a ne crea o viata implinita. Si pentru inceput, putem doar spune sau gandi recunostinta. E un exercitiu. E nevoie totusi sa o simtim. Si cum putem face asta? Ne imaginam. Cand suntem nemultumiti de cum arata casa noastra, sa ne amintim ca sunt oameni care nu au o casa, cand suntem nemultumiti de masina noastra, in loc sa privim la cei ce au masini mai mari sau mai frumoase mai bine ne uitam la cei ce nu au deloc si multumim pentru ce avem deja. Daca ne da tarcoale o nemultumire legata de familia noastra sa ne gandim la cei ce nu mai au o familie si singuratatea ii doboara. Toate aceste imagini te ajuta sa simti recunostinta. Cuvintele spuse des ne ajuta sa ne concentram pe ceea ce vedem dar recunostinta simtita stimuleaza secretia hormonului fericirii „oxitocina” care contracareaza multe din efectele negative ale stresului si a hormonului asociat „cortisolul”.

Scrierea multumirilor/recunostințelor ajuta mintea sa se centreze pe a cauta acele multumiri/recunostinte. Pentru mine a fost foarte greu sa gasesc peste zi 2-3 momente frumoase pentru care sa fiu recunoscatoare. Recunosc ca mi-a trebuit aproape o saptamana pana sa le observ fara sa fac efort. Dar odata ce mintea s-a obisnuit sa le caute am inceput sa le vad peste tot. Cand nu gasiti acele momente de binecuvantare de peste zi, mergeti la plimbare intr-un parc din apropiere. E cald inca si cu siguranta veti gasi un copil mic cu zambet stramb sau murdar, cu pas saltat alergand dupa vreo gaza, o pasare ciripind sau o floare pe jumatate ofilita ce se incalzste la soare sau un catel fericit ce alearga cu limba scoasa. Si incercati sa va conectati la acea bucurie pura din „a fi” pur si simplu. Cele mai importante momente de bucurie sunt cele ce va aduc un zambet pe buze pentru ca exista doar o clipa. In clipa urmatoare totul se schimba. 

In functie de disponibilitatea fiecaruia, fie postati aici, in comentarii cele 3 recunostinte de peste zi, fie in caietul/borcanul/cutia fiecaruia, fie mi le trimiteti pe whatapp sau pe messenger sau intrati pe grup. Va propun o imagine pentru program pe care o puteti afisa undeva pentru a va aminti de recunostinte:

o oarecare intamplare

 In general imi plac lucrurile clare. Ma feresc de aluzii, sugestii si presupuneri. Pentru ca am experimentat asemenea situatii si stiu ca fiecare participant la o discutie poate intelege ce vrea si nu situatia in sine, pentru ca apar tot felul de asteptari nerealiste si cu siguranta cineva va fi dezamagit. Si uite ca de astea mai am parte uneori.  De regula, cand intr-o discutie care se presupune a fi de afaceri se flutura iluzii si baloane de sapun frumos colorate de genul: si cand va fi ...., vom decide impreuna...(dar esti unic actionar in firma), si magica formula „milioane de euro” imi apare in minte o imagine cu un magar ce merge cu un morcov in fata, si atunci ma retrag, normal. Nu imi plac baloanele de sapun decat in joaca copiilor. Nu imi plac promisiunile fluturate ca sugestie pentru un „viitor glorios”. Si atunci cand o discutie practica abunda de imagini ale „viitorului glorios” mi se pare fie ca povestea e colorata mai frumos decat este, fie exista o problema de comunicare si atunci e o mare problema. Cu atat mai mult cand una din persoanele implicate are obiceiul sa ascunda realitatea sub o imagine frumoasa, ca o fata de masa pusa peste dezordinea de pe masa. Si ca o confirmare a faptului retragerea a fost o decizie buna, la scurta vreme a aparut incercarea de manipulare prin vinovatie. Pe principiu „e alegerea ta dar uite ce ai pierdut” unde s-au fluturat iarasi informatii contradictorii dar frumos colorate urmat de rupere totala a relatiei: „sa va fie bine!”. M-a durut ruperea pentru ca acea persoana imi e draga dar sper ca e spre cresterea ei personala. Va ramane in rugaciunile noastre ai sper ca aceasta rupere a puntilor este pentru a reusi sa vada adevarul gol golut. Mie mi se pare ca (sper sa gresesc), in acest moment, fiind prea prinsa de imaginea minunata a unui viitor abundent nu e prea atenta unde pune piciorul la urmatorul pas. E frumos sa speri, sa visezi sa incerci sa iti atingi visele cu mana dar fara a uita sa lucrezi cu prezentul, cu resursele lui. Am facut-o si eu la un moment dar si revenirea la realitate a fost destul de dureroasa. 

