Noiembrie 6

 Dupa ziua foarte calda de ieri, dimineata asta e mai racoroasa si cu multi nori. Soarele nu se zareste deloc.  Si bate un vant rece. Cateii sunt foarte galagosi iar pisicuta foarte jucausa. Noi ne resimtim dupa ziua spornica de ieri. Imi programasem ziua de astazi pentru ordine in curte dar probabil voi fi moldoveanca cu 3 viteze: incet, piloc si diloc. Va fi o zi fara planuri si planificari, doar cu treburi obisnuite de sambata: ordine, gatit, spalat/intins/strans/calcat rufe, animale si ce o mai vrea Doamne Doamne.
Aseara am citit ceva articole despre statutul de femeie/mama casnica si "reguli" ce ar trebui aplicate. M-au pus un pic pe ganduri si am analizat emotiile generate de acest statut in ultimii ani. Din punctul meu de vedere acest "statut", ca oricare altul, este o alegere. Iar alegerile se fac fie din calcul fie din dragoste. Cand alegerile sunt facute din dragoste nu au nevoie de reguli pentru ca totul vine firesc. Atunci cand alegerea este facuta din calcul e nevoie de reguli clare pentru ca altfel apar nemultumirile, frustrarea si rabufnirile cu acuze si invinovatiri/autoinvinovatire. Mai greu e cand nu e alegere. Ci e o nevoie. Atunci e alta discutie pentru ca trebuie sa armonizezi nevoile tale cu ale familiei si cu acea nevoie care te-a dus in acea directie. Si atunci trebuie sa cauti activitati colaterale care sa satisfaca acea latura personala pusa in umbra de nevoi. De regula e vorba de creativitate sau validarea a unor calitati.
In cazul meu nu as putea spune ca a fost o alegere ci a venit firesc. Imi place ceea ce fac. Imi place sa ma ocup de casa si de gospodarie. Imi place sa imi alint baietii, sa le fac diverse mofturi asa cum imi place sa rasfat animalele. Sunt zile cand nu as pleca din batatura si daca sunt nevoita, o fac cu regret. Asa cum sunt zile cand ne urcam in masina si haladuim fie pe la munte fie printr-un oras mai mare din imprejurimi.  De regula in zilele de sarbatoare ne plimbam sau facem diverse activitati care ne relaxeaza. Din fericire avem ritm asemanator asa ca nu e nevoie sa facem compromisuri de dragul celuilalt. Dar nu sunt de acord cu acea "regula" care spune ca o femeie casnica trebuie sa isi astepte sotul cu zambetul pe buze, sa fie dulce si blanda pentru linistea casei, indiferent de ce simte ea. Cred in autenticitate si sinceritate. Fiecare are zile bune si zile proaste. Sa zambesc cand nu simt inseamna sa cresc frustrari si nemultumiri in sufletul meu. Emotii care vor rabufni la un moment dat. Asa ca mi se pare firesc sa spun ca am o zi proasta, sa spun cand ma nemultumeste ceva, sa spun cand am nevoie sa ies sau sa ma ascund intr-un colt cu o carte in mana. Asta nu inseamna ca sunt de acord cu controlul in orice forma a sa. Tot o forma de control e sa sa ceri amanunte despre ce a zis sau a facut, iti poti satisface aceasta nevoie de "a sti" citind, sa il cicalesti (dragostea vine la pachet cu respectul deci ori argumentezi de ce vrei lucrurile facute intr-un anume fel ori respecti felul in care le face el), sa il suni mereu (asta inseamna ca iti lipseste increderea fie in el fie in tine) sau sa iti impui punctul de vedere. Daca nevoie de validare e puternica (tot o lipsa a increderii in fortele proprii) se poate satisface cu un hobby sau o activitate profesionala integrata in viata familiei cum ar fi valorificarea produselor de hobby, meditatii, contabilitate, traduceri, activitati IT chiar daca asta implica o recalificare. In zilele noastre se poate face online orice fel de curs.
Casatoria inseamna parteneriat si nu competitie. Intr-un parteneriat nu conduce nimeni, nu e nevoie sa ii lasi celuilalt impresia ca e "sef". Parteneriatul inseamna discutii argumentate si nu orgolii. Din nefericire am trecut si printr-o casatorie-competitie in care am rezistat doar 4 ani, timp in care dormitorul devenise camp de lupta cu orgolii si provocari iar fiecare discutie o lupta in care fostul meu sot voia sa iasa invingator. Din pacate deciziile luate in altfel de momente erau cele mai proaste cu putinta iar rezultatul a fost dezastruos. Mi-a trebuit mult timp si psihoterapie sa imi revin si sa scap de sentimentul de vinovatie ca nu am facut totul pentru a face casnicia sa mearga. Dar am invatat ca o casnicie e un dans in doi. Daca amandoi isi dau silinta, se privesc in ochi pentru a anticipa miscarea celuilalt, dansul este magic dar daca fiecare incearca sa conduca sau priveste in alta parte, nu vor face decat sa se calce pe picioare si sa se enerveze reciproc. Mai e si varianta cand doar unul se straduie iar finalul vine mult mai devreme deoarece o sa oboseasca, iar cel odihnit isi va cauta un alt partener de dans.... 
Magia vine atunci cand amandoi vibreza pe ritmul melodiei alese iar alegerile vin de la sine. 
Sa ne ajute Dumnezeu sa luam decizii intelepte!
O sambata linistita si creativa!

noiembrie 5

 A cincea zi de provocare si prima pana de inspiratie. Chiar daca am constatat ca postarile zilnice fac bine la moral, exista riscul de a ramane in pana de idei sau de a ma repeta. 

Dimineata e calda, mult mai calda decat zilele trecute. Si e liniste. Probabil de la norii ce stau in calea razelor soarelui. Astept veterinarul pentru vaccinurile anuale la catei. Intre timp imi beau cafea fara zahar deloc in dimineata asta, pentru ca glicemia mea are impresia ca este intr-un parc de distractii. 

In curte ma asteapta mocheta din camera lui Matei sa o curat. Ieri am scos mobila si mocheta pentru o curatenie generala. Astazi sper sa elibereze peretii si dupa micile reparatii sa dea cu var. Pentru ca sta mai mult in casa, vrea ca din primele lui salarii sa isi reamenajeze camera. In vara a avut multe examene si nu parea momentul ideal pentru asta. Urmeaza mobila noua si benzile cu led si telecomanda pe care le va lua treptat, pe masura ce se incadreaza in buget. Perdelele si draperiile le-a primit cadou de la o prietena foarte draga asa ca abia astept sa vad cum va fi la final.

