Noiembrie 6

 Dupa ziua foarte calda de ieri, dimineata asta e mai racoroasa si cu multi nori. Soarele nu se zareste deloc.  Si bate un vant rece. Cateii sunt foarte galagosi iar pisicuta foarte jucausa. Noi ne resimtim dupa ziua spornica de ieri. Imi programasem ziua de astazi pentru ordine in curte dar probabil voi fi moldoveanca cu 3 viteze: incet, piloc si diloc. Va fi o zi fara planuri si planificari, doar cu treburi obisnuite de sambata: ordine, gatit, spalat/intins/strans/calcat rufe, animale si ce o mai vrea Doamne Doamne.
Aseara am citit ceva articole despre statutul de femeie/mama casnica si "reguli" ce ar trebui aplicate. M-au pus un pic pe ganduri si am analizat emotiile generate de acest statut in ultimii ani. Din punctul meu de vedere acest "statut", ca oricare altul, este o alegere. Iar alegerile se fac fie din calcul fie din dragoste. Cand alegerile sunt facute din dragoste nu au nevoie de reguli pentru ca totul vine firesc. Atunci cand alegerea este facuta din calcul e nevoie de reguli clare pentru ca altfel apar nemultumirile, frustrarea si rabufnirile cu acuze si invinovatiri/autoinvinovatire. Mai greu e cand nu e alegere. Ci e o nevoie. Atunci e alta discutie pentru ca trebuie sa armonizezi nevoile tale cu ale familiei si cu acea nevoie care te-a dus in acea directie. Si atunci trebuie sa cauti activitati colaterale care sa satisfaca acea latura personala pusa in umbra de nevoi. De regula e vorba de creativitate sau validarea a unor calitati.
In cazul meu nu as putea spune ca a fost o alegere ci a venit firesc. Imi place ceea ce fac. Imi place sa ma ocup de casa si de gospodarie. Imi place sa imi alint baietii, sa le fac diverse mofturi asa cum imi place sa rasfat animalele. Sunt zile cand nu as pleca din batatura si daca sunt nevoita, o fac cu regret. Asa cum sunt zile cand ne urcam in masina si haladuim fie pe la munte fie printr-un oras mai mare din imprejurimi.  De regula in zilele de sarbatoare ne plimbam sau facem diverse activitati care ne relaxeaza. Din fericire avem ritm asemanator asa ca nu e nevoie sa facem compromisuri de dragul celuilalt. Dar nu sunt de acord cu acea "regula" care spune ca o femeie casnica trebuie sa isi astepte sotul cu zambetul pe buze, sa fie dulce si blanda pentru linistea casei, indiferent de ce simte ea. Cred in autenticitate si sinceritate. Fiecare are zile bune si zile proaste. Sa zambesc cand nu simt inseamna sa cresc frustrari si nemultumiri in sufletul meu. Emotii care vor rabufni la un moment dat. Asa ca mi se pare firesc sa spun ca am o zi proasta, sa spun cand ma nemultumeste ceva, sa spun cand am nevoie sa ies sau sa ma ascund intr-un colt cu o carte in mana. Asta nu inseamna ca sunt de acord cu controlul in orice forma a sa. Tot o forma de control e sa sa ceri amanunte despre ce a zis sau a facut, iti poti satisface aceasta nevoie de "a sti" citind, sa il cicalesti (dragostea vine la pachet cu respectul deci ori argumentezi de ce vrei lucrurile facute intr-un anume fel ori respecti felul in care le face el), sa il suni mereu (asta inseamna ca iti lipseste increderea fie in el fie in tine) sau sa iti impui punctul de vedere. Daca nevoie de validare e puternica (tot o lipsa a increderii in fortele proprii) se poate satisface cu un hobby sau o activitate profesionala integrata in viata familiei cum ar fi valorificarea produselor de hobby, meditatii, contabilitate, traduceri, activitati IT chiar daca asta implica o recalificare. In zilele noastre se poate face online orice fel de curs.
Casatoria inseamna parteneriat si nu competitie. Intr-un parteneriat nu conduce nimeni, nu e nevoie sa ii lasi celuilalt impresia ca e "sef". Parteneriatul inseamna discutii argumentate si nu orgolii. Din nefericire am trecut si printr-o casatorie-competitie in care am rezistat doar 4 ani, timp in care dormitorul devenise camp de lupta cu orgolii si provocari iar fiecare discutie o lupta in care fostul meu sot voia sa iasa invingator. Din pacate deciziile luate in altfel de momente erau cele mai proaste cu putinta iar rezultatul a fost dezastruos. Mi-a trebuit mult timp si psihoterapie sa imi revin si sa scap de sentimentul de vinovatie ca nu am facut totul pentru a face casnicia sa mearga. Dar am invatat ca o casnicie e un dans in doi. Daca amandoi isi dau silinta, se privesc in ochi pentru a anticipa miscarea celuilalt, dansul este magic dar daca fiecare incearca sa conduca sau priveste in alta parte, nu vor face decat sa se calce pe picioare si sa se enerveze reciproc. Mai e si varianta cand doar unul se straduie iar finalul vine mult mai devreme deoarece o sa oboseasca, iar cel odihnit isi va cauta un alt partener de dans.... 
Magia vine atunci cand amandoi vibreza pe ritmul melodiei alese iar alegerile vin de la sine. 
Sa ne ajute Dumnezeu sa luam decizii intelepte!
O sambata linistita si creativa!