Ei îi doresc sa ne revedem peste ceva vreme si acel viitor abundent sa sa se transforme intr-un prezent minunat pentru ea. 

Doamne ajuta!

21 zile de recunostinta - prezentare

 Sunt Corina Ionela Benescu si va voi insoti in aceasta calatorie de 21 de zile de recunostinta. 
Sunt o femeie slefuita de viata care, pana la 50 de ani am cunoscut atat succesul cat si deznadejdea, am considerat ca banii sunt cei mai importanti pana cand, pe la 33 de ani, Dumnezeu mi-a aratat adevaratele valori ale vietii, si ca banii sunt un mijloc nu un scop in sine. Am cazut de nenumarate ori dar m-am ridicat mai puternica, invatand cate ceva din fiecare cadere. Mi-a placut sa citesc si de-a lungul vietii am acumulat multe cunostinte iar perioada pandemiei, cu izolarea ei mi-a aratat ca doar prin oameni si cu oameni poti invata mai usor, mai repede si poti intelege mai bine ce inveti. Asa ca ultimul an l-am petrecut invatand in cursuri online, cu oameni minunati, cu un ghid minunat Alina Sutu si astazi ma simt pregatita sa ofer si eu, la randul meu, ceva din tot ce am invatat.

Am pregatit un program usor de urmat dar cu efect pe termen lung asupra modului in care vedem viata, un program in care imi doresc sa transform un gand/gest intr-o deprindere care poate fi o obisnuinta. E un program care pe mine m-a ajutat mult de fiecare data cand uitam si ma lasam coplesita de griji si nevoi.

Timp de 21 de zile vom exersa recunostinta in mai multe momente ale zilei:

• dimineata vom gasi o recunostinta despre a fi adica vom multumi pentru ceea ce este (ca suntem sanatosi, ca putem vedea, auzi, canta, dansa, ca e o zi frumoasa indiferent ca e soare, ceata sau ploaie vom fi recunoscatori pentru ziua ce abia incepe)
• peste zi vom multumi pentru ce descoperim, primim sau oferim mai exact vom multumi pentru o floare vazuta/primita/oferita, pentru un zambet, un fluture pe care il vedem, o frunza de o anumita culoare, ciorba mancata la pranz, aroma ceaiului, ceasca de cafea sau orice va face sa zambiti si va aduce un sentiment de bucurie fara a implica o cheltuiala.
• iar seara vom multumi pentru ce am facut peste zi si vom scrie toate activitatile pe care ni le amintim. Si asta pentru că obisnuim, mai ales femeile, sa ne gandim ca a trecut ziua si nu am facut mai nimic. E o recunostinta care ne face sa constientizam cate facem peste zi. Si daca banii sunt importanti pentru voi, asociati si un pret fiecarei activitati, un pret pe care l-ati plati daca nu ati face voi acele activitati.

Pentru toate astea aveti nevoie fie de un caiet/carnet sau un borcan si un set de hartiute.

Puteti sa va simtiti iar copii si sa va bucurati decorand, etichetand caietul/borcanul ales, punand multa bucurie in aceste gesturi simple. Daca ati ales caiet il etichetati ca fiind „jurnal de multumire” iar daca ati ales borcan ii spuneti „borcanul de recunostinte” si in el puneti cate o hartiuta pentru fiecare recunostinta pe care o gasiti. Alegeti ora la care sa va scrieti recunostintele luand in calcul ca aveti nevoie de cca 5 min dimineata, 10 min dupa masa de pranz si cca jumatate de ora seara inainte de culcare. Si tot in jurnal/borcan puneti cate 1 leu zilnic. Despre acesti bani (21 lei) vom discuta peste 20 de zile. Rugamintea e sa puneti zilnic cate un leu si nu toti odata. Ca o recompensa ca ati indeplinit sarcinile din program.