Din pacate, faptul ca suntem imprastiati in mai multe proiecte incepute la care lucram in functie de vreme, de buget si de necesitati e destul de obositor. Partea buna e ca scap de curatenia de sarbatori. 

Sa aveti o zi spornica !

noiembrie 4

 O dimineata calda. Soarele e mai bland si se vede printre nori. Un pic de ceata sa ne aminteasca ca e totusi toamna. In curte e dezordine. Perioada de constructii si reamenajari din ultima perioada isi spune cuvantul. Toamna ne preseaza sa terminam asa ca am lasat ordinea mai pe final, cand va mai fi timp. Imi las un pic de timp seara dar nu e suficient. 
Ziua de ieri a fost destul de "productiva" in ciuda migrenei care m-a tot sacait peste zi. Am reusit sa  termin de calcat, sa eliberez salonul si sa slefuiesc peretii iar sotul meu a dat amorsa. In toamna asta, sotul meu a daramat soba-centrala, a refacut peretele despartitor dintre salon si dormitor, a refacut hornul si a instalat termosemineul cumparat anul trecut. Din pacate, unele peripetii cu masina ne-a tinut un pic pe loc si bineinteles suntem in criza de timp. Dar asta nu inseamna ca nu ma bucur de cate o cafea fara cofeina de cate ori am ocazia sa primesc in vizita o prietena. Cum a fost ieri. Cafea care pare mai gustoasa in curte, sub soarele caldut de toamna,  cu Bobita refacut la picioare si cu pisicuta curioasa care face verificari la ceascute. 
Pe seara am facut ceva miscare cu grebla si furca in zona capsunilor dar a mai ramas si pe cand o mai fi timp. Normal ca am terminat ziua rupta de oboseala dar suficient de optimista sa ma uit dupa mobila. Mai ales ca Vasilica (vitelul) m-a pacalit si a papat aproape tot laptele de la vacuta. 
Si daca luni e sarbatoare voi avea 2 zile la dispozitie sa fac poze prin gospodarie pentru un tur virtual la care sa va invit.

noiembrie 3

 O dimineata insorita dupa cei cativa stropi de peste noapte. Soarele e hotarat sa intre in casa in speranta ca ne scoate afara mai repede. Prin copaci a mai ramas cate o frunza stinghera pe ici pe colo. Gazonul se bucura de patura colorata de frunze. Gutuiul isi afiseaza tantos ultima gutuie aflata destul de sus iar in nuc si-a facut aparitia o ciocanitoare.

Bobita s-a intalnit cu veterinarul ieri si pentru ca l-am tinut la injectie m-a ignorat toata seara. In schimb dimineata era sa ma darame cand am deschis usa. O revenire la normal care ma bucura. Inca nu mananca ca de obicei dar sunt sperante. Vedem ce spune veterinarul astazi.

Vraful de rufe e la fel de mare. Si probabil va creste spre pranz cand strang rufele de pe sarma. Aseara eram prea obosita ca sa ma mai intalnesc si cu fierul de calcat. Proiectul meu inainteaza mai incet decat am planificat dar vremea se anunta inca buna. Sper sa fie cat de cat fotogenic la final pentru ca e un proiect mai mult practic decat decorativ dar o sa va povestesc cu siguranta despre el.

Si tot ieri, curtea noastra a mai primit un membru. Dupa un calcul de eficienta am decis sa cumparam un tap pentru cele patru caprite ale noastre si sa nu le mai trimitem in tabara de toamna. Asa ca sotul meu a fost in cautare ieri. Si cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, a plecat dupa un tapusor alb si ciut si s-a intors cu un metis de alpin francez colorat si ... incornorat. Francois a fost foarte incantat de capritele noastre spre disperarea lui Bobita care nu intelegea ce se intampla si il certa continuu. 

Iar seara, dupa cana de ciocolata calda, cu pisicuta cuibarita langa mine, am adormit imbracata pe la ora 9.

Una peste alta a fost o zi frumoasa! 

noiembrie 2

 O dimineata cu ceata si aroma de frunze sfaramate. In casa e cald si miroase a cafea si a painici turcesti. Ieri a fost o zi calda si aglomerata. Am inceput un proiect pe care il tot amanam de ani de zile. Eu am fost doar cu indicatiile iar baietii cu munca. Astazi in schimb, e randul meu sa ma ocup intens dar probabil voi avea nevoie si de o mana de ajutor de la unul din baieti. Speram sa nu apara intarzieri si pana saptamana viitoare sa fie gata chiar daca mai sunt si alte treburi de facut. 

Aseara a venit veterinarul sa insamanteze vacuta iar Bobita, catelandru ciobanesc e cam moale. Ieri a fost fara chef de joaca dar speram sa isi revina repejor. Labuta rupta de la impactul cu bara unei masini e functionala. Mai schiopateaza un pic cand se ridica dar in rest e bine.
Si tot la capitolul treburi amanate intra si vraful de rufe de calcat. Dar cum pe seara se anunta ploaie, e vreme numai buna de calcat, si poate reusesc sa bifez si activitatea asta ca rezolvata. 
Pentru seara am pregatit un aluat de biscuiti cu mere si scortisoara si as vrea sa fac si un compot de mere cu gutui. Dar pentru pranz habar nu am ce sa gatesc. O salata cu telina, morcov, mar si maioneaza ma tenteaza pentru gustari. S-ar intelege bine cu painicile turcesti. 
Pe croset am un cardigan dintr-un fir degrade in nuante de mov. E aproape gata. Inca cateva randuri si apoi montatul. Apoi ma tenteaza o vesta cosetata dintr-un mohair pufos intr-o nuanta calda ca cacao cu lapte.

Sa avem o zi frumoasa cu multa caldura in suflete!

noiembrie - prima zi

 Am gasit in postarea Irinei cateva idei interesante de toamna. Mai ales ca astazi e o zi frumoasa ce a debutat cu un pic de ceata si arome de foc de lemne. Culorile toamnei ca si aromele sale fac fiecare zi sa fie speciala. 

Si cum as putea sa fac zilele si mai speciale? 

Probabil cu o provocare. 

De data asta provocarea este cu o postare pe zi. Poate asa voi debloca gandurile ce mi se tot invalmasesc si care ma tin cumva captiva intr-o lume a grijilor in loc sa ma bucur de vremea minunata, de oamanii si de viata.

Aseara priveam focul din semineu si ma gandeam ca imi lipseste un balansoar si andrelele. Pisicul care toarce e prezent, caldura si atmosfera din casa e propice, ochelarii de citit sunt pe nas si ciocalata calda e usor de facut. Andrele si fir in culorile toamnei sigur am iar balansoarul.... 

Cred ca merge si un scaun comod acoperit cu un pled pufos asortat cu sosete de lana. 

Un tablou perfect pentru un final de toamna linistit.

Mai tenteaza pe cineva provocarea unei postari pe zi timp de o luna?

Final de octombrie

 O zi calda de toamna. Un soare caldut, a carui raze se strecoara printre crengile golite ale copacilor incalzind natura. Pisicile si cateii stau tolaniti la soare, fiecare pe unde a gasit. Uneori se anima si se lasa cu zbenguiala prin curte. Purcelusii stau aliniati sa ii incalzeasca soarele. Doar vitelul priveste curios prin usa deschisa, la joaca blanosilor. Dumitritele sunt reginele sezonului. Cele albe se vad de la distanta, in timp ce coloratele se pierd in marea de culori a frunzelor.

Cu fiecare zi ne apropiem de finalul toamnei si incercam sa bifam cat mai multe activitati din gospodarie. Ultimile pozitii de pe lista sunt ocupate de porumb. Recoltatul, stivuitul si depozitatul porumbului marcheaza finalul sezonului. Apoi e aratura de toamna si poate veni zapada. Dar pana ajungem acolo mai sunt mici proiecte de constructii, in mare parte finisaje si curatenia din curte.

Din pacate trec printr-o perioada mai dezorganizata. Cu un mare chef "de nimic si nimeni" sau de "ascuns intr-un colt pana va trece". Interesant e ca ma bucur mai degraba de chestii marunte decat realizari mai mari. Cele mari, mi se par ca vin cu responsabilitati noi sau aduc dupa ele alte proiecte. Iar asta ma cam copleseste sau poate faptul ca ma simt obosita de vremurile astea tulburi ma face sa le vad asa. Inca nu am gasit solutie la dilema asta dar lucrez la organizare si la relaxare. Din pacate, situatiile neclare si imprevizibile ma fac irascibila iar adaptarea la regulile schimbate peste noapte ma cam epuizeaza. Nici scrisul nu se mai leaga. Chiar daca idei sunt multe, prezenta pixului sau a tastaturii le intimideaza, si cuvintele se blocheaza undeva pe drumul spre foaie, fie ea de hartie sau digitala. Incepusem un proiect interesant care s-a blocat pe la jumatate. Ma gandesc ca poate are nevoie de timp sa se maturizeze. Parea un pic cam copilaresc...

Mi-am regasit bucuria de a gati in schimb. Mai ales ca toamna e foarte generoasa iar posibilitatile sunt inepuizabile. Ier filmele de Craciun ma fac sa ma gandesc la decoruri si planuri de sarbatori. As vrea ca anul asta,  mai schimb cate ceva din "traditiile" casei, cum ar fi lista de bucate sau cea de prajituri. Clar ca tot cozonacul va fi vedeta dar pe langa el cred ca mai e loc si de noutati.

mijloc de octombrie

In anii din urma eram in plina provocare de toamna. Provocare cu decoruri dragute, cu lumanari parfumate si dulciuri pe baza de bostani. Anul acesta, sper ca tocmai am iesit dintr-un blocaj uracios si ca ne putem indrepta mai linistiti spre o iarna frumoasa. Probabil voi muta acea provocare in noiembrie, chiar daca va fi doar pentru casa noastra, si va fi continuata cu pregatirile pentru sarbatorile de iarna.
Astazi, pentru ca vremea e mohorata si cu ceva stropi de ploaie, incerc sa fac planificari pentru saptamana viitoare. Imi doresc sa facem destul de multe dar si timpul, si puterile noastre sunt limitate. Deocamdata ma multumesc sa ma gandesc la o duminica aromata in casa. O duminica cu ceva briose de dovleac, cu un bors de gaina cu taitei de casa, lumanari parfumate si poate niste saratele cu mac si ceapa. Productia de ceapa a fost foarte buna anul asta asa ca va fi introdusa in meniu destul de des. Si fiindca e sambata, e zi de smotru cu scos praf, aspirat, calcat si gatit.
In gospodarie, marunteii cresc: puisorii de toamna langa closca, purcelusii au trecut in cotet separat iar unii dintre ei au plecat la case noi, vitelul creste vazand cu ochii iar capritele asteapta tabara de toamna.
Gradina de acasa e aproape curatata. In curand va primi gunoiul-ingrasamant. In camp, mai sunt ceva radacinoase de scos si recoltatul porumbului, apoi gunoi si aratura.
In bucatarie, pentru camara, sunt pregatiti ardeii iuti pentru dulceata si pepenii pentru murat. Asteapta cuminti sa am un pic de timp si pentru ei. Mai e de cumparat varza si cam atat in toamna asta. Pe langa culesul strugurilor si facut vinul.

In curte, dumitritele dau spectacol de culoare si parfum iar frunzele colorate si uscate incearca sa incalzeasca un pic atmosfera inmiresmata de mere, struguri si gutui.

O toamna minunata!

Zi de toamnă

 Nu știu când a trecut anul acesta. Mai ieri puneam în grădină și acum o eliberez. Ziua s-a micșorat așa că plimbarea de seară a dispărut din programul zilnic. Începem să facem loc serilor cu ciocolată caldă, cartofi la cuptor, mere și gutui coapte sau compoturi calde. Supa crema de dovleac e regina zilelor mai reci așa cum piureul de dovleac se simte în cafeaua de la prânz. Plăcintele cu mere vor să recupereze lipsa lor din toamna trecută când nu prea au fost mere. Iar biscuiții cu dovleac și scorțișoară au invadat bolurile pentru crănțănele. Și cum producția de ceapa a fost frumoasă, vor fi urmați de crănțănelele cu ceapa și mac numai bune pentru înmiresmat serile când vântul ne amintește că se apropie iarna.
Din păcate aglomerația zilelor și stresul unor activități întârziate de tot felul de ghinioane mă cam împiedică să mă bucur de zilele aromate și colorate de toamnă. Decorurile de toamnă se zăresc timid prin curte sau prin bucătăria de vară. În casă mai sunt câteva modificări de făcut înainte de a veni iarna așa că visez la decoruri de crăciun deja pe lângă perdele și câteva piese de mobilier noi.

Dacă în primăvară  nu prea am avut tineret prin gospodărie, toamna a venit cu tot felul de mărunței. De la puii mici de găină scoși de o cloșcă prin podul șurii și purceluși, până la mărunțelul șef (ca vârstă) - vițelul. Așa ca gospodăria e destul de animată. Doar că pierderile de anul acesta ne mai umbresc din când în când bucuria - un ieduț, cățelușa și pisica călcate de mașină și pisoii orfani care nu au supraviețuit fără mămică (erau prea mici). Dar ne bucurăm ca Bobită (cățelandru mioritic) își recuperează încet lăbuța fracturată.   