Si ca sa ne bucuram de sustinere reciproca o sa va rog sa scrieti si la postarile pe care le voi face zilnic. Pe de o parte ne inspiram unii de la altii iar pe de alta parte vom simti ca facem parte dintr-un grup si ca contribuim la energia grupului. Nu e nevoie sa scriem tot ce punem in borcan/jurnal ci doar acele actiuni care ne-au atras atentia mai mult.

Alocati ziua de astazi pentru a va pregati cele necesare si ne revedem maine dimineata la prima postare din program!

Va invit sa postati in seara asta poze cu caietul/borcanul ales in comentarii la aceasta postare.

O zi frumoasa!

Jurnal saptamanal de dezvoltare personala

Cursul a intrat intr-un maraton de practica. 

Mi se părea ca e usor, asa ca m-am aglomerat pana cand am simtit ca am nevoie de pauza. Nu stiu daca mintea s-a incins sau emotiile s-au rascolit dar am ajuns intr-un punct de oboseala emotionala in care am avut nevoie de pauza. Zilele astea au fost pentru ordonare si odihna.  Am aflat multe despre mine in acest curs si banuiesc ca voi mai afla pana la final. Fiecare intalnire cu o colega indiferent in ce calitate ne-am intalnit a fost o intalnire in care am invatat multe despre mine, despre cine sunt si ce pot. Chiar daca am inceput cursul cu ceva dubii,  acum ma simt pregatita sa ofer si altora din ce stiu, din ce mi-am oferit mie si celor din jurul meu.

De saptamana viitoare voi incepe practica in afara grupului asa ca daca va simtiti blocati intr-o arie a vietii voastre sau stiti pe cineva care are nevoie sa isi puna ordine in ganduri si emotii va invit la o discutie gratuita de 40 min pe messenger sau pe whatsapp. Lasati un comentariu in care sa imi spuneti ca va intereseaza si datele de contact (FB sau nr de telefon) si stabilim o intalnire. Comentariu nu va fi facut public.

In rest ma bucur de ce mi-a oferit Dumnezeu in aceasta luna si astept cu curiozitate sa vad ce va mai veni pentru ca sunt convinsa ca e doar inceputul unui vis devenit realitate. Cand mi-am facut panoul de dorinte acum aproape un an, in joaca si cu o oarecare curiozitate, nu eram foarte convinsa ca e un instrument bun pentru scrierea viitorului. Acum, cand am inceput sa dau jos din obiectivele realizate si sa il vad din ce in ce mai gol, imi dau seama ca e nevoie sa pun acolo vise din ce in ce mai indraznete. 

Si pentru ca luna august a inceput cu vise implinite si sunt recunoscatoare pentru tot ce vine in viata mea, va invit la un program de recunostinta de 21 de zile, care se va desfasura intr-un grup privat de pe Facebook, program ce va incepe pe 16 august si se va termina pe 7 septembrie, intre cele doua sarbatori ale Sfintei Marii, unde vom incerca sa facem din recunostinta o deprindere si poate un obicei si astfel sa privim viata din alta perspectiva. Pentru a intra in grup e nevoie sa fim prieteni pe FB si sa imi spuneti ca va doriti sa fiti in grup pentru a va trimite o invitatie. 

Va multumesc ca imi cititi randurile si ca imi sunteti alaturi in aceasta calatorie numita viata!

Astept comentariile voastre!

Acea zi

 Si dupa mult prea mult timp a venit si ziua bucuriei.

 Si cumva nu am reusit sa ma bucur. Oboseala asteptarii, drobul de sare, emotia momentului, dorința de a face din cea mai asteptata zi o zi memorabilă (de parca nu ar fi fost prin insași semnificatia momentului) m-a impiedicat cumva sa simt toata acea bucurie. Abia cand lucrurile au inceput sa revina la normal si-a facut aparitia si bucuria. Sau poate ca era prea multa bucurie si nu as fi putut sa o duc toata, asa ca Doamne Doamne mi-a dat multe de facut atunci ca sa o pot savura linistita acum, ca pe o cafea buna. Totul a inceput cu o veste cu ceva timp in urma. Si imi era teama sa ma bucur. Aveam senzatia ca de fapt e un imens balon de sapun in care se derula povestea asta frumoasa, si daca ma bucur prea tare totul poate disparea. Cred ca am povestit catorva persoane cu dorinta de a face povestea reala. Au urmat planuri si planificari, ziua cu pricina se apropia iar zvonurile panicoase sau rautacioase ajungeau la noi din ce in ce mai des. Adica o a doua poveste, cu actiunea total pe dos,  intr-un alt balon de sapun s-a alaturat primului balon. Ca in povestea cu lupul alb si lupul negru, vedeam ambele parti ale monedei ca noi sa putem alege pe care il hranim. Am ales sa credem in visul nostru, sa credem ca visele pot deveni realitate dar acea teama/grija nu a plecat de tot asa ca si-a lasat un pic amprenta in povestea noastra. Am aflat detaliile povestii cu doar cateva zile inainte de eveniment, am rescris scenariul astfel incat sa totul sa se potriveasca, am tras de mine pentru ca mintea sa fie ocupata cu detaliile de organizare si sa nu se duca nici spre drobul de sare nici spre buturugi mici si negre. Ca de fiecare data, Dumnezeu mi-a trimis oameni minunati care de cele mai multe ori mi-au citit gandurile, care au facut ce era de facut cand eu nu mai puteam fie din cauza emotiilor, fie din cauza oboselii sau a stresului. Si nu doar ca mi-au citit gandurile dar au venit si cu solutii la care nu m-as fi gandit niciodata. 

Si a venit si ziua de 4 august in care biserica parohiei s-a umplut de lumina iar Taina Sf Maslu a atins inimile tuturor celor prezenti. Emotiile celor ce au fost sarbatoriti in aceasta zi, intr-un fel sau altul, au fost atat de puternice incat mesajul de pe tortul prezent la eveniment era singurul care exprima emotiile tuturor celor prezenti.

Cam atat am putut spune tuturor celor ce mi-au fost alaturi. Si nu ma refer doar la cei ce au fost acolo in acea zi ci si celor ce ne-au scris sau doar au avut ganduri bune pentru noi in astfel de momente, celor ce m-au ascultat, celor ce m-au ajutat si celor ce m-au sustinut cu un gand, un cavant sau un gest. Pentru ca uneori cuvintele sunt de prisos iar imensitatea noianului de emotii nu poate fi exprimate decat prin cel mai simplu si mai cuprinzator cuvant: Multumesc! 

Abia ieri am reusit sa inteleg ca povestea e reala, ca nu exista baloane de sapun ci viata pur si simplu iar azi incerc sa revin la viata normala, la activitatile zilnice si banale. Si ca sa facem trecerea intre vis si realitate ieri am iesit un pic la plimbare. Maretia muntelui Ceahlau, imensitatea lacului Bicaz precum si furtuna ce ne-a insotit de-a lungul plimbarii noastre a fost ca un mesaj de la Doamne Doamne pentru acest moment. Dimineata a venit cu soare, cu miros de reavan si proaspat, cu plante vesele ca au primit apa si cu o lista lunga de treburi de facut.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Un moment de frumusete

 Sunt mereu in cautarea unor momente de frumusete. 

Fie ca sunt stropii de ploaie ce cad pe fereastra, fie ca sunt puisorii presarati pe gazon in jurul clostei fiecare moment e magic si nu dureaza decat o clipa. Mi-ar placea sa pot fotografia acel moment. Doar ca dupa ce l-am fotografiat, mi se pare scos din context si sec in comparatie cu ansamblu si energia momentului. Si nu doar acel mic tablou conteaza ci si cu cine il privesti. Iar aceste momente nu sunt complete daca nu sunt impartasite. Pozitia pisoilor la somn se poate schimba in clipa urmatoare, privirea capritei care se alinta fracandu-si botul de palma mea e greu de surprins intr-o fotografie. Sau poate nu stiu eu sa fac asta. Inca.