În rest, cămara plină, beciul mai așteaptă vinul și murăturile la butoiașe, iar hambarul se pregătește să primească porumbul. Mi-am completat stocul de fire pentru iarnă (de parcă nu aveam destule) şi dosarul cu modele noi în aşteptarea filmelor de Crăciun de pe Diva.

O tomnă bogată şi minunată tuturor!

o diploma

 

Diploma e actul care atesta ca ai terminat un anumit stagiu de studiu. Un stagiu de studiu poate fi un curs de cateva luni sau un ciclu de studiu (liceal, facultate, master, doctorat). Diploma atesta ca ai dobandit niste cunostinte pe care le aplici mai apoi fie in cariera aleasa, fie in viata de zi cu zi. Doar ca uneori, se intampla, ca acele cunostinte sa se mai piarda pe drum, in timp, in noianul de griji si activitati care inseamna viata in toata complexitatea ei.  O persoana cu ceva studii in spate sau macar cu bun simt, stie ca atunci cand se loveste de o problema poate gasi raspunsurile fie in materia invatata, fie la colegii alaturi de care au urmat acele cursuri sau cu care lucreaza. Din pacate unii cred ca avand acea diploma e suficient. Daca diploma nu e sustinuta de cunostine, de experienta, de pasiune sau macar de un oarecare interes pentru ceea ce faci, e pur si simplu degeaba.
Cand merg la un medic nu ii cer diplomele de studii ci merg pentru ceea ce stie sa faca. Daca il gasesc in cabinetul unde scrie "medic" pe usa ma duc si cer sfaturi sau rezolvari. Un medic bun e cel care pune pasiune, care invata permenent, care isi da interesul ca pacintii sai sa fie bine. Si daca recomandarile sale ma ajuta si mai e si empatic cu durerea mea, o sa ma tot duc.
Cand merg la coafor nu cer diploma doamnei, ci vad ce face si cum face. Si daca imi place merg iar si iar. Nu ma intereseaza cate diplome are, cate ore de munca a lasat in urma si nici cate nopti nedormite are pentru a invata cea ce stie. Ma intereseaza cum ma simt cand ies de acolo.
Asa cum nu ma intereseaza ca vecinul proaspat mutat in sat e arhitect. Ci doar faptul ca nu si-a facut un amarat de WC pentru muncitorii de pe santier care isi fac nevoile pe unde apuca din primavara pana acum. Iar eu nu pot culege fructele din copaci pentru ca ori calc in .... ori ma apuc de strans pentru ca dumnealui isi permite sa raspunda de sus pentru ca e din oras si cu studii. Ce conteaza ca si altii au, daca stau la tara...
Cand chem veterinarul nu ma intereseaza nici studiile si nici experienta lui. Faptul ca e veterinar in sat e suficint pentru mine sa am incredere sa il chem atunci cand un animal are probleme. Si ma doare cand vad o lipsa de interes, cand animalul meu nu e tratat cu seriozitate ("doar e caine") sau ("da si tu cu niste albastru pe scroafa si o sa ii treaca") sau cand nici macar nu se apropie de acel animal ci il priveste de la distanta. Si doare si mai tare cand, dupa ce gasesc raspunsuri la intrebarile mele, i le comunic, in ideea ca poate se mai intalneste cu acele probleme dar mi se raspunde ironic. 
Stiu ca sunt dificila cand e vorba de ceea ce iubesc si fac tot posibilul ca cei pe care ii iubesc sa fie bine dar mai stiu si ca fac al naibii de urat cand sunt luata de proasta. Si las de la mine, o data, de doua ori pana se umple paharul. Si cand se umple le scot pe toate la inaintare. Din pacate am o memorie de elefant. Adica retin afirmatiile celorlalti si le pot cita cuvant cu cuvant atunci cand sunt nevoita. Fie ca o fac in acelasi context sau in altul dar lupt cu vorbele celuilalt si il bat cu propriile sale cuvinte.
Nu poti sa ceri rerspect cand tu nu oferi acel respect. Nu poti cere sa fii respectat pentru studiile tale cand tu nu ii respecti pe ceilalti pentru studiile lor. Nu poti cere respect pentru ceea ce faci cand nici macar tu nu respecti ceea ce faci... 

Prima zi de scoala

O noua primă zi. De data asta una cu emoții diverse. Copilul de ieri, cu ghiozdanul cât el și cu buchetul mare de flori, e "domnul profesor" pentru prima dată. A mers tot cu ghiozdan în spate dar fără flori. Doar cu emoții pentru că este profesor la două școli la care a fost elev. Schimbarea de perspectiva a clasei îl cam speria peste vară: alte responsabilități, altă abordare. Mai ales că a tot amânat această decizie.  A vrut să se bucure de ultima vacanță de student ținînd cont de faptul că peste cateva zile va începe și cursurile la master. 

La primele două școli a avut parte de o primire călduroasă care i-am mai echilibrat un pic încrederea în el. La a treia scoală va merge mâine. Dar deja a primit mesaje de încurajare de la elevii clasei a 8-a. Sunt seria care au început gradinița cu mine și erau fascinați de băiatul mai mare care le citea povești uneori.
Emoții au fost și la noi. Pentru că astfel conștientizăm trecerea timpului.

Domnul director de la cea de-a treia școală a avut o replică elocventă:
- Deci Matei ce a mai trecut timpul: fostul meu elev îmi e coleg.....

Filă de jurnal - final de august

Plouă! 
Mocănește de toamnă. 

Și e rece. 

Ca toamna...

Și totuși e final de august într-un an în care toate anotimpurile au fost anapoda. 

Zilele trecute am văzut berzele în stol. Se pregătesc de plecare. Rândunele fac exerciții de zbor cu puișorii. Mai ales pe ploaie și când bate vântul.

Îmi e dor de anii în care făceam pregătiri de începerea școlii. Mă uit prin magazine la rechizite, etichete și instrumente de scris. Doar că nu mai cumpăr. Matei are laptopul și atât. 

Nici decorațiuni de toamnă nu pot face pentru că urmează o perioadă de modificări în casă. Perioadă care îmi cam dă emoții din cauza vremii. Mai ales că modificările implică și dormitorul. Dar privind în urmă, mai toate modificările le-am făcut toamna. Anul trecut am reușit să așez în casă cu câteva zile înainte de crăciun. Așa am scăpat de maratonul de curățenie de crăciun.