Dar mi se par magice astfel de momente si de fiecare data cand surprind un asemenea moment ma simt binecuvantata si mica in raport cu maretia naturii. Si astfel apare reconstința. Recunostință pentru toata magia pe care ne-o ofera natura. Recunoștință pentru natura cu posibilitatile ei nelimitate. Oricat se chinuie stiința sa explice anumite lucruri, sa descopere si sa aplice si in alte domenii magia naturii, ea ne surprinde mereu si mereu cu lucruri noi. La fel se intampla si cu universul uman. E nelimitat iar noi incercam sa il clasificam si sa il incadram in tabele, grafice si limite cand intuitia e singurul instrument de cunoastere, e calea prin care urmam firescul si magia. Ati observat ca cei ce stiu tainele diverselor stiinte nu se mai pot bucura de magia pura a manifestarii? E ceea ce ne spunea proful de plasma in facultate: pierdem magia padurii examinand scoarța copacilor. Sau cum se spune in popor: nu vedem padurea din cauza copacilor. Iar padurea e magnifica. Am surprins asta intr- o perioada de toamna cu drumuri saptamanale pe Valea Oltului unde am putut admira padurea ce se dadea in spectacol, cu schimbari de tonuri si nuante de la o saptamana la alta. Am surprins Cheile Bicazului, tot in drumuri saptamanale, iarna cand crezi că totul e alb si constant. Muntele e mai mult decat vesnicie si constanță, muntele e viata si trainicie, muntele e vesnic iar micile plante ce isi scot florile prin crapaturi de stanca ne invata despre gingasie, despre puterea firavului si forța delicatului. Putem invața privind in jur, puteam lasa natura sa ne invețe, putem sa traim frumos ieșind din capcanele lumii moderne pe care le numim generic facturi, credite, dar care, de cele mai multe ori, ne incatușeaza in griji si frici. Putem sa ne bucuram de viața si putem incepe sa o facem bucurandu-ne de mici momente pe care natura ni le ofera. 

„Recunostinta este cea mai sanatoasa emotie umana. Cu cat esti mai recunoscator pentru ceea ce ai, cu atat vei avea mai multe lucruri pentru care sa multumesti Universului.” – Zig Ziglar

Sa iti asumi responsabilitatea vieții tale

 E un indemn care se tot repeta prin cursurile de dezvoltare personala fie așa, fie „sa iti iei puterea inapoi”.  Dar oare ce să insemne?

Fiind o persoana responsabila de felul meu nu intelegeam de ce e ”inapoi”  pentru ca mie mi se pare natural sa fiu responsabila. Chiar si cand o decizie nu a tinut de mine si au luat-o alții, nu m-am lamentat si nici nu mi-am gasit scuze. Am incercat sa fac tot ce tine de mine in situația data. Poate si pentru ca de mica, am auzit scuze „cum sa nu fac asta daca ... (cineva) a spus/facut” sau „am facut pentru ca a zis ....(cineva)”. Crescand, mi se parea ca persoana se eschiveaza fie aruncând responsabilitatea in carca cuiva fie considerandu-se o victima („am fost nevoit(a) pentru ca...”). Așa ca mi-am asumat uneori si deciziile altora. O mai fac si acum. 

Si totusi ce inseamna sa iti asumi responsabilitatea propriei vieti?

Pe un site de psihologie am gasit urmatoarele raspunsuri:

• sa accepti faptul ca esti responsabil pentru ceea ce simti, gandesti, spui si faci
• sa accepti ca ai puterea de a decide drumul pe care vrei sa il urmezi
• sa iti descoperi sinele autentic renuntand la masca rationala defensiva
• sa constientizezi ca tu hotarasti felul in care vrei sa te simti in legatura cu orice eveniment sau actiune care te priveste
• sa constientizezi ca nu este sanatos sa depinzi de altii pentru a te simti bine in legatura cu tine
• sa iti protejezi si sa iti mentii sanatatea si bunastarea emotionala si fizica
• sa scapi de regrete, de sentimentul de vinovatie si de resentimentele provocate de trecut
• sa iti faci o autoevaluare cinstita pentru a-ti descoperi punctele forte, abilitatile, aptitudinile, virtutile, dar si slabiciunile si defectele.
• sa iti organizezi/imparti inteligent timpul pentru a avea parte de rezultate magnifice.

Iar ca situatii particulare ar fi sa nu ai nevoie de citarea cuiva care sa iti dea greutate vorbelor tale („e asa cum spun pentru ca mi-a spus ... - folosirea unui nume cunoscut sau a unei functii care sa certifice), sa nu faci comparatii si etichetari de genul „inferior” sau „superior” pentru ca fiecare pe felia lui are ceva de oferit si poti invata si de la persoane fară rezultate spectaculoase, dar bune in domeniul lor fie prin studiu sau experiență si sa nu iti etalonezi parcursul pe nivele pentru ca viata se traieste pas cu pas eventaul in etape dar in nici un caz pe nivele si uneori mai facem si pasi inapoi pentru a avea o perspectiva mai buna.