Acum sper că voi reuși să fac acea triere a lucrurilor pe care o tot amân. Să păstrez doar ce folosesc și să arunc sau să donez tot ce stă nefolosit de multă vreme. Dar mai ales să înlocuiesc lucrurile vechi. 

Am început cu reorganizarea beciului și a cămării. Doar că le fac din mers, pe măsură ce depozitez pentru iarnă. Producția grădinii a fost mult peste așteptări. De la ceapă care s-a făcut mult peste așteptări și ca mărime și cantitativ până la vinete. E primul an când nu cumpăr vinete de pus pe iarnă. Am făcut și depozitat zarzavat pentru iarnă din producție proprie pe măsură ce s-au copt. Anul acesta nu a fost cu maraton de zarzavaturi. Doar gogoșari și conopidă nu am pus în grădină și va trebui să cumpăr. Până și pepenii de pus la murat vor fi din grădină.

Am sentimentul unui nou început. Poate și din cauza faptului că Matei intră într-o altă perioadă a vieții lui - cursurile la master. Sau poate doar pentru că vine septembrie. Iar septembrie este un etern nou început: început de școală, începutul anului bisericesc, început de toamnă...

Bibliotecă vs librărie

 Hoinarind pe o platforma de socialiare gasesc o pagina sponsorizată care vindea mobila. Am decupat anunţul astfel încât să nu se vadă datele vânzătorului:

Am mai întâlnit confuzia dintre cele doua cuvinte dar sa o văd pe un site...

Aşa că m-am dus la DEX ca să mă conving ca nu mă lasă memoria:

 

Aşadar librăria este locul unde se vând cărţi în timp ce biblioteca este locul unde se depozitează cărţi.

Eram tentată sa întreb în comentarii dacă librăria se vinde cu tot cu cărţi sau doar cladirea. Preţul părea bun. Doar ca scria că se livrează oriunde în ţară. O fi modulară?

Bucurii de iulie

sursa: pinterest

 A mai trecut o lună de vară. Ne apropiem cu pași repezi de perioada mea favorita din an: toamna colorată. Legumele încep să se coacă iar cămara începe să se aglomereze.
Luna iulie a fost plină de emoții. Nu s-au terminat bine emoțiile de la licența lui Matei că au urmat cele de la admiterea la master. Normal ca a intrat, dar pana nu vezi acolo, negru pe alb, nu te liniștești. A fost amuzant momentul. Așteptam rezultatele pe 22 dar pe 21, seara, l-am văzut intrând la noi în cameră, cu privirea în jos (să nu se dea de gol):
- S-au afișat rezultatele!
- Și?
- Vino să vezi!
- Cum e?
- Vino să vezi!
- Hai mă, zi odată! i-am zis în drum spre camera lui.
- Am intrat! Dar hai sa vezi! deja era iritat așa că m-am uitat pe monitor. Noroc ca dăduse fontul mare pentru ca nu îmi luasem ochelarii.
- Ohoooo... 10 la interviu? Felicitări!
- Da... Mă așteptam... 
- Și sunt doar 2 de 10?
- Da.... Dar la mate sunt mai mulți... - deja eram eu iritată de lipsa lui de reacție. Facultatea de matematica are doar 2 programe de master: unul didactic și cel de matematici aplicate, în limba engleză.
- Dar ei nu au susținut interviul în engleză!
- Ce mare chestie? Abia acum sunt oficial în vacanță. Și cam asta a fost toată reacția lui pe moment. 

În timp ce noi ne agitam, ne bucuram de reușita lui, el căuta sa vadă ce cursuri face. Abia după 2 zile a reușit să iasă din ritm și să se bucure. Doar că nu voia să spună nimănui ca să nu îi strice careva bucuria. Prea târziu pentru ca noi suntem mai efervescenți când suntem bucuroși. Până și postarea de pe FB a fost cu șantaj emoțional, cu ironii în postare (ca sa fie pe a lui) și cu zeci de discuții după ce am distribuit-o. Dar a trecut.

Odată intrați ”oficial” în vacanță am trecut la activități de vacanță: scos usturoiul -  mare bucurie pentru că producția a fost foarte bună. Iar în locul său am plantat răsaduri de praz. 

Apoi au apărut castraveții. Și la ei producție buna așa că unii au ajuns în oțet și în cămară. Apoi caise din care am făcut și compot și gem. Ambele au poposit în cămară lângă celelalte compoturi (de cireșe și de vișine) și dulcețuri (agrișe, coacăze, zmeură, căpșuni, trandafiri, cireşe amare, cireşe dulci, vişine...). Nici congelatorul nu e gol. Are deja o colecție frumoasă de caserole: cu zmeură, căpșuni, mazăre, păstăi, mărar, leuștean și legume asortate (mazăre, morcov și dovlecel). Și pentru ca producția la ceapa roșie e foarte bună îmi doresc să încerc o dulceață de ceapă pe lângă cea de ardei iute. 

August se pare că va fi încărcat. O să vedem ce ne va aduce... Dar între timp începe postul şi multe legume aşteaptă în grădină să ne încânte cu aromele şi culorile lor.

O luna frumoasă tuturor!

Fila de jurnal

Dimineață m-am trezit cu ploaia răpăind pe casă. Sunetul era relaxant. Față de multe dimineți în care nu reușeam sa deschid ochii nici după a doua cană de cafea astăzi nu aveam nevoie. Toată natura era proaspătă chiar dacă ploaia de aseară a fost și cu un pic de gheață. Animalele erau vesele, probabil datorită temperaturii mult mai scăzută decât în zilele precedente. Ne-am încadrat cu treaba intre două reprize de ploaie. Copilul e relaxat că a intrat în vacanță în sfârșit chiar dacă rezultatele la admitere master se afișează abia mâine. E cu planuri de vacanță  și de relaxare - desene animate și benzi desenate. 

Așa că profit de ziua de sărbătoare și de faptul că am rămas singură acasă ca sa inventariez rezultatele verii de pana acum și sa contabilizez greșelile de anul asta și lecțiile învățate.

Cum vremea a fost schimbătoare iar ploile au fost când multe (ca timp și cantitate) când deloc înlocuite de caniculă, buruienile au luat avânt serios iar eu nu am reușit sa țin pasul cu ele. Așa că la capitolul restanțe am o listă impresionantă. Dar am producție bună la păstăi, castraveți și dovlecei. Anul acesta am pus dovleceii lângă rândurile de cartofi timpurii astfel încât să se poată întinde pe terenul lăsat liber după scoaterea cartofilor. Și la ceapa am o recoltă frumoasă mai ales ca am învățat din greșelile anilor trecuți și am lăsat distanța mai mare între rânduri dar și între fire. În plus am folosit un erbicid pentru straturi imediat după plantare și buruienile au fost puține în acea zona. Așa ca am ceapa alba, roșie și galbenă. După ce o scot plantez răsadul de praz în loc.

Iar ca noutate am pus usturoi de vara anul asta și am o recolta frumusică. Anii trecuți am avut doar usturoi de toamna.

Am folosit principiul de cultura dubla și am semănat și castraveți după ce am recoltat mazărea și sunt mărișori deja. Sper sa am pentru murături la toamnă. Cei de sezon deja îi recoltez. Am pus și la oțet și la murat pentru acum. Cu pepenii în schimb nu am succes. Au ieșit puțini și merg greu. Sunt deja la a 3-a încercare de semănat. Sper sa am măcar de pus la murat.

La fructele de pădure am stat bine. Am avut ”supraproducție” la agrișe iar coacăzele au intrat pe producție normala. Zmeura în schimb și-a făcut de cap și are producție mare. La anul viitor o sa fie și mai multă pentru ca am mutat ceva fire și pe marginea parcelei cu viță de vie. Am făcut dulceață combinată în diverse proporții (pe măsură ce se coceau) iar zmeură am congelat pentru iarnă. Urmează murele.

Fasolea pentru păstăi de conservă nu a mers bine pentru ca a fost acoperită de mâlul venit de pe dealul din spate și s-a uscat. Am în schimb păstăi albe late pe care le-am congelat. Și tot la capitolul congelate am făcut caserole cu amestec din mazăre, morcov mic și felii de dovlecel pentru iarnă.

Mă bucur ca am reușit sa mă organizez oarecum mai bine anul acesta. 

30 de ani de la terminarea liceului

 Nu pot sa spun ca m-a luat prin surprindere evenimentul. S-a discutat despre el si la mica intalnire a clasei de acum doi ani, s-a discutat si pe grupul online al clasei pe mai toata perioada pandemiei asa ca atunci cand am vazut anuntul pe grupul liceului m-am bucurat. Cum ultima perioada a fost destul de aiuristica, am avut timp sau mai degraba am intrat fortat intr-o perioada de introspectie si de analiza a emotiilor mele. Asa ca o revenire in anii de liceu era o ocazie perfecta de a infrunta furtuna de emotii ce insoteau acele amintiri. Cat a fost Matei elev al aceluiasi liceu am retrait toate frustrarile acelei perioade. Era momentul sa rememorez totul privind dintr-un alt "sistem de referinta". Nu am ezitat nici o secunda in a spune "prezent" la eveniment mai ales ca la ultimile intalniri nu am fost. Am mai spus "prezent" la intalnirea de 10 ani la care am fost coplesita de realizarile celorlalti care marcau multe puncte in timp ce eu eram in plin proces de "reconstructie". 

Cel mai stresant moment mi se parea cel in care se striga catalogul si trebuie sa spui unde te-au dus pasii vietii. Conform standerdelor nu sunt "realizata" asa cum tot accentua una din doamnele profesoare invitate la strigarea cataloagelor. Conform tonului unuia din colegii de clasa de la intalnirea de acum 2 ani sunt chiar in coada clasamentului. Asta in ciuda faptului ca eu ma simt implinita si ca nu as schimba mai nimic din drumul parcurs in ultimii 30 de ani. Cand il privesc pe Matei sau cand il aud razand simt ca fiecare decizie luata a fost cea corecta.

Si a venit si ziua precedenta evenimentului. Imi tot faceam "discursul" in minte si speram sa nu existe nici o privire care sa ma faca sa ma simt cumva incomod. Fusese o saptamana aglomerata, cu festivitatea de absolvire a lui Matei, cu ploile care nu mai conteneau iar eu nu eram in cea mai buna forma a mea. Mai ales ca mi se rupsese un dinte, eram pe antibiotic si cu un obraz umflat, dar speram ca masca obligatorie sa ascunda asta. Imi doream mult sa imi revad fosta colega de banca. Vorbisem la telefon si confirmase prezenta. Cu o zi inainte am vazut lista cu cei care au confirmat prezenta. Eram doar cativa. La cateva ore, colega mea de banca se retrage. Deja ma gandeam sa renunt si eu. Au aparut si o gramada de piedici de "logistica". In primul rand sotul meu era foarte ocupat in acea zi la munca si eu ramaneam fara masina. In al doilea rand rochia la care ma gandeam nu se uscase din cauza vremii.  La cealalta varianta nu se potriveau pantofii, vremea se anunta rece si nu aveam nici o jacheta potrivita... Si tot asa... 

In dimineata evenimentului inca stateam pe ganduri. Apoi am decis sa revin decizia initiala. Voi merge la liceu si apoi, insotita de sot si baiat la evenimentul organizat la o terasa din oras. In cateva minute s-au asezat toate si mi-am amintit o replica dintr-un film cu un subiect legat de o revenire la anii de liceu, in  care una dintre protagoniste spunea: 

- Imi rau ca nu am fost o colega buna sau o prietena buna dar eram atat de ocupata sa fiu eu insami incat nu aveam timp de emotiile celorlalti.

Si m-am gandit ca fiecare dintre noi am fost atat de preocupati sa fim noi insine incat nu am avut timp sa ne uitam la ceilalti asa ca nu aveam de ce sa imi fac griji.

Ajunsa la liceu m-am intalnit cu cativa "baieti" de la o alta clasa care incercau sa intre pe la intrarea elevilor. Voiau sa parcurga acel drum, cu trepte usoare, care serpuia pe langa zidurile groase ale liceului, drum pe care il faceam zilnic de mai multe ori. Din pacate poarta era incuiata si trebuia sa intram "pe usa din fata" iar "baietii" erau barbati in toata firea, cu fire albe la tample. Sala mare a liceului, "biblioteca" era la fel cum o lasasem. Aceleasi scaune, aceleasi dulapuri pline cu carti si aceeasi pianina la care canta o colega de clasa de cate ori gaseam usa deschisa. Clasa noastra era chiar alaturi asa ca ne bucuram de fiecare data cand gaseam usa deschisa. Prinsa in dicutia cu unul din colegi, nu am mai simtit ca fiind coplesitoare atmosfera din cladire. Poate ca atmosfera era altfel sau poate ca eu vedeam lucrurile altfel iar intalnirea cu fostul profesor de fizica a fost amicala si calda. In liceu ma intimida asa cum a facut-o si la sedintele cu parintii in perioada cat i-a fost diriginte lui Matei. M-a bucurat mult asa cum m-a bucurat si intalnirea cu profesorul de sport din generala care mi-a fost si antrenor la handbal. Din pacate multi din dascalii nostri au plecat sa ne indrume de undeva de sus...