In concluzie sa iti asumi responsabilitatea vietii tale inseamna sa iti stabilesti obiective clare si realizabile in conformitate cu resursele de care dispui, sa iti urmaresti scopurile fara sa ii ranesti pe ceilalti, sa nu dai vina pe altii nici pentru esecuri nici pentru realizari, sa fii constient de trasaturile tale si sa le exploatezi astfel incat sa devina calitati si nu defecte, sa fii constient de ce poti si de ce nu poti si sa gasesti motivațiile si actiunile necesare pentru a face si ce credeai imposibil si sa te privesti obiectiv. 

Sa fii responsabil inseamna sa nu te rusinezi sau sa te invinovatesti de esecuri doar sa le analizezi obiectiv pentru a sti ce poti face altfel data viitoare. 

Sa iti asumi responsabilitatea vieții tale inseamna sa inveti din greseli si sa te bucuri de succes doar pentru tine si nu in raport cu ceilalti. 

Sa iti asumi responsabilitatea vieții tale inseamna sa traiesti frumos indiferent ce buget ai si sa iti exploatezi resursele (de timp, de bani etc) astfel incat sa la final de zi/saptaman/luna/an sa privesti in urma si sa iti placa de tine.

Odata ce devii constient ca responsabilitatea vietii tale iti apartine in totalitate si ca tot ce traiesti acum e rezultatul propriilor tale decizii de mai demult, vei sti sa iei cele mai potrivite decizii pentru bunastarea ta fizica, emotionala si mentala din viitor.

Bucurii de duminică

 O duminica minunata. E cald si liniste ca o dimineata de iulie. 

 In mintea mea inca nu s-au ordonat toate astfel incat sa fiu eu linistita. Am invatat in schimb sa iau fiecare zi asa cum vine, cu bucuriile si provocarile ei, si sa las gandurile cu nemultumiri sa treaca, fara sa le acord importanta. Adica nu am reusit sa fac ceva ce era pe lista dimineata? E ok, se muta pe lista de maine. Si maine e o zi... Nu imi place cum a facut cineva ceva? Pun un „dar” si adaug ceva ce mi-a placut. Imi trece un gand critic la adresa cuiva? Același „dar” si o lauda. Si tot asa... 

Apoi am mai invatat sa imi acord timp dimineata sa imi beau cafeaua in liniste si sa imi setez ziua cu bucurie si recunostința. Am inceput sa postez in grupul de FB dedicat blogului o rubrica „stropul de recunostința din cafea”  asa ca daca va intereseaza va astept si acolo cu recunostințele voastre: https://www.facebook.com/groups/primazi. Imi doresc sa fie un loc in care sa reinvatam impreuna si una de la alta sa privim viata prin ochi de copil. Sa nu mai privim inainte cu grija si ingrijorare ci cu bucurie si curiozitatea de a vedea ce ne rezerva ziua de maine, saptamana viitoare sau anul urmator.

In alta ordine de idei ieri am inceput cursul de coaching. Si prima zi a fost extrem de interesanta. Dar sa va spun ce este coachingul in primul rand. Explicatia din curs data de Alina Șutu a fost ampla si frumoasa iar discutia a fost lunga si interesanta, dar pe scurt:

Si ca sa fie mai simplu s-a folosit o metafora foarte interesanta:

 

Mi-a placut, ca in fiecare curs al Alinei, modul clar si concis in care explica, mi-a placut ca se lucreaza si practic si chiar de la primul curs. Ieri, de exmplu, am invatat tacerea si ascultarea. Aveam impresia ca nu prea stiu sa tac dar m-am incadrat oarecum in timpul alocat. Colegele de curs sunt uimitoare, fiecare cu povestea ei si cu zambetul ei:

un moment din curs

Si cum dupa o bucurie mai vine una, am avut una de dimineata in gospodatie: o closca si-a coborat din pod 14 puisori pufosi. E o gaina care imi face supriza asta cam de 2 ori pe an si e destul de batrana, are vreo 6 ani.

Si un crin galben si-a deschis cupa de dimineata:

Cam atat de la mine... 

La voi, ce bucurii ati avut in saptamana ce tocmai se incheie?