A venit si momentul in care s-a strigat catalogul fiecarei clase. Am avut un soc cand una din colege a spus ca nu a facut nimic notabil si ca e doar meseria ei si atat. Ma intrebam daca doar eu vad cat e de deprimata cand colega de mea de clasa, aflata in dreapta mea s-a intrebat in soapta daca nu vede nimeni depresia celei de la microfon. Apoi fiecare a spus cateva cuvinte. Unii vorbeau de profesia lor, altii despre familie dar cei mai multi despre emotii. Emotiile revederii, emotiile pierderii dascalilor dragi, dorinta de a ne revedea mai des si mandria de a fi fost elev al unui liceu remarcabil.

Mi-au ramas in minte cuvintele unui coleg care spunea ca pana la revederea de 25 de ani a incercat sa schimbe lumea dar in ultimii cinci a redescoperit bucuria fiecarei clipe sau a unei colege care spunea ca si-a adus marea realizare sa ii fie alaturi in aceste momente emotionante - fetita ei adolescenta. Sau o alta colega care vorbea despre faptul ca pana pe la o anumita varsta ne cuantificam succesul in bani (sau ce putem cumpara cu ei) dar pe masura ce ne apropiem de statutul de bunici realizarile se masoara in intensitatea trairilor. Am fost impresionata de realizarile profesionale ale unor colegi dar si de mandria altora cand vorbeau de familia lor. M-a emotionat faptul ca mai toti am redevenit in oarecare masura adolescenti. Apoi, la terasa, s-au sters toate datele legate de functii, studii, statul social si toti am povestit, am rememorat povesti din liceu si ne-am bucurat de acele clipe. Copilul meu a fost impresionat si amuzat de tot evenimentul, mai ales ca unul din colegii mei de clasa i-a povestit din traznaile facute in anii de liceu, povesti pe care le uitasem si care m-au amuzat la fel de mult.

Sambata la tara

Soarele bate vesel in geam. Se anunta o zi plina. Cafeau o beau in liniste apoi sotul pleaca la treburile lui. Are o zi aglomerata sau mai degraba fragmentata intre 3 obligatii imprastiate pe toata ziua. Fiind o sambata din postul mare nu pun la spalat dar dupa ce termin cu "linistirea animalelor" adica curatenie, apa si mancare ma hotarasc sa fac curatenie in bucataria de vara. Voiam sa inlocuim aragazul asa ca stersul si curatatul s-a extins la toata bucataria de vara. Mai ales ca trebuie modificat un raft-suport butelie, inlocuit un sistem de iluminat ars si montat o sina pentru o perdeluta. Pe la 11 aud o masina oprindu-se la vecinii din spatele casei. Casa nu e locuita dar vin din cand in cand sa faca gratar in curte. Fiind si cu unul din baieti si cu copii acestuia ma bucuram ca se mai aud glasuri de copii in sat. E mai relaxata atmosfera cand se aud rasete de copii. Pe la 13 apare si mirosul specific de carbuni si aud miscare in spatele sopronului de lemn. Sopronul exista cand am luat casa si am tot amanat daramarea lui pentru ca inca e util in gospodarie. Banuiam ca in curand va aparea si mirosurile specifice gratarului chiar daca suntem in mijlocul postului mare dar sunt de inteles: stau la oras iar perioada asta cere mici evadari. Nu trece mult si in sopronul nostru de lemne se vede fum. Iar mirosul fumului nu era nici de aschii si nici de carbune de la gratar. Ma uit dupa sotul care era in casa. Se pregatea de plecare. Ma gandesc ca au terminat gratarul si au rasturnat carbunii sub copacul din spatele sopronului nostru, dar parca fumul se vede sub acoperis si nu deasupra. Las treburile si ma uit in sopron. Fumul iesea din mijlocul sopronului, la vreo jumatate de metru de peretele din scanduri, de sub un teanc de lemne. Strig la sot si ma duc dupa galeata cu apa. El alearga sa vada de unde vine fumul iar eu incep sa incarc galeti cu apa. Dupa a 3-a se linisteste fumul si incercam sa gasim sursa focului. Sub stiva de lemne gasesc un filtru de tigara. Vecinul fumeaza si are un stil mai flegmatic de a arunca chistoacele. Probabil aruncat la intamplare s-a strecurat printre scandurile peretelui din spate si si-a facut de cap sub stiva de lemen. Eram prea speriata de intamplare ca sa am alte reactii dar tot le-am strigat sa aiba mai multa grija la aruncarea chistoacelor ca nu sunt pe asfalt.... Ceva mai tarziu am resimtit spaima zilei si rememorand evenimentele am constata ca vecinii au plecat in mai putin de o ora dupa incident fara sa se mai simta miros de gratar. Doar ca pe mine m-a urmarit intamplarea si am avut cateva nopti garnisite cu puseuri de tensiune si atacuri de panica.  

Ma gandesc ca si noi am facut greseli cand ne-am mutat de la oras la tara. Sau am considerat ca stim mai bine sau ca putem reinventa roata dar cred ca atitudinea lor e mai mult decat convingerea ca ei stiu mai bine si tine mai mult de respect pentru cei din jur, pentru natura si nu in ultimul rand fata de ei. Ce e drept nu e prima data cand ne lovim de atitudinea vecinilor si e posibil sa existe o acumulare de nemultumire, dar e prima data cand efectele atitudinii lor lasa urme. Si nu pot sa nu ma gandesc la ce s-ar fi intamplat daca nu eram acasa.... 

13 ani

 

Si iata ca micul meu blog a implinit 13 ani. 

Au fost perioade cand am scris mult, altele cand nu am scris nimic dar privind in urma au fost 13 ani de vindecare si evolutie. A inceput ca terapie prin scris, a continuat ca un jurnal si astazi e locul unde imi notez momentele frumoase dar si cele in care, cred eu, am ceva de spus. Uneori e doar un loc in care refulez furia si neputinta, iar alteori e locul in care imi strig fericirea. E locul meu de suflet, locul unde imi amintesc si in care ma pierd uneori. Un loc a vindecarii dar si un loc din care imi iau curajul de a merge mai departe. Un loc in care gandurile prind aripi iar visurile prind forma.... Un loc in care sa ma regasesc atunci cand ma pierd prin viata si nu mai stiu cine sunt. E locul care imi aminteste de caderile si ridicarile mele, de momentele in care eram slaba dar puternica in slabiciunea mea.
13 ani in care am invatat ca pot schimba ceva prin scris chiar daca acel ceva e doar atitudinea mea. 
13 ani in care am vazut ca oamenii chiar citesc ce scriu daca scriu cand chiar am ceva de spus.
13 ani in care am descoperit oameni minunati care scriu, oameni de la care am ce invata si care stiu sa stransforme slabiciunea in forta, uneori o forta a bunatatii si blandetii.
13 ani in care am tot redescoperit ca sufletul e mai important decat materialul. Pentru ca in virtual suntem doar ce putem transmite si nu ce avem.
13 ani de viata si de lectii pentru care multumesc tuturor celor ce citesc dar si celor pe care ii citesc.
Multumesc tuturor pentru acesti 13 ani!