Bucurii

Postarea e despre cum reactionez la emotia bucuriei. In general reactionez cu intarziere la orice emotie. Am nevoie de un timp in care sa imi identific emotia si sa o gestionez. De cele mai multe ori asta ma ajuta. Mai ales cand emotia e mai joasa. Intai rationez, actionez si abia apoi imi dau voie sa simt. Am facut asta atatia ani, incât acum o fac fara sa imi dau seama. Uneori emotia, daca e prea puternica, apare dupa cateva zile. Iar alteori dupa doar cateva minute. Cand sunt suparata ma retrag eu cu mine până cand furtuna trece. E tot o obisnuinta dar nu stiu cand s-a format si de ce. Fie ca nu vreau sa ma vada cineva suparata, fie nu vreau sa ii incarc pe altii cu problemele mele, fie pur si simplu vreau sa imi „diger” in liniste emotiile, cert este ca nu vorbesc o vreme despre asta. Nu neaparat ca o ascund doar ca nu vreau sa o impartasesc pana cand nu am analizat eu situatia si emotiile aferente. Nu e neaparat bine pentru ca uneori ma surprind emotii extrem de vechi care inca nu au fost „digerate” si probabil care imi asigura multe din blocajele din viata mea. In schimb, cand vine vorba despre bucurii, as vrea sa le impartasesc cu toata lumea, as vrea sa vad pe toata lumea la fel de bucuroasa cum ma simt eu. Doar ca fiecare e cu viata lui, cu emotiile lui iar bucuria mea in loc sa se multiplice, se stinge cu fiecare impartasire. Uneori ma gandesc ca nu stiu eu sa impartasesc dar lucrurile sunt mult mai simple: acea bucurie e incununarea multor emotii (asteptari, sperante, visuri) si multor actiuni precum si multa munca pentru a ajunge la ea, iar atunci cand o impartasesc nu am cum sa ii adaug si acea incarcatura adunata in timp asa ca ea ramane o actiune si atat.

Citisem candva o poveste despre o batrana care avea 2 fii: unul avea un atelier de sandale si unul de umbrele. Batrana era mereu tristă si plansa. Atunci cand a fost intrebata de ce e plansa si trista mereu a raspuns ca atunci cand e soare plange pentru baiatul care face umbrele pentru ca ii merge prost, iar atunci cand ploua, plange pentru baiatul care face sandale pentru ca nu mai are vanzare. 

Privind in jur cred ca toti facem aceasta alegere: preferam sa plangem si cautam mereu pretexte pentru a o face, decat sa cautam motive pentru a ne bucura. Si uneori, chiar si cand avem motive de bucurie, daca nu avem motive de suparare, le inventam ca sa ramanem in acea stare de nemultumire continua. Am senzatia ca bucuria ne sperie fie ca nu suntem obisnuiti cu ea, fie ca ne e teama de ea. Cum sa ne fie teama de bucurie? Pai ne e teama de ce poate aduce bucuria: gelozie, invidie, rautate. De ce? Pentru ca suntem dependenti de reactia celorlalti, pentru ca am crescut cu „ce o sa zica lumea?” Pentru ca nu stim sa admiram si sa ne inspiram din reusita celuilalt, am fost educati doar sa criticam orice reusita pentru ca daca o anulam avem impresia ca ne vom simti noi mai buni. Din pacate la un nivel constient sau inconstient toti facem asta intr-un fel sau altul (mai evident sau mai subtil) asa ca asta vom vedea si la ceilalti. Si cum judecata atrage judecata, ne tregem in jos unii pe altii in loc sa ne sustinem si sa ne bucuram de viata.

Ma educasem (de voie sau mai de nevoie) ca in spatele fiecarei bucurii sa caut responsabilitatile cu care vine, pentru ca trecerea la o alta etapa vine cu responsabilitati noi. Si asta nu e rau pentru ca odata identificate acele responsabilitati inseamna ca voi fi mai buna maine decat am fost ieri. Dar oare cum ar fi sa ma bucur azi, sau cat mai mult si apoi sa identific responsabilitatile, fie maine, fie pe parcurs? Deci reinvataț sa ma bucur, sa imi iau ragazul de a ma bucura inainte de a fi responsabila. Cum ar fi sa ma bucur fiind responsabila? pentru ca cele doua emotii nu se exclud, ci chiar se completeaza. Daca responsabilitatea vine insotita de bucurie, treaba iese mult mai bine.