"de-ale lui Mitica"

 Era o emisiune pe la TVR. Niciodata nu am reusit sa ma uit la ea de la cap la coada. Cazurile mi se pareau atat de absurde si imi aminteau de cateii care incearca sa isi prinda coada. In plus nu mi se pareau reale. Asa cum nici la serialul de la ProTV nu prea am rabdare sa ma uit. Cel cu viata la tara, difuzat in fiecare seara intr-o vreme. O fi comic de situatie dar refuzam sa cred ca situatiile alea se pot apropia de o oarecare realitate. Adica o fi avand autorul o imaginatie bogata dar o sursa de inspiratie tot ar fi trebuit sa existe.

 Ca si Garcea. Multa vreme mi s-a parut ca personajul Garcea leza imaginea politistului. Am cunostinte in politie care sunt oameni adevarati, responsabili si integri. Nu sunt chiar atat de idealista incat sa cred ca toti sunt asa dar se pare ca sunt suficient de naiva sa cred ca sunt doar uscaturi razlete intr-o padure. Se pare ca padurile pe care eu le credeam verzi ori nu mai exista, ori nu mai sunt primenite/ingrijite. Iar emisiunile/serialele/scenetele astea devin modele de viata si comportament in loc de o satira buna care sa corecteze episoade razlete. 

Era o pilda a carei morala era ca "fiecare ofera ce are in suflet" cu un bogat care a oferit unui cersetor un cos cu resturi si a doua zi, cercetorul i-a inapoiat cosul plin cu flori. Mi s-a parut draguta cand am citit-o, uneori am simtit-o pe propria piele, dar nu mi-am imaginat ca alteori, in schimbul florilor poti primi chiar suturi in dos. Dar uite ca se poate! Doar ca o pot completa cu o vorba romaneasca: "un sut in fund, un pas inainte"...

In drum spre oras trec pe langa o padurice. De regula vedeam viorele sau acele flori galbene de primavara intr-o masa de frunzulite verzi. Si mereu vedeam copii cu buchetele de flori pe marginea drumului. Sotul meu avea obiceiul sa opreasca sa imi cumpere pentru ca imi plac florile marunte. Zilele astea, trecand pe acolo am vazut o gramada de copaci uscati si cazuti, crengi pe jos in care se incurcau pungi si gunoaie. Nici padurile nu mai sunt ce au fost pentru ca nici oamenii nu mai sunt ce au fost...  

calatori pe drumuri personale

 Viata are mereu cate o surpriza. Oamenii sunt diferiti, probabil pentru a nu ne plictisi unii cu altii. Mereu avem ceva de invatat fie de la ceilalti, fie de la propriile emotii si reactii. Sar pur si simplu de la viata. Iar oamenii sunt fiinte sociale. Nu am putea trai fara a interactiona unii cu altii. Vremurile din urma ne-a aratat si cat de greu e fara interactiune. 

Uneori mergem impreuna pe acelasi drum si ne bucuram unii de altii, dar vine o vreme cand fiecare isi urmeaza propria cale. Nu e nici buna dar nici rea. E propria cale, potrivita pentru fiecare din noi, si uneori, total nepotrivita pentru ceilalti. Uneori se mai intersecteaza, alteori se alatura dar sunt si momente cand drumurile devin paralele. Si cand constatam asta ne intrebam "de ce?" sau "cand?". Cel mai greu e atunci cand oameni cu care imparteai aceleasi valori, devin dispretuitori fata de valorile tale, de fapt ale lor din trecut. Si pentru ca ai trecut un pic prin viata, si ai trait destule dar ai si vazut multe stii sigur spre ce gara se indreapta. Si din pacate nu e una prea comoda. Acelea sunt momentele cand te intrebi ce e mai bine: sa ii lasi sa dea cu capul de pragul de sus sau sa le spui spre ce se indreapta. In ambele cazuri tu esti cel care sufera. Pentru ca daca le spui, se vor simti atacati si te vor lovi, daca nu le spui, mai tarziu iti vor reprosa ca nu le-ai arata. Asa ca te consolezi cu ideea ca, daca nu au invatat din greselile tale, degeaba le spui, ei au nevoie sa si le faca pe ale lor. Si ii lasi...
 Dar cel mai tare doare cand cei la care tii pun banii inaintea oamenilor. Nu conteaza ca e vorba de tine sau de alti oameni mai apropiati. Doar ca ei cred ca banii sunt pe primul loc. Si cu bani pot cumpara tot. Din pacate banii pot cumpara doar lucruri. Oameni, atentie, respect, loialitate, iubire, apreciere sunt valori care nu pot fi cumparate. Doar ai iluzia ca le poti cumpara. Doar primesti in schimbul lor o forma de interes temporar pe care o poti confunda cu ce ai tu nevoie. 

Imi place sa ajut oameni chiar si cand nu o cer (stiu ca e o mare greseala si incerc sa nu o mai fac dar "calul batran greu se invata la ham") si nu o fac pentru a primi ceva in schimb. Doar pentru bucuria de a-i fi ajutat. Si poate pentru ca, la un moment dat in viata, am primit (sau poate sper ca voi primi) si eu ajutor neconditionat. Binele facut ti se intoarce la un moment dat de unde te astepti mai putin.

Exista un aspect pe care imi e greu sa il inteleg. Atunci cand ceri ceva (loialitate, respect, fidelitate, prietenie, sustinere) se presupune ca ii cunosti valoarea si deci oferi si tu la randul tau. Nu cred ca poti cere ceva ce tu nu poti oferi. Atunci cand tu ai trecut prin situatii incomede, dificile, grele se presupune ca ii poti intelege pe cei ce trec prin situatii asemanatoare sau macar poti empatiza cu ei si le poti arata calea prin care tu ai reusit sa mergi mai departe.  Avand un exemplu e mai usor sa isi gaseasca propria lor cale. Asa vad eu lucrurile. Dar se pare ca nu e asa. Unii cer ce nu pot da.... Iar altii.... Altii cred ca banii tin o vesnicie la fel ca prieteniile bazate pe interese. Si se vad ieftin tare...