O gramada de treaba cu emotiile astea, dar imi place eliberarea care apare pe masura ce le vad, le inteleg si le ordonez. 

Jurnal saptamanal

 A fost o saptamana aglomerata, cu canicula si ploi, cu leneveal si raceala, cu satisfactii si lectii.  

Mai am o saptamana pana incep cursul de coaching iar provocarile vin avalansa. Sunt multe emotii ce ies la suprafata si imi tulbura linistea si bucuria cu care as vrea sa intampin inceputul lunii august. Pe de o parte imi doresc ignoranta si linistea aparenta in care toate emotiile stau pitite in sertare incuiate ca eu sa ma pot bucura aparent de toate evenimentele iar pe de alta parte imi doresc sa deschid toate sertarele si sa fac odata curatenie ca sa ma pot bucura din tot sufletul de tot. Zilele astea am stat la povesti cu o doamna draga, o prietena, o doamna ce am cunoscut-o intr-un curs prin toamna si cu care am pastrat legatura pana am devenit prietene online. Nu vorbim foarte des dar cand o facem, discutia e profunda si vindecatoare pentru amandoua. E acel gen de prietenie din care fiecare iese castigat, chiar daca mai glumesc cu „de data asta e despre mine/tine”, indiferent despre cine este, amandoua suntem castigate. Cumva mi-a oferit o noua perspectiva a furtunilor mele emotionale, o imagine completa a puzzle-ului pe care eu nu reusesc sa il completez. Pentru ca intrebarea lansata cu mai bine de o luna in urma era „de ce acest curs imi provoaca furtuni emotionale?” in timp ce multe altele facute le-am privit cu o curiozitate copilareasca, apar variante de raspuns posibil din diferite locuri. Eu nu am de facut decat sa le verific daca sunt cele corecte sau doar variante partiale pe care sa le integraz intr-un raspuns mai complex. Procesul de verificare in sine duce la alte parti din raspuns. 

Cum spuneam, vremea a fost amestecata, caldura m-a tinut in casa la pranz si treaza noaptea in timp ce ploaia a adus racoarea si noroiul (partea cea mai frumoasa a locuitului la tara). Legumele cresc, deja ma gandesc sa conserv castraveti in timp ce rosiile curatate isi arata roadele (verzi inca). Zmeura chiar si-a facut de cap cu fructele (culeg cca 3 kg/zi) ca si cum ar vrea sa compenseze recolta slaba de anul trecut. Murele pline de floare au inceput sa renunte la petale pentru a ne arata bobitele marunte si verzi inca. Probabil pe la finalul saptamânii viitoare voi face prima tura de dulceata.

Caprita mica, Iza, e nedumerita de ce sta in camera ei, separata de celelalte capre, de cateva zile si o pupa pe mama-capra prin gard, in timp ce Viviana (vitica) care deja a facut 6 luni e foarte alintata. Lipsa lapticului si prezenta capastrului e o mare provocare si pentru ea. Pisoii mici sunt la faza de „adolescenta” adica desirati, slabi si obraznici. Experimenteaza orice dar mai ales cataratul in copaci, marul din fata casei fiind preferat si mereu incarcat de pisici.

Curtea e la fel de vreiste ca si gandurile mele. Chiar daca imi gasesc scuze ca am fost ocupata cu gradina sau cu altele, adevarul e ca imi lipseste ordinea din suflet si din minte iar asta se vede in jurul meu. Normal ca primul pas sunt listele, acele liste in care trec tot ce am de facut, le grupez pe categorii si apoi le repartizez pe zile. Imi doresc ca urmatoarele doua saptamani sa le dedic activitatii de „ordonare” atat a gandurilor cat si a spatiului din jurul meu. In acelasi timp regandesc fisierul de venituri si cheltuieli folosind informatii capatate in ultimul curs finalizat pentru a se plia mai bine nevoilor familiei. 

Chiar daca unele din catile de pe noptiera nu sunt finalizate, sau sunt pe pauza, sau stau acolo pur si simplu pentru ca ma mai intorc la ele, azi am inceput o noua carte pentru a aprofunda o tema ce a iesit la suprafata de curand:

Fiecare dintre noi l-a experimentat macar o data in viata, intr-un anume context, iar eu am nevoie zilele astea sa il inteleg ca sa il pot recunoaste si sa il pot trimite in vacanta cand e cazul.